6.

Psihologie Socială I-II

se ocupă de studiul vieţii psihice şi a comportamentului individului aflat în context social sau,
altfel spus, în situaţii sociale. Individul se regăseşte în situaţii sociale sau într-un context social ori de
câte ori se află în prezenţa altor persoane.
Psihologul social porneşte de la premisa conform căreia ceilalţi exercită permanent o influenţă
asupra individului producând modificări la nivelul psihismului şi comportamentului acestuia.
Gordon Allport: „modul în care gândurile, sentimentele şi comportamentele individului sunt
influenţate de prezenţa actuală, imaginară sau implicită a altora”

Dimensiunile psihismului uman

dimensiunea cognitivă a psihismului uman fac parte şi sunt analizate atenţia, senzaţiile, percepţiile,
gândirea, limbajul, inteligenţa, memoria etc.= procesarea informaţiei.
dimensiunea afectivă (Procesele şi stările afective sunt reacţii evaluative la ceea ce se întâmplă în
interiorul şi în exteriorul individului)
dimensiunea motivaţională (nevoile, trebuinţele, motivele, impulsurile, dorinţele, intenţiile, scopurile).
Motivele sunt prezente tot timpul două componente sau funcţii: cea de energizare şi cea de
orientare. Astfel, stările motivaţionale implică tot timpul creşterea sau mobilizarea energiei psihice sau
nervoase şi, simultan, direcţionarea acestei energii spre comportamente şi sau procese psihice care pot
satisface motivaţia subiacentă
Psihologii sociali studiază, în mod direct şi nemijlocit, comportamentul social al indivizilor.
entităţi sociale: indivizi, grupuri sau mulţimi.

Formele prezenţei sociale

Din definiţia lui Allport reiese faptul că prezenţa socială se poate realiza prin trei modalităţi distincte:
printr-o prezenţă actuală, imaginară sau implicită.
Prezenţa imaginară transferă interacţiunea exclusiv în spaţiul intrapsihic; celălalt nu este
prezent fizic dar, ca rezultat al unei prezenţe şi interacţiuni imaginare.
Prezenţa implicită face trimitere la faptul că în mod frecvent comportamentul individului este
determinat de simpla idee abstractă că ceilalţi există şi trebuie să ţinem cont de ei.
Psihologia generală studiază procesele, structurile şi stările psihice considerate fiecare separat.
Ea este un fel de „anatomie generală” aplicată vieţii psihice: „disecă” viaţa psihică în elemente cât mai
mici şi le analizează pe fiecare în parte, fără a ţine cont prea mult de particularităţile individului sau de
funcţionarea psihismului în ansamblu. Ea studiază în mod separat astfel de structuri şi procese psihice
precum senzaţia, percepţia, memoria, gândirea, limbajul (dimensiunea cognitivă); afectul, emoţia,
sentimentul, dispoziţia (dimensiunea afectivă); nevoile, trebuinţele, motivele, impulsurile, dorinţele
(dimensiunea motivaţională) etc.

1
 6. Psihologie Socială I-II

Psihologia socială este orientată spre studiul proceselor psihice influenţate de situaţia sau contextul
social.

Psihologia Personalităţii şi psihologia Socială PP-PS

Psihologia personalităţii este interesată în primul rând de individ, amprenta personalității. Unul
din conceptele cheie pentru psihologia personalităţii este conceptul de trăsătură de personalitate
(reprezintă o caracteristică stabilă a vieţii intrapsihice a individului responsabilă pentru comportamentul
similar al acestuia în marea majoritate a situaţiilor). Psihologii încearcă să identifice consistenţa
comportamentală trans-situaţională a unui individ.
Psihologii sociali urmăresc să identifice consistenţa comportamentală situaţională a majorităţii
indivizilor: cum se comportă oamenii în general în situaţii sociale similare. De exemplu, psihologii
sociali se pot întreba în ce situaţii sociale majoritatea oamenilor sunt dispuşi să acorde ajutor.
Psihologia Dezvoltării și Psihologia Socială PD-PS
Psihologia Dezvoltării este orientată spre studiul modurilor în care procesele, structurile şi
stările psihologice (cognitive, afective şi motivaţionale) se constituie şi evoluează odată cu dezvoltarea
biologică a individului.
Psihologia socială apelează la cunoştinţele acumulate în psihologia dezvoltării ori de câte ori se
confruntă însă cu problema identificării vârstei de la care un anume fenomen psihosocial se manifestă
sau dacă vrea să stabilească specificul manifestării acestuia în raport cu diferite etape de evoluţie bio-
psiho-socială a individului.

