Universitatea de Petrol și Gaze

Domeniul:Inginerie și Management
Facultatea: Inginerie mecanică și electrică
Specializarea: Inginerie economica în domeniul mecanic

MACROECONOMIA

PROF.COORDONATOR: LECTOR DR.: Andreea-Alice CRISTU

STUDENT: Andrei-Costin BURLACU
AN I
GRUPA 10581

2018
1
 CUPRINS

CUPRINS ........................................................................................................................................ 2
INTRODUCERE ............................................................................................................................ 3
1.OBIECTIVELE MACROECONOMICE ȘI CAILE LOR DE ÎNFAPTUIRE ........................... 4
1.1Obiective macroeconomice .................................................................................................... 4
1.2 Indicatorii de bază ai macroeconomiei ............................................................................ 5
2. MEDODE SPECIFICE DE ANALIZĂ MACROECONOMICĂ ............................................ 8
2.1Relația dintre microeconomie și macroeconomie .................................................................. 8
2.2. Necesitatea studiului macroeconomic ................................................................................ 10
3. ANALIZA MACROECONIMICĂ ȘI PROBLEMELE MACROECONOMICE ................ 12
3.1 Analiza macroeconomică .................................................................................................... 12
3.2 Probleme macroeconomice ................................................................................................. 12
4.PIAŢA CAPITALULUI ............................................................................................................ 14
4.1 Acţiunile şi obligaţiunile - produse ale pieţei de capital ..................................................... 14
4.2 Cererea şi oferta de capital financiar ................................................................................... 16
Concluzii ....................................................................................................................................... 18
BIBLIOGRAFIE ........................................................................................................................... 19

2
 INTRODUCERE

Economia este o știință socială ce studiază producția și desfacerea, comerțul și consumul

de bunuri și servicii. Potrivit definiției date de Lionel Robbins in 1932, economia este știinta ce
studiază modul alocării mijloacelor rare în scopuri alternative. Deoarece are ca obiectiv de studiu
activitatea umană, economia este o știință socială.

Macroeconmia este domeniu al teoriei economice care studiază modul în care

funcționează ansamblul economic al unei țări, respectiv comportamentul unor variabile globale
semnificative, numite agregate economice, ca: produsul intern brut, investițiile, consumul,
exportul, masa monetară, rata dobânzii, gradul de ocupare a forței de muncă. Analiza
macroeconomică are ca scop fundamentarea deciziilor politicii economice. Macroeconomia are
ca obiect de studiu evidentierea si definirea trasaturilor economiei nationale si a mecanismului ei
de functionare. Economia nationala reprezinta veriga de bază a economiei mondiale. stiut fiind
ca populatia globului este grupata în aproape 200 de țari si teritorii independente, cunoașterea
desfasurarii vietii economice la nivel macroeconomic se impune ca o necesitate stringenta.

3
1.OBIECTIVELE MACROECONOMICE ȘI CAILE LOR DE
ÎNFAPTUIRE

1.1Obiective macroeconomice

Producția reprezinta cel mai important obiectiv urmarit și examinat de catre macroeconomie.
Având în vedere faptul ca economia este un sistem cibernetic, în lucrarile de specialitate
termenul "output" este cel care defineste productia. Interesul deosebit acordat studierii productiei
este motivat. Puterea economica a unei tari, nivelul de trai al membrilor ei, locul si rolul
economiei nationale în structura economiei mondiale etc. sunt determinate cu precadere de
volumul, calitatea si structura bunurilor si serviciilor create în cadrul ei.

Gradul de ocupare a fortei de munca este un indicator urmarit în tarile cu economie de piata,
deoarece somajul este un fenomen permanent al vietii economice contemporane. Reducerea
somajului, prin fixarea ratei somajului la un nivel cât mai scazut posibil, prin masuri de stimulare
a productiei si prin crearea în acest fel a noi locuri de munca, constituie o preocupare constanta a
macroeconomiei.

Stabilirea nivelului preturilor este un alt obiectiv macroeconomic. Într-o economie de piata preturile
se stabilesc în functie de cerere si oferta ceea ce le imprima o mobilitate accentuata care se poate
transforma într-o inflatie nedorita. Stoparea fenomenului inflationist se afla permanent în atentia
guvernelor.

