Sunteți pe pagina 1din 8

DREPT ŞI LEGISLAŢIE ÎN ASISTENŢA SOCIALĂ

Prof. Ioan Tohătan

INTRODUCERE IN DREPT

Noţiunea de drept
DREPTUL(latinescul directus-direct): este ansamblul regulilor asigurate si garantate de
stat care au ca scop ,organizarea si diciplinizarea comportamentului uman in principalele
relaţii din societate.
STATUL: este, din punct de vedere juridic, principala instituţie politică a societăţii,
instrument al conducerii sociale, forţă specializată de constrângere prin care grupurile
sociale îşi promovează interesele comune.
Statul are trei elemente:
- teritoriul
- populaţia
- suveranitatea
Puterea de stat, ca element al statului, este o formă determinată şi variabilă de
autoritate. Exercitarea puterii se face pe baza separării puterilor în stat (principiu
fundamentat de Montesqeu). Potrivit acestei teorii, puterea în stat este de trei feluri:
 Legislativă (parlamentul-bicameral)
 Executivă (guvern, prefectura ,primărie)
 Judecătorească ( Înalta Curte de Justiţie si Casaţie, Curţile de Apel, tribunalele
judeţene, judecătoriile, organele Ministerului de Afaceri Interne)
Forma de stat este republica. România este o republică parlamentară. Altă formă de
stat mai poate fi monarhia.

Norma juridică
Norma juridică este o regulă generală impersonală şi obligatorie de conduită al cărei
scop este acela de a asigura ordinea socială şi care, în caz de nerespectare, este impusă
prin forţa de constrângere a statului.
Prin norma juridica statul prescrie o anumită conduită, un complex de drepturi şi
obligaţii, conduită cerută in anumite circumstanţe date şi pentru a cărei nerespectare se
prevede o sancţiune.
Norma juridică are trei părţi:
 Ipoteza
 Dispoziţia
 Sancţiunea
Ipoteza: descrie împrejurările în care intră în acţiune dispoziţia şi sancţiunea;
Dispoziţia: cuprinde drepturile şi obligaţiile subiectelor participante la raporturile sociale
reglementate. Poate avea un caracter imperativ impunând o conduită anume sau un
caracter permisiv, situaţie în care se lasă la atitudinea subiectului dacă beneficiază sau nu
de dispoziţia dată.
Sancţiunea: constituie urmările nefavorabile pe care le suportă subiectul dacă
beneficiază sau nu de dispoziţia respectivă.
Ramurile de drept
În Dreptul romanesc, în funcţie de natura relaţiilor care sunt reglementate, se întâlnesc
mai multe ramuri de Drept:
Dreptul penal: reglementează relaţiile sociale privind apărarea proprietăţii, integritatea
fizică şi morală, bunuri şi persoane.
Dreptul procesual penal: reglementează modul de desfăşurare a unui proces penal.
Dreptul civil: reglementează relaţiile de tip patrimonial.
Dreptul comercial: reglementează relaţiile sociale de comerţ persoanelor fizice şi
juridice.
Dreptul administrativ: reglementează relaţiile sociale de tip administrativ.
Dreptul muncii: reglementează relaţiile de muncă între angajat-angajator.
Dreptul familiei: reglementează relaţiile de familie(căsătorie, divorţ, filiaţie, tutelă,
curatelăpersoana din familie care are o formă mai simplă decât tutorele: mătuşi, bunici,
etc. ).
Dreptul proprietăţii intelectuale: reglementează drepturile de autor.
Din toate aceste ramuri de drept, pentru activitatea asistentului social, sunt de
stringentă necesitate: dreptul penal, dreptul familiei, dreptul administrativ şi dreptul muncii.
Ramuri de Drept ajutătoare:
 CRIMINALISTICA - este activitatea desfăşurată de anumite persoane specializate în
identificarea şi ridicarea unor probe şi a unor mijloace materiale de proba.
 MEDICINA LEGALA - instituţie specializată care serveşte, in special dreptului penal,
privind infracţiunile contra vieţii şi integrităţii corporale.

