G.H.

Zamfirescu - MAIDANUL CU DRAGOSTE

Maidanul cu dragoste aduce un tumult de viaţă, pasiune şi drame, care fac să treacă pe planul
al doilea orice rezervă de formă.El aduce mai ales un lung şir de oamenii vii – ceea ce este
singura condiţie a unui roman, toate celelalte, compoziţie, stil şi psihologie fiind numai
elemente de detaliu. Personajele lui Zamfirescu au o realitate indiscutabilă, fizică: contezi pe
ei, stai de vorbă cu ei, îi vezi umblând şi trăind. Tot cartierul cu nume ruşinos, maidanul cu
basculă, fabricile, linia ferată, tot peisajul acesta periferic este de o realitate vizuală certă: îi
vezi culorile, îi auzi rumoarea surdă a înserării, îi trăieşti clipele de nebunie şi destrăbălare.
Maidanul cu dragoste este, de fapt, reprezentat printr-o singură curte cu porecla ruşinoasă,
într-o mahala cu nume la fel de ruşinos Curtea aparţine casei cu nebuni, un complex de
camere închiriate de diferite tipologii specifice vieţii de mahala. Avem, pe de o parte, familii
stabilite acolo pe termen lung, nedefinit, cum ar fi cuplul hamalul Gore şi ţiganca Safta, Gore
fiind vlăstarul ce a făcut un pas înainte în drumul de la sat la oraş, iar Safta fiind ţiganca cu
garoafa în dinţi, ce le-a facut bărbaţilor din cele patru puncte cardinale ale mahalalei viaţa şi
patima mai uşoare, pe vremea când cânta şi juca alături de taraful ei, în cele mai selecte
restaurante periferice.Maro şi Tino, cuplul de greci, fac şi ei parte din rândul familiilor
“legale”, cu o căsnicie apăsată de taine greu digerabile pentru locuitorii simpli ai casei cu
nebuni. Pascu şi Tinca, tăntălăul şi oloaga înverşunată pe viaţă şi gata oricând să vocifereze
cele mai groaznice măscări şi blesteme, groaznice chiar şi pentru mediul evident impur de
mahala, formează şi dânşii o familie aiuritoare ce a dat naştere la două fete plecate pe calea
prostituţiei (Sultana , Domnica) şi o fată înzestrată de narator cu o aură a purităţii, frumoasă,
superbă, temerară, sora mai mică, Fana. În casa cu nebuni îşi mai duc existenţa personaje
fantomatice şi episodice precum Tănăsică, Ivan, personajul colectiv Nedu-Neicu, Mădălina
picior-de-lemn şi fiica sa antisocială, Lenora, germanul Bela şi alte multe, prea multe
personaje cu rol neînsemnat în viaţa „celor mari” din casa cu nebuni, dar atât de credincioşi
tipologiilor din care fac parte încât păţaniile lor par scrise în cuvinte colorate, ce nu-ţi permit
să le ignori, protejându-şi dreptul la existenţă.
Adevărata familie ce interesează cititorul, prin prezenţa bizară în acel mediu, este cea formată
din Puişor-mare, Puica şi fiul lor Puişor-mic. Puisor-mic, Iacov, aşa cum ni se destăinuie după
mai bine de 40 de pagini- grozăviile care-i schingiuiesc sufletul pur de copil îl fac să uite
uneori că este şi el o fiinţă umană cu trecut şi prezent palpabil, nu doar un spectator mut la
teatrul mahalalei, este cel care ne oferă această frescă de tipologii, strâns legată de tipologiile
comice ale lui Caragiale, prezentate acum în cheie tragică.
Suflet sensibil, Puişorul de 14 ani îndrăgeşte maidanul în care se simte liber, dar este bruscat
de faptul că acest maidan este legat de zona industrială a periferiei Bucureştiului, unde oameni
fără bucurii, fără ţeluri, fără să trăiască de fapt cu adevărat, nu gusta viaţa decât prin dragoste
şi moarte. Dragostea petrecută forţat prin grajduri sau compartimente goale de tren şi moartea
tumultuoasă şi grotescă sub roţile unei locomotive, într-un accident la fabrică sau în vreun
incendiu ce arde oameni şi porumbei albi deopotrivă. Iacov nu are însă puterea de înţelegere
pentru un mediu atât de complex din punct de vedere psihologic, astfel că marile taine ale
casei cu nebuni ne sunt revelate de un narator omniscient, competent în meseria lui de a
dezgropa trecutul nedorit al personajelor şi de a fi la curent cu toate bârfele cartierului.
Acest narator, şi nu puişorul de 14 ani, împarte scena maidanului în dragoste şi moarte. Eros,
care poate fi întruchipat în mod sublim de dragostea elegiacă purtată de Tino pentru soţia sa
Maro, dar şi în mod grotesc de pornirile animalice pe care le resimte Gore de fiecare dată
când se află în preajma unor tinere inocente şi vulnerabile, bucuroase uneori că „scapă numai
cu atât”. La rândul lui, Thanatos este întruchipat diferit, dar întotdeauna şocant şi fără drept de
replică. Fâlfâirea morţii poate decide să despartă o mama de copilul ei sau să purceadă la
tragedia unei copile, ucise doar printr-o piatră aruncată la întâmplare, în mulţime. Nimic nu
mai pare strigător la cer în mahalaua unde şi speranţa e mistuită în flăcări.

Iacov nu are insa puterea de intelegere pentru un mediu atat de complex din punct de vedere
psihologic, astfel ca marile taine ale casei cu nebuni ne sunt revelate de un narator omniscient,
competent in meseria lui de a dezgropa trecutul nedorit al personajelor si de a fi la curent cu
toate barfele cartierului.
Acest narator, si nu puisorul de paisprezece ani, imparte scena maidanului in dragoste si
moarte, Eros si Thanatos. Eros, care poate fi intruchipat in mod sublim de dragostea elegiaca
purtata de Tino pentru sotia sa Maro, dar si in mod grotesc de pornirile animalice pe care le
resimte (si le urmeaza) Gore de fiecare data cand se afla in preajma unor tinere inocente si
vulnerabile, bucuroase uneori ca “scapa numai cu atat”.
La randul lui, Thanatos este intruchipat diferit, dar intotdeauna socant si fara drept de replica.
Falfairea mortii poate decide sa desparta o mama de copilul ei sau sa purceada la tragedia unei
copile, ucise doar printr-o piatra aruncata la intamplare, in multime. Nimic nu mai pare
strigator la cer in mahalaua unde si speranta e mistuita in flacari.
Dragostea si moartea, in diferitele lor avataruri (aventurile Saftei ce se dovedesc a fi sacrificii
pentru barbatul iubit; bataile crunte pe care le sufera Maro in mod voluntar, ca pret al iubirii
ce i-o poarta lui Tino, avand in vedere ca bataia este singurul moment de intimitate pe care-l
poate impartasi cu acesta) sunt, intr-adevar, singurele ce anima mahalaua, acest pas impietrit
in calea evolutiei, prins intre sat si oras, dar nemaiavand cum sa faca parte nici din unul, nici
din celalalt.