UNIVERSITATEA DE VEST „VASILE GOLDIŞ” DIN ARAD

FACULTATEA DE ŞTIINŢE SOCIO-UMANE ȘI EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

DEPARTAMENTUL DE ŞTIINŢE PSIHO-SOCIO-UMANE
SPECIALIZAREA: MANAGEMENT EDUCAȚIONAL
AN DE STUDII MASTERALE: I

MANAGEMENTUL RELAȚIILOR INTERPERSONALE ÎN

ORGANIZAȚIILE ȘCOLARE

Conf. univ. dr.: Epure Lia Lucia

Studentă: Iambor Denisa - Laura

Arad

2017 – 2018
RELAȚIILE INTERPERSONALE
A GÂNDI, A SIMȚI, A INTERACȚIONA

I. PARTE TEORETICĂ

1. Introducere - comunicarea

Cei ce susțin că trăim într-o eră a comunicării, par să confunde dezvoltarea

telecomunicațiilor cu progresul comunicării interumane. Deoarece putem observa intuiția unei
minți remarcabile – Albert Einstein (1879 - 1955) – referitoare la demersul influenței tehnologiei
asupra umanității, prezentăm următorul citat: „Mi-e teamă de ziua în care tehnologia va fi mai
importantă ca relațiile interumane. În lume va exista o generație de idioți.”. Nu este câtuși de
puțin sigur că suntem astăzi mai capabili decât în trecut de solidaritate afectivă cu semenii, de
împărtășire de trăiri intime, de prietenie și dragoste. Poate chiar dimpotrivă. Ceea ce ținea în
trecut de normalitatea vieții de fiecare zi și, ca atare, nu mobiliza în mod special atenția celor
implicați, a devenit astăzi obiect de analiză tocmai pentru că nu se mai produce spontan, ci
necesită un efort conștient.

A comunica nu înseamnă doar a emite sunete şi cuvinte, ci înseamnă, în acelaşi timp, a

gândi şi a cunoaşte (Drăgan, 2007, p.15). În viaţa de zi cu zi, oamenii sunt confruntaţi cu diferite
situaţii care cer comportamente specifice şi modele de comunicare adecvate. Astfel, ei trebuie să
dispună de o adevărată cultură a comunicării : cum să vorbească și în ce situaţie anume.

Cuvântul „comunicare“ provine din limba latină; communis înseamnă „a pune de

acord“, „a fi în legătură cu“ sau „a fi în relaţie“, deşi termenul circulă în vocabularul anticilor
cu sensul de „a transmite ceva şi celorlalţi“, „a împărtăşi ceva celorlalţi“ (Burduș, 2007, p. 246).
Comunicarea - schimbul de informaţii, idei şi sentimente - a fost definit ca un proces
interpersonal de transmitere şi recepţie de simboluri care au ataşate înţelesuri.
 Comunicarea este o legătură între oameni, între instituţii şi între instituţii şi oameni. Este
un proces de o complexitate mare, o punte de legătură între oameni fără de care nu se poate trăi.
Specia umană a înţeles tot timpul importanţa comunicării în ansamblul vieţii sociale. Putem
spune că nu există viaţă socială fără comunicare (Stancu, 2005, p.36).

Comunicarea verbala se realizeaza cu ajutorul limbajului oral si scris. Limbajul oral are
caracter situativ si beneficiaza de multiple mijloace de expresivitate. Potrivit lui Stancu (2005),
acestea includ:

 Variațiile de intensitate și îndeosebi în înălțimea sunetelor pronunțate - pot să pună în

evidență anumite idei, să exprime energie sau oboseală, entuziasm sau apatie, încredere
sau neîncredere.
 Accentuarea anumitor - cuvinte oferă diverse semnificații frazei.
 Intonația (poate exprima mirare, încurajare, îngrijorare, explicare, încântare, siguranța de
sine, dispoziții imperative) face ca fraza sa fie corectă, adaptată situației, sporind,
diminuând sau deviind sensul comunicării.
 Alegerea cuvintelor și modul de frazare, lungimea enunțurilor (cele scurte, lapidare
imprimă comunicării ritm, claritate, sugestivitate, iar cele lungi, incărcate de epitete, sunt
adecvate momentelor solemne. De evitat însă folosirea excesivă a epitetelor, întrucât s-ar
îngreuna înțelegerea).
 Folosirea mijloacelor extralingvistice - nonverbale: gestica, mimica, postura.

