Comportamentul colectiv

Comportamentul colectiv este un subdomeniu important al analizei psihosociologice. Atunci când vorbim despre
comportamentul colectiv, analizăm atât interacțiunea indivizilor în cadrul mulțimii cât și consecințele pe care această
interactiune, aparent haotică, o are asupra membrilor.

Termenul de ,,comportament colectiv” cuprinde în semnificația sa, fenomene atât de diferite încât nu par a avea o
legatură clară între ele. Spre exemplu, care ar fi asemănarea dintre fanii americani întruniți la un concert rock și
revoluționarii români din decembrie `89, martorii unui accident rutier și cetățenii care sărbatoresc Anul Nou pe
străzile Bucureștiului?

Pentru a răspunde la această întrebare, ar trebui să definim comportamentul colectiv. Acest tip de comportament
este spontan și se referă la procesele și evenimentele sociale ghidate de norme adesea divergente față de cele
acceptate în societate, fiind create ad-hoc de participanți.

În cele petru exemple enumerate mai sus, era vorba despre numeroși oameni adunați împreună pentru un scop
comun (să aculte live muzica formației preferate, să-și ceară drepturile, să verifice starea victimei și să întâmpine Noul
An). Aceștia se manifestă spontan, subordonându-se normei nou create de către mulțime.

Psihosociologul Muzafer Sherif a încercat să dovedească experimental costituirea normelor sociale. În cadrul
experimentului efectuat de acesta, subiecții au fost puși să aprecieze lungimea traiectoriei pe care se mișcă un punct
luminos într-un spațiu întunecat, deși punctul luminos nu se mișca la fel. Aprecierea distanței s-a facut de subiecți în
mod individual, apoi în grup și din nou în mod individual. În urma experimentului, Muzafer Sherif afirma că „baza
psihologică a normelor sociale (steriotip, modă, convenții, obiceiuri și valori) constă în formarea unui cadru de
referință comună ca produs al contactului dintre indivizi. Din momentul în care s-a cristalizat și a fost însușit de
indivizi, acest cadru devine factorul ce determină sau modifică reacțiile individului la situațiile cu care se va confrunta
mai târziu, fie ele sociale sau nesociale.“

Normele create spontan de indivizi includ elemente ale normelor sociale mai vechi, dar privite în ansamblu sunt
contrapuse acestora. Din acest punct de vedere, comportamentul colectiv poate fi definit ca o scimbare de poziție
care nu este nici în conformitate cu normele sociale, nici devianță, încălcând aceste norme. Comportamentul colectiv
se situează între extreme, fiind specific situațiilor în care normele sociale sunt absente, neclare sau se contrazic
reciproc.

Ramâne totuși întrebarea: de ce se reunesc oamenii și se comportă într-un mod diferit, ghidați de norme sociale nou
constituite?

Potrivit psihosociologului Septimiu Chelcea, pentru a analiza comportamentul colectiv, trebuie să luăm în considerare
trei dimensiuni: scopul, gradul de organizare si durata lor.

După scop, comportamentele colective pot fi expresive sau instrumentale. Primele au ca scop detensionarea
membrilor, exprimarea sentimentelor comune de bucurie sau nemulțumire, iar cele instrumentale au la bază dorința
de schimbare, de revendicare a unor drepturi. Nu există o distincție clară între cele două tipuri de comportament,
profesorii care protestează în fața parlamentului își revendică anumite drepturi, dar, în același timp, își exprimă și
nemulțumirea.

Gradul de organizare, definit prin existența unui lider și a unui plan de organizare, diferă de la un comportament
colectiv la altul. Astfel tinerii adunați la un concert live sunt mai puțin organizați decât cei care au participat la
mittingul organizat în aprilie 2009 de către tinerii din Republica Moldova.
În ceea ce privește durata comportamentelor colective putem distinge între comportamentele cu o durată
îndelungată (greva profesorilor) si cele de scurtă durată (mulțimea adunată in jurul victimei unui accident).

Trebuie menționat că între cele trei dimensiuni există o strânsă legatură. Spre exemplu un grup protestatar care
îndură greva foamei timp de câteva zile, are un comportament mai mult instrumental dacât expresiv, durata va fi mai
mare, deoarece se urmarește atingerea unui scop, nu exprimarea unor sentimente trecatoare, iar organizarea va fi
bine pusă la punct pentru a putea rezista și pentru a se motiva reciproc.

Un exemplu opus ar fi grupul care se adună brusc în fața unui restaurant pentru un autograf din partea actorului
preferat. Acesta are un comportament mai mult expresiv decât instrumental, nu are un lider formal sau informal și
existența lui durează atât cât durează trecerea actorului prin fața fanilor săi.

În ceea ce priveste procesele psihosociale îl voi aminti pe unul dintre fondatorii psihosociologiei, Gustave Le Bon, care
a publicat la mijlocul secolului al XIX-lea, lucrarea „Psihologia mulțimilor”. Acesta afirma că „în anumite împrejurări, și
numai în acestea, o aglomerare de oameni capătă caracteristici noi, extrem de diferite de ale fiecaruia dintre indivizii
ce o compun. Personalitatea conștientă dispare, sentimentele și ideile tuturor elementelor componente fiind
orientate într-o aceeași direcție. Se formează un suflet colectiv, desigur temporar, dar prezentând caracteristici foarte
clare. Colectivitatea devine atunci ceea ce voi numi, în lipsa unei expresii mai potrivite, o mulțime structurată sau,
dacă preferați, o mulțime psihologică. Ea constituie o singură ființă și se supune legii unitații mintale a mulțimilor”.
Formulând „legea unității mentale a mulțimilor”, Gustave Le Bon atribuie comportamentului colectiv mai multe
caracteristici printre care: unanimitatea, anonimatul, impulsivitatea, înclinația spre actele antisociale, emoționalitatea
crescută, intoleranța și sentimentul puterii nelimitate.

