Sunteți pe pagina 1din 4

În speța prezentată anterior, inculpatul U. S.

a fost condamnat la 4 ani, 5


luni și 10 zile de închisoare cu interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66, alin.1,
lit.a, b şi g din Noul Cod Penal pentru săvârșirea a 3 infracțiuni de luare de mită în
formă continuată conform prevederilor art.289, alin.1 din Noul Cod Penal, rap. la
art.7, lit.c din Legea nr.78/2000 privind prevenirea, descoperirea si sanctionarea
faptelor de coruptie, cu aplicarea art.35, alin.1 din Noul Cod Penal, aflate în
concurs, motiv pentru care s-a făcut şi aplicarea art.38, alin.1 din Noul Cod Penal.
Obiectul juridic special ocrotit în prezenta speță este reprezentat de
relațiile sociale referitoare la buna desfășurare a relațiilor de serviciu, cu
neîndeplinirea unor acte ce intră în atribuţiunile de serviciu ale inculpatului U. S.
în calitate de consilier în cadrul Consiliului Judeţean Dâmboviţa – Direcţia
Generală Infrastructură Locală, Compartimentul Transport şi Siguranţa Circulaţiei.
Infracțiunea de luare de mită are ca obiect material suma de 6.460 lei
(primită de la denunțătorul P.A. în perioada 2013-2015, fapte în legătură cu
îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Totodată, în aceeași perioadă inculpatul a
primit de la denunţătorul I. M., foloase necuvenite în valoare de 600 lei și de la
denunţătorul B. C., foloase necuvenite în valoare de 960 lei, în legătură cu
îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, care constituie un bun dobândit prin
săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
Subiectul activ este persoana fizică U. S., cu capacitate penală, încadrat pe
funcția de consilier, funcţionar public de execuţie în cadrul Consiliului Judeţean
Dâmboviţa – Direcţia Generală Infrastructură Locală – Compartiment Transport şi
Siguranţa Circulaţiei, scopul principal al postului fiind aplicarea legislaţiei privind
regimul drumurilor în domeniul semnalizării rutiere corespunzătoare,
monitorizarea şi controlarea prestării serviciilor de transport public de persoane
desfăşurate pe raza administrativ – teritorială a judeţului Dâmboviţa.
Subiectul pasiv al infracțiunii de luare de mită este Consiliul Judeţean
Dâmboviţa.
Latura obiectivă
Referitor la elementul material al infracţiunii, acesta constă în luarea unei
sume totale de 8020 lei cu titlu de mită, în cadrul a 11 acte materiale.
Urmarea imediată a faptei penale în constă crearea unei stari de pericol ce
aduce atingere bunului mers al activității Compartimentului Transport şi Siguranţa
Circulaţiei, prin acțiunea de luare de mită.
În ceea ce priveşte raportul de cauzalitate, precizăm că infracțiunea de
luare de mită a avut aptitudinea reală de a aduce atingere relațiilor sociale
referitoare la buna desfășurare a atribuțiilor de serviciu, prin acceptarea unui
folos material necuvenit, caracterul injust al infracțiunii decurgând din
împrejurarea că inculpatul a comis fapta în formă continuată, acceptând și
primind sume de bani în mod constant în perioada 2013-2015.
Latura subiectivă
În ceea ce privește latura subiectivă, reiese că inculpatul a prevăzut
rezultatul faptei sale ilicite (respectiv acceptarea unor sumele de bani necuvenite,
respectiv neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi neaplicarea de sancţiuni
contravenţionale, cu ocazia depistării în trafic a autovehiculelor care transportă
persoane fără a deţine licenţele prevăzute de lege). Inculpatul a precizat că are o
situaţie familială grea, atât din punct de vedere financiar, dar şi din punct de
vedere al stării de sănătate, soţia sa aflată în concediu pentru creşterea copilului
având probleme grave de sănătate, ca de astfel, şi doi dintre minorii săi, precizând
şi că şi-a găsit un nou loc de muncă, în prezent lucrând ca director tehnic la o
societate comercială, el fiind singurul sprijin în familie. Inculpatul a arătat că este
de acord ca în situaţia în care ar fi condamnat la o pedeapsă cu suspendare a
executării acesteia, să presteze muncă în folosul comunităţii.
Scopul remiterii banilor în prezenta cauză a fost de a nu-şi îndeplini
atribuţiile de serviciu şi a nu aplica sancţiuni contravenţionale, cu ocazia depistării
în trafic a autovehiculelor care transportă persoane fără a deţine licenţele
prevăzute de lege, sesizarea îndeplinind cerinţele legale.
Varianta agravată
Fapta este săvârșită atât în varianta tip, cât și în varianta agravată, întrucât
conduita ilicită a inculpatului de a realiza 11 acte materiale de luare de mită în
legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, a continuat pe parcursul a 2 ani,
respectiv în perioada 2013-2015.
Formele infracțiunii
În speța prezentată faptele sunt săvârşite în formă continuată, ultimul act
material având loc după intrarea în vigoare a noului cod penal, în cauză sunt
aplicabile prevederile acestuia, care a modificat împrejurările care constituie
circumstanţe atenuante legale, art.75 alin.1 Cod penal.
Pedeapsa
În temeiul art.38, alin.1 din Noul Cod Penal şi a art. 39 alin.1, lit.b din Noul
Cod Penal se aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 8 luni de
închisoare la care adaugă un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse
aplicate, acesta urmând să execute pedeapsa de 4 ani, 5 luni şi 10 zile închisoare
şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66, alin.1,
lit.a, b şi g din Noul Cod Penal, pe o durată de 2 ani, ce se va executa potrivit art.
68 din Noul Cod Penal. În temeiul art.65, alin.1 din Noul Cod Penal, instanța
aplică inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 66, alin.1, lit.a, b şi g din
Noul Cod Penal. În temeiul dispozițiilor art.72, alin.1 din Noul Cod Penal se deduce
din pedeapsă perioada reţinerii şi arestării preventive a inculpatului executată în
perioada 30.04- 27.05.2015.
Instanța menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de
inculpatul U.S. şi obligaţiile stabilite în sarcina acestuia, până la momentul
rămânerii definitive a hotărârii, când măsura încetează de drept conf. art.241
alin.1, lit.c din Noul Cod Penal.
În temeiul art.289, alin.3 din Noul Cod Penal rap. la art.290, alin.4 se
confiscă de la inculpatul U.S. sumele de 1000 lei, 1600 lei şi două anvelope în
valoare de 360 lei (primite de la denunţătorul P.A.), suma de 600 lei (primită de la
denunţătorul I.M.) şi suma de 960 lei (primită de la denunţătorul B.C).

S-ar putea să vă placă și