OPERAŢIUNI DE PLĂŢI ÎN TRANZACŢIILE

INTERNAŢIONALE

Cuprins:
1. Mijloace şi instrumente de plată
1.1 Viramentul SWIFT
1.1.1 Prezentare a reţelei SWIFT
1.1.2 Calităţi ale reţelei SWIFT
1.2 Instrumente de plată
1.2.1 Cecul
1.2.2 Cambia
2. Tehnici de plată
2.1 Plata anticipată
2.2 Plata la prezentarea documentelor
2.3 Plata la livrarea mărfii
2.4 Acreditivul
2.4.1 Principii generale
2.4.2 Tipologia acreditivelior
2.4.3 Modalităţi de realizare a acreditivelor
2.4.4 Caracteristicile acreditivelor
2.4.5 Rezervele băncilor
2.4.6 Ultima revizuire a Regulilor şi Uzanţelor Uniforme
2.5 Scrisoarea de credit stand-by
2.6 Tablou de sinteză cu diferite modalităţi de plată
3.Plăţile în tranzacţiile electronice
3.1Sisteme de plăţi electronice
3.1.1 SET
3.1.1.1 Geneză şi evoluţie
3.1.1.2 Principii de funcţionare
3.1.1.3 SET şi smart-cardul
3.1.2 Sistemul First Virtual
3.1.2.1 Principii şi funcţionare
3.1.2.2 Parteneri şi organizare
3.1.2.3 Evoluţia sistemului
3.2 Plata prin bani electronici
3.2.1 Aderarea la system
3.2.2 Derularea unei tranzacţii

1. Mijloace şi instrumente de plată

În timpul negocierii contractelor comerciale, aspectele financiare ale acestora au o

importanţă primordială. Ele se referă, între altele, la moneda facturării, la termenele de
plată, la modalitatea de plată, la tehnicile de plată şi la procedurile de acoperire dintre

1
care unele sunt specifice comerţului internaţional (acreditivul şi documente contra plată).
Operatorii de comerţ internaţional trebuie să aleaga modalitatea de plată cea mai adecvată
dintre numeroasele posibilităţi pe care le au la dispoziţie, mai mult sau mai puţin
complexe şi constrângătoare care nu oferă aceleaşi condiţii de securitate pentru creditor.
Interesele divergente ale co-contractanţilor trebuiesc conciliate, importatorul dorind să
primească marfa la preţul cel mai bun şi să o plătească cât mai târziu posibil, de regulă
după livrarea acesteia, în timp ce exportatorul ar dori să vândă marfa cu un profit şi
numai după ce importatorul a efectuat plata.
Având în vedere anumite imperative comerciale (cucerirea de noi pieţe, creşterea
cotei de piaţă pe o anumită ţată, distribuţie selectivă, etc) exportatorul nu dispune adesea
de un raport de forţe favorabil şi suficient care să-i permită impunerea unei condiţii de
plată. O alegere nepotrivită poate antrena consecinţe financiare şi comerciale grave
pentru firma exportatoare. După cum şi o abordare financară foarte strictă poate conduce
la pierderea anumitor pieţe iar o atitudine laxistă poate provoca pierderi financiare în
cazul falimentului debitorului. Fiind în faţa unei concurenţe comerciale sporite,
exportatorul trebuie să cunoască şi să utilizeze diferitele modalităţi pe care le are la
dispoziţie pentru a-şi adapta oferta în funcţie de ţara ţintă, în funcţie de caracteristicile
clientului.

1.1 Viramentul SWIFT

Aceasta este modalitatea de plată cea mai utilizată în tranzacţiile internaţionale

dintre firmele din ţările dezvoltate. Debitorul (importatorul) dă ordin băncii sale de a plăti
creanţierul (exportatorul) printr-un virament bancar internaţional.
Mijloacele clasice utilizate de bănci pentru a efectua transferele internaţionale de fonduri
au fost curierul si telexul. Ambele prezentau inconveniente ca întârzierea plăţii, pierderea
mesajelor în reţelele telefonice, etc.
Mai multe bănci americane au realizat la începutul anilor ’70 propriile lor reţele
de tele comunicaţii private (reţeaua MARTI a First National City Bank, CHAMPS a
Chase Manhattan Bank). Aceste reţele erau eficiente dar nu erau decât un răspuns parţial
la problemele transferurilor de fonduri, deoarece, în majoritatea cazurilor, aceste reţele
private erau incompatibile între ele şi nu serveau la transferuri interbancare externe. La 3
mai 1973, 239 de bănci din 15 ţări au fondat societatea SWIFT- Society for Worldwide
Interbank Financial Telecomunication - care a început să funcţioneze efectiv la 3 mai
1977.
Reţeaua SWIFT s-a impus rapid datorită calităţilor sale: rapiditate, siguranţă,
cost.

1.1.1.Prezentarea tehnică a reţelei SWIFT

Structura reţelei:
Reţeaua SWIFT se compune din:

2
- cumulatoare care sunt computere dotate special pentru a asigura controlul reţelei de
telecomunicaţii; reţeaua are cumulatoare în Belgia (Bruxelles), în Olanda (Zoeterwonde )
şi în SUA (Culpeper)
- concentratori regionali care sunt echipamente informatice care concentrează
traficul între aderenţi şi comutatoare, de regulă câte unul pentru fiecare ţară
- terminalele aderenţilor: computere ale utilizatorilor ale băncilor, care asigură
emiterea, recepţionarea şi controlul mesajelor.
Legăturile între concentratori şi terminale sunt asigurate de linii telefonice prin
cablu şi/ sau satelit, iar cele dintre comutatori prin satelit.
In figura următoare se redă schematic modul de efectuare a plăţii prin virament la un
import din Elveţia în Franţa.

Schema 1.
Derularea unui virament SWIFT1:

