Sunteți pe pagina 1din 30

ARGUMENT

Câteva milioane de cititori din România reprezintă un potenţial public pentru publicistica
de cultură, public care nu este satisfăcut de micile publicaţii locale, cu tiraje mici, uneori
rămânând confidenţiale. Am putea spune că din acest punct de vedere revistele de cultură
româneşti, în speţă cele locale, sunt ca în proverbialul Tantal: „mor de foame, înconjurate de
abundenţă”1. Tirajele revistelor sunt foarte mici, presupuşii cititori discutând probabil cărţi şi idei
de care, practic, tocmai revistele de cultură ar trebui să se ocupe.

Acest fenomen care se desfăşoară sub ochii noştri m-a determinat să-mi aleg ca temă
pentru licenţă, Presa culturală bârlădeană, „trăitoare” sub diferite regimuri politice, care şi-au
pus amprenta asupra ei. Dacă avem ocazia să răsfoim presa bârlădeană, descoperim personalităţi,
evenimente, informaţii, o elită culturală care a existat între anii 1870 – 1946, trecută apoi sub
proletariat, care a reuşit, de cele mai multe ori să o desfiinţeze. Acolo unde reuşita nu a fost
totală, spiritualitatea sănătoasă a poporului nostru a supravieţuit, chiar dacă nu mai exista o presă
scrisă pentru publicul larg.

Lucrarea am structurat-o în 3 capitole, precedate de un Argument. În primul capitol –


Presa culturală, ca formă de manifestare – am făcut o exegeză a fenomenului cultural etalat în
presă. Al doilea capitol – Presa culturală bârlădeană – l-am dedicat unui istoric al acesteia,
trecând în revistă titlurile, anul apariţiei, fondatorii, continuatorii (dacă au existat). În capitolul al
treilea – Folclor şi alte forme de artă în presa culturală bârlădeană – am reliefat manifestări
culturale din diferite domenii pe care presa locală le-a prezentat. Capitolul al patrulea – Studiu de
caz – am analizat revista de cultură Baadul literar, revistă care începe să-şi clădească prestigiul în
presa de specialitate. Lucrarea am încheiat-o cu Concluzii şi cu o Bibliografie selectivă.

CAPITOLUL 1
1
Tantal, Fiul al lui Zeus şi al nimfei Pluto, rege al Frigiei (sau al Lidiei). După unii autori, osândit la foame și sete
veșnică în Infern pentru vina de a fi dezvăluit muritorilor secrete ale Olimpului sau de a fi furat nectarul și ambrozia
zeilor, după alții de a-și fi servit propriul fiu drept bucate la un ospăț al zeilor.
Expresia „chinuri tantalice” se referă la suferințele unei strădanii care dă mereu greș, chiar atunci când este pe
punctul de a reuși

1
PRESA CULTURALĂ CA FORMĂ DE MANIFESTARE

În spaţiul cultural românesc, începuturile presei sînt târzii, comparativ cu


ţările apusene. Cele dintâi încercări se fac abia la sfârşitul secolului al XVIII-lea, când
în sud-estul Europei mişcarea iluministă a determinat semnificative mutaţii pe linia
afirmării individualităţii culturale a majorităţii popoarelor, vitregite de o viaţă
culturală normală. Dacă pentru cele mai multe dintre ţările occidentale, secolele al
XVII-lea şi al XVIII-lea au reprezentat perioada de consolidare şi de
profesionalizare a presei, primele iniţiative de tipărire a periodicelor în limba
română au fost începute abia spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, tentativele fiind
aproape concomitente şi în alte ţări din centrul şi răsăritul Europei (Ungaria, Grecia,
Serbia). Cauzele care au condus la întârzierea tipăririi şi difuzării acestor utile şi
necesare mijloace de comunicaţie în limba naţională sînt numeroase şi, în general,
cunoscute, aşa încît nu vom insista asupra lor: dominaţia străină îndelungată, ca şi
dezvoltarea tardivă a burgheziei, constituind elemente de prim ordin.

1.1. DE CE MOARE PRESA CULTURALĂ

Presa culturală a fost, cel puţin la începuturile sale, o noţiune ambiguă, ţinând seama de
condiţiile care au fost create destul de târziu pentru apariţia presei româneşti. În publicaţiile
începutului de drum, articolele politice erau intercalate printre cele ce ţineau de domeniul
vieţii sociale – cultură, religie, pedagogie.

În epoca actuală, se menţine această noţiune ambiguă ce acoperă în sens larg şi publicaţiile de
nişă cu acest profil, dar şi paginile culturale ale cotidienelor de informaţie, nefiind supusă
mutaţiilor semnificative de la un an la altul, pentru un motiv simplu: miza în sine este mică
până aproape a da impresia de invizibilitate. Impactul social minor, influenţa redusă chiar şi
în mediul artistic, rolul moderat ca vehicul ideatic şi spaţiu de dezbatere, din cauza
concurenţei televiziunii, dar mai ales a predominanţei neoficialului în schimbul de opinii, iar
în c azul ziarelor, contaminarea cu aerul superficial din paginile mondene fac ca jurnalistica
de cultură din România să aibă mai degrabă un caracter consecvent: aceeaşi orientare,
aceleaşi subiecte, aceleaşi semnături.

Dacă preluăm şi interpretăm datele statistice 2, aflăm că peste un milion de oameni ar dori să
cumpere o revistă culturală, peste 16,6% din populaţia adultă a României urmăresc noile
apariţii literare, dintre aceştia, peste 700.000 sunt intelectuali cu situaţii materiale bune.
Ţinând seama de acest criteriu, acela al capitalului de lectură acumulat reflectat în cărţi
posedate, deducem că există peste un milion şi jumătate de români citesc cărţi în mod regulat
şi au un statut social bun. În mod firesc, ne punem întrebarea de ce mor în aceste condiţii

2
Studiul IMAS, 2011

2
revistele culturale?
Unul din motive ar fi lipsa unei minime înţelegeri a dimensiunii şi a naturii publicului.
Majoritatea publicaţiilor culturale nu au un public mai mare pentru că nu îl au în vizor.
Revistele culturale trăiesc în lumi de colaboratori şi cititori incredibil de mici. Acest fapt se
datorează funcţiei sociale a publicaţiilor culturale din România. Considerăm că publicaţiile
culturale sunt o modalitate prin care aceste grupuri – colaboratori şi cititori – îşi prezintă şi
reprezintă unele altora principiile, ideile, valorile.

Al doilea motiv ar fi că presa culturală românească este structurată pe tiparul revistelor


intelectuale din secolul al XVIII-lea, ele părând nişte colecţii de opinii personale pe varii
subiecte, un fel de „scrieri filozofice” ale membrilor variatelor societăţi intelectuale locale.
Prin intermediul lor, oamenii de cultură îşi împărtăşeşsc opiniile, credinţele, ideile unii altora,
în interiorul graniţelor grupului sau „atacă” alte grupuri.

Revistele culturale nu au realizat că publicul de cultură din secolul al XXI-lea este unul de
masă, care trebuie abordat cu mijloace adecvate. El trebuie satisfăcut ţinând seama de nevoile
sale specifice. Prima şi cea mai importantă este aceea de a alege din noianul de cărţi,
spectacole, filme, mode şi idei cu care este biombardat pe cele care pot interesa cel mai mult.
Trebuie să existe capacitatea de a sintetiza, de a organiza şi de a face interesantă informaţia
culturală. Acest obiectiv este destul de rar atins de presa culturală existentă, din cauză că
articole care apar nu informează, ci comentează pe un ton filozofic sau se angajează în
polemici de grup. Articolele sunt făcute aproape pe acelaşi „calapod”: voce omniscientă, la
persoana întâi, colorată cu opinie, ornamentată cu referinţe culturale, rolul lor părând a fi doar
o incitare a altui grup sau a altei persoane. Jurnalistul de cultură crede că misiunea sa este de a
spune cele câteva adevăruri ale lui sau ale grupului pentur a instaura o ordine simbolică. Ideea
că jurnalistul trebuie să comunice informaţie despre o realitate în schimbare, destinată
consumului public şi orientării consumatorului, este doar intermitent pusă în practică.

Un alt motiv ar fi lipsa din peisajul presei culturale a unor genuri esenţiale: reportajul pe
problemă (feature story), profilul biografic ne-apologetic al autorilor în viaţă, cronica de
informare. Acestea ar putea implica în lectură oameni care vor să afle mai multe despre
autorii preferaţi sau cei la modă, precum Coelho, Cărătărescu ş.a., şi despre problemele pe
care le dezbat cărţile lor. În acest caz ele ar fi nu numai informative, dar ar îmbina utilul cu
plăcutul.
Reportajele şi cronicile de informare transformă fiecare subiect într-o poveste culturală
învăluită în savoarea necesară transformării ideilor grele în teme de discuţie şi meditaţie de zi
cu zi. Această schimbare a genului ar presupune coborârea de pe piedestalul culturii în
vâltoarea pieţii, ar impune scrisul „la cerere” cu riscul ca acesta să nu fie plăcut, ar necesita
documentarea prin interviuri şi sumarizarea în mod inteligent a informaţiilor pentru a se
finaliza într-o poveste captivantă şi conformă cu realitatea. Fărăr aceste inovaţii, presa
culturală va deveni din ce în ce mai nesemnificativă pentru publicul larg, dar mai dependentă
de puterile politic eşi economice ale grupurilor de prestigiu şi ale statului.

3
„Jurnalismul cultural trebuie să fie o meserie, că dacă este un hobby, atunci îţi faci blog şi
scrii pe acolo. Nu generalizez, dar există în jurnalismul cultural oameni care îşi fac meseria
nu doar cu rigoare, ci şi cu pasiune. Dacă eşti jurnalist, în principiu, ar trebui să scrii la fel de
corect despre orice, dar dacă te-ai axat pe jurnalism cultural e bine să o faci şi din pasiune.
Dacă o faci pentru că nu are cine să o facă şi cultura este Cenuşăreasa celorlalte domenii,
atunci nu este în regulă”3.

