Argument

-actualitatea temei-

Reforma sistemului de învăţământ şi a societăţii a declanşat un amplu proces de renovare

şi restructurare a sistemului educaţional,producându-se mutaţii profunde în domeniul
conceptual,apoi şi în cel curricular,acestea generând la rândul lor transformări în toate
componentele .

Gradul de cercetare a problemei

Numeroasele abordări ale acestui scriitor aduc în prim plan viaţa şi opera în mod
tradiţional, cuminte,nesesizând că datorită elementelor rutinare-predare-învăţare-evaluare-tindem
să pierdem din vedere frumuseţea textului literar şi ne îndepărtăm de sensibilitate,prinşi în
vâltoarea modernităţii.Nu,Creangă nu este un învechit sau un depăşit,deşi începe să devină uşor
inaccesibil şi multe din aspectele realităţii prezentate de el în operă nu mai există,iar modul de
“spunere”a acestor realităţi îi pune pe elevi în dificultate.(1)

Creangă rămâne modern în măsura în care ştim să-l “accesăm”pentru a-l aduce aproape
de inimile unor adolescenţi pentru care actul de a citi devine un act de ficţiune.Este imperativă,în
contextul general,o cercetare concretă pentru identificarea unor metode şi strategii
potrivite,stimulative,de receptare a operei lui Ion Creangă în gimnaziu.(2)

Sintetizate,premisele cercetării noastre includ:

 -restabilirea “locului de onoare”a lui Ion Creangă în contextul literaturii române;

 -urmărirea etapelor receptării critice a operei lui Creangă de-a lungul vremii;
 -identificarea modalităţilor de receptare didactică a lui Creangă în manualele şcolare;
 -formularea unor finalităţi clare de proiectarea şi realizarea procesului de predare-
învăţare-evaluare pentru implementarea unor strategii de lectură simpatetică;
 -realizarea unor concepte aplicative eficiente de proiectare şi realizare a receptării operei
lui Ion Creangă în gimnaziu în vederea înlăturării deficienţelor finalităţilor şi pentru
formularea competenţelor comunicative/literare.(3)

Din aceste premise am dedus problema cercetării:pe ce repere teoretico-aplicative ar

trebui să fie re-conceptualizată opera lui Ion Creangă,astfel încât aceasta să fie conformă noilor
orientări în domeniu,achiziţiilor ştiiţifice şi demersurilor practice,în primul rând,nevoilor de
formare-dezvoltare comunicativă şi literară a elevilor contemporani?
Obiectul cercetării îl constituie selectarea şi aplicarea,”revoluţionarea”metodelor de stimulare a
receptării operei lui Ion Creangă în gimnaziu,cu accent pe mentinerea în actualitate.

Scopul cercetării îl reprezintă elaborarea unor concepte şi modele de metode şi strategii de

stimulare a competenţelor de receptare,comunicare,dar şi literare.

Ipoteza cercetării :conceptul de “metode de stimulare a receptării operei lui Ion Creangă” se
constituie din redefinirea unor competenţe şcolare,fundamentarea şi raportarea lor la un sistem
de competenţe disciplinare de tip comunicativ şi literar,la o bază de modalităţi de receptarea a
textului literar,cât mai atractive în vederea “actualizării”unui scriitor atât de cald şi uman,în
masura în care receptarea lui o permite.Acest concept ia forma unor scenarii ameliorative pentru
lectură ,eficienţa cărora este certificată de:

 -argumentarea ştiinţifică şi practică a necesităţii redefinirii competenţelor şcolare din

perspectiva aspectelor comunicative şi literare;
 -stabilirea cadrului metodologic şi de referinţe necesar receptării lui Ion Creangă şi
menţinerii lui în actualitate;
 -validarea prin experiment a fiablităţii scenariilor didactice ameliorative pentru lectură.

În vederea atingerii scopului propus,precum şi a verificării ipotezei,au fost stabilite

câteva obiective generale:

 -sistematizarea modelelor conceptuale de stimulare a receptării textului literar şi

raportarea la acestea a concepţiei şi a practicii şcolare;
 -re-definirea competenţelor şcolare de înţelegere/comprehensiune a textului literar;
 -elaborarea unui sistem de metode de stimulare a receptării textului literar;
 -elaborarea unui model/sistem de evaluarea a metodelor de stimulare a receptării textului
literar şi pregnant a operei lui Ion Creangă;
 -stabilirea cadrului de referinţe pentru proiectarea şi aplicarea sistemului de metode de
stimulare a receptării operei lui Creangă;
 -validarea prin experiment a metodelor identificate şi utilizate;
 -analiza şi interpretarea datelor obtinute prin experiment,sistematizarea rezultatelor
cercetării,formularea concluziilor generale şi recomandărilor practice.

Epistemologia cercetării s-a constituit din idei,concept,teorii şi modele educaţionale

privind receptarea textului literar:

 -teoria curriculumului(R.W.Tyler;B.S.Bloom);teoria obiectivelor educaţionale

(B.S.Bloom;R.M.Mager;G.de Landschhere)şi dezvoltările acestora vizavi de curriculum
naţional(Al.Crisan;Vl.Gutu).(4)
 -conceptul de finalitate educaţională şi cel de competenţă şcolară,ca unul integrator al
teoriei obiectivelor curriculare(I.Neacşu;S.Cristea;M.Minder;Vl.Pâslaru).
Cercetarea a luat în considerare şi valorile epistemologice ale unor documente conceptuale şi
normative,cum ar fi:Vl.Pâslaru,”Concepţia educaţiei lingvistice şi literare a
elevilor”,1995;Curriculum de limba şi literatura română;Programa de limba şi literatura
română.(5)

Metodologia cercetării s-a conformat obiectului,scopului şi obiectivelor formulate şi a

inclus următoarele tipuri de metode:

 -Teoretice:cercetarea teoretica a ideilor,principiilor,teoriilor şi conceptelor; documentarea

ştiinţifică;analiza comparativă;modelizarea teoretică;
 -Socio-pedagogice:cercetarea sociologică,observarea,chestionarea;discuţia;
 -Practice:experimentul pedagogic;
 -Matematice:prelucrarea datelor statistice ale experimentului.(6)

Baza experimentală a cercetării:experimentul pedagogic a fost proiectat în cadrul

Şcolii Generale Nr.12 “Miron Costin”,din Galaţi şi s-a desfăşurat la clasele gimnaziale
ale acesteia,cuprinzând:clasa a V-a B şi a V-a F;clasa a VI-a C şi clasa a VIII-a E.
Inovaţia ştiinţifică şi valoarea teoretică a investigaţiei constă in elaborarea
metodelor de stimulare a receptării operei lui Ion Creangă şi în dezvoltarea şi aplicarea
acestora până la finalităţile educaţionale exprimate în termeni de competenţe
comunicative şi literare ,inclusive:
 -stabilirea relaţiei de interdependenţă dintre metodele tradiţionale şi metodele
interactive,activizante;
 -re-definirea conceptului de metode de stimulare a receptării textului
literar,raportat la competenţele comunicative şi literare;
 -stabilirea principiilor şi condiţiilor de aplicare autentică a metodelor de stimulare
a receptării operei lui Ion Creangă.(7)

Valoarea practică a cercetării este dată de:

 -recomandările pentru identificarea finalităţilor aplicării metodelor stimulative;
 -re-gândirea sistemului de “accesare”a operei unui scriitor ;
 -posibilitatea aplicării acestui sistem de metode de stimulare a receptării operei lui
Creangă în practica educaţională şcolară;
 -dezvoltarea componentei de “receptare”a curriculumului de limba şi literatura
română, şi posibilitatea extinderii practicii de stimulare a receptării textului literar
asupra disciplinelor din aria curriculară Limba şi Comunicare.

Etapele cercetării.Cercetarea s-a realizat în perioada 2007-2009 astfel:

I.-formularea problemei de cercetare,documentarea ştiinţifică şi delimitarea surselor şi a

perspectivelor de abordare teoretică;
 II.-conceptualizarea teoretică,proiectarea modelelor pedagogice de stimularea a receptării
şi a materialelor experimentale;
III.-realizarea experimentului pedagogic la fazele constatativă,formativă şi finală;
IV.-prelucrarea datelor experimentului,formularea concluziilor generale,redactarea
textului lucrării,expertizarea şi îmbunătăţirea acesteia.(8-9)

Aprobarea rezultatelor investigaţiei s-a realizat la întâlnirile cu îndrumătorul lucrării,au

fost valorificate în cadrul unor activităţi de formare profesională continuă,a unor
simpozioane şi seminarii naţionale şi internaţionale,iar ideile de bază ale cercetarii au fost
materializate în ghiduri şi articole ştiinţifice.

Preliminarii

În societatea efervescentă a zilelor noastre literatura a intrat pe un traiect oarecum

descendent,căci uităm să evidenţiem valorile culturale,în favoarea altor elemente sau pierdem din
vedere utilitatea acestei discipline,a cărei menire este să sensibilizeze sufletele şi să trezească
simţul estetic.

Literatura română îşi continuă drumul,evoluând,însă,cu cât ne îndepărtăm de punctul de

plecare,cu atât uităm precursorii,întemeietorii limbii române literare.Apar în permanenţa scriitori
noi,apţi de a se înscrie în cartea de aur şi doar prin intermediul lor ne mai raportăm la
înaintaşi.Ion Creangă se înscrie printre acei autori a căror activitate nu trebuie neglijată din acest
punct de vedere.Nu putem aprecia că opera lui este “uitată”,deoarece numele lui revine în relaţie
cu alţi scriitori,dar este uşor neglijată ,întrucât există în complexa sa opera şi activitate aspecte
peste care tinde să se aştearnă praful uitării.

În contextul literaturii române rolul lui Ion Creangă rămâne de netăgăduit-întemeietor

,dar şi furnizor de teme şi motive literare,preluate de urmaşii săi.Contemporaneitatea sa cu nume
precum Eminescu,Slavici,Caragiale nu permite încadrarea într-un tipar,căci aproape toată critica
literară apreciază existenţa sa şi a operei sale în două moduri:unul,în continuarea tendinţelor,altul
în afara lor,căci prin viaţa sa şi modul de creare nu respectă canoanele.S-a dorit simplificarea
receptării lui şi a operei,de aceea întâlnim la tot pasul formule

“măcinate”/tradiţionale-Creangă,scriitor poporal,Creangă,precursor al
realismului,Creangă,scriitor clasic.Însă Creangă este mai presus de aceste aprecieri.El pur şi
simplu a scris cu plăcere şi cu tragere de inimă,prezentând fapte ale realităţii sale,prin prisma
unui mucalit,ce nu s-a aşteptat să “prindă”aşa de bine la publicul lector.

Un examen /o examinare a cărţii de literatură pentru şcoală ne arată că atât manualele,cât

şi auxiliarele au drept pivot pe scriitorii Junimii.Nici o reformă a învăţământului-mai ales
radicala reformă din 1948-n-a scos din manualele şcolare marele quartet al cenaclului
junimist,iar după 1948 ei sunt şi mai bine instalaţi ca reprezentanţi ai spiritului popular,ai creaţiei
folclorice şi ai tradiţiilor.S-a încercat o separare a lor şi noul curent al României
postdecembriste,ce pune accent pe urbanizare şi pe integrare europeană,aduce lui Ion Creangă o
diminuare a valorii lui pentru învăţarea limbii şi literaturii române în şcoală.

Dar Creangă mai este încă şi va rămâne un clasic de temelie al şcolii româneşti.Clasicul
este un scriitor de rangul întâi(dupa Şerban Cioculescu),care aparţinând unui moment de vârf al
unei perioade literare poate fi considerat un epigon (George Munteanu),şi care păstrează tradiţia
ce întinereşte,readucând cititorul la liniile cele mai simple(George Calinescu),fiind un tip,o
categorie spirituală,din care derivă un stil,o doctrină estetică,o structura estetico-
literară,proiectate pe un fundal istoric.Criteriile valorice clasicului se recunosc şi în opera şi
activitatea lui Ion Creangă echilibru,perfecţiune,înţelepciune,moderaţie,raţiune,etc.

Considerat un scriitor a cărui valoare nu se poate pune în discuţie,prezent în

manuale,Creangă este în continuare ignorat de critica literară a vremii care nu-i consacră pagini
revelatoare,decât din punct de vedere biografic şi acolo în mod anecdotic.Opera sa e acceptată şi
gustată de fiecare generaţie,care însă nu reuşeşte pe deplin să recepteze/să priceapă calitatea şi
esenţa ei,nota ei diferenţiată.În România eleborarea programelor şcolare de gimnaziu a fost
încredinţată unui organism profesionalizat care are atât competenţa cât şi responsabilitatea unei
acţiuni pozitive,constructive:Consiliul Naţional pentru Curriculum,care,printr-un proces complex
şi deschis,într-o abordare specializată,selectează şi îmbină tematici instructiv-educative.Planul de
învăţământ,elaborat de Ministerul Educatiei ,atent elaborat cu repartizarea obiectelor de
învăţământ pe clase,cu număr de ore ce revine săptămânal fiecărui obiect,prevede un număr de 4
ore la clasele VI-VIII şi un număr de 5 ore la clasa a V-a,la disciplina Limba şi Literatura
Română.Acestea sunt împărţite de fiecare cadru didactic în lecţii de comunicare,lecţii de
limbă,de literatură,etc,urmărind respectarea programei şcolare,care prevede
cunoştinţe,deprinderi,priceperi ce trebuie însuşite într-o perioadă determinată de timp,respectiv
un an şcolar.Premizele în elaborarea programelor şcolare vizează:

-activitatea centrată pe formarea de capacitate şi atitudini;

-coerenţa verticală în vedera continuităţii de la un ciclu la altul;

-coerenţa orizontală în vederea realizarii conexiunii între ariile curriculare.

Programa şcolară oferă,alături de textele”obligatorii”din manuale,o suită de lecturi

suplimentare în care Ion Creangă îşi are locul de onoare,căci la fiecare nivel sunt trecute câteva
titluri.Bineînţeles că profesorul este liber să adauge sau să elimine din propunerile din programă.

Ion Creangă în contextul literaturii române

Defavorizarea,nemotivată,a activităţii literare a lui Creangă este greu de înţeles şi îşi are
originile încă de la Titu Maiorescu.(1)Criticul “Convorbirilor literare”a scris despre
Eminescu,despre Caragiale şi chiar despre Slavici,dar nu i-a consacrat lui Creangă nici un studiu
mai serios.

Dupa junimişti abia Nicolae Iorga închină primele pagini lui Ion Creangă şi rămâne până
la 1900 singurul comentator,fiind urmat de Garabet Ibraileanu cu 2 studii despre structura
particulară a operei şi a personalităţii autorului “Amintirilor”.(2-3)Abia în perioada interbelică se
remarcă adevăratul interes.Această nouă etapă e deschisă de B.Fundoianu cu două eseuri despre
Creangă,fiind un moment/o etapă a reîntoarcerii la clasici prin constituirea unor instrumente de
lucru-sinteze,ediţii-în care Ion Creangă îşi are locul său.Nici Eugen Lovinescu nu se pronunţa
hotărât asupra inegalabilei opere,ci doar da,în Critice X,o colecţie bine organizată a amintirilor
despre Creanga,un material biografic excelent,ce va facilita abordarea călinesciană.

Dintre abordările uitate putem evidenţia pe N.Ţimiraş cu “Ion Creangă”(1932),o

monografie laborioasă,o primă reacţie dupa Jean Boutiere.Dimanizarea criticii literare o
realizează/stârneşte G.Călinescu ce schimbă faţa lucrurilor în materie de clasici-“Istoria
Literaturii Române de la Origini până în prezent”(1941),galvanizând spiritele şi producând
emulaţie.Tipărise despre Creangă o carte sugestivă încorporând judecăţile asupra artei
scriitorului în construcţia sa biografică:”Viaţa şi opera lui I.Creangă”.Multă vreme figura
institutorului Creangă,a învăţătorului copiilor a dominat şi o prima monografie a dat Lecca
Morariu în 1925.Dar prima monografie cu adevărat completă-până la vremea aceea-a dat-o Jean
Boutiere(1930).(5)

Dupa el se înscriu la cuvânt:apreciind imaginea învăţătorului-Vasile Gheţea în 1939;Zoe

Dumitrescu Buşulenga,în 1962,adresându-se exclusiv operei;Ovidiu Bârlea,în 1968,relaţioneaza
poveştile lui Creangă cu modelele folclorice;Savin Bratu,în 1969,reconstituie viaţa lui Creangă
,nesubordonându-se liniei călinesciene;în acelaşi an G.I.Tohăneanu cu “Stilul artistic al lui
Creangă”surprinde aspecte noi.Numele criticilor literari ce au ales să oglindească ceva din Ion
Creangă sunt numeroase: V.Streinu,G.Munteanu,Mircea Eliade,M.Sadoveanu,V.Lovinescu,însa
nu putem spune că s-a zis/s-a analizat tot ce era de zis despre Creangă sau despre viaţa şi
activitatea sa literara,iar adevărul e că s-a scris/s-a zis mult.Însă nu şi bine sau notabil.

De exemplu în 1977 se aprecia că dintr-o mie de referinţe bibliografice doar câteva zeci
aduc puncte de vedere notabile,căci în imensitatea materialului bibliografic-mare parte balast
inutilizabil-coexistă intuiţii excepţionale,naivităţi şi prejudecăţi lamentabile.Pe Ion
Creangă,scriitorul l-a înţeles cu adevărat doar M.Eminescu,căci a fost primul care l-a citat şi i-a
tipărit scrierile în “Curierul de Iaşi”şi în “Timpul”,emiţând şi prima judecată critică.Titu
Maiorescu nu i-a dedicat vreun studiu special,dar citându-l de 11 ori în articolele sale “l-a
impus”,considerându-i scrierile “o adevărată îmbogăţire a literaturii noastre”.Ioan Nădejde şi
Eduard Gruber au emis aprecieri privind “arta sa literară”,stănd “împreună cu Odobescu în
fruntea stiliştilor români”.Iacob Negruzzi nu a sesizat corect valoarea scrisului lui Creangă şi
abia N.Iorga,la câteva luni dupa moartea lui Creangă îi va dedica primul studiu de critică
literară.“Un Creangă exponenţial” receptează şi Ibrăileanu căci”opera sa e un model de limbă
populară,autorul având concepţia de viaţa a poporului român ,fiind un reprezentant perfect al
sufletului românesc între popoare,al sufletului moldovenesc între români, al sufletului ţărănesc
între moldoveni...”

Mihail Sadoveanu revine asupra etichetei minimalizatoare de “scriitor popular”arătând că

“un scriitor popular e cu totul altceva decât Creangă.(4)Opera lui ,deci,e o valorificare a limbii şi
a ficţiunii populare,e creaţie.Aşa încât humuleşteanul trebuia scos din cutia etichetată şi trebuia
lăsat liber”.În acelaşi curent B.Fundoianu,negând sintagma de mai sus/eticheta de mai sus
lămureşte că “rostirea lui Creangă e a artistului,nu a ţăranului,sau ,cu atât mai puţin a
culegătorului de basme.”

Zoe Dumitrescu Buşulenga şi Mircea Scarlat au făcut un front comun căci “deşi se
vorbeşte de un veac despre operele humuleşteanului suntem încă în aşteptarea exegezei ei”.(6-
7)Din punct de vedere al lucrărilor cu valoare monografică se pot enumera cele ale lui
D.Furtună,Emil Precup,Lecca Morariu,Th.D.Speranţia,Eugen Lovinescu-sesizându-se
numeroase aspecte neverosimile din viaţa şi opera lui Creangă-iar încununarea acestor încercări
are loc în 1930 şi este şi prima abordare critica a lui Creangă în afara graniţelor limbii
române,monografia lui J.Boutiere.Reconstituirea biografică întreprinsă de el este prima sobră şi
clară;eventualele erori se datorează stadiului documentaţiei la acea dată .

Urmează alte contribuţii şi căutări-Lucian Predescu,N.Ţimiraş(rudă după mamă cu Ion

Creangă).(8)Toate aceste “monografii”,contribuţii erau risipite pe parcursul a 50 de ani şi putem
realiza întregul,era nevoie de o minte care să le recitească şi să le sintetizeze şi stilizeze.Această
minte a fost a lui G.Călinescu care a reuşit o operă de creaţie.(9)

Ion Creangă rămâne exponentul perfect al sufletului românesc( N. Iorga),un preţuitor al

tradiţiilor populare,căci un scriitor e mare,universal, tocmai pentru că e profund naţional.Creangă
e o sumă de cultură,ficţiune, limba populară şi capacitate de creaţie (M.Sadoveanu),căci ţăranii
nu vorbesc ca-n opera lui Creangă,după cum românii cultivaţi nu vorbesc ca Eminescu.Se ştie că
unul dintre subiectele preferate de polemică a fost conduita intelectuală a humuleşteanului.Iar
războiul e inutil şi pierdut de la un singur fapt atestat:Creangă a fost cel mai bun elev al lui Titu
Maiorescu la Şcoala Normală de la Trei Ierarhi.

Eruditul Creangă e poporal prin exactitatea vorbirii,printr-un accent ce vine din

reprezentarea clara a vieţii ţărăneşti din Moldova,reprezentare completă şi complexă,propriu-zisă
a vieţii.(10) Poporal e şi faptul că autorul vorbeşte ca un povestitor,fiind el însuşi un erou
subiectiv în naraţiunea obiectivă,un actor.S-a vehiculat ideea că “nu prea era dus la şcoală”
întrucât prin simplitatea vorbii şi a făpturii părea desprins dintr-un peisaj rural.Farmecul operei
sale venea tocmai din “acel aer de ţară,din acele expresii plastice,din acele apropouri naive,din
acel dialog de o sinceritate primitiva şi acele cunoştinte foarte naive şi reduse.(11)”Dacă ar fi
devenit un om cult,dacă s-ar fi îndepărtat de felul deprinderilor căpătate în copilărie,atunci ar fi
fost un povestitor ca toţi “surtucarii” din oraş.Erudiţia sa e dovedită de interesul atât pentru
lectură,pentru metodici şi pentru îmbunătăţirea culturii sale,căci în propria bibliotecă există titluri
precum:V.Alecsandri-Poesii populare;I.Pop Reteganul-Povesti populare ardelenesti;Noul
Testament;Z.Columb-Gramatica limbii germane;I.Manliu-Curs de gramatica
romaneasca;Vilioni-Pedagogia si metodica ptr invatatori si altele.

Dilema a ridicat-o G.Panu care a subliniat în permanenţa inferioritatea intelectuală a lui

Creangă faţa de Eminescu:”Creangă reprezenta pentru Eminescu tipul românului
simplu,natural,nefalsificat de ideile şi cultura modernă”,întrebându-se “în ce constă valoarea
poveştilor lui Creangă” sau “ce vorbeau Creangă şi Eminescu între ei”.

Cunoaşterea adevărată a lui Creangă a stagnat până la Jean Boutiere.Ceea ce e forţată la

această lucrare este încercarea de apropiere cu W.Grimm,Hans Christian Andersen,Rabelais,însă
humuleşteanul nu a avut posibilitatea de a consulta aceste colecţii.La opt ani distanţa,în 1938
apare cartea deschizatoare de drumuri a lui G.Călinescu,autor care s-a lăsat prins de poveştile
scriitorului.(12) Însa din 1889 până la 1930 nicio interpretare abuzivă,Creangă e un
scriitor,nepreţuit,instinctual,un ghiduş,un coţcar,un genial,un totem literar,un tabu critic,un ţăran.
 Demitologizarea este absolut necesară pentru ca omul să fie adevărat,scriitorul să fie
scriitor şi opera să aibă explicaţiile necesare în geneza şi alcătuirea sa,fără a fi izolată în sfere
legendare.(13)

II.Etapele receptării critice ale operei lui Ion Creanga-de la Junimea la contemporaneitate

a)Creanga-junimist si antebelic

“Prin 1874-1875 vedem într-o seară că un nou venit se afla la Junimea.Noul venit era
scurt,gros şi gras,cu figura şi părul cam castaniu blond,cu gâtul scurt şi figura
congestionată,purtând cu stângăcie hainele. Era Creangă.(…)Prima dată când l-am văzut era
diacon la o biserică oarecare….era un naţionalist fanatic,un iubitor al neamului….într-o zi îl
întâlnesc îmbrăcat civil.Despopirea lui a produs un scandal enorm,dar era şi profesor la o şcoala
primară.(...)Până la venirea lui la Junimea culegătorii şi povestitorii erau Slavici şi Pompiliu
,amândoi transilvăneni. Când a venit Creangă şi şi-a citit el singur poveştile a fost o adevărată
sărbătoare.Mi se pare că a început cu “Soacra cu trei nurori.”(G.Panu)(1)

Pentru întregirea chipului de om şi de scriitor al lui Creangă mărturiile junimiştilor sunt

de mare preţ.Opinia comună este că el nu a fost înţeles la adevărata valoare de către aceştia,dar
eliminând exagerările şi minimalizările putem afirma că humuleşteanul a fost un membru ilustru
al Junimii.Se bucură de două condiţii privilegiate:intrase la Junimea cu Eminescu,fiind
prieteni,aura lor împletindu-se şi împlinindu-se pas cu pas;al doilea era acela că fusese elevul
strălucit al lui Titu Maiorescu. (ba chiar se cunoştea şi cu Iacob Negruzzi).(2)

“Junimea”a fost o adunare privată, de iubitori ai literaturii şi ştiinţei,oameni cu formaţii

spirituale şi stări sociale diferite,între care şi-a făcut loc şi Creangă.Preceptul “intra cine
vrea!”fixează momentul prin aducerea lui de către Eminescu-căci anterioara cunoaştere a lui
Maiorescu nu-i aduce nici un beneficiu-iar oficial Creangă devine membru ,când se manifestă
activ prin anecdotele şi corosivele sale,iar în revista “Convorbiri Literare” cu Soacra cu trei
nurori si Capra cu trei iezi.

Chiar Eminescu este primul care remarcă faptul că prietenul său nu calcă pe urmele
nimănui,fiind “dintr-odată cu totul altceva”,o deschidere imensă către “sufletul unui
popor,reflectat în miile de oglinzi ale unui reprezentant tipic al său”.Cu Creangă intra in
literatură însuşi poporul român ,ca erou veşnic.Maestrul folosea mijloace populare de creaţie
pentru a începe monumentala clădire a povestirilor şi Amintirilor.(3)

Creangă a rămas un junimist toată viaţa sa ,mândrindu-se cu această calitate ,deşi în

multe privinţe era un “non-conformist”(aşa cum a fost şi ca diacon).El nu se schimbă după
intarea în celebra societate literară,ba îşi exagerează unele trăsături cu bună ştiinţa.Trebuie să fii
un naiv ca să nu observi că humuleşteanul joacă teatru.Dacă vroia să rămână ţăran se ducea într-
un sat oarecare,dacă dorea să rămână mahalagiu, rămânea în Ţicău,dar el făcea tocmai invers:se
înghesuie la Junimea ,se apucă şi scrie minunatele sale proze,dându-le numele de Poveşti,dintr-o
socoteală a lui.(4)Căci văzând că “anecdota primează”a învăţat lecţia şi oferă o porţie de umor ce
curge de la sine,fără silinţă.El îşi da seama de necesitatea humorului în viaţa oamenilor ,dar îl
descoperise nu la Junimea ci în mediul său unde decontase expresiile. “Corosivele”sale spuse pe
“uliţa mare” sunt născute din dorinţele membrilor societăţii literare,care gustă aceste nuanţe.Li se
spuneau şi “ţărănii”,deşi nu erau create de popor în felul în care le-a creat Creangă.(5)

“Non-conformismul”său era de esenţa ,de respingere a formelor artificiale şi se observă

această atitudine a sa şi în relaţiile cu membrii societăţii ,intrând uneori în polemică (chiar şi cu
Titu Maiorescu în ceea ce priveşte nuvela Moş Nechifor Coţcariul.).Şedinţele Junimii se
deschideau prin prezentarea manuscriselor citite de autori sau de Eminescu.Creangă îşi citea
singur textele,căci lectura lui ,îndelung exersată ,era expresivă şi nuanţată:”cum începea să
citească,toţi erau captivaţi de farmecul povestirilor..o adevărată serbare”(I.Negruzzi). Primeşte
astfel un calificativ nemeritoriu “scriitor poporan”-din convingerea unora că poveştile şi
povestirile sale nu aparţin sferei literaturii culte-punct de vedere eronat,căci poveştile erau
“gustate ca o formă plăcută a unor minţi naive şi poate chiar ca o amintire a fiecăruia dintre noi
din timpul copilăriei.” Pentru “subţirii junimişti”el era o irupţie folclorică neistovită,aflându-se
pe o scenă în faţa unui public care cerea şi în faţa căruia se înfăţişează ca un fabulos personaj
folcloric,mereu cu tolba plină.(6)

Creangă întruchipa înţeleptul,arhetipul milenar al “clasicului” atemporal şi Junimea îi

cere o conduită ţărănească,la care Creangă se conformează,însă “ţărăniile “sale constituie un voal
transparent aşezat peste mândria enormă,peste conştiinţa zdrobitoare a răzeşului faţă de cercurile
oficiale în care pătrunsese.(7)Cercetând elementele folclorice folosite trebuie precizat că
scriitorul era bine informat asupra creaţiilor/ producţiilor populare.Copilăria şi formaţia de
“fecior de ţăran”îi permite utilizarea materialelor folclorice,fiind propriul său informator.