Activitatea economica pe plan extern ca obiectiv de politica macroeconomica are în vedere

raportul dintre exportul si importul unei tari, creditele si împrumuturile internationale,
cooperarea cu alte state, stabilirea cursului valutar etc.B) Caile si mijloacele de care dispune un
guvern în procesul de influentare a fenomenelor si proceselor economice la nivelul economiei
nationale sunt urmatoarele:
Politica bugetara reprezinta unul din instrumentele cele mai eficiente de influentare a vietii
economice. Cheltuielile bugetare se efectueaza cu scopul de a procura bunuri publice si servicii,
prin intermediul lor putându-se stimula sau frâna dezvoltarea economiei nationale. Veniturile
bugetului au la baza impozitele încasate de catre stat de la firmele de afaceri si populatie.
Politica monetara este un instrument eficace în mâinile statului. Prin intermediul ei se poate
dirija cantitatea de bani aflata în circulatie, se poate stimula sau stopa activitatea de investitii,
evolutia productiei etc.1

4
 Politica în domeniul veniturilor are în vedere relatia dintre nivelul preturilor si salariilor. O
crestere necontrolata a preturilor va atrage dupa sine necesitatea majorarii salariilor. Cresterea
nefondata a salariilor (nesustinuta de cresterea productivitatii muncii) va provoca un proces
inflationist.
Politica economica externa vizeaza activitatea de comert exterior a unei tari, stabilirea
cursului valutar, a taxelor vamale, a subventiilor etc.

1.2 Indicatorii de bază ai macroeconomiei

Indicatorul economic este expresia numerica cu ajutorul careia se caracterizeaza cantitativ

un fenomen social-economic din punctul de vedere al compozitiei, structurii, schimbarii în timp,
al legaturii reciproce cu alte fenomene etc. Indicatorul economic se exprima în marime absoluta,
relativa sau medie si da informatii despre nivelul, dinamica si structura fenomenelor analizate
precum si despre factorii care au influentat evolutia lor.

Se practica doua sisteme ale indicatorilor economici: "Sistemul conturilor nationale" (SCN)
si "Sistemul productiei materiale" (SPM). SCN este utilizat de catre organismele economice ale
ONU, de catre majoritatea tarilor lumii. În cadrul acestui sistem exista patru conturi: de
productie, de consum, de acumulare si de schimburi cu strainatatea. Ansamblul economiei
nationale este prezentat într-o matrice generala construita pe baza unor matrici simplificate ce
corespund celor patru conturi nationale. Informatiile furnizate prin SCN stau la baza calcularii
indicatorilor sintetici.

SPM este specific fostelor tari socialiste cu economie centralizata, planificata. Acest sistem
pune pe prim plan fluxurile materiale din economie si acorda o atentie redusa informatiilor
privind fluxurile financiare. În tara noastra se fac demersuri pentru introducerea sistemului
conturilor nationale (SCN).

Principalii indicatori folositi în macroeconomie sunt: produsul national brut (PNB),

produsul national net (PNN), produsul intern brut (PIB), produsul intern net (PIN), productia
bruta (PB), bunastarea economica neta (BEN), productia potentiala (PP).
Produsul National Brut (PNB) este cel mai important indicator având urmatorul continut: 1)
bunurile de consum si serviciile procurate de gospodariile casnice (C), 2) bunurile de investitii
achizitionate de firmele de afaceri (I), 3) bunurile si serviciile procurate cu ajutorul cheltuielilor
guvernamentale (G), 4) soldul operatiunilor de comert exterior (X). (Echivalentul în limba
engleza este: Gross National Product - GNP).
Produsul National Net (PNN) se obtine scazând din PNB amortizarile. (În limba engleza:
Net National Product - NNP).

5
 Produsul Intern Brut (PIB) nu ia în calcul soldul operatiunilor de comert exterior. În cazul
multor tari nu exista nici o deosebire cantitativa importanta între PNB si PIB, deci se poate folosi
oricare dintre acesti indicatori. (În limba engleza: Gross Domestic Product - GDP).
Produsul Intern Net (PIN) se obtine scazând amortizarile din PIB. (În limba engleza: Net
Domestic Product - NDP).
De precizat ca produsul intern se refera la productia obtinuta de toti agentii economici din
interiorul unei tari, indicatorul agregat (macroeconomic) fiind produsul intern brut (PIB) sau
produsul intern net (PIN). Produsul national se refera la activitatea economica a agentilor
economici nationali si straini care au un centru de interes pe teritoriul tarii respective. În acest
caz se opereaza cu indicatorii macroeconomici produsul national brut (PNB) si produsul national
net (PNN).