1.2. DISPARIŢIA PRESEI CULTURALE versus RENAŞTEREA EI

Anul 2005 a fost un an palpitant în presa culturală, nu pentru că, brusc, ar fi devenit centrul
atenţiei, ci pentru că a fost o perioadă de tulburări ale ordinii politice şi de schimbări
neaşteptate în care au fost prinse nu doar publicaţiile d einteres general, dar şi cele culturale.
Ales la Cotroceni, Traian Băsescu ăşi impune un guvern propriu, dar şi un preşedinte pe
propriul gust la Institutul Cultural Român: Horia Roman Patapievici. Printre primele decizii
ale acestuia este desfiinţarea săptămânalului Cultura, împreună cu majoritatea revistelor ce
aparţineau de I.C.R. Publicaţia apăruse la iniţiativa fostului preşedinte al Institutului,
Augustin Buzura, cu o echipă formată din foşti colaboratori ai României literare şi după ce
Dilema devenise Dilema veche cu finanţare privată. La sfârşitul anului 2005, Cultura avea să
reapară, cu Buzura şi Angela Martin în frunte şi cu mulţi dintre foştii colaboratori.

După decesul într-un accident de maşină al lui Dumitru Tinu, fiica sa, deţinătoarea pachetului
majoritar de acţiuni la Adevărul, încearcă să lase conducerea editorială a ziarului fără putere
efectivă, moment în care Cristian Tudor Popescu, Bogdan Chireac, Adrian Ursu şi Lelia
Munteanu decid să plece şi să scoată un alt cotidian, care se va numi Gândul şi-l va avea co-
editor pe Mircea Dinescu. Odată cu plecarea echipei de la Adevărul dispare şi vechea formulă
a săptămânalului cultural editat de ziar, Adevărul literar şi artistic.

Destul de surprinzător, şi Observatorul cultural îşi înlocuise redacţia. Supuse schimbărilor au


fost şi săptămânalul 22, redactorul –şef, Gabriela Adameşteanu anunţându-şi retragerea, dar
continuând să editeze suplimentul Bucureştiul cultural şi ziarul Cotidianul, preluat de grupul
de presă Caţavencu şi condus de Cristian Teodorescu, demisionat de la Cultura din cauza
unor incompatibilităţi personale.

Tot în 2005 apare un nou ziar, Averea, editat de grupul de presă din care face parte Ziua, care
aduna în echipa secţiei de cultură oamenii de la Cotidianul şi Cultura, iar la finele lui 2004 îşi
făcuse apariţia Suplimentul de cultură, publicat de editura ieşeană Polirom, în colaborare cu
un ziar local, îşi consolidează poziţia pe piaţă, iar România literară, al cărei director, Nicolae
Manolescu, este ales Preşedintele Uniunii Scriitorilor, devine cea mai finanţată revistă
culturală, ieşind din conul de umbră în care se afla.
3
http://dilemaveche.ro/autor/alex-leo-serban

4
Lumea restrânsă a jurnalismului cultural a fost zguduită de aceste mişcări – unele neaşteptate
– dar modificările structurale nu au fost atât de importante. Semnături afirmate sunt doar cele
ale lui Constantin Vica, Doris Mironescu şi Andrei Terian, primii doi de la Suplimentul de
cultură, al treilea de la România literară, trecut apoi la Vatra, şi în final la Cultura.
Gândul cultivă acum în pagina sa de cultură articole de opinie şi abordări subiective ale
evenimentelor la zi, renunţând la anchete şi în mare parte şi la interviuri.
La Cotidianul anchetele sunt sarea şi piperul paginii de cultură, orientată parţial către
reflectarea evenimentului, ele investigând, de cele mai multe ori, zone specifice sociologiei
artei, fără a cădea în vulgaritate. Cotidianul apelează la specialişti pentru domenii precum
teatrul – Magdalena Boiangiu – şi filmul – Ileana Dima -; periodic apar interviuri ale lui
Eugen Istodor.
Averea este publicaţia cea mai aplecată spre evenimentul în sine şi practică paleta cea mai
bogată a abordărilor jurnalistice: ştiri, anchete, interviuri, cronici, articole de opinie ş.a.
Suplimentul de cultură a devenit revista cea mai dinamică şi a reuşit să-şi facă loc pe piaţă
prin stilul proaspăt datorat celor doi eseişti, Radu Pavel Gheo şi Lucian Dan Teodorovici, prin
temele atipice şi preocuparea pentru teritoriile vii ale culturii actuale: muzica nouă,
tehnologiile etc.

1.3. PRESA CULTURALĂ LOCALĂ (BÂRLAD)

„Mai mereu secatul şi prea rar umflatul pârâiaş Tutova a dat numele, odinioară, unui judeţ
dar şi unui năbădăios adjectiv, tutovean, care mai face încă destule valuri contemporane,
întreţinând fierbinţeli nostalgice …”4 Bârladul era singura realitate peste medie de-alungul
judeţului, aici fiind concentrată politica, economia, iar ca un fel de consecinţă firească, „un
spirit căruia, cu efort modest, îi putem spune cultură”5.

Raportând la posibilităţile acestui oraş, de-alungul timpului Bârladul a înregistrat „minuni”:


şcoala avea căutare, tipografiile la fel, tipărind din când în când chiar şi cărţi, dar mai presus
de acestea s-au arătat a fi publicaţiile. Presa, fie cea de informaţie, fie cea culturală, a
întreţinut exerciţiul jurnalistic, trecerera la limbajul beletristic nefiind o dificultate. Aşa se
explică de ce ziarele şi revistele culturale locale erau redactate de aceiaşi intelectuali, care se
regăseau în inişiativele înfiinţării de biblioteci sau societăţi literare şi culturale.
Începând cu 1870, când ziarul Semănătorul împlinea ambiţiile fireşti ale bârlădenilor, epoca
publicisticii locale prinde contur, deprinderea manifestându-se până azi, în forme variate şi,
uneori, conjunctural, valoroase. Presa bârlădeană, implicit cea culturală, n-a folosit modele,
dar nici nu şi-a propus să depăşească marginile intenţiilor locale, în context naţional neavând
un loc foarte vizibil. Bârladul este o aşezare asemănătoare cu alte câteva mii din ţara aceasta,
dar când cobori printre oamenii săi, poţi constata că este o enclavă spirituală animată.
Dăinuirea acestui loc datorează mult cuvântului tipărit. „Noi nu am avut o Dacie literară, nici
4
Novac, Gruia – Baaadul literar, anul I, nr. 1, Bârlad, mai, 2007, p.1
5
Ibidem

5
Curierul de ambele sexe, nici Foaie pentru minte, inimă şi literatură, nici Convorbiri literare,
nici…”6.

Revistele de cultură locale nu au avut statură, longevitate şi ecou puternic, pentru că nu au


avut direcţii clare şi programe originale. Făt-Frumos, 1904, a cunoscut o circulaţie
neaşteptată, revista Ion Creangă (1908) este asociată pentru totdeauna de numele
folcloristului Tudor Pamfile şi rămâne definitiv înscrisă în literatura de specialitate. El a reuşit
„să formeze o direcţie şi o adevărată şcoală folclorică”7.
În alte condiţii social-politice şi la începutul unei perioade de adevărată efervescenţă
culturală, a apărut în 1919 revista Florile Dalbe. Deşi era cea dintâi producţie literară de după
război, revista nu a revoluţionat nimic, n-a impus doctrine, atmosfera era patriarhală, tonul
optimist.

Trei reviste culturale, din atâtea altele care au apărut la Bârlad, nici una longevivă. Prin durată
şi prin efecte, au fost efemere, deşi prin intenţiile lor, ctitorii ar fi meritat mai mult. La fel s-au
petrecut lucrurile şi după 1940. În schimb, ceea ce este de menţionat în mod deosebit este
multitudinea de colaboratori fascinaţi de cultură. Unii s-au format ad-hoc, alţii erau creatori
consacraţi. Dacă am aminti nume precum Garabet Ibrăileanu, George Ivaşcu, Tudor
Teodorescu-Branişte, Pamfil Şeicaru, N.D.Cocea, Nicolae Iorga, George Tutoveanu,
G.G.Ursu, Toma Chiricuţă, Emil Gârleanu, Vasile Voiculescu, Tudor Pamfile, Artur Gorovei,
Ion Popescu, C.D. Zeletin, ne-am da seama de faptul că locul acesta, Bârlad, atrage prin
efervescenţa sa spirituală.

CAPITOLUL 2
PRESA CULTURALĂ BÂRLĂDEANĂ – SCURT ISTORIC

6
Novac, Gruia, op.cit.
7
Vrabie, Gh. – în Bârladul cultural, 1937, în arhiva Bibliotecii Stroe Belloescu, Bârlad

6
2.1. PRESA BÂRLĂDEANĂ ÎN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XIX-LEA
PÂNĂ ÎN PERIOADA INTERBELICĂ

În a doua parte a secolului al XIX-lea şi prima parte a celui de-al XX-lea, viaţa spirituală a
Bârladului cunoaşte o dezvoltare amplă, mai ales graţie celor peste 150 de publicaţii periodice ale
oraşului. A avea publicaţii presupune şi existenţa unor tipografii care să facă faţă afluxului presei
scrise. Aşa se face că în perioada respectivă în Bârlad funcţionau 8 tipografii: Unirea (1869-
1894), G, Catzafany (1878-1908), Tipografia Română a librarilor (1887-1888), G.V. Munteanu
(1890-1910), Noua Tipografie, a lui Sigismund Gross (1894-1900), Gutenberg (1896-1902),
Tipografia Comercială a lui Leţcae (1900-1908) şi cea a lui C.D.Lupu (1903-1910).

a. Presa în a doua jumătate a secolului al XIX-lea


De la apariţia primului ziar, în 1870, Semănătorul, până în 1907 au apărut la Bârlad peste 350 de
lucrări: cărţi, ziare, reviste. Unele dintre ele au avut o viaţă scurtă, mai puţin de un an, altele au
fost tipărite în număr unic, altele doar în perioadă electorală.

