Sunteți pe pagina 1din 3

Producerea si transportul energiei electrice

Sandu Andreea-Laura
Clasa a X-a J

ENERGIA – o formă fundamentală de manifestare a materiei – este


capacitatea unui sistem fizic de a efectua lucru mecanic atunci când are loc o
trecere (printr-o transformare) dintr-o stare a sa – aleasă ca stare de referinţă – într-
o altă stare. Din punct de vedere fizic, energia este o funcţie de stare a sistemului
pe care-l caracterizează şi este precizată până la o constantă arbitrară

PRODUCEREA ENERGIEI ELECTRICE

Folosirea energiei electrice în cele mai diverse sectoare ale activității umane
implică prezența a trei procese de bază: producerea, utilizarea/consumul și
transferul de la locul de producere la locul de consum. Producerea energiei
electrice are loc prin transformarea altor forme de energie (termică, hidraulică,
nucleară, chimică, mecanică, solară, etc.).
Energia este utilizată în receptoarele electrice – elemente care transformă
energia electrică primită (energia de alimentare) în altă formă de energie
(mecanică, tehnică, etc.) în scop util. Energia electrică este transferată de la locul
de producere (sursă) la locul de consum, în vederea alimentării receptoarelor.
Sistemul electroenergetic (SEE) reprezintă ansamblul instalațiilor electrice de
producere, transport, distribuție și utilizare a energiei electrice, la nivel național,
având un regim concomitent de producere și consum de energie electrică, începând
cu generatorul din centrala electrică și terminând cu ultimul receptor.
Prin consumator de energie se poate înțelege: – ansamblul instalațiilor
electrice de distribuție utilizare aferente unui agent economic, unei instituții, unei
colectivități (inclusiv cele familiale) ; – persoană fizică sau juridică având în
proprietate și exploatare instalațiile menționate.
Odată produsă, energia electrică trebuie să ajungă la utilizatorul final, fie el
industrial sau casnic. Pentru aceasta, ea este transportată și distribuită.
TRANSPORTUL ENERGIEI ELECTRICE
Acesta se efectuează la tensiuni mai mari decât cele la care a fost produsă.
Aceasta se realizează cu linii electrice de tensiune medie (1.000-35.000V),
înaltă(35.000-400.000V) și foarte înaltă(peste 400kV), pentru a nu se pierde multă
energie.
Transportul se referă la modul în care curentul electric ajunge de la centrală
la stația electrică de intrare în localitate sau într-un mare obiectiv industrial.
Aceasta se face prin intermediul liniilor electrice, care pot fi aeriene sau
subterane. Elementul principal și comun îl constituie conductoarele(”cablurile”)
prin care circulă curentul.
În cazul liniilor aeriene, conductoarele sunt susținute de stâlpi,fiind
suspendate pe aceștia cu ajutorul unor elemente izolatoare.
Liniile electrice aeriene sunt ieftine și ușor accesibile în caz de defectare, dar
ocupă spații mari și sunt permanent supuse acțiunii directe a agenților atmosferici
și poluanți(precipitații,vânt,praf,chiciură).
În cazul liniilor subterane, conductoarele sunt legate între ele fie prin așa-
numitele ”cutii de înnădire”, fie prin ”cutii de derivație”, în funcție de numărul de
cabluri ce se ramifică la ieșirea din aceste puncte de legătură.
Liniile electrice subterane au avantajul că nu strică aspectul estetic al locurilor
pe unde trec, nu prezintă pericolul electrocutării prin atingere directă și au
siguranță mai mare în funcționare. Totuși sunt scumpe și greu accesibile în cazul
unor defecțiuni. Ele se folosesc mai mult la traversarea cursurilor de apă, la
legături submarine, în munți, pe sub căile ferate.

DISTRIBUȚIA ENERGIEI ELECTRICE


Aceasta reprezintă dirijarea energiei către fiecare consumator în parte,
pornind de la stații electrice, prin linii de joasă tensiune (sub 1000V).
Legătura dintre o clădire și rețeaua electrică se numește branșament. De aici
energia electrică intră în tablourile cu contor, de unde sunt alimentate mai departe
ce energie electrică circuitele de iluminat și de prize.