Războiul Civil Sirian este o serie de demonstrații antiguvernamentale ce au început la

26 ianuarie 2011. Ca parte a valurilor de demonstrații antiguvernamentale și revoluții din

țările arabe, protestatarii din Siria cer libertate politică, manifestează împotriva
sistemului dictatorial uni-partinic perpetuat în timpul conducerii țării de către președinții
Hafez și dr. Bashar al-Assad, împotriva hegemoniei membrilor sectei alawite, apropiați
de familia Assad, în guvern și conducerea armatei și a organelor de securitate,
împotriva șomajului, a corupției și a încălcării drepturilor omului în țară.

Manifestațiile de masă, împotriva cărora regimul a reacționat, fără prea multe reticențe, cu
focuri de arme, arestări și bombardamente focalizate pe cartierele și localitățile rebele, s-au
transformat cu timpul într-un adevărat război civil, la care au început să ia parte tancuri și
avioane.

Acum, Războiul e întreținut de diverse facțiuni: Regimul Sirian și aliații internaționali ca Iran, Rusia și
Hezbollah, Rebelii, respectiv Armata Siriană Liberă și Forțele Siriene Democratice Kurde susținute
de SUA, Grupările jihadiste salafide precum Frontul al-Nusra și Statul Islamic al Irakului și Siriei
(ISIS), precum și alte grupări susținute de Turcia și Arabia Saudită.

Pentru a înţelege mai bine de unde au apărut toate aceste facţiuni si pentru a înţelege cine luptă
împotriva cui, trebuie să realizăm o schiţă cronologică de la începuturile acestui război.

De partea lui Assad: Iran, Hezbollah, Șiiți, Rusia

De partea Armatei Siriane Libere: extremistii din teritoriile apropiate, statele arabe din Golful Persic
(Arabia Saudita), Turcia, Iordan, Suniti, SUA

