Sunteți pe pagina 1din 37

Sanitară Postliceală ”Sanity” Onești

Domeniul: sănătate și asistenţă pedagogică


Calificare profesională: asistent medical
generalist Învăţământ de zi

Proiect
pentru examenul de certificare a
calificării profesionale - învăţământ
postliceal sanitar

Îndrumător:
As. Med. Lic. LENUŢA AMBROSE

Candidat:

2019
Şcoala Sanitară Postliceală ”Sanity” Onești

Domeniul: sănătate și asistenţă pedagogică


Calificare profesională: asistent medical
generalist Învăţământ de zi

Conduita asistentului în
îngrijirea pacienților cu corpi
străini în sfera O.R.L.

Îndrumător,
As. Med. Lic. LENUŢA AMBROSE

Candidat,

2019

2
CUPRINS

1.Argument 4
2. Îngrijirea pacientului cu Zona zoster 5
2.1. Anatomia și fiziologia analizatorului cutanat 5
2.1.2. Structura pielii 5
2.1.3. Vascularizația analizatorului cutanat 10
2.1.4. Inervația analizatorului cutanat 12
2.2. Prezentarea generală a afecțiunii Zona zoster 13
2.2.1. Definiție 13
2.2.2. Etiologie 13
2.2.3. Diagnostic clinic(simptomatologie) 14
2.2.4. Diagnostic paraclinic, pozitiv și diferențial 16
2.2.5. Complicații 16
2.2.6. Evoluţie si prognostic 18
2.2.7.Tratamentul 19
2.3. Rolul autonom și delegat al asistentului medical în îngrijirea
pacientului cu Zona zoster
21
2.3.1 Rol autonom și delegat al asistentului medical 21
a) Fișa tehnică nr. 1 22
b) Fișa tehnică nr. 2 24
c) Fișa tehnică nr. 3 25
d) Fișa tehnică nr. 4 28
2.4.Procesul de îngrijire al unui pacient cu Zona zoster 31
2.4.1. Interviu (culegerea datelor) 31
2.4.2.Analiza și interpretarea datelor 32
2.4.3. Plan de îngrijire a pacientului cu Zona zoster 33
2.5. Educație pentru sănătate a unui pacient cu Zona zoster 36
BIBLIOGRAFIE 37
3
1. Argument

Zona zoster este o boală caracterizată prin infectarea virusul Varicelo-Zosterian,


responsabil și de îmbolnăvirea de varicelă.
Scopul prezentului proiect este de a identifica problemele de îngrijire specifice pentru
un pacient cu Zona Zoster în vederea evitării complicaţiilor.
Problemele pe care le poate prezenta un bolnav cu Zona zoster şi de care trebuie să ţină
seama asistentul medical la întocmirea planului de îngrijire sunt: Antecedentele de varicelă,
imunitatea scăzută, stresul, vârsta, bolile cornice.
Obiectivele prezentului proiect sunt:
1. Noțiuni generale de anatomie și fiziologie;
2. Prezentarea generală a afecțiunii;
3. Rolul autonom și delegate al asistentului medical în îngrijirea pacientului cu Zona zoster;
4. Procesul de îngrijire al unui pacient cu Zona zoster;
5. Educația pentru sănătate la un pacient cu Zona zoster;
Dezvoltarea obiectivelor proiectului au la bază următoarele competenţe profesionale:
1. Analizează noţiunile de anatomie şi fiziologie;
2. Identifică factorii care pot altera stilul de viaţă sănătos;
3. Elaborează planul de îngrijiri (Planul Nursing);
4. Pregăteşte pacientul pentru tehnici şi investigaţii;
5. Aplică tehnici de îmbunătăţire continuă a calităţii serviciilor de îngrijire;
6. Monitorizează starea de sănătate;
7. Susţine pacientul în menţinerea/restaurarea calităţii vieţii;
8. Aplică intervenţii proprii şi delegate;
9. Evaluează rezultatele îngrijirilor aplicate;

Aplicarea procesului de îngrijire la pacienţi cu corpi străini intraoculari s-a finalizat prin analiza
unui caz cu Zona zoster pentru care s-a elaborat un interviu. Pe baza interviului realizat s-au evidenţiat
problemele de dependenţă specifice la nivelul celor 14 nevoi fundamentale - conform principiului
Virginiei Henderson. În final a fost elaborat planul de îngrijire la un pacient cu corp străin ocular
respectând obiectivele generale ale proiectului. Pe plan au fost evidenţiate problemele de dependenţă,

4
obiectivele de îngrijire, intervenţiile autonome şi delegate aplicate precum şi evaluarea intervenţiilor
aplicate.

2.1.Anatomia și fiziologia analizatorului cutanat

2.1.1. Anatomia pielii

În această lucrare tratăm analizatorul cutant, sau pielea din punct de vedere
structural, axându-ne pe straturile sale anatomice: epiderm, derm, hipoderm și pe anexele
pielii. Pentru a înțelege cum și unde se percep aceste senzații este important să cunoașteți
structura analizatorului cutanat, format din epiderm, derm și hipoderm, pentru a înțelege
poziționarea receptorilor și pentru a percepe pielea ca organ complex cu multiple roluri de
protecție. Pielea are de asemenea rol în termoreglare și în metabolismul vitaminei D etc. Deci
este important să o priviți în ansamblul ei, pe toate cele trei straturi (epiderm, derm, hipoderm)
și nu doar ca analizator cutanat.

2.1.2. Structura pielii

Epidermul
Este format dintr-un țesut epitelial pluristratificat keratinizat. Este un
țesut avascular (nu conține vase de sânge), nutriția sa fiind asigurată de straturile subiacente.
Straturile care alcătuiesc epidermul sunt, din profunzime spre suprafață, următoarele:
 bazal,
 spinos,
 granulos,
 lucid
 cornos.

5
Fig.1- Structura pielii (© OpenStax College, Anatomy & Physiology. OpenStax CNX. May 27,
2015)
Un aspect interesant este faptul că stratul lucid este prezent doar în zonele corpului cu
piele groasă, cum ar fi în talpă, sau palmă, el lipsind în zonele cu piele subțire.
Între aceste straturi ale epidermului se găsesc și o serie de celule, cu diferite funcții:
1. melanocitele, care sintetizează melanina, pigmentul care dă culoare pielii, și protejează
celulele împotriva radiațiilor ultraviolete.
2. cheratinocitele, tipul predominant de celule din epiderm, care produc cheratina.
3. celulele tactile sau celulele Merkel, care sunt un tip de receptor senzitiv, intrând în
componența discurilor Merkel.
4. celulele dendritice Langerhans, cu rol în imunitate.
Capacitatea regenerativă a epidermului este de-a dreptul impresionantă, omul pierzând în timpul
vieții în jur de 16 kg numai de la acest nivel.

