HIPOTENSIUNEA ARTERIALĂ

Se numeşte starea, când tensiunea sistolică are valori sub 110 mm, iar diastolică sub 55
mm Hg.Înainte de începerea tratamentului este necesar de determinat cauza hipotensiunei
arteriale:În stările patologice se decurg cu vomă, diaree, în hemoragii, arsuri (tip hiperton de
hipotensiune arterială) apare deficit hemodinamiccu hipoperfuzie tisulară consecutivă, care
determină o reacţie simpatică cu descărcare de cateholamine şi vasoconstricţie în teritoriile
renal,splanhnic, în mucoase, piele – care prin redistribuirea sîngelui asigură menţinerea circulaţiei
în miocard şi creer.
Vasoconstrictoarele utilizate înacest caz accentuează ischemia în anumite teritorii critice:
ficat, rinichi, pancreas etc., cu procese de autoliză, formarea produselor intermediaretoxice ale
metabolismului, diminuează periculos diureza. Deci aceste stări patologice permit administrarea
remediilor vasoconstrictoare numaidupă restituirea cel puţin 1/3 din lichidul perdut.
Hipotensiunea de tip hipoton apare la deprimarea controlului vasomotor (inhibiţia
centrului respirator) ce poate fi la intoxicaţie cusubstanţe deprimante a SNC, după rahianestezie,
supradozarea remediilor antihipertensive (diuretice, fenotiazine, nitraţi,
inhibitoriiangiotenzinreceptorilor, ganglioplegicilor, clonidinei etc.) cand hipotensiunea nu poate
fi compensată prin reacţie simpatică.
Rămîne pînă în prezent nerezolvată una dintre problemele principale ale terapiei
hipotensiunei arteriale acute – influenţa asupra vaselor capacitative (de volum) cu RM
venotonice. Capacitatea venelor constituie în normă 80-85% din volumul sîngelui circulant şi în
timpul spasmuluicompensator a vaselor rezistente în stările patologice ce decurg cu pierderea
lichidului, în şocuri -–fracţia sîngelui depozitat în vene şi mai multcreşte. Încluderea sîngelui
depozitat în vene în circulaţie pentru restabilirea TA şi minut – volumului teoretic este mai
convenabil decâtcreşterea RVP şi dereglarea alimentaţiei ţesuterilor (dereglarea microcirculaţiei).
Empiric în calitate de remedii venotonice se utilizează:
 Sol. de Camforă uleoasă 20% - 2-4 ml s/c 1 – 2 ori pe zi;
 Sol. Cofeina natrii benzoic 10% - 1 ml s/c la fiece 2 – 3 ore;
 Cordiamina 2 ml s/c sau i/v fiecare 2 – 3 ore;
 Pentetrazolul;
 Dihidroergotamina.
Clasificare:

1
  După locul de acţiune:
I.Vasoconstrictoare sistemice: Epinefrina Norepinefrina, Dopamina, Fenilefrina, Etilefrina,
Metoxamina, Efedrina, Midodrina.
II.Vasoconstrictoare locale: Nafazolina, Xilometazolina, Indanazolina, Pseudoefedrina, Efedrina,
Tetrahidrazolina, Epinefrina.
III.Vasoconstrictoare regionale:
a. La nivelul teritoriului carotidian - Ergotamina
b. La nivelul teritoriului splanhnic - Vasopresina
 Antihipotensivele vasoconstrictoare după durata de acţiune:
Ultra scurta: 2 – 5 min - Epinefrina
Durata scurtă 10 – 15 min – Norepinefrina, Dopamina
Durată medie 20 – 40 min la întroducerea i/v
40 – 60 min la întroducerea i/m: Fenilefrina, Metoxamina, Metoraminol, Etilefrina, Izoprenalina
Durată lunga mai mult de 60 min la întroducerea i/v: 2 – 3 ore la întroducerea i/m: Efedrina,
Midodrina, Izoturon, Difetur, Epinefrina.