Pe langa: Kurzii, Jabhat al-Nusra, ISIS

Primele focuri de armă în războiul sirian sunt trase în martie 2011 de către dictatorul sirian Bashar
al-Assad în protestatarii pacifişti ai Primăverii Arabe, o serie de mişcări de protest care au avut loc în
mai multe ţări din Orientul Mijlociu şi Africa de nord, începând cu sfârşitul anului 2010. În iulie 2011,
protestatarii încep să tragă înapoi şi unele trupe siriene părăsesc armata lui Assad pentru a li se
alătura. Aceştia sunt Armata Siriană Liberă şi astfel revolta devine un adevărat război civil.
Extremişti din Siria si din teritoriile apropiate se alătură rebelilor. Assad chiar încurajează această
acţiune, eliberând prizonieri jihadişti pentru a “presăra” rebeliunea cu extremism, astfel punând în
dificultate străinii care vor să îi ajute. În ianuarie 2012, al-Qaeda, organizaţia teroristă fondată de
Osama bin Laden şi responsabilă pentru atentatele din 11 septembrie 2001, îşi formează o nouă
ramură în Siria, numita Jabhat al-Nusra. Tot atunci, grupările siriene de Kurzi, naţionalitatea de bază
a Kurdistanului, care îşi doreau de mult timp autonomia, se înarmează şi se separă de conducerea
dictatorială a lui Assad în nord. În vara lui 2012, Iran, cel mai important aliat al lui Assad, intervine.
Până la sfârşitul anului, Iran va avea sute de ofiţeri pe teren şi va ajunge să trimită în fiecare zi
avioane cu marfă către Assad. În acelaşi timp, statele arabe din Golful Persic care se ocupă cu
petrolul, încep să trimită, prin intermediul Turciei, bani şi armament rebelilor pentru a contracara
influenţa Iranului. Iran răspunde crescându-şi influenţa, când pe la mijlocul anului 2012, Hezbollah,
miliție libaneză sprijinită de Iran invadează pentru a lupta alături de Assad. În schimb, statele arabe
din Golful Persic răspund, Arabia Saudită luând cu adevărat măsuri de data asta, trimițând mai mulți
bani și mai mult armament rebelilor, de data asta prin intermediul Iordanului, care i se opune, de
asemenea lui Assad. Până în anul 2013, Orientul Mijlociu este divizat între Suniți, care susțin, în
general, rebelii, și Șiiții, care luptă în general pentru Assad. In aprilie 2013, administrația lui Obama,
oripilată de atrocitățile lui Assad și de numărul de morți în continuă creștere, semnează un ordin
secret prin care autorizeaza CIA-ul să antreneze și să echipeze rebelii sirieni. Dar programul se
blochează. În același timp, Statele Unite îndeamnă statele arabe din Golful Persic să nu mai
finanțeze extremiștii, dar această cerere le este ignorată. În august, regimul Assad folosește arme
chimice. Până la urmă, SUA renunță, însă întregul conflict proclamă Siria ca o dispută între Marile
Puteri, cu Rusia susținandu-l pe Assad, iar SUA opunându-i-se. Puțin timp mai târziu, primele
antrenamente si arme de la CIA ajung la rebelii sirieni. SUA este acum un participant în acest
război. În februarie 2014, se întâmplă ceva ce transformă întregul război: un afiliat al lui al-Qaeda,
stabililt preponderent în Irak, se rupe de al-Qaeda din cauza unor dispute interne. Grupul își spune
Statul Islamic din Irak și Siria, sau ISIS și devine inamicul lui al-Qaeda. ISIS se luptă în general nu
cu Assad, ci cu ceilalti rebeli și cu Kurzii, delimitând un mini-stat ce aceștia îl numesc Califatul lor. În
acea vară a anului 2014, ISIS marșează prin Irak capturând teritoriu și întorcând întreaga lume
împotriva sa. În septembrie, la un an după ce SUA aproape l-a bombardat pe Assad, Marea Putere
începe să bombardeze ISIS. În iulie, Pentagonul își lansează propriul program pentru a antrena
rebelii sirieni, dar îi va antrena doar pe cei care luptă împotriva lui ISIS, nu lui Assad. Programul are
un început promițător dar se încheie într-un eșec. În august, Turcia începe să bombardeze grupurile
kurzilor din Irak si Turcia, grupuri care luptau împotriva lui ISIS, în Siria. Însă Turcia nu bombardează
Siria. Aceasta ne aduce la una dintre problemele majore ale acestui conflict: SUA vede ISIS ca
inamicul său primordial, însă aliații Statelor Unite (precum Turcia și multe alte state din Orientul
Mijlociu) au alte priorități. Acest lucru creează multe alianțe neclare.

În septembrie, Rusia intervine din partea lui Assad, trimițând câteva duzine de avioane militare într-
una din bazele ruse din țară. Rusia spune ca acestea se află acolo pentru a bombarda ISIS, dar
ajunge, de fapt, să bombardeze rebelii anti-Assad, incluzând unii susținuți de SUA. În 2016, Donald
Trump ajunge președintele Statelor Unite ale Americii și jură să nu se implice în Siria, și semnalând
că Assad ar trebui să poată rămâne la putere. La finalul anului 2016, Assad, ajutat de forța aeriana
rusească și de miliția sponsorizată de Iran, recucerește orașul sirian Aleppo, alungând rebelii din
ultima lor fortăreață urbană. Apoi, în primăvara anului 2017, Assad folosește din nou arme chimice
împotriva propriilor oameni, omorând 85, dintre care 20 – copii. În SUA, Trump spune că atitudinea
sa față de Siria și de Assad „s-a schimbat foarte mult” din cauza atacurilor. Acesta făgăduiește să
răspundă atacurilor, iar câteva zile mai târziu, Casa albă lansează zeci de rachete ce lovesc o bază
aeriană în Siria. Acesta este prima dată când Statele Unite atacă direct regimul Assad.