Dermul
Este de fapt o pătură formată din țesut conjunctiv dens, dar în același timp felxibil. Aici
se găsesc vase de sânge și limfatice, terminații nervoase și anexe cutanate: foliculi piloși și glande
sebacee, sudoripare, fibre musculare. Dermul comunică strâns cu epidermul, fiind unit cu acesta
prin intermediul unor elemente fibroase, care împiedică pătrunderea unor substanțe de
dimensiuni mari sau a microorganismelor. De asemenea, există niște proiecții înspre epiderm
numite papile dermice, care contribuie la ancorarea celor două straturi. Dermul este alcătuit din
două straturi:
 Superficial avem stratul papilar, puternic vascularizat, format din țesut conjunctiv lax,
receptori senzitivi, fibre elastice. La acest nivel se găsesc și papilele dermice, fiind mai

6
evidente pe suprafața degetelor unde formează niște proeminențe numite creste papilare,
a căror întipărire dă naștere amprentelor, care au importanță în mărirea suprafeței de
contact a degetelor, pentru a putea prinde mai bine obiectele.
 Stratul profund se numește stratul reticular, și este format din țesut conjunctiv dens,
care contribuie în proporție de 80% la grosimea dermului.
Fibrele de colagen sunt componenta de bază a pielii. Se caracterizează prin flexibilitate
și reziztența la factorii mcanici și fizici. De starea fibrelor de colagen depinde aspectul exterior
al pielii- starea sa se înrăutățește cu trecerea timpului dar și sub influența altor factori atmosferici-
radiațiile ultraviolete. Astfel pielea devine uscată își pierde vigoarea și tinerețea.
Fibrele elastice formează o rețea care se sprijină pe rețeaua de fibre de colagen. Acestea sunt
foarte întinse și de ele depinde întinderea și elasticitatea pielii. Sunt compuse din aminoacizi
dintre ei, cel mai important glicoproteina.
Fibrele reticulare formează o rețea în sbstanța fundamentală a dermei în apropierea
vaselor sanguine. Ele sunt responsabile de elasticitatea pielii. Substanța de bază, fundamentală
este compusă din mucopolizaharide, acid hialuronic, săruri minerale și glicoproteine.
În interiorul dermului se află glandele sudoripare, sebacee, glande apocrine, foliculii piloși ,
vasele sanguine și nervii. Nervii penetrează epidermul, dar vasele sanguine rămân în derm. Părul
și ductele glandulare trec prin epiderm până la suprafață.
Fiecare glandă sudoripară este fomată dintr-un conduct contorsionat de celule epiteliale care se
deschid în ductul sudoripar, deschizându-se la suprafața pielii. Secreția glandelor sudoripare este
controlată de sistemul nervos și este stimulată de emoții, stres sau de necesități calorice.
Glandele sebacee se deschid în foliculii piloși și sunt constituite din celule epiteliale
specializate, care produc sebumul, o secreție uleioasă. Sunt foarte numeroase pe cap, fața, piept
și spate. Ele au funcția de a lubrefia părul și tegumentul și sunt controlate de hormonii sexuali.
Glandele apocrine se dezvoltă la pubertate și sunt prezente la nivelul axilelor, sânilor și
lângă organele genitale. Ele au un miros specific și sunt o caracteristică sexuală. Când încep să
se dezvolte, secretă un produs cu o densitate asemănătoare laptelui.
Există o rețea fină de terminații nervoase în ambele straturi ale pielii, care sunt mai
numeroase în mod particular la nivelul pulpei degetului. Ele transmit stimulii de căldură și
atingere, la fel ca și cei de rece , mâncărime și durere care pot iniția reflexe de protecție.

Hipodermul
Nu este o componentă propriu-zisă a pielii; se mai numește țesut subcutanat sau dar
prezintă aceleași caracteristici protective. Este format din țesut conjunctiv lax, bogat în

7
grăsime.
În hipoderm se află:
 bulbii firlui de păr,
 glomerulii glandelor sudoripare,
 anumiți corpusculi senzitivi.
Hipodermul formează fascia superficială, acoperind fascia groasă și densă a țesutului
muscular scheletal subiacent.
Anexele pielii
Sunt structuri care provin, în special, din epiderm, având variate funcții. După structura
lor, există:
 anexe cornoase reprezentate de firele de păr și unghii,
 anexe glandulare care sunt de fapt glandele sudoripare și sebacee.

Fig. 2 – Glandele pielii (http://www.corpul-uman.com/2010/12/glandele-pielii.html)

Fiziologia analizatorului cutanat


Analizatorul cutanat are rol în integrarea organismului în mediu și în apărarea activă,
prin reacțiile adaptative generate pe baza excitațiilor prelucrate de SNC și transformate în
senzații tactile, termice și dureroase.
a) Segmentul periferic este reprezentat de receptorii tactili, termici și dureroși situați în
piele.
Pielea este organul conjunctivo-epitelial, care acoperă integral suprafața organismului și
se continuă cu mucoase la nivelul orificiilor. Pielea este constituita din trei straturi: epiderm,
derm și hipoderm.