2. Managerul

În sens larg, managerul este persoana care aplică funcţiile managementului, în acord cu
sarcinile, competențele și responsabilităţile atribuite funcţiei pe care o exercită.
Competenţa managerială se evidenţiază prin capacitatea conducătorului de a-şi îndeplini sarcinile
la standardele adoptate de organizație. Managerul trebuie să îndeplinească o serie
de roluri fundamentale: reprezentare, informare, decizionale, de alocare a resurselor etc.
Acestora le sunt asociate alte roluri secundare, care orientează efectiv activitatea managerului.
Pentru aceasta el trebuie să comunice permanent cu subordonaţii și cu colaboratorii, iar
eficacitatea comunicaţiilor depinde de sistemul de comunicaţii conceput, realizat şi utilizat in
cadrul organizaţiei (Nicolescu & Verboncu, 2008, p.322).

Considerând în interesul prezentului referat doar rolul interpersonal, ne vom permite să

prezentăm detaliat în cele ce urmează această categorie.

Rolurile interpersonale ale managerului: rezultă din autoritatea formală a managerului şi

vizează relaţiile interpersonale.

 Rolul de reprezentare - presupune contactul cu subordonaţii proprii sau ai altor firme, cu

managerii situaţi pe acelaşi nivel sau pe altele, în cadrul unor reuniuni oficiale, când
managerul,în numele firmei, execută o acţiune;
 Rolul de conducător - presupune direcționarea și coordonarea activității
subordonaților (angajare, promovare, concediere);
 Rolul de legătură - presupune relaţii cu alţii în interiorul şi în afara organizaţiei. De multe
ori, îndeplinirea acestui rol consumă mult din timpul unui manager.

3. Comunicarea managerială

Comunicarea organizaţională este un proces, de regulă intenţionat, de schimb de mesaje

între persoane, grupuri şi niveluri organizatorice din cadrul organizaţiei, cu scopul înfăptuirii atât
a obiectivelor individuale, cât şi a celor colective. Comunicarea managerială a apărut ca
disciplină a managementului din necesitatea de a pune la dispoziţia managerului mijloacele
necesare pentru îndeplinirea rolului său (Nicolescu & Verboncu, 2008, p.321).

Comunicarea managerială eficientă şi eficace constituie un factor de competitivitate, un

avantaj strategic al organizaţiei. Comunicarea, în știință managerială, este cunoscută ca o
principală activitate desfășurată de manageri, fiind considerată: „componenţa de bază a funcţiei
de coordonare" (T.Zorlentan).
 Obiectivele comunicării manageriale sunt :

1. Receptarea corectă a mesajului

2. Înţelegerea corectă a mesajului

3. Acceptarea mesajului

4. Provocarea unei reacţii

Indiferent de sistemul social, într-o organizaţie comunicarea managerială îndeplineşte

șapte funcții: informarea, socializarea, motivația, dialogul, educația, promovarea culturii,
integrare (Marinescu P., p. 33). Funcţiile comunicării manageriale sunt foarte importante pentru
buna funcţionare a oricărei organizaţii, pentru stabilirea în cadrul acesteia a unor relaţii
interpersonale viabile şi, mai ales, eficiente. Funcţia de bază a comunicării manageriale este
informarea. Cu ajutorul comunicării conducerea organizaţiei primeşte şi selectează informaţiile
pe care le interpretează şi le transformă în decizii pe care le trimit mai departe. Efectul
comunicării manageriale asupra caracterelor şi moralului subordonaţilor este evident, după
modul în care fiecare angajat are convingerea că aduce o contribuţie importantă succesului
instituţiei, fiind atraşi de un ţel comun şi având sentimentul ca fac parte dintr-o organizație de
succes. Motivațiile, precum și atitudinile oamenilor care lucrează într-o organizație, au la bază
nevoia de a se simți implicaţi, informaţi şi pregătiţi să participe la deciziile care îi afectează
direct (Bălănică, 2003, p.8).