Răspunderea juridică
Răspunderea socială este un fapt ce reprezintă reacţia organizată, instituţionalizată pe
care o declanşează o faptă socotită condamnabilă. De exemplu furtul implică răspundere
faţă de persoana păgubită şi răspundere faţă de comunitate, legile statului; este de natură
morală.
Răspunderea este de mai multe feluri:
 Răspundere juridică (cea mai importantă)
 Răspundere politică
 Răspunderea de ordin administrativ
 Răspunderea morală
 Răspunderea religioasă, etc.
Răspunderea juridică include drepturi şi obligaţii, ea fiind un complex de drepturi şi
obligaţii care, în conformitate cu legea, se nasc ca urmare a unor fapte ilicite şi care
constituie cadrul e realizare a constrângerii de către stat prin aplicarea sancţiunii juridice.
Răspunderea juridică are mai multe forme:
a) Răspunderea penală – un raport juridic de constrângere născut ca urmare a săvârşirii
unei infracţiuni, raport ce se stabileşte între stat şi infractor de a aplica sancţiunea
prevăzută de lege şi de a-l constrânge să o execute.
Răspunderea penală poate fi
– privativă de libertate
– interzicerea de a părăsi localitatea (libera circulaţie)
– suspendarea de executare a pedepsei

– internarea într-un centru de reeducare


– internarea într-un centru socio-medical pentru minori
– răspunderea penală avertizată
– răspunderea penală cu amendă
Aceste sancţiuni se dau în funcţie de gravitatea faptelor şi persoana făptuitorului.
b) Răspunderea civilă se declanşează în temeiul Codului Civil şi poate fi contractuală şi
delictuală (delictfaptă care aduce atingere patrimoniului).
c) Răspunderea administrativă – se sancţionează faptele care se comit între angajaţi,
între persoanele fizice care au anumite obligaţii faţă de instituţie. Răspunderea
administrativă poate fi disciplinară, avertisment sau contravenţională. Ea se întâlneşte şi în
cadrul dreptului muncii (răspundere între angajat şi angajator).

Condiţiile răspunderii juridice:


- existenţa unei conduite ilicite

2
- vinovăţia
- legătura cauzală între fapte şi rezultate
Existenţa unei conduite ilicite
Ex. angajatorul nu a întocmit contractul de muncă.
Conduita ilicită înseamnă comportamentul care nesocoteşte o normă juridică. Acest
comportament poate fi de două feluri:
- realizat printr-o acţiune (ex.violul) – fapte voite; cu intenţie
- realizat printr-o inacţiune (ex.neplata pensiei alimentare)
Vinovăţia
Formele vinovăţiei sunt:
intenţia directă
indirectă
culpa neglijenţă
uşurinţă

Ocrotirea persoanelor fizice prin mijloace de drept


În procesul de construire a societăţii democratice nu poate fi ocolit setul de măsuri
necesare pentru reaşezarea statutului juridic al omului în centrul preocupărilor generale
ale statului şi societăţii civile, sens în care ocrotirea şi protecţia fiinţei umane capătă noi şi
importante dimensiuni.
Protecţia şi ocrotirea omului societăţii noastre se realizează printr-un ansamblu de
norme şi mijloace, îndeosebi de ordin economic şi social. Astfel fiecare ramură de drept
este chemată să pună la dispoziţia autorităţilor publice cele mai adecvate mijloace juridice
pentru protecţia şi securitatea fiinţei umane.
Ocrotirea minorilor prin părinţi
Ocrotirea minorului prin părinţi constituie un mijloc obişnuit şi de dorit de ocrotirea
minorului.
Principalele dispoziţii legale referitoare la ocrotirea minorului prin părinţi se regăsesc în
Codul Familiei, act normativ care guvernează instituţia ocrotirii părinteşti. Sunt apreciate
conform Codului Familiei, ca principii a ocrotirii părinteşti, următoarele:
1. drepturile părinteşti se exercită în interesul copiilor (după actele normative
internaţionale acest principiu se exprimă astfel: „exclusiv în interesul copiilor” –
Drepturile omului – Carta Internaţională a Drepturilor Omului, Ordonanţa de Urgenţă
OUG nr.25,26/1997 )
2. ambii părinţi au aceleaşi drepturi şi îndatoriri faţă de copii lor minori (art.1 al,3, art.97
al.1 din Codul Familiei)
3. părinţii au aceleaşi drepturi şi obligaţii faţă de copii lor minori, indiferent dacă sunt din
căsătorie, din afara căsătoriei sau din înfiere (art.63, 97 al.1 din Codul Familiei, OUG
nr.25/1997, Legea 87/1998 )
4. independenţa patrimonială sau separaţia de patrimoniu între părinţi şi copii conform
art.106 Codul Familiei, care spune: „Părintele nu are nici un drept asupra bunurilor
copilului şi nici copilul asupra bunurilor părintelui, în afara dreptului la moştenire şi
întreţinere”.
5. ocrotirea părintească se exercită sub controlul societăţii. Controlul se exercită atât din
partea autorităţilor publice ale statului cât şi a societăţii civile, cu precădere printr-o
serie de organisme nonguvernamentale.