8
Vascularizația este mai densă în stratul papilar al dermului și în porțiunea subdermică.
În piele se află producțiile acesteia: părul cu musșchii erectori, glandele sebacee și
sudoripare, precum și receptorii sensibilităților cutanate specifice.
Funcțiile pielii sunt: funcția de protecție împotriva agenților externi, de excreție (prin
glandele sudoripare), de termoreglare (prin vasodilatație, vasoconstricție periferică și secreție
sudorală), de depozitare a lipidelor și funcția de organ de simț, prin receptorii pe care îi conține.
Sensibilitatea tactilă fină, epicritică sau de atingere, este determinată de excitanți care
produc deformări ușoare ale tegumentului. Sensibilitate tactilă mai pronunțata prezintă zonele
păroase, pulpa degetelor și buzele.
Sensibilitatea tactilă presională este determinată de apăsare, iar receptorii specifici sunt
situați în profunzimea tegumentului.
Două sau mai multe excitații tactile aplicate simultan sunt recepționate numai dacă distanța
dintre punctele excitate este suficient de mare. Fenomenul poartă numele de discriminare
tactilă.
Sensibilitatea termică este neuniformă pe suprafața tegumentului. Receptorii pentru rece
sunt mai numeroși decăt cei pentru cald. Intensitatea senzației depinde de mărimea suprafeței
excitate și de diferența de temperatură dintre tegument și excitant.
Sensibilitatea dureroasă, determinată de excitanți care produc leziuni celulare, se
manifestă mai intens la nivelul degetelor, buzelor și vârfului limbii. La durerea tegumentară se
manifestă o mare capacitate de discriminare, deoarece aceeași zonă a pielii poate fi inervată de
mai mulți neuroni. Durerea viscerală poate fi determinată și de distensia unui organ.
Algoreceptorii sunt mai rari în viscere, motiv pentru care durerea viscerală nu se poate localiza
precis.
Datorită conducerii pe aceleași căi medulare a sensibilităților dureroase somatice și
viscerale, durerea somatică este însoțită de reacții vegetative (accelerare a ritmului cardiac,
secreție sudorală), iar durerea viscerală este însoțită de reflexe somatice (contracția musculaturii
abdominale).
b) Segmentul de conducere. Căile aferente au fost descrise la funcția de conducere a
măduvei și la nervii cranieni. În cazul fasciculelor spinobulbare, axonilor deutoneuronilor din
bulb li se alătură și fibrele senzitive ale trigemenului (V).
c) Segmentul central al analizatorului cutanat este localizat în girusul postcentral din lobul
parietal (ariile somestezice 1 și 2). Proiecțiile tactilă, termică și dureroasă dintr-o anumită regiune
a corpului se amestecă în aceeași zonă a scoarței de pe emisfera opusă.
Pe baza informațiilor din mediul extern, se creează senzații care permit recunoașterea
dimensiunilor, formei, greutății și consistenței unui corp, a vibrațiilor, a diferențelor de
9
temperatură și a unor agenți nocivi. Pe această bază se pot elabora comenzi adecvate, care au ca
rezultat reacția de adaptare a organismului. Analizatorul cutanat, împreuna cu analizatorul
kinestezic, asigură determinarea poziției și deplasării unor segmente corporale în raport cu altele.

2.1.3. Vascularizația analizatorului cutanat

Vascularizaţia cutanată se realizează prin intermediul unui sistem vascular complex, alcătuit din:
– Arteriole
– arteriole terminale
– sfinctere precapilare
– capilare arteriale şi venoase
– venule postcapilare
– venule colectoare

Fig. 3- Vascularizația pielii (https://www.academia.edu/ 15809280/


Curs_1._ANATOMIA_SI_FIZIOLOGIA_PIELII)
Din cauza forțelor de forfecare la care este supusă frecvent pielea, grosimea peretelui vascular la nivel
cutanat este mai mare în comparaţie cu alte organe. În ceea ce priveşte organizarea sistemului vascular
cutanat, la nivelul dermului papilar acestaformeaza un plex vascular superficial , care este interconectat
cu plexul vascular profund situat la interfaţa dermo-hipodermică.
Plexul vascular superficial
10
• Se găseşte la limita dintre dermul papilar şi cel reticular, la 1-2 mm sub suprafaţa epidermală, având o orientare
paralelă cu aceasta. În structura sa intră arteriole şi venule, care sunt dispuse sub formă de perechi
ceconstituie o reţea vasculară vastă.
• Arteriolele plexului superficial au un perete muscular bogat în fibre musculare netede, au
lumenul cu diametrul cuprins între 7,5 μm şi 12 μmşi un diametru exterior de 17-26 μm şi
funcţionează, cel mai probabil, caparte componenta a sistemului de vase de rezistenţă din piele.
• De la nivelul arteriolelor terminale ale plexului superficial se formeazăanse capilare care au un
traiect ascendent spre porţiunea superioară adermului papilar. Fiecare ansă capilară este alcătuită dintr-un
braţ ascendent, o porţiune cu aspect de arcadă şi un braţ descendent. Deobicei, fiecare papilă dermică
este irigată de câte o ansă capilară dar înzonele în care reţeaua crestelor interpapilare este mai dezvoltată pot exista
chiar mai multe anse capilare într-o singură papilă. În regiunilecutanate în care dezvoltarea papilelor
dermice este redusă, traseul anselorcapilare urmează joncţiunea dermo-
epidermică.
Plexul vascular profund
• Este dispus la limita dintre dermul profund şi hipoderm, având un traiect paralel cu cel al plexuluisuperficial.
Arteriolele acestui plex vascular sunt ramificaţii ale unor ramuri din arterele musculo-subcutanate ce pătrund în
dermul profund.
• Arteriolele plexului profund dau naştere unor reţele capilare ce participă la vascularizarea anexelorpielii (foliculi
piloşi, glande sebacee, glande sudoripare)
• De la acest nivel, sângele este preluat de venulele plexului profund care se varsă în venulecolectoare, ce
penetrează ţesutul subcutanat şi asigură propulsia sângelui de la nivelul pielii. Plexulvascular profund este
interconectat cu cel superficial prin intermediul unor arteriole şi venule scurte între care, la rândul lor, pot exista
interconexiuni, arteriolele ascendente putându-se uni întreele prin arcade vasculare.
• Vasele sanguine care aparţin dermului mijlociu şi profund au un diametru mai mare faţă de cele dindermul
superficial. În general diametrul acestora este cuprins între 40 şi 50μm dar pot fi evidenţiateşi vase cu diametrul
de până la 100 μm.

11
2.1.4. Inervația analizatorului cutanat

Pielea este inervată prin intermediul unei reţele tridimensionale cecuprinde milioane de fibre
nervoase. Această reţea este alcătuitădin fibre nervoase senzoriale şi fibre aparţinând sistemului nervos
autonom
• Cele mai numeroase fibre nervoase cutanate sunt cele senzoriale, care singure (terminaţii nervoase libere)
sau asociate cu structurispecializate (receptori complecşi) funcţionează ca receptori pentrusensibilităţile tactilă,
termică, dureroasă sau pruriceptoare.
• Fibrele nervoase autonome cutanate inervează vasele de sânge şilimfatice, muşchii erectori ai firelor de păr,
glandele sudoripareecrine şi apocrine, foliculii piloşi
• Astfel, fibrele nervoase cutanate autonome sunt implicate în reglarea circulaţiei sanguine şi limfatice cutanate,
reglareasudoraţiei, piloerecţie.

