În romanul “Din Calidor”, subintitulat “O copilărie basarabeană” autorul

reînvie Basarabia, satul Mana şi locuitorii lui, personaje memorabile:

Moş Iacob, primar şi butnar, Mătuşa Domnica, popa Dodon, vecinul
Maxim ş.a.

El descrie o viaţă paradisiatică – precum a tuturor copilăriilor – care este brutal întreruptă
odată cu începerea celui de-al Doilea Război Mondial.

Din calidorul casei din Mana, calidor al memoriei, al nostalgiei şi al iubirii, Paul Goma ne oferă o
povestire inspirată, plină de emoţie, de fantezie și de duioşie.

„Stau în calidorul casei din Mana. Privesc spre locul dintre poarta mare şi portiţă, acum neted ca
în palmă, şlefuit, lustruit, dichisit - ca o curte de şcoală ce este. Ştiu (acum) că acolo a fost ruina pe
care tata nici bojdeucă nu voia să o numească; ştiu, acum, că acea ruină, reparată cum dăduse
Dumnezeu (presupun că grija de căpătâi a lui fusese acoperişul - de aceea se şi spune: „a avea un
acoperiş") este locul în care s-a născut fratele meu, Petrică; şi în care a murit.

Şi ştiu - cum să nu ştiu? - că acolo am fost, nu conceput (nu ştiu de ce, dar cuvântul concepere îmi
provoacă imaginea rezultatului ciocnirii a două capete), ci zămislit; şi, după nouă luni - eram de
faţă - tot pe-acolo m-am născut. Îmi place această formă implicativă: m-am născut. Ştiu - doar
eram acolo: dacă nu voiam, nu ieşeam la lumină. Atunci.

Din acum, de aici, privesc din calidor. Îmi spun că aş vrea şi eu să-mi pot spune: „Uite: aici m-am
născut"- şi să arăt ceva aflat încă în picioare: un ciot de zid, un ciob de horn, dezafumat de timp şi
micşorat şi nu doar pământul: neted, şters bine-bine.

Nu doar pământul, cu un gest rotunjit de nehotărâre şi care ar voi să zică: „Pe-aici, pe undeva..."

Dacă acum, după jumătate de veac, nu va mai fi existând nici casa-şcoală cea făcută de tata cu
mânurile lui - n-are importanţă: ea continuă să fie (ca podul-nou, cel de pe-râu-în-jos-unul-mai-
trainic-şi-mai-frumos), în amintirile mele directe, în amintirile alimentate de amintirile
părinţilor, de fotografii - de aer...". Paul Goma.

Paul Goma, născut la 2 octombrie 1935 în satul Mana, comuna Vatici, județul Orhei, România,
este un scriitor și militant anticomunist român, stabilit la Paris (Franța). Poate cel mai cunoscut
disident din timpul României comuniste supranumit Soljenițîn-ul României și unul dintre cei mai
cunoscuți scriitori postbelici, Paul Goma s-a născut în Basarabia ca al doilea fiu al unei familii de
învățători români. Odată cu cedarea Basarabiei fostei U.R.S.S., în urma Pactului Molotov-
Ribbentrop, familia Goma s-a refugiat în România.

În 1977, Goma a reușit să trimită la postul de radio occidental Europa Liberă o scrisoare deschisă
în care cerea guvernului României respectarea drepturilor omului în România. Scrisoarea a fost
difuzată și în consecință, a fost permanent urmărit, apoi arestat și bătut de Securitate. Însă, fiind
bine cunoscut în Occident și înregistrat de organizația neguvernamentală Amnesty International,
care militează împotriva încălcării drepturilor omului, Paul Goma nu mai putea fi judecat și
condamnat fără a stârni proteste în străinătate.

La 20 noiembrie 1977 scriitorului, soției și copilului lor , le-a fost retrasă cetățenia română. Ajunși
la Paris, au cerut azil politic. Aici Paul Goma și-a continuat lupta împotriva regimului comunist de
la București și a lui, Nicolae Ceaușescu. A sprijinit înființarea, în 1979, a Sindicatului Liber al
Oamenilor Muncii din România (SLOMR), comparabil cu sindicatul polonez liber Solidarność. Ca
reacție la activitatea sa anticomunistă, a fost ținta unui atac cu colet-capcană și a unei tentative de
asasinat puse la cale de regimul de la București.