 Epinefrina în doze terapeutice provoacă stimularea inimii, cu tahicardie, creşterea forţei de
contracţie şi mărirea consumului de oxigen a miocardului, vasoconstricţie arterială şi venoasă, cu
diminuarea fluxului sangvin la nivelul pielii, mucoaselor teritoriului splanhnic şi renal;
vasodilataţie în muşchii striaţi. Se produce o creştere a presiunei arteriale sistolice şi scăderea
presiunei diastolice. Efectul se menţine 2 – 5 minute la administrarea i/v şi ceva mai mult la
întroducerea s/c. Nu este preparatul de elecţie în stările hipotensive din cauza duratei scurte şi
riscului mare de aritmii. Însă este de prima alegere în şoculanafilactic, unde combate
hipotensiunea arterială, bronhoconstricţia, edemul laringian, deprimarea inimii. Se injectează i/v
0,1 – 0,5 mg în 10 mlsoluţie fiziologică sau sublingual.Contraindicaţii servesc aritmiile cardiace,
hipertensiunea arterială, tahicardiile peste 140 /minut.
 Norepinefrina – provoacă vasoconstricţie prin stimularea α-adrenoreceptorii. Sunt interesate
atît arteriolele, cît şi venuulele. Creşte RVP totală cu mărirea presiunii sistolice şi diastolice.
Datorită intervenţiei reflexelor vagale, acţiunea directă de stimulare a inimii este obişnuit
mascată, nu se produce tahicrdie, debitul cardiac nemodificat sau puţin scăzut. Fluxul sanguin
este diminuat la nivelul ficatului şi rinichilor şi mai puţin în muşchii striaţi. Circulaţia coronariană
este crescută. Este tendinţă spre scăderea volemiei favorizată de trecerea lichidului dincapilare în

2
ţesuturi ca urmare a vasoconstricţiei venulare. Efectul este avantajos în insuficienţa circulatorie
tip hipoton, ca şi în toate cazurile de colaps cu presiunea arterială maximă sub 50 mm Hg. Se
administrează în perfuzie dizolvînd fiola (2 mg) pe 500 ml sol. glucoză 5%. Se începe cu 10 – 20
pic./min. efectul se instalează imediat şi semenţine 10 – 15 min după suspendarea administrării.
TA trebuie controlată fiecare 5 min pînă la stabilirea dozei utile.Reacţii adverse. Anxietate,
palpitaţii, cefaleeDozele excesive: pot provoca paloare, opresiune retrosternală, sudoraţie, vomă,
acidoză (ce cere creşterea dozei încontinuare).Local: necroze, gangreneFenilefrina – provoacă
vasoconstricţie prin stimularea α1-receptorilor adrenergici şi nu posedă acţiune
cardiostimulatoare. Dozele terapeutice cresc atît presiunea sistolică cît şi cea diastolică. După
efectul presor cedează norepinefrinei, însă după durata acţiunii e superior – 20 – 40 minute la
întroducerea i/v. Se administrează i/v 0,1 – 0,5 mg lent sau în perfuzie. Se poate de asemenea de
administrat s/c şi i/m, durata deacţiune fiind de 40 – 50 minute.
 Dopamina – cel mai utilizat AM din lume in toate hipotensiunile de orice geneză. Posedă
efect bronhodilatator, dilată vasele renale şi astfelmăreşte diureza şi se foloseşte în insuficienţa
renală atît cronică cît şi acută de geneză renală, prerenală şi postrenală. Durata de acţiune 5 –
10min. deacea se picura permanent atît timp pînă cînd se stabiliază hemodinamia. De la cîteva
ore pînă la câteva zile.În doze 1 – 5 mkg/kg/min posedă efect dopaminergic, dilatînd vasele
cerebrale, coronare, renale, mezenteriale. Aşa doze la unii bolnavi cuhemoragii mari, în faza
torpidă a şocului pot provoca hipotensiune arterială.În doze 5 – 10 mkg/kg/min posedă efect
inotrop pozitiv (β1). Aşa doze sînt periculoase în aritmii, IM acut, deoarece pot provoca
stopcardiac. În acest scop e necesară ECG monitorizată.În doze 10 – 15 mkg/kg/min posedă efect
α1 adrenomimetic (asemănător epinefrinei). Aşa doze sînt contraindicate în şoc hipovolemic.