Fig. 4 – Inervația pielii ((https://www.academia.edu/ 15809280/


Curs_1._ANATOMIA_SI_FIZIOLOGIA_PIELII)

12
2.2. Prezentarea generală a afecțiunii Zona zoster

2.2.1. Definiție

Boală infecţioasă cunoscută și ca „herpes zoster" apărută ca urmare a reactivării virusului


varicelei. Zona zoster este o boală contagioasă, se poate transmite prin contact
cutanat și totodată poate provoca varicela. Se manifestă predominant la adulți și vârsnici, pe
fondul scăderii imunității ori sub efectul unui factor de stres.
Zona Zoster este o afecțiune virală provocată de virusul Varicelo-Zosterian, responsabil și de
îmbolnăvirea de varicelă (vărsat de vânt). Cele mai expuse la această afecțiune sunt persoanele
care au suferit de varicelă în copilărie, mai ales cei care au avut varicelă până la 18 luni și cei
care au un sistem imunitar slăbit. Incidența bolii este mai ridicată de regulă la persoanele în
vârstă, tocmai din cauza imunității scăzute. Virusul Varicelo-Zosterian este un tip de virus
herpetic, motiv pentru care această afecțiune mai este cunoscută și sub numele de Herpes Zoster.
Deși este considerată o boală a pielii, Zona Zoster are, de fapt, legătură cu terminațiile nervoase.
Odată contractat virusul, pacientul va dezvolta varicela, iar după vindecare virusul va rămâne în
stare latentă în organism la nivelul rădăcinilor nervoase. Pe fondul unei imunități deficitare,
virusul se poate reactiva, însă de data aceasta într-o nouă forma - Zona zoster.

2.2.2. Etiologie

Zona Zoster este cauzată de cinci factori principali, care, la rândul lor sunt legați de
aspecte ce țin de stilul de viață. Acești factori sunt:
 Antecedentele de varicelă - Persoanele care au suferit de varicelă au virusul în organism,
iar acesta se poate reactiva chiar și după ani de zile.
 Imunitatea scăzută - Acest factor este strâns legat de stilul de viațâ. De la alimentație
nesănătoasă, sedentarism, lipsa odihnei, obiceiuri nocive (fumat, consum excesiv de
alcool etc.) - toate aceste aspecte contribuie la slăbirea imunității și lasă organismul
vulnerabil la tot felul de agenți patogeni.
 Stresul - Este un factor de risc pentru o multitudine de afecțiuni. Stresul determină și
lipsa odihnei și slăbirea organismului, astfel încât acesta este mai expus îmbolnăvirilor.
 Vârsta - Pe măsură ce înaintăm în vârstă, riscul de a ne îmbolnăvi de Zona Zoster crește.
Persoanele cu vârsta de peste 60 de ani sunt cele mai expuse, iar incidența bolii crește
după această vârstă.
13
 Bolile cronice - Orice afecțiune cronică - diabet, boli cardiovasculare ischemice -
afectează capacitatea naturală a organismului de a luptă cu virusurile.
Este știut faptul că varicela este o boală foarte contagioasă, iar pacienților care suferă de
varicelă li se recomandă evitarea ieșirilor tocmai pentru a nu răspândi virusul. În cazul Zona
Zoster vorbim despre același grad ridicat de contagiune.
Virusul poate fi contractat de la alte persoane care suferă de varicelă, mai ales dacă
pacientul bolnav se află în stadiul eruptiv. Virusul se transmite pe cale aeriană sau prin contact
direct cu persoana bolnavă sau cu obiecte recent contaminate. Atingerea veziculelor sau contactul
cu lichidul din vezicule este un alt mod prin care poate fi contractat virusul.

Fig. 5.- Zona zoster (anatate.bzi.ro/6-remedii-naturiste-pentru-zona-zoster-10888)


Este un mit faptul ca Zona Zoster s-ar moșteni din familie. Transmiterea virusului și a
bolii nu are legatură cu ereditatea, ci cu expunerea la virus.

2.2.3. Diagnostic clinic(simptomatologie)

Diagnosticul infecției cu VVZ este în general clinic, bazat pe prezența erupției papulo-
eritemato-veziculare diseminate caracteristice varicelei sau restrânsă la nivelul unui dermatom,
asociată durerii neuropate din herpes zoster. Metode suplimentare de diagnostic sunt necesare în
cazul pacienților imunocompromiși cu erupție atipică, herpes zoster „sine herpete”.
Metode virusologice de diagnostic detectează prezența VVZ sau a ADN-ului viral la
nivelul probelor biologice. Pentru eficacitate maximă, terapia antivirală trebuie începută cât mai
rapid după debutul varicelei sau al herpesului zoster, de aceea este nevoie de metode sensibile,
specifice și rapide de identificare. Dintre metodele virusologice amintim imunofluorescența
directă și indirectă, citodiagnosticul Tzanck, cultura celulară, microscopia electronică, replicarea
in vitro, PCR.
14
La examenul dermatoscopic leziunile de herpes zoster prezintă un aspect nespecific,
caracterizat de zone eritematoase și vasodilatație.
Transmiterea VVZ la persoanele susceptibile este greu de prevenit datorită contagiozitații ce este
prezentă cu 24-48 de ore înaintea apariției semnelor clinice.
 Incubaţia nu poate fi precizată, fiind vorba de reactivarea unei infecţii latente.
 Perioada prodromală durează câteva zile şi asociază simptome moderate ca intensitate
(cefalee, febră, mialgii difuze), apoi durere prevestitoare în dermatoamele afectate, resimţită ca
senzaţie de arsură sau înţepături şi hiperestezie cutanată pe traiectul nervului senzitiv afectat.
Se poate evidenţia şi o adenopatie regională.
La 2 - 3 zile de la instalarea durerii nevralgice şi a hiperesteziei cutanate, apare erupţia
caracteristică.
 Perioada de stare (eruptivă): erupţia apare pe o arie cutanată delimitată, funcţie de
numărul de metamere afectate, fiind unilaterală, pe traiectul unui nerv senzitiv şi nedepăşind
linia mediană a corpului. Iniţial, apar macule congestive, uşor îndurate, care devin papule şi
apoi vezicule. Prin desicare, în 4 - 5 zile se formează cruste care se desprind în ziua 14 - 15
lăsând cicatrici uşor deprimate, depigmentate central şi înconjurate de un halou brun care poate
persista mai mult timp. Caracteristică este dispoziţia topografică a erupţiei în bandă sau centură
(zona în limba greacă însemnând centura feminină, iar zoster - centura de luptător).
Constant, erupţia se însoţeşte de sindrom neurologic: nevralgie intensă, hiperestezie
cutanată, simptome ce domină tabloul clinic şi pot persista săptămâni sau luni după remisiunea
erupţiei. Mai pot să apară şi tulburări vegetative (vasomotorii, de temperatura locală sau de
sudoraţie). Dacă sunt afectate şi coarnele anterioare ale măduvei apar şi semne motorii (pareze sau
paralizii). Uneori se constată şi o participare meningeală (meningita seroasă, meningo-encefalita,
cerebelita).