Semănătorul a fost fondat de Ion Popescu, profesor al Liceului „Codreanu”, un adevărat


Gheorghe Lazăr al Bârladului, ziar care „se va tipări, fără plată osebită în tipografia
asociaţiunii.”8 Este vorba de Asociaţia Culturală Unirea, care a avut ca scop înfiinţarea la Bârlad
a unei tipografii şi scoaterea unui ziar local, eveniment deosebit de important pentru Moldova de
Jos în perioada consolidării României moderne. Lui Ion Popescu i s-au alăturat Ştefan Neagoe, I.
Codrescu şi Stroe Belloescu, personalităţi locale de înaltă ţinută, patrioţi desăvârşiţi, care doreau
să le insufle compatrioţilor „conştiinţa drepturilor de cetăţean şi datoriile faţă de patrie.” 9 Cu mici
întreruperi, Semănătorul de la Bârlad a apărut până în 1876 la tipografia Unirea, fiind o adevărată
şcoală la care au crescut şi s-au format Philippide sau Vlahuţă. Mai târziu, acesta din urmă avea
să dea acelaşi nume revistei pe care o va scoate el la Bucureşti împreună cu G. Coşbuc, sub
conducerea lui Nicolae Iorga.
Al doilea periodic, Paloda, a apărut în 1881, continuându-şi existenţa până în 1908, scos la
tipografia lui Catzafany, editor şi proprietar, dar şi cunoscut om de cultură bârlădean. Condus la
început de Ştefan Neagoe, apoi de Th. Riga, Paloda a primit un puternic aspect literar după
venirea la conducerea sa a lui George Tutoveanu, în 1895. „Te avizez că la Bârlad a apărut un ziar
8
Oprea, N. Ioan – Mari personalităţi ale culturii române într-o istorie a presei bârlădene 1870-2008, Editura Pim,
Iaşi, 2008, p. 161
9
Idem

7
hebdomadar, Paloda; în localitatea noastră apariţiunea sa a făcut o nespusă impresiune de bine.
Vă rog a-i urmări ideile – este ziarul exclusiv al meu –„ îi scrie Şt. Neagoe lui George Bariţ. 10
Numele ziarului a fost dat după numele istoric pe care îl avusese una din cetăţile Daciei, astăzi
Bârlad.
Paloda a apărut timp de 27 de ani, încurajând frumosul, literatura în toate formele sale – proză,
poezie, traduceri, reproduceri -, precum şi idei liberale şi democratice. „O foaie activă, poştă a
redacţiei, rubrici de noutăţi literare, de bibliografie şi de varietăţi şi, mai ales, un foileton zilnic
făceau din Paloda un ziar atractiv.”11 Acest ziar, care a pendulat între mesianismul ardelean al lui
Ştefan Neagoe şi realizările literare inaugurate de poetul George Tutoveanu, a creat împrejurările
propice apariţiei celor două reviste literare: Paloda literară şi Făt-Frumos.

În anii ce au urmat, au fost editate la Bârlad ziarul Legalitatea (1882-1884) apoi Progresul, ziar
politic, economic şi literar, cu apariţie între anii 1883-1885, Tutova (1884-1892), Bârladul, un
săptămânal de orientare conservatoare (1887-1888; 1898; reapare în 1903 şi 1905, cu prilejul
alegerilor, dar nu a jucat un rol importnat în viaţa spirituală a oraşului; pentru câteva luni a apărut
Voinţa poporului (mai-decembrie 1887), ziar politic, literar, comercial, economic, care s-a ferit de
polemici politice.
De asemenea, în 1887, apare revista, ce avea să devină prestigioasă, Gheorghe Lazăr, editată de
profesorul Solomon Haliţă, care s-a dovedit a fi la înălţimea idealurilor generaţiei sale de
transformare a învăţământului într-un instrument de cultură şi civilizaţie. Din comitetul de
redacţie făcerau parte profesori de renume ai vremii, care şi-au pus amprenta pe această
publicaţie, deoarece puţine erau acele reviste româneşti care să fie axate pe problemele de
metodică şi practică pedagogică. Scopul acestei reviste era, aşa cum se arată în articolul-program
Către cititori, de a susţine şcoala, de a contribui la progresul ei în direcţia arătată de Gheorghe
Lazăr – de unde şi numele revistei – fiind necesară redeşteptarea naţională prin educaţie şi
instruire.
În cei trei ani, cât a fost viaţa ei, revista a făcut pionierat în partea aceasta de ţară, dar a reuşit să
se facă ştiută şi de o parte şi de alta a Carpaţilor. În revistă au fost publicate, pe lângă textele cu
caracter pedagogic şi articole de un real interes literar şi istoric. Tradiţia va fi continuată prin
apariţia, între cele două războaie mondiale, a revistelor Tribuna pedagogică şi Îndrumări
pedagogice.

10
Oprea, N. Ioan – p. 112
11
Zăstroiu, Remus – Dicţionarul Literaturii Române de la origini până la 1900, Editura Academiei, Bucureşti, 1979

8
Un alt periodic al acelor timpuri a fost Vocea Tutovei – foaie independentă, politică, literară şi
comercială, fondator fiind G.V.Munteanu, apărând în perioada 1891-1909, reluat fiind în 1941-
1943. Ziarul s-a impus de la început ca un cotidian prestigios al vieţii Bârladului. În intervalul
august1891 – iulie 1892 ziarul a fost subintitulat Foaie independentă poltică, literară,
comercială, ca mai târziu să se autotintituleze Organ al Partidului Naţionalist.
Apariţia periodicelor bârlădene a continuat cu Viitorul (1900-1918), Lumina (1900), Zorile
(1907-1908), scos de un grup de tineri democraţi care doreau să facă propagandă ideilor lor
politice, Tutova (martie-decembrie 1909).

Ca anexă la ziarul politic Paloda, apare în 1904 Paloda literară, condusă de D. Nanu, cu apariţie
lunară, cuprinzând studii literar-artistice, ştiinţifice, literatură originală, precum şi traduceri din
literatura universală. Scopul urmărit era acela de a „scoate la lumină talente cari în localitate
mocnesc în umbră ca un foc liniştit din care poate va ieşi mîine o văpaie luminoasă şi trainică”12.
În paginile acestei reviste literare bârlădene au semnat Titu Maiorescu, Mihai Dragomirescu, Ioan
Bassarabescu, Cincinat Pavelescu, George Tutoveanu, Corneliu Moldoveanu ş.a. Nicolae Iorga
şi-a at seama de importanţa noii publicaţii şi o semnalează în ţară: „La Bârlad, ca o anexă la
gazeta politică Paloda, a început să apară o foaie literară Paloda literară, pe care o conduce
poetul Nanu, care a dat frumoase bucăţi mai ales Convorbirilor literare.”13
La început, au fost tipărite studii cu caracter literar-artistic, literatură originală, dar şi traduceri,
nefiind stabilită clar strategia, poate din acest motiv a fost primită cu unele rezerve, căci nu se
încadra în noul curent. Iorga a sugerat însă redactorilor revistei să aibă printre preocupări şi
relatările folclorice, să publice datini şi poezii populare.
Spiritul Junimii se făcea simţit, aici semnând nume grele ale culturii române: Titu Maiorescu,
Mihai Dragomirescu, I.A. Bassarabescu, Cincinat Pavelescu, Elena Văcărescu, iar dintre
localnici, George Tutoveanu, Dimitrie Nanu ş.a. Numărul 12 este ultimul, pentru a lăsa liber unei
noi reviste, Făt-Frumos, care avea să strângă intelectuali de elită şi avea de învins greutăţi mai
mari.

Revista Făt-Frumos apărută în martie 1904, a fost revista celor cinci scriitori – George
Tutoveanu, Dimitrie Nanu, Athanasie Mândru, Corneliu Moldoveanu şi Emil Gârleanu – şi cea

12
G. Nanu, Paloda literară, nr. 1 din 20 septembrie 1904, an I, număr aflat la Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad
13
Răşcanu-Gramaticu, Oltea, Istoria Bârladului, Editura Irimpex, Bârlad, 2002, vol.I, p. 331

9
mai importantă revistă a momentului, deşi nu a fiinţat decât până în 1906. Ea apăruse într-o
perioadă de frământări literare, încercând să centralizeze întrega mişcare literară din Moldova şi
să devină o revistă de direcţie românească.14

George Tutoveanu îşi aminteşte cum a luat naştere revista în perioada tinereţii lor, după o
plimbare în grădina publică din localitate: „ … nesfârşite preumblări şi discuţii cu Emil Gîrleanu
şi Dimitrie Nanu, pe sub bolţile grădinii publice, într-o primăvară timpurie (…) am hotîrât să
întemeiem o revistă literară şi-n elanul nostru nestăpânit am botezat-o Făt-Frumos”.15
Nicolae Iorga spunea „Făt-Frumos din Bârlad stă la mijloc între Semănătorul bucureştean şi
Luceafărul din Budapesta. Aproape orice se cuprinde într-una din aceste reviste ar putea să-şi afle
locul şi în celelalte două”16. În revistă au semnat, în cei doi ani, Sadoveanu, Iorga, Artur Gorovei,
D. Anghel, Elena Farago, Ilarie Chendi.