Felul său de a scrie rămâne neschimbat ca un imens mozaic multicolor ,pietrificat.El nici
n-a cules,nici n-a prelucrat ,ci a creat ,convertind producţiile folclorice în producţii
culte,folosindu-se de mijloace pe care le stăpanea la perfecţie.Producţiile sale foloseau limba
poporului din poveşti şi snoave,aducând un belşug gnomic şi paremiologic
extraordinar,înglobând fiinţe fantastice,monstruoase,umane şi animaliere, teratologice,încât
putea să ţi se pară că ai auzit aceasta poveste,care mergea totuşi pe alte drumuri decât
folclorice.(8)

O primă constatare pertinentă este cea potrivit căreia receptatarea sa iniţială a fost
elementară ,şi doar spirite precum M.Eminescu,M. Kogălniceanu,V.Conta,A.D.Xenopol l-au
receptat în deplina accepţie estetică.Sinteză în timp şi spaţiu a sensibilităţii şi gândirii populare,
Creangă nu a fost şi nu putea fi un scriitor dialectal ,cu o operă al cărei conţinut să rămână
circumscris la sfera îngustă a unor “ţărănii”,după cum au socotit unii istorici literari ai epocii.Prin
semnificaţiile sale estetice şi etice fondul operei sale este al ţăranului român,gândurile şi
sentimentele a milioane de Ioni,ce i-au dăruit zestrea fabuloasă a sufletului lor, plămădind din vis
pe Făt-Frumos ,din ură pe zmei-paralei,din voinicia şi înţelepciunea lor multiseculară pe Harap-
Alb.Există virtual în opera lui Creangă-provenind tocmai din caracterul ei profund naţional şi
popular- resursele unei universalităţi incontestabile pe care timpul şi înaintarea tot mai vrednică a
poporului său pe drumurile viitorului le prefac practic într-o realitate tot mai solidă,într-un bun
al umanităţii întregi.Creangă n-a fost un folclorist meritoriu sau un prelucrător harnic de poveşti
populare,ca un Petre Ispirescu,deci aprecierea de “scriitor poporan”nu este valabilă şi atât. Ea
trebuie să fie nuanţată şi nu dusă la o extremă sau alta.Căci humuleşteanul a fost un creator în
sensul cel mai înalt al cuvântului.

În simplitatea lui frustă există ,de fapt,o imensă ştiinţă a vieţii ,ştiind totul despre mersul
anotimpurilor şi rosturile gospodăreşti ale omului de la ţara,cunoaşte uneltele meşteşugarului,ştie
unde se ascunde ursul,dar şi unde se tupilează fata împăratului.Şi ştie mai cu seamă să reveleze
tainiţele sufletului popular.Viaţa eroilor săi se desfăşoară în spiritul autentic al firii poporului
român.Autorul respectă virtuţile spirituale şi fizice pe care le respecta şi omul din popor:cinstea,
omenia,prietenia,hărnicia,dezaprobând printr-un râs enorm şi sănătos lenea,ipocrizia,pizma.(9)

În cadrul societăţii literare poveştile sale sunt ascultate cu enormă veselie pentru limba
pitorească,dar nu sunt pricepute cu adevărat.Să nu-şi fi dat seama Creangă de ironia cu care i se
recunoşteau meritele de “scriitor poporan”?Mai firesc ar fi să credem că,având conştiinţa
propriei valori,Creangă nu se sinchiseşte şi îşi compune o mască,pozează ,ştiind că nu doar
reprezintă o civilizaţie superioară prin vechime şi tradiţii ,dar şi dispreţuieşte subţire sterilitatea
lustruită a junimiştilor.Nu în arta spunerii e tot secretul geniului lui Creangă.Dacă povestitorul
cult, are plăcerea de a povesti, atunci Creangă e un scriitor cult,căci s-a exagerat cu izvoarele
populare ale basmelor sale.(10)Ar trebui absolvit de această calificare,oarecum nefericită în
cazul neinterpretării ei, căci fără a ieşi din schemele basmului popular,fără a inventa nimic
esenţial,Creangă retrăieşte întâmplările povestite ,în mod ingenuu,având capacitatea de a-şi lua în
serios eroii,de a le retrăi aventurile ,adică de a crea viaţa.El e creatorul unei “comedii umane”la
fel de profundă şi universală în toată tipicitatea ei cu cea a lui Sadoveanu.

Opera lui,publicată aproape cu exclusivitate în Convorbiri literare între 1876-1882,a fost

o vreme cunoscută numai de membrii Junimii şi de cititorii fatal restrânşi ca număr ai
revistei.Din această revistă ea a trecut în foiletoanele ziarelor populare,în calendare şi
manuale,devenind un bun al “maselor populare” ,adică al poporului întreg,nu al unei categorii
sociale.(11)

Receptarea cea mai largă s-a realizat ulterior căci după etapa junimistă de acceptare şi
observare a operei sale,urmează un moment revigorant şi anume curentul sămănătorist-
poporanist care ia naştere în prelungirea şi revitalizarea mişcării de autohtonizare a culturii,de
îndrumare a ei spre viaţa poporului ,spre folclor şi tradiţii,pe evocarea istorică şi descrierea
satului.Şi în acest moment au existat exagerări şi diminuări ,însă abia acum se dezleagă firele
intenţionalităţii operei lui Creangă.Înainte de a se naşte,teoretic şi tendenţios,doctrinele
sămănătorist-poporaniste,Creangă a intuit viaţa ţăranului,fără a o pune în teorii ;el anulează
anticipat,toate mistificările unei literaturi pornite din reţete literare şi nu din autenticitate de
viziune.(12)Secretul popularităţii operei sale este omenescul figurilor şi sentimentelor evocate,e
un fel de poezie veridică a vieţii ;ce exprimă acel echilibru clasic între aspiraţie şi posibilitatea de
realizare,ca un clopot vast în care omul nu se sufocă ,dar nici nu se rătăceşte.Şi dacă Maiorescu l-
a citat pe Creangă doar de unsprezece ori în timpul vieţii,deşi avea înaintea multora conştiinţa
valorii lui,neacordându-i un articol special-probabil că,văzând în el un exponent,n-a simţit nevoia
să-l analizeze în amănunt-cel mai notabil ,între opiniile exprimate despre Creangă până la
1900,este articolul lui N.Iorga.

Ceea ce nu făcuseră junimiştii-un studiu de critică literară asupra operei lui Creangă-a
făcut,la câteva luni de la moartea sa,un tânăr de 20 de ani,N.Iorga,ce-l recepta pe humuleştean cu
mare entuziasm,fapt ce va duce inevitabil,la o primă deformare a profilului scriitorului şi,implicit
a operei ,prin accentuarea unei laturi a temperamentului –jovialitatea.(13)
 Criticul care peste un deceniu va domina “Sburătorul”apreciază în Creangă pe exponentul
perfect al sufletului românesc şi pentru a releva trăsăturile celor doi-Creangă şi poporul român-
caută o corelaţie între om şi operă.Este o estetică discutabila,însă între 1890-1900 este cea mai
apropiată de ceea ce numim critică literară:

“Cu drag mă opresc înaintea scriitorului energic şi vioi care,înţelept ca poporul ,e râzâtor şi
sentenţios,mişcat şi fatalist ca şi dânsul”(N.Iorga)

Puternic influenţat de Eduard Gruber,Iorga identifică temperamente artistice imaginative-

Edgar Poe,Hoffman,sentimentale- Lamatine ,şi senzaţionale-Zola,Creangă.El înţelege prin
“senzaţionali” pe cei la care nuvelele se încheagă de la sine,în creierul bogat de senzaţii ale
scriitorului-însa,de aici se nasc confuzii.Articolul este început prin deplângerea faptului că
humuleşteanul este puţin cunoscut celor din generaţia “tânăra”-lucru regretat ulterior,două
decenii mai tarziu şi de G.Ibrăileanu-şi relevă /arată că însuşirea ,la Creangă,e însoţita de
exemplul din lumea concretă.Limbajul deficitar nu permitea sesizarea unei modalităţi narative –
“evidenţa sensibil㔺i o intuiţie-pe care unii o cred a lui Ibrăileanu-a realismului scrierilor lui
Creangă.”Popularitatea” lui Creangă,aşa cum a analizat şi Iorga,a dat naştere la alte confuzii-
respectarea stilului popular şi a tradiţiei folcloristice,adică menţinerea în canoanele nescrise ale
culturii populare-căci el a trăit mai aproape de popor,l-a înţeles mai bine şi l-a reprodus mai cu
viaţa,păstrând neatinsă limba şi gândirea românească,”scrierile sale ne dau adevăratul spirit al
poporului (...)o să vedem scriitorul român în genere.”Căci “Creangă e rezumatul chipului de a fi
al ţăranului român-moldovean în special-din a doua jumătate a veacului al XIX-lea”.Iorga afirmă
clar-nu e un culegător de basme-căci Creangă respectă doar spiritul poveştii,admirând
conservarea fondului folcloric.Ironizând pe Delavrancea şi pe Slavici,care publicau basme,Iorga
subliniază impresia de autenticitatea nealterată pe care o degajă lectura poveştilor lui
Creangă,căci “povestea e numai poveste ,şi oglinda fără ceaţă a prozatorului nu-i deformează
contururile.”(14)Meritul lui Iorga este acela de a-l fi scos pe Creangă dintre culegătorii de
basme,deşi nu a sesizat cât de deformatoare este “oglinda” prozatorului,ci doar o faţă a acesteia-
umorul.El admiră lipsa de artificia-litate a umorului:”pretutindenea tonul e serios;silinţa pentru
humoristic nu se simte nicăieri(...)român în genere,fire veselă care zăreşte îndată partea
caraghioasă a lucrurilor,fatalist,ce lasă mintea să coboare înspre pesimism dulce”.Şi mai face o
observaţie notabilă în ceea ce-l priveşte pe Creangă-“omul se desprinde din operă”-dar va trece
aproape jumătate de veac până când G.Călinescu va dovedi adevărul acestei observaţii.

La fel de interesantă este,la Iorga,remarcarea stilului aluziv folosit de Creangă,în scrierile

căruia,uneori,se ajunge la puterea de sugestie a unui Turgheniev.Multe din observaţiile lui Iorga
au fost preluate de critica ulterioară şi au avut o mare putere de convingere,printre cele mai
durabile fiind icoana unui Creangă plin de haz şi autenticitatea ficţiunilor create de el:”e o lume
întreagă aceea care se desfăşoară din Humuleşti până la casa lui Pavăl din Fălticeni şi,în această
grămadă de figuri,nici una nu e lăsată în umbră,toate au pecetea propriei lor personalităţi.
 Sugestiile pertinente ale lui G.Panu(15):”Creangă era un om de duh(...) povestitorul cel
mai apropiat de limba poporului,farmecul său constând în acel aer de ţară,acele expresii
plastice”vor fi dezvoltate de Ibrăileanu.So-ciolog fără voie,criticul notează sub titlul”Creangă-un
scriitor necunoscut”:”Creangă nu e citit.Pentru ce?Pentru înstrăinarea clasei de sus(...) căci ca să
guşti o literatură,trebuie să o pricepi,trebuie să te intereseze viaţa exprimată de ea (...)Dacă n-ai
văzut niciodată viaţa unui copil de ţară,fiul lui Ştefan Ciubotariul din Humuleşti a fost înzestrat
cu un suflet minunat.”Motivul esenţial de valorizare a operei lui Creangă este:”o limbă curat
românească,dar moldovenească.”(16)

Însă Creangă e deformat de interpretarea tezist poporanistă,deşi e elogiat.Ibrăileanu

constată “Creangă n-are metafore”,deci face o observaţie stilista,apoi “literaturizarea” unei
intuiţii:”opera lui Creangă e epopeea poporului român;Creangă e un Homer al
nostru.(17)”Trebuie să reamintim că Iorga semnalase raritatea comparaţiilor
humuleşteanului,chiar comparându-l cu epicii greci.Citându-l pe Remy de Gourmont,Ibrăileanu
explica lipsa metaforelor:”Primul stadiu al inteligenţei figurative este comparaţia.Metafora vine
dupa aceea .”Criti-cul se va concentra asupra demonstrării caracterului exponenţial al lui
Creangă-realismul din poveştile lui,căci dacă Maiorescu vedea în el doar un model de limbă
populară,Ibrăileanu,extinde-prin absolutizare-trăsă-turile de exponent la toate aspectele:”În
Creangă trăiesc eresurile,credin-ţele,datinile,obiceiurile,limba,poezia,morala,filozofia poporului
cum s-a format în mii de ani(...)dedesubtul fluctuaţiunilor de la suprafaţa vieţii naţionale/Creangă
e un reprezentant perfect al sufletului românesc între popoare.Creangă are pe de-a-ntregul
concepţia de viaţă a poporului găsind aspecte ale psihologiei ţărăneşti.”(18)

Însă Ibrăileanu face o distincţie subtilă între ceea ce este exponenţial şi ceea ce este
personal în operă :”expresie fidelă a ideilor populare,opera lui Creangă e originală prin
sensibilitate,prin ton,prin turnura stilului,care sunt ale sale.(...)Basmul,povestea valorează cât
valorează talentul celui care povesteşte.”Originalitatea vine din trecerea miraculosului(specific
basmelor folclorice) pe un plan secundar şi imprimarea unei tente pur realiste:”Creangă le
împrumută o viaţă curat omenească şi anume ţărănească,îi amestecă în mediul de toate zilele din
satul natal.”În Poveştile lui Creangă,Ibrăileanu vede “bucăţi rupte din viaţa poporului
moldovenesc”,”nuvele din viaţa ţărănească”.

“Miraculosul”e secundar,afară de unele cazuri când îi serveşte să exagereze humoristic.Deci

Ibrăileanu înlătură imaginea unui Creangă culegător de basme şi abia la sfârşitul articolului
găsim însemnări,ecouri sumare ale preocupărilor sociologice de prin 1908-1909:”Creangă mai
mult citat şi lăudat,decât cetit şi gustat.”(19)

“Nu e scriitor care să-l întreacă în fineţă,în gust ,în masură,în scurtime”datorită fondului
primitiv,ţărănesc,nealterat”apreciază Ibrăi-leanu,subliniind “deosebirea tranşantă între poporul
de la ţară şi între cel de la oraş”exemplificând:”În Creangă erau doi oameni(...)Ţăranul nu murise
în el.Nostalgia după copilărie şi dupa Humuleşti scotea pe ţăran la iveală din sanctuarul
sufletului său.Iar Creangă nu era numai un mare artist,dar şi un spirit de o neîntrecută fineţa şi un
adevarat aristocrat(...)iar opera sa nu datoreşte nimic incidentelor biografice ale oraşanului din
el.”

“Autorul profund-demiurgos-ale operei lui Creangă e poporul(20); concepţiile sunt ale

poporului;al lui Creangă e doar talentul,pe care-l are din naştere.”Un sfat al lui Ibrăileanu-urmat
de Călinescu întrutotul:”bio-grafia,câtă ne trebuie,pentru explicarea operei lui,e în Amintiri.Iar
biografia s-ar putea completa cu evocarea lumii de atunci.”Bineînţeles că,pe langă cele de mai
sus,Ibrăileanu intuieşte gratuitatea operei lui Creangă:”Frumuseţea supremă a operei este
perfectă.(...)El nu trebuie să dovedească nimic.”Considerăm că toate aceste observaţii ale
criticului au fost făcute datorită utilităţii operei lui Creangă în susţinerea tezelor poporaniste.Ca
şi în cazul altor critici intuiţiile estetice primesc o utilizare extraestetică,chiar dând naştere unor
demonstraţii sociologice.Clasicitatea lui Creangă de exemplu e susţinută cu argumente
extraestetice:”sănătatea, simplitatea,limpezimea,realismul psihologic din operă,fac din Creangă
un scriitor clasic în adevăratul sens al cuvântului”-teorie continuată şi bine argumentată de
G.Călinescu.(21)

Daca Iorga explica depăşirea fazei poveştilor prin imboldul invenţiei epice,Ibrăileanu
scrie:”dupa faza poveştilor,când începe Amintirile,Creangă se simte mai scriitor-poate aşa i se
pare că e mai serios şi mai literat.”Iniţial Ibrăileanu trebuia să facă un studiu,proiectat în 1908-
1909,care ar fi prezentat opera lui Creangă ca ilustrare a teoriilor poporaniste.Proiectul exegezei
ilustrează estetica lui Ibrăileanu în faza sociologică,căci,pornind de la premisa că,odată cu
înstrăinarea păturii culte,românismul a rămas la ţară,neştiut şi dispreţuit,criticul vedea în
Creangă un reprezentant pur al sufletului românesc,care trăieşte de atâtea veacuri în umbră.

În ciuda nerealizării exegezei plănuite,Ibrăileanu a intuit aspecte esenţiale ale operei lui
Ion Creangă şi a reîntărit imaginea de exponent cu adăugirea esenţiala cese concretizeaza în
forma originală:”Poveştile lui Creangă sunt ale lui Creangă,nu prin subiect,prin istorie-care sunt
ale tuturor-ci tocmai prin forma dată de el.Ibrăileanu a semnalat câteva adevăruri evidente
criticului lucid şi abia rostirea călinesciană va apărea spre a le impune.

b)Creanga-interbelic

“Creangă a vrut să arate ca geniul popular naţional crease opere de valoare,care,fără

adăogirea vreunui element străin,puteau fi puse alături de cele mai frumoase producţii ale
literaturii savante;el a luat deci de la popor câteva din povestirile care-i încântaseră copilăria şi
adolescenţa şi le-a reprodus cu fidelitate;dar înzestrat de la natură cu un mare talent,el a ştiut să
dea acestor ficţiuni vechi viaţa care le lipsea şi Poveştile înfăţişează în multe locuri nu palidele
figuri ale legendei,ci portretul viu al ţăranilor moldoveni,contemporani cu povestitorul.Creangă a
făcut astfel din povestea tradiţională ceea ce Alecsandri făcuse mai întâi cu Doinele din poezia
populară:a făcut operă de artă.”(La vie et l’oeuvre de Ion Creanga,Paris,1930,pag.217-218).(22)

Prima lucrare de referinţă în bibliografia lui Creangă-La vie et l’oeuvre de Ion

Creanga,de Jean Boutiere-se caracterizează printr-un didacticism elevat.Pe lângă meritul esenţial
de a fi contribuit la cunoaşterea humuleşteanului de către literaţii străini,cartea-concepută
monografic-are merite mari şi în sintetizarea datelor bio-bibliografice care se cunoşteau până în
1930,precum şi în publicarea-facsimilată a unor documente inedite despre
Creangă.Reconstituirea biografică întreprinsă de Boutiere este prima,sobră şi clară,iar erorile şi
lipsurile se datorează exclusiv stadiului documentaţiei din acea dată.(23)

În privinţa analizării operei,eroarea iniţială este considerarea lui Creangă drept

“povestitor popular moldovean”,în acest caz Boutiere face eforturi pentru a realiza “studiul
comparativ al Poveştilor”.Încă din prefaţa Creangă e declarat “unul din scriitorii moldoveni cei
mai originali şi unul din cei mai buni povestitori populari ai Europei”.Greşelile,nein-tenţionate-
susţinerea unei literaturi exclusiv moldovene şi a noţiunii de scriitor popular-se datorează
viziunii personale a lui Boutiere,care însă compensează prin identificarea notelor de originalitate
a lui Creangă-introducerea în schemele tradiţionale a unui element ce lipseşte la scriitori precum
Grimm,Andersen-viaţa.Creangă se deosebeşte de ceilalţi povestitori(populari,români,străini)prin
umor şi grija de compoziţie.Demonul comparatistic îl face pe Boutiere să treacă în revistă toate
colecţiile de basme,lângă care aşază,la loc de cinste,e drept,dar greşind tocmai prin această
încadrare,pe Creangă.Investigaţia din capitolul “Limba lui Creangă” nu ajută deloc la înţelegerea
operei,poate doar în ceea ce priveşte oralitatea stilului.Astfel omul care vedea în scrierile lui
Creangă “un repertoriu folcloristic de un foarte mare interes” nu s-a ridicat cu nimic exagerat
deasupra lui Maiorescu,Iorga şi Ibrăileanu,ca să nu mai vorbim despre Eminescu,care
rezumase,cu o jumătate de veac înainte,în doar câteva rânduri,toată cartea lui Boutiere.(24)

Meritul real al lucrării lui Boutiere este de a deschide perspective cercetătorilor de mai
tarziu,oferindu-le un material bogat de la început.

Pentru Boutiere Creangă a fost un caz de studiat,nereuşind să vadă în el un mare scriitor,căruia

să-i dovedească valoarea.Doar Călinescu a surprins şi demonstrat aspectele ambigue de până
atunci.Cartea francezului nu contribuie decât într-o slabă măsură la cunoaşterea unui autor atât
de puţin selectat şi apreciat în propria lui ţara.Era o carte scrisă pentru puţinii francezi amatori de
curiozităţi.Cu toate însuşirile-i de cercetător harnic,autorul nu putea pătrunde în tainele creaţiei
lui Creangă şi ale geniului artistic al poporului român pe deplin,de aceea scriitorul român e pus
alături de fraţii Grimm şi Charles Perrault,adunători de basme populare în Germania şi
Franţa.Însă lipsesc câteva precizări pe care le va face G.Călinescu în monografia sa.

Reperul incontestabil al receptării superlative a lui Ion Creangă rămâne George

Călinescu.Înainte de el,doar câteva nume-Nicolae Iorga,Ibrăileanu,Boutiere-iar după el,trecând
prin Tudor Vianu şi V.Streinu,numărul nu sporeşte cu mult.G.Călinescu s-a apropiat întâi de
scriitor pentru a-i fixa,prin înfăţişarea personălităţii,dimensiunile se aspectele stilistice ale
operei.Abia la o a doua ediţie Călinescu realizează o analiză propriu-zisă a operei,după aceea din
istoria sa literară.Valoarea identificată şi reînnoită este de a fi exponentul geniului popular,dar cu
o artă subtilă şi infinită.Şi cine-l asociază pe Creangă culegătorilor de folclor ,greşeşte,ne mai
spune Călinescu.(25)Creangă are monumentalitate şi o jovialitate exprimată cu o erudiţie
cristalizată,care-l fac unic.Nici căutările privind limba nu rezolvă chestiunea.Creangă exprimă o
lume veche cu mijloace decantate,în mod aproape impersonal:”Creangă,este,de fapt,un
anonim”.Şi este grăitor faptul că,atunci când vorbeşte de descope-rirea lui Creangă,Călinescu ia
în considerare pe Eminescu,şi nu pe Maio-rescu.Căci cel care l-a descoperit şi l-a înţeles cu
adevărat pe Creangă este marele poet;ambii fiind exponenţii unui univers ancestral,lustruit de
timp în expresia lui orală.

Un alt receptor superior şi echivalent-ca Eminescu-poate fi considerat şi Sadoveanu,care

şi-a exprimat adesea admiraţia şi s-a decla-rat fără tăgadă ucenicul lui.Fără precedentul
Sadoveanu viaţa şi opera lui Creangă scrisă de Călinescu ar fi arătat altfel.Ca orice arhitect care
ştie să construiască impetuos şi original,Călinescu a preţuit materia primă oriunde a găsit-o,iar
paginile lui Sadoveanu despre Creangă deschid un drum drept către universul enigmatic al vieţii
operei humuleşteanului.(26-27)

În 50 de ani de cultură naţională şi de literatură cosmopolită,după moartea lui Creangă nu

s-a scris nici un studiu serios şi înţelegător asupra operei lui.În mod obiectiv,Sadoveanu remarca
lipsa de interes pentru propagarea culturii reale şi a trebuit să se găsească un străin,Jean
Boutiere,care să alcătuiască o asemenea lucrare.Însă lucrurile s-au oprit aici şi până la apariţia
lucrării profesorului Călinescu despre marele povestitor,Creangă a rămas tot atât de izolat şi de
necunoscut poporului său ca şi mai înainte.

Călinescu a discreditat definitiv falsa impresie despre Creangă folclorist:”Ion Creangă e

un mare prozator şi numai cititorul de mare rafinament artistic îl poate gusta cum trebuie”.Chiar
şi când prezintă Feţi-Frumoşi,zâne, personaje fabuloase,precum Setilă,Gerilă,portretul lor fizic şi
moral,vorbele şi gesturile acestora aparţin,fără îndoială,universului rural.Ele sunt aduse să
gesticuleze şi să vorbească întocmai ca în Humuleştii Neamţului.Nurorile din Soacra cu trei
nurori,craii,împăratul Verde,chiar şi dracii (din Dănilă Prepeleac sau Stan Păţitul)se comportă în
toate împrejurările ca eroii din Amintiri:Oşlobanu,Trăsnea,Smaranda.

Fiecare poveste în parte,într-o înşiruire de secvenţe unite într-un cadru dat,reflectă

“adevăratul spirit al poporului român”(N.Iorga)(28).Ca psihologie şi mentalitate,monştrii din
Harap-Alb,capra,iezii,vulpea,se comportă ca nişte oameni reali-ţăraninemţeni,iar descrierea
interioarelor şi urmărirea acţiunilor unor personaje de basm amintesc de coordonatele vieţii
ţărăneşti.Este meritul lui Călinescu de a fi demonstrat că basmele lui Creangă sunt scrieri
literare,nu piese ale folclorului românesc.

E adevărat,în basme întâlnim o schemă preexistentă,căreia Creangă nu-i adaugă

nimic.Schema e una dată de tradiţie,dar interpretarea e personală,tipurile,culoarea
locală,observaţia realistă şi limba aparţin lui Creangă.În această direcţie s-a exagerat,urmărind
raportarea temelor din Poveşti la motive similare din folclorul altor popoare.Dar”cine ar vedea în
paginile lui Creangă o simplă culegere folclorică sau un mediu întâmplător,prin care se rosteşte
fantezia lingvistică a poporului,ar comite una din cele mai grave erori ale judecăţii
literare”(T.Vianu)(29).E evident că basmul lui Creangă nu cuprinde nimic inedit:”spunerea”lui îi
dă culoare,îl individualizează,constituind esenţa artei de scriitor,datorită căreia basmul a ieşit din
circuitul folcloric şi a devenit “opera lui Creangă”.

Prin el vorbesc,din pulberea vremii,milioane de ţărani români, fiindcă,deşi schema

poveştilor e una universală,viziunea lui Creangă e cea românească,scrutând un fond
etnologic,delimitat de timp şi spaţiu.”Cel mai limbut”dintre scriitori,Creangă,suceşte
vorbele,mereu are ceva de spus şi râde sănătos de lume şi de sine.Opera li se revendică din
ilustrarea cu diverşi scriitori-apropieri mai mult sau mai puţin forţate-Creangă nu poate fi
încadrat strict în cadrul unui anume curent literar.

Prin biografie literară,a aparţinut Junimii,dar spiritul operei sale n-o exprimă în nicio
privinţă.Şi nu trebuie uitat că n-a suferit nicio infuenţă nici din partea altor scriitori.Opera lui s-a
grefat pe o structură româneas-că.Creangă e un artist individual cu toate că fiecare dintre noi se
regăseşte în opera sa,şi de aici valenţele clasice.Scrisul său e personal şi nu poate fi
confundat,neimitând şi neputând fi imitat.Textul operei e definitiv şi e numai al lui.În special
tiparele stilistice ale lui Creangă au sugerat variate comparaţii,iar Boutiere l-a inclus în galeria
povestitorilor europeni(30).Cu Ch.Perrault Creangă avea afinităţi fiind un povestitor-artist,dar
deosebirile nu sunt neglijabile:Creangă are, faţă de Perrault, un realism mai accentuat;vigoarea
realistă îl diferenţiază şi de Andersen;Creangă nu e moralist ca Schmid,nu are poezia lui
Andersen şi nici duioşia fraţilor Grimm.Alte aspecte îl apropie de F.Rabelais,cu care Creangă are
în comun fabulaţia enormă,umorul gras şi abundent şi oralitatea ca trăsătură fundamentală a
stilului.Clasicul român însa nu are erudiţia autorului galic.

Socotindu-l “autor cărturăresc ca Rabelais”,Călinescu arăta că humuleşteanul “are

plăcerea cuvintelor şi a zicerilor şi mai ales acea voluptate de a le experimenta punându-le în
gura altora”.Este şi aici o oarece exagerare,căci opera lui Creangă rămâne o “vastă sinteză etnică
a poporului român”.Optimismul,simplitatea,limpezimea şi observaţia realistă permit lui
Călinescu următoarea afirmaţie-“limba lui Creangă este sufletul povestitorului.”S-au găsit şi alte
nuanţe ale operei ce au permis afirmaţii de tipul:Creangă-autor satiric sau primul romancier al
literaturii române.(P.Constantinescu)însă sunt departe de adevăr.

În ceea ce priveşte arta naraţiunii,limba şi stilul operei,se subliniază în permanenţa

originalitatea,simplitatea şi noutatea scrisului lui Creangă. În opera acestuia predomină
epicul,atât în Amintiri,cât şi în Poveşti,în care Călinescu găsea”aci adevărate nuvele de tip
vechi,aci naraţiuni fabuloase”(31).Arta humuleşteanului stă sub semnul povestirii.Realizarea ei
rezultă din procedeele naraţiunii,unde şi umorul e componentă.În acest fel,Creangă interpretează
oral şi scenic viaţa în nuanţe dramatice.Deşi lucrat cu mare grijă,stilul lui Creangă e marcat de
oralitate,fiind un regizor ce urmăreşte nu numai jocul celorlalţi,ci şi pe al său.Opera sa e o
întocmire dramatică cu un singur actor,o veritabilă comedie de caractere.
 El scrie pentru a fi ascultat,căci limba utilizată e autentică,persona-jele trăind prin ce spun
şi cum spun(32).Dialogul,enumerarea,exclamaţiile, repetiţia şi interjecţiile cu valoare
predicativă,construcţiile ritmate, zicătorile,proverbele,prisosurile lexicale,cadenţa frazei,toate,şi
multe altele,dovedesc nu doar bogăţia şi varietatea limbii folosite de Creangă,ci şi utilizarea ei
adecvată în raport cu conţinutul.Doar Călinescu a surprins şi demonstrat aspectele ambigue de
până atunci printr-o metodă paradoxală:reconstituirea biografiei prin operă.Paradoxală pentru că:
“să nu uităm că Amintirile sunt operă literară,nu-s autobiografie”.Marea descoperire călinesciană
este utilizarea automatismelor ca principal suport al reconstituirii biografice.Atribuindu-i o
valoare exponenţială, criticul îl scoate pe Creangă din secile raportări lumeşti,proiectându-l
epopeic în timp,în formele balzaciene,clasice,după rânduiala vieţii de la munte.

“Viaţa lui Creangă”este o ficţiune în spiritul realităţilor,căci prin infuzia de viaţă dată
puţinelor date se însufleţesc numeroase documente. Bizuit pe mărturiile contemporanilor
Călinescu notează că humuleşteanul încetase a fi “popa Smântână şi Nastratinul
Iaşului”,rezultând că ironia criticului irigă toate paginile,insinuându-se în modul de a vorbi şi de
a gândi al eroului.Cartea e plină de picanterii biografice,contraste între limbajul savant folosit de
critic şi realităţile numite.Călinescu,prin analiza sa,determină concluzia unui Creangă “erou al
propriei sale opere”;de aici şi desele comparaţii între scriitor şi propriile-i ficţiuni.