15
2.2.4. Diagnostic paraclinic, pozitiv și diferențial

Cel mai important diagnostic diferențial este erupția întâlnită în herpesul simplex
zosteiform, ce poate fi diagnosticat doar prin identificarea virusului, sau atunci când sunt
suspectate episoade repetate. Herpesul zoster prezintă leziuni în multiple stadii de dezvoltare și
are aspect hemoragic, prezintă neuropatia prodromală, erupția la nivelul unui dermatom și
absența unui istoric de erupție la același nivel. Atunci când pacientul are un istoric de erupție la
același nivel, atunci trebuie luat în considerare herpesul simplex.
Virusul Coxackie se prezintă uneori sub forma unei erupții zosteiforme, dar este rar
intâlnită această formă.
În diagnosticul diferențial al herpsului zoster intră și erizipelul bulos, eczema herpeticum,
dermatoze buloase autoimune și alte dermatoze zosteiforme, cum ar fi dermatita de contact.
Eczema herpeticum reprezintă o complicație a infecției cu virusul herpes simplex la
pacienții cu dermatită atopică, boală Darrier, boală Hailey-Hailey. Se caracterizează prin durere
la nivel cutanat și o erupție veziculară la nivelul pielii secundară infecției.

2.2.5. Complicații

Cele mai frecvente comlicații, la pacienții imunocompetenți, ce apar după un episod de


herpes zoster (HZ) sunt: nevralgia postzosteriană, herpesul zoster oftalmic, necroza acută a
retinei, sindromul Ramsay – Hunt, meningita aseptică, neuropatia motorie periferică, mielita,
paralizia facială, encefalita, sindromul Guillain-Barré, infecțiile bacteriene.
Nevralgia post-zosteriană (NPZ) reprezintă cea mai frecventă complicație a herpesului
zoster. Incidența NPZ a fost raportată ca fiind între 10 si 34% în funcție de definiția acceptată;
dacă o definim ca fiind durerea ce persistă peste 3 luni de la apariția erupției, atunci incidența
este între 10 si 20%. Calitatea vieții pacienților ce prezintă NPZ este scazută nu doar datorită
durerii ci și datorită comorbidităților ca: oboseala, insomnia și activitațile sociale reduse. NPZ
scade semnificativ calitatea vieții pacienților. Tratamentul farmacologic include folosirea de
antidepresive triciclice (ADT), anticonvulsivante, opioide, tramadol, lidoca ină topic, capsaicină
topic, iar tratamentul intervențional presupune blocuri nervoase și stimularea măduvei spinării.
Herpesul zoster oftalmic. Este asociat reactivării VVZ de la nivelul ganglionului
trigeminal și ramurei oftalmice a nervului trigemen. Complicațiile neurologice și oftalmologice
sunt o complicație a reactivării per se și sunt cele mai frecvente. Alte complicații ca pleoapa
cicatriceală sau pierderea totală a pleoapei, ptoza paralitică, conjunctivita, episclerita, sclerita,

16
keratita neurotrofică sau infecțioasă, iridociclita, retinita hemoragică, necroza acută a retinei,
choroidita, neurita retrobulbară, atrofia nervului optic, sindromul apexului orbital, oftalmia
simpatică; toate aceste complicații pot conduce la orbire.
Necroza retiniană acuta (NRA). Este adesea cauzată de VVZ. La gazdele
imunocompetente se prezintă ca iridociclită acută, inflamația corpului vitros, retinită necrozantă,
vasculită ocluzivă retiniană cu pierderea rapidă a vederii și eventual desprindere de retină.
Pacienții acuză adesea vedere incețoșată și durere; poate interesa și ochiul contralateral în
aproximativ 33 până la 59% din cazuri.
Afectarea aparatului cardiovascular. Frecvența evenimentelor cardiovasculare este
crescută în prima săptămână după diagnosticul herpesului zoster. În prima săptămână după
diagnostic riscul de apariție al infarctului miocardic crește de 1,7 ori, iar cel al accidentlui
vascular cerebral ischemic crește de 2,4 ori, scăzând trepatat în urmatoarele 6 luni.
Sindromul Ramsey-Hunt. Reprezintă cea mai importantă complicație a herpesului
zoster otic, descris caracteristic ca paralizie facială ipsilaterală, durere severă la nivelul urechii și
erupție papulo-veziculoasă la nivelul canalului auditiv extern și pavilionului urechii. Acest
sindrom este frecvent însoțit de simptome vestibule -cohleare ca vertij, pierderea auzului și
tinitus, alterarea gustului și lăcrimarea. Herpesul zoster otic ce prezintă afectarea nervilor
cranieni VII sau VIII asociază manifestări clinice diferite: pareza facială ipsilaterală, pierderea
auzului și vertij. Cei mai mulți pacienți care prezintă vertij,asociază și pierderea auzului, iar
pacienții fără pierderea auzului nu prezintă vertij. Leziunile de la nivelul limbii indică afectarea
nervului cranian VII și asociază pierderea gustului. Reactivarea VVZ poate cauza paralizie
facială periferică și în absența erupției, condiție denumită herpes zoster „sine herpete”.
Alte complicații neurologice sunt reprezentate de: Neuropatia periferică motorie (NPM),
Encefalita, Meningita aseptică, Mielita, Complicațiile dentare, Pancreatita acută, Sindromul
Guillan- Barré.
Vasculopatia. Infecțiile sunt cauze rare dar importante pentru apariția accidentului
vascular cerebral; VVZ este recunoscut ca factor declanșator pentru accidentul vascular cerebral
ischemic.
Vasculoptia multifocală cu infectarea arterei temporale și arterita cu celule gigante
(ACG). Vasculopatia multifocală datorată VVZ cu infectarea arterei temporale poate prezenta
toate simptomele clinice și modificările paraclinice întâlnite in ACG.
Disecția arterială și dolicoectazia. VVZ a fost asociat și cu dolicoectazia vaselor
cerebrale, prezentând multiple infarcte de dimensiuni mici. Deși VVZ afectează în principal
tunica medie cu fragmentarea membranei elastice interne, ectazia arterială și anevrismele însoțite
de hemoragie subarahnoidiană și intracerebrala sunt relativ rare.
17
Neuropatia la nivel cranian post herpes zoster. Se presupune că aceasta ar fi secundară
apariției infarctelor microvasculare datorate vasculopatiei de la acest nivel.
Tromboza de sinus venos post herpes zoster asociază senzația de febra, cefalee, greață,
vărsături și fotofobie. Toate cazurile citate în literatură au prezentat îmbunătățirea stării clinice
după tratament intravenos cu aciclovir.
Infarcte la nivelul măduvei spinării datorate VVZ au fost diagnosticate pe baza
mielopatiei acute asociate cu erupție (herpes zoster) sau în cazul mielopatiei acute fără erupție.
Boala trombotică periferică a fost raportată frecvent în literatură. Reactivarea VVZ
poate duce la infectarea vaselor de la nivelul dermatomului afectat.
VVZ aparține virusurilor cu tropism cardiac, deși frecvența complicațiilor cardiace este scăzută.
Miocardita sau miopericardita sunt rare în timpul unui episod de varicela și sporadice în herpes
zoster.