Sociologia şi psihologia Socială au o mulțime de subiecte sau teme pe care le abordează

simultan, deşi în maniere diferite. Atât psihologii sociali cât şi sociologii sunt interesaţi de astfel de
subiecte precum prejudecata, stereotipurile, violenţa, satisfacţia maritală, comportamentul
consumatorului, atitudinile politice, aculturarea etc. Deşi au foarte multe teme în comun, cele două
discipline le abordează în maniere diferite. Dacă psihologia socială se interesează în primul rând de
individ, de realitatea psihologică, sociologii sunt mai mult preocupaţi de studiul diferitor grupuri şi
categorii sociale, de realitatea sociologică.
Termeni cheie:
Cogniție socială- cunoașterea și reflectarea lumii sociale și a individului în interacțiunea cu
ceilalți
Psihism- perspective procesării informației sociale
Psihologie generală- ramură a psihologiei care studiază procesele, structurile și stările psihice
considerate fiecare separat; este un fel de „anatomie generală” aplicată vieţii psihice: disecă viaţa
psihică în elemente cât mai mici şi le analizează pe fiecare în parte, fără a ţine cont prea mult de
particularităţile individului sau de funcţionarea psihismului în ansamblu.
Conformism- supunere manifestă la presiunile tacite sau exprese venite din partea unui grup.

2
 6. Psihologie Socială I-II

Efect psihosocial- consistență comportamentală manifestată de majoritatea indivizilor aflaţi în

situaţii sau contexte sociale similare (de ex: „efectul de spectator” sau, cum i se mai spune, „efectul de
gură cască” ce apare în situaţiile de urgenţă)
Prejudecată- atitudine sau crez despre un grup care se răsfrânge și asupra persoanelor ce fac
parte din acesta.
Nevoia de ASOCIERE
tendința de a forma și menține legături sociale cu ceilalți, de a aparține unei relații de interacțiuni și
comunicare interumană.

 Pentru crearea, menținerea legăturilor stabile cu ceilalți.

Nevoia de înțelegere
 Împărtășirii unor sensuri comune și posibilitatea anticipării în baza acestei cunoașteri.
Nevoia de control
 De a percepe o legătură strânsă între „ce fac” și „ce obțin”: eficiență, competență, influență
Nevoie de auto-glorificare
 De auto-dezvoltare și respect pentru sine.
Nevoia de încredere.
 De a percepe lumea socială la un loc de încredere, sigur și binevoitor.
Perspectiva evoluționistă tratează nevoia de asociere ca moștenire transmisă genetic ce are la bază o
nevoie de supraviețuire.
Componentele nevoii de asociere
1) Nevoia de contacte sociale regulate, cantitatea și frecvența contacatelor.
2) Nevoia de relații durabile, calitatea și profunzimea contactelor.

Sau
1) Nevoia de afiliere
2) Nevoia de intimitate, relațiile apropiate.

Diferențele personale- extroversiunea

1) Extraversiunea, activitatea cerebrală dominată de inhibiție, caută stimulare externă. Nevoia
de afiliere.
2) Introversiune, procesele de excitare dominante, pericol de supra-stimulare. Nevoia de
intimitate.

Compararea socială și claritatea emoțională

În fața situațiilor ce generează stres, frică, incertitudine se activează nevoia de sprijin social și
nevoia de comparare socială.
Compararea socială ne ajută să înțelegem ce se întâmplă, ce să simțim, ce să gândim.
1) Claritate afectivă, înțelegem ce simt ceilalți
2) Claritate cognitivă, înțelegem ce se întâmplă ce se întâmplă și ce urmează.
Când vrem claritate emoțională, e mai important să știm ce se întâmplă decât ce emoții avem.

Căutăm compania alora pentru a reduce anxietatea deoarece

1) Ne ajută pentru a rezolva o problemă

2) Ne ajută la clarificarea cognitivă-afectivă a situației.
3) Ne oferă sprijin afectiv prin consolare.