Călinesciana “Viaţă a lui Creangă”este o ficţiune în spiritul realităţilor,căci aşa cum e

concepută este un comentariu implicit la opera lui Creangă:”opera lui Creangă este o elaborare
artistică”;”Creangă repetă fraza măsurând-o,fiindcă unica lui conştiinţa artistică este cea
formală”;”un glas îi striga vorbele şi ce scria,ştergea şi scanda frazele ca un Flaubert al
Humuleştilor”;”un alt mod al ţărăniei lui Creangă este ascunderea statornică a judecăţilor în
ziceri şi pilde”.Cele 70 de pagini dedicate analizării scrierilor sfărâmă/infirmă prejudecăţile.

Una dintre ele,cea a unui Creangă exponent,este argumentată convingător.Alta care-l

supără,cea a unui Creangă –scriitor poporan, pe Călinescu,care opune viziunii “tradiţionale”pe
cea a unui autor cărturăresc,precum Rabelais.”Este în Poveştile lui Creangă atâta jovialitate,atâta
umor al contrastelor încât compunerile sunt menite să nu fie gustate cum trebuie decât de
intelectuali(...)(33)Creangă are plăcerea cuvintelor şi a zicerilor şi mai ales acea voluptate de a le
experimenta,punându-le în gura altora.În câmpul lui mărginit,Creangă e un erudit,un estet al
filologiei”.Şi Călinescu reliefează cauza care a dus la impunerea imaginii de “scriitor
poporan”:”însuşirea de a dramatiza realistic basmul”.”Însă nici ţăranii n-au astfel de daruri cu
totul rafinate, nici Poveştile aşa cum sunt nu pot să placă ţăranilor”.

Şi mai observă:”la Creangă naraţiunea are două realităţi concentri-ce:întâi pe cea a

povestitorului,care stârneşte hazul şi mulţumirea prin chiar prezenţa lui,apoi pe cea a lumii din
naraţiune;aceste două realităţi nu se pot desface.

O altă prejudecată-Creangă,scriitor folclorist-se înlătură de către critic prin analiza

graiului:”însă,graiul lui Creangă nu e natural,ci numai autentic(34).Vorbirea acelui ţăran este
umflată,încărcată cu tot ce se poate culege din partea locului.Plăcerea stârnită de ascultarea
scrierilor lui Creangă e una de rafinament erudit”.Apare astfel o imagine mult mai veridică a
marelui povestitor,drept “un umanist al ştiinţei săteşti,scoţând din erudiţia lui un râs gros fără a fi
totuşi un autor vesel prin materie.”(35)

Perspectiva inedită adusă de Călinescu în discuţia despre realismul poveştilor lui Creangă
este sublinierea în paralel a realismului şi a mijloacelor literaturii culte,căci spre deosebire de
povestitorul popular, unul din procedeele artistice ale humuleşteanului este delimitarea
caracterelor ce ies din vagul simbolistic.Călinescu îşi dovedeşte rara sub-tilitate critică prin
cultivarea paradoxului,arătând că “deşi în fond un scriitor cult,Creangă rămâne popular într-un
sens înalt”(36).Şi se continuă paradoxul:”există latent,în popor,mii de Creangă:unul singur până
acum a subliniat mesajul lor”,pentru că în finalul cărţii sale,Călinescu să afirme memorabil:”când
vorbeşte,Creangă e împins de la spate de milioane de ţărani,vorbeşte în graiul lor,care este unul
exprimând pe toti(...)Creangă este o expresie monumentală a naturii umane în ipostaza ei istorică
ce se numeşte poporul român sau,mai simplu,e poporul român însuşi,surprins într-un moment de
genială expansiune.Ion Creangă este,de fapt,un anonim.”(37)

Dacă Jean Boutiere deschidea drumul analizei vieţii şi operei lui Creangă,cu George
Călinescu are loc o încununare,căci se remarcă vocaţia sintezei,a topirii fecunde a izvoarelor
biografice şi a părerilor critice.Multe din afirmaţii nu sunt pur călinesciene,dar argumentarea lor
este,căci a dovedit că prin epurarea opiniilor predecesorilor şi prin impunerea celor estetice se
revoluţionează critica literară.

c)Creanga-proletcultist

După o elogiere călinesciană perfectă a operei şi vieţii scriitorului humuleştean,după

analiza critică unitară a lui Boutiere,se poate spune că se părea că receptarea critică a lui Ion
Creangă urma să intre într-un uşor repaos.Însă la vremuri noi,au apărut şi critici literari noi,care
au conferit humuleşteanului şi operei sale valenţe noi,determinate de noile circumstanţe socio-
culturale.Fiecare critic,”urmaş”al lui Călinescu şi Boutiere,a reluat,a preluat şi a interpretat în
viziunea proprie viaţa şi opera lui Ion Creangă.Se constată o schimbare a direcţiei de receptare
critică,mai curajoasă,mai permisivă şi mai neobisnuită.Ceea ce lipsea monografiilor anterioare
era intrarea în detaliile analizei,pe care predecesorii le-au lăsat pentru alţii,dar au izbutit să scoată
la lumină “sunetele muzicii”.

Judecăţi de valoarea asupra operei lui Ion Creangă au fost exprimate în variate studii de
sinteză,magistral,de Tudor Vianu,Vladimir Streinu,Şerban Cioculescu……Filologii şi lingviştii
au întreprins studii atente asupra limbii lui Ion Creangă:Gr.Scorpan,Al.Graur,Iorgu
Iordan…..,care s-au ocupat îndelung de configuraţia neobişnuită a instrumentului de comunicare
folosit de prozatorul moldovean.(38)

Între intrepretările massive mai noi,date operei lui Creangă,se înscrie şi aceea din
surprinzătoarea carte a lui Vasile Lovinescu,în “Creanga de aur”,apărută la Editura Cartea
Românească,in 1989.Analiza doctului autor revelează un Creangă purtător al unor tradiţii
iniţiatice străvechi,ascunse în mai toată creaţia lui.Ceea ce descoperă Lovinescu în fiecare pagină
este o neînchipuită,uşor exagerată adâncime estetică,printr-o analiză minuţioasă,având intenţia de
a dezvălui arhaitatea folclorului românesc,congeneră celor mai vechi gândiri tradiţionale a
poporului lumii.(39)

Într-un secol scurs de la stingerea unui mare artist,”jocurile”sunt făcute,de

obicei.Adică,în critică,judecăţile de valoare sunt oarecum stabilizate,în istoria culturii locul
creaţiei se conturează,în filozofia culturii naţionale noile adaosuri provenite din interpretarea
operei sunt preluate.Dar ajustarea continuă,fireşte,fără sfârşit.Opera se deschide mereu
altfel,către urmaşi,fiecare generaţie priveşte şi primeşte altfel mesajul încifrat al artistului şi al
creaţiei sale.La intervale mai mari sau mai mici de timp,criticii sunt obligaţi să se
interogheze,din nou,cu privire la calităţile majore ale creatorului şi ale creaţiei,să reformuleze
atributele deosebitoare ale unui univers unic,particular şi nerepetabil.

Judecăţile critice au puterea lor de generalitate atunci când sunt rostite de personalităţi
care egalează,cu forţa comprehensiunii lor,intensitatea mesajului artistic în discuţie,reuşind
mereu să identifice valenţe noi.(40)

Şi,aşa cum Mircea Vulcănescu,în 1935 scria un eseu despre “Ion Creangă văzut de
generaţia actuală”,în “Gândul românesc”,din 1 ianuarie,e timpul să ne intrebăm,nu despre stadiul
actual al cercetărilor în ceea ce-l priveşte pe marele humuleştean,cât mai ales despre deosebirile
dintre modul de abordare propus de critica antebelică,interbelică şi postbelică.

Mare parte din critica nouă se încumetă să abolească permanenţele, încercând să distingă
în desfăşurarea artelor anumite momente de convergenţă între receptor şi autor şi opera
receptată,care,singură, conferă valoare capodoperei.Uneori,însăşi biografia autorilor dispare ca
neinteresantă,alteori,într-o viziune intertextuală,dispare autorul însuşi,textul devenind o entitate
mobilă la care orice cititor e colaborator. Jocurile inteligenţei contemporane sunt numeroase şi
din ce în ce mai rafinate.Speculaţia teoretică fascinează şi rezultatele practice îmbracă rezultate
spectaculoase.Opera lui Ion Creangă ,necontenit citată şi mult mai rar citită-tocmai pentru că prin
aparenta ei simplitate e socotită uşor accesibilă-e nedumerită şi nedumereşte încă.Mai ales când
,odată cu monografia din 1971 a lui Vladimir Streinu-când se aştepta o perspectivă mai modernă
de analiză critică-se remarcă nuanţele călinesciene şi linia tradiţională a privirii lui Creangă ca
exponent.

Fiecare nouă pagină de receptare critică a operei lui Creangă are meritele ei-atrăgând
atenţia asupra unor studii estetice,evidenţiind homerismul viziunii,structura rapsodică,cea mai
cuprinzătoare conştiiinţa artistică ivită din mediul cultural folcloric-ajungându-se la o
concluzie:prin Creangă există ceea ce el a creat.(41)
 III.Receptarea didactică a lui Ion Creangă

a)Manualele lui Ion Creangă de-a lungul vremii

Înainte de a fi fost scriitor Ion Creangă a fost un om ,şi ca oricare individ a trecut prin
etapele vieţii.Una dintre ele ,oglindită şi în opera sa literară ,a determinat câteva lucrări de o
factură diferită-etapa copilăriei şi a şcolii-aceasta l-a provocat în a inova domeniul
pedagogic,metodic şi ştiinţific.Identificăm o etapă a vieţii sale ce a condus la colaborarea sa cu
alţi “pedagogi” precum C.Grigorescu,Gh.Ienăchescu si V.Răceanu,şi anume-etapa şcolii-de la
bădiţa Vasile la Seminaria Centrală.Primul său manual,ca elev,dat de bădiţa Vasile,era unul
rudimentar-“o bucată de carton ce se lipea pe o scândurică”-“tăbliţa”,cu semnul crucii notat de
dascăl.Şcolarii învăţau rând pe rând buchile transcrise de mâna dascălului pe tăbliţa,apoi treceau
la “trătaj”-o carte începătoare-un caiet cu textul scris de dascăl(cunoscută,la vremea aceea
,metodă a slovenismului sau metoda nominală,a literarizării),elevii silabisind pe de rost literele
fără să le cunoască,revenind de multe ori la buchi.(1)

Părintele Ioan,cel dintâi sprijinitor al Şcolii din Humuleşti insista mai puţin pe latura
teoretica şi mai mult pe învăţătură.Avea stimulente şi sancţiuni,ademenea şi răsfăţa,dând dovadă
de o adevărată artă educativă,primitivă ca metode,dar cu o mare intuiţie pedagogică.Pe dascălul
Iordache “fârnâitul”,deşi vrednic,îl defavoriza vârsta şi băutura,de la dascălul Nanu de la
Broşteni învaţă multe,mai ales gradarea noţiunilor căci începătorii învăţau a scrie pe nisip,lângă
care era un carton cu litere;scrierea pe hârtie se făcea cu pana de gâscă,urma
bucoavna,catehismul cel mic,apoi cel mare,ceaslovul şi alte cărţi bisericeşti,dar mai ales se făcea
educaţie igienică şi pentru sănătatea şcolarului.

Părintele Duhu-Isaia Teodoreanu,de la Fălticeni-îl educă pe Creangă printr-o metodă

influenţată de tradiţiile educative populare, părând iluminist şi îndrăgostit de frumos.La Fălticeni
chinul elevilor “dondăneau ca nebunii”reflectă caracterul mecanic al învăţării-citirea cu voce
tare,până la epuizare,fapt pentru care nimeni nu se ostenea să înveţe.La şcoală Creangă obţine cu
greu atestatul de 4 clase pentru că nu prea înţelegea cum să înveţe şi ce să înveţe.

Traiectul educării humuleşteanului este sinuos şi greoi,şi nu pentru că elevul nu vroia sau
nu putea să înveţe;din contră –foarte bine dotat intelectual,el intră în contact cu metode şi tactici
de predare-învăţare greoaie şi mecanice,cu modalităţi de memorare mecanică ce îngrădeau libera
gândire şi exprimare.(2)Intrând în sistemul de învăţământ în mai 1864 la Trei Ierarhi,ca
învăţător,Creangă îşi întocmeşte un jurnal legat de ceea ce predă şi despre necesitatea unor
modificări.Pe baza acestui jurnal el va realiza cărţile pedagogice.Strânsese abecedare ardeleneşti
şi străine ,metodici şi pentru a le putea citi lua lecţii de franceză de la colegul său
I.A.Darzeu.Încă din anul II de activitate Creangă sesizează specificul muncii cu clasa I :rostul
primelor zile de şcoală,aclimatizarea,etc, împărţind după cinci zile clasa în cercuri,alegând
monitorii.

Redactează împreună cu ceilalţi institutori o lucrare,un abecedar propriu-zis,căci intenţia

era de a realiza o carte pe înţelesul tuturor şcolarilor,cu o metodă simplă.Va apărea
astfel:”Metoda nouă de scriere şi citire pentru usul clasei I primară”,în 1867,din dorinţa de a
îndepărta metoda veche de silabisire,literarizare,introducând metoda scriptolegă. Acest manual
dezvăluie spiritul inovator,căci literele sunt dezbrăcate de numele lor ,lăsându-li-se haina
sunetului.Pentru tipărire se apeleaza la ajutorul financiar al Junimii,iar în 1868 cartea apare în
peste 4000 de exemplare,urmând a fi redactat anual şi îmbunătăţit.(3)

Încurajat,începe să redacteze în colaborare cu C.Grigorescu şi V.Răceanu “Învăţătoriul

copiilor,carte de cetire în clasele primare,cu slove şi buchi,cuprinzând învăţături morale şi
instructive”.Apar prima dată bucăţi literare ce amintesc de snoava populară-pagini de literatură
pentru copii-“Nu lucrezi,n-ai ce mânca”;”A fost,a fost,că dacă n-ar fi fost”.Şi acest manual se va
bucura de o mare cerere,căci până în 1890 el va ajunge la a noua ediţie,bineînţeles îmbogăţită.În
1875,la cererea lui Maiorescu va realiza o lucrare metodică destinată institutorilor ce predau
dupa metode învechite,un fel de îndrumar şi în 1876 va apărea “Povăţuitorul la cetire prin
scriere după sistema fonetică”.Între 1875 şi 1879 diverşi revizori şcolari,printre care şi Eminescu
constată munca fructuoasă a lui Ion Creangă la catedră,căci pentru fiecare elev existau pagini de
informaţii,detalieri privind ritmul de învăţare şi capacităţile intelectuale.
 În 1879 lucrarea “Geografia judeţului Iaşi”de I.Creangă,Răceanu şi Ienăchescu se
remarcă prin consistenţa informaţiilor şi frumuseţea descrierilor utilizate ,fiind adresat elevilor de
clasa a II-a primară urbană şi celor din clasa a III-a rurală.Aceste lucrări la care Ion Creangă a
fost colaborator şi realizator au continuat a fi publicate şi dupa moartea sa ,iar prin atitudinea
adoptată institutorii susţineau bătălia pentru limba naţională şi ortografia ei,bătălie începută de
mentorul Titu Maiorescu.(4)

Grija pentru puritatea limbii se datora lui Ion Creangă care acorda o atenţie deosebită
selectării cuvintelor,iar “patima sa era gramatica şi punctuaţia”(Jean Bart,fost elev).Chiar şi în
“Povăţuitorul” se etalează scopul şcolii-de a învăţa şi păstra limba naţională.Etapa reformistă a
biografiei lui Creangă identificată de Vl.Streinu în perioada “urbană, progresistă şi intelectuală”
a biografiei sale sociale,se impune cu deosebire prin activitatea sa ca institutor şi autor de
manuale şcolare.(7)

Fiind consubstanţială celei de diacon răzvrătit,beneficiind,deci,de rezultatele exersării în

stilul petiţionar,această etapă arată la el cel puţin voinţa de altă înfăţişare decât cea anterioară de
la Humuleşti şi decât cea ultimă ,a scrierii “Amintirilor”.Proprietăţii termenilor i se adaugă
voinţa de cultură şi gustul cărţii.Este un moment biografic particularizat de ţinuta orăşenească ,de
spiritul critic de intelectual şi de comportarea progresistă.La această activitate Creangă se raporta
folosind cuvinte cu conotaţii “suculente”-vocaţiune şi carieră.(6)

Încă din timpul studiilor sale de la Şcoala Trei Ierarhi el începe să se intereseze de
manualele şcolare pentru ca în 1867 să se unească în aceste demersuri cu cinci institutori pentru
redactarea abecedarului (1868),apoi vor apărea şi celelalte lucrări.Munca de adunare a
materialului a fost laborioasă,începând din 1864-1864.Experienţa pedagogică a fiecărui
institutor s-a îmbinat cu rezultatele examinării critice a lucrărilor didactice ale
vremii.Diferenţele,progresul se văd nu doar în metodă ,unde Creangă şi colaboratorii sunt,fără
îndoială , reformatori,dar şi în atitudinea faţa de limba română.Se realizează înlăturarea
“cumplitului meşteşug de tâmpenie al (ne)învăţării gramaticii de către Trăsnea”,căci şcolarii
silabiseau la început în mod mecanic şi prindeau târziu rostul citirii.Scrisul se învăţa şi mai
târziu,pe plăci întâi şi pe hârtie abia în ultimele clase primare.(8)

Succesul noii metode este indiscutabil căci predarea citirii se făcea odată cu scrierea,în
mod intuitiv şi după sistemul sunetelor.Se continuă “bătălia”pentru limba naţională şi ortografia
ei,căci “Metoda nouă de scriere şi cetire..”acorda importanţă majoră predării scrierii,gramaticii,
ortografiei şi punctuaţiei.Creangă selecta cu atenţie cuvintele şi chiar fostul său elev-Jean Bart-
apreciază :”ţinea la scrisul limbii curate româneşti după firea ei “.Mihai Eminescu ,ca revizor
scolar,într-o scrisoare către Ministerul Cultelor şi Instrucţiunii Publice ,în mai 1876 face o
“recenzie”a “Povăţuitorului”sesizând progresele şi metodele “revoluţionare “aplicate în predarea
scrierii şi citirii :”este o lucrare cu totul originală...fructul experienţelor lungi a doi învăţători
înzestraţi de la natură cu darul de a instrui....copilul se deprinde a distinge,a judeca,a-şi da seama
ce gândeşte...nu mai întâlnim pe învăţătorul sever şi ţeapan cu vergile în mână,ci un suflet
uman,care se coboară la treapta sufletelor copilăreşti şi le disciplinează,nu le siluieşte.”(5)

Amintirile contemporanilor despre perioada de lucru la manuale scot în evidenţă că

institutorul şi-a muncit din greu şi cu responsabilitate cărţile:”drămuia fiecare cuvânt,îl
suna....cunoscător adânc al limbii ţărăneşti,sac fără fund de cuvinte neaoşe,de zicale şi de snoave
,el venea cu o listă de vocabule din care tovarăşii săi să aleagă”(G.Călinescu).(9)

Corespondenţa cu V.Alecsandri sugerează intenţia lui Creangă de a-şi aşeza începuturile

didactice-chiar şi literare-sub auspiciile geniului naţional de atunci,aşteptând observaţii asupra
părtii de literatură,dar şi asupra celei de limbă,unde Alecsandri îi recunoaşte-indirect-fireasca
aplecare asupra corectitudinii.

b)Prezenta lui Creanga in manualele scolare

Pornind de la prezenţa scrierilor lui Ion Creangă în variate publicaţii şi chiar sub forma
unor manuale pe care humuleşteanul le-a redactat,treptat,”Amintirile”şi unele din poveşti au fost
introduse în manualele şcolare cu care elevii intrau în contact.Timid,la început,pentru ca apoi să
devină o regulă ca la fiecare nivel de şcolarizare să fie introdus un fragment din operă.

Alegerea fragmentului nu a fost foarte grea,deoarece conţinutul întregii opere era

accesibil şi plăcut,uşor de interpretat şi îndrăgit de copii.Ceea ce e diferit, în ceea ce priveşte
prezenta lui Creangă în manualele de acum câteva zeci de ani şi cele din zilele noastre,este doar
modalitatea de abordare,prin exerciţiile propuse spre înţelegerea şi interpretarea textului.Un
element important în acest scop a fost contextul socio-cultural şi economico-politic,din
perspectiva căruia se întocmeau programele şcolare.

“Şcoala noastră a obţinut în ultimii ani realizări importante datorite fundamentării Marxist-
leniniste a ştiinţei literaturii,cât şi creşterii pregătirii profesionale a cadrelor
didactice.Îmbunătăţite an de an, programele şi manualele şcolare de lectură,teorie şi istorie
literară, au contribuit la justa orientare a procesului de predare şi la pregătirea din ce în ce mai
bună.Majoritatea textelor din manualele de lectură literară îngăduie profesorului să trezească
interesul pentru opera de citit.În general se stimulează retrăirea unor întâmplări,emoţii şi
sentimente asemănătoare cu cele care urmează a fi percepute prin lectura textului”.(.)Nimic
neobişnuit până aici.Totul se poate transpune în prezent,cu singura deosebire a contextului socio-
politic.Scopul introducerii unor secvenţe reprezentative din opera lui Creangă este acelaşi,mai
ales că indiferent de anul din care alegem să răsfoim un manual sau o suită de manuale-pe un
ciclu şcolar-vom observa că perioada marilor clasici are locul de onoare,ca etapă în formarea
literaturii române.Până în 1989 manualele şcolare oglindeau literatura română ca un proces
complex care reflecta pe plan ideologic istoria luptei de clasă din ţara noastră,elevii dându-şi
seama mai bine de raporturile dintre artă,literatură şi viaţa societăţii,cu toate aspectele ei.O
pagină din “Poveştile”sau “Amintirile”lui Creangă în aceste manuale aduc un moment de
sensibilitate deosebită,o coloratură aparte,rupând ritmurile mecanice ale “ideologiilor”politice.Şi
programele de până în 1989 vizau solicitarea raţiunii şi a sentimentului,imaginaţia şi
voinţa,doreau îmbogăţirea bagajului de cultură generală,cultivând gustul estetic-finalitatea
procesului instructiv-educativ fiind aceeaşi cu cea a zilelor noastre-crearea unui om cu o
conştiinţa complexă,superioară.

An dupa an,fragmentele din opera scriitorului humuleştean au fost aceleaşi,iar paginile

din manuale arătau la fel:o secvenţă cu date despre autor şi operă,fragmentul citat,în subsolul
paginilor erau cuvintele necunoscute,şi una-două pagini cu exerciţii şi cerinţe ce serveau la
înţelegerea textului.Profesorul avea sarcina de a furniza elevilor alte numeroase pagini cu date
despre autor şi operă,cu analize critice şi celebrele “comentarii”,pe care elevii trebuiau să le
memoreze.

În prezent,când se pune accent pe creativitate şi independenţa de gândire şi

interpretare,elevii trebuie să caute singuri informaţii critice,să le “proceseze”pentru a crea
propriile analize şi intrepretări.Metamorfoza a avut loc.Libertatea de interpretare a permis
elevilor să identifice valenţe noi ale operei lui Creangă,identificându-se cu personajele,cu
autorul…..De la un manual unic pentru clasa a V-a-cu care profesorul lucra ani la
rând,închistându-se şi blocându-şi viziunea ,în prezent profesorul poate selecta,de la an la an,alt
manual,mai diversificat,care să-i permită şi lui să ofere elevilor variante de înţelegere a unui
autor sau a unui text.Nimeni nu-l oprea pe cadrul didactic de dinainte de 1989 să nu aducă la ore
materiale suplimentare,să faca analogii,să nu provoace elevii la cercetare şi analiză liberă,însă
acest lucru se poate realiza dacă profesorul are la dispoziţie-ca azi-un instrument de lucru
bogat,bine structurat,care să stimuleze receptarea textelor literare.

Modul în care a fost tratat Creangă-înainte şi după 1989-este lăudabil,nefiind ignorat,dat

la o parte sau scos din manuale aşa cum s-a petrecut cu alţi scriitori.Doar modul în care se punea
în pagină opera marelui scriitor.Într-un Manual experimental pentru clasa a V-a,de Lucia
Atanasescu din 1974 găsim fragmentul cu caprele Irinucăi,ce conţine cerinţe de tipul:

-Cum credeţi că arăta satul Broşteni dacă”nu se ruşina ursul a se arăta”?Descrieţi şi voi satul şi
casa Irinucăi.

-Cum trăia familia Irinucăi?

-Prin ce peripeţii trec cei doi şcolari?(accentul se punea pe reproducere)

-Explicaţi sensul expresiilor:….

-Subliniaţi expresiile populare şi regionalismele şi utilizaţi-le în alte enunţuri.

Iar ca teme se propuneau:

-Recitiţi opera integral şi povestiţi alte întâmplări de la şcoală.

-Alcătuiţi o compunere cu titlul:”O întâmplare hazlie din viaţa mea”.

-Organizaţi un concurs:”Cine a reţinut mai multe expresii şi cuvinte populare?”(în scris sau oral)

Apoi se oferea planul dezvoltat de idei,cu noţiuni teoretice şi practice,cu explicaţii şi rezolvări.

Fără a pune în valoare imaginaţia şcolarilor şi fără a urmări capacitatea analitică şi creatoare,ci
doar valenţele reproductive.Manualele şcolare de azi conţin aproape aceleaşi fragmente din opera
lui Creangă,însă analiza lor se întinde pe pagini multe,tocmai pentru că surprind toată gama de
exerciţii:de vocabular şi fonetică,de morfologie şi sintaxă şi mai ales de stilistică.Receptarea
didactică a operei lui Creangă este acum mai clară,mai permisivă,lăsându-le elevilor libertatea de
a se exprima şi de a formula opinii critice şi analitice pertinente şi argumentate.

Capitolul IV.Creangă în manualele alternative

Complexitatea operei lui Ion Creangă este foarte puţin surprinsă în manualele alternative
actuale,care nu insistă prea mult asupra unor elemente ce ar atrage şi stimula pe elevi.Se
punctează la fiecare nivel gimnazial câte o secvenţă a “Amintirilor din copilărie”,însa nu
întotdea-una aceste secvenţe sunt cele mai potrivite. Structura manualelor alternative propune
modalităţi complexe de abordare a fragmentelor din opera lui Ion Creangă.Astfel manualul de
clasa a V-a ,editura Petrion,autori Marin Iancu,Ioan Dumitru,Vasile Molan şi Gabriel
Chelaru,vine cu secvenţa îndrăgită a Calului Bălan şi a bătăii încasate de Smărăndiţa popii,dar şi
cu un moment de tristeţe-plecarea lui Bădiţa Vasile.Cerinţele pentru receptarea textului sunt de
tipul:

-exerciţii de vocabular;

-cunoaşterea textului;

-reţineţi-date despre Ion Creangă;

-exerciţii;

-regionalismele şi arhaismele.

Destul de sărac în elemente de interpretare şi de întelegere a momentelor prezentate manualul

editurii Humanitas Educational,autori Alex Crişan,Sofia Dobra,Florentina Sâmihăian,propune la
pagina 126,Unitatea 5 de învăţare sub titlul “Autor.Narator.Personaj.”Textul din manual
aduce,de asemenea,un moment îndrăgit,comic-furatul cireşelor-care este şi el urmat de o
concluzie moralizatoare şi un moment trist-pedepsirea lui Nică.Pentru receptarea textului am
remarcat bogaţia exerciţiilor şi gama variată de sugestii pentru interpretare:

-Plăcerea lecturii; -ce sunt regionalismele?

-folosiţi-vă cunoştinţele(vocabular;morfologie;punctuaţie)

-observarea textului;

-exprimaţi-vă părerea; -figurile de stil;

-explorarea textului(acţiunea;personajele)

-cum se povesteşte(timpul;spaţiul;autorul şi naratorul)

-interpretarea textului(cui se adresează naratorul;umorul;semnificaţia întâmplării povestite)

Unul din manualele de clasa a VI-a,cel al editurii All,autori Anca Şerban şi Sergiu Şerban,din
anul 2003,ediţia a II-a ,propune “Opera epică.Naraţiunea la persoana I.Naratorul ca personaj”-
fragmentul cu prinderea pupezei.Din punct de vedere al exerciţiilor si modalităţii de receptare
manualul este destul de sărac,propunând :

-exerciţii de vocabular şi universul operei.

La clasa a VII-a,unul dintre manuale este cel al editurii Humanitas Educational,din 2005,autori
Alex Crişan,Sofia Dobra şi Florentina Sâmihăian,care la Unitatea 4-“Funcţionarea descrierii în
naraţiune” propune ca text suport momentul plecării la Socola,despărţirea de satul natal-
fragment din capitolul IV al operei.Am observat analiza stufoasă pe care o propun autorii:

-descrierea cadru;descrierea ce întrerupe naraţiunea;

-descifrarea textului;exerciţii de vocabular;

-lectura aprofundată: a)descoperiţi firul întâmplărilor şi personajele;

b)descoperiţi rolul descrierii;

-exprimaţi-vă părerea;interpretarea textului

Un alt manual de clasa a VII-a este cel al editurii All,anul 2003,autori Anca Şerban şi Sergiu
Şerban,care la Unitatea Opera epică-Narator.Subiect.Personaj,de la pagina 125 propune din nou
un moment cugetare şi rememorare a unor secvenţe dragi din copilărie,mai ales imaginea
mamei.Deşi exerciţiile sunt puţine,solicitările autorilor sunt extrem de provocatoare îndemnând
la analiză:

-elemente de construcţie a comunicării;stratul lexical;

-descoperiţi singuri;dovediţi că aţi înţeles;valorificaţi-vă observaţiile;

-învăţaţi după manual;fişa de bibliotecă;listele bibliografice;fişa de lectură;reţineţi.

La clasa a VIII-a am constatat lipsa unor fragmente care să continuie ideea din clasele mici,care
să dea coerenţă receptării operei lui Creangă.Care mi se pare firească întrucât este o operă ce are
implicaţii mari asupra formării personalităţii elevilor.Un profesor cu o viziune prospectivă ,va
avea în vedere-în lipsa unui fragment care să completeze elementele tratate în clasele mici-
introducerea unui fragment,măcar ca lectură suplimentară. Doar în manualul editurii Didactice şi
pedagogice ,din anul 1998,autor Dumitru Săvulescu,sub numele “Lecturi literare”,la pagina 48,se
utilizează un fragment descriptiv al satului,al râului,al oamenilor şi discuţiile dinaintea plecării la
Socola,împreună cu vărul Zahei.Sub forma unor “Întrebări şi exerciţii”autorul se referă în
primele 8 exerciţii la analiza stilistică a textului,la nivelul ideatic şi caraterul evocator,urmând
exerciţii sintactice şi de vocabular.Sunt propuse teme la alegere şi lecturi facultative pentru a
realiza o paralelă între Ion Cr eangă şi alţi autori.