2.2.6. Evoluţie si prognostic

Evoluţia se face spre vindecarea leziunilor cutanate în 2 - 4 săptămâni, dar cu persistenţa


nevralgiei mai ales la bolnavii vârstnici. Prognosticul, în general bun, este mai rezervat la persoanele
imunodeprimate la care zona se poate generaliza şi se poate complica cu afectări neurologice.
Are o evoluție ce se întinde pe o perioadă de până la 3 săptămâni de la momentul debutului, iar
în primele 2-4 zile mai pot apărea noi leziuni veziculoase, ca apoi să se transforme în pustule.
După ce se sparg, acestea se transformă în cruste ce încep să se detașeze la 14-21 de zile,
cicatricile sunt minime inițial, iar alte leziuni mai profunde lasă cicatrice reziduală.
Complicațiile ce pot apărea în zona zoster se clasifică astfel:
- complicații cutanate, ce cuprind suprainfecția leziunilor cu alte bacterii, celulite, ulcerații și
chiar necroze dacă nu se intervine imediat cu tratament local și sistemic;
- complicații neurologice privind nevralgia postzosteriană, care la vârstnici poate dura ani de
zile, paralizii de nerv periferic, pierderea sensibilității în zona afectată;
- complicații oftalmologice: keratite, uveite, corioretinite, neuropatie optică, ptoza
palpebrală, glaucom secundar etc.;
- complicații viscerale: atingeri pulmonare, mai ales în afectarea de nerv mandibular, afectare
digestivă când este afectată zona din vecinătatea esofagului și cardiace, în situații extreme, cu o
diseminare hematologică exagerată și o viremie mare.
Prognostic- Zona zoster, de regulă, dispare în decurs de 2-4 săptămâni și cei mai mulți
dintre pacienții tineri și sănătoși se recuperează complet.

18
Statisticile arată că aproximativ 1-4% dintre pacienții care dezvoltă zona zoster au nevoie de
spitalizare pentru că au făcut complicații, iar 30% dintre acești pacienți au sistemul imunitar
defectuos.
Există un procent estimat foarte mic de decese pe an, direct asociate cu virusul varicelo-zosterian.
Cele mai multe decese se înregistrează la adulții vârstnici și la persoanele care au sistemul
imunitar compromis.

2.2.7.Tratamentul

Obiectivele importante ale terapiei antivirale sunt:


reducerea severității și duratei durerii asociate nevritei acute,
vindecarea mai rapidă a leziunilor cutanate,
prevenirea formării de noi leziuni,
prevenirea nevralgiei postzosteriene,
scăderea replicării virale,
prevenirea cicatricilor inestetice.
Agenții terapeutici folosiți în episoadele acute de herpes zoster sunt aciclovir, valaciclovir și
famciclovir. Aceștia inhibă selectiv replicarea VZV. Acești analogi nucleozidici au înlocuit
vidarabina și IFN – α, care au fost primii agenți antivirali folosiți în tratamentul varicelei sau
herpesului zoster la pacienții imunocompromiși. Aciclovirul, în forma sa inactivă, pătrunde în celula
infectată de către VZV, unde sub acțiunea timidin kinazei virale va suferi o primă fosforilare la forma
sa activă, ciclovir trifosfat. Sub aceasa formă inhibă ADN polimeraza virală.
Concentrațiile uzuale necesare pentru inhibarea VZV sunt cuprinse între 0,1 si 0,2 mg/ml.
Nu există o părere comună legată de prevenirea NPZ prin tratament antiviral, datorită
rezultatelor contradictorii obținute în diferite studii.
S-a demonstrat că administrarea de aciclovir la 48-72 de ore de la debutul erupției, aduce
un beneficiu clinic în tratamentul nevritei acute și în prevenirea NPZ.
Unul dintre cei mai importanți inhibitori ai replicăriii virale, brivudina, bromovinil–
deoxiuridina, este un inhibitor al ADN polimerazei virale. Se administrează 125 mg/zi, doza
unica, per os, cu o dur ată a tratamentului de 1 săptămână. În administrarea per os are o
biodisponibilitate de aproximativ 30%.
Apariția de tulpini rezistente de VVZ este rară, dar a fost raportată la pacienții sever
imunocompromiși, în mod special la cei cu SIDA ce prezintă reactivare cronică a VVZ,
neredobândind imunitatea mediată celular față de VVZ.