Importator Exportator

Banca
importatorului Banca
vânzătorului

Cumulator
Cumulator naţional
naţional

SWIFT SWIFT
Bruxelles Amsterdam

1
Monod, Didier-Pierre, Moyens et techniques de paiement internationaux, 1993.
Editions ESKA, Paris, p.42

3
1.1.2. Calităţile reţelei SWIFT:
a) Rapiditatea:
Sistemul SWIFT funcţionează 24 de ore din 24, 7 zile din 7, disponibilitatea
reţelei fiind de 99,5 %. Termenul de transmitere al mesajului este practic independent de
mărimea textului şi de distanţa de parcurs. Majoritatea mesajelor sunt transmise în câteva
secunde, cu condiţia ca terminalul destinatarului să fie pe recepţie şi să nu fie în afara
serviciului datorită unei sărbători naţionale, unui decalaj orar; mesajele se stochează în
cumulator până când pot fi transmise destinatarului. Aderentul la reţeaua SWIFT este
întotdeauna informat asupra mesajelor pe care acesta le-a transmis: în fiecare zi el
primeşte automat lista mesajelor care nu au ajuns la destinatar.
b) Securitatea:
Sistemul SWIFT oferă o panoplie de măsuri de control automat pentru a asigura
continuitatea, confidanţialitatea şi securitatea serviciului. El este dotat cu o mulţime de
coduri de acces pentru utilizatori dar şi cu proceduri de detecţie a anomaliilor sau
fraudelor din trafic. Un sistem de numere de ordine a mesajelor permite detectarea
mesajelor care lipsesc, a celor duble, a celor false.
c) Costul transferurilor se compune dintr-o redevenţă plătită companiei de
telecomunicatii şi din sume plătite reţelei SWIFT. Tarificarea este modulată după tipul de
mesaj.
Aceasta este o modalitate ieftină, foarte rapidă, sigură şi acoperă riscul de neplată dacă
viramentul este efectuat înainte de expedierea mărfii.
Totuşi, două inconveniente rezultă: iniţiativa ordinului de virament este lăsată la
dispoziţia debitorului şi poate exita un risc de schimb în cazul unui virament în devize.

1.2. Instrumente de plată

1.2.1. Cecul
Cecul (engl. Cheque) este un ordin scris, necondiţionat, dat de o persoană unei
bănci, la care persoana respectivă are disponibil în cont, de a plăti o sumă determinată de
bani unui terţ, beneficiarul cecului.
Cecul poate fi utilizat atât la import cât şi la export şi poate fi emis în moneda naţională
sau în devize.
Forme:
- cec de firmă: emis de importator, tras asupra unuia din conturile sale bancare;
banca va plăti beneficiarului la prezentarea cecului, sub rezerva provizionului existent în
cont.
- Cec de bancă: emis de banca importatorului, în urma instrucţiunii acestuia;
banca va plăti suma indicată la prezentarea cecului.
- Cec certificat, banca debitorului garantând existenţa provizionului
- Cec barat: nu poate fi plătit în numerar ci doar prin virament interbancar.
Plăţile prin cecuri sunt supuse reglementării schimburilor. Exporturile pot fi
reglementate prin cec-uri, în conformitate cu normele existente (Convenţia de la Geneva).

4
 Plata importurilor prin cecuri se face pe baza existenţei unui cont la banca
importatorului, cont în devize care a fost creat în urma unei autorizări prealabile a
autorităţii monetare din ţara importatorului.
Cecul nu este un mijloc de plată privilegiat. Emiterea sa este la iniţiativa
importatorului iar circuitul de încasare este lung şi tributar transmisiunilor poştale: cecul,
odată emis, este adresat exportatorului care îl remite la banca sa, care îl prezintă băncii
importatorului pentru plată.
Pe lângă avantajele sale (ieftin şi foarte răspândit în lume, utilizare simplă) acest
instrument de plată prezintă şi inconveniente:
- emiterea sa este la dispoziţia cumpărătorului;
- timpul de încasare este câteodată lung, mai multe bănci intervenind în tranzacţie;
- dacă el este emis în devize, intervine riscul de schimb;
- cecul de firmă nu acoperă riscul de neplată, în cazul unui cec fără provizion;
- cumpărătorul poate face o opoziţie la cecul emis, din diferite motive; acest caz
nu este sancţionat de o reglementare regresivă în anumite ţări.
- cecul poate fi furat, pierdut, falsificat.

1.2.2 Cambia
Cambia (engl. Bill of exchange) este un ordin scris şi necondiţionat dat de o
persoană (trăgător) unei alte persoane (tras) de a plăti o sumă de bani, la vedere sau la un
anumit termen, unui beneficiar.
In cazul tranzacţiilor internaţionale exportatorul (trăgător) dă ordin clientului său străin
(tras) de a-I plăti o suma de bani în momentul în care acesta face dovada îndeplinirii
obligaţiilor sale contractuale (livrarea mărfii) sau la o scadenţă stabilită de comun acord.
Anumite menţiuni de pe acest titlu de credit sunt obligatorii: denumirea de
cambie, mandatul de a plăti suma determinată, numele trasului, scadenţa, locul plăţii, data
şi locul creării efectului de plată, numele beneficiarului, semnătura trăgătorului.
Prin această modalitate de plată, vânzătorul acordă clientului său un termen de plată mai
lung sau mai scurt, în funcţie de scadenţa cambiei.
Acest tip de efect comportă mai multe avantaje şi inconveniente:
Avantaje Dezavantaje
- Efectul este emis la iniţiativa vânzătorului - cambia nu suprimă riscul de neplată,
(creanţier); pierdere sau furt;
- materializează o creanţă care poate, în - este supusă acceptului cumpărătorului
anumite cazuri, să fie scontată la o bancă; (tras) şi recuperarea sa poate fi lungă,
- determină precis data plăţii. datorită transmiterii prin poştă şi intervenţiei
mai multor instituţii financiare.

Totuşi, această modalitate de plată nu este foarte răspândită. Riscul de neplată

poate fi acoperit prin avalizarea efectuată de o bancă (a trasului). Cambia este utilizată şi
în realizarea acreditivului documentar cu plată prin acceptare sau negociere.
De reţinut diferenţa dintre cambie şi bilet la ordin, ultimul fiind emis la iniţiativa
cumpărătorului (subscriptor) în profitul vânzătorului (beneficiar).

5
 Biletul la ordin este puţin utilizat în tranzacţiile internaţionale, având aceleaţi
avantaje şi dezavantaje ca şi cambia, cu menţiunea că are un defect în plus: este emis la
iniţiativa cumpărătorului.
Recurgerea la aceste instrumente de plată presupune ca tranzacţiile comerciale să
fie încheiate cu importatori siguri din ţări unde transferurile de fonduri sunt facile, aceste
instrumente fiind utilizate în cadrul încasărilor simple .În caz contrar, este necesară
recurgerea la tehnici mai complexe care presupun intervenţia intermediarilor în
tranzacţiile financiare.
Acesta este cazul încasărilor documentare, caz în care plata este subordonată
prezentării diferitelor documente de către vânzător. Dacă banca reprezintă un simplu
mandatar în această tranzacţie, este cazul prezentării documentelor; dacă, însă, ea
intervine cu un angajament irevocabil de a plăti, este vorba de acreditiv sau scrisoare de
credit.