Articolul program, intitulat Întâiul cuvânt, scotea în evidenţă crezul fondatorilor: „Să căutăm şi să
aşternem pe hârtie numai ce e al nostru; să ne judecăm cinstit şi cuminte faptele şi operele,
spunând făţiş cele ce credem, să rămânem nestrămutaţi în părerile noastre, silindu-ne a le avea cât
mai trainice şi mai drepte.”17
Revista s-a integrat curentului semănătorist. orientarea spre acest curent fiindu-i dată de N. Iorga,
dar mai ales de A.C. Cuza, care era considerat ideologul ei. Colaborarea cu acesta din urmă a dus
la apariţia unor tente naţionalist-extremiste, chiar antisemite18.
Revista bârlădeană Făt-Frumos a constituit un moment peste care nici o istorie a literaturii nu
poate trece indiferentă. Deşi la un moment dat unitatea celor cinci fondatori ai săi se cam
destrămase, Emil Gârleanu munceşte peste puteri pentru a o menţine, „vreau să sfârşesc un an
întreg, care să cuprindă munca mea şi a câtorva…” (Răşcanu-Gramaticu, Oltea, 2002, p.332).
La 1 februarie 1906 revista îşi încetează activitatea. Gârleanu, consecvent, demisionat din
armată, s-a retras la Bucureşti şi încearcă în 1909 să continue editarea revistei. Reuşeşte să scoată
doar trei numere, apoi revista dispare definitiv.

14
Idem, p.333
15
Scrisul nostru,I, 1, 15 martie 1904, p.225 în Răşcanu-Gramaticu, Oltea, Istoria Bârladului, Editura Irimpex,
Bârlad, 2002, vol. I, p.332
16
Curentul nou, nr 15 din 15 noiembrie 1904 în Răşcanu-Gramaticu, Oltea, Istoria Bârladului, Editura Irimpex,
Bârlad, 2002, vol.I, p.323
17
Articolul nu a fost semnat, dar după stil se crede că aparţinea lui Emil Gârleanu în Făt-Frumos, I, 1, 15 martie
1904, în Răşcanu-Gramaticu, Oltea, Istoria Bârladului, Editura Irimpex, Bârlad, 2002, vol.I, p. 332
18
Răşcanu –Gramaticu, Oltea – Ibidem, p.332

10
În perioada bucureşteană, în paginile revistei semnează I. A. Bassarabescu, N. Dunăreanu, Al.
Cazaban, Cincinat Pavelescu şi A. Mirea. „Făt-Frumos bârlădean avea viaţa miticului Anteu: el a
trăit atât timp cât venise în atingere cu pământul Moldovei de Jos, transpus la Bucureşti n-a mai
însemnat nimic şi a murit”19.

Apusul revistei Făt-Frumos nu înseamnă şi apusul presei bârlădene, cu atât mai mult a tradiţiei
literare, astfel că în anul 1908 este editată revista Ion Creangă, care avea să apară între 1908-
1912 şi 1915-1921, subintitulată revistă de limbă, literatură şi artă populară. Iniţiativa în acest
nou proiect literar a avut-o Tudor Pamfile şi Nicolae Lupescu împreună cu Ioan Antonovici şi
George Tutoveanu, cel care a rămas statornic în Bârlad şi după plecare revistei Făt-Frumos la
Bucureşti, precum şi după sfârşitul ei. Tutoveanu simţea că Bârladul îl cheamă, că are nevoie de
el pentru a continua o tradiţie deja începută. Iniţiatorii revistei şi-au propus ca împreună cu
revista Şezătoarea lui Artur Gorovei, editată la Fălticeni, să adâncească „tot mai mult cunoaşterea
minunatelor produceri ale poporului, adevărate comori de gândire şi simţire, de credinţă şi de
datini gospodăreşti, în care se oglindeşte sufletul şi viaţa neamului nostru”20.

George Tutoveanu, într-o discuţie cu V. Damaschin, spunea: „Tot după dispariţia lui Făt-Frumos,
am legat strânsă prietenie cu maiorul Tudor Pamfile, acel pasionat cercetător al folclorului
românesc şi care, ajutat de Lupescu, a întemeiat revista Ion Creangă, un adevărat tezaur al
literaturii noastre”21.
Tot ei au motivat şi alegerea titlului, subliniind: „Am botezat revista noastră Ion Creangă pentru
că în scrierile acestui ţăran din Humuleştii Neamţului, căruia i-au fost dragi ca ochii din cap traiul
şi obiceiurile de la ţară, se arată mai bine şi mai cu meşteşug sufletul ţăranului român”22.

Colaboratorii revistei au fost nume prestigioase atât din ţară, cât şi din străinătate: B. Şt.
Delavrancea, Ion M. Torouşiu, G. Weigand, Ion Urban Jarnic – folclorist de la Universitatea din
Praga – Al. D. Xenopol, Nicolae Iorga, Iacob Negruzzi, Arthur Gorovei ş.a.
Cititorii au apreciat în mod deosebit această revistă datorită valoroaselor materialelor culese, dar
şi personalităţilor care au semnat aici. În paginile revistei apăreau poveşti şi legende, datini şi

19
Vrabie, Gh. – op.cit.
20
Ion Creangă, I,1,1 august1908
21
Parfene, Constantin, Ion Creangă – o însemnată revistă de folclor în Vremea nouă, Vaslui, 1968
22
Ibidem

11
tradiţii, cimilituri, informaţii din medicina populară – vrăji, farmece, descântece, leacuri –, eseuri
despre originea sărbătorilor la români, mitologie populară, toate acestea devenind mai apoi baza
pentru unele articole şi studii.

Un exemplu edificator din punctul de vedere al aprecierilor este interesul pe care îl avea pentru
valoarea revistei folclorice bârlădene Ian Urban Jarnic, profesorul Universităţii pragheze, care, la
un moment dat, a scris: „Nici un număr din Ion Creangă nu scapă să nu-l citeşti pe de-a-ntregul,
din scoarţă în scoarţă. Urmează să le studiez cum se cade, de acolo toate cuvintele care stârnesc
interesul meu din vre-un punct de vedere. Acele locuţiuni metaforice care se găsesc atât de multe
în productele muzei populare române şi în graiul poporului român peste tot. Este o adevărată
comoară de nişte pietre nestemate şi de câte ori întâlnesc vr-una din ele, o privesc cu dragoste”23.
Filologul G. Weigand, Delavrancea sau Al. Vlahuţă au aprecieri deosebite la adresa revistei.
Acesta din urmă, în perioada cât a stat mai mult timp la Bârlad din cauza războiului, s-a arătat
„gata să dea o mână de ajutor celei mai bune reviste de folclor pe care am avut-o, Ion Creangă”
(Ibidem).

O lipsă a Dicţionarului Literaturii Române de la origini până la 1900, editat de Academia


Română în 1979, este tocmai această revistă folclorică atât de importantă. Se omite colaborarea
marelui folclorist Simion Florea Marian cu cei de la revista Ion Creangă din Bârlad, în special cu
Tudor Pamfile şi N. Lupescu, acesta din urmă publicase folclor în colaborare S.F. Marian, iar
colecţiile sale de obiceiuri, tradiţii, basme, proverbe şi strigături etc. i-au stat la dispoziţie
folcloristului bucovinean. Stau mărturie scrisorile dintre cei doi, care se găsesc în arhiva Fondului
memorial – documentar al lui S. F. Marian de la Suceava, unde găsim referinţe la Povestea
Maicii Domnului, la manuscrisul Omul ca iarba, zilele ca floarea câmpului, o listă cu insecte
pentru studiul folcloric Insectele în limba, credinţa şi obiceiurile românilor ş.a.
În privinţa lui Tudor Pamfile, care este considerat a doua personalitate a etnografiei româneşti
după Simion Florea Marian, putem spune că i-a dedicat acestuia din urmă un volum despre
sărbătorile la români, i-a trimis cărţile pe care le publicase, dar şi un important volum cu material
folcloric şi etnografic din Moldova de Jos. Pe toate le regăsim în manuscris la Suceava, punându-
ne pe bună dreptate întrebarea de ce au fost omişi din Dicţionarul Literaturii Române, la fel ca şi
revista pe care o fondaseră.

23
Răşcanu-Gramaticu, Oltea – Ibidem, p.334

12
Aproape în paralel cu revista Ion Creangă îşi desfăşoară activitatea şi publicaţia Miron Costin,
1913-1919, având un preponderent conţinut istoric. Şi aici s-a implicat neobositul Tudor Pamfile,
alături de sublocotentul Angelescu, Al. Exarhu, C. N. Mateescu. Meritul acestei reviste este
contribuţia deosebit de importantă pe care a avut-o la cunoaşterea istoriei şi a sufletului poporului
român, articolul-program punând accentul pe caracterul educativ al vestigiilor istorice, mai ales
pentru generaţiile tinere. De menţionat este şi puternic apropagandă pe care a făcut-o revista
pentru înfiinţarea Institutului pentru Studiul Europei sud-estice şi a Muzeului regional de Istorie
şi Etnografie a judeţului Tutova.
Revista a fost bine primită „… instituţiile noastre culturale nu s-au cutremurat nici de groază, nici
de bucurie. Totuşi, ne-au venit din multe părţi, frumoase cuvinte de aprobare şi altele de curat
îndemn, care ne dau mai multă putere şi mai multă nădejde decât o aveam la început”24.
De asemenea, revista Miron Costin s-a bucurat de colaborări deosebite, precum N. Iorga, I.
Negruzzi, A. Gorovei, T. Pamfile ş.a., numărându-se printre primele de acest gen din ţară,
încetându-şi activitatea în 1919, dar iniţiativa pe care a avut-o va fi preluată în perioada
interbelică de Virgil Caraivan cu Documentele răzăşeşti.

b. Presa în perioada interbelică


Publicistica bârlădeană continuă în perioada interbelică fără a mai avea însă efervescenţa
anterioară a luptei pentru marile idealuri legate de unitate şi independenţă, în schimb având un
surplus de maturitate politică, determinat d enoul context în care evoluau evenimentele într-un
stat unitar românesc. Vechile ziare şi reviste şi-au încheiat activitatea pentru a lăsa locul unor
publicaţii mai diversificate ca tematică, dar slujind cauzei comune: apărarea democraţiei şi
libertăţii.