19
Foscarnetul și IFN-α reprezintă alternative de tratament la pacienții cu risc crescut și
reprezintă medicație de rezervă pentru tulpinile de VVZ rezistente la aciclovir. Foscarnetul se
administrează intravenos; este un inhibitor direct al ADN polimerazei virale. Doza recomandată
este de 40 mg/kg de două ori pe zi.
Ganciclovirul are o eficiență comparabilă cu cea a aciclovirului, dar prezintă toxicitate
crecută (1). Inhibă replicarea virală in vitro pentru herpes simplex, VVZ, virusul Epstein-Barr. Există
sub formă de capsule a 200 mg sau valganciclovir fiole cu pulbere liofilizată 500 mg/10 ml.
Terapia antivirală este recomandată pacienților cu vârsta mai mare de 50 de ani, ce
prezintă un episod de herpes zoster necomplicat, ce se prezintă în 72 de ore de la debutul
simptomatologiei clinice. Aciclovirul, valaciclovirul sau famciclovirul sunt considerate sigure în
tratamentul herpesului zoster la pacienții imunocompetenți și au demonstrat un beneficiu clinic.
În general sunt preferate valaciclovirul și famciclovirul datorită necesității unor doze mai mici.
Opțiunea terapeutică este influențată și de costul medicamentului.
Durata tratamentului este de 7 zile, iar dozele sunt:
• Aciclovir 800 mg * 5/zi
• Famciclovir 500 mg*3/zi
• Valaciclovir 1000 mg*3/zi
Tratamentului antiviral i se asociază tratamentul durerii neuropate acute (tratament
simptomatic), tratament patogenic și tratament local.
Tratamentul simptomatic. Deși antiinflamatoarele nesteroidiene sau acetaminofenul
(paracetamol) nu sunt eficiente în tratamentul durerilor neuropate, totuși ele tratează cu success
nevrita acută și NPZ. Numeroase studii au demonstrat eficiența opioidelor în tratamentul
durerilor neuropate, inclusiv a NPZ. Se pot face asocieri între acetaminofen si analgezice opioide
(codeina, tramadol).
Tratamentul patogenic. Administrarea de vitamine din grupul B, corticoterapie sistemică,
antiinflamatoare non-steroidiene.
Tratamentul local trebuie să previna suprainfecția bacteriană. Se face cu soluții
antiseptice locale; urmărește uscarea leziunilor.

20
2.3. Rolul autonom și delegat al asistentului medical în îngrijirea pacientului
cu Zona zoster

Responsabilităţile asistentului medical sunt importante şi pe baza lor se pot structura


metode şi indiferent de definiţii, strategii, opinii, mentalităţi stau la baza standardelor pentru
un comportament etic.
În procesul de îngrijire se impune necondiţionat parteneriatul cu pacientul, echipa de
îngrijire (medic, asistent medical, infirmieră etc.).
Rolul autonom:
 Liniştesc pacientul;
 Asigur condiții bune de spitalizare;
 Comunic în permanenţă cu pacientul;
 Monitorizez pacientului în permanenţă;
 Asigur un climat corespunzător;
 Favorizez vizita familiei;
 Protejez, menţin, restaurarea şi promovarea sănătăţii sau autonomiei individului;
 Uşurez suferinţa şi asist individul în ultimele momente de viaţă;
 Stabilesc procesului de îngrijire;
 Favorizez integrarea şi reintegrarea în familie sau societate;
 Îndeplinirea rolului necesită deprinderi şi capacităţi profesionale;
 Din punct de vedere al procesului de îngrijire, intervenţiile aplicate sunt de natură
tehnică, relaţională şi educativă, în funcţie de informaţiile fizice, psihice, sociale,
economice, culturale sau spirituale ce privesc individul.

Rolul delegat al asistentului medical:


 Supravegherea clinică a bolnavului şi a efectelor terapeutice;
 Pregătirea psihică şi fizică pentru investigaţii;
 Participarea şi colaborarea la aplicarea diverselor tehnici invazive de îngrijire;
 Aplicarea prescripţiilor medicale;




21
3.1. Fișa tehnică nr. 1- Măsurarea și notarea temperaturii corporale

Măsurarea temperaturii corporale se efectuează, la ora actuală, cu termometrul electronic.


Aparatul permite măsurarea temperaturii cutanate(în axilă), rectale și timpanice. Această
măsurare a temperaturii este rapidă și fiabilă.
Indicaţii
- Supraveghere sistematică în cursul spitalizării;
- Supravegherea unui sindrom infecțios sau inflamator.
Pregătirea Materialelor
Se vor pregăti pe o tavă medicală:
- termometru electronic cutanat sau timpanic cu sondă disponibilă;
- comprese curate şi soluţie dezinfectantă;
- lubrifiant pentru tennometrul rectal.
Se vor folosi racorduri de unică folosinţă pentru termometrele timpanice. Termometrul
va fi dezinfectat după fiecare pacient.
Pregătirea Pacientului
- se explică pacientului procedura;
- se cere pacientului să rămână culcat în pat.
Pentru supravegherea sistematică este important de considerat faptul că temperatura este
mai mică dimineaţa înainte ca pacientul să se ridice din pat. Efectuarea procedurii de măsurare a
temperaturii
Cu termometrul electronic timpanic
- se introduce captatorul adaptat la un capişon de unică folosinţă în urechea pacientului;
- se roteşte termometrul cu 30° spate pentru a fi în faţa timpanului,
- aparatul afişează temperatura în 1-3 secunde.
Cu termometrul electronic cutanat
- se descoperă axila pacientului;
- se tamponează pentru a îndepărta transpirația;
-se introduce sonda/captatorul termometrului în mijlocul axilei şi se apropie braţul de
torace;
- se aşteaptă 30 sec. până se aude semnalul sonor;
- se ajustează temperatura alişată cu 0,5°C pentru a obţine temperatura corporală;
- se spală mâinile;
Același termometru poate fi folosit și pentru măsurarea temperaturii rectale.

22
Cu termometrul electronic oral
- Se introduce sonda/ captatorul electronic într-un capișon din material plastic;
- Se plasează în cavitatea bucală, sublingual;
- Se menține termometrul pe loc până la semnalul sonor;
- Se scoate termometrul și se citește valoarea;
- Se aruncă capișonul din plastic în recipientul pentru deșeuri;
- Se spală mâinile.
Observații
- Măsurarea temperaturii rectale poate să antreneze leziuni dacă este practicată cotidian;
- Măsurarea temperaturii rectal poate provoca sângerări la copii, rupturi ale venelor
hemoroidale, escare sau rectite( necesitând intervenții chirurgicale).
Reprezentarea grafică a ttemperaturii
- Se socotesc pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură câte două diviziuni de
grad;
- Se notează grafic valoarea înregistrată, printr-un punct de culoare albastră așezat direct pe
linia orizontală din rubrica corespunzătoare pentru dimineața (D) sau seara (S) pentru cifrele
cu soț(pare);
- Se unește primul punct cu rubrica pentru temperatură aflată în partea dreaptă a sistemului de
coordonate din foaia de temperatură;
- Se obține curba termică prin unirea punctelor care indică valorile temperaturii măsurate
bicotidian pe parcursul zilelor de supraveghere și îngrijire.
Educarea pacientului
- Se informează pacientul că termometrul este un instrument indispensabil pentru aprecierea
stării generale la domiciliu;
- Se explică pacientulu cum să întrțină și să utilizeze termometrul;
- Se oferă pacientului un tabel cu valori termice orientative, în funcție de calea de măsurare
folosită, ca în exemplul de mai jos:
Calea de măsurare Scala Celsius Scala Fahrenheit
orală 37°C° ± 0,1-0,6 98,6°F ± 0,5-1,0
Rectală 37,5°C° ± 0,3-0,6 99,6°F ± 0,5-1,0
Axilară 36,5°C° ± 0,3-0,6 97,6°F ± 0,5-1,0