 Rezulta relatiile :

PNB = PIB + VABN - VABS

VABN - VABS = SVABT, deci,

PNB = PIB +/- SVABT

În relatiile de mai sus VABN este valoarea adaugata bruta obtinuta de agentii economici
nationali pentru activitatea economica defasurata în strainatate. VABS este valoarea adaugata
bruta obtinuta de agentii economici straini pentru activitatea economica desfasurata în tara.
SVABT este soldul valorii adaugate brute obtinut în cadrul relatiilor cu terte tari. Daca se elimina
amortizarea, valorile respective devin nete :

PNN = PIN + VANN - VANS

VANN - VANS = SVANT

PNN = PIN +/- SVANT

Productia bruta (PB). Spre deosebire de indicatorii de mai sus, care cuprind numai bunurile
finale, productia bruta (PB) le include si pe cele intermediare (materii prime, semifabricate
etc.) (În limba engleza: Gross Output - GO).

Bunastarea economica neta (BEN) este un indicator în curs de perfectionare. Punctul de

pornire în calculul lui îl constituie PNB la care se adauga sau se scad o serie de elemente. Dintre
elementele care se adauga marimii PNB amintim: activitatea utilă depusa în cadrul gopodariilor
casnice, munca subterana ilegala, prestatiile impuse de hoby-urile indivizilor etc., dar care au o
influenta pozitiva asupra bunastarii omului. Din PNB se scad activitatile care diminueaza
bunastarea omului precum: poluarea mediului, productia de armament, comertul cu droguri

6
etc. Dificultatile economistilor constau în a cuantifica corect aceste aspecte. (În limba engleza:
Net Economic Welfare - NEW).

Un indicator fara de care este imposibil sa întelegem mecanismul de functionare a

economiei de piata este Productia Potentiala(PP). Ea reprezinta un anumit nivel al PNB, creat în
conditiile existentei unei rate a somajului la nivelul ratei naturale. Rata naturala a somajului
exista în toate tarile cu economie de piata. Productia corespunzatoare unei rate a somajului sub
cea naturala se afla la un nivel ridicat deoarece si gradul de ocupare a fortei de munca este
ridicat. O astfel de conjunctura însa favorizeaza cresterea preturilor, ducând la inflatie. Deci,
scaderea ratei somajului sub nivelul ratei naturale, declanseaza inflatia. O rata a somajului peste
cea naturala este menita sa reduca din intensitatea inflatiei. Productia corespunzatoare unei astfel
de rate este însa scazuta, existând capacitati neutilizate, multe unitati de productie închizându-si
portile.2

7
 2. MEDODE SPECIFICE DE ANALIZĂ
MACROECONOMICĂ

2.1Relația dintre microeconomie și macroeconomie

Diversitatea formelor în care se desfasoara activitatea economica umana au determinat

necesitatea studierii acesteia la doua niveluri: micro si macro.Din aceste considerente în teoria
economica sau consolidat doua disciplini principale:

*microeconomia

*macroeconomia

Macroeconomia analizeaza modalitatile de functionare a economiei nationale privite în

ansamblu.O astfel de cercetare se efectueaza prin intermediul asigurarii conditiilor necesare
pentru:

 cresterea economica stabila

 utilizarea integrala a resurselor
 minimizarea nivelului inflatiei
 echilibrul balantei de plati

Cresterea economica este un rezultat al actiunii unor factori relativi stabili, cum sunt
cresterea p 757m122h opulatiei, progresul tehnico- stiintific si tehnologic etc.

Dinamica acestor factori într-o perioada de lunga durata determina evolutia nivelului
potential al productiei sau venitul.

8
 In grafic dreapta Yt reprezinta traiectoria pe care ar trebui sa evoluieze PNB-ul real în cazul
utilizarii integrale a factorilor de productie.

Intr-o perioada scurta de timp au loc devieri de la cresterea economica uniforma

înregistrindu-se fenomene de supraproductie si subproductie, perioade de expansiune si regres ,
de aceea asigurarea cresterii economice stabile impune necesitatea gestionarii fluctuatiilor
ciclice. Gestionarea ciclului afacerilor se face în scopul asigurarii utilizarii integrale a factorilor
de productie si a asigurarii unei cresteri economice noninflationiste care se asigura prin
intermediul diferitor instrumente ale politicii macroeconomice si în primul rând a politicii
bugetar-fiscale si monetar-creditare.