3
 6. Psihologie Socială I-II

Emoțiile în viața socială

Afectele automate

Procese psihice inconștiente, care se derulează rapid, nu necesită atenție, nu pot fi evitate.
 Eficiente
 Incontrolabile
 Involuntare
 Inconștiente
După evaluare se realizează o micro-reacție afectivă (pozitivă, negativă).
Dispoziția afectivă
Compusă din cumulul de reacții afective automate se adugă și factori- atmosferici, ereditari,
somatici, relaționali, profesionali. Dispozițiile devin conștiente abia la atincerea unui anumit puct critic.
Emoțiile situaționale
Se instalează rapid, intense, durează suficient să fie conștietizate. Sunt reacții afective conștiente ca
urmare a perceperii și evaluării situației actuale.
Sentimentele durabile
Au stabilitate temporală, sunt raportări evaluativ-afective de lungă durată. Pot deveni credințe,
convingeri dominante.
Dimensiunea afectivității
1) Creștere treptată a complexității, reflecții automate, dispoziții, emoții, sentimente.
2) Creștere a duratei de manifest
3) Creștere grad conștietizare
4) Creșterea ponderii elementului cognitiv
5) Creșterea variabilitiății culturale
6) Creșterea complexității identificării și descrierii celor trei nivele până se ajunge la sentimente.

Emoțiile sunt stări psihologice compuse din gânduri și trăiri subiective, modificări
fiziologice, compoprtamente exprese și predispoziții de a acționa.
Componente emoții
 obiectivă (antecedente situaționale)
 cognitivă (cunoașterea, aprecierea situașiei).
 subiectivă (trăiri experențiale subiective)
 motivațională (raportare la scopuri, tendința de a acționa)
 somatică (modificări fiziologice date de activare sistem nervos)
 comportamentală (exprimare facială, non-verbală)

Componenta obiectivă, premise externe pentru declanșarea emoțiilor putând anticipa o reacție
afectivă.
Componenta cognitivă, raportarea la informația activă momentan în câmpul conștientului.
Percepția/informația încărcată de semnificații generează reacție emoțională datorită complexității.
Componenta motivațională, emoția e reacție la stituație, e motivație secundară incitând la acțiune.
Rezultatul evaluărilor și trăirilor subiective e motivant.
 tendință de apropiere-menținere

4
 6. Psihologie Socială I-II

 tendință de distanțare-schimbare
Componenta motivațională conectată la comportamente:
 în manieră directă, necesitatea comportamente manifest.
 sub formă dorințe puternice, problema sunt resctricțiile impuse.
 sub formă preferințe vagi, vise.

Componenta somatică, activarea fiziologică poate activa emoții. Teoria celor doi factori ai emoției/
teoria etichetării cognitive a activării fiziologice
 emoția dată de activarea fiziologică (prim factor) ulterior
 experiența subiectivă e etichetată subiectiv prin categorii lingvistice (factor secund).

Componenta comportamentală, expresii faciale, voce, gestică, postura corpului. Inteligența

emoțională abilitatea de a detecta la celălalt modificări în comportament în scopul înțelegerii stării sale
afective.
Gruparea componentelor: instalare, trăire, manifestare emoție
 instalare- cognitiv și obiectiv
 trăire- subiectivă și motivațională
 manifestarea emoției- componenta somatică, comportamentală.

Clasificare emoțiilor
1) fundamentale
2) sociale
1) fundamentale (servesc supraviețuirii): frica, furia, dezgustul, tristețea, bucuria, surpriza.
 semnalmente transcultural, expresia comportamentală des e cea facială.
 pattern somatic inconfundabil
 prezența mecanism de apreciere automată (componenta cognitivă)
 antecedente situaționale universale (factor situațional declanșează invariabil reacție identică).
2) sociale: regret, umilință, adorație, gelozie, rușine, vinovăție, mândria.
 implică prezența (fizică, imaginară, implicită)
 componenta cognitivă mai complexă, variată, deliberată. (venerație- frică, admirație, umilință).
 componenta comportamentală variată, înțeleasă cultural.
Emoții ce implică sinele
 componenta cognitivă și afectivă: concepția și stima de/despre sine + conștiința de sine.
 facilitează atingere de scopuri sociale (auto-reglarea comportamentului).
 apar, evoluează mai târziu în evoluția individului (transmise socio-cultural, nu genetic).
 influențate de cultură (nu au fosrmă universală).
 în limbaj afectiv subordonate emoțiilor primare.
 dependente de procese cognitive.
Emoții bazate pe compararea socială- gelozie, invidie. (comparare cu celălalt)
Emoții bazate pe auto-evaluare- rușinea, vina, jena, mândria. (comparare cu sinele/standard intern).

Emoțiile ce implică sinele- atribuiri cauzale

 congruența/incongruența cu sinele: trăiri afective pozitive, negative.

5
 6. Psihologie Socială I-II

 atribuire internă activează emoțiile ce implică sinele, atribuiri externe/evenimente externe

implică emoții fundamentale.