Atenţie: doza trebuie găsită individual în dependenţa de vîrsta, patologie, hemodinamie (FC,
debit cardiac, RVP).
Doza nictemerală max. 1000-1200 mg.
Indicaţii:
 toate tipurile de şoc
 insuf. cardiacă acută, cronică
 edemul pulmonar
 intoxicaţii grave
 insuficienţă renală acută şi cronică

3
Contraindicaţii:
 hipersensibilitate
 tahicardii şi tahiaritmii 130 – 150/min (bigemenie, trigemenie, extrasisole ventriculare).
Utilizarea: se dezolvă 5 ml (200 mg) Dopamină în 400 ml ser fiziologic. Se începe cu 3 – 5
pic/min (∼5 mkg/kg/min). unii bolnavi cu insuficienţa cardiacă vor reacţiona bine. Supraveghem
15 minute de picurare. Dacă pulsul, FCC nu e mai mult decît 150/min, lipseşte –
greaţă.Tahicardie, dureri cardiace, atunci picuram mai dparte. Dacă nu a făcut tahiaritmie sau nu
este efectul dorit, mărim viteza picurării pînă la 6 – 8 pic/min sau 15 – 16 pic/min (ceea ce
corespunde – 15 mkg/kg/min). Dacă starea bolnavului e gravă şi e posibilă tahiaritmia, edemul
pulmonar, e periculos administrarea dextranelor, glicozizi cardiaci.Atunci se vor folosi
glucocorticoizi în doze mari: 20 – 30 mg/kg de Prednizolonă şi se va asocia doze mici de
Norepinefrină sau Fenilefrină (0,2 – 0,3 ml). Se va ţine seama de acest moment (adică
administrarea adrenomimeticelor) după stabilizarea hemodinamicii – TA, pulsul. Se va
administra preparate ce ameliorează microcirculaţia – Nitraţi, Nitroprusiatul sodiu, heparina,
dextranii, α-AB sau ganglioplegice, spasmolitice.Interacţiuni medicamentoase. De lucrat atent la
bolnavii cardiaci sau alte patologi însoţite de dereglări cardiace (edem pulmonar, şoccardiogen)
cu aşa preparate ca: Dobutamina, Amrinona, Teofilina, Glicozizi cardiaci. Ele pot provoca stop
cardiac, din cauza creşteriisensibilităţii receptorilor pe fonul acidozei metabolice sau aritmii
cardiace.
 Angiotensina – cu proprietăţi vasoconstrictoare şi stimulante cardiace. Creşte influxul ionilor
Ca i/celular. Are de asemenea acţiune de stimulare simpatică. Provoacă bradicardie reflexă şi
diminuarea debitului cardiac. RVP creşte preponderent pe seama arteriolelor. Fluxul
scadesplanhnic, renal, coronarian mai slab influenţat la nivelul creierului şi muşchii striaţi. Se
administrează în perfuzie lent.
Reacţii adverse: ameţeli, cefalee, dureri anginoase, aritmii ventriculare.
 Izoturonul – compuş izotioureic cu mecanism complex ce acţiune, ce posedă următoarele
efecte:
 Vasoconstricţie – creşte rapid TA, durata fiind >60 min la întroducerea i/v; 2-3 ore la
administrarea i/m.
 Bradicardie; Nu produce tahifilaxie.

4
  Efectul hipertensiv nu este modificat de ganglioplegice, α-AB, neuroleptice.
 Efect hipoglicemic.