2. Tehnici de plată
.2.1 Plata anticipată
Exportatorul poate solicita o plată anticipată. Este vorba, în acest caz, de tehnica
de plată cea mai simplă şi cea mai sigură. Riscul de neplată este inexistent, chiar dacă un
anumit număr de ţări solicită plata anticipată unei autorizări prealabile (ţări care aplică
controlul schimburilor, care au interdicţii de transfer, etc.). Aceste măsuri vizează
îngreunarea ieşirii de devize pentru importuri fictive. Pe de altă parte, această măsură
draconică pentru importator poate fi considerată de aceasta o lipsă de încredere faţă de el,
fiind deci anti-comercială. Totuşi, exportatorul poate cere avansuri la primirea comenzii
de la importator sau chiar înainte de a expedia marfa, pe măsură ce producţia mărfii
evoluează. În acest caz importatorul poate cere de la exportator o cauţiune de restituire a
avansurilor.
Dacă încasarea simplă este o practică curentă care nu pune probleme
specifice la realizare, încasarea documentară presupune utilizarea mai multor tehnici mai
dificil de realizat. Acestea sunt plata la prezentarea documentelor care atestă îndeplinirea
obligaţiilor de către exportator, incasso documentar, acreditivul, scrisoarea de credit
stand-by (versiunea anglo-saxonă a acreditivului).
Plăţile documentare sunt bazate pe rolul primordial al documentelor în
mecanismul plăţii exportatorului. Documentele reprezintă, de fapt, marfa. Este vorba de
documentele comerciale,de transport şi de asigurare a mărfii. Importatorul plăteşte, intr-o
primă fază, documentele. Dacă acestea sunt neconforme, plata nu are loc.
Băncile verifică documentele şi nu marfa, de aici rezidând expresia: “documentele contra
plată”( engleză: cash against documents).
Ne vom referi succesiv la:
- plata la prezentarea documentelor
- plata la livrarea mărfii
- acreditiv documentar
- scrisoarea de credit stand-by (lettre de credit stand-by)

2.2 Plata la prezentarea documentelor (engl. Cash against documents)

Aceasta este o procedură de acoperire a riscului de neplată prin care o bancă a
primit mandat de la un exportator (vânzător) de a încasa o sumă datorată de importator

6
(cumpărător) contra prezentării documentelor care atestă că exportatorul a livrat marfa.
Documentele sunt remise băncii care le transmite apoi importatorului, contra plăţii lor sau
a acceptării de efecte de comerţ.
Prezentarea documentelor, ca tehnică de plată, este supusă regulilor şi uzanţelor
uniforme2:
a. Intervenanţi
Această tehnică de plată presupune intervenţia a 4 părţi (sau, câteodată trei):
- ordonatorul: exportatorul care dă ordin băncii sale;
- banca remitentă: banca exportatorului căruia acesta i-a încredinţat încasarea;
- banca prezentatoare: banca din străinătate, care este însărcinată cu încasarea
efectivă, de regulă banca corespondentă a băncii remitente. Această bancă prezintă
documentele importatorului şi primeşte (încasează) banii. Se disting două tipuri de
prezentare: documente contra plată (D/P) sau documente contra acceptare (D/A).
Documente contra plată înseamnă că banca prezentatoare nu remite documentele
decât contra plăţii acestora iar D/A presupune că banca nu înmânează documentele băncii
importatorului decât după ce aceasta semnează (acceptă) a trată trasă asupra sa cu o
scadenţă imediată sau ulterioară. Eportatorul poate cere şi un aval bancar asura tratelor
pentru a evita riscul de insolvabilitate a importatorului.
b. Mecanism
Exportatorul indică ansamblul instrucţiunilor sale băncii remitente prin
documentul “Scrisoare de instruire”. Aceasta, precizând natura şi numărul documentelor
cerute, suma de plată şi modalitatea de încasare, constituie elementul de bază pentru
efectuarea plăţii. Acest document poate cuprinde, eventual, instrucţiuni complementare,
pentru a preciza masurile care trebuiesc luate de banca prezentatoare dacă plata are loc cu
dificultate. Banca va urmări cu stricteţe instrucţiunile ordonatorului deoarece chiar dacă
băncile nu pot fi trase la răspundere pentru neplată, responsabilitatea lor poate fi angajată
dacă banca nu a respectat întocmai instrucţiunile ordonatorului.

Avizul de ieşire este documentul prin care banca prezentatoare informează

ordonatorul despre plata sau acceptul importatorului sau prezintă motivele invocate de
acesta pentru a întârzia sau refuza plata.
Etapele de derulare a procedurii:
Etapa1: vânzătorul expediază marfa către ţara importatorului, documentele de
transport şi asigurare fiind remise la ordinul băncii prezentatoare (bancă aflată în
străinătate). Această precauţie permite evitarea intrării în posesia mărfii de către
importator înainte de a efectua plata.
Etapa2: documentele sunt remise băncii remitente, banca exportatorului;
Etapa 3: banca remitentă transmite documentele odată cu scrisoarea de instrucţie
băncii prezentatoare, de regulă banca sa corespondentă în ţară importatorului;

2
Camera de comerţ internaţională a editat broşuri referitoare la reguli şi uzanţe uniforme
ca:
- broşura nr. 322 referitoare la prezentarea documentelor
- broşura nr. 382 referitoare la arbritaj
- broşura nr. 500 referitoare la acreditiv( revizuită în 1993)
- broşura nr. 460 referitoare la incoterms 1990

7
 Etapa 4: banca prezentatoare remite documentele importatorului, fie contra plată,
fie contra acceptarea uneia sau mai multor trate.
Acceptând documentele, importatorul ridică documentele care îi vor permite
intrarea în posesia mărfii:
Etapele 5 şi 6: plata este transmiză vânzătorului, care este informat prin “ aviz de
ieşire”.

În cazul relaţiilor comerciale regulate, exportatorul se poate dispensa de banca

remitentă din ţara sa, transmiţând documentele direct la banca importatorului împreună
cu scrisoarea de instruire pentru ca aceasta să purceadă la încasare.
R.U.U. precizează, totuşi, în articolul G că “ marfa nu trebuie trimisă direct la
adresa unui bănci sau pe responsabilitatea sa, fără un acord prealabil al băncii”.
Dacă exportatorul nu a primit acest acord prealabil din partea băncii atunci el îşi
asumă riscul şi responsabilitatea în cazul de neplată.
c. Costul acestei tehnici
Acesta este de la 0,1 la 1% din valoarea plăţii, comisioanele de încasare fiind în
sarcina exportatorului( R.U.U. număr 322, articolul 23), în afara unei alte stipulaţii
contrare în de încasare( articolul 22).

d. Avantaje şi dezavantaje ale utilizării acestei tehnici.

Avantaje
- Cumpărătorul nu poate ridica marfa din
vamă fără a efectua plata în prealabil
- procedura de încasare este mai simplificată
decât la acreditiv, mai puţin formalizată, mai
puţin riguroasă referiror la documente şi
date
- costul bancar este minim.
Dezavantaje
- dacă clientul nu ridică marfa, aceasta este
imobilizată, trebuind să fie vândută pe loc la
un pret mai mic, sau repatriată, exportatorul
plătind cheltuieli de transport
- importatorul poate invoca numeroase
motive de neplată
- această practică favorizează renegocierea
preţului fiind posibilă scăderea acestuia.