In acest context teoria macroeconomica este menita sa asigure coordonarea obiectivelor de

scurta si lunga durata, alegerea insrtumentelor si elaborarea strategiilor alternative ale politicii
macroeconomice a statului.

Macroeconomia se concentreaza asupra celor mai semnificativi factori care determina

politica bugetar-fiscala si monetar-creditara dintre acestea în primul rând pot fi mentionati:

 Dinamica ratei dobânzii si a investitiilor

 Starea bugetului de stat a balantei de plati a tarii
 Nivelul salariilor.s.a

Spre deosebire de microeconomie, macroeconomia:

 Nu se ocupa de detaliile comportamentului idividual al subiectilor economici și reduce

elementele complicate ale economiei la elementele esentiale ce pot fi supuse conrolului.
 Se ocupa de piața bunurilor în ansamblul ei tratând piețelor diferitor bunuri fara a lua în
considerare deosebirile dintre ele, iar toate pietele sunt tratate ca o singura piata.

9
  Cerceteaza unele variabile economice fundamentale care în microeconomie se
considera cunoscute. Astfel daca în microeconomie se considera ca venitul
consumatorului este dat si accentul se pune pe realizarea acestuia în diferite bunuri, în
macroeconomie nivelul total al venitului si cheltuielile sunt variabile ce trebuie studiate.
 Macroeconomie utilizeaza pentru analiza marimi agregate, ce caracterizeaza
economia ca un tot intreg (PNB sau PIB, nivelul mediu al preturilor, nivelul inflatiei si
somajului.)

2.2. Necesitatea studiului macroeconomic

Termenul de macroeconomie este întrodus în circuitul stiintific în anul 1933 de catre

economistul englez Ragner Frish. Însa parintele sau fondatorul macroec. a fost J.M.Keynes
(1883-1946). În lucrarea sa "Teoria generala a mîinii de lucru a dobânzii si a banilor" (1936)
contureaza aria si problemele de baza ale macroeconomiei.

Macroeconomia opereaza cu marimi globale denumite "agregate" cum ar fi: PIB, PNB,VN,
masa monetara, cererea agregata si oferta agregata, nivelul mediu al preturilor si rata inflatiei,
rata somajului, consumul total, investitii totale.

Macroeconomia include în aria preocuparilor sale nu numai studierea caracterului

functionarii economiei nationale ca un ansamblu ci si elaborarea unor recomandari, stiintific
argumentate, de politica economica. Cu ajutorul acestor politici, deja mai bine de jumatate de
secol, guvernele reusesc sa faca fata problemelor pe care piata nu este în stare sa le rezolve în
mod automat.

Necesitatea analizei macroeconomice este dictata de:

 aspectul practic (economic) al fiecarui individ.

 cresterea constiintei politice legate de alegerile sociale.

Problemele macroec. joaca un rol important în realizarea relatiilor economice internationale

pentru a prognoza dezvoltarea economiei nationale pe o perioada îndelungata de timp e necesar
de a analiza dinamica principalelor indicatori macroec. în perioda precedenta.

Concepte de baza si probleme supuse cercetarii macroeconomice. Conceptiile macroeconomice

se clasifica în dependenta de rolul statului în economie în trei scoli:

1. scoala liberalista sustine ca pietele functioneaza cel mai bine atunci când sunt lasate
libere.

10
 2. scoala interventionalista sustine ca interventia statului poate îmbunatati în mod
semnificativ fuctionarea economiei mai ales a economiei rigide care se regleaza greu, cu
un sistem de informare slab dezvoltat sau cu traditii sociale libere pe piata.
3. scoala neoclasica promoveaza atât idei liberale cât si iterventionaliste. Ea pledeaza pentru
o politica mai liberala, dar cu interventia statului strict necesara pentru asigurarea unei
cresteri economice echilibrate.

Din punct de vedere al orizontului de timp în care se cerceteaza functionarea economiei

în macroeconomie se desting urmatoarele idei:

1. clasica este considerata o analiza a cresterii economice într-o perioada lunga de timp,
reese din flexibilitatea preturilor care examineaza modelul de piata relativ libera
2. keinesista- analizeaza perioada scurta de timp a functionarii economiei si se bazeaza pe
rigiditatea relativa a preturilor.

Specifice pentru diferite tari pot fi doar valorile coeficientilor empirici si formele
concrete ale dependetelor dintre variabelele macroec. grupate în:

a)ale stocului ;
b)ale fluxurilor.