4. Relațiile interpersonale – caracteristici generale

Jan Szczepanski (apud Bulgaru, 2003, p. 36), este de părere că sociologia trebuie să
studieze relaţiile sociale, ca un sistem complex, cu laturile lor materiale, obiective şi cele
subiective, psihologice, interindividuale. În opinia sa, pot fi distinse câteva tipuri de contacte
interpersonale:-

 contactul spaţial: individul devine conştient de existenţa, în acelaşi spaţiu, a altor indivizi,
în baza căruia indivizii intră în contact, unii cu alţii, în diverse împrejurări (la locul de
muncă, în localurile de studii etc.)
  contactul psihic: presupune ca individul să aprecieze persoana cu care intră în contact.
Această apreciere poate fi: conştientă sau inconştientă, reciprocă sau unilaterală.

Când aceste două condiţii au fost îndeplinite, indivizii încheie un contact social. Acesta
presupune legătura dintre două sau mai multe persoane, care realizează diferite acţiuni, de o
anumită valoare. Acest tip de contacte pot fi trecătoare sau durabile, publice sau private,
personale sau materiale, directe sau indirecte (Bulgaru, 2003, p. 36).

5. Avantajele comunicării interpersonale

Avantajele comunicării cu publicul intern sunt enumerate în cele ce urmează, conform lui
Drăgan (2007):

 Gestionarea eficientă a situaţilor de criză și a schimbărilor la nivel de organizaţie;

 Transmiterea valorilor organizaţionale către angajaţi, ambasadorii brandului, ai
companiei;
 Motivarea și retenţia angajaţilor;
 Omogenizarea echipei și integrarea acesteia în structura la nivel internaţional;
 Transparența si câştigarea încrederii în companie și management;
 Dezvoltarea spiritului de echipă și crearea legăturilor interne;
 Angajaţii informaţi pot sa gândească în spiritul companiei, pot arăta iniţiative și pot fi
implicaţi în procesul decizional.

6. Evaluarea eficienței comunicării într-o instituție managerială

Pentru buna funcţionare a unei organizaţii, trebuie încurajată comunicarea internă, atât la
nivel formal, cît și la cel informal. Munca într-o organizaţie presupune interacţiune permanentă
între departamente, iar o comunicare eficientă între angajați conduce la precizie și rapiditate în
realizarea sarcinilor. Managerii trebuie să încurajeze comunicare între ei şi angajaţi, chiar dacă
alocă mai mult timp, vor obţine mai multă performanţă şi angajaţii vor fi mai mulţumiţi. Astfel,
amintim următoarele criterii de evaluare:
 ~ Monitorizarea continuă a participării active a angajaţilor la programele de comunicare
internă;
~ Feedback formal şi informal din partea angajaţilor;
~ Audit de comunicare internă efectuat de către un consultant extern specializat;
~ Comunicare directă, atât la nivel de management, cat şi la nivel de angajat.

Rolul de bază al managerilor devine acela de a dezvolta şi menţine viu sistemul de

comunicare menit să sprijine implementarea strategiei organizaţiei. Managerul trebuie să aibă în
vedere nu numai motivele, intenţiile şi scopul comunicării, ci şi impactul posibil al acesteia.

7. Bariere în calea comunicării – acestea pot fi legate de oricare dintre componentele

comunicării (emițător, mesaj, canal, receptor), sau de interacțiunea lor.

1. La nivelul emițătorului - principalele bariere sunt legate de faptul că: lipsește motivația
în desfășurarea activității didactice; emiţătorul nu stăpâneşte conţinutul mesajului transmis;
acesta nu este expus clar, inteligibil şi sistematizat; emiţătorul vorbeşte prea încet, prea tare
sau prea repede; nu prezintă la început scopul mesajului şi nu creează motivaţii pentru a trezi
interesul pentru comunicare reciprocă; emițătorul nu sincronizează diferitele tipuri de
comunicare (verbală, paraverbală, nonverbală, vizuală etc.); comunicarea este numai
unidirecțională, producând pasivitate; ascultătorii nu sunt angajaţi în comunicare prin dialog sau
prin întrebări retorice; eficienţa comunicării este blocată si de fondul stresant creat de emiţător
(plictiseală,oboseală, nerăbdare, teama de a nu greşi în expunere etc.);