Manualele alternative sunt un instrument util prin modalitatea atractivă de prezentare a

informaţiilor teoretice-prin imagini,tabele, scheme-dar pentru că nu oferă diversitate ele rămân
un instrument ce trebuie completat adesea cu auxiliare-caietul profesorului şi cel al
elevului,culegeri de interpretare a textului literar,etc.Pentru ca utilitatea manualelor să fie deplină
ar trebui să conţina pe lângă datele minime despre autor-care dacă apar sunt clasice enumerări de
titluri de opere-şi date despre gen,specie,naratiune,fişe comparative cu alţi autori ,pagini de
analiză,etc.Descifrarea textului este o denumire folosită pentru a recepta mesajul operelor
literare,dar nu se depăşeşte registrul strict teoretic şi elevii nu sintetizează şi analizează textele în
mod corect.Formula cel mai des întâlnită –exprimaţi-vă părerea/comentaţi din punctul vostru de
vedere-este extrem de limitată căci elevii nu pot realiza acest lucru dacă nu au ce
compara,asemăna şi diferenţia un autor de altul sau un text literar de altul.Ba mai mult în clasele
gimnaziale “exprimaţi-vă părerea”-o sintagmă ce nu pare restrictivă-pune elevii în dificultate
căci încă nu au un bagaj critic ce le-ar putea permite acest lucru.

Despre prezenţa operei lui Ion Creangă în manualele alternative se poate spune că este
insuficientă,căci este ignorată o parte importantă a activităţii sale literare-poveştile şi povestirile
,un izvor de învăţăminte.

În clasa a V-a se oferă spre studiu fragmente din “Amintiri “:

-momentul arhicunoscut “La cireşe”,în manualul editurii Humanitas;

-secvenţa “Calul Bălan”,în manualul editurii All şi Petrion;

-secvenţa “La urat”,manualul editurii Teora.

În plus în ceea ce priveşte “interpretarea textului” exista o singură cerinţa ce incită

inteligenţa şi imaginaţia elevilor:”Comentaţi într-o frază afirmaţia lui G.Călinescu-în Amintiri
Creangă povesteşte copilăria copilului universal”.Dar pare incompletă întrucât nu se solicită şi
lectura altor secvenţe din operă,dar şi lectura altor opere ale altor scriitori ce au tratat copilăria
.Nu e vorba de o sinteză folozofică,însa doar astfel elevii ar putea avea o viziune mai amplă şi
mai clară asupra formulei “copilăria copilului universal”.Din punct de vedere al noţiunilor de
teorie literara se studiază regionalismele,cu minime îndrumări necesare înţelegerii,de tipul:

-citiţi cuvintele extrase din textul studiat=lăicer-covor ţărănesc din lână.

-ce observaţi?Precizaţi care din cele doua liste date conţine arhaisme.

-se ofera definiţia şi din nou un fragment din care trebuie extrase regionalismele.

Dar din ce lecţie au aflat elevii despre arhaisme?S-ar fi putut pune în parale 2 texte-la
care se precizează autorul şi titlul-din care elevii să extragă cuvintele al căror sens le este
necunoscut şi abia apoi,cu recomandarea utilizării dicţionarelor,să afle care sunt regionalisme şi
care sunt arhaisme.Atenţia elevilor a fost suscitată de la prima re-lectură a textului în ceea ce
priveşte aceste cuvinte şi era mai utilă iniţial o extragere a lor,o cercetare în dicţionare şi în final
formularea definiţie împreună cu elevii.Ulterior,pentru fixarea cunoştintelor,elevii primesc o fişă
de citat, preferabil a altui scriitor,pe care trebuie să identifice regionalisme.Sau, pentru că se
cerea diferenţierea de arhaisme se oferă elevilor o fişă cu 2 secvenţe din 2 opere diferite,a doi
autori diferiţi-una cu regionalisme şi una cu arhaisme-astfel elevii îşi îmbogăţesc şi bagajul de
lecturi.

La clasa a VI-a se studiază trei fragmente:

-“pupăza din tei”,la editura All,de Şerban;

-“la scăldat”,pentru editura All,de Vasilescu;

-“procitania”,pentru manualul E.D.P.

Discutând in ordine inversă ultimul fragment este neinspirat ales din punct de vedere
emoţional-Nică fuge de la şcoala de teama bătăii şi decide să nu se mai întoarcă,schimbându-şi
decizia la insistenţele mamei şi ale părintelui Ioan.Apare noţiunea toeretică de “umor şi
oralitate”,greu de definit la acest nivel.Sunt reluate informaţiile despre regionalisme şi abia acum
elevii simt farmecul şi savoarea termenilor ce sunt reprezentativi pentru Creangă.Scurtele
îndrumări oferite pot genera confuzii,neelucidându-se noţiunea de “artă a povestirii”a marelui
scriitor.Termenii autor-narator-personaj sunt receptaţi ambiguu de elevi,căci nu întotdeauna
verbele folosite la persoana I sugerează legatura cu cititorii.S-ar putea efectua o varietate de
exerciţii analitice precum:

-Ce remarcaţi la tonul cu care se povesteşte?

-Cum îşi povesteşte Nică năzdrăvăniile?Le regretă?Au fost intenţionate?

-Ce secvenţe domină:a)narative;b)descriptive;c)dialogate?

-Cum se construieşte naraţiunea?La ce persoană?Care sunt modalităţile narative?

Nu trebuie pierdută din vedere îndrumarea corectă a elevilor spre a nu confunda cuvintele
populare cu regionalismele.

Manualul de clasa a VII-a reproduce două fragmente deloc facile:

-“Plecarea la Socola” şi “Casa părintească”-manualul editurii Humanitas

iar din punct de vedere teoretic apare o formula extrem de confuză:”rolul descrierii în cadrul
naraţiunii”,explicaţiile oferite fiind sumare.Momentul asupra căruia se putea accentua este
despărţirea de copilărie-etapă ce ar permite elevilor exprimarea opiniilor,formularea unor păreri
pertinente,obiective şi motivate.S-ar putea face raportare la celelalte părţi ale operei “Amintiri
din copilărie” şi sintetiza fiecare etapă a vieţii personajului.Manualul editurii All,de Şerban,alege
un alt fragment evocatoriu ce accentuează asupra aspectelor emoţionale ale operei.

Sunt reluate noţiunile de “umor şi oralitate” şi se introduce formula de “elemente de

portret”,aducându-se în prim plan şi celelalte personaje :mama şi tatăl-moment propice pentru a
face referire şi la alte personaje, secundare şi episodice întâlnite în întreaga operă.Nu se
accentuează foarte mult pe analiza stilistică a textului,a lexicului ,căci elevii au de acum ,la acest
nivel cunoştinţe bine formate despre arhaisme,regionalisme,termeni
populari,polisemie,îmbogăţirea vocabularului,etc.Sentimentele dezvăluite în acest fragment sunt
extrem de frumoase, iar elevii pot sesiza:jocul şi joaca,ce permit “copilului” să trăiască altfel,
frumos,să se bucure de vârsta sa.

Manualului de clasa a VIII-a al editurii Humanitas îi lipseşte numele de Ion

Creangă,tocmai într-o etapă a vieţii elevilor când se puteau sintetiza toate elementele teoretico-
aplicative anterioare,abia acum elevii ar conştientiza rolul operei lui Ion Creangă pentru
literatura română şi frumuseţea limbii genialului scriitor.Remarcăm absenţa Poveştilor şi
Povestirilor care ar fi întregit imaginea unui scriitor ce a pus bazele literaturii române,fiind un
filon bogat de idei morale şi estetice ,dar mai ales stilistice.

Carenţele manualelor sunt uşor de sesizat şi de îndreptat căci profesorul

“completează”acest instrument după necesităţile de la clasă . Mi se par extrem de utile exerciţii
de tipul:

-exemplificaţi proverbe,zicători,îmbinări neobişnuite de cuvinte şi observaţi efectul lor;(clasa

aVII-a);

-citiţi cu intonaţie(clasa a VI-a si a V-a);

-citiţi pe roluri pentru a sesiza modul în care personajele prind viaţa (toate clasele,cu fragmente
variate);
-observaţi inversiunile din propoziţiile temporale,deseori introduse prin “cum”(clasa a VIII-a)

-formulaţi enunţuri cu cele mai interesante construcţii întâlnite în capitolul I,dupa ce aţi redactat
fişe de citat.(clasa a VI-a si a VII-a)Programa literaturii române oferă o libertate maximă în
alegerea altor lecturi pentru studiu la clasă şi pentru lectura suplimentară prin formula :”etc”,dar
de cele mai multe ori,întrucât materia este stufoasă, profesorul “uită “să mai recomande şi alte
titluri sau să analizeze alte texte.În programa pentru clasa a V-a apar doar 2 titluri:”Capra cu trei
iezi” şi “Amintiri din copilărie”,iar la clasa a VI-a,a VII-a si a VIII-a se recomanda doar ultimul
titlu.Tindem deci să neglijăm “Harap-Alb”, “Moş Nechifor Coţcariul”;”Popa Duhu”,Dănila
Prepeleac”;”Stan Păţitul”;”Ivan Turbincă” şi altele.

Capitolul V.Strategii de lectură simpatetică-tipuri de lectură

V.1.Strategii-definitie,clasificare

Strategia pedagogică reprezintă o manieră de abordare a educaţiei necesară pentru

realizarea unui scop specific,prin traducerea în practică a principiilor generale de proiectare a
activităţii de formare-dezvoltare permanentă a personalităţii şi a metodelor de instruire integrate
optim la nivelul unui discurs didactic eficient,adoptabil şi adaptabil într-un context dat.(nota 1)

Strategiile didactice reprezintă un grup sau mai multe metode şi procedee integrate într-o
structură operaţională,angajată la nivelul activităţii de predare-învăţare-evaluare,pentru realizarea
obiectivelor pedagogice generale,specifice şi concrete ale acesteia la parametri de calitate
superioară .

Strategia didactica este un model de acţiune cu valoare normativă,angajată pe termen scurt,mediu

şi lung,care integrează în structura sa de funcţionare pedagogică metodele,stilurile
educaţionale,resursele de optimizare a activităţii cu implicarea subiectivităţii creatoare a
profesorului.Uneori strategia didactica preia numele metodei de bază ce urmăreşte, fie
comunicarea activă,cunoaşterea euristică a fenomenelor studiate ce stimulează capacitatea
elevului de sesizare,creare şi rezolvare de probleme,fie creativitatea reactivă şi proactivă a
profesorului,dar şi,prin el,a elevului.

Elaborarea strategiilor didactice valorifica 2 căi de acţiune:

-o cale de acţiune teoretică,dezvoltată prin integrarea mai multor procedee şi metode într-o
metodă de bază,cu extrapolarea calităţilor acesteia la nivelul unei noi structuri care va eficientiza
activitatea de predare-învăţare-evaluare.

-o cale de acţiune practică,bazată pe stilul educaţional al profesorului care asigură optimizarea

noii structuri create,valorificând normele descriptive ale acesteia,dar şi propriile resurse de
inovaţie didactică.Activitatea de prospectare pedagogică,necesară pentru focalizarea strategiei
didcatice în jurul unei metode de bază implică elaborarea unor tipologii de acţiune
reprezentativă,bazată pe o structură funcţional globală,integrală şi deschisă,echivalentă cu
organizarea unei înlănţuiri de situaţii de învăţare prin parcurgerea cărora elevul îşi însuşeşte
materialul de învăţat.(nota 2)Interpretarea strategiilor ca modele de acţiune permite elaborarea
unei taxonomii ce înglobează categoriile principale de metode integrate într-o structură
operaţional unitară.Se identifică:

 Stategia didactică bazată prioritar pe acţiunea de comunicare;

 Stategia didactică bazată prioritar pe acţiunea de cercetare;
 Strategia didactică bazată prioritar pe acţiunea practică;
 Strategia didactică bazată prioritar pe acţiunea de programare specială(exemplu-instruirea
asistată de calculator).(nota 3)

Strategiile pedagogice pot fi valorificate şi la nivel de :strategii de abordare;strategii de

lucru;strategii de ameliorare a rezultatelor finale;strategii de perspectivă şi de adaptare la
schimbare.(nota 4)Identificarea strategiilor didactice optime rămâne o problemă deschisă la
nivelul cercetărilor pedagogice angajate în contextul politicilor educaţionale reformatoare.Din
perspectiva curriculară integrarea lor reprezintă premise unei proiectări pedagogice eficiente în
procesul de predare-învăţare-evaluare.

De asemenea am identificat strategii pentru îndrumarea,pregătirea şi optimizarea lecturii

în rândul elevilor în vedrea stimulării receptării textului literar în gimnaziu,şi mai ales a operei
lui Ion Creangă.Am constatat de-a lungul vremii că ,încet-încet,elevii se depărtează de actul
lecturii,iar cauzele au diferite naturi:modernitatea societăţii ce oferă ca alternativă
calculatorul,Cd-urile audio-video,dar şi lipsa apetenţei de lectură.Readucerea valorilor lecturii
ţine doar de abilitatea cadrului didactic în a identifica modalităţi de stimulare a receptării şi de
revigorare a dragostei pentru carte,cartea din bibliotecă,cu pagini numeroase,fără imagini,cu
scrisul mic,dar pline de semninificaţii.

V.2.Lectura-orientari,competente,apetenta de lectura

Lectura operelor literare,ca mijloc de instrucţie şi educaţie,are o importanţă deosebită în

pregatirea tinerilor la intrarea în viaţă,în alegerea profesiunii şi mai ales a modelului de
urmat.Adrian Marino stabileşte următoarele modalităţi de lectură,utilizabile şi identificabile în
lucrul la clasă:

-lectura-informaţie;lectura-distracţie;lectura-refugiu(ca formă de evaziune);lectura-

plăcere;lectura-cultură;lectura-existenţă.Acestea se adresează unor vârste variate.Lor li se pot
adăuga,cu eventuale suprapuneri:lectura de întreţinere;lectura de îmbunătăţire a profesiei;lectura
ca recreere;lectura divertisment,cale spre cunoaşterea culturală sau ştiinţifică;lectura-
curiozitate,şi,cu valoare terapeutică- lectura tranchilizant.Cititorul poate fi pasionat, cel care
străbate fără alegere tot felul de cărţi şi trăieşte din influenţa şi modelul lor,ocazional,dar cu
formaţie multilaterală,cititorul cu pasiuni de etalare a cunoştinţelor,cititorul analist,cititorul
filosof-cu tendinţe de critic de idei,cititorul snob,cititorul la care literatura devine hrană .(5)

În şcoală,lectura este un “eveniment al cunoaşterii”,studiul cărţilor de către elevi impune

organizarea,îndrumarea şi supravegherea de către profesori,întoc-mirea listelor
bibliografice,controlul cititului,al lecturii,folosirea acesteia,etc.Mulţi profesori,însă,se confruntă
cu o realitate care adeseori ne descumpăneşte:elevii nu citesc,nu valorizează lectura,într-un
cuvânt nu se simt motivaţi pentru acest efort intelectual.Rămâne ca fiecare cadru didactic să
găsească modalităţile de stimulare a receptivitătii textelor literare.Elevii care nu citesc sunt prinşi
într-un cerc vicios:citesc cu greutate,fără intonaţie,nu sesizează trăirile personajelor,nu le place
să citească,nu înţeleg ceea ce citesc,se exprimă mecanic.

Pentru a transforma elevii în buni cititori este nevoie de o viziune integratoare,de o

regie,de “o punere în scenă”,regizorul aşteptat devenind profesorul,iar primul pas al acestei
puneri în scenă este clarificarea ţintelor lecturii în şcoală,a competenţelor şi atitudinilor pe care
profesorul îşi propune ,conform programei,să le formeze prin studiul literaturii.Scopul literaturii
în şcoală este crearea unor abilităţi/competenţe pentru diverse tipuri de lectură.(6)

Şcoala are menirea de a forma un lector competent,dar şi un cititor care să-şi formeze
gustul propriu pentru lectură,astfel încât să fie un cititor activ pe tot parcursul vieţii.Faptul că
programele actuale sunt puse sub semnul comunicării are drept consecinţă conceperea lecturii
atât ca act de cunoaştere,cât şi ca act de comunicare-textul devine dinamic,fiind un dialog al
receptorului cu textul, o participare activă la procesul de reconstruire a sensurilor,etc.

Principalele orientări în didactica lecturii pot fi sintetizate în trei modele:modelul

cultural,centrat pe profesor,în care domina transmiterea de informaţii despre un text ca produs
cultural;modelul lingvistic,care solicită de regulă participarea activă a elevului,fiind asociat
frecvent cu tehnici de analiză lingvistică,cu un pronunţat caracter analitic,şi modelul dezvoltării
personale centrat pe elev,în care predomină valorizarea reacţiilor personale în receptarea
textului,accentul căzând pe motivarea elevului pentru lectură prin corelarea temelor şi aspectelor
întâlnite în textele literare cu experienţa personală a acestuia.(nota7)Fiecare dintre aceste modele
are avantaje şi dezavantaje,iar noile programe nu exclud niciuna dintre cele trei tendinţe ale
studiului literaturii,dar un accent prioritar îl au ultimele două modele.Pentru ca lectura să devină
mai motivantă pentru elevi,există câteva principii considerate esenţiale pentru ca sensurile pe
care un text le generează să fie bine receptate de elevi:

 Lectura să fie interactivă(receptorul intră în dialog cu textul,pune întrebări şi încearcă să

formuleze răspunsuri personale);
 Lectura să fie exersată(elevilor li se creează oportunităţi de a citi în scopuri diverse- texte
diverse,iar profesorul va folosi consecvent la orele de literatură un algoritm de lucru cu
textul);
  Lectura să aibă un scop pe care elevii să-l poată identifica(plăcere ,cunoaştere,
descoperirea unor strategii de lectură,etc);
 Lectura să fie încurajată(prin atitudinea personală a profesorului care valorizează
lectura,dar şi prin feed-back).

Ora de literatură trebuie să se bazeze,în primul rând,pe lucrul cu textul.Aceasta înseamnă că în

cadrul unei lecturi dirijate de către profesor,elevul deconstruieşte textul pentru a-i reconstitui
semnificaţiile.(nota 8)Se identifică astfel 4 relaţii care se creează între cititor şi text(de către Judit
Langer):

- a păşi din exterior spre interior-intrarea în lumea textului;

-a fi în interior şi a explora lumea textului;

-a păşi înapoi şi a regândi datele pe care elevii le-au receptat;

-a ieşi din lumea textului şi a obiectiva experienţa.

Profesorul trebuie să ghideze lectura,aceasta călătorie a elevilor în lumea textului,astfel

încât fiecare dintre ei să ajungă la o înţelegere personală a textului discutat,să nu dea verdicte
privind interpretările pe care colegii lor le dau,să încurajeze notarea ideilor,împărtăşirea acestora
şi confruntarea dintre ei.Metodele de evaluare a dezvoltării competenţelor de lectură şi a
atitudinii faţă de lectură sunt variate şi se are în vedere :

-evaluarea să vizeze obiectivele programei;

-evaluarea să fie realizată prin probe care să acopere atât abilităţile de exprimare orala,cât şi pe
cele de exprimare scrisa în receptarea textelor prin metode diverse;

-evaluarea să vizeze,în primul rând,latura calitativă a procesului de lectură(competenţele şi

atitudinile elevului);

-evaluarea să vizeze progresul fiecărui elev în raport cu un moment anterior.(nota 9)

Motivarea elevilor pentru lectură depinde,în primul rând,de efortul pe care îl face fiecare
profesor în parte,clarificându-şi el însuşi anumite aspecte privind punerea în scenă a lecturii în
şcoală.(fireşte că nu e vorba de “punerea în scenă”sub forma dramatizărilor,ci e vorba de
identificarea locului potrivit al momentelor de lectură în cadrul orelor de literatură).

Înainte de stabilirea tipurilor de lectura aplicabile în gimnaziu,profesorul trebuie să-şi

fixeze o listă de competenţe de bază realizabile pe parcursul orelor de limba şi literatura
română.Aceste competenţe de bază se pot identifica şi în curriculum.Astfel elevul va fi capabil :

-să citească în voce/în gand un text;

-să citească expresiv un text literar dat;

-să răspundă oral/în scris la întrebări asupra unui text;

-să expună oral/în scris conţinutul unui text citit;

-să inteleagă mesajul global/detaliat al textului citit;

-să extragă/ierarhizeze informaţiile solicitate dintr-un text citit;

-să formuleze ideea/ideile principale sugerate de text;

-să alcătuiască planul unui text;

-să rezume un text;

-să dezvolte un text,prin alcătuirea unui alineat/început/sfârşit;

-să recite texte literare învăţate pe de rost;

-să formuleze opinii în legătură cu textul citit;

-să comunice/interpreteze un text,aplicând noţiuni de teoria literaturii;

-să caracterizeze un personaj dintr-o operă literară citită;

-să elaboreze o fişă de lectură asupra textului citit;

-să elaboreze texte în legatură cu operele literare studiate;

-să sesizeze/comenteze legătura dintre elementele componente ale paginii de carte;

-să elaboreze etapele iniţiale ale acţiunii într-un text narativ;

-să deducă schema narativă a unui text;

-să evalueze textele/creaţiile proprii şi ale colegilor;

-să relaţioneze textele studiate.(10)

Bineînţeles că,de la un nivel de studiu la altul,aceste competenţe devin mai complexe,mai

diverse:

a)la clasa a V-a elevii trebuie să citească expresiv un text,având drept criterii de performanţă:
-adaptarea vocii la situaţia de comunicare;

-expresivitatea lecturii;

-viteza de lectură.

Iar indicatorii de performanţă sunt:

 -elevul trebuie să-şi adapteze vocea,ritmul şi intonaţia;

-să respecte pauzele impuse de punctuaţie;

-să îşi moduleze vocea.

Descriptorii de performanţă ,pentru cele de mai sus,sunt:

-vocea şi ritmul sunt adecvate/inadecvate;

-elevul e atent/nu e atent la punctuaţie;

-lectura este/nu este expresivă;

-viteza de lectură este corespunzatoare vârstei elevului.

b)la clasa a VI-a elevul trebuie să înţeleagă mesajul global al textului,având drept criteriu de
performanţă: -înţelegerea globală a mesajului;

-reperarea elementelor esenţiale ale textului;

-evaluarea textului.

Iar indicatorii de performanţă:

-elevul face anumite observaţii,aprecieri în legătură cu textul;

-formulează o opinie de ansamblu asupra textului,etc.

Ca descriptor de performanţă: -observaţiile şi aprecierile sunt pertinente,convingătoare sau

nu;sunt formulate obiectiv sau nu,etc.(11)

De asemenea,din variatele chestionare aplicate la clase,am putut constata şi formula

competenţele lectorale identificate ca importante de către elevi,care s-au exprimat în formula
“vreau să pot” :

-să înţeleg corect şi uşor orice text citit/orice operă literară;

-să reţin principalul/ce e mai frumos/mai bun.etc;

-să pot povesti cele citite colegilor sau altor persoane;

-să pot comenta/analiza textele lecturate;

-să-mi găsesc un model/ideal din lectură;

-să-mi educ personalitatea/să-mi formez caracterul;

-să pot citi expresiv orice tip de text;

-să aflu cât mai multe lucruri despre viaţa din cărţile citite;

-să-mi pot exprima opinia/părerea despre o carte citită;

-să citesc cărtile recomandate/célèbre şi nu numai.

În ceea ce priveşte opţiunea profesorului despre competenţele lectorale se observa latura

uşor academică abordată,iar opţiunea elevilor reflectă nevoile lor de formare,acestea fiind,în
fond,un set de abilităţi practice,apropiate de cerinţele reale ale vieţii.A nu ţine cont de aceste
opţiuni în proiectarea demersului pedagogic de formare-evaluare a competenţelor,ar fi o
eroare,dacă avem în vedere principiile învăţământului formativ şi cerinţele instruirii şi evaluării
autentice.Înainte de toate,procedura de selectare a competenţelor lectorale cu ajutorul
profesorului şi al elevilor a evidenţiat,în mod surprinzător,două tendinţe principale:pe de o parte
opţiunea comună a profesorului şi a elevilor,în ceea ce priveşte necesitatea formării
competenţelor comunicative şi lectorale,a dezvoltării competenţelor de vorbire
argumentată,stăpânirea unui vocabular bogat şi neologic;pe de altă parte,chestionarea elevilor a
relevat dorinţa acestora de formare prin lectură:de a citi mai mult,de a cunoaşte opere de
valoare,de a-şi însuşi modalităţi atractive de receptare a operelor literare,de a-şi forma
personalităţi prin lectură.

Un alt experiment,menit să identifice valori ale compeţentelor de înţelegere a lecturii,a

constat în furnizarea unui citat,relativ amplu,din opera “Amintiri din copilărie”,la care s-a anexat
o fişa cu 10 itemi,pentru a se identifica daca elevii posedă un anumit nivel de performanţă pentru
înţelegerea elementară a lecturii. Verificarea apetenţei de lectură:

a)Chestionar(12)

Forma de evaluare:scrisă

Domeniul evaluat:competenţa de lectură

Grup-ţintă:elevii clasei a VI-a C

Suport:un corpus de enunţuri

Durata:10min.

Sarcina:citeşte cu atenţie enunţurile de mai jos şi optează pentru una din variantele alăturate

EŞTI UN CITITOR BUN?

Nr. Te regăseşti în aceste afirmaţii? Da Nu

1. Când citesc un text,eu fac aceasta pentru a găsi informaţii.
2. Pentru a înţelege bine textul,eu citesc încet,cuvânt cu cuvânt.
3. Un bun cititor trebuie să cunoască bine literatura ţării sale.
4. Pentru a înţelege mai bine,eu trebuie să citesc cu voce tare.
5. Eu înţeleg un text,chiar dacă nu citesc toate cuvintele.
6. Este foarte important să ai la îndemână o bibliotecă bună.
7. Un text literar ne se citeşte ca un ziar sau ca o revistă.
8. E suficient să arunc o privire,ca să înţeleg dacă un text merită sau nu să fie
citit.
9. Dacă întâlnesc într-un text cuvinte neînţelese,eu le caut sensul în dicţionar.
10. Lectura este pentru mine o adevărată plăcere.

Scara de apreciere:pentru Da-1 punct ; pentru Nu-0puncte

Aprecierea rezultatelor: 0-2p.-slab

3-5 p.-mediu ;6-8 p.-bun ;9-10 p-foarte bun

Rezultatele chestionarului:

Nr. DA NU
1. 90% 10%
2. 92% 8%
3. 55% 45%
4. 53% 47%
5. 40% 60%
6. 92% 8%
7. 60% 40%
8. 10% 90%
9. 90% 10%
10. 92% 8%

b)Fişa de urmărire individuală a apetenţei de lectură

Nr. Numele elevului Punctaj Tipul Data

Criterii activitătii
1. -al conţinutului=elevul ştie să structureze un mesaj;să
formulize idei;să-şi exprime opinia;etc.
2. -textual=elevul ştie să compună;să re-compună;să
construiască;să rezume;să completeze;etc.
3. -lingvistic=elevul ştie să utilizeze termenii noi;să caute
sensuri ale cuvintelor;să explice termenii noi;etc.
Obs.
c)Fişa de control-de prezentare a unei cărti

1.Intrarea în text=”Cartea pe care doresc să o prezint este…..”;

2.Abordarea problematică=”Cartea vorbeşte despre…….”

3.Provocarea auditorului= “Imaginaţi-vă despre personajul X……”

=”Ce credeţi că a făcut personajul X…..”

=Care au fost faptele lui X sau Y din ……”

4.Ieşirea din text=”Vă invit să citiţi cartea întrucât…..”

=Cartea merită citită deoarece……”

d)Înţelegerea din lectură-un fragment de text însoţit de câteva întrebări.

Test de evaluare predictivă a competenţei lectorale

Elevul:

Domeniul evaluat:lectura

Competenţa evaluată:lectura

Grup-ţinta:elevii clasei a VI-a C

Suport:text artistic

Durata:45 minute

Citeste cu atentie textul:

“Nu trece mult timp după asta,şi într-o zi,prin luna lui mai,aproape de Moşi,îndeamnă
păcatul pe bădiţa Vasile,că mai bine nu i-oi zice,să puie pe unul,Nic-a lui Costache,să mă
procitească.Nică,băiet mai mare şi înaintat la învăţătura până la genunchiul broaştei,era sfădit
cu mine din pricina Smărăndiţei popei,căreia,cu toată părerea mea de rău,i-am tras o
bleandă,pentru că nu-mi da pace să prind muşte….Şi Nică începe să mă asculte,şi mă ascultă el
şi mă ascultă şi unde nu se-apucă de însemnat la greşele cu ghiotura pe o draniţă:una,două,trei,
până la douăzeci şi nouă.”Măi!!!!s-a trecut de şagă,zic eu,în gândul meu;încă nu s-a gătit de
ascultat şi câte au să mai fie!”Şi unde nu a început a mi se face negru pe dinaintea ochilor şi a
tremura de mânios…Ei,ei!acu-I acu.”Ce-i de făcut,măi Nică?!îmi zic eu în mine.Şi mă uitam pe
furiş la uşa mântuirii şi tot scăpăram din picioare,aşteptând cu neastâmpăr să vie un lainic de
şcolar de afară,căci era poruncă să nu ieşim câte doi deodată şi-mi crăpa măseaua-n gură când
vedeam că nu mai vine să mă scutească de călăria lui Bălan şi de blagoslovenia lui Nicolai,
făcătorul de vânătai.Dar că adevăratul sfânt Nicolai se vede că a ştiut de ştirea mea,că numai
iaca ce vine afurisitul de băiet în şcoală.Atunci eu,cu voie,fără voie,plec spre uşă,ies răpide şi nu
mă mai încurc primprejurul şcoalei,ci o ieu la sănătoasa spre casă.Şi când mă uit înapoi,doi
hojmalăi se şi luase după mine;şi unde nu încep a fugi de-mi scăpărau picioarele;şi trec pe
lângă casa noastră şi nu intru în casă,ci cotigesc în stanga şi intru în ograda unui megieş al
nostru,şi din ograda în ocol,şi din ocol în grădina cu păpuşoi,care era tocmai atunci prăşiti al
doilea,şi băieţii dupa mine;şi până să mă ajungă,eu,de frică,cine ştie cum,am izbutit a mă
îngropa în ţărână,la rădăcina unui păpuşoi.Şi Nic-a lui Costache, duşmanul meu,şi cu Toader a
Catincăi,alt hojmalău,au trecut pe lângă mine vorbind cu mare ciudă;şi se vede că i-a orbit
Dumnezeu de nu m-au putut găbui.Şi de la o vreme,nemaiauzind nicio foşnitură de păpuşoi,am
ţâşnit odată cu ţărâna-n cap,şi tiva la mama acasă,şi am început a-i spune,cu lacrimi,că nu mă
mai duc la şcoală,măcar să ştiu de bine că m-or omori!”