Un rol important în iniţierea şi conducerea acestor publicaţii l-au jucat, în majoritatea cazurilor,
intelectualii, slijitori ai şcolii bârlădene, în frunte cu poetul George Tutoveanu. Efervescenţa
tipăriturile bârlădene nu ar fi fost posibilă fără climatul cultural menţinut cu eforturi deosebite,
generaţii după generaţii. Tipografiile mai noi au păstrat tradiţia înaintaşilor, tipărind cu sacrificii
financiare o gamă variată de publicaţii, de la cotodiene politice la reviste culturale, în funcţie d
egusturile şi interesele publicului. „Strada Ştefan cel Mare, una din arterele principale ale

24
Pamfile, Tudor - Miron Costin, I.1., august 1913, p.1-2

13
oraşului, găzduia două librării, ale fraţilor Nicolae şi Sava Petroff şi cinci tipografii: a lui
Lupaşcu, Peiu, a fraţilor Chiriac, a lui Huber şi a lui Grünberg”.25

Presa politică din Bârlad a fost reprezentată în această perioadă de câteva ziare, precum:
Libertatea, editat între 1918-1925, ideologia lui fiind una liberal-democratică, aşa cum reiese din
articolul-program: „Libertatea va îmbrăţişa interesele tuturor claselor sociale şi interesele mari ale
nemaului. Ea va susţine cu tărie dreptatea şi pornirea manifestată de a desfăşura orice tendinţă
care ar duce la însuţirea dreptăţii şi adevărului”.26
Tribuna Tutovei, ziar săptămânal, organ iniţial al Ligii Poporului şi al Partidului Conservator
Democrat, a apărut sub conducerea unui comitet, considerându-se organul opoziţiei unite de sub
conducerea generalului Averescu şi Tache Ionescu. Pe frontispiciul Tribunei apăreau cuvinte ce
ţineau de propagandă: muncă, cinste, legalitate. Pe parcursul anilor, ziarul şi-a schimbat
ideologia, devenind organul oficial al partidului Naţional din judeţul Tutova, iar în 1926 îşi
definitivează ideologia ca ziar al Partidului Naţional Ţărănesc.27
Steaua Tutovei a apărut (1924-1929, 1931, 1934-1936), ca „ziar al Partidului Poporului de sub
preşedinţia generalului Averescu”28, ca reacţie la opoziţia desfăşurată de Tribuna Tutovei,
activitatea lui fiind mai susţinută în perioada alegerilor.
Moldova a fost un ziar independent, cu apariţie bilunară, editat între anii 1931-1932, în 14
numere de Georgeta Nedelea, colaboratoare apropiată Academiei Bârlădene. Articolul-program a
fost semnat de George Tutoveanu, care sublinia necesitatea sprijinirii redactorilor acestei
publicaţii, dornici să înţeleagă politica „numai ca o deosebită îndatorire cetăţenească”29.
Înainte, a fost tot o publicaţie independentă bilunară, sub redacţia lui P. Strat-Delatutova, editat în
1935. Articolul-program preciza scopul publicaţiei: „Pentru revendicare drepturilor noastre sfinte
uzurpate de conducătorii perindaţi la cârma ţării şi pentru tovarăşul care sfredeleşte pământul în
dogorea soarelui din zori până-n seară am scos acest ziar”.30
Secera a apărut în 1937 în tipografia lui Grünberg, fiind de orientare ţărănist-democratică, fără a
avea un ecou deosebit, iar Vitrina a fost imediat suspendată de autorităţile poliţieneşti din cauza
caracterului său antifascist.

25
Răşcanu-Gramaticu, Oltea – op.cit., vol. II, p.95
26
Libertatea, I, 1/1918, p.1, în arhiva Bibliotecii municipale „Stroe Belloescu”, Bârlad
27
Tribuna Tutovei, I, 1/1919, în arhiva Bibliotecii municipale „Stroe Belloescu”, Bârlad
28
Steaua Totovei, I, 1/1924, în arhiva Bibliotecii municipale „Stroe Belloescu” Bârlad
29
Moldova, I, 1/1931, în arhiva Bibliotecii municipale „Stroe Belloescu”, Bârlad
30
Înainte, I, 1/1 ianuarie 1935, în arhiva Bibliotecii ”Stroe Belloescu”, Bârlad

14
Presa muncitorească bârlădeană din perioada interbelică cumulează idei literare, politice şi
sociale, care se vor regăsi până şi în titlurile publicaţiilor. Astfel:
Idealul este o revistă literar-socio-politică, care a apărut în 9 numere, din ianuarie până în
septembrie 1925, sub conducerea lui I.D.Cuşman. Printre altele, revista se ocupa şi de drepturile
femeilor, iar pe plan literar dorea să dea o largă răspândire literaturii române semnată de cei mai
de seamă autori români31.
Din cauza problemelor financiare, publicaţia nu şi-a putut realiza programul propus, dar reuşise
să atenţioneze publicul bârlădean asupra drepturilor femeilor, asupra necesităţii dezvoltării unui
învăţământ laic, ştiinţific, de stat, urmărind, de fapt, ideile lui P.Constantinescu-Iaşi.
Tribuna Liberă a fost o revistă politico-literară, cu apariţie bilunară, în 1923. Proiectele
redactorilor au fost pe măsura evenimentelor vremii: frământările muncitoreşti, formarea unor
focare de cultură adevărată, încurajarea valorilor autohtone în domenii precum literatura, arta,
ştiinţa. În revistă se regăsesc articole de critică socială, traduceri din literatura politică, dar şi din
beletristică. Cert este faptul că nici acveastă publicaţie nu a reuşit să se impună în conştiinţa
publicului bârlădean, cu toată colaborarea unor scriitori precum Ion Pas sau C.M. Zamfirescu.
Păreri a apărut în 1932, ca o publicaţie ce cuprindea informaţii comerciale, culturale şi literare,
sub redacţia lui N.V. Munteanu. Articoluil-program Ce mai vreţi? Sublinia necesitatea luptei
împotriva corpuţiei şi inegalităţii sociale pentru dobândirea unei democraţii reale. Articolele
criticau efectele crizei economice asupra maselor populare, creşterea pericolului fascist, nec
esitatea luptei pentru dezarmare ş.a.32 Ziarul a fost suspendat de guvernul liberal în 1936.

Presa pedagogică se afirmă în continuare prin publicaţiile Tribuna Pedagogică (1 august 1922),
care, din anul 1923 se va numi Îndrumări Pedagogice (până în 1933), sub redacţia lui Petre
Todicescu, cât şi Duh Nou (1937-1940), revista Asociaţiei Învăpţătorilor din judeţul Tutova.
Membrii fondatori ai publicaţiei sunt I. Antonovici, I. Lăzărescu, Vasile Ifrim, Vasile Pânzaru,
Ioan Tomşa, Neculai galation, Constantin Sandu.
Revista a publicat materiale specifice profesiei, dar şi pagini literare, cronici ale cărţilor şi
revistelor, însemnări ,literare şi jurnalistice, informaţii şi chiar poezii. De menţionat este articolul
O purificare în literatura română, în care I. Antonovici se ridică împotriva pornografiei şi
semnalează „Justiţia, la rândul ei, a intervenit şi ea: doi scribi infecţioşi de categoria lui Tudor

31
Idealul, I, 1/ianuarie 1923, în arhiva Bibliotecii municipale „Stroe Belloescu” Bârlad
32
Păreri, revistă literar-social-informativ, I,1, 25 septembrie 1932, în arhiva Bibliotecii municipale „Stroe
Belloescu”, Bârlad

15
Arghezi, au fost amendaţi ieri pentru romanele lor imorale: unul e Bonciu, pe adevăratul nume
Bercu Haimovici şi altul Geo Bogza, neidentificat încă pe adevăratul nume…”33
Tot în 1937, în numărul 4 din aprilie, sunt publicate versuri de-ale lui Gh. Filiche din Priponeştii
Tutovei, care erau pline de patriotism:
„… Atât de duios vi-i trecutul
Şi jertfa atâta de mare,
În zare mijeşte furtuna,
Români, priviţi la hotare!”
În cei trei ani de apariţie, Duh Nou s-a dovedit o demnă urmaşă a tradiţiilor începute de revista
George Lazăr.

Presa literară bârlădeană din această perioadă se mândreşte cu câteva apariţii deosebite în
peisajul local şi naţional. Astfel:
Florile Dalbe a fost editată în 23 de numere, între 1 mai şi 23 decembrie 1919, fiind prima revistă
literară de după război, având în comitetul redacţional nume importante, precum George
Tutoveanu, Vasile Voiculescu, Tudor Pamfile, Mihai Lungianu, toţi membri ai Academiei
Bârlădene. G.G. Ursu stabileşte foarte clar întâietatea acestei reviste, căci „Însemnările literare
de la Iaşi pornesc la 2 februarie, iar Sburătorul domnului Eugen Lovinescu de la Bucureşti începe
la 19 aprilie”34.
George Tutoveanu provenea din grupul revistei Făt-Frumos, făcând trecerea la o nouă generaţie,
dar ambele reviste au servit aceluiaşi crez al unei „literaturi izvorâtă din sufletul nemaului
nostru”35.

Sterian Dumbravă, avocatul militant antifascist, aprecia că „apariţia revistei (…) vine să
înlocuiască o adâncă nevoie sufletească la noi” 36. Din programul revistei observăm că dorea să
oglindească tot ce are mai frumos şi mai original sufletul românesc. Tutoveanu scria: „Pe umerii
acestei generaţii apasă greutatea unei cumplite răspunderi: să statorniceasscă pe un singur pământ
românesc, un singur grai, o singură năzuinţă şi mai ales un singur suflet, pentru c aîn ceasul
marilor primejdii, întâi se ridică sufletele şi apoi armele”37.
33
Duh Nou, nr. 1, în în arhiva Bibliotecii municipale „Stroe Belloescu”, Bârlad
34
G.G.Ursu – Istoria literară a Bârladului, p. 57
35
Ibidem, p.59
36
Florile Dalbe, I, 1 mai 1919, în în arhiva Bibliotecii „Gh. Asachi”, Iaşi
37
Filipescu, Corneliu – George Tutoveanu şi mişcarea literară a vremii, în Vremea Nouă, nr 311, 1988, Vaslui

16
În paginile revistei au publicat diverse persoane, dar cele mai importante au fost George
Tutoveanu, Zoe Frasin, Tudor Pamfile, Victor Ion Popa, G. Pallady, Vasile Voiculescu, Ştefan
Petică.