Dacă marfa este expediată pe cale maritimă ea nu poate fi remisă importatorului

decât înmânării canosamentului. Din contră, dacă marfa este expediată prin alte
modalităţi de transport, aceasta riscă să fielivrată direct importatorului fără ca acesta să
facă plata prealabil.
Pe de altă parte, în ciuda plăţii importatorului băncii sale, exportatorului poate fi
tributar riscului politic de netransfer, banca importatorului fiind în imposibilitatea de a
transfera banii băncii exportatorului. Acest risc poate fi acoperit printr-o asigurare
împotriva riscului politic (ex: Asigurare Caface).
e. Sfaturi practice
Prezentarea documentelor este o procedură simplă şi practică atunci când
exportatorul are furnizori în ţara importatorului. El se va servi de plata importatorului
pentru a-şi plăti proprii furnizori şi poate evita, astfel, riscul politic şi cel de schimb.

8
 Vânzătorul se va teme de apariţia unor probleme asupra importatorului dacă
marfa livrată are caracter perisabil sau sezonier, fiind indicat a solicita un avans în
momentul primirii comenzii de la importator sau a se asigura printr-o poliţă de asigurare
(care acoperă riscul politic). Exportatorul va lua toate măsurile pentru ca marfa să fie
protejată în ipoteza în care importatorul nu face plata şi, deci, nu ridică marfa. Tot
exportatorul va adresa marfa unei bănci locale, din baza importatorului, după ce a primit
acordul prealabil al acesteia şi nu direct importatorului.
2.3 Plata la livrarea mărfii.
Definiţie: Plata la livrarea mărfii (engl.Cash on delivery) este metoda de plată
prin care nu se livrează marfa decât contra efectuării plăţii de către importator, încasarea
contravalorii mărfurilor fiind încredinţată ultimului transportator. Această tehnică se
utilizează numai pentru operaţiuni comerciale de sumă mică. Plata poate fi efectuată fie
cash, fie prin CEC sau acceptarea unei trate.
Contractul de COD este juridic distinct de contractul de transport. Transportatorii
maritimi nu au acceptat niciodată să facă acest serviciu iar companiile aeriene refuză
această tehnică de câţiva ani. Numai poşta, în anumite condiţii, şi lucrând cu anumiţi
tranzitori, acceptă această metodă.
Funcţionare
Inconvenientul major pentru exportator provine din riscul ca marfa să fie refuzată
de importator din motive bine fondate (marfa avariată, neconformă cu comanda).
Marfa va trebui repatriată sau vândută pe loc în condiţii, cu siguranţă,
dezavantajoase. Costul COD variază de la 2 - 5% din valoarea sumei facturate.
Totuşi această tehnică se foloseşte la vânzarea prin corespondenţă. Ultimele
dispoziţii referitoare la protecţia consumatorului recunosc dreptul de reflecţie al acestuia
şi un termen în care el poate returna marfa, ceea ce fac din COD o tehnică greu de
administrat în cazul refuzului mătfii de către client.
2.4. Acreditivul
2.4.1 Principii generale
Datorită depărtării geografice dintre co-contractanţi acestia nu se cunosc adesea şi
le este dificil să-şi acorde încredere încă de la prima operaţiune. Exportatorul ezită în a
fabricarea unui produs dacă nu este sigur că va fi plătit.
De partea sa, importatorul ezită în a vărsa fonduri exportatorului înainte de a fi sigur că
expedierea mărfii este conformă cu clauzele contractuale.
Interesele contradictorii între exportator şi importator necesită introducerea unui
mediator: banca.
Pentru a uniformiza practica şi sensurile termenelor, camera de comerţ
internaţională a adoptat în 1933, în timpul celui de-al şaptelea congres, prima edişie de
Reguli şi Uzanţe Uniforme (R.U.U.) referitoare la acreditive.
Aceasta primă versiune a fost modificată în mai multe rânduri pentru a face
precizări la text şi pentru a introduce noi tehnici de acreditive compatibile cu evoluţia
tranzacţiilor internaţionale şi cu rapiditatea mijloacelor de transport.
De la 01.01.1994 acreditivele sunt confirme cu R.U.U. 500 (revizuite în 1993).
Definiţie
Acreditivul (engl. Letter of Credit, L/C) reprezintă angajamentul ferm asumat de
către o bancă, la ordinul şi în contul clientului său (importatorul-ordonator), de a plăti o
sumă de bani (reprezentând contravaloarea exportului) exportatorului-beneficiar, contra

9
documentelor prezentate de acesta la banca sa, în termenul stabilit de ordonatorul
acreditivului.
Acreditivul este, deci, “o promisiune făcută de banca importatorului unui exportator
străin, conform căruia banca se angajează să efectueze plata către acesta cu condiţia
prezentării de către exportator a unui set de documente care constituie dovada expedierii
mărfii cu destinaţia ţării importatoare, sau cu condiţia prezentării dovezii că şi-a
îndeplinit serviciul sau prestaţia”.
(sursa Credit Lyonnais)
Este vorba, deci, de un angajament scris, condiţionat, de plată, dat de o bancă
(banca emitentă) în favoarea unui beneficiar( exportatorul) şi transmis către acesta la
cererea şi conform instrucţiunilor date de importator (ordonator). Angajamentul este legat
de prezentarea unui set de documente de către exportator, set conform cu instrucţiunile
importatorului şi prezentat la banca corespondentă( notificatoare) într-un termen fix.
Intervenanţi
- ordonatorul: importatorul care a negociat un contract comercial cu un furnizor
străin; el dă ordin băncii sale de deschidere a acreditivului în favoarea furnizorului, odată
cu precizarea, printre altele, a documentelor pe care le doreşte şi modalitatea de plată;
- banca emitemtă: este banca importatorului care, după ce a primit instrucţiunile
clientului său, emite acreditivul, adică purcede la deschiderea sa.
- banca notificatoare: este banca corespondentă a băncii emitente, în ţara
vânzătorului. Ea va notifica acestuia deschiderea acreditării în favoarea sa. Această bancă
nu este obligatoriu banca exportatorului.
- beneficiarul: este exportatorul care are garanţia că va fi plătit.
2.4.2 Tipologia acreditivelor
- acreditiv revocabil: Acesta poate fi revocat sau anulat de banca emitentă în orice
moment, fără un aviz prealabil pentru beneficiar. Totuşi, aceasta nu poate face acest lucru
după ce documentele au fost prezentate de beneficiar băncii notificatoare.
Exportatorul se poate găsi în situaţia limită în care cere plata direct de la
importator, marfa fiind deja expediată. Dacă acreditivul aduce supleţe importatorului, el
nu reprezintă o siguranţă reală pentru vânzător, această metodă fiind rar utilizată.
- acreditivul irevocabil: banca emitentă se angajează irevocabil faţă de vânzător în
a efectua plata cu rezerva prezentării de către cel din urmă a documentelor conforme cu
instrucţiunile importatorului. Acest tip de acreditiv este mult mai sigur decât primul;
totuşi, exportatorul rămâne tributar angajamentului unei bănci străine şi suportă, pe de
altă parte, riscul de încetare de plăţi a unei ţări ca urmare a unei lovituri de stat, o
catrastofă naturală sau a unei schimbări în politica de schimb a ţării importatoare,
conform căreia se interzice transferul de devize în străinătate (şi exportatorul nu poate,
deci, primi banii, chiar dacă importatorul plăteşte contravaloarea facturii) băncii sale.
Acest tip de acreditiv poate fi anulat sau modificat doar cu acordul tuturor
părţilor implicate în tranzacţie.
- acreditiv irevocabil confirmat reprezintă modalitatea cea mai sigură deoarece
comportă un dublu angajament bancar. Angajamentului băncii emitente i se alătură şi
angajamentul unei bănci din ţara exportatorului (banca confirmatoare), de regulă fiind
vorba de banca notificatoare. Confirmarea este cerută de banca emitentă la instrucţiunile
importatorului. Dacă nu se întâmplă aşa, exportatorul poate cere această confirmare fie de
la banca notificatoare, fie de la o oricare altă bancă. În orice caz, confirmarea va permite