 Efect hipotermic.
 Efect sedative.
 Potenţează efectul deprimantelor SNC, efectul analgezic a Morfinei.
 Radioprotector şi oxigenoprotector (în intoxicaţii cu O2 hiperbaric).
Indicaţii:
 Hipotonii acute posttraumatice, postchirurgicale, hemoragii, intoxicaţii acute;
 Hipotonii ortostatice provocate de: ganglioplegice, neuroleptice, anestezice generale, α-
adrenoblocante;
 Diferite tipuri de şoc.
Reacţii adverse: bradicardie, dureri la locul administrării.
Contraindicaţii: hipertensiune arterială, feocromacitom.
 Dextranii – 40 Reomacrodex, Reopoligluchină greutatea moleculară 40000. Nu modifică
rezistenţa capilară normală. Posedă efectantiagregant cu ameliorarea microcirculaţiei. Aceasta se
datoreşte acţiunii osmotice intense, care atrage în vase lichidul interstiţial, diminuînd
hematocritul şi viscozitatea şi dilatînd pasiv capilarele. Durata efectului 3 – 4 ore.Dextranii – 70
(Macrodex, Poliglucina, Dextravan, Expondex 6%) greutatea moleculară 70000 şi 110000.
Mecanismul de acţiune rămîne acelaşi, însă rămîne în circulaţie timp mai îndelungat (4 – 7 ore),
avînd efect de volum mai durabil.
Indicaţii:
 şocul hipovolemic (pot înlocui 1 – 1,5 litri de sînge, plasmă pierdută);
 insuficienţă circulatorie acută cauzată de pancreatită acută, intoxicaţii acute.
Reacţii adverse: reacţii alergice.
Contraindicaţii: trombocitopenii, insuficienţa cardiacă, insuficienţă renală, edem pulmonar.
PRINCIPIILE DE ELECŢIE A ANTIHIPOTENSIVELOR.
 În tratamentul stărilor de şoc – de elecţie va fi Norepinefrina, Fenilefrina, Etilefrina,
Dopamina, Angiotenzinamida, Izoturonul, Defeturul. Utilizarea Epinefrinei e puţin raţională,
deoarece în urma stimulării β2-AR efectul hipertensiv e mai puţin pronunţat. Efectul bifazic al
Epinefrinei constă în creşterea iniţială a TA datorită stimulării α1-AR din piele şi mucoase pentru
scurt timp 2 – 5 min şi micşorarea TA odatăcu includerea β2-AR din vasele muşchilor striaţi. De

5
asemenea în urma efectului cardiostimulator puternic provoacă tahicardie şi creştenecesitatea
cordului în O2, ce este periculos în IM acut. La fel poate provoca dereglări de ritm mai ales în
stările ce decurg cu acidoză.
 În cazul stopului cardiac pentru majorarea excitabilităţii şi automatismului cordului preparat
de elecţie va fi Epinefrina. Dar se va ţine contdespre dereglările de ritm posibile.
 Preparatul de elecţie în tratamentul de durată a hipotensiunilor arteriale constituie Etilefrina şi
Midodrina, ce posedă o durată de acţiune mai lungă.
 În edemul laringian, acces de astm bronşic, cu decurgerea bronhospasmului şi edemului
mucoasei bronşice de elecţie va fi Epinefrina,Efedrina, Defedrina. Aceste preparate dilată
bronşiile (prin stimularea β2-AR) şi spazmează vasele, micşorînd edemul mucoasei bronşice
(prinstimularea α-AR).
 În megrenă – Ergotamina în asociere cu Cafeina, Ergotamina în doze mici constrictă vasele
centrale cerebrale, iar Cafeina dilată vasele cerebrale periferice şi astfel lichidează edemul, prin
urmare şi hipoxia.
 În hemoragiile digestive – Vasopresina (constrictă vasele teritoriului splanhnic) în tratamentul
de urgenţă.