 Internalizarea evenimentului (stabil, global, controlabil)

Rolul atenției și atribuirilor, focalizare diferențiată

Diferențiate de modul cum este focalizată atenția asupra sinelui. Rușinea e focalizare pe sine în
momentul aprecierii, vinovăția e focalizare pe un comportament.
Gândire contrafactuală- când subiectul se confruntă cu o situație neplăcută, pe care crede că ar fi
putut să o evite.
Vinovăția- reacție emoțională la încălcarea unui standarn socio-moral general, focalizând atenția pe
comportament, rezultând în regret.
Rușinea- reacție emoțională la încălcarea unui standard personal de conduită într-un domeniu
relevant pentru auto-evaluare., rezultând în simțul lipsei de valoare.

Asemănări, diferențe rușine vinovăție

Standardele situaționale (caracteristici ale situației accesibile observării din exterior independent de
trăirea subiecutlui) ale vinovăției sunt sociale, cele ale rușinii sunt standarde personale.
 antecedente vinovăție- minciună, neglijarea altora, profitul pe seama altuia, nerespectare
obligațiuni, bârfa, nerespectare promisiuni.
 antecedente rușine- eșecuri personale, aspect fizic neadecvat, performanța sexuală, rănirea
emoțională a altcuiva, eșec în satisfacerea așteptărilor celorlalți, dezamăgire de sine.

Tendințe acționale

 vinovăția- efectul învățare de minte, evitare viitoare a comportamentului neadecvat.

 rușinea- pasivitate/fugă prin sinele lipsit de valoare sau ostilitate pentru detensionarea
sistemului psihic și plasarea în exterior a cauzalității evenimentului.

Jena
Miller,
 concentrat pe sine
 expus
 penibil
 disconfort
 pornind de la nesiguranță, încurcătură ajungând la neputință, înroșire, dorință de evadare.

Vina, jena, rușinea implică conștietizarea sinelui și încălcare standarde socio-morale.

Jena Vina Rușinea

1) încălcare publică standarde
socio-morale
2) date de prescripții de roluri
3) ce guvernează buna
interacțiune socială
1) transgresiune standard 1) abatere standard socio-moral
socio-moral 2) individual asumat
2) universale
3) acceptate de o societate anume

6
 6. Psihologie Socială I-II

Auto-dezvăluirea
Parametri:
a. Cantitatea de informație dezvăluită (lărgimea auto-dezvăluirii)
b. Caracterul intim al informației
c. Durata dezvăluirii.
Auto-dezvăluire personală, auto-dezvăluire relațională.
Teoria penetrării sociale
 Relațiile evoluează de la schimburi superficiale la schimburi intime. Importanța împărtășirii
informațiilor are rol decisiv în evoluția relației, la stadiile superioare schimburile informaționale
sunt mai accentuate.
Există un proces de depenetrare. Pe măsură ce insatisfacția crește, dezvăluirea scade.
Reciprocitatea dezvăluirii
 Efectul diadic trebuie să existe în stadiile de început altfel relația nu evoluează.
 Atracția determină reciprocitate în dezvăluire, iar reciprocitatea determină atracția.
Efectele suprimării gândurilor
Modelul preocupării
a. Dorința păstrării secretului duce la refularea lui.
b. Refularea generează gânduri intruse, deranjante.
c. Gândurile intruse forțează noi refulări.
d. Fazele b și c continuă în repetiție ciclică, fiecare e reacție la cealaltă.
Comportamentul agresiv

Explicație biologică – agresivitatea tendință înnăscută, un pattern predeterminat genetic.

Abordare psihanalitică – instinctul morții orientat spre auto-distrugere, tensiunile fiziologice
trebuie să se manifeste pentru a realiza detensionarea.
Teoria etologică – studiază instinctele, modele fixe de acțiune, comportamentul determinat de
selecția naturală. Instinctul agresiv are funcții vitale, protejare teritoriu, progenituri, competiție
sexuală.
Teoria indice – excitare – frustrarea nu evocă imediat agresivitate, ci genereează o stare de
excitare/activare emoțională- furia. Furia produce o stare de pregătire a comportamentului agresiv.
Teoria transferului excitației – indivizii pot transfera activarea fiziologică reziduală produs de
sursă atribuind-o altei surse. Excitația e adăugată noii situații
Teoria învățării sociale – experiențele trecute, gradul de succes al efectuării comportamentelor,
probabilitatea recompensării sau pedepsirii comportamentelor, factorii de mediu.