Modalităţile exercitării ocrotirii părinteşti


Regula de exercitare a ocrotirii părinteşti este aceea că ambii părinţi, când există fizic,
să o îndeplinească. Acest lucru este cuprins în art.98,99/Codul Familiei.
3
Conform art.99 C.F. de câte ori se ivesc neînţelegeri între părinţi, cu privire la
exercitarea drepturilor sau îndatoririlor părinteşti, rezolvarea lor este în competenţa
autorităţilor tutelare.
Ipoteza că ocrotirea părintească se exercită numai de către un părinte, există în mai
multe situaţii:
a) dacă unul dintre părinţi este mort, decăzut din drepturile părinteşti sau pus sub
interdicţie, în această situaţie, modalitatea de ocrotire părintească cade asupra celuilalt
părinte.
b) În cazul divorţului, încredinţarea minorului cade în competenţa instanţei de judecată.
Drepturile de ocrotire părintească cad asupra părintelui căruia i-a fost încredinţat.

Ocrotirea părintească este de două feluri:


 Asupra bunurilor copilului
 Asupra persoanei copilului

Privind persoana minorului:


 Dreptul şi datoria părintelui de a se îngriji de sănătatea şi dezvoltarea fizică a copilului
 De a se ocupa de educarea copilului
 De a se îngriji de învăţătura şi pregătirea profesională a copilului
 Paza şi supravegherea copilului
 Dreptul de a lua anumite măsuri faţă de copil
 Dreptul de a cere înapoierea copilului de la orice persoană care îl ţine fără drept
 Dreptul de a consimţi la adopţia (înfierea copilului) sau de a cere desfacerea adopţiei
copilului
 Dreptul de a avea legături personale cu copilul
 Dreptul de a veghea la creşterea, educarea, învăţarea şi pregătirea profesională a
copilului
 Dreptul de a stabili locuinţa şi reşedinţa copilului
 Dreptul de a stabili credinţa religioasă a copilului.

Răspunderea părinţilor pentru modul de exercitare a drepturilor şi îndeplinire a îndatoririlor


pentru copilul minor
Exercitarea drepturilor părinteşti referitoare la ocrotirea minorului în mod abuziv ori cu
superficialitate poate atrage, după caz, o răspundere nuanţată pentru ambii părinţi sau
numai pentru unii din aceştia, în raport cu gradul de îndeplinire sau neîndeplinire a
competenţelor. Astfel, în raport cu gravitatea şi natura consecinţelor faptelor dăunătoare a
părinţilor, răspunderea acestora se poate întinde, după caz, de la cea administrativă,
civilă, până la răspunderea penală.
În măsura în care se apreciază necesar şi dacă acest lucru este în interesul superior al
copilului, răspunderea penală poate atrage, pe lângă pedeapsa principală (închisoare sau
amendă penală), şi unele pedepse accesorii, cum ar fi:
 Internare medicală
 Interzicerea drepturilor părinteşti
 Interzicerea drepturilor de a fi tutore sau curator
 Interzicerea de a se afla în anumite localităţi.
Dintre infracţiunile (prevăzute în C.P.) susceptibile de a fi săvârşite de către părinţi în
contextul exercitării drepturilor părinteşti, potrivit legii, sunt următoarele:
1. abandonul de familie (art.305 C.P.)
Abandonul de familie constă în săvârşirea, de către o persoană care a re obligaţia
legală de întreţinere faţă de cel îndreptăţit la întreţinere, uneia dintre următoarele fapte:
 părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, expunându-l la suferinţe fizice sau morale
Dacă există, pot să fie numai unul, numai tutore sau numai curator.
 neîndeplinirea, cu rea credinţă, a obligaţiilor de întreţinere prevăzute de lege