După părerea mea, Le Bon mai mult critică mulțimea decât o caracterizează (impulsivă, emotivă, intolerantă),
comparând-o cu sălbaticii, copiii sau femeile (discriminate și văzute la un nivel mediocru în epoca sa). Le Bon
consideră că oamenii care aderă la o mulțime își pierd din valoare, îndreptându-se spre un nivel mai jos față de cel pe
care îl dețineau înainte. Sunt de acord cu faptul că mulțimile sunt neorganizate și impulsive, dar nu cred că aderând la
o mulțime renunți mereu la idealurile înalte, care înnobilează natura umană. Spre exempu, oamenii care s-au revoltat
în decembrie `89 au avut drept scop recunoașterea democrației, sperând la o viață mai bună sau măcar la o șansă
pentru o viață corectă.

Există două teorii care explică relativa unanimitate a mulțimilor: cea a lui Gustave Le Bon formulată în studiul amintit
mai sus și cea a lui Herbert Blumer formulată în studiul „Collective Behavior”. Primul, fiind probabil sub influența
descoperirii în epocă a microbilor, explica teoria prin fenomenul „contagiunii mentale”, a unor particule minuscule
care sunt transmisibile și care îi fac pe oameni să gândească la fel. Aceasta teorie nu a fost însă confirmată de studiile
anterioare. Cel de-al doilea sociolog explică teoria prin fenomenul de „reacție circulară” care reprezintă reflectarea
reciprocă a comportamentelor și a sentimentelor în cadrul grupuilui.

Alte două fenomene studiate recent de psihosociologi sunt anonimatul (acest proces scade responsabilitatea
oamenilor pentru acțiunile lor, astfel că, în mulțime, comit adesea acte antisociale) și deindividualizarea (în marile
aglomerări urbane, oamenii au sentimentul că nu pot fi identificați și deci pedepsiți). Mai multe experimente au fost
efectuate pentru a explica și caracteriza cele două procese întâlnite în cadrul mulțimilor, însa voi aminti doar două
dintre ele.

Unul dintre experimentele făcute de Philip Zimbardo și colaboratorii săi este acela în care aceștia au amenajat o
închisoare la subsolul Universității Standford ținând cont de detaliile trasmise de un fost deținut cu privire la
atmosfera și condițiile în care trebuiau să supraviețuiască, cu scopul de a observa comportamentele oamenilor în
raport cu cei din jurul lor într-o astfel de situație.
Subiecții au fost recrutați printr-un anunț în presă, iar mai apoi au fost supuși anumitor teste ce masoară atât
sănătatea fizică cât și pe cea psihică. În final au fost aleși 21 de participanți iar prin tragere la sorți, 11 au fost aleși
pentru a deține statusul de gardian, iar 10 pentru statusul de deținut. Atât deținuții cât și gardienii erau îmbrăcați și
tratați conform închisorilor adevarate.

Însemnele puterii gardienilor erau bastonul de lemn, fluierul, cătuşele şi cheile de la celule. Purtau ochelari de soare
cu lentile care făceau contactul vizual imposibil, accentuând deindividualizarea. Aceștia lucrau în schimburi, pe când
deținuții stăteau în permanență în celule.

De asemenea, atât deținuții între ei cât și deținuții în raport cu gardienii trebuiau să comunice prin anumite formule
impuse. Deținuții aveau anumite privilegii însa și acestea în limitele în care se desfăsoară activitatea dintr-o închisoare
propriu-zisă.

Însa toate aceste acțiuni atât ale gardienilor cât și a deținuților au degenerat ajungându-se astfel ca experimentul să
se oprească înainte de termen. Indivizii și-au luat prea în serios rolurile și puteau produce rău unul altuia (un deținut i-
a aruncat mâncarea în față gardianului). Totodata, pe zi ce trecea se observa cum comportamentul fiecăruia se
schimba: gardienii erau din ce în ce mai activi, pe când deținuții erau deprimați și se simțeau într-o situație de
neajutorare.

Un experiment ce demonstrează anomimatul este realizat tot de psihosociologul Zimbardo care are ideea de a plasa o
mașina veche și fără numere de înmatriculare atât în mijlocul New Yorkului cât și într-un oraș mai mic, Palo Alto.
Rezultatul experimentului a demonstrat cum că doar în cateva ore, mașina din New York a fost vandalizată pe când
celaltă a fost lăsată în aceeasi stare, ba mai mult, când a început ploaia, un trecător a acoperit-o. Acest fapt
demonstrează că sub influența anonimatului, oamenii săvârșesc fapte fără a se teme de consecințe, deoarece într-un
oraș mai mare șansele de a fi descoperit sunt foarte scăzute.

În concluzie, comportamentul colectiv reunește termeni și fenomene care dezvăluie identitatea umană în diferite
situații. Mulțimea are o importanță majoră când se vorbește despre comportamentul colectiv, deoarece în interiorul
ei, indivizii uită de indentitatea lor și acționează și se supun normelor impuse de mulțimea respectivă. Ea însă nu
poate fi confundată cu grupul deoarece depinde de anumiți factori cum ar fi spațiul delimitat și perioada de timp
relativ redusă. Apropierea fizică dintre indivizi este slabă iar organizarea acestora este doar practic în mod colectiv,
deoarece fiecare își urmărește un interes individual.