Sunteți pe pagina 1din 31

Academia de Administrare Publică

de pe lângă Preşedintele Republicii Moldova

Catedra Economie şi Management Public

TEMA:

Elaborat de: Istrati Nina


Anul I gr. 123
secţia cu frecvenţă redusă
Specialitatea: Management

Verificat de: Andrei Blanovschi


doctor conf. universitar

Chişinău, 2014
Cuprins

Introducere..……………………………………………………………. 3

Capitolul I
Esenţa, consecinţele şi cauzele şomajului …………………….. 5
1.1 Definiţia, măsurarea şi consecinţele şomajului………………………... 5
1.2 Teorii tradiţionale şi moderne privind ocuparea şi şomajul………………10
1.3 Cauzele şi formele şomajului contemporan ……………………………..12
1.4 Factori specifici ce determină rata şomajului …………….…………… 14

Capitolul II
Realitatea şomajului în Republica Moldova …………………………….. 17
2.1Probleme principale cu care se confruntă piaţa forţei de muncă în Republica
Moldova……………………………………………………………...……… 17

2.2 Caracteristica generală a evoluţiei şomajului în Republica Moldova.....17


2.3 Rezultatele sondajului sociologic în privinţa şomajului în Republica
Moldova…………………………………........................................................19
2.4 Unele aspecte ale protecţiei sociale ale şomerilor.....................................21
2.5Combaterea şomajului în Republica Moldova: probleme social-juridice....22
2.6Concluzii şi recomandări privind politica naţională de ocupare..................25

Concluzii ……………...……………………………………………………. 28
Bibliografie ……………………………………………………………..…. 30

2
Introducere

Actualitatea temei cercetate. Această lucrare conţine unele dintre cele mai principale
procese şi tendinţe din sfera şomajului şi ocupării forţei de muncă atît în Republica Moldova
cît şi Uniunea Europeană, precum şi alte ţări ale lumii. Scopul acestei analize vizează
cunoaşterea mai profundă a fenomenului şomaj, astfel încît să fie posibilă acţionarea cu
abilitate în rezolvarea acestei probleme.
În această perioadă, cînd Republica Moldova are unul dintre scopurile fundamentale
de a adera şi de a intra în Uniunea Europeană, se consideră importante orice lucrări, proiecte
care ar ajuta la înţelegerea aspectelor şi problematicii pe care le implică integrarea economică
internaţională.

Obiectivul lucrării constă în analiza fenomenului de şomaj în lume, dar mai ales în
Uniunea Europeană şi în Republica Moldova. Acest fenomen a fost mereu prezent pe
parcursul întregii dezvoltări a statului din ţara noastră, de aceea pentru Republica Moldova
şomajul reprezintă una dintre cele mai grave probleme, soluţionarea căreia va permite
echilibrarea economiei naţionale.

Scopul şi sarcinile principale ale lucrării reprezintă cercetarea problemelor:


- Studierea şi analiza comparativă a şomajului în Republica Moldova cu alte ţări pentru
evidenţierea tendinţelor care se manifestă în acest domeniu, în noile condiţii de
dezvoltare economică şi umană din lume.
- Necesitatea găsirii unor strategii, metode de combatere a şomajului în lume, dar, mai
ales, în Moldova.
- Necesitatea unei contribuţii mai substanţiale privind teoria şomajului, a cauzelor şi
efectelor social-economice ale acestuia în diferite ţări.
- Necesitatea regîndirii strategiei de dezvoltare a Republicii Moldova în sensul
promovării unei politici de dezvoltare a industriilor de vîrf, care încorporează muncă
intelectuală, a implementării în producţie a unor factori tehnologici moderni, eficienţi
şi nepoluanţi.
- Crearea noilor întreprinderi mici şi mijlocii şi recapitalizarea tuturor agenţilor
performanţi, fixarea locului şi rolului acestora în structura politicii de dezvoltare a
ţării, care au ca efect crearea de noi locuri de muncă şi absorbţia persoanelor aflate în
şomaj.

Tema şi obiectul de studiu. Tema prezentei lucrări este “Teorii privind şomajul şi
formele de manifestare. Şomajul în Republica Moldova.”.
Şomajul este o cauză a pierderii unei părţi din producţia potenţială a societăţii, mai
ales că ajutorul de şomaj este suportat din veniturile societăţii, din munca celor care lucrează,
devenind astfel o povara foarte grea pe umerii societăţii, fiind repartizată inegal pe umerii
populaţiei.
Consider că şomajul are un impact mare în special asupra persoanelor cu un nivel de
trai scăzut deoarece ajutorul de şomaj fiind net inferior salariilor practicate de angajatori, nu
acoperă în întregime cheltuielile pentru un trai decent, situaţie ce duce la deteriorarea
propriilor standarde de viaţă. Este important de menţionat faptul că atunci când singurul
susţinător financiar al familiei pierde slujba va pierde şi asigurarea medicală iar relaţiile
familiale devin tot mai tensionate.

3
Totodată, individul şomer dezvoltă efecte psihologice negative care conduc la
adevărate drame; pe acest fond se dezvoltă un sentiment de inutilitate care îl afectează
profund.
Cele menţionate anterior au fost principalele considerente pentru care am ales această
temă deoarece, din nefericire am putut să vad îndeaproape aceste modificări.
Am ales să fac prezenta cercetare pentru a cunoaşte toate aspectele referitoare la acest
flagel economic şi totodată pentru a căuta soluţii premergătoare stabilizării pieţei muncii,
precum şi politici de combatere şi ameliorare a şomajului.

Structura lucrării. Lucrarea respectivă este structurată în 2 capitole, precedate de


introducere şi urmate de concluzii şi bibliografie.

Capitolul I “Esenţa, consecinţele şi cauzele şomajului” conţine informaţii cu privire la


cauze, consecinţe, măsurarea şomajului, teoriile cu privire la cauzele şi şomajului, de
asemenea şi clasificarea şomajului.
Capitolul II “Realitatea şomajului în Republica Moldova” oferă informaţii ample
asupra şomajului şi ocuparea forţei de muncă din Moldova, cercetează probleme actuale ale
pieţii forţei de muncă, metodele de combatere, concluzii şi recomandări în politica naţională
de ocupare.

4
Capitolul I: Esenţa, consecinţele şi cauzele şomajului

1.1 Definiţia, măsurarea şi consecinţele şomajului

Şomajul este considerat ca element negativ al dezvoltării economice care afectează în


proporţii diferite foate ţările, mai ales cele subdezvoltate şi cele în tranziţie la economia de
piaţă. Există diverse modalităţi de estimare a şomajului şi implicit diverse modalităţi de
cuantificare a lui. În termeni generali, şomajul este acea stare negativă a economiei care
afectează o parte din populaţia activă disponibilă, prin negăsirea de locuri de muncă.
Reţinem că, dacă abordăm termenii pieţei muncii, şomajul poate fi definit ca un
excedent al ofertei de muncă faţă de nivelul cererii de muncă, iar şomeri pot fi considerate
persoanele apte de muncă, care nu-şi găsesc de lucru, formînd suprapopulaţia relativă, fiind în
fond un surplus de forţă de muncă comparativ cu numărul celor angajaţi.
Dicţionarul explicativ îl defineşte ca un fenomen economic caracteristic societăţii
capitaliste, care constă în aceea că o parte din salariaţi rămân fără lucru, ca urmare a
decalajului dintre cererea şi oferta de forţă de muncă. Este o stare negativă a economiei care
constă în nefolosirea unei părţi din forţa de muncă salariată.
Privind simplist şi din punct de vedere juridic lucrurile, şomerii sunt persoanele ce au
înregistrat cereri de angajare la oficiile de plasare a forţei de muncă sau cu cereri le locuri de
muncă permanente sau temporare nesatisfăcute la sfîrşitul fiecărei luni.
Conform BIM (Biroul Internaţional al Muncii), sunt consideraţi şomeri persoanele care
cumulează următoarele condiţii:
 Au depăşit vârsta de 15 ani;
 Sunt apte de muncă;
 Nu au loc de muncă (a încetat contractul sau a fost temporar întrerupt şi sunt în căutare de
muncă remunerată);
 Sunt fără ocupaţie, apte de muncă, nu au mai lucrat sau ultimul loc de muncă nu a fost
remunerat;
 Sunt disponibile imediat pentru o muncă salariată.
Rata şomajului, ca mărime relativă a fenomenului şomaj, se calculează la raport
procentual între masa şomajului (numărul mediu al şomerilor) şi unul din parametrii de
referinţă a ai acestora cum ar fi: populaţia activă, populaţia ctivă disponibilă, forţa de muncă
(populaţia ocupată plus şomajul), populaţia ocupată, populaţia ocupată ca salariaţi. La numitor
este mai relevant folosirea forţei de muncă sau populaţia activă disponibilă.

Unele aspecte ale şomajului:


Subangajaţii. Unii oameni nu-şi pot îngădui să fie descurajaţi. Mulţi oameni care
devin şomeri au responsabilităţi familiale şi note de plată: în mod simplu ei nu-şi pot permite
să iasă din cadrul forţei de muncă. În schimb ei sunt forţaţi să accepte unele slujbe - orice
slujbe - tocmai pentru a-şi întreţine corpul, sufletul şi familia. Rezultatul muncii poate fi o
slujbă cu jumătate de normă sau cu normă întreagă dar foarte prost plătită. Cu toate acestea,
orice slujbă plătită este suficient să excludă persoana din rîndul şomerilor, dar nu din condiţia
de subangajaţi.
Muncitorii subangajaţi reprezintă resurse de muncă care nu sunt în totalitate utilizate. Ei fac
parte din problema subangajaţilor, chiar dacă nu sunt în mod oficial număraţi ca neangajaţi.
Şomajul-fantomă. Deşi descurajaţi şi subangajaţi, muncitorii nu sunt luaţi în
considerare în statisticile oficiale referitoare la şomaj. Mulţi oameni raporteaza că sunt în
căutarea unei slujbe chiar şi cînd ei au un interes mai mic în găsirea unei slujbe. Unii extind

5
problema publicului în actualitate încurajînd fiecare comportare. De exemplu, încercarea mai
multor adulţi de cautare a unei slujbe, chiar şi încercarea multor mame care vor prefera să-şi
petreacă timpul crescîndu-şi copiii. Rezultatul lor în căutarea unei slujbe este improbabil, în
cel mai bun caz este minim, incluzînd poate un drum pînă la oficiul de plasare a forţei de
muncă. Asemănător, cele mai multe guverne condiţionează primirea ajutorului de şomaj ca
dovadă că acele persoane sunt în căutarea unui loc de muncă, chiar dacă unii beneficiari pot să
beneficieze o scurtă perioadă de ajutorul de şomaj. Din nou, aici raportînd şomajul, putem să
ascundem forţa de muncă neparticipantă.

Definirea conceptului de “full employment”. Experienţa economiei mondiale demonstrează


că nu vom putea elimina niciodată complet şomajul. Din 1900, rata cea mai scazută a
şomajului a fost de 1,2% în S.U.A., şi aceasta era în 1944, cînd economia era
mobilizată pentru producţia de război. Unele ţări industrializate ar fi avut puţin mai
mult succes în menţinerea ratei şomajului scăzută ,dar nimeni nu a avut şomaj
zero.Avînd în vedere acest lucru putem afirma că "full employment" adică ocuparea
"integrală" a forţei de muncă nu trebuie înţeleasă ca existînd şomaj zero, ci mai
degrabă ca un nivel scăzut al şomajului.La prima vedere, renunţare la şomajul zero
ca un scop naţional ar putea fi privită ca o incapacitate a guvernanţilor de a lichida
şomajul. Acest lucru este fals pentru că şomajul zero este imposibil şi, totodată,
neavantajos deoarece ar dispare concurenţa de pe piaţa muncii.
Ocuparea totală. Una din problemele critice ale politicii economice este stabilirea
punctului în care economia se află în condiţii de ocupare totală - corespunde aceasta unui
şomaj de 4%, 5% sau 6%. Dacă rata şomajului este de 6% politicienii şi economiştii trebuie să
ia măsuri de amplificare a cererii pentru a reduce şomajul? Aceasta întrebare răsare mereu în
perioadele de redresare, atunci cînd şomajul scade şi raspunsul nu este niciodată satisfăcător.
Unii susţin că reducerea şomajului sub 5% nu implică nici un risc. În cel mai rău caz s-ar
putea provoca o creştere a inflaţiei, dar nu neapărat. Alţii încep să se îngrijoreze imediat ce
şomajul scade sub şapte procente, avertizînd că accelerarea puternică a inflaţiei este
inevitabilă ca urmare a supraîncălzirii economiei. La începutul lui 1986 şomajul a scăzut sub
7% şi de atunci se tot dezbate problema punctului de ocupare totală. Un răspuns corect unic
nu există. O soluţie pragmatică propune stabilirea unei cote de nivel. Această abordare este
întru-cîtva arbitrară; în majoritatea cazurilor se utilizează drept cotă de referinta anii '60.
Normalitatea economică. Şomajul natural. Funcţionarea normală a pieţei muncii are
loc atunci cînd există un şomaj natural a cărui rată corespunde folosirii integrale a forţei de
muncă. Rata naturală a şomajului este, deci, o rată care asigură echilibrul macroeconomic.
Şomajul, în orice ţară, poate fi considerat ca excesiv numai dacă acesta depăşeşte nivelul său
natural.
Se pune insa problema: cum poate să existe şomaj în cazul folosirii depline a forţei de
muncă? Răspunsul este evident. Nu este posibil ca la un moment dat şomajul să fie zero,
deoarece, din motive fireşti, o parte a forţei de muncă intră şi iese continuu din rîndul
şomerilor. În plus, noile generaţii de lucrători intră continuu în rîndul forţei de muncă, aşa
cum în mod continuu există lucrători care părăsesc slujba pentru a căuta alta. Chiar şi în
perioadele de boom economic pot exista dezechilibre între cei ce caută de lucru şi
aptitudinile de care au nevoie sau locul unde se află companiile care au nevoie de lucrători.
Rata naturală a şomajului mai este denumită ca fiind acea rată a şomajului care nu
accelerează inflaţia (NAIRU-nonaccelerating inflation rate of unemployment). În general,
diferenţa între rata şomajului actulă şi rata şomajului natural este denumită şomaj ciclic,
adică şomajul care poate fi redus printr-o politică macroeconomică expansionistă fără a
determina o creştere nesfîrşită în rata inflaţiei. Orice guvern poate reduce rata naturală a
şomajului, dar nu prin politici macroeconomice convenţionale, ci prin politici structurale,
cum ar fi: recalificarea stimulentelor pentru a îmbogăţi mobilitatea sau taxe stimulative
pentru a accepta o slujbă şi a renunţa la şomaj.