4
 neplata, cu rea credinţă, timp de 2 luni, a pensiei de întreţinere stabilită pe cale
judecătorească, fapte care se pedepsesc cu închisoare de la 2 luni la 3 ani.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
2. rele tratamente aplicate minorului (art.306 C.P.)
Punerea în primejdie gravă, prin măsuri sau tratamente de orice fel, a dezvoltării fizice,
intelectuale sau morale a minorului de către părinţi sau de orice persoană căreia minorul i-
a fost încredinţat spre creştere şi educare, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 12 ani.
3. nerespectarea măsurilor privind încredinţarea minorului (art.307 C.P.)
Reţinerea, de către un părinte a copilului său minor, fără consimţământul celuilalt
părinte sau a persoanei căreia i s-a încredinţat minorul potrivit legii, se pedepseşte cu
închisoare de la 1 la 3 luni sau cu amendă.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează fapta persoanei, căreia i s-a încredinţat minorul
prin hotărâre judecătorească, de a împiedica, în mod repetat, pe oricare dintre părinţi să
aibă legături personale cu minorul în condiţiile stabilite de părţi sau de către organul
competent.
4. punerea în primejdie a unei persoane în neputinţa de a se îngriji (art.314 C.P.)
Părăsirea, alungarea sau lăsarea fără ajutor, în orice mod, a unui copil sau a unei
persoane care nu are putinţa de a se îngriji, de către acela care o are sub pază sau
îngrijire, punându-i în pericol iminent viaţa, sănătatea sau integritatea corporală, se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Este apărată de pedeapsă persoana care, după săvârşirea faptei, îşi reia de bună voie
îndatoririle.

Infracţiuni privitoare la viaţa sexuală


Aceste infracţiuni se găsesc în cap.3 din titlul 2 al C.P. român şi sunt cuprinse între
art.197 şi 204 al C.P.
Infracţiunile privitoare la viaţa sexuală sunt considerate ca fiind comise de către
persoanele fizice, având un grad ridicat de pericol social.
 Violul (art.197 C.P.)
 Actul sexual cu un minor (art.198 C.P.)
 Seducţia (art.199 C.P.)
 Perversiunea sexuală (art.201 C.P.)
 Corupţia sexuală )art.202 C.P.)
 Incestul (art.203 C.P.)
 Hărţuirea sexuală (art.2031 C.P.)

Violul
1. Actul sexual de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex, prin
constrângerea acesteia sau profitând de imposibilitatea de a se apăra ori de a-şi exprima
voinţa, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
2. *Pedeapsa este închisoare de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi, dacă:
a) fapta a fost săvârşită de două sau mai multe persoane împreună
b) victima se afla în îngrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau în tratamentul făptuitorului
b1) victima este membru al familiei
c) s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii
*Pedeapsa este de la 10 la 25 de ani închisoare dacă victima nu a împlinit 15 ani; iar
dacă fapta a avut loc ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este
închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
Acţiunea penală pentru fapta prevăzută la alineatul 1 se pune în mişcare la plângerea
prealabilă a părţii vătămate.