CLASIFICAREA RM ANTIHIPOTENSIVE DUPĂ MECANISMUL DE ACŢIUNE:
I. Vasoconstrictoare (vasopresoare):
a. Cu acţiune centrală:
 Analeptice – Nicetamida, Camforul, Sulfocamfocaina, Pentetrazolul.
 Psihostimulante – Cafeina, Cafeina natrio-benzoică.
 Tonizante generale şi adaptogene- Preparatele Ginseng - Extract fluid de Eleuterococ,
Extract fluid de Leuzee, Pantocrinul, Rantarinul.
b. Cu acţiune periferică:
 α şi α, β-adrenomimetice: Epinefrina, Norepinefrina, Efedrina, Etilefrina, Fenilefrina.
 N –colinomimetice – Lobelina, Cititonul.
 Musculotrope:
 Alcaloizi din ergot şi derivaţii lui: Ergotalul, Ergotamina tartrat, Dihidroergotamina.
 Polipeptide vasoactive- Angiotenzinamida, Vasopresină.
 Compuşii izotioureici: Izoturon, Difetur.

6
II. Remediile ce cresc debitul cardiac:
 Glicozizii cardiaci – Strofantina, Corgliconul, Digoxina.
 Cardiostimulatoarele adrenergice β1, β2-adrenomimetice – Izoprenalina; β1-
adrenomimetice – Dopamina, Dobutamina.
 Polipeptidele vasoactive – Glucagonul.
 Cardiotonicele neadrenergice şi neglicozidice – Amrinona, Milrinona.
III. Remediile ce măresc volumul sîngelui circulant- Dextranii 70 – Macrodex, Poliglucina;
Dextranii 40 – Reomacrodex, Reopoliglucina; Jelatinolul; Albumina umană; Hidroxietilatul de
amidon.
IV. Antihipotensive cu mecanism compus de acţiune: Dezoxicorticosteronul acetat,
fludrocortizonul.
V. Antihipotensive cu acţiune permisivă – glucocorticoizii - Hidrocortizonul, Prednizolonul,
Dexametazona.

7
 CAPITOLUL III.
PARTEA DE CERCETARE PRACTICĂ
Cazul clinic 1.
Pacientul S. J. se prezinta in farmacie cu o prescripțiemedicală în care este
diagnosticat cu hipotensiune arterials. Terapia prescrisă constă în Gutron, comprimate 2,5 mg, 1
cpr/ zi, dimineața, și dietă bazată pe consum de cafea- 1 ceașcă/zi.
Caracteristicile farmacoterapiei
 GUTRON, comprimate 2,5 mg, conține ca substanță activă MIDODRINĂ, din grupa
stimulantelor cardiace, exclusiv glicozizi cardiotonici; agenţi adrenergici şi dopaminergici.
Mecanism de acţiune
Midodrina, agent simpatomimetic, este precursor inactiv şi este metabolizată, după
administrarea orală, prin hidroliza enzimatică, cu formarea de desglimidodrină, substanţă
farmacologic activă. Desglimidodrina stimulează selectiv receptorii periferici α1- adrenergici. Nu
acţionează pe receptori β-adrenergici cardiaci. Efectele corespund în principal cu cele ale altor
medicamente α- simpatomimetice, cum sunt fenilefrina sau metoxamina.Efectele cele mai
importante ale desglimidodrinei sunt asupra sistemului cardiovascular, determinând creşterea
tensiunii arteriale sistolice, diastolice şi bradicardie reflexă. Creşterea tensiunii arteriale este
produsă, în principal, de constricţia venelor mici şi în mai mică măsură a arteriolelor (creşte
rezistenţa periferică). Desglimidodrina duce la o uşoară scădere a performanţei cardiace şi a
fluxului sanguin renal. Determină creşterea tonusului sfincterului vezical intern ceea duce la
întârzierea micţiunii.