6
Factorii de influenţă a ratei naturale. Factorii ce influenţează rata naturală a şomajului pot fi
priviţi în termeni de durată şi frecvenţă a şomajului. Durata şomajului depinde ,pe
lînga unii factori ciclici, şi de următoarele caracteristici structurale ale pieţei muncii:
- organizarea pieţei muncii, inclusiv prezenţa sau absenţa unor agenţii de
plasare a forţei de muncă, serviciu de intermediere pentru angajarea
tinerilor;
- structura demografică a forţei de muncă;
- abilitate şi dorinţa şomerilor de a continua să-şi caute o slujbă;
- disponibilitatea ajutoarelor de şomaj.

Ultimele două puncte merită o atenţie specială. O anume persoană poate să-şi părăsească locul
de muncă pentru a avea mai mult timp pentru a căuta o slujbă mai bună. Este vorba în
acest caz de şomaj de căutare. Dacă toate slujbele ar fi identice, un şomer ar accepta
prima ofertă. Dacă unele sunt mai bune decît altele, merită să cauţi sau să aştepţi ceva
mai bun. Dacă costurile şomajului sunt foarte ridicate, dacă, de exemplu, nu se acordă
ajutoare de şomaj, orice ofertă de serviciu are şanse mai mari de a fi acceptată. Dar,
dacă ajutoarele sunt mari, şomerii sunt dispuşi să aştepte o lungă perioadă de timp
pentru obţinerea unor oferte avantajoase. Mai mult, odată cu sporirea ajutoarelor de
şomaj, căutarea unui nou serviciu devine tot mai puţin costisitoare comparativ cu
continuarea activităţii.

Atunci cînd dorim să analizăm durata şomajului trebuie să luăm în considerare şi


comportamentul muncitorilor temporar suspendaţi. De obicei, o astfel de persoană nu-
şi caută un nou loc de munca, ci revine la cel anterior. Motivul este destul de simplu:
experienţa dobîndită face ca acel muncitor să fie foarte valoros pentru compania sa, pe
cînd într-o altă firmă el nu ar fi tot atît de folositor. În plus, muncitorul respectiv şi-a
asigurat probabil unele drepturi pentru bătrîneţe, de exemplu, o pensie. Aşadar, o astfel
de persoană nu prea are cum să se aştepte să găsească o slujbă la fel de bună. Dacă pe
durata asteptării ea primeşte ajutor de şomaj, cea mai bună soluţie este să aştepte să fie
rechemată la muncă.

Creşterea ratei naturale a şomajului. Histereza şomajului. Ideea conform căreia ratele înalte
ale şomajului au capacitatea de a se autoperpetua poartă denumirea de histereza
şomajului. Acest lucru se poate realiza pe mai multe căi. Pe de o parte şomerii pot să
se obişnuiască cu noul lor statut. Află cum pot fi obţinute ajutoarele de şomaj şi învaţă
să-şi petreacă timpul făcînd tot felul de alte lucruri. Există şi posibilitate inversă:
şomerii găsesc situaţia atît de neplacută, încît se descurajează şi nu mai încearcă din
toate puterile să-şi găsească un loc de muncă.
În cei priveşte pe potenţialii angajatori, au şi ei motivele lor care-i fac să ezite să
angajeze un şomer. În principal, cu cît o persoană a fost şomera un timp mai
îndelungat, cu atît creşte posibilitatea ca potenţialul angajator să creadă că ea şi-a
pierdut energia şi îndemînarea. Perioadele de şomaj semnalizează firmelor
posibilitatea (doar posibilitatea) că muncitorul respectiv să nu corespundă cerinţelor şi,
ca urmare, şansele de angajare a persoanei respective se reduc simţitor. Astfel, cu cît
rata şomajului e mai mare (şi, deci, perioadele de şomaj mai lungi), cu atît se închide
mai mult cercul vicios care conduce prelungirea perioadelor de şomaj.

7
Reducerea ratei naturale a şomajului. Discuţiile pe această tema au, în principal, în vedere
amploarea şomajului în rîndul adolescenţilor şi proporţia ridicată a şomerilor pe
termen lung în totalul şomajului. Vom începe cu şomajul adolescenţilor. Mulţi dintre
adolescenţii şomeri sunt nou intraţi pe piaţa muncii; de asemenea, ponderea celor
reintraţi în cadrul forţei de muncă este mai mare decît în cazul adulţilor. Ca urmare,
şomajul din rîndul tinerilor va scădea daca se reduce perioada de timp necesară unui
adolescent pentru a-şi găsi primul loc de muncă. Pentru aceasta s-a propus infiinţarea
unui serviciu special care să-i ajute pe tinerii adolescenţi să-şi găsească o slujbă. Unul
din motivele principale pentru care adolescentţi manifestă o mobilitate cu totul
deosebită în ceea ce priveşte participarea lor în cadrul forţei de muncă este faptul că
slujbele pe care aceştia le deţin nu sunt prea atractive. S-ar pune problema
îmbunătăţirii calităţii lor. În unele ţări europene, de pildă Germania, se pune accentul
pe asigurarea unei pregătiri tehnice a tinerilor, ajutîndu-i astfel să obţină locuri de
muncă avantajoase.

Cînd se discută despre urmările unui asemenea dezechilibru, se iau în calcul


consecinţele lui negative:
- şomajul este – în fapt – o formă de inutilizare a factorului de producţie muncă, de aici
decurgînd risipă şi pierderi, mai ales din punct de vedere social;
- fenomenul induce cu sine noţiunea de sărăcie, întrucît provoacă scăderea drastică a nivelului
de trai, a standardului de viaţă, a calităţii traiului;
- sunt lezaţi – direct – indivizi care fac parte din populaţia activă subocupată, oameni care îşi
manifestă dorinţa şi capacitatea de a lucra, dar nu au unde;
- fiind un dezechilibru macroeconomic, nu afectează doar compartimentele materiale ale
economiei naţionale, ci mai ales elementele sale umane;
- populaţia ocupată este cea care suportă, din plin, gravele costuri sociale ale fenomenului;
- apare şi se dezvoltă munca pe piaţa neagră (desfăşurată, de obicei, în condiţii salariale
inferioare preţului minim pe economie în privinţa mîinii de lucru, fără contract de muncă);
- prin coordonatele lui, şomajul exercită presiuni asupra salariilor lucrătorilor ocupaţi;
- concedierile consistă într-un puternic obstacol în calea relansării activităţii economice a unei
ţări;
- se generează sau se amplifică stările de dezacord dintre populaţia care munceşte şi cea cu un
anumit grad de subocupare (ele fiind sursă de conflicte sociale).
În afara acestor elemente evidente, P.A. Samuelson asociază pierderii locului de
muncă o serie de alte efecte negative, care se pot traduce prin costuri suplimentare,
determinate de situaţii precum: îmbolnăviri, decese, neînţelegeri în familie, abandon şcolar,
plecarea copiilor de acasaă ş.a. – toate provocînd cheltuieli nu doar pentru persoanele afectate,
ci şi pentru societate.
Una din cele mai nefavorabile consecinţe ale şomajului îl constituie aspectul lui
psihologic. Perioada următoare concedierii este, pentru orice persoană, una a tranziţiei (cum
este ea numită în teoria de specialitate), iar cele mai cunoscute tipuri de comportament care o
caracterizează sunt:
a) cel al indivizilor care n-au prea mult de suferit de pe urma stării de şomaj – adică
persoane cu un anumit grad de bunăstare, care-şi permit să trăiască din veniturile de
care dispun;
b) cel al „resemnaţilor” – oameni care acceptă ceea ce urmează în virtutea faptului că ceea
ce a fost „s-a întîmplat şi gata”, reducîndu-şi, însă cheltuielile şi consumul la strictul
necesar;
c) cel al „disperaţilor – inşi care trăiesc un puternic sentiment de neputinţă, care nu mai
au speranţe, trecînd prin stări de depresie determinate de conştientizarea inutilităţii lor;

8
d) cel al „apaticilor” – indivizi care se caracterizează printr-o totală pasivitate, nemaiavînd
grijă nici de gospodărie, nici de propria lor persoană (şi cu atît mai puţin de relaţiile
sociale).
Aceste tipuri de comportament servesc ca descriere în cazul unui model care descompune
ciclul parcurs de un fost angajat, din momentul în care el a devenit şomer: Faza I – şocul;
Faza II – optimismul; Faza III – pesimismul; Faza IV – fatalitatea. Ele confirmă realitatea
faptică, în sensul că sunt etape ale unui „ciclu tradiţional” puternic legat de stress-ul cauzat de
pierderea locului de muncă.

Termenul "muncă" nu se referă la alt factor de producţie, ci la oameni. Neutilizarea în


totalitate a forţei de muncă disponibile înseamnă că cineva este fără slujbă. Aceasta poate fi
bine pentru o zi sau chiar o săptămînă, dar daca nu este nevoie de un venit pentru a întretine
corpul, sufletul, ori lungind şomajul poţi suferi. Acelaşi lucru este adevărat pentru uzină şi
echipament sau pămînt. Dacă maşinile disponibile sau pămîntul fermei nu sunt utilizate,
atunci venitul cuiva poate fi în pericol. Dacă compania sau ferma pierde din venit, ea se poate
închide concediind mulţi oameni.
Extinderea acelei societăţi avînd preocuopare pentru bunăstarea indivizilor, utilizînd in
totalitate resursele productive - locuri de muncă total ocupate - este un adevărat scop social.
Impactul imediat al şomajului cu indivizii este o pierdere de venit asociată cu munca.
Pentru muncitorii care ar fi şomeri pe perioade lungi de timp, astfel de pierderi pot duce la
dezastrul financiar. În acest caz, un şomer trebuie să se bizuie pe o combinaţie de economii,
venitul altor membri ai familiei, şi beneficiile şomajului prin sprijinul financiar al guvernului.
Dacă aceste surse de ajutor sunt epuizate, bunăstarea publica este eventual ajutorul social.
Desigur, nu toti şomerii cunosc altfel de dezastre financiare. Studenţii care încearcă să
se angajeze vara, au posibilităţi reduse să termine semestru următor în bunăstare. Tot alţi
întreţinuţi vor suferi mari pierderi economice din cauza şomajului. Toate acestea, experienţa
şomajului - nefiind capabil să găseşti o slujbă cînd iţi doreşti una - poate fi încă dureroasă. Pe
lîngă presupunerea unei pierderi de venit de asemenea mulţi oameni neangajaţi suferă
importante efecte sociale şi psihologice. Nereuşind să găsească o slujba pe neaşteptate se pot
considera nefolositori, au un simţămînt de amărăciune şi rătăcire. Psihologii au observat că
mulţi oameni neangajaţi se simt concediaţi de adevărate instituiri sociale în care ei au avut o
singură dată investită încrederea. Această senzaţie nu este uitată cu uşurinţă, chiar dacă după
aceea au găsit în final o slujbă.
Este dificil să măsori impactul total al şomajului asupra indivizilor. De exemplu, un
studiu al Congresului S.U.A. prevedea unele sugestii înspăimîntătoare. Autorul studiului a
estimat că o creştere cu un procent în rata naţionala a şomajului de la 6-7% conduce în medie
la :
- 920 sinucideri ;
- 648 omoruri ;
- 20240 atacuri mortale de inimă şi alte şocuri ;
- 495 morţi de ciroză hepatică ;
- 4227 internări la spitale de nebuni ;
- 3340 intrări în închisorile de stat.
Deşi aceste estimari sunt subiectul unor serioase descrieri statistice uneori se
subapreciază faptul că prelungind şomajul se pun într-un adevărat pericol mulţi indivizi.
Thomas Cottler, profesor la şcoala medicală de la HARVARD a enunţat acest aspect mult mai
deschis: "Acum sunt convins că şomajul este boala ucigaşă în această ţară - răspunzător de
bătaia pe care o ia sotia, nefertilitate şi de fiecare cădere umană". Psihologii germani de
asemenea au observat că şomajul poate fi primejdios pentru sănătate. Ei estimează că