Variabelele ale stocului caracterizeaza starea obiectului de cercetare la o anumita data

(numarul total al comenzilor, al volumului capitalului în economie,volumul datoriei de stat etc.)
Variabile ale fluxului caracterizeaza evidenta obiectului de cercetare într-o anumita unitate de
timp de derulare propriu- zisa a proceselor si fenomenelor economice (volumul anual al
investitiilor, numarul persoanelor care si-au pierdut locul de munca si timpul trimestrului).
Interdependensa între stocuri si fluxuri constituie baza modelului macroec. al fluxurilor circulare.

În forma elementara modelul include doua tipuri de subiecti economici (menaje, firme) si nu
presupune interventia statului în economie, precum si careva relatii cu lumea externa. Practic, în
asa caz e vorba de o economie închisa fara sector guvernamental. Marimea totala a productiei
firmelor în expresie baneasca este egala cu marimea totala a veniturilor menajelor.

În forma generala (în cazul unei economii deschise cu sectorul guvernamental) modelul
fluxurilor circulante e mai complicat. In el se reflecta utilizarea veniturilor menajelor în alte
scopuri decât procurarea produselor fabricate în interiorul tarii (impozitele, procurarea marfurilor
de import ect.). Tot odata apar mijloace suplimentare in forma investitiilor , cheltuielilor
guvernamentale si exportului.3

11
 3. ANALIZA MACROECONIMICĂ ȘI PROBLEMELE
MACROECONOMICE

3.1 Analiza macroeconomică

Macroeconomia îşi concentrează atenţia asupra nivelului mediu al preţurilor pentru toate
bunurile din economie, şi nu pentru fiecare bun în parte. Agenţii economici nu sunt studiaţi
individual, ci priviţi ca un ansamblu omogen care are o funcţie clară în cadrul economiei
naţionale.
Analiza macroeconomică se concentrează asupra economiei naţionale, a elementelor de
structură ale acesteia sau asupraeconomiei mondiale. Fenomenele şi procesele economice sunt
rezultatul interacţiunii dintre deciziile milioanelor de agenţi economici (întreprinderi, menaje,
administraţii, instituţii financiare etc.) care trebuie să ierarhizeze şi să aleagă din multitudinea de
variante pe care le au la dispoziţie pentru cheltuirea (utilizarea) resurselor lor. De asemenea,
deciziilor unor agenţi economici pot influenţa în mare măsură deciziile altor agenţi economici,
pot orienta activitatea economică dintr-o ţară sau regiune.
Pentru descrierea efectelor acestor milioane de decizii trebuie procedat la operaţiunea
numită agregare. Aceasta constă în regruparea şi însumarea multitudinii de operaţiunii sau
fluxuri economice în mărimi globale, semnificative din punct de vedere economic. Operaţiunile
agenţilor economici sunt regrupate în categorii omogene în interiorul cărora sunt definite cu
claritate operaţiunile elementare
3.2 Probleme macroeconomice
 În prezent, principalele probleme macroeconomice sunt:
 Inflaţia
 Şomajul
 Fluctuaţiile activităţii economice
 Standardul de viaţă
 Deficitul bugetar
 Dezechilibrul balanţei de plăţi
 Inflaţia este o problemă macroeconomică pentru aceasta erodează puterea de cumpărare
a tuturor agenţilor economici. Veniturile agenţilor economici au, pe timp ce trece o putere de
cumpărare din ce în ce mai mică (cantitatea de bunuri şi servicii ce pot fi achiziţionate scade
dacă venitul nominal rămâne constant) şi un nivel de trai pe măsură. Inflaţia este un fenomen
economic care, în ultimele decenii, a cunoscut o expansiune la nivel mondial. Practic, nici o
ţară nu este ferită de acest dezechilibru monetaro-material.

 Şomajul constă în slaba utilizare a forţei de muncă. Aceasta aduce pierderi atât la nivelul
producţiei, cât mai ales la nivel individual pentru că, dacă nu muncesc, oamenii nu pot obţine
venituri necesare susţinerii consumului de bunuri şi servicii. În continuare, diminuarea
consumului nu are alt efect decât reducerea în continuare a producţiei. Şomajul atrage după

12
sine o reducere a resurselor bugetare şi, deci, diminuarea capacităţii statului de a interveni în
activitatea economică naţională.
 Fluctuaţiile activităţii economice (creşteri şi scăderi ale producţiei şi consumului)
reprezintă o cauză majoră a şomajului. Instituţiile statului încearcă să reducă amplitudinea
ciclurilor economice astfel încât activitatea economică şi dezechilibrele acesteia să fie sub
control. Creşterea exagerată a producţiei poate avea efecte negative pe termen mediu şi lung
asupra economiei naţionale.