Proprietăți farmacocinetice
Absorbţie: Midodrina este absorbită rapid şi aproape complet după administrarea orală. După
administrarea unei doze de 2,5 mg, concentraţia plasmatică maximă (Cmax) de 0,01 mg/l a fost
atinsă în 30 minute. Concentraţia plasmatică maximă (0,027 mg/l) a desglimidodrinei a fost
atinsă după aproximativ o oră de la administrarea pe cale orală a unei doze de 5 până la 10 mg de
Gutron la pacientii care suferă de hipotensiune arterială ortostatică. După administrarea orală,
disponibilitatea absolută a midodrinei (ca desglimidodrină) este de 93%. ASC (aria de sub curba
concentraţiei plasmatice în funcţie de timp) şi Cmax cresc proportional cu doza într-o gamă de
dozare de 2,5 – 22,5 mg. Administrarea în acelaşi timp cu alimentele creşte ASC cu aproximativ
25%, iar Cmax scade cu aproximativ 30%. Farmacocinetica desglimidodrinei nu este afectată.

8
Distribuţie: Distribuţia midodrinei la oameni nu a fost stabilită. Midodrina şi desglimidodrina se
leagă mai puţin de 30% de proteinele plasmatice.
Metabolizare: Midodrina este metabolizată cu formarea substanţei active, desglimidodrina, la
nivelul mai multor ţesuturi (inclusiv ficatul) prin hidroliză enzimatică.
Eliminare: Midodrina este extensiv şi rapid eliminată din plasmă după administrarea orală
(timpul de înjumătăţire plasmatică - t1/2 al midodrinei fiind de 0,49 ore), în timp ce
desglimidodrina este eliminate mai lent (t1/2 este de 2-3 ore). Midodrina şi desglimidodrina sunt
excretate aproape complet (aproximativ 91% din doza adminstrată) în urină, în 24 ore; sunt
excretaţi aproximativ 40-60% din metaboliţii activi, 2-5% midodrină nemodificată iar restul, se
excretă sub formă de metaboliţi inactivi farmacologic. Eliminarea prin scaun a midodrinei sau a
desglimidodrinei este nesemnificativă.
Dozaj: Pentru adulţi şi adolescenţi (cu vârsta peste 12 ani): Tratamentul va fi condus şi adaptat în
funcţie de tonusul şi de reactivitatea sistemului nervos autonom al pacientului. Doza iniţială
recomandată este de 2,5 mg clorhidrat de midodrină de 2-3 ori pe zi. În funcţie de răspunsul
pacientului şi toleranţa la tratament, această doză poate fi crescută sau scăzută la interval de cel
puţin 3 zile. Doza de întreţinere trebuie aleasă individual pentru fiecare pacient pentru a obţine
efect terapeutic optim cu minimum de efecte adverse. Doza maximă recomandată este de 30 mg
clorhidrat de midodrină pe zi. Clorhidratul de midodrină trebuie administrat în cursul zilei când
pacientul trebuie să stea în ortostatism pentru a-şi indeplini activităţile zilnice. Intervalul
recomandat între administrări este de 3 – 4 ore.
Prima doză trebuie luată chiar imediat după trezire, a doua la mijlocul zilei şi a treia doză
după-amiaza târziu (cu cel puţin 4 ore înainte de culcare pentru a reduce riscul apariţiei
hipertensiunii arteriale în clinostatism). Tensiunea arterială în clinostatism şi în ortostatism
trebuie monitorizată regulat în timpul tratamentului initial (cel puţin de două ori pe săptămână)
iar utilizarea midodrinei trebuie oprită dacă tensiunea arterială în clinostatism creşte excesiv.