9
neliniştile şi alte tulburări nervoase care însoţesc un an de şomaj pot reduce viaţa cu mai mult
de 5 ani.
Pierderile macro şi micro rezultate din somaj cu siguranţă sunt o serioasă problemă
politică.
Formele şomajului arată nu numai suma totală a şomerilor în economie, dar de
asemenea, care grupuri suferă cel mai mult de şomaj. În mod tipic adolescenţii tocmai intraţi
pe piaţa muncii au mari dificultăţi în găsirea slujbelor şi sunt cei mai probabili de a fi şomeri.
Ca un rezultat, rata medie a şomajului pentru adolescenţi este deseori de trei ori mai mare
decat rata şomajului la adulţi. Ţiganii, de asemenea, suferă de o rată a şomajului mult mai
mare decît a romanilor. In felul acesta, pierderile rezultate din şomaj nu sunt generate în mod
egal.
Deşi estimările lunare provenite de la ministerul muncii şi comisia naţională sunt o
importantă masură a şomajului, ele nu cuprind în totalitate dimensiunile problemei. Cînd
şomajul persistă căutătorii de slujbe sunt în creştere anulîndu-şi eforturile de a obţine slujbe.
După repetarea respingerilor, căutătorii de slujbe deseori sunt descurajaţi, aşa că
renunţă să mai caute.
Întrebaţi dacă sunt în căutarea unei slujbe, fiecare dintre muncitorii descurajaţi preferă
să nu răspundă. Ei vor prefera să muncească în posturile care nu le convin şi probabil nu vor
mai căuta de lucru, chiar dacă slujba dorită este mai bună.
Muncitorii descurajaţi nu se consideră ca făcînd parte din problema şomajului
deoarece din punct de vedere tehnic ei fac parte din forţa de muncă ocupată.

Consecinţe pozitive
Principalele consecinţe pozitive ale şomajului sunt:
- prin ceea ce presupune (muncitori disponibilizaţi), fenomenul creează o rezervă (mai mult sau
mai puţin sigură) de persoane potenţial dispuse să lucreze, în vederea acoperirii eventualei
cereri suplimentare de forţă de muncă;
- principial, are loc creşterea productivităţii muncii, dar mai ales a disciplinei şi punctualităţii
celor angajaţi (de teama viitoarelor concedieri);
- ca factor psihologic – presupunînd că, de obicei, sunt disponibilizaţi cei mai puţin pregătiţi
sau cei slab calificaţi – apare ridicarea interesului pentru muncă, dar mai ales sporirea
competitivităţii lucrătorilor existenţi;
- recurgerea la a trimite anumite persoane în şomaj permite – pentru firme – menţinerea
salariilor la cote relativ scăzute (o perioadă de timp).

1.2 Teorii tradiţionale şi moderne privind ocuparea şi şomajul

Teoriile sau doctrinele privind aceste subiecte au o geneză îndepărtată în timp şi s-au
cristalizat treptat, ca etape ale cunoaşterii ştiinţifice economice şi ca expresii ale capacităţii de
analiză, interpretare şi generalizare proprie specialiştilor din diferite perioade ale dezvoltării
social – economice.1
În viziune preclasică, noţiunea de şomaj a început să se desprindă de teoria anterioară,
de tip agricol, în care crizele de supraproducţie, urmate de penurie, aduceau fluctuaţii în
angajarea forţei de muncă. De pildă, mercantiliştii au fost preocupaţi mai cu seamă de
repercusiunile sociale ale problemei, cum erau: riscul inactivităţii, al vagabondajului, al
dezorganizării societăţii iar remediile propuse de ei gravitau în jurul impunerii unor munci
colective, de tradiţie agricolă, celor fără ocupaţie.2

1
2

10
Teoriile clasice şi neoclasice susţin că în condiţiile economiei în care piaţa
funcţionează bine, nu se poate forma şomaj involuntar, însă apar şomajul structural şi cel
fricţional.
În situaţia în care ar exista şomaj involuntar, acestea se explică doar prin “îngheţarea”
salariilor la un nivel prea înalt, adică prin inelasticitatea salariilor la reducere. Rigiditatea
ofertei de muncă şi excedentul persistent al acesteia se explică prin nivelul prea ridicat al
indemnizaţiei sau ajutorului de şomaj, prin acţiunile organizaţiilor de sindicat sau prin erori de
predeterminare a numărului de salariaţi, ceea ce duce la accentuarea ecartului dintre oferta şi
cererea de muncă.3
Clasicii englezi (Adam Smith, David Ricardo, alături de Thomas R.Malthus şi J.B
Say), au studiat chiar „legile asupra săracilor”. Deşi abordau cu precădere şomajul involuntar,
exista -potrivit lor- şi şomaj voluntar, în condiţiile în care mărimea salariului nu era
suficientă. De aceea, ideea autoreglării economiei (a ocupării depline) şi-a găsit formularea în:
,,legea debuşeelor” a lui J.B Say, în sensul că orice producţie, creându-şi automat cererea
corespunzătoare, nu exista motiv pentru a reduce imboldul la investiţii şi la crearea de noi
locuri de muncă.
În principiu însă, în teoria clasică,în acelaşi timp, utilizarea la maxim a capacităţilor de
producţie rentabile şi flexibilizarea salariilor asigurau echilibrul pieţei muncii (în ideea
atingerii ocupării depline); şomajul nu putea rezulta, astfel, decât în urma unui cuantum prea
ridicat al salariilor. Caracteristica situaţiei fiind aceea că nivelul salariului real limita atât
producţia, cât şi gradul de ocupare, diminuarea lui părea a fi soluţia reducerii ratei şomajului.
Neoclasicii au integrat problema ocupării în aceea, mai amplă, a echilibrului general.
Pentru Vilfredo Pareto sau Leon Walras, munca era -de pildă- o marfa ce răspundea legilor
generale ale economiei de piaţă, iar piaţa forţei de munca avea acelaşi tip de comportament cu
cea a mărfurilor (păstrându-şi însă specificul).
Teoria lui K.Marx susţine că şomajul apare ca un surplus relativ de populaţie ce se
formează datorită condiţiilor specifice de valorificare a capitalului tehnic.
Teoria lui J.M.Keynes susţine că şomajul se formează îndeosebi datorita nivelului
scăzut al cererii agregate şi se menţine atâta vreme cât aceasta nu se schimbă. El arată că
formarea şi persistenţa şomajului se corelează cu „psihologia incontrolabila şi
refractară a lumii de afaceri”, de impactul mediului de afaceri şi al politicii monetare asupra
investiţiilor, inclusiv cele pentru folosirea mâinii de lucru.

Teorii privind şomajul bazate pe concurenţa imperfectă şi pe caracterul imperfect şi


asimetria informaţiei.
Acestea susţin că o cauză importantă a formării şi accentuării şomajului o constituie
existenţa randamentelor crescătoare de scară, care restricţionează intrarea pe piaţă a
întreprinderilor micii şi mijlocii şi, deci, limitează ocuparea de resurse de muncă. O
asemenea cauză se corelează cu alta constând în economia costurilor de tranzacţii, care devine
tot mai semnificativă în condiţiile extinderii negocierilor în procesul de angajare a forţei de
muncă. Totodată, unele din aceste teorii explică ocuparea şi şomajul prin modelul numit
„interni-externi”, adică relaţia între costurile interne şi cele externe de circulaţie a forţei de
muncă în care se include costurile de negociere a contractelor de muncă, precum şi costurile
de instruire a forţei de muncă şi cele de publicitate. În asemenea condiţii, firmele acceptă
uneori să plătească salarii mai ridicate, pentru a evita sau a nu suporta aceste costuri.
Teoria incitaţiilor. Este folosită în prezent în prezent în contextul problemei de
notorietate în managementul resurselor umane, aceea denumită generic „Principalul agent”.
Această teorie susţine că angajatul apare în postura de „prim – agent”, ce beneficiază
de o informaţie privilegiată, pe care angajatorul nu o are dar este interesat să o obţină.
Angajatul îşi cunoaşte exact capacităţile de muncă pe care le are, dar angajatorul nu posedă

11
aceste informaţii complete şi are interesul să le dobândească pentru a-l motiva pe angajat să
lucreze cât mai eficient.
Teoria salariului de eficienţă susţine că în scopul atragerii de salariaţi capabili să
realizeze randamente mari, patronatele plătesc un salariu de eficienţa mai ridicat decât ce ar fi
plătit în împrejurările unei informaţii complete despre noul angajat.
Teoria modelului de ocupare sectorială a resurselor de muncă susţine necesitatea
flexibilizării mecanismului de funcţionare a pieţei muncii. În acest sens se trece la testarea şi
apoi la extinderea formelor atipice de ocupare a resurselor de muncă.
În acest fel se reduce presiunea exercitată asupra pieţei muncii de către: costurile mari
generate de protecţia socială; mobilitatea diminuată a muncii; schimbările intervenite în oferta
de muncă.
Teoria planurilor naţionale de acţiune în domeniul ocupării resurselor de muncă
susţine nevoia de modelare a comportamentelor operatorilor care acţionează pe piaţa muncii,
de compatibilizare a acţiunilor din plan naţional cu cele din plan comunitar, internaţional pe
piaţa muncii, asigurându-se astfel îmbunătăţirea capitalului uman.4

1.3 Cauzele şi formele şomajului contemporan

Problematica ocupării şi şomajului constituie o latură importantă a echilibrului


macroeconomic şi o componentă indispensabilă a politicilor macroeconomice şi
macrosociale.
Şomajul este un proces foarte ramificat, sub aspectul cauzelor, ca şi al efectelor, şi
trebuie înţeles, în primul rând din punctul de vedere al substratului economic, genezei,
costului şi efectelor sale.
Şomajul în economia de piaţă apare ca un fenomen inevitabil. El este un parametru
caracteristic unui spaţiu şi unui interval de timp dat, rezultat al ajustării cererii şi ofertei forţei
de muncă. Dimensiunile şi evoluţia lui denotă atât nevoi ale ajustării şi stabilizării
macroeconomice, cât şi stări concrete, individuale sau de grup cauzate de modelarea relaţiilor
de muncă.
În fapt, şomajul se produce la nivel microeconomic, dar se manifesta la nivelul tuturor
disponibilizărilor însumate la nivel macroeconomic. Necesitatea implicării structurilor
organizatorice şi de conducere ale statului, în procesul amplu şi complex de evaluare şi
limitare, în spiritul legilor economiei de piaţă, a şomajului, este argumentul cel mai mult
invocat.5
Şomajul este o stare negativă a populaţiei active disponibile,care nu găseşte locuri de
muncă, din cauza dereglării relaţiei dintre dezvoltarea economiei, ca sursă a cererii de muncă
şi evoluţia populaţiei, ca sursă a ofertei de muncă.
În condiţiile contemporane, şomajul este considerat ca un dezechilibru al pieţei muncii
naţionale, adică dezechilibru între cererea globală de muncă şi oferta globală de muncă. Acest
dezechilibru reflectă un excedent al ofertei de muncă faţă de cererea de muncă, având niveluri
şi sensuri de evoluţie diferite pe ţări şi perioade. El a înregistrat iniţial un caracter temporar,
pentru ca în prezent să fie permanent, fără să excludă însă total şi definitiv existenţa unei stări
de ocupare optimală a forţei de muncă. Şomajul, ca şi creşterea economică, tinde să urmeze
un, model ciclic.6
Şomerii, în conformitate cu criteriile Biroului Internaţional al Muncii (BIM) sunt
persoanele de 15 ani şi peste, care în cursul perioadei de referinţă îndeplinesc simultan
următoarele condiţii: nu au un loc de muncă şi nu desfăşoară o activitate în scopul obţinerii
unor venituri;sunt în căutarea unui loc de muncă, utilizând în ultimele 4 săptămâni diferite
metode pentru a-l găsi: înscrierea la agenţia de ocupare şi formare profesională sau la agenţii