În baza textului citit,îndeplineşte cerinţele:

1.Ce tip de text ai citit?Încercuieşte varianta corectă:a)descriptiv;b)narativ;c)explicativ.

2.Selectează din primul alineat cuvintele care conţin o descriere

………………………………………………………………………………………………………
…….

3.Identifică locul unde are loc acţiunea descrisă în text:………………………..

4.Numeşte agenţii acţiunii în ordinea în care aceştia apar în text.Notează-i mai jos şi subliniază
pe cel ce desemnează personajul principal.

………………………………………………………………………………………………………
……

5.Extrage termenul ce arată declanşarea acţiunii în text:………………………….

6.Notează mai jos 3 acţiuni principale ce s-au produs în text în mod consecutiv,indicând şi cine
le-a facut:

………………………………………………………………………………………………………
…………..

7.Ce rol au ghilimelele?Formulează răspunsul într-un enunţ.

………………………………………………………………………………………………………
………….
8.Ce crezi că a dorit autorul să transmită cititorului prin ultima propoziţie a acestui
text?..................................................................................................................

9.Propune un titlu adecvat pentru acest fragment………………………………………..

10.Găseşte un proverb adecvat pentru întâmplarea prezentată mai sus:

………………………………………………………………………………………………………
……...........

S-a remarcat …….

e)”Harta literară”=o schiţă a unei hărţi cu importanţă deosebită pentru autorul studiat şi pentru
opera literară în dezbatere.Harta este însoţită de întrebări şi cerinţe la care elevii răspund.

gfudfyhrsssss

Urmăreşte cu
atenţie localităţile
de pe hartă şi apoi
răspunde cerinţelor
date:

1.Scrie numele autorului şi al operei în care vei găsi elementele de pe hartă.

2.Arată în câteva rânduri care este semnificaţia titlului operei respective.

3.Marchează pe hartă numele localităţii care este punctul central al acţiunii şi prezintă câteva
elemente constitutive.

4.Povesteşte o întâmplare cu efecte dramatice ptr personajul central,dar prezentată de autor pe un

ton hazliu,întâmplare legată de una din localităţile de pe hartă.

5.Enumeraţi câteva dintre călătoriile personajului central.

6.Precizează numele a cel puţin 5 personaje din operă.

7.Comentează afirmaţia: “…este,în această operă,simbolizat destinul fiecărui copil de a face

bucuria şi supărarea părinţilor şi de a o lua şi el încetul pe acelaşi drum pe care l-au luat şi-l vor
lua toţi…”(G.Călinescu).(13)
 Un bun pedagog trebuie să fie conştient că fiecare competenţa lectorală /literară se atinge
treptat,cu răbdare şi mai ales că fiecare elev are o zestre genetică care permite sau nu
atingerea/îndeplinirea tuturor competenţelor enumerate mai sus.Este evident că într-o clasă cu un
număr mediu de elevi,există unii cu veleităţi lectoriale şi alţii neînzestraţi cu acest dar.Însă
profesorul trebuie să utilizeze toate resursele din clasă:şi pe cei cărora lectura le face plăcere şi se
confruntă cu adevăraţii actori,dar şi cu cei care fug de actul lecturii.Ba mai ales cu aceştia în
vederea stimulării lor,în vederea atragerii către textele literare clasice.

V.3.Coordonate ale lecturii- lectura din afara clasei,volumul de lectura,atitudinea fata de

continut,serate literare,alte modalitati de implementare a lecturii

Toate disciplinele studiate de elevi în şcoală nu dau decât elementele de bază ale ştiinţei
respective, urmând ca prin studiu individual sau în cadrul unei specializări fiecare individ să-şi
desăvârşească cunoştinţele. Spre deosebire de celelalte obiecte de învăţământ, literatura nu
constituie neapărat un domeniu de specializare, ci cunoaşterea ei este necesară oricărui om
cultivat, indiferent care va fi domeniul specializării şi activităţii sale ulterioare. Privit din aceste
două puncte de vedere: imposibilitatea de a cuprinde vastitatea operelor literare în cadrul lecţiilor
şi importanţa literaturii pentru formaţia intelectuală şi morală a oricărui om, studiul literaturii în
afara clasei şi a şcolii capătă o importanţă deosebită. Prin studiul literaturii în afara clasei şi a
şcolii se înţelege, în primul rând, literatura dirijată şi sistematică a cărţilor de literatură, a
operelor din literatura noastră şi a celor din literatura universală, de la literatura pentru copii şi
până la operele cu o problematică înaltă, de la jurnalul de călătorie până la poezia lirică de
delicate sentimente intime, de la reportajul literar până la drama filosofică.

Începând de la vârsta mică, de la clasa a V-a, lectura în afara clasei lărgeşte orizontul
intelectual al elevilor, ajutându-i să acumuleze pe această cale cunoştinţe din toate domeniile şi
concomitent să-şi îmbogăţească vocabularul şi să-şi dezvolte posibilităţile de exprimare. De
aceea, la clasele V-VIII, lectura în afara clasei presupune nu numai citirea unor opere literare, ci
şi a unor cărţi de ştiinţă popularizată, pentru discutarea cărora atât profesorul de limba română,
dirigintele clasei, cât şi ceilalţi profesori trebuie să acorde timp şi atenţie.

Dezvoltarea multilaterală a elevilor se realizează nu numai în timpul orelor de curs, ci şi

prin atenta organizare şi supraveghere a unor activităţi conexe, desfăşurate în afara clasei şi în
afara şcolii. Lectura din afara clasei este un important auxiliar al procesului instructiv-educativ
care are loc în orele de clasă. Valabilă pentru majoritatea obiectelor de învăţământ, afirmaţia
capătă semnificaţie deosebită când e raportată la studiul literaturii în şcoală.

Rolul lecturii operelor beletristice se desprinde, în primul rând, din natura literaturii ca
formă a ideologiei, a conştiinţei umane, din funcţia gnoseologică şi social-educativă a artei în
general. Cartea literară oferă elevilor bogate valori de cunoaştere, le zugrăveşte oameni cu înalte
calităţi morale. Prin aceasta, contactul permanent cu literatura este necesar oricărui om,
indiferent de specialitatea lui. Organizată şi îndrumată cu pricepere şi cu perseverenţă, lectura
din afara clasei creează interesul pentru opera beletristică, formează obişnuinţa de a citi, dezvoltă
pasiunea pentru literatură şi capacitatea de orientare prin liber arbitru spre cartea bună. Studiul
literaturii cuprinde un domeniu foarte vast, care nu poate fi parcurs numai în orele de clasă.
Lectura individuală adânceşte şi completează materia predată după programe şi manuale. În
general, ea măreşte înţelegerea textului literar, lărgeşte orizontul istorico-literar al elevilor şi
posibilităţile lor de orientare liberă în istoria literaturii noastre sau a literaturilor străine, oferă
prilej de comparare între opere şi literaturi, dezvoltând capacitatea de apreciere a valorilor
estetice, de formulare a unor concluzii şi deducţii personale. Raportată direct la programele
şcolare, lectura din afara clasei devine absolut necesară în situaţii determinate. Întâi, ea întregeşte
imaginea personalităţii unor scriitori cunoscuţi uneori prin analiza unei singure opere literare
(I.Slavici, Cezar Petrescu etc.).

Necesitatea este mai stringentă când este vorba de literatura actuală;lectura cărţilor care
oglindesc viaţa noastră actuală trebuie începută de timpuriu şi continuată pe toată durata
şcolarităţii. În sfârşit, în cazul operelor care trebuie analizate şi care nu pot fi citite în întregime
în clasă, lectura lor în afara clasei este obligatorie, condiţionând însăşi buna desfăşurare a
lecţiilor.

Lectura individuală completează şi dezvoltă unele deprinderi dobândite la lecţii. Astfel,

ea întăreşte deprinderile de citire expresivă, îmbogăţeşte vocabularul, activizează fondul pasiv
din lexicul elevilor, cultivă în general exprimarea orală şi scrisă, posibilităţile de redactare
coerentă, înăbuşind influenţele vorbirii familiare, neîngrijite. (14)

Evident, lectura din afara clasei nu se reduce la citirea operelor beletristice şi interesează
nu numai studiul literaturii.De aceea, dacă profesorul de literatură este factorul cel mai important
în îndrumarea şi controlul lecturii individuale a elevilor, interesaţi sunt, după caz, şi profesorii de
alte specialităţi, dar- mai ales- directorii, diriginţii, bibliotecarul şcolii şi familia. Concepută din
acest punct de vedere, lectura individuală relevă adeseori aptitudini personale, contribuie la
orientarea profesională a elevilor, la formarea disciplinei în activitatea personală, a obişnuinţei de
organizare raţională a timpului liber. Pentru pedagogi, ea oferă un câmp important de cercetare a
psihologiei, a trăsăturilor morale ale elevilor.

Încă înainte de a începe munca şcolară, lectura este cunoscută în rândurile copiilor prin
diferite căi: cărţi de lecturi, reviste, emisiuni pentru copii,la radio şi televiziune,popularizări prin
activitatea caselor de cultură şi cămine culturale, teatre de copii, seri de poveşti în cadrul
căminelor culturale etc.
Literatura pentru copii, concepută ca artă de cunoaştere a realităţii prin imagini artistice,
ocupă un loc important şi în sfera activităţii din şcoală. Ea răspunde în aceeaşi măsură sarcinilor
educaţiei social-morale datorită tematicii ei bogate. Literatura pentru copii este o parte integrantă
a întregii literaturi. (15)
 În reconsiderarea moştenirii literare, în ceea ce priveşte literatura pentru copii, se merge
de asemenea pe linia respectării tradiţiilor, a valorificării celor mai de seamă opere care
oglindesc viaţa, însetata dragoste pentru libertate şi dreptate, lupta cu forţele naturii, patriotismul,
eroismul poporului. Grija în reconsiderarea literaturii pentru copii este manifestată prin
îmbrăţişarea operelor cu teme şi idei care dezvoltă dragostea pentru muncă, pentru patrie, popor
şi care prezintă copiilor grăitoare exemple de norme şi conduită morală.

Literatura pentru copii trebuie să zugrăvească realitatea, viaţa în dezvoltarea ei, iar
personajele trebuie să fie puternic individualizate.

Din cuprinsul literaturii, copiii cunosc chipuri de oameni cu calităţi deosebite, eroi cu
trăsături şi activităţi pozitive care se disting prin muncă, descoperiri ştiinţifice, prin lupta pentru
apărarea patriei ş.a. (16)Respectarea veridicului cere ca personajele să fie oglindite în opere
conform realităţii. În creaţiile în care personajele sunt copii, este necesar ca ei să fie zugrăviţi cu
porniri şi înclinaţii fireşti, potrivit cu condiţiile de viaţă obiective şi cu particularităţile lor
psihice, astfel încât să nu apară creaţi după şabloane, idealizaţi, prezentaţi în chip artificial.
Astăzi literatura pentru copii este diversă, legată de viaţă. Izvorul ei de inspiraţie este acelaşi ca
pentru întreaga literatură: natura cu fenomenele, cu schimbările ei, relaţiile între oameni şi
raportul dintre natură şi om, concepţia despre viaţă etc. Însă, deşi temele literaturii pentru copii
sunt aceleaşi cu ale literaturii în general, o deosebire totuşi există, în senul că modul de
prezentare a problemelor de viaţă este altul, conform cu accesibilitatea şi particularităţile psihice
şi de vârstă ale copiilor. Literatura pentru copii are un pronunţat caracter popular. Basmele şi
povestirile înfăţişează lupta dintre bine şi rău, dintre asupriţi şi asupritori, lupta poporului pentru
dreptate şi adevăr. Zugrăvirea animalelor, a insectelor, a plantelor cunoaşte multe variante în
legende populare, în istorioare şi fabule. Aceste producţii cu dimensiuni mai restrânse, dar
dinamice în structura şi compoziţia lor, sunt preferate deoarece conflictele se declanşează ca pe o
scenă, ilustrând accesibil tâlcul moral. Din povestea lui Harap Alb şi din alte basme ale lui Ion
Creangă, copiii cunosc figuri din viaţa satului, oameni optimişti şi veseli, glumeţi, care ies totuşi
învingători din toate primejdiile, deşi duşmanii le împovărează viaţa. Aceştia reprezintă poporul
înzestrat cu reale calităţi, poporul care înfrânge piedicile şi luptă împotriva minciunii, a
nedreptăţii, a lăcomiei etc. Citind povestea Fata babei şi fata moşneagului de Ion Creangă, copiii
cunosc aspecte din viaţa satului, oameni buni, modeşti şi harnici care muncesc cu voie bună
(moşneagul şi fata lui) şi oameni încrezuţi, certăreţi, clevetitori, leneşi, care fac munca în silă,o
dispreţuiesc (baba şi fata ei ). Prin conţinutul basmului, prin acţiunea şi reliefarea personajelor,
prin deznodământ, Ion Creangă pune în lumină antagonismul dintre bine - rău, dintre muncă-lene
şi cinste-viclenie.La baza literaturii pentru copii, ca în întregul tezaur literar, stau creaţiile
populare cu conţinutul lor variat, izvorât din experienţa de viaţă.

Factorii care determină selectarea cărţilor în lectura individuală sunt, în principal,

cerinţele şcolii şi preferinţele elevilor. Garanţia succesului în orientarea lecturii elevilor stă în
cunoaşterea intereselor acestora şi în capacitatea de a pune de acord preferinţele elevilor,
particularităţile lor de vârstă şi individuale cu sarcinile şcolii. Cercetările specialiştilor în materie
au arătat că, dacă şcoala abuzează uneori în recomandare de lucrări cu conţinut de idei, libera
alegere a elevilor preferă operele de sentiment şi de imaginaţie, specifice trebuinţelor spirituale
ale copilului şi ale tânărului. În acest sens, direcţia lecturilor tineretului are oarecare analogie cu
orientarea profesională, ambele având bază psihologică. Creşterea posibilităţilor materiale şi
sensul educaţiei ar trebui să atingă idealul de a putea oferi elevilor cartea preferată,
determinându-i totodată să prefere ceea ce poate fi recomandat. La clasele V-VIII, lectura în
afara clasei cuprinde opere literare asemănătoare ca tematică, volum şi specie literară cu cele din
manualul de literatură: basme, balade, schiţe, nuvele, romane uşoare, descrieri de călătorii, etc.,
operele cele mai de seamă din literatura pentru copii românească şi universală. Lectura
particulară a elevilor la aceste clase îmbrăţişează sfera foarte largă a literaturii indicate pentru
vârsta lor şi din care manualul nu a putut cuprinde decât o foarte mică parte.(17)

În şcoala medie, lectura în afara clasei condiţionează buna desfăşurare a lecţiilor de

literatură, deoarece operele de analizat adeseori nu pot fi citite în întregime în clasă din cauza
întinderii lor (nuvele, romane, poeme, piese de teatru.), însă ele nu pot fi studiate fără a fi
cunoscute integral. De asemenea, din creaţia unui scriitor nu pot fi analizate în clasă decât una
sau câteva opere, dar pentru a-l putea aprecia elevii vor trebui să citească individual şi alte opere
ale sale. De exemplu, nu este admisibil ca din creaţia lui Eminescu elevii să cunoască doar 5-6
poezii, sau din opera lui Mihail Sadoveanu elevii să nu fi citit de pildă Neamul Şoimăreştilor,
Zodia Cancerului, etc.Literatura noastră actuală, atât de importantă pentru formaţia cetăţenească
a elevilor şi atât de aproape de viaţa pe care o trăiesc, nu este ilustrată în programa şcolară decât
cu câteva opere, aşa că ei vor trebui să citească individual, de pildă poeziile lui Nicolae Labiş,
romanele lui Eugen Barbu, piesele de teatru ale lui Horia Lovinescu, etc.

La discutarea în clasă a unor opere literare se fac referiri la alte opere din literatura
noastră sau din literatura universală care tratează aceeaşi temă sau care arată atitudinea,
preocupările asemănătoare ale altor scriitori. Astfel, la analiza operei Hagi Tudose de
B.Şt.Delavrancea vor fi amintite romanul Mara şi nuvela Comoara de I.Slavici, romanele
Eugenie Grandet de H. de Balzac, Suflete moarte de N.Gogol, piesele de teatru: Aulularia de
Plaut, Neguţătorul din Veneţia de Shakespeare şi Avarul de Moliere. Este firesc ca unii dintre
elevi să fi citit una sau alta din aceste opere, iar prin menţionarea lor să le fie stimulată şi
celorlalţi dorinţa de a citi.

Lectura individuală la clasele mari vine să completeze şi să actualizeze preocupările

literare ale elevilor, care, prin aplicarea strictă a programei şcolare de istorie a literaturii române
ar fi nevoiţi să citească numai opere de literatură clasică şi abia în ultima clasă să vină în contact
cu literatura contemporană.

Conţinutul lecturii individuale se stabileşte în funcţie de anumite criterii,unul din cele mai
importante fiind educarea treptată a interesului pentru carte. Acest prim criteriu presupune
cunoaşterea preferinţelor elevilor, a nivelului şi a posibilităţilor lor intelectuale, cunoaştere care
se poate realiza pe căi variate: discuţii individuale, anchete pe bază de chestionar scris, studii de
psihologie a copilului etc. Cercetările întreprinse au dus la următoarele concluzii:

a. Tânărul cititor, deşi setos de cunoaştere variată, este înclinat spre cărţile în care natura
şi societatea sunt văzute din unghiul emoţiei, al simpatiei şi al antipatiei. Lucrările abstracte nu
atrag pe copil, el rămânând sensibil multă vreme numai la cartea de acţiune, care trezeşte imagini
puternice, care-i provoacă stări afective acute. Gândirea lui, îndeosebi concretă, este solicitată de
operele pline de fantezie şi fantastic, de eroism şi bărbăţie, de gingăşie şi optimism ( de unde
interesul pentru basme, pentru cartea de aventuri, pentru viaţa marilor personalităţi etc.).

b. Copilului îi place să vadă şi să judece în ansamblu. Lucrările care tratează probleme

(sau care oglindesc realitatea) dintr-un singur punct de vedere (istoric, geografic etc.) îl lasă de
obicei impasibil. Dimpotrivă, date ştiinţifice sau tehnice îmbrăcate în haina concret-senzorială a
artei îl pasionează ( de unde larga preferinţă pentru Jules Verne, pentru cartea ştiinţifico-
fantastică etc.).

c. Copilul caută la început, în cărţi, lumea lui, lumea experienţei lui sociale şi
intelectuale, lumea închipuirilor, a imaginaţiei sale bogate. De aceea, o carte care depăşeşte
experienţa de viaţă a elevilor şi nivelul sau posibilităţile lor de înţelegere rămâne, prin
inaccesibilitate, o carte indiferentă (de unde înclinarea spre cărţile ai căror eroi sunt copiii, spre
amintirile din copilărie, etc.).

d. Din motive discutate, copilul este atras în mică măsură de poezie, mai subtilă şi în
afara formelor obişnuite de exprimare. Descripţia stărilor emotive personale, efuziunile intime,
limbajul cât de cât metaforic al poeziei impresionează pe copil mai puţin decât sentimentele
trăite direct, prin participare afectivă intensă la faptele narate. Copiii nu cer niciodată bunicilor să
le spună o poezie, ci o poveste. Opera dramatică, privită tot ca obiect de lectură- mai cerebrală,
cu localizare inexpresivă (de obicei restrânsă în interioare), cu fapte, conflicte şi sentimente care
trebuie induse, prin efort, din dialog- exercită iarăşi puţină atracţie asupra elevilor. De aceea, spre
a crea şi dezvolta gustul pentru citit, este necesar să ne limităm, o vreme, a recomanda opere
epice.

În general, categoriile de opere care pot stimula interesul pentru carte sunt, ordonate
preferenţial, următoarele: poveşti, basme, legende; povestiri din viaţa plantelor şi a animalelor;
povestiri din viaţa copiilor; povestiri din viaţa oamenilor din mediul social în care trăiesc elevii;
cărţi de aventuri; descrieri de călătorii; povestiri ştiinţifico-fantastice; biografii literare ale unor
personalităţi politice, culturale etc.(18)

Realizarea sarcinilor instructiv-educative ale şcolii. Lectura individuală este un mijloc

eficace de educare a omului. Conţinutul ei este subordonat sarcinilor instructiv-educative ale
şcolii noastre. De aceea, orientarea justă a lecturii elevilor este o preocupare permanentă a tuturor
factorilor angrenaţi în acţiunea de educare a tineretului. Lectura individuală cuprinde, din acest
punct de vedere, mai ales următoarele categorii de opere:
 opere care contribuie la educaţia patriotică a elevilor, reflectând lupta poporului nostru în
trecut pentru libertate şi independenţă;
 clasicii literaturii naţionale şi universale, care contribuie la lărgirea orizontului intelectual al
tinerilor.
În sfârşit, dezvoltarea interesului elevilor pentru problemele actuale ale vieţii noastre politice,
economice, sociale şi culturale se asigură prin formarea obişnuinţei de a citi ziarele şi periodicele
adecvate vârstei şi posibilităţilor lor de înţelegere. Un alt criteriu ar fi:cerinţele programelor
şcolare. Conform acestui criteriu, tematica lecturii individuale variază după vârste, după clase şi
cicluri de învăţământ. Raportată, din punctul de vedere al studiului literaturii, la cerinţele
programei, lectura individuală poate avea caracter obligatoriu sau poate fi lăsată la libera alegere
a elevilor. (19-20)
Lectura obligatorie cuprinde:
- aşa-numita lectură suplimentară, lectura operelor înscrise pe listele anexate la programele
şcolare pentru clasele V-XII; manualele claselor elementare o au reprodusă ca adaos la lectura
din clasă;
-lectura operelor prevăzute în programele claselor VIII-XII pentru analiză şi care nu pot fi citite
integral în clasă;
-lectura operelor prevăzute în programele claselor IX-XII pentru caracterizare.
Toate operele literare cuprinse în una sau în alta din categoriile de mai sus sunt supuse
controlului în clasă şi notării.
Lectura individuală liberă este, în principiu, lectura determinată de preferinţele elevilor,
nesupusă verificării în lecţie şi notării. Îndrumarea şi supravegherea ei sunt tot atât de necesare
ca în cazul lecturii obligatorii, grija permanentă a pedagogilor fiind orientarea ei, dacă nu chiar
spre subordonare directă spiritului unei programe, cel puţin spre realizarea sarcinilor educative
generale ale şcolii.
Din toate aceste motive apare clară nevoia unei bune organizări şi îndrumări a lecturii în
afara clasei încă din clasele mici. O primă problemă pe care o ridică lectura în afara clasei este
formarea şi dezvoltarea gustului pentru citit. În primii ani de şcoală, elevii întâmpină greutăţi în
munca lor individuală, datorită fie dificultăţilor ridicate de nivelul manualelor, fie al unor cărţi de
lectură necorespunzătoare puterii lor de înţelegere, fapt care poate provoca aversiune pentru citit
în general. Împotriva acestei atitudini ca şi pentru a deştepta atracţia către lectură trebuie să
acţioneze cu pricepere profesorul de limba română împreună cu dirigintele, cu ceilalţi profesori
şi cu familia. Este evident că pentru a-i atrage pe elevi spre lectura individuală, aceasta nu trebuie
să apară ca o obligaţie, ci ca o plăcere, ca un mijloc de a obţine bucurii, satisfacţii. De aceea, atât
natura cărţilor recomandate, cât şi mijloacele de îndrumare trebuie să ţină seama de scopurile
instructiv-educative ale şcolii noastre, de particularităţile de vârstă, de preocupările elevilor, de
preferinţele lor individuale.
În clasele mici, elevii citesc uşor şi cu plăcere opere cu caracter narativ, cu acţiune vie şi
rapidă, cu personaje realizate cu ajutorul faptelor, fără multă analiză psihologică, fără digresiuni
care să abată de la firul acţiunii. Sunt preferate încă basmele, cărţile de aventuri al căror maestru
rămâne încă Jules Verne, şi în special întâmplările care au ca erou un copil, romanele istorice în
care acţionează eroi ale căror însuşiri sunt hiperbolizate etc. De asemenea, sunt citite cu plăcere
cărţile cu subiect ştiinţifico-fantastic, biografiile oamenilor celebri, călătoriile şi chiar cărţile de
ştiinţă prezentate într-o formă accesibilă şi agreabilă.(21)
Pentru a putea recomanda elevilor cărţi pentru lectura în afara clasei cu scopul de a le
forma şi dezvolta gustul pentru citit, este necesar să se cunoască preferinţele lor, nu numai cele
literare, dar, în genere, cele manifestate în viaţa lor de şcoală şi în afara şcolii. De aici, se impune
concluzia că recomandarea lecturii o va face profesorul ţinând seama şi de ceilalţi factori mai sus
amintiţi. Pentru cunoaşterea preferinţelor literare ale elevilor sunt necesare discuţiile repetate cu
clasa sau chiar folosirea unui chestionar la care să răspundă fiecare elev în parte.
Este bine ca la începutul anului să se întocmească un chestionar individual, aproximativ
după modelul de mai jos, în colaborare cu dirigintele şi cu profesorii clasei, care vor recomanda
anumite cărţi de lectură particulară legate de obiectul lor. Prin acest chestionar se urmăreşte
cunoaşterea clasei, nivelul general de cunoştinţe, precum şi aptitudinile elevilor.
CHESTIONAR
1. Care sunt cărţile care ţi-au plăcut în mod deosebit?
2. Ce preferi, lecturi literare sau ştiinţifice?
3. Ce scriitori cunoşti mai bine?
4. Ce carte ai recitit, când, de ce?
5. Ce personaje ţi-au plăcut mai mult, de ce?
6. Ce filme ai văzut?
7. Ce piese de teatru ai văzut? Unde? (în sălile de spectacole sau la televizor?)
8. Ce carte citeşti în prezent?
9. Câte ore citeşti, săptămânal, cărţi de lectură particulară?
10. În ce măsură foloseşti biblioteca şcolară sau altă bibliotecă?
11. Cum îţi organizezi biblioteca de acasă?
12. Ce reviste citeşti?
13. Ce cărţi ţi-ar mai plăcea să citeşti?
 Despre viaţa actuală sau din trecut?
 Versuri sau proză?
 Ştiinţă, literatură, artă sau cărţi ştiinţifico-fantastice?
14. Când citeşti, obişnuieşti să faci notări în caietul de lectură particulară?
Pentru elevii mai mari, chestionarul trebuie să cuprindă şi punctele:

 Ce scriitori clasici cunoşti mai bine?

