Sunteți pe pagina 1din 5

Stagiu practic în managementul instituțiilor incluzive

VĂTUI (ILOVAN) ADRIANA NINELA


MCA, Anul II

1.
REFERAT
Educația incluzivă

“Dacă un copil nu poate învăța în felul în care îi predăm, atunci trebuie să îi predăm ân felul în
care el poate învăța.” (Ivan Lovaas)

Sistemele educaționale anterioare au plasat copiii care sunt diferiți și au dificultăți de


învățare într-o secțiune separată “specială”. Înainte, cadrele didactice care nu erau implicate în
mod specific și concret în educația specială au fost formate plecând de la premisa că elevii cu
nevoie speciale nu reprezintă preocuparea lor. Pentru ei există școli speciale cu profesori formați
special. Abordarea educației incluzive susține că elevii cu nevoie speciale trebuie educați
împreună cu cei de vârsta lor în școlile de masă.
Astfel, educația incluzivă reprezintă un sistem educațional în care toate școlile năzuiesc
să ofere “educație pentru toți”. Este un sistem care recunoște dreptul tuturor copiilor de a fi
educați împreună și consideră că educația tuturor copiilor este la fel de importantă.
Principiile pe care se axează educația incluzivă sunt următoarele:
 principiul dreptului egal la educaţie;
 principiul egalizării şanselor;
 principiul interesului superior al copilului;
 principiul nondiscriminării, toleranţei şi al valorificării tuturor diferenţelor;
 principiul intervenţiei timpurii;
 principiul individualizării procesului educativ şi al dezvoltării maximale a
potenţialului fiecărui copil;
 principiul asigurării serviciilor de sprijin;
 principiul flexibilităţii în activitatea didactică;

1
 principiul designului universal, adică al accesibilităţii tuturor la un mediu adecvat
de educaţie;
 principiul managementului educaţional participativ;
 principiul dreptului părintelui de a alege;
 principiul cooperării şi al parteneriatului.
Funcțiile educației incluzive sunt următoarele:
 satisfacerea necesităţilor educaţionale ale tuturor membrilor comunităţii;
 adaptarea personalităţii la condiţiile vieţii cotidiene şi integrarea acesteia
 în societate;
 schimbarea de atitudini, comportamente, conţinuturi educaţionale
 acceptând diversitatea copiilor, tinerilor, adulţilor;
 aplicarea practicilor nondiscriminatorii în procesul de educaţie;
 prevenirea şi combaterea excluderii şi/sau marginalizării în educaţie;
 reformarea şcolii şi a societăţii, în ansamblu, întru satisfacerea necesităţilor
educaţionale ale tuturor copiilor, tinerilor şi ale adulţilor;
 centrarea procesului educaţional pe copil, abordarea
fundamentată a intereselor copilului, dezvoltarea respectului de sine,spiritului de
toleranţă şi acceptarea diferenţelor;
 orientarea strategică spre trecerea de la adaptarea elevului la diferenţele dintre
şcoli la adaptarea învăţămîntului la diferenţele dintre elevi;
 ameliorarea continuă a calităţii educaţiei.

Pentru a realiza o evaluare complexă și multidisciplinară e necesar: să se stabilească


nivelul de dezvoltare al copilului; înțelegerea și stimularea dezvoltării copilului și stabilirea
serviciilor și programelor de intervenție și sprijin care răspund necesităților de dezvoltare a
copilului. Un rol foarte important e deținut de: abordarea multidisciplinară; echipa de evaluare
(necesită a fi calificată și bine intenționată); participarea părinților. O evaluare complexă și
multidisciplinară cuprinde: evaluarea psihologică, evaluarea pedagogice, evaluarea logopedică,
evaluarea medicală și evaluarea socială. Astfel, în urma acestor evaluări se va întocmi un raport
care să cuprindă: rezumatul concluziilor, categoria CES, recomandările de asistență și forma

