Prevenţie

Entorsele cauzate de accidentări sportive sunt, deseori, singurele pe care le putem evita prin
alegerile pe care le facem.

Primele de luat în considerare când vrem să prevenim accidentările sunt:

 Utilizarea unui echipament adecvat, în special a încălţărilor potrivite pentru tipul

activităţii şi schimbarea acestora atunci când se uzează;
 Hidratarea corespunzătoare;
 Încălzirea temeinică înaintea efortului trebuie să cuprindă câteva minute de alergare
uşoară, alergare pe loc sau săritul corzii pentru a creşte fluxul de sânge la nivelul
muşchilor, tendoanelor, ligamentelor şi în articulaţii, urmate de câteva minute de
stretching.

Stretching-ul reprezintă întinderea fibrelor musuculare încet şi controlat. Fiecare întindere

trebuie să dureze 10-20 de secunde, timp în care ne concentrăm asupra unei singure grupe
musculare. Întinderea este suficient dacă se realizează doar o dată, fără mai multe repetări şi fără
a întinde până se atinge pragul dureros.

După 10-20 de secunde se eliberează încet, cu grijă, după care se trece la întinderea altei grupe
musculare.

 Efectuarea de exerciţii regulat şi adecvate pregătirii fizice individuale – prin

suprasolicitare riscăm apariţia de întinderi mai uşoare sau mai grave, până la rupturi
musculare.

Este bine să luaţi pauză de la antrenament în zilele când resimţiţi oboseală sau durere.

Se recomandă evitarea conceptului de „weekend-warrior” – care înseamnă efectuarea unui

antrenament istovitor fără a avea o pregătire fizică de bază. Încercaţi un minim de 30 de minute
de activitate fizică moderată zilnic pentru a menţine o pregătire fizică de bază cu care să puteţi
face faţă antrenamentelor mai intense.

Exerciţiul fizic este pe cât se poate de benefic atâta timp cât se practică în mod regulat şi
controlat. Eforturile practicate rar şi de intensitate mare nu aduc un beneficiu, dimpotrivă, cresc
riscul accidentărilor.

Evolutia entorsei stabile este favorabila si duce la vindecarea fara sechele in 3 saptamani.
Entorsele grave tratate, ca o entorsa simpla, constitute o cauza de infirmitate
functionalaulterioara prin instabilitatea dureroasa, expunand la recidive, la cele mai mici traume,
sau laosteoporoze algice si artroze.

Complicaţiile nefavorabile implică la nivelul articulaţiei afectate:

  Laxitate ligamentară reziduală
 Instabilitate cronică
 Hidartroze recurente
 Entorse recidivante
 Osteoporoză

Laxitatea ligamentară reziduală şi instabilitatea articulară cronică duc în timp la degradări

articulare de tipul artrozei şi pot necesita tratament chirurgical şi fizio-kinetoterapie.

Imobilizarea prelungită scade rezistenţa cicatricei ligamentului pe durata vindecării. Din acest
motiv medicul poate indica pacientului să mobilizeze precoce articulaţia sau să se sprijine pe ea
pentru a creşte densitatea fibrelor cicatriceale şi rezistenţa acestora.

Tratamentul fizical-kinetic trebuie individualizat pentru fiecare bolnav in parte si in permanenta

adaptat la stadiul bolii.

Stabilitatea gleznei este completată de jocul acțiunilor musculare care intrevin în

mișcările active ale gleznei. Articulația gleznei este alcătuită din epifiza distala a tibiei, epifiza
distală a peroneulu(maleola peroniera) și talus. Stabilitatea gleznei se datorează atât conformatiei
osoase cât și structurilor ligamentare ce formează capsulă articulară.
Tratament ambulator (la domiciliu):

Exercițiile de refacere după entorsa de gleznă pot fi efectuate la domiciliu pentru a se

asigura o vindecare corespunzătoare și a preveni durerea cronică și instabilitatea. Dacă după o
entorsă nu sunt efectuate exerciții de reabilitare, glezna poate rămâne slăbită și instabilă.
Aproape 25% din persoanele cu entorsă de gleznă prezintă durere și slăbire a articulației pe
termen lung.

La aproape 48 de ore de la traumatism, unii experți recomandă băi alternante rece-cald

pentru a se diminua edemul și inflamația.

În cazurile de entorsă minoră de gleznă, exercițiile de reabilitare încep imediat după

traumatism în paralel cu exercițiile de mers. În entorsele mai severe și mai dureroase este posibil
ca exercițiile de mers să nu poată fi efectuate, deși cu ajutorul cârjelor și a gipsului protector se
poate susține greutatea în picior, cum de altfel și cu ajutorul altor dispozitive de protecție și
susținere a gleznei.
 Dacă durerea este severă se recomandă purtarea cârjelor sub control medical. În general,
dacă durerea este suportabilă, se încearcă mersul și susținerea greutății în picior folosind cârjele
sau gipsul de protecție, întrucât aceste activități fizice grăbesc procesul de vindecare.

Entorsele de gleznă au nevoie de o medie de 6 săptămâni pentru a se vindeca, dar în unele

cazuri pot să dureze chiar 4 luni în funcție de severitatea acestora. Un gips protector, un suport
elastic sau alte forme de susținere a gleznei trebuie purtate în tot acest timp pentru a proteja
ligamentele. După vindecarea gleznei, folosirea unui dispozitiv de suport al gleznei ajută la
prevenirea unui nou traumatism.

Exercițiile de întindere pot fi reluate în mod normal și mai ales înaintea unui exercițiu
fizic care previne o nouă leziune. Chiar și după ce glezna și-a revenit destul de bine, se vor
continua exercițiile de întindere și balans și alte exerciții fizice controlate, de mai multe ori pe
săptămână pentru a se menține glezna cât mai stabilă.