 Dar din scriitorii contemporani?
 Ce opere însemnate din literatura universală cunoşti?
 Ce sciitori preferi din literatura universală?
 Ce studii de critică literară ai citit?
 Ce reviste literare citeşti?
 Câte ore foloseşti, săptămânal, pentru lectura suplimentară de cultură generală?
Din răspunsurile date de elevi şi controlate în timp de profesor, acesta îşi poate face o părere
exactă despre preferinţele, volumul lecturilor şi măsura în care elevii şi-au format deprinderi de
lectură individuală.
Recomandarea cărţilor pentru lectura în afara clasei se face lunar sau semestrial, iar pentru
vacanţa de vară profesorul face recomandări la ultima oră de curs de la sfârşitul anului şcolar.
Începând tot din clasele V-VIII recomandarea lecturii în afara clasei trebuie să ţină seama şi
de conţinutul lecţiilor de lectură literară, de lectura suplimentară indicată de programă. La
aproape fiecare lecţie de lectură literară se va recomanda elevilor să citească o altă operă cu o
tematică similară, din aceeaşi specie literară, pentru a putea astfel întregi cunoştinţele literare pe
care manualul nu le poate cuprinde decât în mică măsură. Astfel, dacă manualul cuprinde un
basm, elevilor li se recomandă citirea altor basme de Petre Ispirescu, de Fraţii Grimm, de
Andersen, de Puşkin, etc. Dacă la lecţia de lectură literară s-a citit un fragment din romanul
Fraţii Jderi de M.Sadoveanu, elevilor li se va recomanda lectura integrală a romanului, precum
şi a altor opere care evocă trecutul patriei (Neamul Şoimăreştilor, etc.). De asemenea, se mai pot
indica opere care zugrăvesc viaţa copiilor (Aventurile lui Tom Sawyer de M.Twain, Minunata
călătorie a lui Nils Hilgersson de Selma Lagerlöf etc.)
Desigur, că recomandările de lectură la aceste clase vor include treptat şi opere literare
absolut necesare studierii celor câteva noţiuni de teorie şi istorie literară, în sensul că după
studierea unei fabule se va recomanda lectura altor fabule de Gr.Alexandrescu, A.Donici sau la
Fontaine, după studierea unor opere din creaţia populară, din cea a lui V.Alecsandri sau
M.Sadoveanu li se va recomanda elevilor să citească alte opere aparţinând creaţiei populare sau
aceloraşi creatori. (22)
La clasele şcolii medii, unde fără lectura făcută în afara clasei nu se poate desfăşura studierea
unei opere literare, recomandarea cărţilor pentru lectura individuală se face de la începutul anului
şcolar şi este reamintită elevilor în timp util, deoarece operele fiind de mare întindere ei au
nevoie de un răgaz mai mare pentru a le putea citi. Recomandarea lecturii în afara clasei la elevii
mari se face ţinându-se seama de necesităţile impuse de programa şcolară şi de completarea
cunoştinţelor elevilor în domeniul literaturii noastre actuale şi a literaturii universale. În perioada
studierii cronicarilor se poate recomanda elevilor să citească pe lângă unele fragmente din
cronici, unele nuvele, romane ori piese de teatru cu subiect istoric, care au la bază inspiraţia din
cronicari, de exemplu: Nicoară Potcoavă de M.Sadoveanu, Ion-Vodă cel Cumplit de Laurenţiu
Fulga. Pentru cunoaşterea unor figuri de cronicari (ca Miron Costin) în evocarea marilor scriitori,
elevii pot citi, de pildă Zodia Cancerului de M.Sadoveanu. Când se studiază creaţiile noastre
epice populare sau epopeea, se va recomanda elevilor lectura unor opere similare din creaţia altor
popoare, cum sunt: Cântecul Nibelungilor, Kalevala, Cântecul despre oastea lui Igor etc.Unii
profesori obişnuiesc ca la clasele mari să recomande încă de la sfârşitul anului şcolar cărţile pe
care elevii va trebui să le citească pentru viitorul curs de literatură.
Legătura dintre studiul literaturii în clasă şi lectura în afara clasei asigură posibilităţi de
îndrumare şi control permanent, deoarece elevii, ştiind că răspunsurile lor la lecţia zilei vor fi
apreciate şi din punctul de vedere al cunoştinţelor literare mai largi, vor da mai multă atenţie
operelor recomandate pentru lectura în afara clasei , se vor sili să le citească şi să stabilească
asocieri cu temele şi scriitorii studiaţi în clasă.
Organizarea lecturii individuale pe clase şi pe cicluri, în funcţie de cerinţele programelor
şcolare, ridică problema caracterului sistematic al acesteia.(23) Este necesar ca operele
recomandate să alcătuiască, dintr-un punct de vedere sau altul( şi în primul rând din punct de
vedere tematic), sisteme clare, constituite pe baza unor înrudiri evidente. Cartea recomandată ar
trebui să alcătuiască, împreună cu ceea ce se studiază la orele de curs, unităţi distincte, grupări cu
nete trăsături comune.Lucrul acesta ar favoriza consolidarea şi lărgirea sistematică a
reprezentărilor elevilor, întărirea legăturilor temporare formate prin lecţii şi studiu individual,
dezvoltarea în condiţii propice a priceperii lor de a intui specificul unei opere, al artei unui
scriitor etc.
Astfel, la clasa a V-a până la a VIII-a inclusiv, lectura individuală cuprinde cărţi înrudite
cu textele literare din manual prin conţinut, prin gen sau specie literară sau cărţi care ilustrează
pregnant alte noţiuni de teorie a literaturii dobândite la lecţii.
La clasele IX-XII, lectura individuală cuprinde, afară de operele de analizat sau de
caracterizat, opere care adâncesc o tematică importantă, opere care completează imaginea despre
creaţia unui scriitor, opere şi scriitori care întregesc cunoaşterea unei epoci, referinţe critice, cărţi
de informaţie istorico-literară legate de perioadele studiate, opere din literatura universală care
explică influenţele exercitate asupra literaturii noastre etc.
Stabilind în mod ştiinţific tematica lecturii individuale, este necesar să urmărim totodată
ca efectuarea ei să respecte criteriul legăturilor fireşti dintre operele recomandate, să se facă deci
pe unităţi tematice, iar tematica în sine să armonizeze preferinţele elevilor, posibilităţile lor, cu
sarcinile instructiv-educative ale şcolii şi cu cerinţele directe ale programelor şcolare.(24)
Pentru educator, important este să ştie clar nu numai ce trebuie să citească elevii săi, ci şi cât se
poate întinde lectura individuală la o anumită vârstă, în condiţiile obligaţiilor şcolare zilnice.
Stabilirea volumului lecturii individuale este o problemă care se rezolvă de la clasă la clasă, dar,
uneori, şi de la elev la elev. Pentru aceasta este necesar să fie cunoscute şi câteva principii
fundamentale.

Relaţiile dintre cantitatea şi calitatea lecturii individuale. În mod obişnuit, cantitatea care
depăşeşte anumite limite reduce valoarea calitativă a lecturii. Educatorul care se lasă impresionat
de numărul mare de cărţi citite de un elev se poate înşela.

Mai întâi, lectura constituie câteodată o formă de trândăvie şi de eludare de la îndatoririle

şcolare. Aceasta se întâmplă mai ales la elevii pentru care cititul, lipsit de constrângere, are
atribute opuse învăţării; evitând efortul, munca organizată, aceştia se refugiază în lectură,
deoarece lectura reprezintă, pentru ei, un mijloc de distracţie. Abuzul relevă în asemenea cazuri
superficialitate, risipă inutilă a spiritului.

În al doilea rând, supraalimentarea cu lectură este pernicioasă pentru spirit, ruinează

forţele intelectuale chiar atunci când atitudinea faţă de carte nu este cea de mai sus. Interesează,
în lectura individuală, nu volumul parcurs, ci cantitatea asimilată; altfel cheltuielile de energie
cerebrală depăşesc, fără ca elevii să-şi dea seama, profitul. Condiţiile memoriei, în primul rând
impresia intensă şi repetată, condamnă lecturile grăbite, superficiale. Procesul citirii este un
proces esenţial activ, de confruntare permanentă a conţinutului cărţii cu raţiunea şi cu experienţa
cititorului. Citind mult şi neîngrijit, memoria este folosită abuziv şi aproape exclusiv, iar
facultatea de a reflecta la faptele citite, posibilitatea elevilor de a gândi prin ei înşişi, se pierd
încetul cu încetul. Lectura devine ineficientă sau chiar vătămătoare în măsura în care
îndepărtează pe elev de la observaţie, anulându-i personalitatea.

În afara tendinţei spre abuz de lectură individuală, care porneşte mai mult sau mai puţin
spontan de la elev, apare în numeroase cazuri, de data aceasta din partea profesorului, tendinţa de
supraîncărcare a elevilor cu lectură în afara clasei. Aceasta se manifestă fie prin exigenţă
exagerată în raport cu indicaţiile programei, fie prin lipsă de organizare a îndrumării lecturii
individuale, când se aglomerează sarcini multiple în timp redus.

Volumul minimal este constituit de ceea ce am numit “lectura obligatorie”, lectura cerută
de indicaţiile programei şcolare. Aceasta, fiind ea însăşi destul de bogată, este necesar să fie
planificată judicios, în funcţie de timpul util elevilor pentru lectură, de nivelul, de posibilităţile
lor, şi de viteza de citire specifică fiecărei vârste. Fără măsuri organizatorice stricte, respectate de
elev şi controlate perseverent de profesor, chiar realizarea volumului minimal de lectură
individuală poate produce supraîncărcarea elevilor.

Volumul maximal se stabileşte pe baza tematicii indicate mai înainte, în funcţie de clasă
şi de vârsta elevilor, volumul total depăşind uşor nivelul volumului minimal.

Situarea lecturii individuale sub nivelul minimal este pasibilă de urmări neplăcute pentru
însuşirea însăşi a materiei din programe şi manuale. În direcţie contrarie, zelul unor cititori
neavizaţi de scopul lecturii individuale şi de modalitatea ei, trebuie temperat. (25)Este bine, în
asemenea cazuri, să convingem pe micul sau pe tânărul cititor că nu trebuie să se risipească în
cărţi prea multe, că este preferabil ca anumite cărţi recomandate, care l-au interesat şi l-au
mişcat, să fie recitite după un timp. Reluarea lecturii unei cărţi care răspunde trebuinţelor
elevului, care are în mintea şi sufletul lui o rezonanţă profundă, este mai plină de consecinţe
educative favorabile decât goana după cât mai multe cărţi, citite superficial.Lectura
supraabundentă şi de suprafaţă nu se asimilează; elevii devin instrumente docile ale faptelor
narate, se lasă furaţi de amănuntul anecdotic, îşi mobilează mintea formal cu noţiuni pe care nu
încearcă să le adâncească prin raportare la experienţa personală, prin confruntare cu raţiunea
personală, pierd ideea de bază şi rămân străini de mesajul creatorului operei parcurse.

Legată direct de chestiunile discutate mai sus este problema modalităţii lecturii
individuale. Ce să citească elevii, cât să citească şi cum să citească- sunt cele trei aspecte ale
procesului de orientare şi de organizare a lecturii din afara clasei. Obiectivele acestui proces sunt
dezvoltarea interesului pentru carte şi a priceperii de a citi, formarea deprinderii de a respecta, în
alegerea cărţii de lectură şi în lectura propriu-zisă , un anumit sistem de muncă şi, în sfârşit,
subordonarea lecturii individuale sarcinilor instructiv-educative ale şcolii.

Atitudinea faţă de cartea de lectură.Aceasta este prima preocupare a educatorului. De

modul în care elevul consideră cartea de lectură depinde eficacitatea influenţelor instructiv-
educative ale acesteia asupra lui. Cartea, care în mâinile unui elev, după două zile ajunge fără
copertă, desfasciculată, este un simptom. Sunt elevi care nu reţin numele autorului unei cărţi
citite, alţii care denaturează, prin memorare superficială, titlul operei, mulţi- printre cei mari-
care neglijează lectura prefeţelor, postfeţelor, a studiilor introductive şi destui care nu-şi dau
seama de importanţa anului de apariţie, care nu ştiu ce înseamnă editură, ediţie, etc. Aceştia sunt
în general cei ce văd în cartea de lectură numai un instrument de plăcere. Asemenea atitudini nu
trebuie combătute brutal, lezând susceptibilitatea, atât de mare, a tânărului cititor, ci asigurând
treptat înţelegerea şi preţuirea cărţii tipărite ca rezultat al muncii colective, în care sunt angrenaţi
autorul, editorii, zeţarii, tipografii, legătorii, difuzorii. Atitudinea deferentă faţă de carte,
înţelegerea acesteia ca rod al unei munci- apropriabilă deplin tot printr-un gen de muncă- încep
prin atenţia acordată aspectelor exterioare ale cărţii tipărite. Observarea, înregistrarea şi
înţelegerea importanţei fiecărei laturi a cărţii se cultivă atent în micul cititor, spre a nu deveni
“probleme” mai târziu.
 Autorul, eventual şi traducătorul sau ilustratorul, titlul exact al operei, ediţia, editura, anul
şi locul apariţiei, rostul prefeţei, postfeţei, a sumarului- mai târziu rostul indicilor pe materii, pe
autori etc.- trebuie fixate în mintea cititorului, pentru ca atenţia acordată lor să intre în obişnuinţa
fiecărui elev. Văzând în acţiunea cărţii nu numai eroii, ci şi pe autor, urmărind dincolo de fapte
anumite probleme asupra cărora fusese avizat din prefaţă, adăstând clipa de lectură cu nerăbdare
şi curiozitate, dar şi cu respect şi preţuire, se formează încetul cu încetul concepţia sănătoasă
despre carte şi despre lectură. (26)

Cum trebuie citită o carte de literatură. Se consideră de regulă că lectura individuală

trebuie să se supună principiilor şi cerinţelor analizei literare efectuate în clasă, la nivel
corespunzător treptei de învăţământ pe care se află elevul. Acesta este numai ţelul către care
trebuie să tindă, calitativ, priceperile de lectură individuală. Manifestarea, dintru început, a unor
pretenţii exagerate, poate îndepărta însă pe elevi de la lectura individuală, deoarece aceasta le-ar
apărea ca o obligaţie şcolară prea împovărătoare. Totuşi, anumite cerinţe se comunică elevilor
din timp, iar respectarea lor este supusă controlului. Recomandările urmează să se refere la
durata lecturii, la ritmul ei şi la modalitatea propriu-zisă de a citi. În mod obligatoriu, lectura
individuală se efectuează după rezolvarea sarcinilor şcolare pentru a doua zi, fiind proporţionată
în funcţie de timpul liber al elevilor. O oră de lectură sau numai o jumătate de oră, folosită cu
consecvenţă zilnic, este mai fructuoasă decât cititul în asalt, întrerupt de perioade mari. Din
motive arătate mai înainte, ritmul prea accelerat de citire, lectura grăbită şi superficială trebuie
condamnate. Citind încet şi aprofundat, lăsând să se distileze în minte treptat gândirea autorului,
trăind intens faptele narate şi reflectând asupra lor, elevul ajunge la sfârşitul cărţii cu un spor real
de cunoştinţe, de experienţă socială şi intelectuală. De aceea, ritmul mediu de citire al unei opere
beletristice este de 30-40 de pagini pe oră, el reducându-se mult când este vorba de studii de
critică sau de istorie literară.

Elevii consideră “carte bună” pe aceea care răspunde preferinţelor, trebuinţelor vârstei
lor, care le provoacă stări afective intense. O carte impresionează în măsura în care face din
cititor un părtaş la întreaga viaţă afectivă şi spirituală cu care autorul şi-a înzestrat personajele. A
citi o operă literară înseamnă, în primul rând, a trăi, prin contagiune, viaţa personajelor create.
Mimarea personalităţii unui erou prin desprindere din realitate şi substituire, transformarea
ficţiunii în realitate aievea şi retrăirea ei nemijlocită, prin abandon, sunt procese psihologice care
măsoară forţa educativă a unei cărţi, dar şi gradul de cultivare a sensibilităţii elevilor.

În viaţa de împrumut a cărţii, elevii trăiesc mai intens, mai bogat decât în viaţa obişnuită.
Furaţi de întâmplările adeseori extraordinare, ei trec însă cu vederea aspecte importante ale cărţii.
A citi înseamnă nu numai a retrăi viaţa zugrăvită, nu numai a reconverti ficţiunea, prin trăire
interioară, în realitate aievea, ci şi a gândi, a reflecta asupra celor citite şi trăite. A gândi, a
reflecta asupra unei opere de imaginaţie înseamnă a manifesta, în cursul lecturii, o anumită
atitudine critică, pornită din cunoaşterea câtorva probleme de bază: opera beletristică este o
concretizare a unui mijloc specific de oglindire a realităţii, iar nu realitatea însăşi; ca atare,
valoarea ei stă, în primul rând, în capacitatea de a crea imagini vii şi veridice; scriitorul vede şi
zugrăveşte realitatea prin concepţia sa despre lume şi despre artă; de aceea opera literară
cuprinde, o dată cu viaţa oglindită, mesajul etic şi estetic al scriitorului, mesaj care, în lectură,
trebuie descoperit, înţeles şi apreciat. Iată de ce rezultatele lecturii individuale măsoară nu numai
sensibilitatea elevilor, ci şi capacitatea lor de a înţelege esenţa cărţii citite şi de a aprecia valoarea
ei. Cu alte cuvinte, gustând, prin sensibilitate, frumuseţea şi intensitatea vieţii morale a eroilor
unei cărţi, elevii trebuie să aprecieze totodată, prin judecăţi de valoare la nivelul vârstei lor,
autenticitatea personajelor, semnificaţia lor socială şi morală, gradul de realizare artistică a vieţii
zugrăvite. (27)

Desfăşurarea unui cerc literar la clasa a VIII-a

Lucrările sunt conduse de un elev (secretarul cercului). Acesta deschide şedinţa şi anunţă
conţinutul ei.

Ordinea de zi:

Tema şedinţei: Procedee de caracterizare a personajelor în opera lui Ion Creanga:

Referate: 1. Personaje din lumea satelor- procedee de caracterizare

2.Personaje din lumea târgurilor - procedee de caracterizare

3. Cele mai indragite personaje din opera

Se ţin referatele, apoi urmează discuţii, completări-precizări.

După desfăşurarea discuţiilor, secretarul trage concluziile de ansamblu, apoi anunţă

tematica şedinţei viitoare.

La sfârşitul şedinţei, profesorul face referiri la modul în care ea s-a desfăşurat, la valoarea
ştiinţific-critică a referatelor şi la contribuţia discuţiilor purtate, după care va fixa concluziile ce
se impun.
Cercul de creaţie sau cenaclul literar urmăreşte să dezvolte aptitudinile şi talentul literar al
elevilor , să-i iniţieze în tainele muncii de creaţie si de cercetare.

În ansamblul formelor moderne de instrucţie şi educaţie, cercurile literar-artistice aduc o

mare contribuţie la descoperirea şi stimularea talentelor şi aptitudinilor elevilor, la cultivarea
interesului şi pasiunii pentru literatură şi artă în genere, la educarea elevilor pentru folosirea utilă
şi plăcută a timpului liber, la dezvoltarea imaginaţiei creatoare şi a sensibilităţii artistice, la
iniţierea lor în sarcini de muncă şi responsabilităţi, la stimularea iniţiativei şi independenţei în
acţiune, în fine, la stabilirea unor relaţii mai apropiate între profesor şi elevi.

Eficienţa activităţii în cercurile literar-artistice este condiţionată, printre altele, de trei factori mai
importanţi: profesorul conducător de cerc, elevii participanţi şi organizarea cercului.
Pe lângă pregătirea de specialitate corespunzătoare, profesorul care conduce un cerc
literar-artistic, trebuie să dea dovadă de talent şi aptitudini creatoare. Înscrierea elevilor în cerc
trebuie să se facă selectiv, pe bază de interese şi aptitudini, iar în organizarea activităţii cercului,
trebuie să se ţină seama de preocupările, preferinţele, înclinaţiile şi capacităţile reale ale elevilor.
Întreaga activitate în cadrul cercului, de la concepţie la realizare, este opera elevilor.

Cercurile literar-artistice care se pot organiza sunt: cercul de literatură, cercul de creaţie (
cenaclul şcolar), cercul dramatic.

1. Cercul de literatură. În funcţie de particularităţile de vârstă ale elevilor şi, evident, de conţinut,
acest cerc se organizează în diverse forme: cerc de citire expresivă, recitare, povestire ( cls.a V-a-
a VI-a), cerc literar propriu-zis, cercul tinerilor folcloristi.

Scopul general al cercului este educaţia estetică, prin orientarea lecturii elevilor şi
cultivarea dragostei pentru literatură. În acest scop, se foloseşte o variată gamă de activităţi:
lectura, recitarea, povestirea, convorbirea, expunerea pe o temă, simpozionul, seara literară,
şezătoarea literară, seara muzical-literară, concursurile literare, serata costumată, recenzia,
audiţii, audio-vizionări, vizionări de diafilme, filme, vizionarea de spectacole.

Fiecare din activităţile menţionate se pregăteşte după o metodologie specifică, aceasta

fiind în funcţie de natura activităţii respective.
Stabilită prin consultarea membrilor, tematica activităţilor trebuie să fie totuşi în concordanţă cu
programele şcolare, fără a îngrădi preferinţele, preocupările şi spiritul de iniţiativă ale
elevilor.Întreaga activitate, ca şi în cazul celorlalte cercuri, este organizată şi desfăşurată de către
elevi, conduşi de un birou, în componenţa căruia intră un secretar şi câţiva membri. Profesorul
este coordonatorul din umbră.(28)

2.Cercul de creaţie. Are ca scop descoperirea şi cultivarea talentului, aptitudinilor literare la

elevi.Mai mult decât în cazul cercului de literatură, profesorului care coordonează activitatea
cercului de creaţie i se cere să aibă o serie de calităţi: entuziasm, stăpânit de spirit critic, o
serioasă informare în domeniul beletristic şi estetic, aptitudini de creaţie sau de critică literară,
plasticitate afectiv-intelectivă, pentru înţelegerea fiecărui univers artistic, a diverselor modalităţi
şi tehnici de creaţie literară.Selecţia membrilor cercului se face pe bază de observaţii, sondaje de
opinie, producţii proprii.

Forma de bază pentru activitatea în cerc este şedinţa de lucru, în cadrul căreia un moment
anume este rezervat pentru orientarea ideologică-estetică a membrilor ( prin recenzii de cărţi,
tururi de orizont prin librării, dezbateri pe marginea unor probleme de teorie literară,
exemplificarea unor modalităţi artistice ş.a.), iar restul timpului ( 1-2 ore) prezentării şi discutării
creaţiilor proprii. Alte forme de activitate sunt: vizitele de documentare, vizite la obiective de
interes literar ( muzee literare, expoziţii), schimburi de experienţă cu alte cenacluri.
Îndrumarea talentelor se realizează implicit în cadrul discuţiilor purtate în timpul şedinţelor de
lucru şi al celorlalte activităţi, cât şi prin discuţiile individuale purtate de profesor cu membrii
cenaclului.
 3. Cercul dramatic. Urmăreşte să descopere elementele talentate în arta interpretării
scenice, cultivarea aptitudinilor dramatice, formarea unor priceperi elementare de punere în
scenă a unui spectacol şi, implicit, lărgirea orizontului cultural- literar.

Serile literare sunt forma de bază a manifestărilor artistice pe teme literare, în cadrul şcolii.
Organizarea- pregătirea şi desfăşurarea lor- cad tot în sarcina cercului literar din şcoală, serile
literare constituind de obicei activitatea ocazională de masă care încununează, la sfârşit de an,
munca în cercuri. Tematica şi programul serilor literare variază după scop, împrejurări, etc. Cel
mai des, şcolile organizează o seară literară pe an, către sfârşitul anului şcolar, consacrată unui
scriitor (eventual şi patron spiritual al şcolii): N.Bălcescu, M.Eminescu, I.L.Caragiale, G.Coşbuc,
M.Sadoveanu etc. Alteori, seara literară este provocată de o aniversare sau comemorare, de o
întâlnire cu scriitorii sau cu eroi ai operelor literare citite. Publicul stimulează interesul elevilor,
măreşte exigenţa şi simţul de răspundere al organizatorilor. De aceea, serile literare se pregătesc
minuţios din timp şi în toate laturile lor- program, mobilizare, pavoazare etc. În mod curent,
programul serii literare cuprinde un referat care dezvoltă tema abordată, discuţii şi o parte
artistică (lectură şi recitări ilustrative, muzică, eventual film sau diafilm etc.) subordonată şi ea,
tematic, problemelor discutate în referat şi scopului unic al serii literare.

Serile literare pot fi organizate de cercul literar în colaborare cu alte cercuri din şcoală. De
exemplu, este indicată o seară literară consacrată cunoaşterii multilaterale, adânci a regiunii în
care trăiesc elevii, realizată prin colaborarea dintre cercul literar, cercul de geografie şi cel de
istorie.(29-30)

O temă ca “Humulestiul-intre trecut si prezent” comportă două etape organizatorice:

pregătirea şi popularizarea, apoi organizarea desfăşurării serii literare.

Pregătirea şi popularizarea serii literare cuprind următoarele activităţi:

a) Se alege colectivul de muncă şi se repartizează sarcinile;

b) În colaborare cu cercul de geografie se execută un panou cu harta zonei geografice ;
c) Se organizează o expoziţie de cărţi, ziare, periodice, albume, fotografii, reproduceri
etc., referitoare la viaţa oamenilor din Humulesti;
d) Cu aproape două luni înainte, seara literară este popularizată printr-un afiş, în care se
anunţă tema şi bibliografia.
e)Înainte cu două-trei săptămâni, afişul este dublat de altul, asemănător ca format, în care
se anunţă problemele mari care urmează a fi tratate în referat şi supuse discuţiei publice.

e) Se iau măsuri organizatorice privitoare la sală, pavoazare, invitaţi etc.

Serile literare se desfăşoară astfel:

a. Cuvântul de deschidere al unui profesor.

b. Referatul (relevând contrastul profund dintre viaţa de ieri a oamenilor din Humulesti şi viaţa
lor de astăzi).
c. Discuţii.
d. Program artistic (lectură comparativă ;dramatizari;etc);
e. Scurt cuvânt de încheiere.

V.4. Tipuri de lectura

Fie că apelează la o lectură model,la o lectură expresivă sau afectivă,la o lectură

problematizantă sau critică,profesorul trebuie în primul rând să fie sigur că elevii “aud”şi
“citesc” ceea ce lecturează el,căci,de multe ori,din cauza textelor prea lungi sau a stiului prea
academic de abordare,profesorul citeşte şi atât.Fără pasiune,fără implicare,fără suflet.Şi apoi ne
mirăm de ce randamentul clasei şi rezultatele elevilor sunt slabe sau nu aşa cum ne-am dori.Dacă
am pornit la identificarea unor metode de stimulare a receptării textului literar,trebuie să realizăm
întâi apropierea de textul literar,sensibilizarea faţă de un scriitor clasic,prea clasic pentru epoca
contemporană şi prea modern pentru elevii clasici-obişnuiţi cu învătarea mecanică şi cu
memorarea ilogică şi cu exprimarea fadă.

Un profesor cu har, al cărui unic scop este luminarea minţilor copiilor şi desluşirea operelor
literare va apela la o gamă amplă de tipuri de lectură.(nota 31)

a)Prima lectură,cea de pătrundere în universul operei,permite contactul cu secvenţe din opera

lui Ion Creangă,ce nu sunt cunoscute elevilor,tocmai pentru a oferi o nouă direcţie de receptare a
acestuia,viziunea elevilor schimbându-se /consolidându-se în funcţie de fragmentul ales,de
nivelul de cunoştinţe ale elevilor,de etapele pregătitoare.Această lectură este făcută de către
profesor pentru ca receptarea să fie cât mai expresivă.Această lectură,iniţială,iniţiatică putem
spune,oferă familiarizarea cu limbajul folosit,cu trăsăturile morale ale personajele,cu stilul
artistic,cu universul literar moldovenesc.Dacă ne referim şi la cealaltă parte a operei lui Creangă-
poveştile,povestirile şi nuvela “Moş Nechifor Coţcariul”-atunci efectele productive ale unei
prime lecturi sunt evidente. Selectând o parte din nuvela abia menţionată,elevii au dovedit
curiozitate,au fost intrigaţi de personajul central,doar câţiva au crezut că recunosc autorul,dar nu
şi-au susţinut afirmaţia cu tărie că ar putea fi vorba de Ion Creangă.În cazul lecturii unei
povestiri-“Moş Ion Roată”-elevii au recunoscut în bătrânelul mucalit şi timid pe cel din
întâmplarea cu pupăza sau chiar pe Moş Chiorpec,ba poate chiar pe bunicul din Pipirig.

b)Lectura de familiarizare,de reluare a unui text citit demult,oferă profesorului un instrument

complex de re-descoperire a operei lui Creangă.Astfel se propune un fragment cu care elevii au
mai avut contact în clasele mici şi de care ei îşi mai aduc aminte,lectura putând fi făcută de
profesor sau chiar de un elev care a citit acasă fragmentul şi împărtăşeşte clasei,prin lectură,felul
cum el a re-receptat textul.Astfel se reactualizează datele biografice despre autor şi stilul artistic
al lui Ion Creangă,dar şi tematica abordată în toata opera sa.Elevii remarcă felul cum
reacţionează personajul central în raport cu celelalte personaje mai puţin cunoscute,în
circumstanţe noi-la şcoala de popi din Fălticeni,cum trece Nică prin alte întâmplări şi cum
deodată are numele de Ştefănescu?!,cum limbajul oral şi umorul furnizat de opera lui Creangă
fascinează la fel de mult prin acest fragment ,la fel ca şi prin fragmnetele cunoscute.

c)Relectura textului,în vederea identificării cuvintelor necunoscute,se face pe bucăţele mici de

text,pe un text care a fost déjà citit(poate acasă sau poate ca lectură suplimentară)după
pătrunderea în opera lui Creangă,pentru remarcarea termenilor specifici-regionalisme şi cuvinte
populare-şi pentru explicarea lor.Acest moment al lecţiei poate fi îmbogăţit şi prin audierea
fragmentelor citite ,de pe casetă sau CD,în lectura unor actori,în mod expresiv.Într-un prim
moment al lecţiei elevii notează cuvintele necunoscute pe care ei le aud,ulterior,la o a doua
lectură profesorul punctează anumiţi termeni şi în final se utilizează dicţionarele în vederea
identificării sensurilor şi a explicării lor.Există secvenţe extraordinar de atractive la o astfel de
oră sau la o secvenţă dintr-o oră de observare a textului literar,mai ales că limbajul humuleştean
lansează provocări deosebite:mulţi termeni utilizaţi în operă nu mai sunt atât de cunoscuţi şi
chiar folosiţi,de aceea tactul şi măiestria cadrului didactic constituie un element esenţial pentru
ca sensul cuvintelor să fie receptat de clasă.(citat cu 7-10n cuvinte explicate)

d)Lectura fragmentară implică o pregătire minuţioasă a profesorului,dar contribuie la

realizarea unei ore de literatură atractivă,căci se combină citate cu imagini.Astfel profesorul
trebuie să pregăteasca atent momentul selectând citate ce au legătura cu fragmentele din
manual,dar şi imagini-desene ale profesorului sau ale elevilor,imagini xeroxate,de coperte de
cărţi din ediţii mai noi sau mai vechi, din ediţii diferite ale operei lui Creangă,cu diferite obiecte
ce apar în acţiunile personajelor-şi în momentul realizării lecturii(de către el sau de o parte din
elevii clasei),cealaltă parte a clasei selectând şi arătând imaginile corespunzătoare, ordonându-
le.Se poate lucra cu fişele de citat ce se asamblează cu imaginile pe foi mari,la sfârşitul orei
existând un rezultat concret,palpabil al activităţii din timpul orei de literatură,reconstituindu-se
poveşti,povestiri şi chiar secvenţe din amintiri.

e)Lectura de impact se poate aplica la o clasă cu nivel de cunoştinţe mai ridicat sau cu un nivel
de conştiinţa déjà conturat,în vederea combinării unor citate semnificative pentru conţinutul
operei,pentru extragerea unor noţiuni definitorii ale operei lui Crengă.Se extrag astfel informaţii
despre contemporanii lui Creangă,despre tematica operei sale,despre terminologia
utilizată,despre sentimentele ce se degajă din universul operei.Profesorul selectează pasaje din
“Amintiri…”dar şi din “Povesti şi povestiri”,se oferă secvenţele spre lecturare-dacă timpul o
permite se pot prezenta şi câteva planşe cu desene asamblate de o altă clasă-apoi se completează
o schemă/fişă de consolidare a informaţiilor

