Sunteți pe pagina 1din 1

Istoricul mierii de albine

Mierea de albine a fost prima substanță dulce folosită de om, fiind prețuită în special de
preoți în cadrul diverselor ritualuri. Există suficiente mărturii că în civilizațiile antice mierea era
folosită, printre altele, la prepararea unei băuturi alcoolice la care se adăuga polen și levuri din
faguri, însă, cele mai vechi documente referitoare la miere sunt două fragmente scrise în limba
sumeriană.
De la egipteni au rămas mărturii privind modul de recoltare și folosire a mierii.
Babilonienii și diferitele civilizații străvechi din India și China, utilizau mierea atât ca
medicament cât și la ritualuri și ceremonii.
În Vechiul Testament găsim scris "miere" de peste 60 ori. În Grecia antică s-a scris mult
despre producerea de miere. Hipocrate recomanda mierea pentru vindecarea unor afecțiuni
(gastrointestinale, renale, respiratorii) și pentru tratamentul plăgilor. Dioscoride, autorul unei
cărți în cinci volume, „De Materia Medica”, trata plăgile fistulizate folosind mierea în aplicații
locale. Pliniu indica mierea în asociere cu untură de pește la tratarea rănilor infectate.
Musulmanii foloseau mierea ca un leac bun pentru orice boală.
Folosirea mierii în alimentație (ca hrană, băutură, conservant), în medicină, în ritualurile
religioase a fost în continuă creștere până la descoperirea zahărului din trestie și sfeclă. În anul
1871 a fost descoperită invertaza, (o enzimă care grăbește conversia zahărului în glucoză și
fructoză).