 Standardul de viaţă reprezintă problema centrală a economiei normative actuale. În

perioada care a urmat celui de al doilea război mondial, veniturile reale şi, deci, şi
standardele de viaţă au crescut în majoritatea ţărilor. În prezent, creşterea nivelului de trai al
consumatorilor reprezintă principala ţintă a politicilor economice conjuncturale. Creşterea
nivelului de trai se traduce în final şi în creşterea productivităţii, în creşterea înzestrării
tehnice a muncii, în creşterea producţiei (pentru că menajele pot consuma mai mult), a
veniturilor şi în tot ce înseamnă dezvoltare economică.
 Deficitul bugetar reprezintă un dezechilibru între veniturile şi cheltuielile statului, în
sensul că veniturile sunt mai mici decât veniturile. Dezechilibrul constă în faptul că agenţii
economici care contribuie trebuie să plătească în viitor impozite şi taxe mai mari, dat fiind
faptul ca deficitul bugetar se acoperă cu credite interne sau externe. De asemenea, cheltuielile
statului sunt din ce în ce mai mari statul luând asupra sa sarcini tot mai multe ce revin pieţei.
În sfârşit, deficitul bugetar s-a generalizat după ce de al doilea război mondial, unele state
ajungând în imposibilitate de plată a datoriilor externe. În această situaţie au fost nevoite să
reducă consumul intern (cum s-a întâmplat în România) sau să facă presiuni pentru
reeşalonarea datoriei externe. Modele economice keynesiste şi neoclasice arată că deficitul
bugetar are un efect multiplicator şi că statul, efectuând cheltuieli în prezent, generează
venituri în viitor.

 Dezechilibrul balanţei de plăţi constituie o problemă macroeconomică de actualitate în

contextul regionalizării, globalizării şi integrării. Crearea şi deturnarea fluxurilor reale şi
monetare la nivel internaţional determină intrări şi ieşiri de monedă străină diferite în
diversele ţări. De asemenea, lipsa de competitivitate a unei ţări are ca efect o balanţă de plăţi
deficitară, întrucât exporturile sunt mult inferioare importurilor.
Liberalizarea contului de capital poate determina apariţia dezechilibrelor la nivelul
balanţei de plăţi. În general, sumele de valută a căror destinaţie este investiţia nu reprezintă
un pericol major, pentru reprezintă un contraechivalent al unor bunuri sau servicii.
Capitalurile speculative în schimb, pot induce chiar crize financiare pe pieţele pe care vin,
dar mai ales pe cele de pe care pleacă.
În sfârşit, statul, agentul economic care trebuie să rezolve aceste probleme, suferă o criză
profundă, punându-se chiar problema funcţiei acestuia de regulator al activităţii economice.4

13
 4.PIAŢA CAPITALULUI
Piaţa capitalului reprezintă o componentă importantă a pieţei financiare, este piaţa
titlurilor financiare cu o durată mai mare de un an.