10
exportatorului să fie plătit în ţara sa, ceea ce suprimă riscul de ne-transfer şi reduce
termenele de plată. Evident, această confirmare constituie un serviciu bancar pe care
exportatorului îl va plăti.
Deschiderea de către o bancă a unui acreditiv nu este automată; fiind vorba de un
angajament irevocabil, şi deci de un risc de credit, banca analizează solvabilitatea
clientului după criterii ca:
- analiza ordonatorului, client al băncii: situaţia financiară, notorietate,
competenţă;
- analiza mărfii: poate aceasta servi drept gaj sau există o piaţă reală pentru
aceasta?
- analiza furnizorului: notorietate, fraude, etc.
- analiza ţării furnizoare: situaţie geopolitică, situaţie financiară
- analiza intermediarilor: tranzitări
- analiza condiţiilor de vânzare/ cumpărare şi a documentelor cerute la
deschiderea acreditivului.

2.4.3 Modalităţi de realizare a acreditivului sau de stingere a obligaţiei de plată:

Realizarea acreditivului reprezintă actul prin care banca îşi îndeplineşte
angajamentele faţă de beneficiar. Modul de realizare precum şi locul unde se va face plata
sunt elemente primordiale ale acreditivului. Articolul 10a (Publicaţia 500 a CCI Paris)
precizează că “ orice acreditiv trebuie să indice clar dacă este
realizabil la vedere, la termen, prin acceptare sau prin negociere “. Banca însărcinată cu
realizarea acreditivului se numeşte “ bancă desemnată “.
- Acreditiv realizabil cu plata la vedere: plata are loc imediat, beneficiarul
primind banii imediat după ce a prezentat documentele
- Acreditiv realizabil cu plată amânată (diferată): plata are loc la x zile, în funcţie
de termenul prevăzut la deschiderea acreditivului.
- Acreditiv realizabil prin acceptare: banca acceptă o trată contra documente,
trasul este banca emitentă iar trăgătorul este beneficiarul (exportatorul). În nici un caz
trasul nu trebuie să fie ordonatorul (importatorul) iar banca notificatoare nu are nici un
motiv de a fi tras deoarece ea nu şi-a dat angajamentul său irevocabil. În cazul unui
acreditiv confirmat trasul va fi banca confirmătoare conform angajamentului asumat.
- Acreditivul realizabil prin negociere: banca notificatoare scontează o trată
trasă asupra sa sau asupra băncii emitente. Acet tip de acredtitiv permite
exportatorului să încaseze imediat preţul ce I se cuvine, diminuat cu
comisionul perceput de bancă pentru negocierea cambiei şi cu dobânda pentru
intervalulscurs din momentul negocierii pâna în momentul încasării banilor de
la banca emitentă.

2.4.4 Caracteristicile acreditivului

- Formalismul: sau caracterul documentar, exportatorul putând pretinde plata
doar după prezentarea documentelor atestând îndeplinirea obligaţiilor sale,
banca plătindu-l doar pe baza acestei prezentări.
- Independenţa faţă de contractul comercial, acreditivul fiind distinct de
contractul de vânzare internaţională.

11
 -
Fermitatea angajamentului bancar, banca importatorului angajându-se ferm să
efectueze plata exportatorului.
- Adaptabilitatea: prin formele sale (transferabil, cu plata la vedere sau la
termen, cu clauză roşie, reânnoibil,reciproc, spate în spate) acreditivul poate fi
adecvat pentru diferite tipuri de operaţiuni de comerţ exterior.
Schema următoare, Schema 2, prezintă funcţionarea unui acreditiv documentar irevocabil
confirmat, domiciliat în ţara exportatorului:

Importator
Ordonator

10 1 12 13

11

Banca emitentă Nava la sosire

Banca importatorului

Contract
Parcursul
navei

9 8 2 comercial
Banca notificatoare
Şi confirmatoare
Banca exportatorului
Nava la plecare
Ban

7 6 3

4 5
Beneficiar
Exportator

12
Etapele derulării:
1. Instrucţiuni de deschidere remise de ordonator băncii sale
2. Deschiderea acreditivului în favoarea exportatorului
3. Notificare de deschidere a acreditivului
4. Încărcarea mărfii în portul de expediţie convenit
5. Remiterea conosamentului exportatorului de către căpitanul navei
6. Prezentarea documentelor de către exportator băncii sale
7. Plata exportatorului efectuată de banca sa (creditarea contului exportatorului)
8. Transmiterea documentelor
9. Plata băncii exportatorului
10. Remiterea documentelor importatorului
11. Plata băncii sale (debitarea contului importatorului)
12. Prezentarea documentelor căpitanului navei
13. Livrarea mărfii importatoruli

Avantaje şi dezavantajeale acreditivului.

Avantaje
- securitate totală dacă acreditivul este
confirmat; dacă nu securitatea este
satisfăcătoare;
- Universitatea tehnicii prin aplicarea a
R.U.U. ale C.C.I.
- control al conformităţii documentelor
- numai frauda permite opozabilitatea la
plată.
Dezavantaje
- Proceduri complexe şi administrative ca
şi formalism riguroase
- tehnică percepută nu tocmai bine de
importator (poate indica lipsa de încredere)
- cost mare

Aflate în faţa neregularităţilor, băncile pot avea rezerve minore sau majore; cele
din urmă pun în joc insăşi securitatea plăţii pentru beneficiar.