Primul scriitor tânăr care s-a format în această atmosferă a fost V.I.Popa, un răsfăţat al şedinţelor
literare, unde participa la discuţii şi aducea versuri satirice. Următorul a fost Vasile Voiculescu,
care şi-a publicat aici primele povestiri, Singuri şi Momâie, anunţând talentul de mai târziu. I.
Valerian, viitorul director al revistei bucureştene Viaţa literară, şi-a făcut mâna tot în paginile
Florilor Dalbe.

Concomitent cu revista, se edita şi Calendarul nostru, almanah editat de Academia Bârlădeană, în


frunte cu George Tutoveanu. „Calendarul nostru pe 1917” a fost primul semn de viaţă al
Academiei Bârlădene. Această Academie a mai publicat apoi Ştefan cel Mare de Vlahuţă, Din
ţara zimbrului, de V. Voiculescu şi a şasea ediţie din Albastru, volumul de poezii al lui
Tutoveanu.

În numerele 14-15 din Florile Dalbe, N.V. Bârlad scria: „Academia nu face excursii de plăcere, ci
de studii. Cu prilejul acestor excursii, se pot cunoaşte la faţa locului tradiţiile, credinţele şi
obiceiurile neamului nostru, localităţile istorice şi pitoreşti şi mai ales, folclorul. Că aceste
excursii produc şi plăcere, cu atât mai bine!”38.

Altă revistă literară a vremii a fost Freamătul literar, apărând în două numere, în aprilie şi august
1923 sub conducerea unui comitet format dintr-un grup de studenţi. În cele două numere au scris
I. Mantaroșie, M. Condrea, C. Dimitriu, C. Crișan, care, mai târziu, au devenit membri ai
Academiei Bârlădene. George Tutoveanu a publicat în numărul doi al revistei poezia Vouă, celor
tineri, iar în cadrul rubricii Însemnări erau evidenţăiate manifestările legate de Festivalul
„Vlahuţă”, cât şi de succesul obţinut de piesa de teatru Ciuta de V. I Popa.
Revista a fost învinovăţită că ar fi o prelungire a Freamătului din 1911-1912, care apăruse sub
conducerea lui Constantin Doboş, la Tecuci, apoi mutată la Bârlad din 1 ianuarie 1912, sub
conducerea lui George Tutoveanu. Freamătul se încadrase în tradiţia literară a Palodei.

38
Ibidem, nr. 14-15, în arhiva Bibliotecii „Gh. Asachi”, Iaşi

17
Graiul Nostru este publicaţia lunară bârlădeană editată de Academia Bârlădeană în 17 numere,
între anii 1925-1927. Fondatorul revistei a fost George Tutoveanu, care adresa în primul număr
un îndemn tineretului în vederea cultivării limbii ca mijloc principal de exprimare a celor mai
înalte sentimente umane.
Un spaţiu deloc de neglijat era rezervat mişcării culturale a oraşului: şezătorile literare ale
Academiei Bârlădene, concertele de la Teatrul carol, expoziţiile de pictură ş.a. Printre
colaboratorii cei mai prolifici amintim pe Tutoveanu, Zoe Frasin, Pamfil Şeicaru, G. Panetti,
V.I.Popa, I.Paloda, N.Crainic, P.Constantinescu-Iaşi.
Revista a apărut până în decembrie 1927 cu mari eforturi financiare.

Activitatea culturală a Bârladului a fost relevată şi în Ţara de Jos, revistă culturală lunară, apărea
la Bucureşti între 19924-1928, sub conducerea unui comitet de redacţie din care făceau parte
N.Manolescu, N.N.Vasiliu, etc. Intelectuali din Moldova de Jos, precum N.N. Tonitza, G.
Tutoveanu, G.Pallady, Sterian Dumbravă trimiteau scrieri care analizau de cele mai multe ori
problema regionalismului sub diferite aspecte: social, cultural, literar. În această revistă a fost
dedicat Bârladului un ciclu despre trecutul său literar, analizându-se revistele literare, activitatea
unor personalităţi, ctitori de cultură bârlădeană, ca Nicolae Roşca-Codreanu, Stroe Belloesc u,
Iona Manolache Holda. Au fost tipărite poezii, proză, articole de critică literară. Revista a fost
bine primită, deoarece a corespuns unor necesităţi reale.

Răzeşul a fost o altă revistă culturală, editată sub direcţia lui Virgil Caraivan în 1926, dar care era
mai mult regională, ca şi „Ţara de Jos”. A fost o revistă literară şi de chestiuni sociale, „dând loc
de cinste însă şi mărturiilor istorice şi folclorului” 39. Colaboratorii cei mai susţinuţi erau Sterian
Dumbravă, V. Caraivan, I. Antonovici, G. Pallady, I.Palodă ş.a.

Scrisul Nostru a apărut sub conducerea unui comitet redacţional, în perioada 1929-1931, secretar
de redacţie fiind G.G.Ursu40. Această revistă a reprezentat un succes editorial al Academiei
Bârlădene. Articolul-program Datoria tinereţii, semnat de George Tutoveanu, constituia
îndemnul pentru generaţia tânără de a duce mai departe ştacheta spiritualităţii neamului. „Fiecare
generaţie, datoare prin poeţii şi prin toţi ceilaţi creatori de artă ridicaţi din mijlocul ei săţie veşnic
trează-n mintea tuturor, continua spiritualizare a vieţii, statornicind convingerea că omuol trebuie
39
Răşcanu-Gramaticu, Oltea – op.cit., vol.II, p.101
40
http://www.obiectivdevaslui.ro/node/10590

18
să-şi plece fruntea spre ţărână, da rnumai cât e nevoie să-i smulgă pâinea cea de toate zilele,
năzuind apoi mereu, pe scara de văpaie dintre pământ şi cer”41.
Au fost realizate comentarii interesante pe marginea unor lucrări semnate de mari scriritori,
precum Sadoveanu, Cezar Petrescu, Ionel Teodoreanu, iar publicarea unei corespondenţe legată
de începuturile presei literare bârlădene a întregit conţinutul de idei al revistei.
Ultimul număr a fost consacrat poetului frederic Mistral, cu care George Tutoveanu a purtat o
susţinută corespondenţă
Avânturi culturale continuă seria publicaţiilor culturale bârlădene, fiind o revistă lunară, editată în
1937 sub conducerea unui comitet, ca de altfel majoritatea revistelor locale. Redactorii erau
conştienţi de posibilităţilede creaţie reduse pe care le oferea noua tipăritură, de aceea subliniau
că „scopul ei era acela de a indica multora o năzuinţă către frumos şi adevăr” 42.
La fel ca şi în celelalte reviste literare şi aici s-au tipărit articole de critică şi istorie literară,
articole de popularizare ştiinţifică, de istorie comparată, traduceri, comentarii politice.S-au
detaşat articolele scrise de Stan Cucu despre relaţiile Moldovei din timpul lui Ştefan cel Mare cu
Polonia, comentariile politice ale lui V. Apostoleanu legate de ascensiunea fascismului şi lupta
pentru o nouă împărţire colonială.
Revista nu a depăşit nivelul unei publicaţii regionale, dar a menţinut linia preocupărilor culturale
bârlădene într-o epocă de creştere a orientărilor spre dreapta.

Ideia românească, ziar cu caracter cultural, editat la tipografia Grunberg în 1937, nu a fost cu
răsunet în epocă, poate şi din cauza evenimentelor istorice care se anunţau.

Păstorul Tutovei, tipărită în 1942, s-a confruntat cu mari probleme financiare, determinate de
război. S-au remarcat numerele 9 şi 10 cu caracter omagial, dedicate aniversării a 70 de ani a
poetului bârlădean George Tutoveanu. Au colaborat aici Tudor Arghezi, Alexandru L
ascarov-Moldovanu, Liviu Marian, I.G.Oprişan, George Lesnea, Victor Eftimiu, Aurel George
Stino ş.a.

Presa 1944-1950
Evenimentele declanşate în România după lovitura de stat din august 1944 s-au reflectat şi în
presa vremii. Cotidienele îşi restrâng activitatea până la dispariţie, locul lor fiind ocupat de presa

41
Tutoveanu, George – Scrisul nostru, I, 3 martie 1929, p. 2, în Răşcanu-Gramaticu, Oltea – op.cit. vol.II, p.102
42
Avânturi culturale, I, 1 ianuarie 19937, p.1, în arhiva Bibliotecii Stroe Belloescu, Bârlad

19
comunistă, care devine din ce în ce mai mult un instrument de propagandă în interesul noilor
guvernanţi.

Expunerea lui Leonte Răutu, dictatorul culturii şi presei româneşti după 1944, călăul spiritualităţii
noastre timp de cel puţin două decenii, expunere ţinută la Şedinţa Comitetului de Presă din cadrul
Direcţiei Centrale de Propagandă şi Agitaţie la 1 iunie 1948, este cât se poate de lămuritoare,
pentru ce s-a vrut, pentru ce s-a urmărit, pentru modul în care s-a acţionat: „Sarcinile care au fost
date de Comitetul nostru Central, de Direcţia Propagandei şi Agitaţiei, Comitetului de Presă au
fost de a introduce în mod nemijlocit linia partidului în întreaga presă, cea a partidului şi cea de
sub influenţa noastră; de a lupta pentru cuceriri noi, de noi poziţii pentru întărirea poziţiei
partidului în presă; pentru a exercita o supraveghere, de multe ori din punct de vedere al
intereselor partidului asupra tuturor problemelor din ţara noastră” 43. El cerea ca „toate
publicaţiile, orice publicaţie, să fie pătrunse profund de spiritul partidului, să măture tot ce este
străin, tot ce este burghez în presă”44.