5
6

12
particulare de plasare, demersuri pentru a începe o activitate pe cont propriu, publicarea de
anunţuri şi răspunsuri la anunţuri, apel la prieteni, rude, colegi,sindicate etc.; sunt disponibile
să înceapă lucrul în următoarele 15 zile, dacă şi-ar găsi imediat un loc de muncă.7
Fiind un dezechilibru macrosocial,şomajul are multiple cauze care pornesc de la
statutul economico-social al angajatorilor dar şi al celor care oferă forţă de muncă în condiţiile
pieţei.
Analizând fenomenul,specialiştii au grupat cauzele şomajului în: cauze generatoare de
şomaj de echilibru şi cauze generatoare de şomaj de dezechilibru.
Cauzele generatoare de şomaj de echilibru se formează la nivel microeconomic şi
provin din starea activităţilor economice la nivelul de baza.
Şomajul de echilibru apare în momentul când există un echilibru în activitatea
economică de ansamblu,cu toate acestea, o parte din populaţia activă disponibilă nu găseşte
imediat un loc de muncă. Un număr de persoane active disponibile continuă să caute locuri de
muncă pentru care să se obţină salarii mai mari, astfel că apare o ofertă suplimentară de forţă
de muncă.
Această formă de şomaj mai poartă denumirea de şomaj natural întrucât este
determinat de cauze ce ţin de şomajul voluntar,cât şi de alte cauze apreciate ca normale într-o
economie cu piaţă concurenţial-funcţională.
Cauzele generatoare de şomaj de dezechilibru ţin de cererea şi oferta agregate de
muncă şi de modul specific în care cele două intercondiţionează.
Curba cererii agregate de muncă relevă interesul patronului de a angaja un număr mai
redus de persoane sau de a înlocui personalul cu alţi factori de producţie, pe măsură ce salariul
practicat este mai mare decât salariul de echilibru.
Curba ofertei agregate de muncă se referă la numărul persoanelor dispuse să se
angajeze,în funcţie de evoluţia salariului. În momentul când salariul practicat este la un nivel
mai ridicat decât salariul de echilibru,înseamnă că piaţa muncii se află în dezechilibru
deoarece apare un excedent de forţă de muncă. Aşadar, şomajul de dezechilibru reprezintă
excedentul de forţă de muncă ce apare când salariul practicat se află deasupra salariului de
echilibru.
Cererea de muncă, relativ inelastică la modificarea salariului, se explică prin mai mulţi
factori de influenţă,între care acţionează: costul marginal; folosirea tehnicii noi în cadrul
unităţilor economice;modul în care se realizează combinarea factorilor de producţie prin
substituirea factorului de producţie capital etc.

Cauzele generatoare de şomaj de echilibru, dezechilibru

Cauzele generatoare de şomaj de dezechilibru Cauzele generatoare de şomaj de echilibru -


provin din necorelarea cererii cu oferta de
muncă în:

 Evoluţia nefavorabilă a activităţilor  În desfăşurarea anumitor activităţi;


economice sau substituirea muncii prin  În ocuparea unor locuri de muncă;
capital;  În dezvoltarea unor entităţi teritoriale;
 Presiuni din partea organizaţiilor  În angajarea pe diferite locuri de
sindicale privind sporirea salariului muncă a persoanelor care nu au
minim; calificarea corespunzătoare;
 Creşterea ofertei de muncă îndeosebi  În transmiterea informaţiilor necesare
din partea noilor generaţii care au ajuns privind existenţa diferitelor locuri de
la vârsta legală de muncă,creşterea ce munca;
7

13
nu se corelează cu nivelul salariului;
 Creşterea ofertei de muncă din partea
unor persoane de vârsta a doua;
Sursa: informaţii prelucrate din cartea “Macroeconomie”, Colectiv U.C.B., Editura
Independenţa economică, Piteşti 2010 (pag 116-117)

Principalele forme ale şomajului sunt:


Şomajul voluntar reprezintă persoanele care refuză salariul oferit sau se află în
imposibilitatea de a accepta acest salariu. Un asemenea şomaj arată că sunt şi persoane care
nu pot să se angajeze într-o activitate deoarece nivelul ridicat al salariilor,determinat prin
negocieri colective,generează diminuarea cererii de muncă.
Şomajul involuntar reprezintă persoanele neocupate care ar fi dispuse să lucreze,
acceptând chiar un salariu nominal mai mic decât salariul existent, sperând ca atunci când
cererea efectivă de muncă se va mări va creşte şi nivelul ocupării.
Şomajul fricţional este şomajul în care o persoană sau un grup de persoane părăsesc în
mod voluntar sau prin concediere locul de muncă,devenind şomeri, pentru un anumit timp.
Aceste persoane preferă să nu lucreze decât să accepte un salariu a cărui mărime pentru ei s-
ar situa sub un anumit nivel minim. Persoanele care caută de lucru urmăresc un loc de muncă
retribuit cu un salariu mai mare, iar patronul nu doreşte să angajeze persoanele respective.
Şomajul structural este acela care se formează din cauze de natură economică,ce
acţionează în fază descendentă a unui ciclu economic pe termen lung,atunci când nu se pot
crea locuri de muncă durabile în acord cu creşterea ofertei de forţă de muncă. O bună parte a
şomerilor este formulată din tineri şi femei, iar rata şomajului la aceste categorii a crescut în
decursul timpului.
Şomajul tehnologic este şomajul generat de modernizarea vechilor tehnici şi
tehnologii de fabricaţie. Aceasta se realizează prin evoluţia ramurilor propulsatoare ale unui
nou mod tehnic de producţie şi prin accentuarea procesului de concentrare a producţiei şi
capitalului.
Şomajul sezonier depinde de factorii naturali ce influenţează puternic activitatea din
anumite ramuri economice (agricultura, construcţiile, turismul, etc.) dar şi de obiceiul
populaţiei de a cumpăra,obicei care la rândul lui este corelat cu schimbările anotimpului într-
un an. Acesta este un şomaj de durată relativ mică şi poate fi resorbit mai ales prin pregătirea
persoanelor respective pentru o activitate complementară,ce ar putea fi efectuată în perioada
critică.
Şomajul intermitent e generat de mobilitatea insuficientă a forţei de muncă, de
inegalităţile între calificările persoanelor care vor să se angajeze şi calificările pe care le
solicită patronatul, folosirea contractelor de angajare a forţei de muncă pe perioade de timp
scurte,consecinţa nesiguranţei unor afaceri economice, precum şi a interesului patronatului de
a face presiuni asupra angajaţilor şi asupra organizaţiilor sindicale în anumite condiţii de timp
şi spaţiu.
Şomajul de conversiune este acela care afectează îndeosebi salariaţii ce aveau locul de
muncă stabil până la concediere,fără vechime mare în muncă,însa sunt posesori ai unei
calificări ce le poate favoriza o stabilitate mai mare şi dreptul la un ajutor de şomaj mai
avantajos.
Şomajul repetitiv include persoanele care cunosc o alternanţă de perioade de activitate
şi de şomaj,afectând mai ales tinerii şi persoanele cu o calificare slabă,degradând competenţa
profesională şi statutul lor social.
Şomajul de excluziune cuprinde populaţia activă formată din persoanele în etate, cele
mai puţin calificate,cele aflate în şomaj o perioada lungă, indiferent dacă primesc sau nu
ajutorul de şomaj.

14
Aceste din urmă trei forme ale şomajului sunt apreciate de către specialişti ca fiind
formele predominante în condiţiile actuale 8.

1.4 Factori specifici ce determină rata şomajului

Pentru a dezvolta această temă am utilizat şapte puncte de vedere şi anume:


a) structura şi migraţia populaţiei din ţara respectivă reprezintă poate unul dintre cei mai
importanţi factori;este binecunoscut faptul că în orice stat rata naturală a şomajului se
calculează sub forma unei medii ponderate a ratelor naturale ale şomajului diferitelor grupuri
demografice. Aşadar şi cea mai mică modificare în structura acestor grupuri pe piaţa muncii
va afecta rata naturală a şomajului din economia respectivă. Un exemplul elocvent reprezintă
rata şomajului mai ridicată la populaţia de culoare în ţările dezvoltate cum ar fi SUA; rata
şomajului la rromii din ţările europene,ţările din fostul bloc comunist;rata şomajului mai
ridicată în rândul tinerilor în multe ţări.
b) salariul minim pe economie, existenţa lui determină rata naturală a şomajului. Acesta
are ca scop principal asigurarea unui nivel al remunerării decent pentru forţa de muncă fiind
reglementat prin legislaţia fiecărei ţări. Existenţa salariului minim pe economie, alături de
anumite caracteristici demografice (de exemplu vârsta tânără) împreună pot duce la creşterea
şomajului natural întrucât nivelul ridicat al salariului minim poate avea efecte negative în
ceea ce privesc oportunităţile de muncă pentru tineri, indiferent dacă va avea sau nu va avea
efecte mai mici asupra celorlalte grupuri de forţă de muncă.
c) rata de creştere economică - chiar dacă rata de creştere economică într-o economie
este constantă,sectoarele cu rate de creştere mai mari vor absorbi mai multă forţă de muncă
iar cele ce-şi diminuează ritmul de creştere vor respinge forţa de muncă. Deoarece
disponibilităţile de muncă au o mobilitate redusă şi nu pot fi mutate dintr-un sector/teritoriu în
altul fără costuri ridicate, cu cât va fi mai mare variaţia creşterii diferitelor sectoare de
activitate, cu atât va fi mai ridicat nivelul general al ratei şomajului. Variabilitatea de creştere
pe sectoare de activitate este influenţată şocuri economice cum ar fi şocuri ale ofertei sau ale
cererii, acestea provocând reacţii diferite pe sectoare şi în rata şomajului
d) ajutorul de şomaj – este un factor important care influenţează rata naturală a
şomajului, acest lucru datorându-se faptului că în funcţie de prevederile legislaţiei fiecărei ţări
nu toţi şomerii au dreptul la şomaj iar ajutorul de şomaj poate fii acordat pe o perioada
limitată de timp. De obicei lucrătorii iau în considerare raportul de înlocuire al venitului
(raportul dintre venitul disponibil pe timpul perioadei de şomaj şi venitul disponibil în timpul
perioadei de angajare) şi cu cât acest raport este mai mare cu atât creşte înclinaţia lucrătorilor
spre prelungirea duratei de şomaj. Creşterea înclinaţiei şomerilor pentru încadrarea în muncă
va avea loc în situaţia când acest raport va scădea.
Durata acordării ajutorului de şomaj care diferă de la o ţară la alta poate influenţa mărimea
ratei şomajului pe termen lung dintr-o economie. Practica economiei mondiale dovedeşte că
ţările cu sisteme mai generoase de şomaj (în privinţa duratei acordării ajutorului de şomaj) au
o proporţie mai ridicată a şomajului pe termen lung în totalul şomajului (exemplul Olandei şi
Belgiei) în comparaţie cu sistemele mai puţin generoase de şomaj (SUA, Elveţia, Japonia).
S-a constatat că în ţările cu experienţă în studiul şomajului, extinderea duratei potenţiale a
şomajului determină un şomaj pe termen lung mai ridicat decât creşterea valorii ajutorului de
şomaj fără a modifica durata.
e) puterea sindicatelor - diferă în funcţie de fiecare ţară şi poate influenţa rata naturală a
şomajului prin puterea lor de negociere. Sindicatele a tendinţa să crească salariul real al
membrilor ce aparţin sindicatului şi să scadă nivelul angajărilor în sectoarele nesindicalizate.
Totodată sindicatele vor păstra locurile de muncă şi salariile membrilor de sindicat cu costul
unei mai mari fluctuaţii în rata ocupării celor ce nu sunt membrii de sindicat. Un aspect
important privind sindicatele este ca influenţa acestora asupra şomajului depinde atât de
8

