Rachetă

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jump to navigationJump to search
Pentru alte sensuri, vedeți Rachetă (dezambiguizare).

Lansarea misiunii spațiale Apollo 15 cu racheta

purtătoare Saturn V, una dintre cele mai puternice
rachete de tipul său (vedeți și Wernher von Braun).
Racheta este un vehicul, un proiectil, o aeronavă sau o
navă spațială a cărui forță necesară deplasării este
obținută prin reacțiunea obiectului însuși la ejectarea cu
viteză ridicată a unor gaze realizate în urma arderii unui
combustibil lichid sau gazos provenind dintr-un motor de
rachetă.

Principiile, respectiv legile fizicii după care o rachetă se

deplasează sunt Principiul acțiunii și reacțiunii, care
reprezintă una din legile mecanicii clasice (cunoscute și
sub numele de Legile lui Newton) și legea conservării
impulsului.
Principalele elemente constructive sunt: corpul, motorul
și încărcătura utilă.

Cuprins
1 Clasificare
2 Istoric
3 Zborul
3.1 Generalități despre diferite tipuri de zbor
3.2 Zborul rachetă
4 Listă de rachete
5 Listă de situri de lansare
6 Note
7 Lectură suplimentară
8 Legături externe
Clasificare
Rachetele pot fi clasificate după mai multe criterii:

după destinație: cosmice, meteorologice, de cercetare

științifică, de luptă.
după modul de asigurare a stabilității pe traiectorie:
rachete cu ampenaj, cu aripi (avioane-rachetă), cu
stabilizare giroscopică (fără ampenaj).
după dirijarea traiectoriei spre țintă: nedirijate sau
dirijate (ghidate) printr-un sistem de dirijare amplasat la
bordul rachetei (autodirijate), de dirijare la distanță
(teledirijate) sau printr-un sistem combinat.
după numărul de trepte: cu o singură treaptă (rachete
simple) sau cu mai multe trepte (rachete compuse sau
etajate) în serie sau în paralel.
după combustibilul utilizat: rachete cu combustibil solid,
cu combustibil lichid și cu combustibil nuclear.
Manuscris vechi de 500 de ani cu racheta în trepte a lui
Conrad Haas
Istoric
Starship Hopper – prototipul de rachetă al agenţiei
SpaceX pentru transportul de oameni pe Lună şi Marte
(va fi testat în iunie 2019).
Până la mijlocul anilor 1960, specialiștii considerau că
racheta în trepte a fost inventată în 1650, de inginerul
polonez lituanian Kazimierz Siemienowicz.[1] Printr-o
comunicare științifică, prezentată în 1966 la Congresul
Internațional de Aeronautică de la Madrid, savantul
român Elie Carafoli, care era și președintele Federației
Internaționale de Astronautică, a răsturnat definitiv
această ierarhie.[1] Bazat pe un vechi manuscris găsit în
arhivele de la Sibiu, Carafoli a demonstrat că primele
rachete în trepte au fost construite de sasul Conrad Haas,
la Sibiu, în 1529.[1]

Zborul
Generalități despre diferite tipuri de zbor
Spre deosebire de zborul animalelor, care se bazează cel
mai adesea pe sustentația și deplasarea în spațiu cu
ajutorul unei perechi de aripi (în cazul păsărilor, liliacului,
singurul mamifer zburător, sau unor specii de insecte)
sau a două perechi de aripi (în cazul altui grup de
insecte), zborul mecanic poate fi de mai multe feluri.

Zborul ascensional, sau zborul baloanelor, se bazează pe

variația densității medii a unui ansamblu format din
obiectul care produce ascensiunea, balonul, (care este fie
umplut cu aer cald sau cu un gaz ușor, hidrogen sau
heliu) și restul obiectelor necesare ascensiunii plus,
eventual, călătorii. Zborul ascensional al baloanelor este
realizat prin menținerea unei densități medii a
ansamblului constant mai mică decât densitatea medie a
aerului înconjurător. Zborul planat al planoarelor,
parapantelor (paragliderelor) sau al parașutelor sunt
variații ale zborului ascensional, fiind diferite cazuri
aparte ale unui zbor descensional. În acest caz însă,
densitatea medie a obiectelor acestei categorii este
constant mai mare decât cea a aerului înconjurător, dar
ele frânează căderea liberă prin diferite metode,
realizând în final opusul zborului ascensional, un zbor
descensional. Zborul ascensional sau descensional
folosesc arareori un motor pentru propulsie, întrucât nu
au nevoie de nici un tip de motor pentru sustentație.
Aterizare, după un zbor descensional, cu o parașută
modernă, 2004.
Zborul de sustentație este specific aeronavelor mai grele
decât aerul, avioane și elicoptere, cu mijloace de
propulsare la bord, motoare, indiferent de tipul
motorului de propulsie, cu elice sau cu reacție. În acest
caz efectul combinat al propulsării cu cel de sustentației
produs de aripi, la avioane, respectiv de elicea orizontală,
la helicoptere, realizează desprinderea de pământ și
zborul. Motoarele folosite la propulsarea zborului de
sustentație folosesc un carburant aflat la bordul
aeronavei care arde pe seama oxigenului (numit adeseori
și comburant) existent în aer.

Zborul rachetă
Zborul rachetă folosește un motor de propulsie, numit
motor-rachetă, care folosește energia degajată din
arderea unui jet presurizat de carburant într-un
contrajet, de asemenea presurizat, de comburant.
Camera de ardere este de obicei o cavitate de o anumită
formă volumică curbilinie (datorită efectelor de
distorsiune a curgerii laminare și nelaminare a gazelor
nearse și arse, combinate cu efectul Coandă) prevăzută
cu un singur orificiu de ieșire, gura de ejectare, prin care
gazele arse sunt evacuate. Ambele substanțe, atât
carburantul, cât și comburantul, trebuie să se găsească la
bordul vehiculului.

Momentul de rotație se transmite ajutajului, pe pereții

fuzelajului apărând astfel un moment de rotație de sens
contrar care tinde să răsucescă racheta în spațiu. Așa se
explică rotația rachetei în primele faze ale zborului și
după aceea, afectând astfel tot zborul, chiar dacă racheta
are o formă simetrică.