Presa bârlădeană se înscrie în acest context „democratic”. Revista Păreri, suspendată în anul
1936, îşi reia apariţia din septembrie 1944, sub forma unui ziar, cu subtitlul Cotidian democrat
de luptă antifascistă de apărare a drepturilor cetăţeneşti. Ziarul constituia o pârghie puternică de
propagandă pentru atragerea maselor în vederea relaizării conţinutului platformei F.N.D. În 1946,
ziarul devine organ de presă al Blocului Partidelor Democratice, sub titlul Păreri Tutovene45.
Noi aspecte vor fi reluate în paginile cotidianului bârlădean cu privire la forţele democratice în
alegerile electorale din 1946, cu măsurile economice de îngrădire a acţiunilor patronatului,
poziţia delegaţiei române la lucrările Conferinţei de pace de la Paris din 1946, abolirea monarhiei
şi proclamarea Republicii.

Flacăra a fost organul de presă al comuniştilor bârlădeni. Ziarul apărea în tipografia lui Lupaşcu
şi avea înscris pe frontispiciu Proletari din toate ţările, uniţi-vă! Din editorialul primului număr,
în mod demagogic se susţinea că scopul acestei publicaţii era de a face cunoscut în rândul

43
Teodor, Mihaela – Anatomia cenzurii. Comunizarea presei din România, 1944-1947, Editura Cetatea de Scaun,
Bucureşti, 2012, p. 33-34
44
Ibidem
45
Secară, Ştefan – Presa bârlădeană, p.134 în Arthiva bibliotecii Stroe Belloescu, Bârlad

20
maselor succesele care trebuiau evidenţiate pentru ca muncitorii, intelectualii şi ţăranii să vadă
poziţia comuniştilor faţă de principalele probleme care stăteau în faţa întregii ţări46.
Ziarul avea şi o rubrică intitulată Colţul femeilor, unde se milita pentru egalitatea în drepturi a
femeii, iar rubrica Flacăra tineretului îşi propunea să impulsioneze tineretul pentru realizarea
platformei F.N.D.
De asemenea, nu lipseau informaţiile culturale, anunţuri cu caracter divers, rubrici dedicate
politicii externe.

Tradiţia activităţilor literare a fost preluată de revista Lumina, editată la Bârlad între anii 1945-
1947. În paginile ei au semnat alături de tinere condeie, nume consacrate, precum Victor Eftimiu,
Tudor Arghezi, George Tutoveanu, G.G.Ursu, Constantin Baltazar etc.
Felix Aderca aprecia că „Lumina va oferi cât mai mult spaţiu tinerilor talent elocale. Ea va deveni
o mică universitate, un mic post de emisiune, un nucleu de viaţă superioară. Iar dintre tineri, care
vor dori să-şi vadă numele tipărit în revistă, unul din ei să râvnească a fi un nou Eminescu”47.

2.2. PRESA BÂRLĂDEANĂ ÎN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XX-LEA

Instaurarea regimului comunist, după abdicarea regelui Mihai la 30 decembrie 1947, a provocat
perturbaţii în toate domeniile vieţii social-economice şi culturale. În general, modelele noastre
tradiţionale au fost abandonate în favoarea modelului sovietic. Intelectualitatea burgheză trebuia
să dispară sau să fie remodelată, apărând o nouă intelectualitate, adeptă a noii ideologii, cea a
umanismului socialist.

Presa, ca important mijloc de propagandă a noii ideologii, şi-a adoptat conţinutul infrastructurilor
totalitare. Ziarele şi revistele au propagat noile idei, şabloanele, limbajul aşa-numit „de lemn”,

46
Ibidem
47
Secară, Ştefan, op.cit., p.134

21
supradimensionând rolul Partidului Comunist, cultul personalităţii, falsificarea informaţiilor,
denigrarea vechilor valori.

Aria tipăriturilor bârlădene s-a restrâns până la ajunge în pragul dispariţiei. Viaţa tipografică,
intensă în prima jumătate a secolului al XX-lea, a fost înlocuită cu publicaţii impuse şi dirijate de
organele d epartid. Tipografiile particulare au fost desfiinţate, menţinându-se o singură tipografie
care a funcţionat cu o capacitate redusă în mai multe localuri neadecvate.

Steagul Roşu a fost considerată publicaţia comunistă cea mai reprezentativă timp de aproape un
deceniu. Editată între anii 1949-1957, ziarul a umplut ample spaţii pentru a demonstra
superioritatea noii societăţi, combaterea acţiunilor de sabotaj, aspecte din activităţile social-
obşteşti ale oraşului.

Rulmentul a continuat parţial activitatea publicaţiei mai sus amintite, dar tematica s-a restrâns
până la a se ocupa doar de problemele Întreprinderii de Rulmenţi. Între anii 1957-1968, ziarul a
apărut periodic. După apariţia ziarului judeţean Vremea nouă, Rulmentul bârlădean devine foaie
volantă,k editată cu ocazia unor evenimente festive.

Nevoia de afirmare a spiritului cultural bârlădean a determinat pe unii intelectuali să persevereze


în reeditarea unor ziare şi reviste. Astfel, în climatul de deschidere din deceniile al şaptelea şi al
optulea, un grup d eintelectuali bârlădeni au tipărit revistele Şcoala bârlădeană şi Coordonate
bârlădene.

Şcoala bârlădeană a avut un pronunţat caracter pedagogic, atrăgând atenţia asupra cultivării
limbii şi literaturii în şcoală, aspecte ale interdisciplinarităţii, marcarea unor evenimente istorice
şi culturale d einteres local şi naţional. Spaţii mai mari au fost acordate comemorării lui Tudor
Arghezi şi Mihail Sadoveanu.
IMAGINE REVISTA ŞCOALA BÂRLĂDEANĂ

Coordonate bârlădene a fost revista literară editată în august 1970 de Casa de Cultură a
Sindicatelor şi Cenaclul „Al. Vlahuţă”. Articolul inaugural explica titulatura: „ De ce coordonate?

22
Pentru că în toate firele nevăzute ale spiritului uman vibrează poezia. Şi de ce bârlădene? Pentru
că aici, la Bârlad, îşi au obârşia cei ce vor să înceapă acest drum”48.
Publicaţia şi-a propus să lanseze tinere talente şi să colaboreze cu nume prestigioase din literatura
română: Nichita Stănescu, Pop Simion, Radu Cârneci, G.G. Ursu ş.a.
IMAGINE REVISTA COORDONATE BÂRLĂDENE

Labirint este o revistă de enigmistică editată în 1978, ca urmare a pasiunii şi seriozităţii unui grup
tineri, membri ai cercului rebusist al Casei de Cultură a Sindicatelor. Numerele tipărite
demonstrează interesul unui public mai larg pentru acest gen care, departe de un simplu
divertisment, probează inteligenţă, luciditate, creativitate.

Cinci publicaţii editate în şcoli, având titluri simbolice, Făclia, Debuturi şi tradiţii, Aripi tinere,
Lyceum, Primii paşi au ca tematică articole cu un conţinut pedagogic, ştiinţific, literar,
enigmistic. Ideea de continuitate, de purtători ai ştachetei înaintaşilor este prezentă în toate
revistele şcolare.

2.3. PRESA BÂRLĂDEANĂ POSTDECEMBRISTĂ

În 1989, pe când în Bucureşti evenimentele în desfăşurare zguduiau lumea, la Bârlad se tipărea


primul ziar al noii libertăţi, numit simbolic Cuvântul liber. Primul număr a apărut pe 27
decembrie, fiind o publicaţie săptămânală a Comitetului Provizoriu al frontului Salvării Naţionale
Bârlad. În articolul inaugural se sublinia caracterul său de luptă şi acţiune politică, precum şi
opţiunea pentru acest titlu, ca un continuator al publicaţiei democratice şi progresiste cu acerlaşi
nume care a apărut în perioada 1933-1936 la Bucureşti.

48
Coordonate bârlădene, revistă literară, I, nr. 1, august 1970 în colecţia Bibliotecii Casei de Cultură a Sindicatelor
„G. Tutoveanu” Bârlad

23
Începând cu numărul al doilea, din 10 ianuarie 1990, titlul ziarului s-a completat, devenind
Cuvântul liber bârlădean, publicaţie bilunară, iar numărul al treilea, din 17 ianuarie 1990, îl
defineşte ca publicaţie independentă.
În timp tematica ziarului s-a diversificat, incluzând articole social-politice, reportaje, eseuri,
informaţii sportive, publicistice etc.

Păreri Tutovene a fost editat la 20 aprilie 1990, ca organ de presă al Frontului Salvării Naţionale
Bârlad, voindu-se continuator al periodicului Păreri, 1932-1933 şi al Părerilor Tutovene, ziar
independent-democrat în perioada 1944-1949. Ziarul a apărut, cu mici intermitenţe, în perioada
1990-1995, apoi, de la numărul 150 aceste probleme au fost remediate, publicaţia devenind
săptămânală. După anul 1996, ziarul a fost editat de Fundaţia Creştin-Ortodoxă „Sf. Nicolae” şi
are meritul de a fi rezistat mai bine de 12 ani tuturor presiunilor politice şi morale, indiferent de
direcţie şi cu un număr mic de cititori.

Ultima oră a fost un bisăptămânal de informaţie şi publicitate, redactat de Corneliu Pleşu în anul
2000. Alături de informaţii electorale, au mai fost prezentate ştiri din actualitatea bârlădeană.

Ecoul, altă publicaţie care nu a rezistat prea mult din motive de ordin financiar, a fost un periodic
independent de opinie, informaţie şi atitudine, editat la 23 aprilie 1993 la Bârlad. În articolul-
program s-a pledat pentru libertatea de opinie şi atitudine faţă de anumite stări de inerţie. După
apariţia numărului 100 a ziarului, pe 7 aprilie 1995, ziarul îşi încetează activitatea.