-vezi X

f)Lectura model,făcută de către profesor,are menirea de a sensibiliza elevii şi presupune o

tehnică deosebită,pe care,trebuie să o recunoaştem,nu toţi profesorii de limba română o
au.Această tehnică,această vocaţie de a citi literatura pentru a o aduce în sufletul şi inimile
copiilor,se cultivă şi se perfecţionează.Astfel,o pagină dintr-una din poveştile sau povestirile lui
Creangă citită în faţa elevilor presupune transmiterea misterului şi a magiei operei ,a farmecului
“Amintirilor”,prin apropierea,la propriu,de copii.Lectura se va face în mijlocul elevilor,la nivelul
ochilor lor şi cu pauze sugestive pentru atragerea atentiei.(citatul cu Smântânitul oalelor).O
pagină din opera marelui povestitor solicită blândeţea vocii şi a gesturilor profesorului,modulaţii
ale cuvintelor şi accentuarea unor termeni care vor permite identificarea temei fragmentului,a
personajelor,a ideilor principale,etc.

g) Lectura la alegere/selectivă a unor pasaje poate fi utilizată pentru a înţelege structura operei
lui Creangă,elevii fiind familiarizaţi din clasele mici cu anumite aspecte(cele 4
capitole,poveşti;povestiri;etc).De aceea profesorul va selecta pasaje cu care elevii nu au avut
contact,dar a căror menire este să suscite atenţia şi chiar curiozitatea.Pe parcursul lecturii-care
este efectuată de către cadrul didactic,dar şi de către câţiva elevi despre care profesorul ştie că au
o lectură excelentă-apoi se va completa o fişă sau o schemă.-vezi Y-pui şi citate

h)Lectura impusă/dirijată,sub atenta coordonare a profesorului,care îşi va organiza ora de

literatură foarte meticulos:întâi va impune lectura integrală a textului propus spre
dezbatere,pentru familiarizarea cu conţinutul-de asemenea se alege un citat amplu din
“Amintiri..”sau una din poveşti,chiar şi nuvela “Moş Nechifor Coţcariul”.Ulterior,în cadrul orei
profesorul numeşte câţiva elevi care citesc pe roluri/prin rotaţie unele pasaje.Alegerea elevilor se
poate face aleatoriu sau se pot alege dintre cei cu talent.În urma acestei lecturi elevii identifică
trăsăturile personajelor sau firul epic al textului.

i)Lectura expresivă,cu modulaţii ale vocii şi ale gesturilor,se face de către profesor sau –dacă
exista posibilitatea-de către un actor profesionist.Dacă există un elev cu veleităţi lectorale
deosebite acesta “poate intra în pielea personajelor”,ca un adevărat actor.De altfel,pentru o
interpretare subiectivă a conţinuturilor textului e indicat acest tip de lectură,după o audiţie scurtă
în vederea receptării tonului şi atmosferei operei literare.

j) Lectura cheie este utilizată când nivelul clasei o permite şi când se urmăreşte relevarea unor
valenţe deosebite ale textului,semnificaţii şi sensuri ascunse,când se doreşte analiza stilistică şi a
unor particularităţi ale textului,mesajele naratorului,etc.

k)Lectura critică este modalitatea prin care se identifică mijloacele artistice,prin accentuarea
unor termeni şi prin întrebări fulger.De asemenea se pot realiza exerciţii de vocabular,de analiza
morfosintactică,etc,şi mai ales se poate interpreta textul,frază cu frază,în vederea
“dezlegării”tainelor.

l)Lectura problematizantă,pe lângă utilitatea la clasă când se urmăreşte rând cu rând

fragmentul din manual,cadrul didactic poate cere identificarea unor teme şi motive literare,a unor
personaje-cheie(sau cu valoare simbolistică),a unor termeni cheie,pentru analiza stilistică şi
comentarea operei.Acest tip de lectură vine în pregătirea unui alt tip şi anume:
m)Lectura comentată pas cu pas.Aici putem vorbi déjà de moment de sinteza a
informaţiilor,căci profesorul selectează câteva pasaje care sunt potrivite pentru o temă amplă:
“Semnificaţia vârstei de aur a copilăriei”/ “Copilăria-momente memorabile”.Apoi elevilor li se
cere să lectureze în gând pasajele propuse,apoi urmează o secvenţa de lectură expresivă şi pentru
ca tema notată pe tablă /subiectul lecţiei să fie dezbătut,se va cere lectura secvenţială,pas cu
pas,însoţită de comentariile de rigoare şi mai ales de interpretarea elevilor.După fiecare pasaj
profesorul vine cu o suită de întrebări suplimentare,-despre sensurile cuvintelor,despre mijloacele
artistice,despre relaţia cu alte opere sau cu alţi scriitori-în vederea ajutării elevilor pentru a
interpreta şi a formula opinii şi pentru a nota idei (rezultatele acestei activităţi se vor evalua
ulterior,după redactarea unui eseu,care va fi redactat acasă,ca temă)

n)Lectura afectivă este aplicată ca o modalitate de personalizare a mesajelor literare,de

identificare cu personajele literare,de sensibilizare a elevilor pentru re-apropierea de
literatură.Selecţia fragmentelor pentru un astfel de tip de lectură trebuie să fie foarte
riguroasă,astfel încât elementele figurate şi conotaţiile să fie bogate,consistente,iar materialul de
lucru al elevilor să fie “hrănitor”.

o)Lectura de profunzime este aceea care determină înţelegerea fondului ideatic al textului.În
cadrul operei “Amintiri din copilărie”este vorba despre dragostea faţă de vârsta
copilăriei,detaliată în dragostea faţă de familie,faţă de satul natal,de oamenii vremurilor, de
tradiţiile acelor timpuri.Se accentuează pe cuvintele-simbol care permit comprehensiunea
subtilă,matură a fondului ideatic complex al unui text atât de simplu la o primă lectură.Re-lectura
operei la vârsta claselor a VII-a şi a VIII-a determină accesibilizarea mesajelor lui Creangă.

p)Lectura anticipativă se îmbină foarte bine cu un moment de brainstorming,când se urmăreşte

identificare a unor elemente de suprafaţă ale textului precum: identificarea autorului,a
titlului(dacă se poate recunoaşte stilul),a temei fragmentului,a cuvintelor noi,a termenilor cheie,a
mijloacelor artistice,etc.Astfel profesorul trasează 2-3 sarcini,clare,pentru ca atenţia elevilor să
nu fie încurcată şi pentru ca să se poată concentra pe ele,propune textul/fragmentul-de preferinţă
o secvenţă necunoscută dintr-o operă cunoscută la modul general-şi se face lectura. Se poate
alege şi o altă cale-elevii au primit pentru lectura acasă o secvenţă de citat-şi odată ajunşi la oră
se oferă strict sarcinile de lucru şi timpul pentru fiecare sarcină,apoi se dezbat variantele de
rezolvare.

r)Lectura reflexivă este un mijloc de analiză literară,de interpretare a unui text fără a şti
conţinutul sau,în cazul operei “Amintiri….”fără a se relua conţinutul.De la un nivel de studiu la
altul,şcolarul este pus în faţa unor fragmente al căror grad de dificultate este gradat:în clasele V-
VI,datorită vârstei ,sunt selectate fragmente ce surprind bucuria jocurilor copilăriei;în clasa a VII
a şi a VIII-a déjà vârsta adolescenţei permite selectarea unor texte puternic reflexive(portretul
mamei-pagina de elogiere a acesteia din Manualul de clasa a VII-a Editura All),care cer o minte
analitică.Astfel,doar prin notarea pe tablă a titlului operei literare şi printr-o întrebare/cerinţa de
tipul : “Numiţi/Exprimaţi primul lucru care va vine în minte când citiţi acest titlu”-se creează un
“boule de neige”care “colectează”o mulţime de opinii,mai copilăreşti sau mai mature,care
conduc spre semnificaţiile operei.În completare se vine cu scurte fraze/secvenţe care conţin
termeni din titlu şi din nou clasa se antrenează prin diferite tehnici şi strategii de interpretare.

Capitolul VI.Scenarii didactice ameliorative

VI.1.Formularea ipotezei de lucru

Fiecare profesor dedicat elevilor prins în angrenajul complicat al reformei învăţământului, pentru
îndeplinirea dezideratelor acesteia şi a idealului educaţional prefigurat în legea învăţământului,
caută răspunsurile la întrebările

Cum se centrează învăţarea de la cunoştinţe declarative spre cunoştinţe procedurale, atitudini,

competenţe şi metacunoştinţe ?

Cum se pot diminua sau înlocui în lecţie momentele de predare centrate pe profesor cu momente
de învăţare autentică şi evaluare centrate pe elev?

Care sunt formele de organizare, stategiile, metodele şi tehnicile prin care elevul este determinat
să înveţe implicit şi explicit, conştient şi durabil, pentru a nu mai fi doar un ecou al conţinuturilor
transportate de la profesor ori din manuale ?

Cum se poate realiza o învăţare de bună calitate în condiţiile în care volumul de cunoştinţe este
mare ?

Care sunt acele cunoştinţe necesare pentru reuşita în viaţă pe care ar trebui să le înveţe elevii în
şcoală ?

Şi lista întrebărilor ce ne frământă devine cu fiecare zi mai lungă.

 Folosirea unor strategii de calitate pentru a angaja toţi elevii ar putea fi una dintre
soluţii.Pe parcursul anilor petrecuţi la catedră am constatat că interesul elevilor pentru şcoală şi
pentru matematică în special scade pe zi ce trece Majoritatea elevilor sunt apatici, plictisiţi şi îşi
găsesc tot timpul altceva de făcut în timpul lecţiei. Cred că pentru a fi motivaţi să înveţe, aceştia
trebuie să fie implicaţi şi angajaţi în desfăşurarea lecţiilor din clasă. Elevii se dovedesc a nu fi
motivaţi dacă se află într-o poziţie de aşteptare pasivă ( de spectatori în clasă). Trebuie să fie
participanţi activi în timpul învăţării. Cu cât sunt mai activi elevii, cu atât vor fi mai motivaţi să
înveţe, şi vor obţine rezultate mai bune. Când elevii nu sunt angajaţi în instruirea în clasă, se
plictisesc ţi când se plictisesc se gândesc la altceva şi se comportă ca atare.

Consecinţa predării elevilor ce nu sunt angajaţi în învăţare este că o mare parte a energiei
profesorului este consumată în încercarea de a motiva elevii în loc de a preda. Aceasta poate fi o
experienţă frustrantă pentru profesori .

Toate aceste motive m-au determinat să organizez cercetarea următoare care are
următoarea ipoteză de lucru : conceptul de “metode de stimulare a receptării operei lui Ion
Creangă” se constituie din redefinirea unor competenţe şcolare,fundamentarea şi raportarea lor la
un sistem de competenţe disciplinare de tip comunicativ şi literar,la o bază de modalităţi de
receptarea a textului literar,cât mai atractive în vederea “actualizării”unui scriitor atât de cald şi
uman,în masura în care receptarea lui o permite.

VI.2.Prezentarea metodelor si tehnicilor de lucru pentru stimularea receptarii operei lui

Ion Creanga in gimnaziu

Metodele actuale,folosite de obicei,cum ar fi predarea/dictarea unor discursuri neîntrerupte ale

profesorilor îi pot plictisi pe elevi,dacă durează prea mult sau dacă nu sunt “pigmentate” cu
elemente ce rup ritmul şi incită la cercetare,la imaginaţie şi la creativitate.Scenariile didactice
ameliorative presupun o activizare totală a procesului instructiv educativ-metode,tehnici de
lucru,strategii,stil de predare şi evaluare,dar mai ales de stimulare a învăţării.

Cercetările arată că funcţionează aplicarea unor elemente activizante,de orice natură,căci

învăţarea vine în urma exerciţiului,adică punând în practică ceea ce am învăţat pentru a putea,de
exemplu,răspunde la întrebări.Acest lucru îi determină pe elevi să prelucreze informaţia şi sa îi
confere un sens găsit de ei.

Numeroase studii subliniază faptul că scenariile didactice ameliorative bazate pe metode şi

tehnici de lucru active:

 creează o învăţare mai profundă şi o mai bună aplicare a cunoştinţelor;

 oferă o bună memorare elevilor,care îşi dezvoltă aptitudini de gândire mai bune;
  sunt apreciate foarte bine de către elevi,căci le permit acestora să-şi formeze propria lor
înţelegere a materialului şi propria lor perspectivă;
 sporesc participarea activă,constructivă a elevilor;
 dezvoltă propriile aptitudini de gândire şi de înţelegere propriu-zisă a temei,exersând în
acelaşi timp şi aptitudinile care le vor fi verificate;
 conferă lecţiilor un grad de atractivitate deosebită.

Este adevărat că fiecare cadru didactic trebuie să găsească strategii didactice care să se
potrivească atât profesorului ,cât mai ales elevilor,iar alegerea celor mai potrivite determină
atingerea scopurilor propuse.De-a lungul vremii,cadrul didactic îşi poate crea un “manual de
scenarii didactice ameliorative,activizante”,care să permită fiecărui profesor:

 să găsească metode aplicabile la disciplina de predare;

 să selecteze anumite metode pentru anumite lecţii/subiecte;
 să obţină cele mai bune strategii de predare;
 să distribuie activităţi şi acţiuni-obligatorii,dar mai ales opţionale,pentru fiecare
temă/lecţie din programă;
 să structureze “scheme active de predare”care să prevadă activităţi complexe şi variate
pentru elevi.

“Manualul de scenarii didactice ameliorative”poate conţine metode ce necesită o foarte

scurtă pregătire,cu puţine resurse,apoi metode ce necesită material de
distribuit(Xerox,cartonaşe,etc) şi activităţi ce necesită o pregatire amplă,în ordine crescătoare a
gradului de dificultate.

Metode active-participative

Acţiunea educaţionala instructiv-formativă vizează producerea unor schimbări de natură

cognitivă,afectiv-motivaţională,atitudinală şi comportamentală la nivelul personalităţii celui
supus instruirii.Instrumentul necesar transformării şi ameliorării naturii umane este reprezentat
de metoda didactică.Maximizarea contribuţiei metodelor de instruire la formarea personalităţii
elevului este asigurată prin tehnici,procedee şi strategii eficiente de activizare a acestuia,de
mobilizare,participare şi implicare afectivă a elevilor în activitatea de predare-învăţare.Formarea
şi dezvoltarea gândirii critice,constructive şi eficiente a elevilor presupune promovarea unui
model de predare-învăţare care subliniază importanţa proceselor de interogare şi explorare-
descoperire ale elevului,procese prin care li se conferă cunoştinţelor şi activităţilor anumite
valori personale.

Astfel,metodele şi tehnicile folosite devin,în cadrul unei activităţi didactice de învăţare

autentică,moduri acţionale şi procedurale care să stimuleze capacitatea de explorare şi
descoperire,analiză şi sinteză,raţionarea şi evaluarea.În vederea sporirii calităţii
învăţământului,societatea contemporană “a dispus”utilizarea a numeroase materiale
didactice,care sunt la îndemâna oricui,mai ales a profesorului,a cărui singură sarcină este să le
selecteze pe nivelul clasei,să le multiplice şi să le adapteze la lecţie,să le interpreteze împreună
cu elevii,etc.

Concepând baza materială ca o importantă resursă a procesului instruirii, analiza ei arată

preocuparea profesorului pentru folosirea cât mai corectă a mijloacelor necesare învăţării
concrete,prin acţiune directă.Materialele didactice pot fi definite ca auxiliare prin care se poate
suplimenta valoarea formativă sau informativă a metodelor didactice în procesul de
învăţământ,ele cuprinzând:sche-me,hărţi,planşe,filme,diapozitive,slide-uri,Cd-uri
audio,etc.Materialul didactic este folosit de cele mai multe ori în etapa pregătitoare a lecţiei,în
care se captează atenţia şi care se poate face cel mai uşor cu ajutorul materialelor didactice pe
bază de culori,forme,scheme,etc.În predarea şi studierea literaturii române,a operei unui scriitor
atât de frumos şi a unei opere atât de atractive,se intenţionează a se transmite elevilor dragostea
pentru carte,pentru lectură şi capacitatea de a şti să preţuiască literatura.Operele înscrise în
programele şcolare trebuie să satisfacă în acelaşi timp cerinţele educaţiei morale şi estetice a
elevilor.Impactul cu imaginea stimulează dezvoltarea calităţilor proceselor psihice,cu precădere
ale gândirii şi imaginaţiei,a celor afective,stârnind emoţii,favorizând sensibilizarea elevilor
pentru tot ceea ce este frumos şi ar putea fi parte integrantă din felul lor de a fi şi de a
acţiona.Formarea deprinderii de a citi la elevi,realizarea lecturii în condiţii optime poate fi
posibilă în condiţiile muncii într-o sală special amenajată,unde profesorul are posibilitatea de a
crea ambianţa şi climatul favorabil lecturii.Perceperea operei poate fi facilitată prin lectura
corectă,constientă, expresivă sau artistică,sincronizată cu proiectarea unor imagini,manuscrise,
reviste, fotografii,planşe,ilustraţii,opere în diverse ediţii.Compunerile,o componentă importantă a
literaturii,realizează o sinteză a tot ceea ce învaţă elevii la limbă,dar şi la celelalte obiecte de
învăţămant,mai ales sub raportul exprimării.Pe de altă parte, ele constituie cel mai potrivit prilej
de valorificare a experienţei de viaţă a elevilor,de manifestare a imaginaţiei şi fanteziei lor
creatoare.Şi cât de expresive şi vii sunt compunerile cu personaje din “Amintiri din copilărie”,şi
cât de antrenante sunt dialogurile imaginare cu Nică,şi cât de colorate sunt secvenţele descriptive
ale frumoasei zone a Humuleştiului….

Una din aceste activităţi ar putea fi observarea directă sau cu ajutorul ilustraţiilor,a unor
obiecte sau pentru înţelegerea unor stări sufleteşti se pot folosi gesturile şi mimica.Dezbaterile
dupa ilustraţii,tablouri,discuri,repovestiri,toate constituie prilejuri de a oferi elevilor modele de
vorbire clară,precisă,expresivă, contribuind şi la dezvoltarea vocabularului acestora.

Compunerile realizate pe baza unui text cunoscut,citit/recitit,prezintă avantaje,întrucât

textul e mai uşor de înţeles şi de către elevii care au dificultăţi de exprimare,putând :găsi un alt
final pentru o întâmplare;reface portretul unui personaj;realiza paralele între personaje de aceeaşi
natură;repovesti /rescrie textul din propria viziune;dezvolta un proverb;redacta compunerea
pornind de la câteva imagini;rezuma textul/fragmentul;desena întâmplările dintr-un fragment;etc.
 Se poate utiliza o gamă foarte variată de metode ,cu o natură complexă,metode aplicabile
şi adaptabile la orele de literatură,de lectură.

Pot enumera:

-metode de intercunoaştere:blazonul,petalele;acvariul;bingo;interviul în direct;învăţarea prin

dramatizare;jocurile didactice-de creaţie,de îndemânare,etc; jocuri de rol;

-metode de pregătire a discutării unui text literar:de încălzire(de conturare imaginativă a unei
epoci,a unui scriitor,a unui personaj;de completare a biografiei); brainstormingul;”votaţi un
citat”;discuţia tip piramidă;anticiparea;proiectul;

-metode de procesare a informaţiei:termenii cheie;lectura anticipativă;cvintetul; sistemul

interactiv de notare pentru eficacitatea lecturii şi a gândirii;interviul în trei trepte;pălăriile
gânditoare;turneul între echipe;prelegerea activizată;portofoliul; gândiţi-lucraţi în perechi;ghiduri
de învăţare;grupuri de atitudine;dezbaterea academică;predarea reciprocă;investigaţia comună şi
reţeaua de discuţii;metoda cadranelor;linia valorilor;jurnalistul cameleon;turul
galeriei;mozaic;puzzle; horoscop;să inventăm;etc;

-metode de evaluare,căci ,inevitabil,dupa 2-3 ore de analiză literară şi interpretare

textuală,trebuie aplicată şi evaluarea pentru a verifica dacă discuţiile anterioare sunt fructuoase
sau dacă necesită alte explicaţii:masa cu aşteptări;scaunul autorului; jurnalul cu dublă
intrare;diagrama Venn;graffiti;etc.

Întrucât se lucrează cu opere narative şi creaţiile lui Ion Creangă au preponderent o natură
narativă,se impune o grilă de condiţii pentru o bună lectură expresivă.Imperios necesare în
vederea receptării corecte a creaţiilor humuleşteanului,condiţiile unei bune lecturi expresive pot
fi enunţate sau afişate în clasă,dezbătute înaintea lecturii propriu-zise,accentuate când nu sunt
irect îndeplinite.Astfel modalitatea de redare a povestirilor lui Creangă sau a “amintirilor”va
deveni cea potrivită şi elevii receptează anumite valenţe ale textului.

Condiţiile unei bune lecturi expresive:

-cunoaşterea deplină a conţinutului,fapt care se obţine printr-o lectură repetată şi atentă a

textului;

-stabilirea ritmului interior al expunerii,operaţie care se realizează în funcţie de caracterul

comunicării,operaţie care poate fi:uniformă sau nuanţată,când expunerea/lectura poate avea
tempo diferit-lent,accelerat,tărăgănat;precipitat,etc.

-schimbarea intonaţiei în conformitate cu momentele principale ale acţiunii;

-stabilirea accentelor sintactice,afective,ceea ce echivalează cu sublinierea orala a cuvintelor

semnificative;
-marcarea pauzelor şi a eventualelor întreruperi cărora le este necesar să li se stabilească funcţiile
în exprimare;

-evidenţierea strictă a valorii stilistice a semnelor de punctuaţie;

-modularea vocii şi schimbarea timbrului în funcţie de vorbirea personajelor pentru a le evidenţia

mai pregnant;

-armonia şi muzicalitatea generală a expunerii;

-folosirea adecvată a gesturilor şi a mimicii;gesturile pot fi de subliniere a ideii sau de

completare a acesteia.

Cititorul este un confident al sufletului creatorului literar,iar printr-o lectură deosebită se respectă
opera literară şi autorul acesteia.Pentru că frumuseţea operei lui Creangă-şi nu numai-să fie
perceput corect de către clasă şi pentru a nu exista confuzii,pe care elevii le mai fac,într-un
moment de brainstorming,când se notează trăsăturile operei epice,profesorul oferă spre rezolvare
o fişa de lucru în care sunt ierarhizate caracteristicile textului narativ.

Model de fişa:

Marcaţi prin încercuire enunţurile adevărate şi prin X pe cele false.

Text narativ

 Este un text care prezintă trăsăturile unui obiect,loc,personaj,etc.

 Este un text care înfăţişează acţiuni,evenimente,întâmplări;
 Surprinde cel putin două evenimente;
 Nu prezintă evenimente în succesiune cronologică;
 Prezintă evenimente aflate în legătură(cauza-efect)
 Poate fi real sau imaginar;
 Partea de vorbire cu rol esenţial în naraţiune este………

Elementele de bază ale unui text narativ sunt:

1.Naratorul

 Este identic cu autorul.Care este naratorul în “Amintiri”?

 Poate avea o identitate precizată sau nu.Care este identitatea naratorului în
“Amintiri”?
 Este vocea care face legătura între autor şi cititor;
 Unghiul din care acesta percepe şi înţelege evenimentele narate se
numeşte……………………………..
 Într-un text poate apărea unul sau mai mulţi naratori;
  Poate fi omniscient şi omniprezent…………………………………….sau
……………………………………………

2.Subiectul=înlănţuirea cronologică şi cauzală,logică,a întâmplărilor narate

-există 5 etape/momente ale subiectului.

 Enumeraţi-le.
 Ordinea momentelor este întotdeauna aceeaşi.
 Stabiliţi etapele naraţiunii fragmentului discutat.

3.Personajele se pot clasifica după rolul avut în acţiune…………………………….

………………………………………………………

4.Spaţiul

 În naraţiunile imaginare este nedeterminat/imaginar.

 Este prezent de obicei în expoziţiune.

5.Timpul

 De obicei,timpul povestirii (momentul în care naratorul relatează întâmplările)este

ulterior timpului povestit(momentul în care s-au petrecut evenimentele relatate)
 Timpul povestirii e identic cu cel povestit atunci când……………….
 Ordinea povestirii evenimentelor poate să difere de ordinea în care se desfăşoara acestea.

După rezolvarea individuală,urmează o abordare frontală ,cu întreaga clasă,în vederea evaluării
corecte a noţiunilor de pe fişă.Educaţia contemporană şi şcoala românească actuală s-a văzut
nevoită a se adapta la nevoile elevilor moderni şi să caute,să identifice,să inventeze chiar metode
interactive de predare-învăţare-evaluare.Acestea trebuie însă,atent îmbinate,cu metodele
tradiţionale.(anexa I)

Avantajele metodelor interactive permit:

-dezvoltarea pe termen lung a relaţiilor deschise,de colaborare;
-dezvoltarea capacităţii elevilor de a gândi critic,creativ,constructiv .

Se ajunge astfel la o învăţare activă,productivă ce permite construirea şi dezvoltarea unei bune

personalităţi ale elevilor,a formării gândirii critice….

În cadrul re-integrării între preferinţele lectoriale ale lui Creangă şi a re-descoperirii operei
acestuia am aplicat cu success câteva dintre metodele prezentate în paginile anterioare-pentru un
cadru didactic dibace se pot aplica toate,însă nu la o singură clasă,sau într-o singură oră,sau la un
singur autor.
Astfel se poate începe cu “predarea prin întrebari”,când se preferă abordarea unui subiect prin
lansarea de întrebări care conduc/dirijează spre ceea ce vrem să predăm-de exemplu:”Ce ştiţi
despre Ion Creangă?Unde s-a născut?Ce se prezintă în opera Amintiri..?Ce poveşti ale acestui
scriitor cunoaşteţi?etc.Elevii lucrează pe perechi sau grupuri mici pentru a răspunde la întrebări
sau la alte serii de întrebări,bazându-se pe experienţa şi cunoştinţele anterioare,dar pot avea toţi
aceleaşi întrebări sau întrebări cât mai variate.Durata aplicării unui astfel de procedeu poate fi de
la 1 la 20 de minute,fiecare grup având o persoană care notează,urmând ca profesorul să verifice
în permanenţă dacă elevii au fost atenţi la sarcina dată,luând în considerare şi calitatea
răspunsurilor.Se va permite clasei să discute orice contradicţie de idei.De asemenea se poate
continua această metodă prin “bulgărele de zăpadă”-profesorul lansează o întrebare care va
conduce la informaţia pe care o va primi elevul;apoi fiecare elev scrie propriile gânduri şi
ulterior citesc în cadrul unor perechi sau grupuri de către 3,îşi compară răspunsurile şi vor cădea
de comun acord asupra unui răspuns pe care îl vor enunţa pentru ca profesorul să-l noteze pe
tablă.

De exemplu:Cine credeţi că este Nică?De ce I.Creangă a scris despre”amintiri din copilarie”?etc.

O altă metodă ce poate anima o lecţie plicticoasă,o metodă ce poate dinamiza o lecţie
ternă este brainstormingul,implicând tot grupul de elevi.De exemplu:Ce sentimente vă trezeşte
lectura operei lui Ion Creangă?

Experimentul Gândului-empatia-provoacă imaginaţia elevilor şi-i determină la

creativitate şi productivitate literară.De exemplu:Să se imagineze într-o anumită situaţie şi apoi
se oferă o listă de întrebări despre starea sufletească avută,despre felul cum s-ar comporta,etc.

Ex:Sunteţi în grădina mătuşii Mărioara.Relataţi ceea ce aţi face,păstrând nuanţele.

În ceea ce priveşte utilizarea metodelor ce necesită resurse materiale-

xerox,planşe,cartonaşe-ce se distribuie elevilor,este important ca elevii să înţeleagă
textele,mesajele audiovideo,imaginile,etc.Varietatea materialelor şi diversitatea coloristică şi
aspectuală determină o memorare şi o implicare a înţelegerii mai bune decât obişnuitul act de
predare-discursul profesorului.Se pot enumera astfel: învăţarea cooperantă;exerciţiul “puncte-
cheie”;jigsaw;controversa academică; comparaţie şi contrast;etc.

Metoda jigsaw:se împarte o temă amplă în patru subteme-în cazul operei literare Amintiri
din copilarie se pot alege cele patru capitole sau întreaga operă a lui Creangă structurată pe
poveşti,povestiri,nuvela şi amintiri.Elevii primesc 4 întrebări-cheie ce îi vor determina să
analizeze acelaşi material dar din perspective diferite.Apoi elevii sunt împărţiţi pe grupe,fiecare
grupă are alocată o temă,folosindu-se de textele/fişele distribuite.Cooperând,membrilor
grupelor,li se va cere :

 să realizeze un pliant/afiş cu datele esenţiale ale temei;

 să explice tema avută celorlalţi,pe nişte coordonate propuse de profesor;
  să dezvăluie celorlalte grupe elemente esenţiale identificate.

Prin cooperare se realizeaza o bună dobândire de aptitudini de raţionare,de gândire

creatoare şi un excelent transfer de învăţare a unor teme fără aparentă legatură între ele.

Controversa academică:se poate aplica în cazul unei teme asupra căreia există 2 sau mai
multe puncte de vedere,contradictorii,iar controversa poate fi minoră sau chiar o schismă
importantă.De exemplu:Este utilă studierea operei lui I.Creangă?Metoda se aplică în combinaţie
cu abordarea împăciuitoare.Elevii se aranjează în 2 tabere,fiecare tabăra având un purtător de
cuvânt,ce explică şi exprimă opinia grupului,într-o manieră cât mai argumentativă.

Învăţarea individuală se poate realiza pentru o clasă de nivel de cunoştinţe mai ridicat,în
cazul cărora se poate considera că se descurcă cu sarcinile trasate- formulate astfel încât elevii să
înţeleagă ceea ce au de făcut.Se construieşte sub forma unui set de activităţi/exerciţii ce da
naştere la întrebări,iar unele sarcini îi obligă pe elevi să facă mai mult decât să-şi reamintească
cunoştinţele vechi şi să le aplice.Astfel elevii adună informaţii,iar cunoştinţele dobândite se
evaluează cu ajutorul unui scurt test.

Comparaţie şi contrast:e o metodă ce s-a dovedit perfectă pentru a îmbunătăţi înţelegerea

unor teme de către elevi,ajutându-i să îşi clarifice concepte ce sunt deseori încurcate.Clasa
primeşte o fişa/o grilă:

Amintiri din copilărie Asemănări

………
………………….
Poveşti şi povestiri Deosebiri

……………. …………….

În vederea maximizarii efectelor predării-învăţării profesorul poate apela la folosirea

rolurilor pentru înţelegerea unor opere literare-activitate îndrăgită de elevi,mai ales dacă fiecăruia
îi revine cel puţin un rol.