15
natura organizaţiilor de sindicat cât şi a negocierilor salariale. Un exemplu elocvent este acela
când sindicatele acoperă cu aproximaţie întreaga forţa de muncă iar negocierile au loc la nivel
naţional,sindicatul va încerca să obţină un nivel al salariului care să fie compatibil cu o rată
mai scăzută a şomajului.
f) impozitele sunt importante deoarece determină creşterea modestă a sectorului privat şi
reducerea performanţelor sale. Totodată încurajează economia subterană(clandestină) şi
nedeclararea veniturilor pentru a scăpa de impozite,fapt ce duce la o rată măsurată a şomajului
mai mare decât rata reală.
Pentru determinarea cererii de muncă a patronilor este mai important salariul brut şi nu
cel net(salariul pe care îl primesc efectiv angajaţii);diferenţa între acestea două fiind impozitul
pe venit,fiind în creştere în ultimii ani în toate ţările. Fenomenul a influenţat într-o mare
măsură oferta de muncă,mărind inflexibilitatea pieţei muncii întrucât costurile salariale reale
au crescut în comparaţie cu productivitatea.
g) fenomenul histeresis-cuvântul provine din fizică iar situaţia apare când o
variabilă care este temporar influenţată de o forţă externă nu mai revine la nivelul său iniţial
chiar dacă acţiunea acestei forţe externe dispare. Rata naturală a şomajului poate fi influenţată
de modificări temporare în rata actuală a şomajului (ex. lucrătorii care devin şomeri pot suferi
o deteriorare a capitalului uman devenind astfel neangajabili chiar şi după ce şocul ce a cauzat
şomajul a trecut).
Funcţionarea normală a pieţei muncii are loc atunci când există un şomaj natural a
cărui rată corespunde folosirii integrale,depline a forţei de muncă. Rata naturală a şomajului
este deci o rată care asigură echilibrul macroeconomic. Şomajul, în orice ţară, poate fi
considerat ca fiind excesiv numai dacă acesta depăşeşte nivelul său natural.
Se pune însă problema: cum poate să existe şomaj în cazul folosirii „depline” a forţei
de muncă? Răspunsul este evident. Nu este posibil ca la un moment dat şomajul să fie zero
deoarece, din motive fireşti, o parte a forţei de muncă intră sau iese continuu din rândul
şomerilor. În plus, noile generaţii de lucrători intră continuu în rândul forţei de muncă,aşa
cum,în mod continuu există lucrători care părăsesc slujba pentru a căuta alta. Chiar şi în
perioadele de boom economic pot exista dezechilibre între cei ce caută de lucru şi aptitudinile
de care au nevoie sau locul unde se află companiile care caută lucrători.
În general, diferenţa dintre rata şomajului actual şi rata şomajului natural este
denumită şomaj ciclic, adică şomajul care poate fi redus printr-o politică macroeconomică
expansionistă fără a determina o creştere nesfârşită în rata inflaţiei. Orice guvern poate
reduce rata naturală a şomajului dar nu prin politici macroeconomice convenţionale, ci prin
politici structurale, cum ar fi: recalificarea, stimulente pentru a îmbogăţi mobilitatea sau taxe
stimulative pentru a accepta o slujbă şi a renunţa la şomaj.9

16
Capitolul II : Realitatea şomajului în Republica Moldova

2.1 Probleme principale cu care se confruntă piaţa forţei de muncă în Republica


Moldova
Problemele principale cu care se confruntă actualmente piaţa forţei de muncă sunt:
Lipsa unei analize profunde a proceselor pe piaţa muncii, care ar sta la baza
elaborării politicilor de formare profesională şi ocupare a forţei de muncă.
1. Numărul mic de locuri de muncă libere în economia naţională.
Salariile mici disponibile şi cerinţele mari înaintate de către agenţii economici
pentru ocuparea locurilor de muncă.
2. Posibilităţile reduse de angajare în cîmpul muncii pentru femei, tineret,
absolvenţi ai instituţiilor de învăţămînt.
3. Sporirea numărului persoanelor ocupate în sectorul neformal şi exploatarea
forţei de muncă de către agenţii economici. Fiind angajate neoficial, persoanele
mai ales cele tinere, lucrează o lună sau două, după care sunt concediate fără a
fi remunerate. Odată cu crearea de la 01.01.2002 a Inspectiei Muncii, care deja
şi-a început activitatea, acest fenomen negativ va dispărea.
4. Rolul scăzut al patronatului şi sindicatelor în realizarea politicilor pe piaţa
forţei de muncă.
5. Tendinţa de reducere a forţei de muncă. Scăderea numărului populaţiei
economic active şi a populaţiei ocupate în economie este un fenomen relativ
normal în condiţiile substituirii unui sistem economic cu altul. Populaţia
economic activă s-a redus în anul 2001 cu 54 mii persoane faţă de anul 1997,
iar populaţia ocupată în economia natională - cu 147 mii persoane.
6. Utilizarea insuficientă a potenţialului uman în perioada actuală este
condiţionată de scăderea cererii de forţa de muncă de calificare înaltă, motivată
de schimbări structurale în economie, de nivelul scăzut al salariilor, lipsa
locurilor de muncă s.a.

2.2 Caracteristica generală a evoluţiei şomajului în Republica Moldova


Pentru necesitatea studierii profunde, sistematice şi multilaterale a fenomenului de
şomaj care, la scară mondială, este un satelit permanent al dezvoltării umane, pledează o serie
de argumente deosebit de importante.
Conform normelor internaţionale, rata şi durata şomajului fac parte din grupul de
indicatori de alertă, care caracterizează nesiguranţa ocupării într-un areal socioeconomic
concret, valorile lor critice atenţionînd că ţara este ameninţată de deteriorarea acestei
securităţi, mergînd spre o dezintegrare socială şi o posibilă criză.
17
Indicatorii de nivel şi de structură ai şomajului sunt, la scară macroeconomică, o
măsură indirectă a capacităţii de ocupare a unei economii, de folosire a potenţialului uman de
care dispune. Totodată, ei furnizează informaţii privind funcţionalitatea sistemului
demoeconomic în ansamblu, fiind element de fundamentare a politicilor economice şi sociale.
Problema şomajului în Republica Moldova a devenit extrem de acută odată cu
perioada de tranziţie la economia de piaţă. Însă dacă pînă la 1998 datele statisticii oficiale
declarau o situaţie aproape ideală privind ocuparea populaţiei (o rată de şomaj de cca 2%),
apoi din 1998 ele se schimbă radical, ponderea şomerilor în populaţia economic activă fiind
apreciată, în diferiţi ani, de 7-13%.
Deşi acestă rată a şomajului în republică e calculată prin metodologii internaţional
acceptate şi apreciază mult mai real proporţiile fenomenului, se consideră că ea este, totuşi, o
analiză tradiţională a evoluţiei şomajului, datele obţinute fiind destul de preţioase în ce constă
studiul cantitativ şi, doar parţial, calitativ al efectivului de şomeri autohtoni.
În acelaşi timp, se consideră că în republică problema e mult mai amplă decît o
reflectă aceste date. Obiectivul acestei cercetări a constat anume în aceea de a descoperi
caracteristici specifice, care ar completa tabloul tradiţional al nonocupării în Republica
Moldova.
Procesul de trecere la o economie concurenţială, care caracterizează ultimul deceniu
de dezvoltare a Republicii Moldova, în condiţii de acută criză economică şi penurie de
resurse, o deosebită importanţă o are utilizarea eficientă a resurselor existente şi, în primul
rînd, a resurselor umane, care, în calitatea lor de furnizor al forţei de muncă, determină reuşita
funcţionării celorlalte elemente productive.
După cum atestă întreaga istorie a dezvoltării umane, realitatea este de aşa natură, că
utilizarea factorului „muncă” nu e perfectă. Dimensiunea ofertei de muncă nu corespunde
întotdeauna cu cererea de muncă, dezechilibrul între ele, cînd o parte a forţei de muncă rămîne
neocupată, făcînd să apară şomajul persoanelor apte de muncă.
În Republica Moldova problemele legate de ocupare sunt reglementate de „Legea
privind Utilizarea forţei de muncă”, aprobată în 1992 şi completată în 1994, 1995, 1997. În
această Lege, conform definiţiei naţionale, „sunt consideraţi şomeri cetăţenii apţi de muncă,
în vîrstă aptă pentru muncă care, din motive ce nu depind de ei, nu au loc de muncă
corespunzător, un alt venit legal şi sunt înregistraţi la oficiile forţei de muncă (OFM) unde îşi
au domiciliul, ca persoane în căutare de lucru şi care dau dovadă că doresc să se încadreze
în muncă”.
Creşterea şomajului în Republica Moldova este susţinută şi de unele caracteristici
demoeconomice specifice ca:
- densitatea sporită a populaţiei (cca 128 pers. la 1 km.p.), aceasta fiind o restricţie
serioasă pentru mobilitatea teritorială a forţei de muncă;
- caracterul pronunţaţ agrar al economiei, majoritatea populaţiei locind în mediu rural
(54%), problema ocupării şi şomajului fiind aici extrem de acută şi greu de soluţionat;
- ponderea ridicată a femeilor (52%) în totalul populaţiei şi nivelul lor de activitate
tradiţional înalt.
Prin urmare, problema neangajării şi neparticipării la munca socială a persoanelor
tinere, cu un înalt potenţial fizic şi intelectual, este una deosebit de dureroasă pentru republică.
Prin ea se anihilează acea sumă colosală de bani ai statului, cheltuită pentru instruirea cadrelor
tinere pe parcursul a multor ani, sumă care anual se ridică la cca 4% din PIB al republicii. Şi
este foarte regretabil faptul că aceste persoane, gata pregătite, sunt obligate să-şi părăsească
republica şi să-şi valorifice potenţialul obţinut pe alte meleaguri, în alte ţări.
În aceeaşi ordine de idei deosebit de importante devine problema utilizării forţei de
muncă de înaltă calificare, în special cu studii superioare finisate. În ultimii ani, începînd

18
aproximativ cu mijlocul anilor 90 sec.XX, ia amploare dezvoltarea de noi instituţii de
învăţămînt- colegii, universităţi, academii. Din a.1995 şi pînă în a.2000 numărul absolvenţilor
şcolilor superioare din republică a crescut de peste 3 ori, în timp ce numărul persoanelor cu
studii superioare, angajate în muncă imediat după terminarea lor, de fapt a rămas la acelaşi
nivel sau chiar a scăzut. Cu alte cuvinte, numeroşi absolvenţi ai acestor instituţii de învăţămînt
superior nu se pot angaja rapid la un serviciu conform specialităţilor obţinute.
Situaţia dată, în cele din urmă, impune tinerii absolvenţi ai şcolilor superioare să
completeze rîndurile şomerilor ori să-şi caute norocul în alte domenii de activitate – în
republică sau peste hotarele ei – cu atît mai mult că nici salariul oferit în ţară, de regulă, nu
stimuleză căutarea mai insistentă a unui loc de muncă în economia autohtonă (salariul mediu
în Republica Moldova acoperind cca 40% din bugetul minim de consum).
Date relevante prezintă analiza evoluţiei duratei şomajului la unele categorii de şomeri
pe parcursul perioadei examinate. Se observă o creştere generală a duratei şomajului atît la
bărbaţi, cît şi la femei. Dacă în a.2000 în comparaţie cu a.1996, aflarea în şomaj durabil (de la
6 luni pînă la un an), a persoanelor de ambele sexe a fost, într-o oarecare măsură, la un nivel
stabil (variind între 24-25% din totalul şomerilor), apoi atît la bărbaţi, cît şi la femei, ponderea
persoanelor care s-au aflat în şomaj o perioadă sunb 6 luni (adică în şomaj de scurtă durată) s-
a redus considerabil (cu 14% la bărbaţi şi cu 7% la femei).
În acelaşi timp, a avut loc o serioasă creştere a şomajului înregistrat cronic, adică celui
de peste un an. Astfel, pe parcursul anilor anilor 1996-2000, ponderea şomerilor bărbaţi în
şomaj cronic s-a mărit cu 10,9%, iar ponderea femeilor a crescut cu 8,6%.
Aceste date mărturisesc faptul, că la etapa actuală situaţia şomajului s-a acutizat foarte
mult, că fenomenul în cauză manifestă o evidentă tendinţă de cronicizare, că problema ca
atare necesită o atenţie sporită şi să se cer elaborate noi căi şi evidenţiate noi rezerve de
atenuare a ei.
Pe parcursul ultimilor ani s-a făcut destul de mult pentru a înviora activitatea de
angajare/reangajare a şomerilor înregistraţi. În anul 2000, comparativ cu a.1996, numărul
celor plasaţi în cîmpul muncii, pe parcursul perioadei aflării lor în şomaj, s-a mărit în total de
la 42,2% la 43,4%. Cota şomerilor-bărbaţi plasaţi în muncă s-a redus de la 56,8% la 39,8%,
dar a crescut considerabil cota şomerilor-femei plasate în cîmpul muncii (de la 34,4% la
47,0%).
Pe piaţa muncii din Republica Moldova se manifestă şi o tendinţă inversă. Deşi este
mare numărul şomerilor care nu pot fi angajaţi, multe locuri de muncă rămîn neocupate (1242
în 1999, din ele 938 – destinate muncitorilor). Acest fapt denotă o neconconcordanţă puternică
între structura abilităţilor cererii cu cele ale ofertei de muncă pe piaţa naţională.
2.3 Rezultatele sondajului sociologic în privinţa şomajului în Republica Moldova

1. Nivelul şomajului evident, în conformitate cu rezultatele sondajului, este evaluat cu


6,2%. Totodată, aproape o treime din persoanele încadrate în cîmpul muncii se află în
stare de şomaj latent (săptămînă redusă de muncă, concedii din iniţiativa administraţiei
etc.). numai 20,3% din şomeri s-au concediat în conformitate cu decizia personală, pe
cînd 79,7% au fost concediaţi din cauza reducerii statelor sau lichidării întreprinderii.
Concedierile se realizează mai mult din cauza salariilor mici (56,2%), reţinerii cronice
a salariilor sau refuzul proprietarului de a-l achita (18,7%).
2. Durata şomajului. Spre regret, predomină şomajul cronic de durată – 73,3%. 11,7%
alcătuiesc persoanele aflate în şomaj timp de 6-12 luni. 15% din respondenţi sunt în
somaj mai puţin de 6 luni.