2.4. REVISTE CULTURALE POSTDECEMBRISTE

În ianuarie 1993, profesorul şi poetul bârlădean Cezar Stegaru scoate revista Prometeu
descătuşat, „o revistă de cultură, artă, spovedanie şi civism”49. Revista îşi propunea în mod
ambiţios promovarea unei literaturi originale, încurajarea şi afirmarea spiritului creator în
domeniul culturii, artei, fără nici o barieră, ridiculizarea unor stări conflictuale între individ şi
societate cu scopul corijării unor stări general-umane: abuzul, corupţia etc., precum şi realizarea
49
Răşcanu-Gramaticu, Oltea, op.cit., p.245

24
unor traduceri din literatura universală şi descoperirea de noi talente. Revista poartă un nume
semnificativ, simbolizând descătuşarea spirituală, libertatea de gândire a naţiei române, obţinute
prin sacxrificiul din decembrie 1989.

În revistă au fost publicate pagini originale, versuri, proză, satire, semnate de Cezar Stegaru,
Simion Bogdănescu, Petruş Andrei, fragmente din romanul Şoseaua plopilor de Iorgu Gălăţeanu,
proză pentru copii de Petruţa Chiriac, reportaje de Simion Bogdănescu şi Petruţa Chiriac.

Revista avea diferite rubrici: o rubrică a elevului, unde erau inserate invitaţii la meditaţie prin
bibliotecile şcolare; rubrica Spovedanie analiza condiţia socială a creatorului de artă într-o
perioadă plină de meandre, cabotinism şi perfidii; rubrica Pro domo. Remember, introdusă din
numărul al doilea al revistei, şi-a propus evocarea unor intelectuali bârlădeni care au contgribuit
la dezvoltarea culturii pe plan local sau naţional.

Academia Bârlădeană a fost editată de Societatea culturală Academia Bârlădeană, începând cu


data de 1 martie 1994. Primele trei numere au apărut sub egida profesorului Gruia Novac şi a
unui colectiv format din Amelia Călujnai, Sergiu Coloşenco şi Fănică Ursu. În articolul-program,
cu titlu incitant, Aspirăm, erau subliniate obiectivele propuse de noua publicaţie de a impulsiona
viaţa spirituală a oraşului, reînnoind tradiţiile publkicistice ale vechii Academii Bârlădene din
perioada interbelică.
Revista cuprinde în paginile ei rubrici cu diferite denumiri care ascund un valoros conţinut
ideatic: Restituiri sentimentale, Limba română – debuturi, Pro pământurile româneşti furate,
Şcoala românească, Medicul de lângă noi, Cronica literară ş.a.

25
Fig. Revista Academia Bârlădeană
Sursa: http://www.google.ro/search?
hl=ro&site=imghp&tbm=isch&source=hp&biw=1366&bih=643&q=revista+academia+barladeana&oq=rev
ista+academia+barladeana&gs_l=img.3...1748.5929.0.6149.27.9.0.18.18.0.114.797.7j2.9.0...0.0...1ac.1.1
2.img.TqwGjTmFEaM#imgrc=pJvemDKWsCf5sM%3A%3BN93K30TIRrD-eM%3Bhttp%253A%252F
%252Fwww.academiabarladeana.ro%252FArhiva%252Frevista%252Facad32.jpg%3Bhttp%253A%252F
%252Fwww.academiabarladeana.ro%252Frevista.html%3B827%3B1170

Academia Bârlădeană a imprimat o ţinută sobră, intelectuală conţinutului, înlăturând, pe cât se


poate, diletantismul, vulgarităţile verbale, stilul prefabricat, încercând să-şi croiască drum printre
alte publicaţii ale genului, înfruntând persiflarea sau dezamăgirea unor confraţi, dar şi dificultăţile
financiare.

Bârladul, revistă cu apariţie bilunară, şi-a făcut apariţia la 15 noiembrie 1996, sub egida
Fundaţiei Culturale „Dr. C. Teodorescu”, propunându-şi să suplinească vidul cultural lăsat după
încetarea activităţii unor publicaţii similare, în cea mi mare parte din considerente financiare.

26
Fig.2 Sigla Revistei Bârladul
Sursa:http://www.google.ro/search?
hl=ro&site=imghp&tbm=isch&source=hp&biw=1366&bih=600&q=ziarul+barladul&oq=ziarul+barladul&g
s_l=img.3...4462.7044.0.8520.15.8.0.7.7.0.29.128.8.8.0...0.0...1ac.1.12.img.WDqIuevcKd4

Editorialul de deschidere, intitulat sugestiv Cale lungă, drum greu, prezenta obiectivele noii
publicaţii şi erau subliniate principiile care vor călăuzi revista: „Ne va călăuzi adevărul,
obiectivitatea, dreptatea şi respectul faţă de cei cărora ne adresăm, vor fi repere ale conduitei
noastre”50.
Primul număr al revistei a fost consacrat omagierii celor 150 de ani de la înfiinţarea Colegiului
bârlădean, „Gh.Roşca Codreanu”. Numeroase articole semnate de foşti elevi şi profesori ai
liceului prezintă momeentele cele mai semnificative din istoria acestei instituţii şcolare, reînviind
spiritul „codrenist” bazat pe seriozitate, calitate, performanţă.
Numărul patru al revistei a fost dedicat omagierii lui Mihai Eminescu, articolele fiind semnate de
nume prestigioase ale culturii române: acad. Constantin Ciopraga, acad. Ştefan Augustin Doinaş,
prof.univ. dr. Doru Scărlătescu, prof.univ.dr. Nicolae Creţu, scriitorii C.D. zeletin, Ion Hobana,
Theodor Codreanu ş.a.
Periodicul bârlădean a apărut cu unele întreruperi până în august 2011.

Pe lângă revistele mai sus enumerate, ca o oarecare longevitate şi notorietate, în perioada


postdecembristă au mai apărut Păstorul Tutovei (decembrie 1994), editată de un grup de preoţi
Lumea creştină (august 1995), editată de Fundaţia Culturală „Dr. C. Teodorescu”, Florile dalbe
(1999), care se doreau a fi o continuitate a revistei ce apăruse în 1919, dar, din păcate, nu a reuşit
să supravieţuiască decât trei numere, Cuvânt, revistă editată în 2002, reviste şcolare etc.

50
Bârladul, I, nr. 1, în arhiva Bibliotecii Casei de Cultură a Sindicatelor Bârlad

27
CAPITOLUL 3
FOLCLOR ŞI ALTE FORME DE ARTĂ ÎN PRESA CULTURALĂ
BÂRLĂDEANĂ

CAPITOLUL 4
28
STUDIU DE CAZ
REVISTA Baadul literar

Pe lângă revistele culturale care au existat la Bârlad, precum Prometeu descătuşat, Academia
bârlădeană, Bârladul, Păstorul Tutovei, Lumea creştină, Florile dalbe, noua ediţie, Cuvânt, ş.a.,
în anul 2007 şi-a făcut debutul editorial revista Baaadul literar, sub egida Primăriei municipiului
Bârlad, director fondator Cezar Ivănescu.
Colectivul redacţional al primului număr este alcătuit din Marian Constandache, Toni Iosipescu,
Ancelin Roseti, Iorgu Gălăţeanu, toţi din Bârlad, iar colaboratori externi Vasilian Doboş (Iaşi),
Lucian Vasiliu (Iaşi), Liviu Apetroaie (Iaşi), Emilian Marcu (Iaşi), Valentin Tălpălaru (Iaşi),
Silvia Adamek (Belgia). Grafica este executată de Vasilian Doboş, foto – Vasile Slabu, iar
Bogdan Artene s-a ocupat de culegerea computerizată şi tehnoredactare.
Redactorul coordonator al acestei reviste este profesorul bârlădean,Gruia Novac.
Adresa revistei: Biblioteca municipală „Stroe Belloescu”, Bulevardul republicii, 109, Bârlad.
Bârlad, telefon 0235/411001.
Primul număr al revistei apare în mai 2007, fiind dedicat Zilelor Culturale ale Bârladului (19-26
mai 2007).

S-a pus în mod firesc întrebarea, de către cei neavizaţi, de ce Baaadul literar, ce vrea să însemne
Baaad? Pentru o informare completă, trebuie să facem o mică incursiune în activitatea lui Cezar
Ivănescu, directorul fondator al acestei reviste de cultură.

Fig. 1. Cezar Ivănescu


Sursa: http://tuvotezi.ro/vot/cultura/cezar-ivanescu/
Poet, dramaturg, traducător şi director de editură, nepotul lingvistului Gheorghe Ivănescu, Cezar
Ivănescu s-a născut la Bârlad în 1941, studiile le face la celebrul colegiu „Codreanu” din Bârlad,
29
iar Facultatea de Filologie la Iaşi. Debutul poetic şi-l face în 1959 în revista Flacăra Iaşului, iar
în 1968 îi apare volumul de debut, Rod, despre care criticul Nicolae Manolescu spunea: „Când în
proză se va debuta cu cărți de valoarea Rodului lui Cezar Ivănescu, vom putea vorbi nu de o
evoluție, ci de o adevărată revoluție”51. Volumul este încununat cu Marele Premiu al Festivalului
Național de poezie „Mihai Eminescu“, Iași, 1968, ediția întîi.
În 1971 începe spectacolele de muzică și poezie, cu propria-i orchestră, numită Baaad52, preludiu
la capodopera sa poetică de mai tîrziu intitulată La Baaad.
În momentul când s-a luat decizia apariţiei unei noi reviste culturale la Bârlad, director fondator
fiind Cezar Ivănescu, titlul cel mai potrivit pentru această nouă lucrare publicistică a fost
Baaadul, căruia i s-a adăugat calificativul literar; Baaadul literar, nume reprezentativ pentru cel
care a fost atât de pasionat de litere, literatură, cultură.

51
http://ro.wikipedia.org/wiki/Cezar_Iv%C4%83nescu#Controverse
52
http://www.youtube.com/watch?v=ZrVldCURXnY

30