Am decis să mă însor Cu fata lui moş Arvinte, Că-i frumoasă şi cuminte Gingaşă şi educată, Pe deasupra încă-i fată. Mama-l pupă şi-l mângâie, Lăcrămând de bucurie. Numai tata-i supărat Şi-l priveşte încruntat. Pe urmă îl ia de-o parte Şi începe de departe: - Mai demult, în tinereţe, Ne-am iubit cu mama fetei. N-o s-o iei, că nu se poate, Ea ţi-i soră, tu-i eşti frate! Flăcăuandrul, abătut, Mult a plâns şi a băut, Şapte zile, şapte nopţi, Într-un beci, ascuns de toţi. Peste-o lună jumătate, Vine iar c-o noutate: - Mamă! Tată! Mă insor Cu copila lui Bujor! Aşezată, gospodină Şi mândră ca o grădină. Mama îl îmbrăţişează, Fericită lăcrămează. Numai tata-i foc şi pară. Îl conduce în cămară Şi îi zice: - Scump fecior, Cu femeia lui Bujor Ne iubisem noi cândva, De la mine-a rămas grea. Tu-i eşti frate, puişor, Deci nu poţi să te însori. Iar băiatul, întristat, Iar a plâns nealinat, A băut rachiu şi vin, Ca să uite de venin. Încercând a treia oară Să-şi aleagă soţioară, Tata iar i-a povestit Că cu mă-sa s-o iubit. Iar pe urmă o aflat Că la fetele din sat, Vasilicai lui Arvinte Şi fetelor de părinte, Maricicăi lui Tulica Şi fetei mătuşii Nica, Copilei văcarului Şi fetei primarului, Anişoarei lui Dodon, Pistruetei lui Anton Şi odraslelor vecinii, Fetei grase-a lui Arsenii, Adrianei lui Costică, Esmeraldei lui Opincă, Mădălinei lui Istrate... La toate le este frate! Flăcăului, de amar, Îi curg mucii în pahar. Fetele de măritat Toate i-s surori în sat. Mama-l vede abătut Şi îl ia la descusut. El suspină ca de boală, Plângând maică-sii în poală. Cu năduf şi supărare Îi spune măicuţei sale: - Tata a însămânţat Muierile de prin sat. Cum, dracu, să te însori Dacă toate ți-s surori? Măicuţa, cu voie buna, Râde-n hohot ca nebuna. - Ce-i cu tine, mamă dragă, Aici nu-i nimic de şagă! - Apoi, dragul meu fecior, Râd, că eşti neştiutor. Adu-mi noră orice fată, CĂ NU EL ÎŢI ESTE TATĂ!