19
3. Mobilitatea şomerilor este foarte înaltă: 30,5% din şomeri au fost încadraţi în
activitate la ultimul loc de muncă nu maimult de un an, o perioadă nu mai mare, de doi
ani, au indicat 6,8%.
4. Specialităţile (profesiile) şomerilor. Cea mai mare parte a şomerilor au specialităţi
muncitoare – din domeniile industriei, construcţiei, agriculturii (63,8%). Pe locul 2, cu
15,5%, se află specialiştii din cultură, învăţămînt şi ocrotire a sănătăţii. Căutarea unui
serviciu prezintă o problemă deosebit de mare pentru persoanele cu o vechime mică în
muncă şi pentru cele a căror specialitate nu este solicitată în condiţiile economiei de
piaţă.
5. Aspectul regional. Divizarea şomerilor în conformitate cu tipul (urban-rural) indică la
predominarea acestui fenomen în forma lui declarată (evidentă) în oraşe şi latentă – la
sate. Cu toate că mai mult de 40% din şomeri locuiesc în municipiile Chişinău şi Bălţi,
anume acolo există posibilităţi mai largi de căutare a unui loc de muncă. În localităţile
rurale au fost depistate 34,4% şomeri, aceasta în condiţiile cînd populaţia sătească
alcătuieşte 50 la sută din numărul ei total pe ţară. Populaţia oraşelor mici (10-15 mii
oameni) se află în cea mai defavorabilă situaţie, deoarece, spre deosebire de locuitorii
satelor, nu posedă atît pămînt în proprietate, cît nici o cotă mică care le-ar oferi careva
surse de existenţă.
6. Parametri sociali ai şomajului. Aspectele demografice ale şomajului (sex, vîrstă) în
Republica Moldova sunt în linii generale asemănătoare celor din alte ţări cu o
economie în tranziţie: femeile sunt supuse riscului şomajului într-o măsură mai mare
(57%), aceeaşi situaţie fiind caracteristică pentru tineri şi persoanele afalte în prag de
pensionare.
Totuşi, trebuie să se ţină cont de altă circumstanţă, în conformitate cu care în
situaţia cea mai dramatică se află populaţia în vîrstă de 24-34 ani: cota şomerilor în
categoria dată este cea mai înaltă – 29,1%, adică cu 10 puncte mai înaltă decît în
cadrul întregii populaţiei economic active (19,7%). Între timp, anume această
categorie se află în perioada afirmării profesionale şi sociale: definitivarea studiilor,
căpătarea abilităţilor profesionale şi crearea familiei.
Este contingentul care a intrat în vîrsta economic activă deja în condiţiile
economiei de piaţă. Lipsa unui loc de muncă pentru aceste persoane este cauza
principală a faptului, că anume acest grup de 24-34 ani alcătuieşte mai mult de 70%
din migraţii, plecaţi după hotare în scopul încadrării în muncă.
Factorul instruire. Criza economică de durată, scăderea considerabilă a nivelului
activităţii în industrie şi în producţia caracterizată de un nivel tehnologic înalt sunt
cauze ale faptului că 22,5% din şomeri alcătuiesc persoanele cu studii superioare, iar
32,5% - cu studii medii de specialitate. Instruirea este o resursă importantă a populaţiei
Republicii Moldova în adaptarea la condiţiile noi ale economiei de piaţă. Însă dacă în
viitorul apropiat situaţia economică nu se va ameliora, această prioritate va fi pierdută
în mod catastrofal.
Paleta etnică a şomajului. Şomajul a afectat în cea mai mică măsură etnicii moldoveni,
ucraineni şi bulgari; mai mult manifestîndu-se în cazul ruşilor şi găgăuzilor. Cea din
urmă situaţie, probabil, se explică prin faptul, că minoritatea rusă este concentrată în
mediul urban, unde nivelul şomajului este mai înalt, iar în Găgăuzia, unde sectorul
agrar ocupă 90% din economie, îşi spun cuvîntul anumite limitări naturale şi
economice.
Relaţiile familiale. Cîmpul social al şomajului nu-i localizează doar pe oamenii care au
pierdut serviciul. 61,3% din şomeri sunt căsătoriţi, iar aceasta înseamnă că familiile lor
se află, la fel, sub presiunea şomajului. În 75% din familiile date sunt şi copii, inclusiv
în 44,1% - doi şi mai mulţi. Lipsa unui loc de muncă pentru părinţi în cadrul ţării îi

20
impune pe mulţi din ei să plece după hotare, fapr care influenţează negativ asupra stării
sănătăţii, educaţiei şi instruirii copiilor lor.
7. Atitudinea faţă de şomaj, veniturile. Populaţia Republicii Moldova, aflată în condiţii
de
spaţiu post-sovetic, se adaptează dificil la şomaj: 53,2% din şomeri consideră că acest
fenomen este ruşinos şi nu poate fi acceptat. Dar aproximativ 20% cred că şomajul
este o realitate a economiei de piaţă care, pe lîngă toate celea, îi face pe oameni să
aprecieze la justa valoare locul său de muncă. 49,3% din şomeri se confruntă cu o
insuficienţă critică de mijloace de existenţă, doar 10,7% din respondenţi apreciind
starea lor ca favorabilă. Printre cei din urmă, se pare, sunt persoanele care nu au copii,
cu o asigurare materială destul de înaltă, avînd economii sau beneficiind de ajutorul
rudelor etc. Un ajutor suplimentar aceştia îl au din cîştigurile accidentale sau din
gospodăria auxiliară. Doar 5% din şomeri îşi asigură existenţa din contul
îndemnizaţiei de şomaj, asigurate de către stat.
8. Căutarea unui serviciu. Majoritatea şomerilor dau dovadă se activism şi iniţiativă în
căutarea unui loc de muncă – se adresează prietenilor şi rudelor (77,9%) sau direct
celor care oferă loc de muncă (41,2%). Numai 35,3% din şomeri sunt înregistraţi în
centrele de stat de încadrare în cîmpul muncii, iar 7,3% s-au adresat unor firme
particulare cu asemenea destinaţie. Criteriul de bază pentru majoritatea şomerilor
(38,5%) este salariul de proporţii suficiente (chiar în cazul realizării unei activităţi
neinteresante sau de calificare joasă). Numai 10% au pomenit autorealizarea
profesională. La fel de importante sunt considerate condiţiile de muncă. 42,7% dintre
şomeri consideră emigrarea după hotare în scopul angajării în cîmpul muncii o ieşire
din situaţie, numind printre ţările căror dau prioritate statele din bazinul Mării
Mediterane, iar mai accesibile – Rusia şi Romania, în care adaptarea umanitară şi
socială se realizează mai repede.

9. Şomerii şi statul. Susţinerea şomerilor de către stat se realizează prin mai multe forme:
prin Programul de stat pentru încadrare în cîmpul muncii, efectuarea unor reforme
structurale, stimularea antreprenoriatului, organizarea activităţilor sociale etc.
Dar în activitatea cotidiană, în practică, şomerii colaborează cu statul în două moduri:
a) prin contactarea centrelor de încadrare în cîmpul muncii (înregistrare, instruire,
oferire de loc de muncă) şi b) primirea îndemnizaţiei pentru şomaj. Ordinea primirii
îndemnizaţiei pentru şomaj şi volumul ai sunt determinate, în primul rînd, de
posibilităţile financiare ale statului. Iar acestea sunt limitate. În cît priveşte Centrele, în
activitatea lor mai există multe rezerve. De ajuns de pomenit că 52,9% din şomeri nu
s-au adresat pentru servicii, şi numai 11,4% sunt satisfăcuţi de activitatea lor. În
aşa mod, rezultatele sondajului sociologoc prezintă o informaţie vastă în scopul
analizei situaţiei şi determinării căilor de perfecţionare a funcţionalităţii pieţei forţei de
muncă în cadrul politicii de stat a încadrării în muncă în Republica Moldova.

2.4 Unele aspecte ale protecţiei sociale ale şomerilor

Deşi Republica Moldova a parcurs etapa constituirii cadrului instituţional şi legislativ


de funcţionare a sistemului de asistenţă acordată şomerilor, rata şomajului a continuat să fie în
permanentă creştere, fiind alimentată de surse multiple, inclusiv: declinul producţiei şi al
exportului; reducerea personalului de la unităţile economice, debirocratizarea aparatului de
conducere; falimentul societăţilor ne competitive; reducerea efortului investiţional al statului,
care nu poate fi deocamdată compensat de către agenţii economici; creşterea ofertei forţei de
muncă.
21
Deşi fenomenele perturbatoare care se manifestă pe piaţa muncii generază conflicte în
plan economic şi social, nu a fost concepută o politică eficientă de protecţie anticipativă,
activă şi reparatorie în acest domeniu. Numărul persoanelor care se adresează la oficiile forţei
de muncă în căutarea unui loc de muncă este în continuă descreştere. Dacă în 1999 la oficiile
respective s-au adresat 57834 persoane, apoi în 10 luni ale anului 2000 s-au adresat 44044. La
data de 1 noiembrie 2000 se aflau la evidenţă 32653 şomeri. Ajutorul de şomaj din PIB,
începînd cu anul 1997, se menţine la un nivel constant de 0,1%. La lucrările publice
remunerate au fost antrenate în anul 2000 doar 934 persoane. S-a redus şi numărul şomerilor
înmatriculaţi la cursurile de instruire profesională, el constituind în 10 luni ale anului 2000 –
7581 persoane.
În acelaşi timp, continuă să fie acordate neîntemeiat concedii fără plată salariaţilor. În
1999 în concedii forţate fără plată sau parţial plătite se aflau 139 mii persoane sau 17,2% din
numărul total al salariaţilor. Acordarea concediilor fără plată de lungă durată nu este
prevăzută de legislaţia muncii în vigoare. Argumentele precum că acordarea concediilor este
condiţionată de staţionarea unităţilor economice şi necesitatea păstrării locurilor de muncă
pentru salariaţi nu sunt întemeiate.
Situaţia dată afectează atît baza financiară a asigurărilor sociale, cît şi interesele
salariaţilor, deoarece aceste perioade nu se includ în stagiul de cotizare şi nu dau dreptul la
prestaţii de asigurări sociale.

Lipsa acută a locurilor de muncă a determinat starea cronică a şomajului, ce se


constituie dintr-un număr din ce în ce mai mare de persoane, în special din rîndul femeilor şi
absolvenţilor de şcoli, care nu găsesc un loc de muncă pentru reangajare. Populaţia ocupată s-
a diminuat cu circa 200 mii persoane, comparativ cu anul 1992.
Resursele financiare de care dispune fondul de şomaj nu permite plata la timp a
drepturilor şomerilor. Pornind de la faptul că asigurarea unei protecţii sociale a lor este
obiectul spre care trebuie orintate cu prioritate preocupările tuturor partenerilor sociali, apare
necesitatea adoptării unor modalităţi efective de diminuare a şomajului şi de sprijinire a
şomerilor în strînsă corelaţie cu reforma economică. În acest sens, se are în vedere de a
intensifica aplicarea unei politici active privind utilizarea şi protecţia forţei de muncă,
susţinerea prin mijloace eficiente a persoanelor de ocupare şi mobilizare a forţei de muncă,
concomitent cu aigurarea funcţionării eficiente a agenţilor economici.
Principiile direcţiei de acţiune efectivă, luate în considerare ca realizare în perioada
imediat următoare, sunt:
 perfecţionarea şi adoptarea cadrului legislativ existent în domeniul
utilizării forţei de muncă la condiţiile concrete ale reformei economice;
 introducerea unui ajutor de integrare profesională pentru tinerii absolvenţi
de şcoli şi cei lăsaţi la vatră, care nu au lucrat înainte de încorporare;
 partajarea între stat şi agenţii economici a activităţilor de ocupare şi
adaptare profesională;
 examinarea problemei referitor la intensificarea subvenţionării (creditării)
creării locurilor de muncă. Programele de subvenţionare ar putea fi sub
formă de subvenţii salariale sau de credite.

2.5 Combaterea şomajului în Republica Moldova: probleme


social-juridice
O parte integrantă a politicilor şi strategiilor economico-sociale constituie ocuparea
forţei de muncă şi protecţia socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă.