2
incluziunii. Modalitățile de evaluare incorecte sunt: evaluarea pentru descoperirea dizabilității;
evaluarea concepută ca diagnoză; evaluarea tardivă și evaluarea părtinitoare.
Pentru a evalua eficiența educației incluzive în România putem analiza următorii indici:
implicarea părinților în educația copiilor lor (implicarea îndeaproape în activitățile școlii, pentru
a se crea legături puternice cu comunitatea), modalitățile de a face școlile mai primitoare
(accesibilizarea lor pentru persoanele cu dizabilități de vedere, cu rampa de acces pentru fotoliul
rulant, etc., precum și organizarea fizică a claselor – de exemplu: aranjarea băncilor în semi-cerc
astfel încât elevii să aiba contact vizual unii cu alții), obținerea de rezultate mai bune în rândul
elevilor (reducerea absenteismului în rândul elevilor, utilizarea unor metode inovative de
predare, interesante și accesibile elevilor), transformarea școlii într-o comunitate (schimbarea
atitudinilor discriminatoare față de persoanele cu dizabilități, față de persoanele din altă etnie).
Pentru o derulare eficientă pe termen lung, consider că e necesară monitorizarea activității, cât și
suportul sistemic oferit. Monitorizarea se poate realiza prin chestionare (elevi, părinți, profesori)
aplicate semestrial, cât și prin verificarea prin diverse metode a indicilor enumerați mai sus, din
partea unei comisii formate special pentru acest lucru. Foarte important este suportul sistemic
oferit școlii. E necesar ca acesta să fie real, atât din punct de vedere financiar (de exemplu:
alocarea unor fonduri speciale școlilor care nu sunt accesibile persoanelor cu dizabilități vizuale,
auditive etc.), cât și din punct de vedere al resurselor umane (profesorii să poată participa gratuit
la cursuri de formare tematice, realizate in cadrul școlii, de către traineri specializați).
Sistemul educațional din Romania, deși se schimbă și evoluează, mai prezintă încă
elemente de discriminare, în sensul că nu toți copiii ajung la școală sau, atunci când merg, nu se
bucură de toate oportunitățile posibile de dezvoltare maximală a potențialului lor. În mod
deosebit vorbim aici de elevii cu CES. În situații de dezavantaj se pot afla și copii romi sau din
familii foarte sărace, din localități izolate și alții. Deși au fost inițiate programe și proiecte pentru
a deschide mai ușor ușa școlilor pentru copiii cu cerințe educative speciale, iar rezultatele sunt,
de cele mai multe ori, îmbucurătoare, diseminarea rezultatelor și a bunelor practici nu constituie
un exercițiu permantent. În concluzie, putem menționa că instituțiile de învățământ preșcolar,
primar, secundar, dar și superior, trebuie să includă în procesul de învățământ toți copiii,
indiferent de condițiile fizice, intelectuale, sociale, emoționale, lingvistice sau de altă natură.

3
2. Propuneți stretegii concrete de desfășurare a activităților ce vizează implicarea,
participarea și responsabilizarea în cadrul programelor educaționale incluzive
privind familiile copiilor cu și fără dizabilități.

Din punctul meu de vedere, pentru a îmbunătăți implicarea, participarea și responsabilizarea


familiilor copiilor cu și fără dizabilități, în cadrul programelor incluzive se pot pune în aplicare
următoarele strategii:

 Realizarea la nivelul școlii un proiect “spre incluziune”: se face echipă cu o școală


specială sau cu o școală de masă care are deja incluși copii cu dizabilități. Se invită câțiva
elevi cu dizabilități, colegi profesori și părinți care constituie consilierii dvs. pe probleme
de nevoi speciale. Se realizează în școală schimbările sugerate de aceștia. Se organizează
un schimb de elevi. Aceștia sunt invitați să viziteze școala periodic, să participe la lecții,
să ofere feedback asupra progreselor pe care le înregistrați în eforturile de a deveni o
școală incluzivă. Se organizează activități extra-curriculare comune, planificare împreună
de către cele două școli.

 Realizarea unor activități comune pentru părinți și elevi, pentru a determina implicarea
fizică a părinților în activitățile școlare ale propriilor copii (de exemplu: de 8 Martie
fiecare elev împreună cu tatăl său vor crea un cadou pentru mama, de Crăciun mamele
vor pregăti o activitate de gătit prăjituri împreună cu proprii copii), precum și pentru a
stimula socializarea între părinții elevilor (cu sau fără dizabilități), ca în acest fel elevii să
poată prelua exemplul chiar de la părinții lor.

4
3. Precizați 3 priorități dintr-un plan managerial privind educația incluzivă.

Din punctul meu de vedere, în prioritățile unui plan managerial al unei școli incluzive ar
trebui să regăsim următoarele aspecte:
1) Accesibilizarea: construirea clădirii sau adaptarea școlii pornind de la premisa că
vor fi folosite de copii cu nevoie speciale, asigurarea echipamentului necesar
pentru ca elevii cu nevoi speciale să poată participa la activitățile educaționale
alături de cei de aceeași vârstă.

2) Curricula: să privim curriculumul ca ceva ce este prezentat într-un mod flexibil,


permițându-le copiilor cu abilități foarte diferite să îl acceseze la diferite niveluri.

3) Formarea continuă a profesorilor: dezvoltarea personală și profesională a


profesorilor prin diverse cursuri astfel încât să știe că vor avea de lucrat în clasele
lor și cu elevi cu nevoie speciale, astfel încât să se simtă încrezători în capacitatea
lor de a obține succese cu toți copiii.

S-ar putea să vă placă și