2.4.5 Rezervele băncilor

Pentru a stabili verificări riguroase, beneficiarul poate utiliza liste de verificări
disponibile la bancă.
În ciuda controlului beneficiarului, practic 50% din acreditive fac obiectul unor
rezerve minore sau majore ale băncilor. În caz de neconformitate, banca constată:
- fie deficienţe mici, realizarea acreditivului fiind posibilă
- fie deficiente mari ale documentelor, banca având rezerve grave,
neconformităţile din documente determinând banca notificatoare să refuze plata sau
acceptarea documentelor. În această situaţie exportatorul este în situaţia unei prezentări
de documente, marfa fiind deja expediată.
Mai poate exista o soluţie alternativă, banca notificatoare să trimită un telex
băncii emitente prin care cere permisiunea de a plăti pe exportator, stipulând anomalia
existentă la prezentarea documentelor. În acest caz documentele rămân în posesia băncii
notificatoare
aşteptarea acordului de la banca emitentă.

13
 Există şi rezerve cu caracter general ale transportatorului fără ca acesta să
împieteze asupra efectuării plăţii, menţiuni ca “ marfa transportată într-un ambalaj
obişnuit “.
Dacă în transportul aerian, rutier, feroviar, marfa este remisă destinatarului indicat
pe titlul de transport, în transportul maritim documentul de transport reprezintă titlu de
proprietate care, prin andosare, permite transferul proprietăţii.

2.4.6 Ultima revizuire a R.U.U. în 1993. Puncte importante.

Ultima revizuire a R.U.U. referitoare la acreditive a fost motivată prin:
- 50% din documentele prezentate erau refuzate de bănci pentru lipsă de
conformitate;
- noi tehnici de transport şi de transmitere a datelor, de unde rezultă
dematerializarea documentelor.
C.C.I. a avut drept obiectiv:
- simplificarea R.U.U.
- Integrarea practicilor bancare internaţionale pentru a facilita standardizarea
tehnicilor apărute recent
- întărirea angajamentelor bancare precizând clar ce tip de angajamente au băncile
emitente, confirmatoare şi notificatoare.
- precizarea menţiunilor şi indicaţiilor care trebuie să apară pe fiecare tip de
document pentru a evita refuzul acestuia.
Schimbări importante în noua versiune a R.U.U. 500 ( 1993 ) 3
a) Un articol pentru fiecare document de transport: fiecare document, mod de
transport, operator dispune de un articol.
- specifică documentele cerute pentru fiecare modalitate de transport
(în comparaţie cu reglementările anterioare care se refereau numai la canosament).
b) Acreditive avizate prin tele transmisii.
Dacă RUU 400 din 1983 prevedeau coexistenţa scrisorii de confirmare a
deschiderii (emisă de banca emitentă) cu teletransmiterea ei, ca instrument de
amendament, RUU 500 îşi propun eliminarea scrisorii de confirmare, chiar din art.II:
“Dacă o confirmare este expediată pe cale poştală ea nu produce nici un efect iar banca
notificatoare nu va avea nici o obligaţie de a verifica scrisoarea de confirmare a
deschiderii acreditivului în raport cu instrumentul care permite utilizarea acreditivului
primit prin teletransmisie”.
c) În absenţa uneioricărei alte precizări, acreditivul este irevocabil (contrar RUU
400).
d) Modalităţi de realizare a acreditivului:
Artticolele 9 şi 10 enunţă cele 4 modalităţi de realizare a acreditivului stipulate şi
în RUU 400: realizare prin plată la vedere, prin plată diferată, prin acceptare şi prin
negociere. Ultimile două însă au suferit modificări. Aceste două modalităţi presupun
materializarea deja a creanţei printr-o cambie. Contra documente, banca însărcinată cu
realizarea acreditivului trebuie să accepte cambia emisă de beneficiar (acreditiv prin
acceptare) sau să o sconteze (acreditiv prin negociere). Este vorba de o scontare fără

3
Cahiers juridiques et fiscaux de l’exportation, nr.5/1993, page 1097.

14
recurs împotriva trăgătorului sau a purtătorului de bună credinţă. Dacă RUU 400
prevedeau că cambia trebuia să fie trasă asupra ordonatorului, excluzând banca emitentă
şi confirmatoare, RUU 500 prevăd că trasul este obligatoriu o bancă (emitentă,
confirmatoare sau o oricare altă bancă stipulată în acreditiv), conform articolului 9a şi 9b.
Dacă o trată va fi trasă asupra ordonatorului, aceasta va fi considerată un document
adiţional.
e) Obligaţii şi responsabilităţi ale băncilor:
Articolul 13a precizează că “ Conformitatea aparentă a documentelor stipulate cu
termenii şi condiţiile acreditivului va fi determinată în funcţie de practicile bancare
internaţionale”. Această ultimă menţiune integrează noile practici care utilizează
documente informatizate, permiţând întrevederea posibilităţii acreditivului fără suport de
hârtie (“e-letter of credit”).
Termenul de examinare a documentelor nu trebuie să depăşească sapte zile
lucrătoare.
2.5. Scrisoarea de credit stand – by
Scrisoarea de credit stand by face parte din garanţiile internaţionale chiar dacă
aceasta face referire la RUU 500 referitoare la acreditive.
Definiţie: Scrisoarea de credit stand-by (engl:Stand by letter of credit) reprezintă o
garanţie emisă de banca importatorului în favoarea exportatorului, pentru o anumită sumă
convenită în contractul comercial internaţional, la care exportatorul poate apela în cazul
nerespectării obligaţiei de plată de către debitor. Acest instrument nu este utilizat decât în
cazul în care nu s-a efectuat plata.
Ea este:
- irevocabilă şi poate fi confirmată;
- non cesibilă;
- utilizată doar cu documentele stipulate la deschiderea ei;
- executabilă la prima cerere a beneficiarului, în limita validităţii şi acompaniată
de documentele cerute;
- valoarea sa este limitată la prevederile contractuale.
Orice plată deja efectuată de ordonator se va deduce din suma care trebuie plătită
de banca garant.
Folosirea sa poate avută în vedere atât la export cât şi la import:
- la export drept garanţie de îndemnizaţie, ea înlocuind celelalte garanţii bancare.
Ea este emisă la ordinul exportatorului pentru un procent din contract
( 5 - 20% ).
Aplicare: fiind vorba de o garanţie documentară banca emitentă va plăti contra
prezentării documentelor, exportatorului.
- la import: drept garanţie de plată
În cazul falimentului debitorul (şi neexecutarea viramentul SWIFT) scrisoarea de
garanţie este o tehnică de plată prin neexecutare.
Pentru clientul băncii( importator sau exportator):
- este mai puţin oneroasă decât deschiderea unui acreditiv
- - riscul de a fi utilizată abuziv este limitat datorită caracerului său documentar
care-i conferă valoarea juridică. Beneficiarul unei astfel de scisori angajează
răspunderea sa făcâd apel la această garanţie numai dacă ordonatorul nu şi-a
îndeplinit obligaţia - banca va plăti automat debitul.