22
Problemele pieţii muncii nu pot fi înţelese fără a ţine seama de transformările caracteristice
perioadei de tranziţiei la economia de piaţă.
Reformarea economiei Republicii Moldova a fost însoţită de o reducere considerabilă
a populaţiei, legal ocupate în economia naţională (fără economia tenebră) şi a locurilor de
muncă, fapt ce contravine prevederilor art.126 din Constituţie, potrivit cărora economia ţării
este economie de piaţă de orientare socială, iar statul trebuie să asigure sporirea locurilor de
muncă. Astfel, numărul populaţiei ocupate în economie în anul 2000, faţă de anul 1996, a
diminuat cu 147 mii persoane. Aceasta este condiţionat de tendinţa generală de reducere a
activităţii economice în toate ramurile economiei naţionale. Populaţia economic activă în anul
2000 faţă de anul 1996 s-a redus cu 32 mii persoane.
Politicile adoptate în direcţia îmbunătăţirii funcţionării pieţii muncii nu au reuşit să
conducă la o creştere satisfăcătoare a locurilor de muncă. Conform datelor Registrului
Naţional Interadministrativ al Republicii Moldova, la 1 iunie 2001, numărul agenţilor
economici înregistraţi a constituit 108,5 mii unităţi, din care 53,7% o constituie întreprinderile
cu dreptul de persoană fizică. Ponderea esenţială în numărul total al agenţilor economici
aparţine sectorului privat.
Reglementarea problemelor legate de optimizarea utilizării forţei de muncă, ca unul
din factorii principali ai creşterii economice, are o importanţă vitală pentru economia
ţării.Conform statisticii oficiale, în trimestrul II al anului 2001 populaţia economic activă a
constituit 1645 mii persoane, ori 38,5% din numărul total al populaţiei, iar cea ocupată în
economie – 1532 mii persoane.
A fost adoptat cadrul legislativ nou în domeniul utilizării forţei de muncă şi protecţiei
sociale a populaţiei afectate de şoamj. Soluţionarea problemelor menţionate se efectuează în
baza unui sistem de protecţie socială a populaţiei afectate de şomaj, specific perioadei de
tranziţie la relaţiile economice de piaţă.
Legislaţia în vigoare prevede un şir de garanţii sociale persoanelor afectate de şomaj,
exclude discriminarea femeii şi altor categorii de cetăţeni. Conform Legii prinvind utilizarea
forţei de muncă, nr.878-XII din 21 ianuarie 1992, cu modificările ulterioare, persoanele
afectate de şomaj beneficiază de servicii privind plasarea în cîmpul muncii, urmarea cursurilor
de pregătire profesională, antrenarea la lucrările publice remunerate, dreptul la ajutor de
şomaj şi alte plăţi sociale, pe perioadă de pînă de 9 luni calendaristice.
În scopul atenuării consecinţelor şomajului şi asigurării protecţiei sociale a populaţiei,
afectate de şomaj, începînd cu anul 1994 în Republica Moldova se elaborează programe de
stat şi locale de utilizare a forţei de muncă. Scopul principal al acestor programe este
prevenirea şomajului în masă, păstrarea locurilor de muncă existente şi crearea crearea
locurilor noi de muncă, plasarea în cîmpul muncii a şomerilor, orientarea profesională a
populaţiei adulte şi pregătirea profesională a şomerilor, organizarea lucrărilor publice
remunerate, susţinerea activităţii antreprenoriale, adaptarea populaţiei la condiţiile relaţiilor
economice de piaţă, asigurarea protecţiei sociale a şomerilor...
Una din cele mai importante cauze obiective constă în insufienţa surselor financiare
pentru realizarea măsurilor incluse în programe. Mijloacele financiare pentru pregătirea
profesională a şomerilor au fost în continuă descreştere, iar cele pentru crearea locurilor noi
de muncă în general n-au fost stabilite.
Factorul psihologic constituie un obstacol serios, la luarea deciziei de a se adresa la
oficiile forţei de muncă.
Întru ameliorarea situaţiei pe piaţa muncii din republică, a fost elaborat Programul
naţional de ocupare a forţei de muncă şi protecţiei socială a şomerilor în anii 2001-2002 care a
fost aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr.548 din 28 iunie 2001.

23
Programul menţionat a fost elaborat în conformitate cu „Strategia de dezvoltare social-
economică a Republicii Moldova pînă în anul 2005” şi în baza concepţiei de tranziţie la
economia de piaţă.
Prezentul program dispune de anumite priorităţi faţă de Programul precedent, cum ar
fi atragerea investiţiilor străine în scopul creării locurilor noi de muncă, acordarea subsidiilor
şi a împrumuturilor financiare şomerilor pentru desfăşurarea activităţilor individuale de
antreprenoriat, în micul business, prestare a serviciilor şi altele.
Una din principalele direcţii de activitate a statului o constituie prestarea serviciilor de
mediere la angajarea în muncă. Aceasta se realizează prin conlucrarea cu agenţii economici în
scopul gestionării locurilor de muncă disponibile. Oficiile forţei de muncă din ţară evaluează
cunoştinţele şi aptitudinile persoanelor care solicită un loc de muncă şi recomandă acestora
locurile de muncă libere corespunzătoare.
În scopul extinderii numărului de şomeri antrenaţi la lucrările publice devine o
necesitate de a fi înaintate propuneri de perfecţionare a modului de organizare a lucrărilor
publice remunerate. Prin Hotărîrea Guvernului nr.200 din 12 martie 2001 aceste propuneri au
fost aprobate. Conform Hotărîrii date autorităţile administraţiei publice locale, anual, vor
elabora şi aproba programe locale de dezvoltare a acestor lucrări.
În republică se implementează organizarea tîrgurilor locurilor de muncă, măsură activă
pe piaţa forţei de muncă, care oferă posibilitatea persoanelor aflate în căutarea unui loc de
muncă şi a agenţilor economici de a se întîlni direct pentru a negocia oferta.
Pe perioada desfăşurării tîrgurilor de muncă pentru persoanele aflate în căutarea unui
loc de muncă s-au organizat diverse seminare, expoziţii a mărfurilor şi serviciilor agenţilor
economici, s-au acordat consultaţii privind orientarea şi pregătirea profesională, în problemele
legislaţiei muncii, consultaţii juridice în domeniul realizării dreptului la muncă ş.a.
Un aport esenţial la combaterea şomajului îl are „CLUBUL MUNCII”, care reprezintă
un program special de suport informaţional, asistenţă psihologică, consultanţă în orientarea
profesională şi ajutor practic practic individual la plasarea în cîmpul muncii. Acest program
este destinat, în special, persoanelor aflate în şomaj de lungă durată şi este orientat spre o
politică activă de ocupare a forţei de muncă.
Factorii importanţi ai sporirii gradului de ocupare şi protecţiei sociale a populaţiei în
constituie măsurile active desfăşurate pe piaţa forţei de muncă. Printre aceştia un rol
important îl are informarea populaţiei asupra oportunităţilor de pregătire profesională şi
plasare în cîmpul muncii, orientarea profesională şi crearea condiţiilor psihologice favorabile
pentru depăşirea situaţiei de şomaj.
Pentru creşterea mobilităţii profesionale şi integrarea sau reintegrarea pe piaţa forţei de
muncă sînt calificate şi recalificate prin intermediului Serviciului de stat al forţei de muncă
care le asigură creşterea şi diversificarea competenţelor profesionale.
Moldova permanent întreprinde măsuri în atragerea donatorilor externi la dezvoltarea
politicilor active pe piaţa muncii. În luna mai 2001 a fost încheiat un Acord de colaborare cu
Consiliul Naţional Suedez pentru Piaţa Muncii întru implimentarea Proiectului „Dezvoltarea
pieţei muncii în Republica Moldova” cu sprijinul financiar al Agenţiei Suedeze pentru
cooperare şi dezvoltare (ASCD); de asemenea, s-au iniţiat tratative de colaborare în domeniul
pieţei muncii cu Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM).
Întru supravegherea şi monitorizarea respectării legislaţiei muncii la „negru” va
contribui nemijlocit Legea privind Inspecţia Muncii, nr.140-XV din 10 mai 2001. La 12 iulie
2001 a fost aprobată de către Guvern Hotărîrea nr.637 „Cu privire la eficientizarea ocupării
forţei de muncă”, care prevede măsuri eficiente de ameliorare a situaţiei pieţei muncii.

24
Fenomenul şomajului în Republica Moldova cu problemele lui specifice de protesţie
socială şi de reintegrare în muncă a şomerilor este reglementat de Legea privind utilizarea
forţei de muncă şi alte acte normative, aprobate de Guvern.
În ansamblu, legislaţia privind şomajul este încă imperfectă generînd acţiuni şi practici
contradictorii care adesea nu stimulează suficient preocupările pentru căutarea continuă a unui
loc de muncă, acordă un rol preponderent măsurilor de protecţie pasivă a şpmerilor în
detrimentul celor active, adică pentru creşterea gradului de ocupare, nu precizează şi nu
determină cu suficientă claritate atribuţiile şi sarcinile diferitor structuri care activează pe
piaţa muncii.
Din aceste considerente devine necesară elaborarea unei noi legi pentru stimularea
ocupării, formarea profesională şi protecţia socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de
muncă. Preluînd şi valorificînd la un nivel adecvat raporturile juridice pe care viaţa şi practica
pieţei muncii din Moldova le-a validat, proiectul noii legi va conţine elemente de noutate,
printre care pot fi menţionate:
1. Reglementarea cadrului instituţional cu precizarea atribuţiilor ce revin Guvernului,
ministerelor, departamentelor, sindicatelor şi patronatelor autorităţilor administraţiei
publice locale, agenţilor economici (angajatorilor).
2. Reorganizarea Serviciului de stat pentru utilizarea forţei de muncă în Agenţia Naţională
pentru Ocupare şi Formare Profesională.
3. Trasarea măsurilor pentru stimularea ocupării forţei de muncă, inclusiv:
a) stimularea agenţilor economici pentru crearea locurilor de muncă în scopul
angajării şomerilor;
b) susţinerea financiară a şomerilor pentru organizarea activităţii de antreprenoriat.
2. Încurajarea mobilităţii forţei de muncă prin acordarea unor stimulente materiale
persoanelor care se angajează în muncă în alte localităţi decît în raza domiciliului său.
Normele prevăzute în proiectul legii necesită să fie orientate pe grupuri-ţintă de
populaţie: tineret, invalizi, persoane în vîrstă prepensionară, persoane insuficient calificate,
persoane disperate pe piaţa muncii, persoane aflate în şomaj pe lungă durată etc. şi au ca
obiect sporirea gradului de ocupare şi diminuare a ratei şomajului în rîndul populaţiei active.
Pornind de la importanţa deosebită a problemelor social-juridice la care s-au făcut
referiri precum şi de la necesitatea formării cadrului juricdic eficient pentru intensificarea şi
diversificarea măsurilor de stimulare a ocupării forţei de muncă, în condiţiile menţinerii
echilibrului bugetar, devine evidentă adoptarea proiectelor Legii privind ocuparea forţei de
muncă şi protecţia socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă şi a Legii cu
privire la Fondul de şomaj al Republicii Moldova.

2.6 Concluzii şi recomandări privind politica naţională de ocupare

Rezultatele cercetărilor denotă, că pe piaţa muncii din Republica Moldova realitatea


este de aşa natură, cînd un comportament preponderent activ al majorităţii şomerilor şi o
necesitate imperioasă de locuri de muncă, vin în contradicţie cu caracterul preponderent pasiv
al politicii actuale de ocupare, ceea ne face să considerăm necesare şi oportune acţiunile de
perfecţionare a acestei politici.
Eficienţa finală a politicii de ocupare depinde atît de reuşita programelor elaborate şi
serviciile acordate, cît şi de randamentul utilizării resurselor financiare, mai ales în condiţiile
cînd una din limitele principale ale politicii date în Republica Moldova este anume
insuficienţa acestor mijloace.