2. La nivelul receptorului - identificam blocaje ca: ascultătorii nu au cunoştinţele necesare

pentru a inţelege mesajul transmis sau acesta nu a fost fixat temeinic şi ca urmare se produc
interferenţe; starea de oboseală; lipsa de interes (una din cele mai mari bariere ce trebuiesc
depășite este lipsa de interes a interlocutorului față de mesajul emițătorului); deficit de atenție;

3. La nivelul canalului - alegerea greșită a canalelor sau a momentelor – trebuie alese canalele
corecte pentru fiecare informație și, de asemenea, momentul trebuie sa fie bine ales;
factorii fizici perturbatori – iluminatul necorespunzător, zgomote parazite, temperaturi excesiv de
coborâte/ridicate etc;
4. La nivelul mesajului – supraîncărcarea; utilizarea unui limbaj inaccesibil/greu descifrabil;
formularea de mesaje lacunare în ceea ce privește explicarea noilor cunoștințe expuse.

II. INTERPRETARE PERSONALĂ A UNEI SITUAȚII CONCRETE

DE CONFLICT INTERPERSONAL

Multe necesităţi individuale sunt satisfăcute în relaţiile dintre persoane: suport

psihologic, dragoste, stimă, reducere a incertitudinii şi anxietăţii, afiliere, securitate, statut,
prestigiu. Omul este o fiinţă socială şi în sensul că "are nevoie de celălalt om". Dinamica acestor
necesităţi orientează relaţiile dintre persoane. Sunt relaţii constituite în primul rând pentru
satisfacerea necesităţilor de socializare: relaţiile de prietenie, "distracţia" în comun, relaţiile de
dragoste. Şi în relaţiile sociale (relaţiile de muncă, politice) componenta interpersonală este
puternică (Marinescu, 2000, p. 17).

„Sănătate, o familie în care să te simți iubit și un adăpost în care să locuiești sunt

câteva dintre cele mai elementare și importante lucruri de care are nevoie un om. Dacă
lipsește unul din ele e destul de grav; dacă lipsesc două, e groaznic. Dar ce te faci când nu ai
nici măcar unul dintre acestea?”

Situația de conflict interpersonal pe care am ales să o prezint denotă o umbră aparte de

implicare emoțională, deoarece este vorba despre viețile unor oameni care și-au pierdut motivația
de a trăi. Aceste persoane bolnave și/sau bătrâne trăiesc la Dumbrava, primind îngrijiri
referitoare la nevoile de bază umane pentru supraviețuire: hrană, adăpost, îmbrăcăminte. În unele
cazuri aparte, există un conflict ce implică două părți: persoana care beneficiază direct de
serviciile oferite gratis și cel care se ocupă cu organizarea acestui proiect – Viorel Pașca.

Pentru început, voi oferi câteva informații clare despre această organizație, ca să ușurăm
înțelegerea deplină contextuală. În urmă cu 13 ani, Viorel Pașca și-a pus la dispoziție două
camere ale propriei locuințe, pentru a adăposti oamenii străzii în toiul iernii. Nu după mult timp
de la primii beneficiari, au apărut alți nevoiași, iar Viorel nu i-a putut refuza. După ce s-a ajuns la
limita maximă de spațiu disponibil, s-a încercat procurarea altui spațiu de adăpost. Cu ajutorul
donațiilor, s-a creat încă un spațiu, special destinat acestei categorii de oameni, pe care nimeni
nu-i voia. Cu timpul, extinderea spațiilor a ajuns la un așa nivel, încât astăzi sunt în total 12 case
în total, în 3 localități, respectiv: în Dumbrava, în Râpa și în Tinca. Numărul beneficiarilor atinge
aproape numărul 300. Toți acești oameni sunt fie bolnavi în stadiu terminal (cel mai adesea
cancer), fie abandonați de familie, fie cu boli psihice semnificative. Săptămânal mor aprox. 2
persoane, care sunt îngropate de către preotul din sat (de cele mai multe ori fără alte persoane de
față), și sunt aduse cu ambulanța aproximativ 4 persoane/săptămână, nu numai din județul Bihor.
Mediul în care trăiesc aceste persoane este unul curat și liniștit, împodobit cu verdeață atât în
interior, cât și în curte. Pe scurt, putem spune că Dumbrava este un loc unde cel flămând poate
găsi o bucată de pâine, unde cel care nu are casă și familie găsește un pat cald și curat, unde
bolnavul are parte de tratament și de îngrijire medicală, iar cel bolnav psihic, nedorit și
neînțeles de nimeni, găsește compasiune, înțelegere și dragoste.