4.1 Acţiunile şi obligaţiunile - produse ale pieţei de capital

În anumite cazuri, capitalul unei societăţi comerciale poate deveni insuficient

pentru a face faţă unor nevoi neprevăzute sau pentru dezvoltarea societăţii. Având nevoie
de capital suplimentar, societatea comercială are la dispoziţie mai multe căi pentru a-l
obţine:
a) majorarea capitalului social printr-o emisiune de acţiuni;
b) contractarea unui împrumut printr-o emisiune de obligaţiuni;
c) contractarea unui credit acordat de o bancă. În situaţia în care fac apel public de
obţinere a banilor prin emisiunea de acţiuni sau obligaţiuni, societăţile emitente intră în
sfera pieţei de capital, iar produsele oferite investitorilor (acţiunile, obligaţiunile) se
numesc valori mobiliare.
Valorile mobiliare sunt instrumente negociabile emise în formă materializată sau
evidenţiate prin înscrierile în cont, care conferă deţinătorilor lor drepturi patrimoniale
asupra emitentului.Trei coordonate majore conturează noţiunea de valoare mobiliară:
1) valorile mobilire sunt instrumente (titluri de valoare) negociabile;
2) valorile mobiliare pot fi emise în formă materială sau evidenţiate prin înscrierile în
cont;
3) valorile mobiliare conferă deţinătorilor lor drepturi patrimoniale şi nepatrimoniale
asupra emitentului, conform legii şi în condiţiile specifice de emisiune a acestora.
Acţiunea este un titlu de proprietate, prin care se dovedeşte participarea
deţinătorului la capitalul social al societăţilor comerciale pe acţiuni emitente. Valoarea
înscrisă pe acţiune, valoarea nominală este parte a capitalului social. Potrivit legii
nr.31/1990, în România, acţiunile reprezintă fracţiuni ale capitalului social şi desemnează
raportul juridic dintre acţionar (persoana care deţine acţiuni) şi societatea comercială.
Principalele caracteristici ale acţiunilor sunt: reprezintă fracţiuni ale capitalului
social care au o anumită valoare nominală; acţiunile sunt fracţiuni egale ale capitalului
social; acţiunile sunt indivizibile, evitându-se astfel divizarea excesivă a capitalului
social; acţiunile sunt instrumente negociabile ele putând fi transmise altor persoane în
virtutea legii cererii şi a ofertei.
După modul de identificare a proprietarului acţiunile pot fi: nominative - deoarece
au numele proprietarului înscris pe certificat şi la purtător - caz în care, acţiunea aparţine
celui care o deţine.

14
 După forma materială de prezentare acţiunile pot fi: acţiuni materializate - acţiuni
nominative sau la purtător emise în formă materială, pe suport de hârtie sau în formă
dematerializată, prin înscriere în cont. Acţiunile dematerializate pot fi numai acţiunile
nominative.
După mărimea şi modul de stabilire a dividendului acţiunile pot fi: ordinare
dividendul fiind dependent de dimensiunile profituri ale societăţii şi privilegiate - cărora
li se atribuie un dividend fix.
Deţinerea acţiunii, este sursa următoarelor drepturi: dreptul de decizie; dreptul de
informare; dreptul asupra rezervelor încorporate în capitalul social; dreptul la dividende.
Venitul acţionarului se numeşte dividend şi reprezintă o parte din profitul
distribuit al societăţii comerciale. Dacă acţiunea este privilegiată, atunci acţionarul are
dreptul la un dividend fix, indiferent de mărimea profitului realizat de societate în anul
respectiv. Dacă acţiunea este ordinară atunci acţionarul primeşte un dividend variabil, în
funcţie de profitul realizat.
Obligaţia este un instrument (titlu) de credit pe termen lung emis de societăţile
comerciale sau organe ale administraţiei publice centrale şi locale în scopul finanţării
unor obiective de investiţii. Emitenţii de obligaţiuni pot fi societăţile comerciale pe
acţiuni, statul, judeţul, oraşul, comuna, organele administraţiei publice centrale şi locale.
După modul de identificare a proprietarului, obligaţiunile pot fi:
a) la purtător, caz în care obligaţiunea aparţine posesorului;
b) nominative, deoarece au numele proprietarului înscris pe certificat sau în cont;
După forma de emisiune:
a) materializate, sunt emise în formă materială, pe suport de hârtie;
b) dematerializate, emise prin înscriere în cont, pe suport magnetic.
După tipul de venit pe care îl generează, obligaţiunile emise de organele
administraţiei publice centrale şi locale pot fi:
a) obligaţiuni cu dobândă: sunt emise la o valoare nominală, valoare care se returnează,
de regulă la scadenţă, plus o dobândă care se distribuie conform unui program de
distribire;
b) obligaţiuni cu cupon zero sau obligaţiuni cu reducere (discount), sunt emise la un preţ
de emisiune mai mic decât valoarea nominală care este plătită la scadenţă; nu se plăteşte
dobândă iar câştigul constă în diferenţa dintre preţul de cumpărare dat de investitor şi
preţul de răscumpărare la scadenţă, mai mare (valoarea nominală).
Deţinătorii de obligaţiuni (obligatarii) creditează (împrumută) societatea pe o
perioadă de timp determinată, motiv pentru care au dreptul de a cere dobânda promisă şi
restituirea sumei împrumutate. La momentul cumpărării obligaţiunilor investitorii sunt
obligaţi să verse integral preţul obligaţiunilor.