Decizia III / 2005 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

5
Act sexual de orice natură= act de penetrare sexuală sau acţiune sexuală; acte comise
pentru propria satisfacere sexuală asupra sexului sau folosindu-se de sex.
Codul Penal
Art.197, 198 Art.201 Art.202
Viol/act sexual cu minor Perversiuni sexuale Corupţie sexuală
Penetrare sexuală Viciu: mângâieri obscene, masturbare
Felaţie
Cunilingus Anormală: sadomasochism(sadism,
masochism),necrofilia, zoofilia, mixoscopia

Art.198 – Actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex,
care nu a îndeplinit vârsta de 15 ani, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi
interzicerea unor drepturi.
Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează acul sexual, de orice natură, cu o persoană de
sex diferit sau de acelaşi sex, între 15 şi 18 ani, dacă fapta este săvârşită de către tutore
sau curator, ori de către supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator,
folosindu-se de calitatea sa, ori dacă făptuitorul a abuzat de încrederea victimei sau de
autoritatea ori influenţa sa asupra victimei.

3. Dacă actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex,
care nu a împlinit vârsta de 18 ani, a fost determinată de oferirea sau darea de bani ori
alte foloase de către făptuitor, direct sau indirect victimei, pedeapsa este închisoare de la 3
la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.
4. Dacă faptele prevăzute la al.1 şi 3 au fost săvârşite în scopul producerii de materiale
pornografice, pedeapsa este închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, iar
dacă pentru realizarea acestui scop s-a folosit constrângerea, pedeapsa este închisoare
de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi.
5. Dacă fapta prevăzută la al.1 (sub 15 ani) a fost săvârşită în împrejurarea art.197(viol),
ori dacă fapta prevăzută în al.1 şi 4 a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei,
pedeapsa este de la 15 la 25 ani şi interzicerea anumitor drepturi.

Art.199 – Seducţia
Fapta aceluia care, prin promisiuni de căsătorie determină o persoană de sex feminin,
mai mică de 18 ani de a avea cu el raport sexual, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5
ani. Împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.

Art.200 – Raportul sexual între persoanele de acelaşi sex – abrogat prin


OUGnr.89/2001

Art.201 – Perversiunea sexuală


(1) Actele de perversiune sexuală săvârşite în public sau care au produs scandal public,
se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.
(2) Actele de perversiune sexuală, cu o persoană care nu a împlinit 15 ani, se pedepseşte
cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi actele de perversiune sexuală cu o persoană
între 15 şi 18 ani, dacă fapta este săvârşită de către tutore sau curator, ori de către
supraveghetor, îngrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa,
ori dacă făptuitorul a abuzat de încrederea victimei sau de autoritatea ori influenţa sa
asupra victimei.
(31) Dacă actul sexual, de orice natură, cu o persoană de sex diferit sau de acelaşi sex,
care nu a împlinit vârsta de 18 ani, a fost determinată de oferirea sau darea de bani ori
alte foloase de către făptuitor, direct sau indirect victimei, pedeapsa este închisoare de la 3
la 12 ani şi interzicerea unor drepturi.

6
(4) Dacă faptele prevăzute la al.1 şi 3 au fost săvârşite în scopul producerii de materiale
pornografice, pedeapsa este închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, iar
dacă pentru realizarea acestui scop s-a folosit constrângerea, pedeapsa este închisoare
de la 5 la 18 ani şi interzicerea unor drepturi.
(5) Dacă fapta prevăzută la al.1 (sub 15 ani) a fost săvârşită în împrejurarea art.197(viol),
ori dacă fapta prevăzută în al.1 şi 4 a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei,
pedeapsa este de la 15 la 25 ani şi interzicerea anumitor drepturi.

Uranismul= impuls, cu aspect congenital, spre homosexualitate.


Zoofilia= raport sexual între oameni şi animale.
Sadismul= satisfacerea plăcerii sexuale prin chinuirea partenerului şi producerea celor
mai variate violenţe.
Masochismul= contrariul sadismului, în sensul că voluptatea sexuală se obţine prin
suferinţe fizice pe care le suportă autorul care cere partenerului să-i producă suferinţe.
Necrofilia= reporturi sexuale cu morţi.
Narcisismul= admiraţie faţă de propria persoană; este specific femeilor care se uită în
oglindă, îşi admiră corpul şi se masturbează.
Fetişismul= contemplarea, până la extaz, a obiectelor care au aparţinut persoanei
iubite.
Gerontofilia= atracţia anormală, constând în satisfacerea instinctului sexual cu
persoane în vârstă.
Azoofilia= producerea de senzaţii voluptoase, prin contemplarea lucrurilor neînsufleţite.
Travestismul= constă în plăcerea de a purta haine aparţinând sexului opus.
Exhibiţionismul= predispoziţia de dezgolire, în prezenţa altora, a organului genital;
specifică mai mult bărbaţilor.