Vom încerca să prezentăm relativ scurt povestea tristă a unei paciente, relatând cuvintele
scrise de către Viorel Pașca (2014): „ În retrospectiva din 10 noiembrie, anul trecut, relatam
povestea unei femei, S. M., iar în aceste zile, mai precis ieri, am stat alături de ea, ascultând-o cu
deosebit respect și considerație, gândindu-mă în acelați timp la <<crucea>> pe care încă o
poartă. De doi ani a locuit pe străzile din Oradea, apoi a paralizat și a fost trimisă la noi unde de
opt ani zace în pat fără să fie vizitată vreodată de cineva, fără să primească măcar un telefon sau
vreo veste de la singurul fiu care în urmă cu 10 ani a luat banii cu care voiau să cumpere o casă și
a plecat într-o direcție necunoscută fără să mai privească în urmă. Am stat lângă ea și am
întrebat-o dacă i-aș putea fi de folos în vreun fel, încercând astfel să aduc un plus cât de mic în
viața ei, să-i ușurez în vreun fel suferința și singurătatea-I îndelungată. Avea doar o singură
dorință și m-a rugat să-I promit că voi face acest lucru pentru ea: să o înmormântez în Oradea,
lângă soțul ei, decedat în urmă cu 22 ani. Am rămas surpsins, întrucât nu era foarte în vârstă și i-
am spus că voi face acest lucru, însă mai are în față mulți ani de trăit, după care am realizat că nu
mai știu ce cuvinte să-I spun, că habar n-am ce i-aș putea oferi și că orice aș rosti n-ar fi decât
vorbe goale, fără conținut și lipsite de sens. Apoi, cu glasul fără vlagă și cu privirea tristă mi s-a
confesat: <<Vreau să mor, o să-mi iau viața.>>.

M-am uitat în jur și am văzut camera luminoasă, strălucind de curățenie, pereții albi
împodobiți cu tablouri aranjate cu gust, paturi speciale cu telecomandă și noptiere asortate,
lenjeriile curate și jaluzelele făcute la comandă pentru a crea o ambianță cât mai plăcută,
televizorul speciale montat pe perete pentru a-I alunga monotonia și a-I oferi posibilitatea de a
urmări emisiunile preferate, am privit și m-am întrebat ce n-am făcut sau ce aș putea face pentru
a-i alunga din minte un astfel de gând. M-am văzut neputincios și mic, incapabil de a rezolva sau
acoperi nevoile ei, nevoi lăuntrice, suferințe interioare care persistă de mulți ani, stare ce
degenerează până într-acolo încât renunță la luptă, se resemnează și neîntrezărind vreo rază de
lumină sau speranță, preferă să se arunce în gol, moartea fiind calea spre descătușare și elibarare
din oceanul învolburat al vieții. […] M-am retras cu capul plecat, profund nemulțumit și
dezgustat de mine însumi, de incapabilitatea și incompetențe mea în a găsi măcar cuvinte de
încurajare sau un sfat potrivit pentru ea.”

Conflictul prezentat ne pune pe gânduri și se ridică întrebarea: Care ar fi cele mai

potrivite cuvinte de adresat într-o așa situație?

Această situație delicată cere un răspuns convingător…

 BIBLIOGRAFIE

 Bălănică, S., (2003) Comunicare în afaceri, Editura ASE, Bucureşti;

 Bulgaru, M., (2003) Manual de Sociologie, Editura Universitară, Chişinău;
 Burduş, E., (2007) Fundamentele managementului organizaţiei, ,Editura Economică,
Bucureşti;
 Drăgan, I., (2007) Comunicarea - Paradigme si teorii, Editura RAO, Bucureşti;
 Marinescu, P., (2000) Managementul instituţiilor publice, Editura ASE, Bucureşti;
 Nicolescu, O., Verboncu, I., (2008) Fundamentele managemenrului organizațional,
Editura Universitară, Bucureşti;
 Stancu, Ș., (2005) Relaţii publice şi comunicare, Editura Teora, Bucureşti.