Sunteți pe pagina 1din 3

Testamentul francez

Andrei Makine

Desi nascut in Rusia (Krasnoiarsk, Siberia, 1957), Andrei Makine a fost initial perceput ca
fiind scriitor francez, cu toate ca subiectele romanelor sale duc in mod evident spre estul Europei.
Dar inceputurile sale literare nu au fost nici simple, nici promitatoare pentru un tanar rus exilat
politic. Initial, editorii erau sceptici in privinta sa, insa dupa ce in 1995 a castigat, pentru prima
data in istoria premiilor literare, atat premiul Goncourt cat si premiul Medicis pentru romanul
Testamentul francez, destinul avea sa i se schimbe.
O poveste semi-autobiografica, Testamentul francez este de fapt un testament din Rusia,
este povestea vietii deosebite a Charlottei Lemonier, o frantuzoaica exilata in Rusia anilor 1920,
asa cum ne este prezentata de nepotul acesteia. Un copil la inceputul romanului, baietelul,
impreuna cu sora sa, isi petrece fiecare vacanta in Saranza, la bunica lor, care este un personaj de-
a dreptul contrastant in acel orasel de la marginea stepei rusesti.
In fiecare seara, in balconul plin de flori al bunicii, la lumina lampii cu abajur, copiii
pornesc in zbor spre un taram plasmuit din povestile batranei, unde regi si regine sunt infatisati in
ipostaze diferite decat ii intruchipeaza cartile de istorie, iar Franta, scufundata sub ape, devine o
Atlantida plina de mister si magie.

Viata Charlottei este presarata cu durere si speranta, cu morti si mutilati (soldatii-samovare),


dar mai presus de orice, se cladeste pe amintiri. La batranete, in casuta ei simpla si eleganta, cu
chipul sau senin si inca atragator, Charlote apare ca o floare exotica in salbaticia stepei rusesti in
care isi deapana linistita amintirile. Prezenta ei imblanzeste, cizeleaza, emanand parca naturalete
si eleganta. Pana si betivul cartierului, brutalul Gavrilici, care mereu sperie adunarea babelor de
pe banca din curte, atunci cand o intalneste pe Charlotte se cenzureaza, incearca sa impresioneze,
renunta la latura sa animalica si devine chiar sentimental, povestindu-i acesteia intamplari ce l-au
marcat din razboiul la care a luat si el parte.

Influenta Charlottei asupra formarii adolescentului si mai apoi a evolutiei tanarului barbat este
cruciala. Mintea baiatului este intesata de evenimente din istoria Frantei si povesti neobisnuite
despre acestea, construindu-si in timp propria imagine despre acel univers, propria sa Atlantida-
disparuta. Caci, dupa cum avea sa descopere mai tarziu, imaginea lui despre o lume pe care nu o
cunoscuse decat din povestile bunicii, era destul de indepartata de realitatea care i se infatisa acum
in fata ochilor. Ajuns in Franta, dupa o lunga perioada in care nu isi mai vazuse bunica si nici nu
stia nimic de soarta ei, tanarul face tot posibilul sa plece din nou in Rusia pentru a o aduce cu el la
Paris.

Mereu prins intre doua lumi, intre doua culturi total diferite, copilul incepe sa constientizeze
importanta limbii si incepe cautarea identitara. Vorbeste franceza cu bunica sa in vacantele la
Saranza, dar se surprinde de multe ori gandind in aceasta limba, in detrimentul celei materne. Se
simte mandru de indepartata sa origine franceza, il face sa se simta deosebit, dar atunci cand,
adolescent fiind, se simte marginalizat din cauza acestui aspect, incearca sa se adapteze mediului
in care traieste renuntand temporar la francofonie. Din acel moment nu mai foloseste franceza ca
pe un lucru natural, ci analizeaza fiecare fraza, impotmolindu-se uneori tocmai datorita acestei
acute constientizari a limbii.

Tema exilului si paralela dintre doua lumi foarte diferite, indelung despartite de Cortina de
fier, se regasesc in permanenta in romanele lui Makine, iar in Testamentul francez, capata o nota
cu totul aparte. Uniunea Sovietica, prezentata ca epicentru al barbariei si al totalitarismului, se afla
la antipodul Frantei, prezentata ca epicentru al democratiei, al libertatii, civilizatiei si spiritualitatii
europene. Desi isi plasmuieste acel univers imaginar, pe masura ce descopera Rusia in cele mai
negre profunzimi ale sale, sentimentul sau de atasament si apartenenta sporeste.

Testamentul francez este in esenta despre timp, in maniera proustiana. In cautarea vremurilor
de alta data, tanarul, ajuns in Paris si confruntat cu adevarata Franta, isi inchipuie intalnirea cu
bunica sa, plimbarile pe care le vor face impreuna pe strazile pariziene, locurile pe care intentionat
nu i le va arata pentru a nu-i schimba imaginea pe care ea o pastra despre acele meleaguri,
pregateste chiar si o camera in care o va gazdui, insa lucrurile nu merg exact asa cum si-ar fi dorit.
La un an dupa ce rugase o cunostinta care vizita Rusia sa mearga sa o vada pe bunica sa, prin
aceeasi cunostinta tanarul primeste ultimele vesti de la Charlotte: o scrisoare de vreo douazeci de
pagini. Dar, spre surprinderea sa, aceasta scrisoare nu continea nicio formula de adio sau vreo
urma de regret, ci o povestire. O alta povestire din viata Charlottei, se gandi tanarul, doar ca simti
nevoia sa o citeasca pana la sfarsit, ceea ce ii rastoarna toata perceptia asupra vietii si existentei
sale. Batrana fermecatoare care toata copilaria si adolescenta i-a fost ca un personaj miraculos,
care il introducea intr-o lume necunoscuta, de basm, cea care i-a fost cea mai apropiata fiinta, nu
era altceva decat o straina cu suflet mare: nu-i lega nici o rudenie, nu impartaseau aceleasi radacini
francofone. Dar au cladit impreuna o Franta a lor, au zburat pe deasupra stepei rusesti spre acea
Atlantida uitata si au calatorit alaturi de personaje legendare in periplul lor prin istorie.

Roman autobiografic, roman al dublului exil, Testamentul francez pune fata in fata doua lumi
situate la extremitatile Europei secolului XX: Franta si Rusia. Meditatie tulburatoare asupra
libertatii individului, violentei totalitarismului, depersonalizarii si de-responsabilizarii, romanul
este, totodata, un emotionant elogiu adus misterului naturii siberiene, rafinamentului limbii si
civilizatiei franceze, literaturii, spiritualitatii si, nu in ultimul rind, cartii.