FACULTATEA DE DREPT – IFR GR.

716, AN 2, SEM II,

PROFESOR COORDONATOR: Conf. Univ. Dr. Zaharia

Cristian Giuseppe

CONTENCIOS ADMINISTRATIV
Noțiuni de bază

Alina-Daniela, Felea
Adafelea.84@gmail.com
Cuprins

1. NOȚIUNEA DE CONTENCIOS 2

2. FORME DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV 3

3. PRINCIPIILE CONTENCIOSULUI ADMINISTRATIV 4

4. FORME DE CONTROL EXERCITAT ASUPRA ADMINISTRAȚIEI PUBLICE 5

5. COMPETENŢA INSTANŢEI DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV 6

6. BIBLIOGRAFIE 7
 1. Noțiunea de contencios

Termenul de contencios provine, ca și mulți alți termeni din latinescul contendo – care se
referă la ideea de lupte contradictorii. Etimologic putem considera drept bază și termenul francez
”contencieux1” însemnând o procedură de rezolvare în contradictoriu de către un organ de
jurisdicție a unui conflict de interese. Materia contenciosului administrativ are în vedere litigiile
apărute între persoane fizice sau juridice și autorități sau instituții cu atribuțiuni de putere publică.
Practic sintagma – contencios administrativ – se desemnează soluționarea litigiilor în care cel puțin
una dintre părți este o instituție publică în toate formele ei, cealaltă parte fiind, cu precădere, un
particular deși în practica judiciară poate fi și o structură administrativă.

Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ reglementează procedura de urmat în

cazul litigiilor ivite pe acest tip de raporturi juridice definind contenciosul administrativ ca fiind
„activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii
organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a
născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi,
fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o
cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim”2.

Înțelegem astfel două sensuri principale ale noțiunii de contencios administrativ:

- Sensul material - referitor la activitatea de soluționare a unor conflicte de interese sau a

unor conflicte juridice, implicând natura litigiilor propuse spre soluționare sau totalitatea
litigiilor dintre administrația publică și cei administrați precum și regimul juridic aplicabil
soluționării acestora
- Sensul organic - referitor la organele competente să soluționeze asemenea conflicte,
respectiv totalitatea instanțelor judecătorești abilitate să verifice, prin secțiile de contencios
administrativ, legalitatea actelor și faptelor administrative contestate

În aceste sens, Constituția României prevede, în articolul 52, alin.1 că „persoana vătămată
într-un drept ori într-un interes legitim, de o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin

1
https://dexonline.ro/definitie/contencios
2
Legea 554/2004
nesoluționarea la termenul legal a unei cereri, este îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului
pretins sau a interesului legitim, anularea actului și repararea pagubei.”

În prezent, în România, activitatea de contencios administrativ este realizată în temeiul

dispozițiilor legii 554 din 2004 și al articolelor 2, 3 și 4 din Codul de Procedură Civilă, soluționarea
litigiilor dintre componentele sistemului de administrație și orice altă persoană fizică sau juridică
fiind dată în competență secțiilor de contencios administrativ de la Înalta Curte de Casație și
Justiție, de la Curțile de Apel, Tribunalurile Județene și al Municipiului București.

2. Forme de contencios administrativ

Reglementările diferite, cu limitări impuse autorităților judecătorești în ceea ce privește

competența în soluționarea unor cauze au condus la concluzia că ar exista mai multe ramuri ale
contenciosului administrativ, prezentate în tabelul de mai jos.

După sfera de cuprindere şi

Din punct de vedere al constatării
•Obiectiv - proces contra actului
administrativ raportat la regulile
(legi și alte acte normative) care îi
guvernează emiterea
•Subiectiv - are în centrul său
preocuparea față de drepturile
subiective ale persoanelor fizice
sau juridice, fără a se preocupa de
legalitatea obiectivă a actului
administrativ
Din punct de vedere al deciziei
temeiul legal al acţiunii în justiţie
•de anulare - instanţa de contencios este •de drept comun - bazat pe legea
competentă să anuleze/modifice un act 554/2004
administrativ emis/adoptat cu •special - bazat pe reglementări
încălcarea legii derogatorii de la lg. 554/2004. Ex.
•de plină jurisdicţie -instanţa poate fie să domeniul contravențiilor, în
anuleze sau să modifice un act materie electorală.
administrativ, fie să oblige autoritatea
administrativă să soluţioneze o cerere
sau să emită actul administrativ ori să
repare prejudiciile materiale şi morale
provocate de un act administrativ
 3. Principiile contenciosului administrativ

Principiile sunt regulile sau ideile fundamentale călăuzitoare, cu forță juridică obligatorie
și prioritară, idee care, în viziunea profesorului român Mircea Preda3, nu poate fi ignorată prin
norme cu forță juridică inferioară sau prin acțiuni ori inacțiuni concrete. Astfel, respectarea
principiilor este o obligație juridică a tuturor celor care, într-o formă sau alta, au tangență cu
domeniul de activitate, indiferent dacă aceștia au sau nu calitatea de autoritate publică ori sunt
persoane fizice sau juridice.