25
Statul ar trebui să acopere integral cheltuielile pentru ajutorul de şomaj, acordat
persoanelor în căutare de muncă, care pînă la apariţia situaţiei date nu au contribuit prin
impozite de la venit la formarea mijloacelor Fondului de şomaj. De asemenea, statul ar trebui
să acopere cheltuielile pentru indemnizarea persoanelor care nu au un stagiu suficient de
asigurare contra şomajului.
În aplicarea unui astfel de mecanism de formare a Fondului de şomaj se prevăd
următoarele avantaje:
- partajul adecvat al răspunderii pentru apariţia riscului şomaj;
- sporirea considerabilă a mijloacelor acestui fond va permite creşterea ajutorului de
şomaj;
- menţinerea unui nivel acceptabil al consumului chiar şi în situaţia de recesiune
economică ar permite susţinerea unui nivel suficient al cererii agregate, prin acesta
stimulînd creşterea economică şi fiind un factor de stabilizare macroeconomică;
- stimularea schimbărilor structurale în perioada de tranziţie, deoarece indemnizaţii vor
primi lucrătorii din sferele nerentabile care cîndva erau dotate de stat, iar acum recurg
la eliberări de personal;
- stabilirea relaţiilor civilizate angajat-patron etc.
După cum atestă şi practica altor ţări, inclusiv a celor în tranziţie, în ele prioritate se
acordă politicii active pe piaţa muncii. Iar dintre toate măsurile active orientate la optimizarea
utilizării forţei de muncă şi, eventual, la destinderea problemei şomajului, cea mai eficientă
este crearea de noi locuri de muncă.
Una din şansele de a merge spre această realitate este integrarea în societatea
informaţională şi utilizarea pe scară largă a tehnologiilor informaţionale şi de comunicare
(TIC), care ar avea avea numeroase efecte pozitive, de durată atît în planul creşterii
economice, cît şi în cel ulterior de creştere a ocupării.
Una din căile principale în atingerea obiectivului de creare a locurilor de muncă
considerăm contribuţia la creştere economică prin dezvoltarea privilegiată şi susţinerea
micului business, deoarece experienţa internaţională demonstrează faptul că întreprinderile
micro, mici şi mijlocii (IMMM) posedă o serie de priorităţi faţă de cele mari: crează rapid noi
locuri de muncă; absorb mai eficient forţa de muncă disponibilizată, inclusiv cea necalificată
şi din grupele de risc; sunt flexibile privind adaptarea la condiţiile incerte ale pieţii
concurenţiale. O modalitate de obţinere a surselor financiare pentru start, utilizată reuşit în
alte ţări10, este alocarea ajutorului de şomaj sub formă capitalizată pentru perioada maximă
de indemnizare.
Necătînd la studiile şi experienţa deja obţinute, majoritatea şomerilor nu sunt
persoanele cele mai abile pentru a organiza şi a dirija o antrepriză (altfel ei nu ar fi şomeri).
Astfel, devine necesară acordarea ajutorului în obţinerea unei instruiri speciale suplimentare,
prin diverse modalităţi:
- cursuri de instruire de scurtă durată;
- cooperarea cu centrele de consultanţă în afaceri, crearea „Asociaţiilor antreprenoriale
ale potenţialilor şomeri”;
- organizarea „Incubatoarelor de afaceri”11, după tipul „club de antreprenori” cu diverse
stagii de formare şi activitate antreprenorială.
O altă măsură ce s-a dovedit eficientă în alte ţări este crearea locurilor de muncă noi
prin subvenţionarea ocupării şomerilor, de asemenea prin organizarea lucrărilor publice
remunerate.

10
11

26
Deoarece şomerii manifestă o mobilitate potenţială ridicată – atît profesională, cît şi
teritorială – o pîrghie de acţiune asupra destinderii problemei şomajului în republică ar fi
angajarea solicitanţilor la locurile de muncă deja existente în alte ţări, ceea ce presupune
luarea sub control a migraţiei externe în căutare de muncă a cetăţenilor Republicii Moldova,
cu beneficii atît pentru cei ocupaţi acolo (asiguarea protecţiei), cît şi pentru ţara noastră.
Restructurarea şi modernizarea acutizează situaţia şomajului structural, de inadaptare a
ofertei de muncă cu exigenţele cererii. În acest sens, un rol important revine pregătirii
profesionale a şomerilor.
O direcţie demnă de atenţie ar fi şi dezvoltarea, încă din şcoală, a spiritului
antreprenorial la viitoarea forţă de muncă care, în perspectivă de durată, ar preveni şomajul
tinerilor şi ar contribui la creşterea economică.
O şansă de a evita şomajul este şi pregătirea poliprofesională, atît a studenţilor
învăţămîntului superior, cît şi a celui profesional-tehnic, fapt care ar mări mobilitatea lor
profesională.
O măsură activă de prevenire a şomajului şi de ajustare a cererii de muncă cu oferta
este informarea privind piaţa muncii. În acest context, e necesar un efort suplimentar în
dezvoltarea relaţiilor de cooperare între agenţii economici şi OFM (Oficiile forţei de muncă),
cît şi colectarea şi prestarea cître şomeri a informaţiei despre locurile de muncă libere. Ca
direcţii de acţiune sunt oportune:
- gestionarea mai eficientă a fondului de locuri de muncă existente;
- conlucrarea mai eficientă cu agenţii economici în vederea selectării şi plasării în
cîmpul muncii a persoanelor din rîndul şomerilor;
- oferirea bazei de date a locurilor de muncă vacante şomerilor;
- oferirea bazei de date a şomerilor agenţilor economici pentru selecţionarea
personalului necesar;
- familiarizarea şomerilor cu legislaţia în vigoare, ce oferă unele facilităţi persoanelor
care încep o activitate, ş.a

Paralel cu accentuarea politicii active pe piaţa muncii este necesară şi perfecţionarea


spectrului măsurilor de politică pasivă, inclusiv perfecţionarea mecanismului de acordare a
mijloacelor de subzistenţă şomerilor în perioada căutării locului de muncă, în următoarele
direcţii:
 corelarea mărimii ajutorului de şomaj cu dimensiunea minimului de
existenţă, stagiul de muncă şi de asigurare contra şomajului, cît şi cu
salariul anterior;
 acordarea ajutorului de şomaj parţial (pînă la valoarea minimului de
existenţă) dacă şomerul a găsit o angajare parţială, ce nu asigură acest
minim;
 acordarea unei alocaţii de sprijin în cazul cînd perioada de plată e
expirat, iar de lucru nu s-a găsit – practică aplicată în majoritatea ţărilor.
Un element important este reformarea Serviciului de stat pentru utilizarea forţei de
muncă (SSUFM) în Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, administrată de
către un Consiliu reprezentat de partenerii sociali. Modernizarea activităţii SSUFM este
importantă deoarece vine din rolul pe care trebuie să-l joace acestă structură instituţională în
adaptarea permanentă a activităţii sale la necesităţile reale de lucru cu şomerii:
- servicii de preconcediere, mediere, informare şi consiliere profesională;
- consultanţă şi asistenţă în iniţierea unei afaceri pe cont propriu;
- servicii de orientare şi formare profesională;

27
- susţinerea psihologică a şomerilor în scopul fortificării încrederii în sine şi formării
unei poziţii active privind plasarea în cîmpul muncii;
- valorificarea capacităţilor deja existente ale şomerilor şi pregătirea/reprofilarea lor în
specialităţi cerute pe piaţa forţei de muncă ş.a.

Luînd în considerare toate cele menţionate mai sus, considerăm că în Republica


Moldova trebuie promovat şi diversificat un complex de măsuri în cadrul politicii de ocupare,
multitudinea şi interferenţa cărora vor constitui un mecanism real şi viabil de reducere a
şomajului.

Concluzii

Cercetarea proceselor şi tendinţelor din sfera ocupării şi şomajului pune în evidenţă


următoarele concluzii:

1. Ocuparea şi şomajul reprezintă două componente de bază ale pieţei


muncii care se bucură de o mare atenţie în plan naţional, în fiecare ţară precum şi la
scară internaţională. Rezultatele acestor eforturi tot mai conjugate sunt însă extrem de
diferite de la o ţară la alta, unele reuşind mai mult, altele mai puţin, unele obţin
rezultate cantitative şi mai puţin calitative etc. în funţie de o multitudine de factori
între care conjunctura economică, posibilităţile economice şi financiare, orientarea
investiţiilor şi a resurselor de protecţie socială, tipul de piaţă al muncii, eficienţa
mecanismelor folosite în procesul de ajustare a resurselor umane etc.

2. Cercetările şi analizele efectuate duc la concluzia că ocuparea forţei


de muncă scade, iar şomajul – cealaltă componentă a peţei muncii – a cunoscut, în
aceeaşi perioadă, o tendinţă opusă, de creştere.

3. Şomajul în ansamblul său creşte, atît absolut, cît şi relativ. Cîteva ţări,
între care în mod special SUA, par să infirme această concluzie, atît prin reducerea
şomajului, cît şi prin nivelul coborît, printer cele mai coborîte din lume (4,9 %). După
ce am abordat procesele din eroziune din sfera ocupării – care se manifestă pe scară
largă în SUA, unde piaţa muncii este mai puţin reglementată, deosebită de piaţa
europeană a muncii – rezultă limpede modalitatea prin care în SUA şi în alte cîteva
ţări ocuparea forţei de muncă şi şomajul capătă dimensiuni pozitive, foarte reduse.

4. Tinerii deţin ponderea cea mai mare în cadrul şomajului. Adeseori


ponderea şomerilor tineri este rezultată prin scoaterea din şomaj şi viaţa activă a
persoanelor active mai vîrstnice (prepensionare, descurajare a căutării). Cu toate
acestea, dimensiunile în rîndul şomerilor tineri sunt efectiv mari şi tot mai
ameninţătoare. Există ţări cu rate mici ale şomajului tînăr (Germania, Austria,
Danemarca). La cealaltă extremitate, cu ratele cele mai mari de şomeri tineri se află
Moldova, Romania, Slovenia, Norvegia, SUA, Belgia. Celelalte ţări au rate cu valori
mult mai mici.

28
5. Şomajul de lungă durată – cronic – are rate înalte şi are tendinţă de
creştere. El ar putea atinge proporţii şi mai mari fără a se utiliza frecvent practica
prepensionării şi a descurajării căutării de locuri de muncă. Dar şi aşa şomajul de
lungă durată este mare, atingînd ponderi între 48-66% în ţări cum sînt Germania,
Olanda, Slovacia, Portugalia, Slovenia, Spania, Irlanda, Bulgaria, Belgia. Cele mai
multe ţări au valori mijlocii. La cealaltă extremă se află cîteva ţări cu rate ale
şomajului de lungă durată mici, între 9 şi 16 la sută.

Propuneri pentru combaterea şomajului în Republica Moldova.

1. Statul ar trebui să acopere integral cheltuielile pentru ajutorul de şomaj, acordat


persoanelor în căutare de muncă, care pînă la apariţia situaţiei date nu au contribuit
prin impozite de la venit la formarea mijloacelor Fondului de şomaj.

2. Una din şansele de a combate şomajul este integrarea în societatea informaţională şi


utilizarea pe scară largă a tehnologiilor informaţionale şi de comunicare (TIC), care
ar avea avea numeroase efecte pozitive, de durată atît în planul creşterii economice,
cît şi în cel ulterior de creştere a ocupării.

3. Dezvoltarea privilegiată şi susţinerea micului business, deoarece experienţa


internaţională demonstrează faptul că întreprinderile micro, mici şi mijlocii (IMMM)
posedă o serie de priorităţi faţă de cele mari: crează rapid noi locuri de muncă; absorb
mai eficient forţa de muncă disponibilizată, inclusiv cea necalificată şi din grupele de
risc; sunt flexibile privind adaptarea la condiţiile incerte ale pieţii concurenţiale.

4. Acordarea ajutorului în obţinerea unei instruiri speciale suplimentare prin diverse


modalităţi.

5. O altă măsură ce s-a dovedit eficientă în alte ţări este crearea locurilor de muncă noi
prin subvenţionarea ocupării şomerilor, de asemenea prin organizarea lucrărilor
publice remunerate.

6. Restructurarea şi modernizarea acutizează situaţia şomajului structural, de inadaptare


a ofertei de muncă cu exigenţele cererii. În acest sens, un rol important revine
pregătirii profesionale a şomerilor.

7. O direcţie demnă de atenţie ar fi şi dezvoltarea, încă din şcoală, a spiritului


antreprenorial la viitoarea forţă de muncă care, în perspectivă de durată, ar preveni
şomajul tinerilor şi ar contribui la creşterea economică.

8. O măsură activă de prevenire a şomajului şi de ajustare a cererii de muncă cu oferta


este informarea privind piaţa muncii. În acest context, e necesar un efort suplimentar
în dezvoltarea relaţiilor de cooperare între agenţii economici şi OFM (Oficiile forţei
de muncă), cît şi colectarea şi prestarea către şomeri a informaţiei despre locurile de
muncă libere.

9. Perfecţionarea mecanismului de acordare a mijloacelor de subzistenţă şomerilor în


perioada căutării locului de muncă.

29
10. Un element important este reformarea Serviciului de stat pentru utilizarea forţei de
muncă (SSUFM) în Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă, administrată
de către un Consiliu reprezentat de partenerii sociali.

Luînd în considerare toate cele menţionate mai sus, considerăm că în Republica Moldova
trebuie promovat şi diversificat un complex de măsuri în cadrul politicii de ocupare,
multitudinea şi interferenţa cărora vor constitui un mecanism real şi viabil de reducere a
şomajului.

BIBLIOGRAFIE

1. Teorii economice moderne şi contemporane, A.Blanovschi, Chişinău, 2013


2. Aprecieri tradiţionale şi alternative ale şomajului în Republica Moldova.
3. Combaterea şomajului în Republica Moldova: probleme social-juridice, Revista
Naţională de Drept, Chişinău, 2001.
4. Măsurile active pe piaţa muncii – rezolvarea problemei şomajului, revista Eco mond,
nr. 988.
5. Principalele consecinţe ale şomajului, revista Resurse Umane, nr.19.
6. „Economie politică – elemente fundamentale”, Ed.Oscar Print, Bucureşti, 2000,
Coralia Angelescu şi Ileana Stănescu.
7. Şomajul în Moldova: rezultatele sondajului sociologic, Valentin Ţurcan, Anatol
Gudîm, Gheorghe Rusnac.
8. Economie politică, Valeriu Umaneţ, Chişinău, 2004.
9. Economics în referate, P.A.Samuelson, W.D.Nordhaus, „Basarabica”, Chişinău, 1994.

30
31