15
 Scrisoarea de garanţie poate fi emisă în profitul importatorului, fiind o garanţie
internaţională la prima cerere. În acest caz scrisoarea de credit aparţine tehnicii
acreditivului cu diferenţa asenţială că acreditivul este o garanţie şi un instrument de plată
cu patru realizări posibile, în timp ce scrisoarea nu este decât o garantie de plată. Ea nu se
foloseşte decât prin excepţii.
Diferenţele între acreditiv şi scrisoare de credit stand-by.
Acreditivul este o tehnică de plată, realizarea sa, prin una din cele patru
modalităţi, fiind finalitatea normală. Scrisoarea este o garanţie care are ca finalitate
protejarea beneficiarului. Creanţierul utilizează scrisoarea numai în caz de excepţie
(falimentul debitorului) în condiţiile prevăzute în montajul financiar.
2.6 Tablou comparativ cu diferite modalităţi de plată4

Criterii / Securitatea Garanţia Asigura Gestiune Cost Acceptabili Finanţare

Modalităţi termenului plăţii re administrati tate client
de plată vă
Acreditiv foatre sigur foarte risc PCT5 foarte greoaie redus slabă aproape
irevocabil importan inutilă
tă
Acreditiv totală totală nu foarte greoaie redus slabă inutilă
irevocabil
confirmat
Prezentare destul de foarte risc PCT lejeră slab mediocră aproape
documente sigur important inutilă
ă
Virament nu prea nulă da nu specifică mare foarte bună necesară
poştal sigur
Virament puţin sigur nulă da foarte lejeră slab bună necesară
telex
Virament puţin sigur nulă da foarte lejeră foarte bună necesară
SWIFT slab
CEC puţin sigur aleatoare da nu specifică greoaie bună necesară
Efecte de destul de aleatorie preferabi lejeră destul mediocră necesară
comerţ sigură l de grea
Compensa complexă aleatorie după caz foarte greoaie mare excelent parţial
re necesară

3. Plăţile în tranzacţiile elctronice

3.1 Sisteme de plăţi electronice

4
Guide des paiements internationaux, CFCE, 1999.
5
PCT = risc politic, catastrofă, nontransfer

16
 3.1.1 Secure Electronic Transactions

Secure Electronic Transactions (SET) reprezintă un ansamblu de specificaţii tehnice

concepute pentru a face posibille tranzacţiile internaţionale electronice decontate prin
carduri bancare. Acest protocol este deschis publicului larg, vocaţia sa fiind de a deveni
un etalon de sistem de plată via Internet.

3.1.1.1 Geneză şi evoluţie.

SET reprezintă rezultatul cercetărilor comune dintre VISA şi Mastercard, pe de o parte,
şi partenerii lor Microsoft, IBM, Netscape, GTA, Terisa, Verisign, pe de altă parte. Scopul
său îl constituie securizarea comerţului electronic şi implicit crearea premiselor de
dezvoltare a acesuia prin deschiderea unor protocoale de plăţi compatibile între diferiţii
operatori din acest domeniu. American Express a optat pentru acest sistem ulterior creării
Sale.
Odată realizat din punct de vedere tehnic acest sistem pentru bănci, clienţi şi
comercianţi, SET permite oricarui posesor al unui card bancar şi oricărui furnizor de
servicii de comerţ efectuarea de plăţi prin card în reţea, introducerea cardului într-un
cititor cu un nivel de securitate sprorit.SET a fost introdus pe piaţă experimental în 1996
şi definitiv în 1998.

3.1.1.2 Principii
SET utilizează tehnici de criptografie cu chei asimetrice furnizate de RSA Data Security
pentru a garanta:
confidenţialitatea schimburilor: schimbul nu poate fi ”ascultat” on line, comerciantul
neputând citi clar numărul cardului clientului iar organismul de plăţi nu cunoaşte
conţinutul schimbului dintre comerciant şi client;
integritatea datelor schimbate între client, comerciant şi banca cumpărătorului;
autentificarea titularului semnăturii electronice;
autentificarea capacităţii de acceptare a cumpărătorului şi instituţiei financiare.
Autentificările anterioare pentru părţile implicate în tranzacţie sunt posibile datorită
certificatelor numerice cu care acestea sunt codate. Aceste certificate sunt eliberate de o
“ierarhie de autorităţi de certificare”. Organismele care emit şi gestionează cardurile
(Visa, Mastercard, Amex) sunt autorităţi de nivel superior care deleagă puterea lor
băncilor.
SET securizează deci tranzacţia şi-i permite urmărirea circuitelor existente de autorizare,
colectare de informaţii şi plată.
Pentru a funcţiona, protocolul SET trebuie instalat la nivelul clientului, băncii şi a
comerciantului. Specificaţiile acestor instalări sunt disponibile la Visa sau Mastercard şi
pot fi accesate direct de pe Internet, punerea lor în funcţiune neantranând nici o plată a
vreunei licenţe.

3.1.1.3 SET şi smart-cardul.

Protocolul de plăţi SET este conceput pentru a autoriza tranzacţii în care cardul nu este
intrudus fizic într-un cititor de carduri. Clientul transmite, deci, în reţea, numărul său de

17
 card, data expirării cardului, certificatul numeric alocat care face oficiile unei semnături
electronice. Cardul nu este utilizat de manieră fizică.

3.1.2 First Virtual

Firs Virtual reprezintă o variantă interesantă, simplă şi bine adaptată culturii Internetului,
ceea ce îi conferă statutul de sistem de plăţi foarte utilizat, fiind un canditdat potenţial la
titlul de “Internet kiosque”, împreună cu NetBill.

3.1.2.1 Principii şi funcţionare

First Virtual este un sistem de plăţi de servicii şi informaţii furnizate on line, simplu de
utilizat şi sigur pentru client, fără a depinde de un sistem de cifrare şi total independent de
nivelul de dezvoltare al echipamentului utilizat, poşta electronică fiind suficientă pentru
aplicarea şi rularea acestui sistem.
Înscrierea clientului
Clientul se înscrie în sistem accesând pagina Web a lui First Virtual şi completând un
formular de înscriere care conţine datele de identificareale sale precum şi adresa de e-
mail. Ulterior First Virtual remite un mesaj de răspuns clientului care conţine un număr
de înscriere, un număr de telefon precum şi instrucţiuni referitoare la deschiderea
contului de FV.Această activare se face telefonic, clientul transmiţând numărul său de
card bancar. Ca urmare a acestei activări clientul primeşte un număr de identificare
“Virtual Pin” care va precede toate tranzacţiile. În acest sistem clientul nu trebuie să îşi
instaleze un program specific pe PC ul său. Înscrirea în acest sistem costă 2 dolari
americani.
Înscrierea comerciantului
Acesta completează un formular de aderare la First Virtual care include datele sale de
identificare, contul bancar. FV îi pune la dispoziţie gratiut programele care permit
dialogul continuu între el şi firma aderentă.
Un comerciant care nu a obţinut agrearea de plată de la First Virtual poate face plaţi şi
încasări, însă prin First USA, firma parteneră a lui First Virtual, fondurile primite fiind
păstrate 91 de zile înainte de a se credita contul comerciantului. Acesta este termenul în
care clientul poate să anuleze plata.6
Înscrierea în acest sistem de plăţi costa 10 dolari americani.