Legea nr. 554/2004 dă naștere la două principii ce se înscriu în principiile generale ale
dreptului, corespunzătoare statului de drept:

 principiul respectării drepturilor legal dobândite pe care-l putem numi și principiul

stabilității ordinii juridice realizate;
 principiul obligativității Statului de a asigura executarea hotărârilor judecătorești Statul are
obligația juridică, morală și politică de a institui o ordine juridică stabilă în cadrul societății.
Prin aceasta dă garanție membrilor societății că drepturile lor sunt garantate și protejate și
totodată obligațiile asumate vor fi executate întocmai. De aici garanția pentru orice subiect
de drept că atunci când încheie un raport juridic, acesta va fi recunoscut de stat. De aceea,
prin lege sunt stabilite termene de prescripție a unui drept neexercitat un timp și totodată
obligațiile statului ca atunci când este sesizat de către o persoană ce are un titlu executoriu
– o hotărâre judecătorească irevocabilă, să-i asigure punerea de îndată în executare a
acesteia.

Respectarea acestor principii reprezintă garanția funcționării instituției contenciosului

administrativ

3
Mircea Preda – Tratat elementar de drept administrativ român, 1996
 4. Forme de control exercitat asupra administrației publice

Constituția României, republicată, consacra în art.1 alin.44 organizarea statului "potrivit

principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul
democrației constituționale". Astfel legea noastră stabilește clar separația puterilor în stat și
totodată faptul că acestea trebuie să fie intercorelate sub un control reciproc.

Controlul exercitat asupra activității administrației publice este reglementat atât de

Constituție, precum și de o serie de acte normative. Astfel, art.111 din Constituție instituie
controlul parlamentar asupra Guvernului și a celorlalte organe ale administrației publice, iar art.
112 și 113 stabilesc modalități concrete de control parlamentar. În altă direcție totuși, art.21 si 52
din Constituție pun activitatea administrației publice sub controlul de legalitate exercitat de
instanțele judecătorești.

In concluzie, Constituția României consacră trei forme de control ce pot fi exercitate asupra
activității desfășurate de autoritățile administrației publice și anume: controlul parlamentar,
controlul judecătoresc și controlul administrativ.

În funcție de natura organului care exercita controlul, distingem:

a. Controlul parlamentar exercitat de Parlament în mod direct, prin mijloacele puse la

dispoziție de către Constituție sau indirect prin intermediul unor autorități publice care
depind de Parlament (Curtea de Conturi de ex.)
b. Controlul administrativ unde distingem următoarele forme:
 controlul administrativ intern, exercitat de agenți din interiorul organului controlat.
De regulă, această formă de control are un caracter permanent și se exercită din oficiu ori
la sesizare;
 controlul administrativ extern, în care organul de control face parte din structuri
administrative plasate în afara organului controlat. Acesta poate fi control contencios sau
necontencios;

4
Constituția României
 c. Controlul judiciar, exercitat în baza art. 21, 52 și 126 alin.6 din Constituție, raportate la
prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, atât pe calea acțiunii directe,
cât și pe cale de excepție.
d. Controlul exercitat de alte autorități publice decât cele care realizează prerogativele celor
trei clasice puteri în stat (de ex. controlul Curții Constituționale asupra ordonanțelor de
Guvern, care este un control de natura contencioasă, ori controlul exercitat de Avocatul
poporului, care este unul necontencios).
e. Controlul politic, a cărui legitimitate se afla în misiunea administrației de a pune în aplicare
decizia politica.
f. În funcție de obiectivul urmărit prin activitatea de control, distingem un control general
care vizează întreaga activitate a organului controlat și un control specializat care vizează
anumit segmente
g. În funcție de procedura aplicabila un control jurisdicțional sau nejurisdicțional

5. Competenţa instanţei de contencios administrativ

Judecătoriile nu au secții de contencios administrativ drept urmare cererile vor fi

soluționate în fond de către:

a. Tribunale – unde sunt soluționate litigii privind actele administrative emise/încheiate de

către autoritățile publice locale și județene, în legătură cu taxe și impozite, contribuții,
datorii vamale și accesorii ale acestora în valoare: maxim 1.000.000 lei
b. Curți de apel - litigii privind actele administrative emise/încheiate de autoritățile publice
centrale, cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale și accesorii ale
acestora cu o valoare de minim 1.000.000,10 lei; cereri privind actele administrative emise
de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea
nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare; recursul împotriva
sentințelor pronunțate de tribunalele administrativ-fiscale
c. Înalta Curte de Casație și Justiție - recursul împotriva sentințelor pronunțate de secțiile de
contencios administrativ și fiscal ale curților de apel
În ceea ce privește competenta teritorială în materia contenciosului administrativ, aceasta este
alternativă, reclamantul putând alege între instanța de la domiciliul său sau al pârâtului. În cel din
urmă caz, pârâtul nu poate invoca excepția necompetenței teritoriale5.

6. Bibliografie

- Antonie Iorgovan, „Tratat de drept administrativ. Ediţia a III-a, revăzută şi adăugită” ,

Editura Juridică Nemira, Bucureşti, 2000;
- Toader Toma, „Tratat de drept administrativ”, Editura Vasiliana, Iaşi, 2003;
- Curs: Contenciosul administrativ.
- Wikipedia – contencios administrativ
- Legea 554/2004

5
Excepţia de necompetenţă teritorială alternativă este o excepţie de ordine privată, ce poate fi invocată doar de către pârât prin
întâmpinare sau cel târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, dacă întâmpinarea nu este obligatorie.