Art.202 – Corupţia sexuală


(0) Actele cu caracter obscen, săvârşite asupra unui minor sau în prezenţa unui minor,
se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
(1) Când actul sexual de la al.1 are loc în familie, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la
7 ani.
(21) Dacă faptele prevăzute la al.1 şi 2 au fost săvârşite în scopul producerii de materiale
pornografice, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 9 ani.
(3) Ademenirea unei persoane, în vederea săvârşirii de acte sexuale cu un minor, de sex
diferit sau acelaşi sex, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Art.203 – Incestul
Incestul, raportul sexual între persoane în rudenie în linie dreaptă sau între fraţi şi
surori, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani.

Art.2031 – Hărţuirea sexuală


- A fost introdus în C.P. prin legea 61/2002
- Hărţuirea unei persoane prin ameninţare sau constrângere, în scopul de a obţine
satisfacţii de natură sexuală, de către o persoană care abuzează de autoritatea sau
influenţa care i-o oferă funcţia, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani şi
amendă.
La toate infracţiunile privitoare la viaţa sexuală, tentativa se pedepseşte.

7
1. Infracţiuni contra sănătăţii publice
2. Infracţiuni privitoare la asistenţa celor în primejdie

1. Art.2 titlul 9 Codul Penal


Aceste infracţiuni sunt următoarele:
- Art.308 Zădărnicia combaterii bolilor
- Art.309 Contaminarea veneric şi transmiterea sindromului imuno-deficienţei dobândit
- Art.3091 Sustragerea de la tratament medical
- Art.310 Răspândirea bolilor la animale sau plante
- Art.311 Infectarea apei
- Art.312 Traficul de stupefiante
- Art.313 Falsificarea de alimente şi alte produse

Art.308 – nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor


molipsitoare, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepseşte cu
închisoare de la 1 la 2 ani sau cu amendă.
Art.309 – (1) transmiterea unei boli venerice prin raport sexual, prin relaţii sexuale cu
persoane de acelaşi sex sau prin acte de perversiune sexuală, sau de către o persoană
care ştie că suferă de o astfel de boală, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani.
(2) transmiterea SIDA de către o persoană care este conştientă de această boală, se
pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani.
(3) Instanţa de judecată va dispune de măsura de siguranţă a obligării la tratament
medical.
Art.3091 – sustragerea de la executarea măsurii de siguranţă a obligării la tratament
medical în cazul infracţiunii de contaminare venerică, se pedepseşte cu închisoare de la 3
luni la 1 an sau cu amendă.
Art.310 – nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor
molipsitoare la animale sau plante, a dăunătorilor, dacă a avut vina răspândirii unei
asemenea boli ori alte urmări grave, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau
amendă.
Art.311 – infectarea, prin orice mijloace, a surselor sau reţelelor de apă, dacă este
dăunătoare sănătăţii oamenilor, animalelor sau plantelor, se pedepseşte cu închisoare de
la 6 luni la 4 ani sau cu amendă.
Art.312 –(1) producerea, deţinerea sau orice operaţiune privind circulaţia produselor ori
substanţelor stupefiante sau toxice, sau cultivarea unor plante ce conţin astfel de
substanţe, ori experimentarea produselor sau substanţelor toxice, toate acestea se
pedepsesc cu închisoare de la 3 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.
(2) dacă fapta prevăzută în ai.1 a fost săvârşită organizat, pedeapsa este detenţiunea
pe viaţă sau închisoarea de la 5-25 de ani şi interzicerea unor drepturi.
(3) prescrierea de către medic, fără a fi necesar, a produselor sau substanţelor
stupefiante, se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani, iar organizarea sau îngăduirea
consumului de asemenea produse ori substanţe în locuri anumite, se pedepseşte cu
închisoare de la 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
Art.313 – prepararea de băuturi sau alimente falsificate