 CAFEINA, practic cel mai utilizat stimulant, se gaseste in principal in semintele arborelui de
cafea (Coffea arabica), dar frunzele de ceai (Thea sinensis) si cotiledoanele semintelor de cacao
(Theobroma cacao) sunt, de asemenea, surse de cafeina. Absorbtia gastrointestinala este mare, iar
biodisponibilitatea, dupa administrarea orala, tinde spre 100%. Timpul de injumatatire al cafeinei
este mult mai mic la fumatori (3 ore), fata de nefumatori (10 ore). S-a demonstrate că acest

9
alkaloid are capacitatea terapeutică vasoconstrictoare fiind utilă pentru stabilizarea tensiunii
arteriale scăzute.
În cazul persoanelor care suferă de hipotensiune, care întâmpină des scăderi dramatice ale
tensiunii ce vin „la pachet” cu senzația de leșin, moleșeală, amețeală, confuzie, greață, aritmii
ș.a., consumul de cafea poate avea chiar efecte benefice, cel puțin pe termen scurt. Câteva guri de
cafea sau o băutură pe bază de cofeină poate ajuta la creșterea tensiunii.

Cazul clinic 2.
Pacientul T. Z. se prezinta in farmacie cu o prescriptie in care este diagnosticat cu
hipertensiune arterială cronică, avand ca tratament curativ Exforge, comprimate filmate, 1 cpr./ zi
dimineața, asociat cu un regim hiposodat.
Caracterizare farmacoterapeutica:
 Exforge, 10mg/160mg comprimate filmate
Proprietăți farmacodinamice
 Grupa farmacoterapeutică: medicamente care acţionează asupra sistemului renină-
angiotensină; antagonişti ai angiotensinei II, combinaţii; antagonişti ai angiotensinei II şi blocanţi
ai canalelor de calciu.
Exforge asociază doi compuşi antihipertensivi cu mecanisme complementare, pentru
controlul tensiunii arteriale la pacienţii cu hipertensiune esenţială: amlodipina aparţine clasei de
antagonişti ai calciului, iar valsartanul clasei de antagonişti ai angiotensinei II. Asocierea acestor
substanţe are un efect antihipertensiv aditiv, reducând tensiunea arterială mai mult decât oricare
dintre componente în mod individual.
Amlodipină/Valsartan
Combinaţia de amlodipină şi valsartan produce o scădere aditivă a tensiunii arteriale, în
funcţie de doză, în cadrul intervalului său terapeutic de dozare. Efectul antihipertensiv al unei
singure doze de combinaţie s-a menţinut timp de 24 ore.
Amlodipina din Exforge inhibă pătrunderea transmembranară a ionilor de calciu la
nivelul musculaturii netede cardiace sau vasculare. Mecanismul de acţiune antihipertensiv al
amlodipinei se datorează unui efect direct de relaxare a musculaturii vasculare netede producând
reducerea rezistenţei vasculare periferice şi scăderea tensiunii arteriale. Datele experimentale
sugerează că amlodipina se leagă atât de situsurile dihidropirinice cât şi cele non-dihidropirinice.

10
Funcţia contractilă a miocardului şi musculaturii vasculare netede depinde de deplasarea ionilor
extracelulari de calciu în interiorul acestor celule, prin canale ionice specifice.
În urma administrării dozelor terapeutice pacienţilor cu hipertensiune arterială,
amlodipina produce vasodilatare, având ca rezultat scăderea tensiunii arteriale în clinostatism şi
ortostatism. Aceste scăderi ale tensiunii arteriale nu sunt însoţite de modificări semnificative ale
ritmului cardiac sau ale valorilor plasmatice ale catecolaminelor în cazul utilizării pe termen lung.
Concentraţiile plasmatice se corelează cu efectul atât la pacienţii tineri cât şi la cei
vârstnici. La pacienţii hipertensivi cu funcţie renală normală, dozele terapeutice de amlodipină au
produs scăderea rezistenţei vasculare renale, creşterea vitezei de filtrare glomerulară şi a debitului
plasmatic renal real fără modificarea fracţiei de filtrare sau a proteinuriei.