Schema 1. Funcţionarea sistemului First Virtual7

1
Client Comerciant
6
Legislaţia americană prevede că o marfă cumpărată pe carte de credit poate fi repudiată în maximum 91
de zile.
7
Dragon, C, Kaplan, D: Les moyens de payement, Banque Editeur, Paris, 1998, p.274.

CompensaţieBanca 18
Reţea Visa- First
Reţea Northern comercian
MC Virtual
FirstEDS
USA Trust Banca
tului FV
 5 4 2
3

retea

INTERNET

7
8

Explicarea schemei:
1. Acord de preţ+FV PIN
2. Transmiterea FV PIN + factură
3. Validarea FV PIN
4. E-mail cerere de confirmare
5. Confirmare
6. Trimiterea btranzacţiei prin Internet
7. Debitarea cărţii clientului
8. Ordinul de transfer

Mecanismul acestei plăţi este următorul: furnizorul transmite prin e-mail factura direct
către First Virtual, care o transmite apoi, pentru accept, clientului. Clientul poate accepta
sau refuza facura sosita electronic de la First Virtual, furnizorul asumându-şi întregul risc
al tranzacţiei. Totuşi, dacă un client refuză sistematic facturile el poate fi scos din sistem,
fiind declarat rău pălatnic.Fiecare tranzacţie este facturată de FV la 29 de cenţi+2% din
totalul sumei tranzacţionale. Aceată deducere este percepută asupra vărsământului
efectuat pentru comerciant de către FV.

3.1.2.2 Parteneri şi organizare

19
FV a pus organizat o structură clasică pentru circuitul plăţilor prin carduri bancare.
Această reţea este gestionată de EDS, motiv pentru care cei 29 de cenţi merg la această
sociatate, iar cei 2% la First USA, unul din principalele centre de tratare a plăţilor din
sistem.
Actualmente First Virtual dispune de 140 000 de clienţi înregistraţi din care o pătrime
sunt din afara Statelor Unite. Clienţii sunt, însă, puţin activi, media tranzacţiilor fiind de
1,2 iar valoarea medie a tranzacţiei 15-20 de dolari, pe lună.
Principalele puncte forte ale sistemului sunt:
simplitate, siguranţă, fără a necesita recurgerea la criptarea informaţiei, la certificarea ei;
pemite accesul tuturor comercianţilor, chiar dacă într-o primă fază nu sunt agreaţi toţi şi
mai sunt dirijaţi către First USA;
nu este necesar un soft special pentru client.
Principalele puncte slabe ale sistemului sunt:
 incompatibilitatea cu SET;
procedura de plată este fragmentatăîn douăb etape, fiind puţin greoaie şi mai puţin
sigură pentru furnizorii de servicii on line.

3.1.2.3 Evoluţia sistemului

Sistemul de plăţi First Virtual a cunoascut evoluţii importante de la crearea sa până
astăzi, după cum urmează:
punerea în practică a unor sisteme care facilitează cumpărări immediate de bunuri fizice
(iniţial fusese conceput pentru plata informaţiilor şi a bunurilor din sfera serviciilor);
trimiterea automată a unui formular de comandă via e-mail;
remiterea facturilor on-line;
acorduri de parteneriat cu comercianţii şi cu băncile pentru a spori numărul clienţilor
(25 de milioane în 2000);
introducerea posibiltăţii plăţii prin alte metode decât cardul bancar (prelevări automate
direct dintr-un cont bancar, e-cash);
studierea posibilităţii de integrare cu SWIFT şi reţelele de transmitere a cecurilor
electronice.
Scopul acestui sistem îl reprezintă crearea unei baze de date cu clienţii cunoscuţi şi
calificaţi pentru a o integra în ansamblul schimburilor comerciale şi pentru a le
îmbunătăţi.

3.2 Plata prin bani electronici: Cybercash

Fondat în 1994 de către Bill Melton, fondatorul societăţii Verifone şi Dan Lynch,
creatorul saloanelor Interop, Cybercash reprezintă un comutator de tranzacţii care uneşte
printr-un sistem securizat Internetul cu sistemul bancar.
Cybercash propune utilizarea unui Cyberwallet (portofel electronic) care este alimentat
prin carte de debit sau de credit, microplăţi prin intermediul unui cont deschis de
parteneri la bancă, cecuri şi cash electronic (engl:e-cash).

3.2.1 Aderarea la sistem

20
Aderentul la un astfel de sistem de plăţi electronice accesează site-ul cybercash şi se
înregistrază în sistem fiind de acord cu licenţa de utilizare propusă de sistem. Cybercash
furnizează gratuit acest serviciu de aderare. Clientul îşi instruieşte apoi banca sa să
accepte plăţi şi din reţeaua Cybercash, iar dacă banca nu acceptă Cybercash poate furniza
o listă a băncilor deja aderente.
Odată intrat în sistem, comerciantul primeşte un număr de identificare, simbol pe care îl
va folosi la derularea tranzacţiilor.

3.2.2 Derularea unei tranzacţii Cybercahs8

Schema următoare prezintă etapele derulării unei astfel de tranzacţii.
Schema 3: Derularea unei tranzacţii Cybercash

1
Client Firma comerciant
2

3 6 bis

CYBERCASH INTERNET

4 6

Bancă
Reţea de cerduri
First USA comercială
bancare Visa, MC
5
Etapele derulării:
1. Produs, preţ, număr al tranzacţiei
2. Lansarea programului Wallet împreună cu alegera modalităţii de plată
3. Transmiterea termenilor plăţii
4. Transmiterea tranzacţiei şi a cererii de autorizare
5. Cererea de autorizare
6. Transmiterea autorizării
6.bis Transmiterea autorizării

Pentru tranzacţiile prin card Cybercash joacă rolul unui procesor, unei interfaţe între
clienţi, comercianţi şi bănci, motiv pentru care este plătit printr-o sumă fixă.

8
Dragon, C, Kaplan, D: Les moyens de payement, Banque Editeur, Paris, 1998, p.274.

21