15
 4.2 Cererea şi oferta de capital financiar

Raportul cerere - ofertă pe piaţa de capital prezintă o trăsătură specifică constând

în creşterea cantitativă a cererii comparativ cu caracterul limitat al ofertei.
Cererea de capital este reprezentată de cei care au nevoie de aceste capitaluri cum
sunt: societăţile comerciale publice şi particulare; guvernele; instituţiile publice cu
caracter financiar; instituţiile bancare şi de asigurări; organismele financiar-bancare
internaţionale (FMI, Banca Mondială).
Cererea de capital se poate grupa în două categorii:
1) cerere structurală, determinată de nevoile permanente de finanţare a principalelor
ramuri economice sau a unor acţiuni de dezvoltare în cadrul fiecărei economii ca:
industrie, agricultură, petrol şi gaze, transporturi şi servicii publice, gospodărie
comunală, achiziţionarea unor utilaje pentru investiţii de valori mari, finanţarea unor
programe de dezvoltare, constituirea şi majorarea fondurilor financiare ale instituţiilor şi
organismelor financiar-bancare internaţionale etc.
Caracteristic este faptul că, deşi în continuă creştere această cerere nu prezintă
variaţii spectaculoase de la o perioadă la alta.
2) Cerere determinată de factori conjuncturali este elementul ce contribuie în cea mai
mare parte la sporirea accentuată a cererii. Astfel, deficitul total de plăţi externe, tendinţa
de creştere a preţurilor, majorarea preţurilor la materiile prime şi energie, modificările
substanţiale în nivelul ratei dobânzii bancare sunt factori perturbatori care influenţează
această componentă a cererii de capital.
Oferta de capital este determinată în principal de:
1)capitalurile disponibile temporar ale societăţilor comerciale (particulare, de stat,
mixte); 2)resursele de finanţare disponibile (în exces) la un moment dat la nivelul
instituţiilor de finanţare;
3)disponibilităţile băneşti ale populaţiei.

Cererea şi oferta de capital sunt două mărimi determinate şi aflate într-o strânsă
corelaţie cu noţiunea de risc investiţional care este de mai multe feluri:
1)risc inflaţional este riscul ca moneda să-şi piardă din valoarea de cumpărare în timp ce
preţurile cresc;
2)riscul afacerii măsoară incertitudinea privind cererea pentru produsele oferite de o
societate pe piaţă şi capacitatea societăţii de a obţine profit;
3)riscul opţional - apare în momentul în care ofertantul de capital trebuie să decidă, să
aleagă o valoare mobiliară din mai multe existenţe;
4)riscul momentului este riscul determinat de alegerea necorespunzătoare a momentului
derulării afacerii;

16
5)riscul pieţei - concretizat în scăderea sau creşterea preţului valorilor mobiliare ca
urmare a pesimismului sau optimismului investitorilor;
6)riscul creditului - se referă la posibilitatea ca o societatea comercială, la scadenţă să nu
poată plăti dobânda sau restitui capitalul investit;
7)riscul lichidităţii - se referă la viteza şi la uşurinţa cu care o valoare mobiliară poate fi
cumpărată sau vândută fără o schimbare majoră a preţurilor; 8)riscul schimbării cadrului
legislativ provine din posibilitatea apariţiei unor noi reglementări la nivelul pieţei de
valori mobiliare, care pot afecta preţul titlurilor de valoare. 5

17
 Concluzii

 Macroeconmia este domeniu al teoriei economice care studiază modul în care

funcționează ansamblul economic al unei țări.

 În paginile de mai sus sunt prezentate cateva randuri de studiu ale

macroeconomiei, Obiectivele și indicatorii macroeconimiei cât și necesitatea
studiului macroeconomic.

 Termenul de macroeconomie este introdus in anul 1933 de catre economistul

englez Ragner Frish.

 Iar în incheiere sunt prezentate principalele probleme macroeconomice cum ar fi:

inflatia, somajul....etc.

18
 BIBLIOGRAFIE

1. Abraham Frois G. - Economia politică, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994.

2. Didier M. - Economia. Regulile jocului, Editura Humanitas, Bucureşti, 1994.
3. Dobrotă N. - Economie politică, Editura Economică, Bucureşti, 1997.
4.https://www.scribd.com/document/94013870/CE-ESTE-MACROECONOMIA
5. http://feaa.ucv.ro/one/images/docs/Admitere_2012/Master/Macro.pdf

19