Valsartanul este un antagonist puternic, specific receptorilor de angiotensină II, activ
după administrare orală. Acesta acţionează selectiv asupra receptorilor de subtip AT1, care sunt
responsabili pentru efectele cunoscute ale angiotensinei II. Concentraţiile plasmatice crescute de
angiotensină II, ca urmare a blocării de către valsartan a receptorilor AT1, pot stimula receptorii
de subtip AT2 care tind să contrabalanseze efectul receptorilor AT1. Valsartanul nu a demonstrat
o activitate agonistă parţială la nivelul receptorilor AT1 şi are o afinitate mult mai mare (de
aproximativ 20000 ori) pentru receptorul AT1 decât pentru receptorul AT2.
Valsartanul nu inhibă ECA, cunoscută şi sub denumirea de kininază II, care transformă
angiotensina I în angiotensină II şi degradează bradikinina. Având în vedere că nu s-a constat
existenţa unor efecte asupra ECA şi nici a potenţării bradikininei sau a substanţei P, este
improbabilă asocierea antagoniştilor angiotensinei II cu tusea. În cadrul studiilor clinice în care
valsartanul a fost comparat cu un inhibitor ECA, incidenţa tusei neproductive a fost semnificativ
mai scăzută (p <0,05) la pacienţii trataţi cu valtarsan decât la cei trataţi cu inhibitor ECA (2,6%
comparativ cu respectiv 7,9%). În cadrul unui studiu clinic la pacienţii cu antecedente de tuse
neproductivă în timpul tratamentului cu inhibitori ECA, 19,5% dintre subiecţii studiului care au
fost trataţi cu valsartan şi 19,0% dintre cei care fost trataţi cu un diuretic tiazidic au prezentat
tuse, comparativ cu 68,5% dintre cei trataţi cu un inhibitor ECA (p <0,05). Valsartanul nu se
leagă de sau nu blochează alţi receptori hormonali sau alte canale de ioni cunoscute ca fiind
importante pentru reglarea activităţii cardiovasculare.
Administrarea valsartanului pacienţilor cu hipertensiune arterială determină o scădere a
tensiunii arteriale fără a afecta pulsul.

11
Indicații:
Tratamentul hipertensiunii arteriale esentiale ca terapie de substitutie la pacientii adulti a
caror tensiune arteriala este controlata adecvat prin combinatie cu amlodipina, valsartan si
hidroclorotiazida (HCT), administrate fie ca trei formule cu un component, fie ca formule cu
doua sau un component.
Mod de administrare:
Doza recomandata de Exforge HCT este de o tableta pe zi, care se va lua, de preferinta,
dimineata. inainte de a trece la tratamentul cu Exforge HCT, pacientii trebuie controlati cu doze
stabile monocomponente luate in acelasi timp. Doza de Exforge HCT trebuie sa se bazeze pe
dozele componentelor individuale ale combinatiei la momentul schimbarii tratamentului.
Doza maxima recomandata de Exforge HCT este de 10 mg/320 mg/25 mg.nExforge HCT poate
fi administrat cu sau fara alimente. Comprimatele trebuie inghitite intregi, cu putina apa, la
aceeasi ora din zi si, preferabil, dimineata.
 RESTRICTIA MODERATA A CANTITATII DE SARE DIN ALIMENTATIE
Exista o legatura directa intre consumul de sare si hipertensiune, studiile epidemiologice
aratand ca excesul de sodiu este una dintre cauzele aparitiei bolii. Incidenta hipertensiunii este
crescuta in tarile in care exista un consum mare de sare (9-10 g/zi), fata de 5 g/zi (2000 mg sodiu)
cat este recomandat pentru preventie.
Beneficiile resctrictiei moderate de sare din alimentatie sunt incontestabile in tratamentul
hipertensiunii arteriale. Doar prin aceasta masura nutritionala se poate normaliza tensiunea in
cazurile de hipertensiune usoara si moderata sau poate creste eficienta medicatiei in cazurile
grave si complicate.

12