Factorii determinanţi în educarea

caracterului moral-religios al copiilor

De educaţia religioasă sunt responsabili mai mulţi factori principali, dintre care amintim:
familia, Biserica şi şcoala. Sufletul copilului trebuie să rămână curat chiar şi atunci când va
ajunge la vârsta adultă, iar de acest lucru sunt răspunzători, în primul rând, părinţii. Ei sunt
primii care modelează sufletul copilului, lăsându-i cea mai de preţ moştenire: credinţa creştină

Transmiterea valorilor spirituale şi formarea caracterului moral-religios se realizează în mai

multe circumstanţe şi de către mai multe instanţe. Astfel, de educaţia religioasă sunt
responsabili mai mulţi factori principali, dintre care amintim: familia, Biserica şi şcoala.

Rolul important al părinţilor

Familia creştină joacă un rol deosebit de important în educarea caracterului moral-religios,
deoarece în mijlocul familiei începe educaţia copilului. Aici se pun bazele abecedarului
creştin şi tot aici prind contur valorile morale ale viitorului adult.

Sfântul Ioan Gură de Aur ne arată care trebuie să fie scopul principal al activităţii părinţilor de
educare a copiilor: "Nu în a procura averi şi mărire pentru copii trebuie să se consume
strădaniile părinţilor, ci în a-i învăţa pe aceştia cum să facă binele, cum să câştige adevărata
înţelepciune. Căci toate bunurile pământeşti sunt trecătoare, toate se pierd şi se strică". Prin
urmare, sufletul copilului trebuie să rămână curat chiar şi atunci când va ajunge la vârsta
adultă, iar de acest lucru sunt răspunzători, în primul rând, părinţii. Ei sunt primii care
modelează sufletul copilului, lăsându-i cea mai de preţ moştenire: credinţa creştină.

Toate pedagogiile sunt de acord cu rolul familiei în educarea copiilor, confirmând faptul că la
vârsta preşcolară se pun bazele unui mare număr de deprinderi, înclinaţii şi interese, care vor
contribui într-o mare măsură la configurarea chipului psihic al omului. Pentru copil, familia
este prima şcoală a vieţii, iar părinţii sunt primii dascăli ai copilului. De aceea, deosebit de
important este şi propriul exemplu al părinţilor. Nu este suficient ce spun părinţii, ci şi ceea ce
fac ei, după cum subliniază şi A. S. Macarenco în "Texte pedagogice alese": "Propria voastră
purtare - spunea un pedagog, adresându-se părinţilor - este lucru hotărâtor. Să nu credeţi că
educaţi copilul numai atunci când vorbiţi cu el, când îl învăţaţi sau îi porunciţi. Îi faceţi
educaţie în orice clipă a vieţii voastre, chiar atunci când nu sunteţi acasă (...).

Tot de exemplul oferit de părinţi ţine şi credinţa în Dumnezeu. Nădejdea şi credinţa pe care ei
le au în Dumnezeu intră şi în sufletul copilului şi, odată cu acestea, dragostea faţă de părinţi
duce la iubirea faţă de Dumnezeu.

Marea familie: Biserica

Biserica, spre deosebire de mica familie de acasă, este marea familie, în sânul căreia se intră
cu ajutorul harului divin, primit prin Sfânta Taină a Botezului. Murind păcatului, cel botezat
se ridică prin Hristos la o viaţă nouă ("Câţi în Hristos v-aţi botezat în Hristos v-aţi şi
îmbrăcat" - Galateni 3, 17), ca, prin darul şi ajutorul lui Hristos, să poată ajunge, mai târziu, la
statura Acestuia (Efeseni 4, 13).

Biserica însăşi este datoare să se îngrijească de fiecare mlădiţă a ei, pentru a o ajuta să crească
în duh şi adevăr, spre desăvârşirea în Hristos. De aici însemnătatea Bisericii, ca factor
determinant al educării caracterului moral-religios. Mântuitorul Hristos a avut grijă ca să-i
lase Bisericii mijloacele necesare pentru atingerea acestui scop. În primul rând se află chiar
Cuvântul Sfintelor Evanghelii, care reprezintă adevărul veşnic şi autoritatea duhovnicească
supremă, după care creştinul îşi poate orienta toate gândurile, simţirile, acţiunile şi întreaga sa
viaţă, după care îşi poate clădi caracterul şi personalitatea.

În al doilea rând, Sfintele Taine şi întregul cult divin sunt mijloace prin care Biserica lucrează
în sens educativ-religios asupra credincioşilor ei. Împreuna-participare a credincioşilor la
rugăciunile Bisericii duce la dezvoltarea solidarităţii şi iubirii aproapelui, iar împărtăşirea din
acelaşi potir contribuie la realizarea unităţii de simţire, de voinţă, de acţiune în comunitatea
creştină.

Misiunea şcolii
Şcoala constituie un alt factor principal al educaţiei creştine. În cadrul ei, educaţia moral-
religioasă are un caracter programat, planificat şi metodic. Conţinuturile religioase care se
transmit sunt selectate cu grijă după criterii psihopedagogice, activităţile educative se cer a fi
structurate respectând principiile didactice, sunt dimensionate cele mai pertinente metode de
predare-învăţare, după cum subliniază, în lucrarea "Educaţia religioasă - repere teoretice şi
metodice", prof. univ. dr. Constantin Cucoş.

Formarea caracterului moral-religios este inclusă în formarea personalităţii moral-religioase.

Omul poate deveni conştient de ce înseamnă să fii moral, poate adera la norme morale şi
poate avea un ideal moral. Dacă nu este antrenat în activitatea concretă de aplicare a normelor
morale, el poate rămâne un capital pasiv. De aceea trebuie să aplice normele morale în propria
viaţă şi acest lucru se produce prin apariţia deprinderilor morale şi prin săvârşirea unor acte
morale care reflectă caracterul moral-religios al omului.

* Daniela Lupiş este profesor metodist, disciplina Religie, cadru didactic la Colegiul Naţional
"Mihai Eminescu" Iaşi