Prof. Controlor Scribul reporter Lingvistul leaderul corectorul

Explică Obs.ceea ce Notează Răsfoieste Notează Se asigură Obs şi
sarcinile învaţă punctele produsele termeni noi că grupul notează
elevii,întoc- cheie ale şi pune şi îi explică îndepli- greşelile
meşte activitatii întrebări grupului neşte ,intervine şi
chestionare grupului sarcinile corectează
 Un management eficient al strategiilor de învăţare activă duce la o participare maximă a
componenţilor grupului,la o îndeplinire a sarcinilor de lucru,dar mai ales la rezolvarea acestora
într-un mod productiv,făcând ca procesul de predare –învăţare să fie atractiv şi fructuos.

Diversitatea şi complexitatea modalităţilor de receptare a textului literar-humuleştean,dar

şi de altă natură-pot determina rezultate pozitive în comprehensiunea textelor literare.Astfel
inventivitatea cadrului didactic contemporan-erudit şi bine motivat în ceea ce urmăreşte-este
elementul decisiv.

De la an la an,profesorul de limba română trebuie să găsească noi strategii şi scenarii

didactice prin care să determine elevul să se apropie de textul literar.Bineînţeles,un anumit
scenariu poate avea rezultate deosebit de frumoase şi se poate relua,însă este preferabilă o re-
înnoire permanentă,deoarece viziunea elevilor este în schimbare,iar şcoala trebuie să se
acomodeze cu aceasta.

În clasa a VII-a după ce s-au parcurs câteva fragmente din opera Amintiri din copilărie
şi,ca lecturi suplimentare,diferite povestiri,profesorul poate introduce în planificarea sa
calendaristică o activitate de creativitate,pe la mijlocul semestrului I sau II,tocmai pentru ca
ruperea de ritmul obişnuit (predare-învăţare-evaluare) să permită imaginaţiei elevilor să se
dezvolte şi să aplice cunoştinţele anterioare.

Text suport:Moş Nechifor Coţcariul.Elevii au avut în vacanţă textul ca lectură

suplimentară,iar primele sarcini pot consta în redactarea rezumatului,apoi selectarea unor
secvenţe de citat semnificative-pe fişe-ce urmează a fi utilizate în activităţile următoare.(vezi
anexe-Proiect de Carte)

Titlul activităţii-Micul creator literar

Tema-Cartea-proiect de redactare

Obiectiv central-dezvoltarea capacităţii de analiză şi creaţie

Obiective operaţionale:

a)cognitive: -să formuleze opinii în legătură cu textul citit;

-să sesizeze aspecte din viaţa şi opera scriitorului;

-să dezvolte raţionamente;

-să elaboreze proiectul propus.

b)afective: -să citeasca expresiv;

-să transmită într-un mod sensibil mesajul proiectului propus.(vezi anexa)

 La clasa a V-a ,ţinând cont de pasul enorm pe care îl fac micii elevi-învăţător –profesori-
se impune o familiarizare treptată,eşalonată,cu universul literaturii române prin mai multe
acţiuni:

Zilele cărţilor deschise=o dată la două săptămâni,elevii clasei a V-a sunt invitaţi
la biblioteca şcolii sau la cea judeţeană,unde li s-a pregătit o “infuzie”de autori şi
de texte literare,adecvate vârstei.Sub forma unor expoziţii elevii cunosc,unii poate
recunosc,diverşi autori şi titluri de opere literare,pe care le notează pe fişe,urmând
ulterior ,la clasă să se facă o însumare a celor scrise,pentru redactarea “planului de
lectură suplimentară”.
Concursul declamatorilor de proză=în momentul în care la clasă se ajunge la o
operă literară sau la un scriitor(Ion Creangă),lecţia se poate muta la
bibliotecă,unde elevii se familiarizează şi cu alte texte ale aceluiaşi scriitor,sub
lectura model a profesorului şi a bibliotecarului,chiar şi a lor.În cazul
fragmentului din manualul de Humanitas,din opera Amintiri din
copilărie,profesorul mută ora la bibliotecă,unde elevii-deja familiarizaţi cu o parte
din opera lui I.Creangă-citesc şi împărtăşesc din cunoştinţele lor,dar şi iau contact
cu noi modalităţi de receptare a textului scriitorului humuleştean. (ex.:audiţie
caseta şi/sau CD;vizionare ecranizarea operei Amintiri sau Cinci pâni;audiţie
Povestea porcului;etc)

Parada personajelor literare=o activitate aplicabilă în semestrul II,când,déjà

parcurgând câteva texte literare din manual,dar şi din lectura suplimentară,elevii
îşi pot exprima preferinţele faţă de un anumit personaj şi în funcţie de felul cum a
fost receptat.

Pentru ca orele de limba şi literatura română să nu devină anoste,din cele 5 ore săptâmanale de la
clasa a V-a,una a devenit “de joacă”,însă o joacă instructivă,când elevii îşi exprimă preferinţele
pentru anumite activităti,lucrează cu dicţionarul şi cu variate fişe,se pot recupera rămânerile în
urmă,se citeşte suplimentar,etc.Într-o perioadă de 5 astfel de ore de joacă,elevii s-au familiarizat
şi s-au apropiat de toate personajele lui Creangă,prin lectura textelor,prin re-lectura şi extragerea
de citate semnificative.După pregătirea prealabilă de 5 ore,în ora a şasea elevii sunt invitaţi la
“paradă”.Fiecare şi-a ales un personaj,căruia i-a făcut o fişă de prezentare(ca un scurt rezumat al
operei în care apare),un desen şi şi-a ales un citat pe care să-l reproducă din memorie-scurt
moment de dramatizare.La sfârşitul tuturor prezentărilor elevii pot primi o diplomă pentru cea
mai bună reprezentaţie,o fişă de evaluare,a fiecărui personaj pentru a se alege câştigătorii
“paradei”,putând fi răsplătiţi cu cărţi sau CD.

Târgul de carte citită=într-una din orele de joacă din semestrul II,elevii prezintă,având în
mâna cartea pentru a impresiona colegii,ceea ce au citit.Ei împărtăşesc idei despre
 personaje,întâmplări,aventuri,etc.La sfârşitul orei clasa primeşte o fişă de evaluare a celor
auzite.

Olimpiada lecturii(pentru clasa a VI-a si a VII-a)=evidenţiindu-se cei mai buni

cititori,elevii concurând la recunoaşterea personajelor,a pasajelor de text,sub forma unui
concurs de 20-25 de întrebări,strict din opera lui Creangă.

Cele mai îndrăzneţe amintiri din copilărie=activitate organizată în trei module:

I.Actualizarea operei lui I.Creangă

II.Prezentarea propriilor amintiri-sub forma unor compuneri literare,a unor exerciţii de

dramatizare,a unor monologuri,eseuri,etc.

III.Evaluare prin fişe:

a)evaluarea cunoştintelor despre Creanga şi opera sa;

b)evaluarea compunerilor/eseurilor/inter-pretarilor/prezentărilor.

Concursul semestrial “Sunt un mare cunoscator al limbii lui I.Creangă”, pentru clasa a
VI-a=având planul lecturilor oferit de la începutul anului şcolar,cu accent pe opera lui
Creangă,elevii vor fi antrenaţi într-un concurs literar-lingvistic,în urma căruia se
urmăreşte capacitatea acestora de sesizare a unor aspecte de limbă,specific humuleştene
şi de reproducere a lor.Profesorul trasează câteva obiective clare pe care elevii trebuie să
le urmărească pe parcursul lecturii operei lui I.Creangă,în vederea concursului-anunţat
chiar de la începutul anului,cu premii şi modalităţi de desfăşurare.Concursul este de
asemenea etapizat,pe câteva momente:
 Ghici personajul-elevii participanţi la concurs primesc o fişă de citat;
 Dramatizare-elevii trebuie să citească cât mai expresiv replicile de pe fişe,să
pronunţe cât mai atractiv;
 Ghici cuvântul ce lipseşte-elevii trebuie să completeze unele fraze cu cuvinte
aflate la finalul fişelor,cuvintele potrivite fiind amestecate cu altele inutile;
 Ce sens au….=elevii primesc câte o fişa cu 10-20 de cuvinte şi trebuie să le
utilizeze în enunţuri precizând sensul lor;
 Regionalisme sau cuvinte populare=având în vedere noţiunile teoretice
avute,elevii trebuie să marcheze pe fişa primită aceste elemente.

“Poveste,poveste ,că de-aicea mult mai este”=momente de creaţie.Pornind de la

poveştile şi povestirile lui Ion Creangă şi de la gama diversă de personaje elevii de clasa a
VI-a (sau a V-a,daca nivelul clasei o permite)trebuie să lucreze pe grupe de 3-4 şi să
rescrie/creeze alte povesti în care să se regăsească personajele
 cunoscute,locuri,cuvinte,etc,încercând să dea o nouă imagine universului literar
humuleştean.

Salonul humuleştean=spre sfârşitul anului şcolar,profesorul poate sintetiza toate

materialele şi activităţile îndeplinite şi poate organiza o expoziţie-de 1 iunie sau cu o altă
ocazie.La eveniment pot fi invitaţi părinţii,cadrele didactice din alte unităţi de învăţământ
împreună cu elevii(într-un schimb de experienţă),dar şi elevi de la alte clase din
şcoală,elevi ce nu au fost implicaţi tocmai pentru a urmări reacţiile şi pentru a completa
un jurnal de impresii. Salonul humuleştean poate conţine orice:
 galeria personajelor-desene ale copiilor şi xeroxuri din cărţi;
 fişe de citate şi expresii;
 galerie foto-cu şi despre Humuleşti,cu şi despre opera lui Creangă;
 galerie audio-video(materialele elevilor dar şi alte înregistrări pot fi concentrate
pe un CD/DVD şi pot fi comercializate vizitatorilor);
 rezultatele concursurilor desfăşurate-diplome ale elevilor,materiale de la
concursuri;
 un dicţionar de regionalisme confecţionat de elevi;
 un minidicţionar de personaje ale lui Creangă;
 un top momente memorabile;
 proiecte de carte;planşe;etc.
Puzzle-ul=o modalitate extrem de atractivă şi stimulativă de receptare a operei lui
Creangă,când se împarte clasa în 4-5 grupe şi fiecare grupa primeşte un nume şi un plic-
în care se afla variate decupaje,poze,citate, cuvinte-pe care urmează să le
asambleze,pentru a corespunde unei imagini model lipite pe flipchart.

Re-construiţi povestea=clasa,împărţită pe echipe,fiecare echipă va primi un plic cu câte o

poveste sau cu un fragment consistent din Amintiri,pe care trebuie să o asambleze în
contra timp,apoi să interpreteze o secvenţă într-un mod cât mai atractiv,pentru ca celelalte
echipe să-si dea seama despre ce poveste este vorba.

Cel mai bun actor=dintr-o clasă de 28 de elevi doar 8-10 vor primi câte o fişă cu
secvenţe reprezentative din opera lui Creangă,pe care le interpreta,în scurte momente de
dramatizare,clasa-public urmând să noteze interpretarea. Această activitate este aplicabilă
prin semestrul II,după ce elevii au învăţat variate tipuri de lectură.

În vederea aplicării cu succes a sugestiilor de mai sus profesorul poate antrena clasa cu
ajutorul unor tehnici de lucru la fel de stimulative,prin care urmăreşte să amplifice
învăţarea,dar într-o modalitate ce place elevilor.Astfel se poate utiliza:
 Comunicarea nonstop=procedura acestei tehnici presupune selectarea în
prealabil,de către profesor a unor cuvinte-cheie ale operei lui Creangă,uşor
de reţinut şi de utilizat.Apoi fiecare elev primeşte un bileţel cu 2-3 cuvinte
pe care trebuie să le folosească.

Exemplu:chiorpec-primul elev formulează un enunţ cu acest cuvânt,iar la sfârşitul enunţului

trebuie să se găsească al doilea cuvânt/sau al treilea.Următorul elev foloseşte în alt enunţ
cuvântul de la finalul primului enunţ şi cuvintele de pe bileţelul său.Procedura se poate aplica
mai ales la clasa a VIII-a=”Moş Chiorpec îl murdărea pe Nică cu imală.Casele erau date cu
imală şi aveau cuptoare cu motocei. Motoceii erau agăţaţi pentru pisici şi ele erau smotocite….”

Îngheţaţi-Dezgheţaţi=procedura acestei tehnici presupune dinamizarea

clasei şi interacţiunea dintre membrii grupului. Pornind de la o poveste a
lui Creangă sau de la un capitol al Amintirilor,clasa e împărţită în 2
grupe=prima parte a clasei scrie pe câte un bileţel colorat câte o întrebare
asupra textului literar în discutie şi la comanda profesorului-dezgheţaţi-
elevii circulă prin sală de clasă şi la comanda –îngheţaţi-se opresc
găsindu-şi perechea.Şi partea a doua a clasei are un bileţel colorat pe care
a scris o întrebare,iar când se formează perechile elevii schimbă bileţelele
şi răspund unul altuia ,notând răspunsurile la ambele întrebări pe o foaie
de flipchart. Evaluarea se realizează de către profesor care circulă pe la
perechile formate şi ascultă răspunsurile,acceptând sau corectând.Foile de
flipchart se lipesc în sala de clasă pentru ca toţi elevii să observe
rezultatele.

Povestea în cerc=pornind de la un text-suport pe care clasa l-a parcurs şi-l

cunoaşte foarte bine,chiar cu citate numeroase,elevii aşezaţi în cerc,vor re-
constitui povestea citită,încercând să reproducă cât mai fidel.Elevii
povestesc,pe rând,până când,dacă unul dintre ei are reţineri sau se
blochează,va fi eliminat.În final se verifică corectitudinea informaţiilor
redate de elevi prin lecturarea unor pasaje pentru evaluarea activităţii.

Microfonul magic=procedura acestei tehnici de lucru este simplă,însă

presupune o cunoaştere meticuloasă a unor
poveşti/povestiri/Amintiri.Elevii vor formula întrebări asupra textului
suport propus cu ajutorul unui microfon improvizat. Elevul care pune
întrebarea se apropie de un coleg,la alegere,care va răspunde şi prin ştafetă
se va apropia de alt coleg,căruia îi va adresa o altă întrebare.Activitatea
continuă în dependenţă cu textul propus şi cu obiectivele propuse.
 Cadrane cu expresii de atitudine=în momentul în care se evaluează o
compunere/o caracterizare de personaj pe care elevii au redactat-o cu o ora
înainte,se pot utiliza cadrane de expresii.Acestea permit profesorului să
vadă dacă elevii au fost atenţi în momentul lecturării compunerilor
colegilor,dacă ştiu să aprecieze sau să critice o creaţie a colegilor într-un
mod cât mai obiectiv şi mai onest,fără a răni pe cel care a citit.

Fiecare elev va alege câte un enunţ din fiecare cadran,formulând un discurs atitudinal
despre ceea ce a auzit.Este indicat ca elevii să aiba cadranele în faţă pe parcursul lecturii pentru a
sesiza puncte forte şi puncte slabe,pentru a putea face recomandări sau pentru a felicita.De
asemenea e preferabil ca lucrările realizate(compuneri, eseuri,caracterizări,etc)să nu fie de
dimensiuni foarte lungi pentru ca atenţia clasei să nu se piardă.

Puncte forte Puncte slabe

-reuşit s-a dovedit a fi….
-ceea ce impresionează este..
-am admirat în compunere…
-apreciez în compunere…
-este demn de admirat/de laudat
în compoziţia data….
-a fost neclar momentul….
-vreau să precizez…
-am o neclaritate…
-mi s-a părut dificil de înţeles…
-e mai greu să înţeleg…
-am depistat unele greşeli…
-m-a pus pe gânduri..

Recomandări Felicitări
Ţi-aş recomanda… Lucrarea ta merită o apreciere înaltă..
Aş dori ca altădată.. Te felicit ptr o compunere reusită
Îţi propun să… Îţi doresc şi alte realizări…
Ar fi bine dacă… Sincere felicitări…
Sunt de părere că…. Bravo….
E bine să acorzi atenţie la… Excelent şi felicitări…
Cam trebuie să ţii cont de…. Mă bucur pentru….

VI.3.Stabilirea colectivelor si a calendarului cercetarii

O importanţă deosebită în proiectarea unei cercetări pedagogice o deţine stabilirea colectivului

de experimentare. Aceste colective trebuie să fie omogene în raport cu tema de cercetare şi să nu
fie selecţionate,adidă să cuprindă subiecţi de toate felurile posibile fără a exclude
extremele(elevii slabi sau elevii foarte buni).Experimentul efectuat, s-a desfăşurat pe două clase
paralele ( de aceeaşi generaţie).Fiecare clasă avea un colectiv de 25 elevi şi erau de nivel
apropiat aşa cum se poate constata din rezultatele testului iniţial.Durata de desfăşurare a
experimentului a fost de 8 săptămâni (16ore ) în perioada aprilie –iunie 2008 şi a constat( la
clasa experimentală) în concentrarea noţiunilor de lectura într-un singur capitol şi folosirea
(utilizarea) în predare învăţare a unor metode noi , metode prezentate în paragrafele anterioare,
faţă de predarea tradiţională la clasa martor. Variabila independentă a fost reprezentată de
introducerea metodelor alternative celor tradiţionale.Scopul a fost ridicarea nivelului clasei,
sporirea motivaţiei învăţării, atragerea elevilor spre disciplina literatura romana,precum şi o mai
corectă şi profundă înţelegere a operei lui Ion Creanga .

Variabila dependentă a experimentului a fost reprezentată de progresul şcolar,variabilă

măsurată şi cuantificată prin prelucrarea statistică a datelor obţinute. La clasa martor notiunile
au fost parcurse conform programei , pe când la cea experimentală au fost parcurse compact într-
un capitol.La ambele clase s-au aplicat aceleaşi teste în momentul terminării fiecărei diviziuni în
vederea surprinderii modificărilor produse în procesul de întelegere învăţare şi a capacităţii de
rezolvare a elevilor . Această serie de teste (expuse şi tratate în paragraful V.7.) a reprezentat
sursa principală de date în vederea prelucrării statistice ulterioare

VI.4.Metode de cunoastere a colectivelor de elevi(martor si experimental)

Cunoaşterea elevilor are o importanţă deosebită, prin faptul că şcoala în general, şi fiecare cadru
didactic în parte are sarcina de a provoca şi dezvolta la elev o personalitate armonioasă dar şi
prin prisma unui învăţământ individualizat şi diferenţiat în funcţie de aptitudinile şi aspiraţiile
elevilor.

În vederea desfăşurării cu o mai mare eficienţă a muncii instructiv – educative, profesorii

desfăşoară o activitate continuă de cunoaştere a elevilor.Studiindu-şi elevii, profesorul descoperă
aptitudinile înclinaţiile şi motivaţia acestora, le poate dezvolta pe cele pozitive şi le poate înlătura
cu mai mult succes pe cele negative.

Pentru stabilirea relevanţei experimentului didactic desfăşurat cât şi pentru o analiză

coerentă iniţială de tip constatativ, am considerat că este necesar să-mi cunosc foarte bine elevii
din cele două clase.În acessst scop am utilizat diferite metode de cunoaştere a elevilor.

a) Analiza documentelor şcolare(cataloage,fise psihologice,etc)

b)Test de evaluare a concordanţei între interese şi aptitudini la literatura romana.El a fost

administrat la începutul anului şcolar 2007-2008 pentru fiecare clasă. Acest test conţinea un
număr de 18 întrebări cu referire la aptitudinile de literatura(5) , asimilarea cunoştinţelor şi
capacitatea de aplicare a celor învăţate(8) şi gradul de afectivitate în raport cu rezultatele
şcolare(5).La fiecare întrebare s-a răspuns cu da sau nu (anexa II).Cu ajutorul formulei :

Sd = 0,5  (x-y)  N +0,5

unde x = suma răspunsurilor de « da »,y =suma răspunsurilor de « nu « N= 18 ,Sd = set
direcţional , se calculează un indice de corelaţie între interese şi aptitudini de literatura. În
următorul tabel se poate citi interpretarea valorilor acestui coficient de interes şcolar :

Valoare indice 0 – 0, 40 0,41 – 0,65 0,66 -0,85 0,86 - 1

Tip de corelaţie Absentă modestă semnificativă Ridicată

Calculând acest indice pentru fiecare din cele două clase valorile obţinute au fost :

VB VF

Sd= 0,53 Sd =0,56

Remarcăm valorile nu foarte mari ale indicilor de corelaţie acest lucru indicând o slabă relaţie de
concordanţă între aptitudinile elvilor şi interesele lor în planul textelor de literatura.

Rezultatele sunt ilustrate în histogramele de mai jos :

Nr.elevi Nr.elevi

11 11

8
7
6
5
4 4
2 2
0 A M S R 0 A M S R
Tip Tip
corelaţie corelaţie

A= corelaţie absentă M= corelaţie modestă

S = corelaţie semnificativă R = corelaţie ridicată

Distributia notelor este ilustrata in tabelele urmatoare :

Clasa Martor a V-a B

Note 3 4 5 6 7 8 9 10
Frecventa

Media pe clasa =

Clasa Experimentala a V-a F

Note 3 4 5 6 7 8 9 10
Frecventa

Media pe clasa=

Pentru o mai buna apreciere a celor doua colectivevom compara cele trei valori
repreznetative :media aritmetica(Ma),mediana(Me) si modulul(Mo)pentru fiecare calsa in
parte.Obtinem astfel :

Cls a V-a B
Clsa a V-a F
Ma Me Mo

Dupa cum se stie,mediana este nota(sau media aritmetica a celor 2 note)din mijlocul sirului de
note ordonat crescator,iar modulul reprezinta nota care are frecventa cea mai mare in sirul de
note.S-a constatat ca cele doua colective au o inclinatie spre note nu foarte mari,dar nici foarte
mici,fiind de remarcat ca valorile reprezentative pentru cele doua colective sunt apropiate.

c)Probe de cunoştinţe din etapa constatativă (iniţială ) şi pe parcurs cu rol de evaluare sumativă
pentru cele două loturi de elevi ; în paralel s-a procedat şi la o evaluare continuă formativă,pe
toată perioada cercetării.Prezint în continuare testul care a constituit proba iniţială administrată
celor două clase paralele :

TEST INIŢIAL ( PREDICTIV )

Obiective operationale:

O1-sa desparta corect in silabe;

O2-sa identifice diferite fenomene fonetice;

O3-sa explice formarea unor cuvinte;

O4-sa gaseasca sinonime si antonime;

O5-sa construiasca enunturi cunoscand modurile si timpurile verbului;

O6-sa precizeze modul de expunere si naratorul;

O7-sa argumenteze ca personajul este personificat;

O8-sa extraga ideile din textul suport. (Anexa III)

d)In scopul evidentierii unor aspect generale cum ar fi:puterea de munca,motivatia invatarii,
rezistenta la efort intellectual prelungit,usurinta cu care asimileaza diferite materii,am purtat
discutii numeroase cu cadrele didactice care predau la cele doua clase.

VI.5.Metode de colectare a datelor cercetarii

Pe parcursul desfăşurării cercetării am utilizat următoarele metode de colectare a datelor :

a) Metoda observării : pe baza căreia am obţinut informaţii mai ales de natură calitativă cu
privire la oportunitatea desfăşurării procesului de predare învăţare a operei lui Ion Creanga în
maniera descrisă în paragrafele anterioare.Informaţiile obţinute astfel au contribuit la
îmbunătăţirea unor lecţii în diverse aspecte ale lor (nivelul şi cantitatea exemplelor oferite, viteza
de desfăşurare a procesului de predare ,dificultatea aplicaţiilor de fixare)

Această metodă a stat la baza utilizării celorlalte metode de colectare a datelor.

b)Metoda experimentului a furnizat cele mai multe date, atât de natură cantitativă dar mai ales de
natură calitativă.

Forma principală de desfăşurare a fost cea naturală în cadrul clasei şi în condiţiile ergonomice
oferite de învăţământul gimnazial.

Cercetările întreprinse au avut un caracter ameliorativ – experimental cu rol de formare la

elevi de strategii de învăţare, dar şi de rezolvare a unor probleme.

c) Metoda testului docimologic- a fost utilizat ca instrument de măsură obiectivă a randamentului

şcolar, în cazul de faţă a asimilării şi însuşirea noţiunilor de teorie literara si de receptare a
operei lui Creanga parcurse.

Notele obţinute de elevii celor două clase la cele două teste reprezintă baza prelucrării
statistice din paragraful următor şi stau la baza fundamentării şi validării ipotezei de lucru.

VI.6.Derularea cercetarii

In prima ora de studiere a operei lui Ion Creanga,la clasa a V-a B-clasa martor,pe
Manualul Editurii Petrion am aplicat urmatoarele metode:…..
La clasa a V-a F,clasa experimental,pe Manualul Editurii Humanitas….

VI.7.Seturi de teste experimentale

Cele trei seturi de teste de evaluare a progresului au tinut cont de impartirea Unitatilor de
Invatare,de obiectivele cadru si de referinta,de continuturi si de nivelul de cunostinte ale elevilor.

Primul test a continut itemi referitori la urmatoarele continuturi:

Test de evaluare curentala limba si literatura romana-T 1

I . Se da textul :

,, … Si ma chitesc eu in mine , cum s-o dau , ca sa nu ma prinda . Intru mai intai in casa
omului si ma fac a cere pe Ion , sa ne ducem la scaldat .

- Nu-i acasa Ion , zise matusa Marioara ; s-a dus cu mosu-tau Vasile sub cetate,

la o chiua din Condreni , s- aduca niste sumani .

Caci trebuie sa va spun ca la Humulesti torc si fetele si baietii , si femeile si barbatii ; si se

fac multe giguri de sumani care se vand . … “

Cerinte :

1 . Numiti autorul si titlul operei din care este extras fragmentul .

2 . Spuneti personajele care apar in text .

3 . Rezumati textul in trei propozitii( fraze ) .

4 . Identificati , in text , trei regionalisme .

5 . Notati vocalele , semivocalele si consoanele din urmatoarele cuvinte : Marioara ,

chitesc , chiua , omului.

6 . Analizati morfosintactic cuvintele subliniate in text .

 7 . Alcatuiti enunturi cu cuvintele : torc , sumani .

II.Relateaza fragmentul din care este extras citatul de mai sus la persoana I,ca si cum tu ai fi
personajul principal.

Punctaj:

1 . – 0,50 punct ; 2 . – 0,50 punct ; 3 . – 1 puncte ;

4 . – 1 punct ; 5 . – 1 punct ; 6 . – 1 punct ;

7 . – 1 puncte . II.3 puncte Din oficiu – 1 punct .=Total 10 puncte

T1 Obiective operationale:

O1-sa valorifice cunostintele despre autor,titlu,personaje;

O2-sa rezume fragmentul propus;

O3-sa identifice regionalisme;

O4-sa marcheze fenomene fonetice invatate;

O5-sa analizeze cuvinte;

O6-sa construiasca enunturi cu termeni din textul suport;

O7-sa utilizeze persoana I pentru a repovesti textul parcurs din manual.

Al doilea test a fost alcatuit din itemi referitori la urmatoarele continuturi:

Cel din urma test a fost administrat dupa parcurgerea integral a tuturor continuturilor si a avut un
character sumativ,cu rol de evaluare la sfarsit de capitol.Fiecare test a fost gandit pentru o ora de
curs si a fost aplicat identic la cele doua clase luate in studio.Pentru ca rezultatele sa fie cele
asteptate,am organizat o ora de lectura la care au participat elevii ambelor clase,in vederea
familiarizarii cu continutul manualelor.Pe langa lectura fragmentelor din cele 2 manuale,ora de
lectura mi-a permis sa ofer elevilor cadrul propice intelegerii textului,sensibilizarii lor si
imbogatirii universului literar.In acest scop am utilizat materiale auxiliare si fise de lectura,fise
de citat si de exercitii,moment de auditie si chiar un scurt moment de vizionare a unor secvente
din Povestile si Amintirile lui Creanga.(anexe IV-X)

VI.8.Prelucrarea statistica a datelor

Rezultatele testului 1

a)clasa martor:

Note 3 4 5 6 7 8 9 10
Frecventa

Am constatat ca dintre elevi: 10% au indeplinit O 1

23% au indeplinit O2……

b)clasa experimentala:

Note 3 4 5 6 7 8 9 10
Frecventa

De asemenea am constatat ca…………

Rezultatele testului 2

a)clasa martor:

Note 3 4 5 6 7 8 9 10
Frecventa

Am constatat ca dintre elevi:………………………..

b)clasa experimentala:

Note 3 4 5 6 7 8 9 10
Frecventa

Astfel………..

Rezultatele testului 3
a)clasa martor:

Note 3 4 5 6 7 8 9 10
Frecventa

Am constatat ca……….

b)clasa experimentala:

Note 3 4 5 6 7 8 9 10
Frecventa

De asemenea am remarcat…………….

VI.9.Concluzii ale experimentului

VI.9.a. Interpretarea datelor obtinute

Rezultatele obtinute in urma administrarii testelor,au constituit principal sursa de informatii in

cercetarea experimental,cu rol deosebit in vederea confirmarii sau invalidarii ipotezei de
lucru.Aceste teste au fost alcatuite din cerinte cu grad mic si mare de dificultate,pentru ca
experimental intreprins a avut scopul observarii progresului unor elevi obisnuiti si atragerea lor
spre studiul obiectului limba si literature romana prin folosirea unor metode alternative de
predare-invatare a operei lui Ion Creanga.

Voi analiza cele trei teste:

Dupa corectarea Testului 1,am putut sa constat urmatoarele:

-exercitiile …..au avut character aplicativ direct,nu au ridicat problem deosebite;

-exercitiile….au …….

Conform baremului de corectare,aceste puncte rezolvate correct au permis marii majoritati a

elevilor atingerea unei note de minim 4,5.

-exercitiile……au ridicat usoare dificultati de rezolvare si doar o3 jumatate din numeral elevilor
abordandu-le cu sanse reale de reusita.Insa dintre acestia multi au abandonat sau s-au complicat
in rezolvare,obtinand note de……..Remarc aici faptul ca doar unul dintre elevi a reusit
finalizarea cu succes a tuturor problemelor-la clasa martor,iar la cea experimental 3 elevi au
obtinut nota maxima.
 Analizand rezultatele collective ale celor doua clase,la Testul 1,ne putem da seama de
similitudinile rezolvarilor,evidentiate de nivelul sensibil apropiat de medii la clasa martor si cea
experimentala.