23
3.2. Fișa tehnică nr. 2- Măsurarea Tensiunii Arteriale

Scop: evaluarea funcțiilor cardiovasculare, forța de contracție a inimii, rezistența determinate de


elasticitatea și calibrul vaselor.
Elemente de evaluat:
- tensiunea arterială-sistolică,
- tensiunea arterială minimă- diastolică
Material necesar
- aparat pentru măsurarea tensiunii arteriale: cu mercur Riva Rocci cu manometru,
- stetoscop,
- tampon de vată,
- alcool,
- creion cu pix roșu și albastru.
Metode de detrminare
a. palpatorie,
b. auscultatorie.
Intervențiile asistentei
a. prin auscultatorie :
- pregatirea psihică a pacientului,
- asigurarea repausului fizic și psihic timp de 15 min. ,
- spălarea pe mâini cu apă și săpun,
- se aplică manșeta pneumnatică pe brațul pacientului sprijinit și în extensie,
- se fixează membrane stetoscopului pe artera humerală, sub marginea inferioară a manșetei,
- se introduce olivele stetoscopului în ureche,
- se pompează aer în manșeta pneumatică cu ajutorul parei de cauciuc până la dispariția
zgomotelor pulsative,
- se descomprimă progresiv aerului din manșeta prin deschiderea supapei până când se
percepe primul zgomot arterial(care reprezintă valoarea tensiunii arteriale maximă sau
sistolice),
- se reține valoarea indicate de coloana de mercur sau acul manometrului pentru a fi
consemnată,
- se conțină decomprimarea, zgomotele arteriale devenind tot mai puternice,
- se reține valoarea indicată de coloana de mercur sau de acul manometrului, în momentul în
care zgomotele dispar aceasta reprezintă tensiunea arterială minimă,

24
- se notează în valoarea obținută cu o linie orizontală de culoare roșie, socotindu-se pentru
fiecare linie a foii o unitate coloană de mercur,
- se unesc liniile orizontale cu linii verticale și se hașurează spațial rezulatat cu albastru
- în alte documente medicale se înregistrează cifric.
Ex: T.A maximă = 150mmHg;
T.A minimă = 75 mmHg;
T.Amin= T.A max/2 ±1
- se dezinfectează olivele stetoscopului și membranele cu alcool;
b. metoda palpatorie:determinarea prin palparea arterei radiale:
- nu se folosește stetoscopul biauricular;
- etapele sunt identice etapei auscultatorie;
- are dezavantajul obținerii unor valorii mai mici decat realitatea, palparea periferică fiind
posibilă numai de reducarea accentuate a compresiunii exterioare.
DE REȚINUT!
Manșeta pneumatică va fi bine atașată de brațul pacientului.
Manometrul va fi plasat la nivelul arterei la care se face detrminarea.
Măsurarea va fi precedată de liniștirea pacientului.
În caz de suspiciune se repetă măsurarea fără a scoate manșeta de pe brațul pacientului.
La indicația medicului se pot face măsurători comparative la ambele brațe.

3.3.- Fișa tehnică 3- Măsurarea pulsului


Indicații
- determinarea numărului de bătăi cardiace pe minut;
- obținerea de informații despre activitatea inimii și despre starea arterelor;
- aprecierea răspunsului inimii la medicația cardiacă, activitate sau stres.
Pregătirea materialelor
Pregătirea psihică
- se explică pacientului procedura pentru a reduce emoțiile, teama și a obține colaborarea;
- se asigură un repaus psihic de cel puțin 5 minute înainte de măsurare;
Pregătirea fizică
- se se asigură un repaus psihic de cel puțin 5 minute înainte de măsurare;
- se așează pacientul în poziție confortabilă în funcție de starea generală:
-.în decubit dorsal cu membrul superior întins pe lăngă corp, articulația mâînii în extensie,
mâna în supinație( palma orientată în sus);

25
-.în poziție semișezândă( în pat sau în fotoliu) antebrațul în unghi drept sprijinit pe
suprafața patului, mâna în supinație și extensie.
Efectuarea procedurilor
- se spală mâinile;
- se reperează artera radială la extremitatea distală a antebrațului, pe fața anterioară(internă),
în șanțul radial aflat în prelungirea policelui;
- se plasează degetele index, mediu și inelar(2,3,4) deasupra arterei radiale repetate;
- se exercită o presiune ușoară asupra arterei pe osul radius, astfel încât să se perceapă sub
degetele pulsațiile sângelui;
- se fixează un punct de reper pe cadranul ceasului de mână;
- se numără timp de un minut pulsațiile percepute sub degete, sau 30 secunde și înmulțite cu
doi numărul pentru a obține rata pulsului pe minut;
- se apreciază ritmul, amplitudinea și elasticitatea peretelui arterial în timp ce se măsoară
frecvența;
- se înregistrază frecvența pulsului în carnetul personal notând: numele pacientului, salonul,
data înregistrării, rata;
- se spală mâinile.
Reprezentarea grafică a pulsului în foaia de temperatură
- se socotesc pentru fiecare linie orizontală a foii de temperatură câte 4 pulsații;
- se notează grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roșie, așezat direct pe linia
orizontală din rubrica corespunzătoare pentru D (dimineață) sau S (seara), pentru valorile
care cresc din 4 în 4(ex.: 64, 68, 76,80);
- se noteză grafic valoarea înregistrată printr-un punct de culoare roșie așezat în mijlocul
pătratului din rubrica corespunzătoare (D sau S) pentru valorilor care cresc din 2 în 2(ex.:
62, 66, 70);
- se unește primul punct, printr-o linie cu săgeată, cu rubrica pulsului aflată în partea dreaptă
a sistemului de coordonate din foaia de temperatură;
- se obține curba pulsului prin unirea punctelor care indică valorile ratei cardiace măsurate
bicotidian, pe parcursul zilelor de supraveghere și îngrijire.
Evaluareaeficacității procedurii
Rezultate așteptate/ dorite:
- pulsul este bine bătut, regulat, iar frecvența să înscrie limite normale corespunzătoare vârstei:
- tegumentele și mucoasele sunt normal colorate;
- pacientul este liniștit.
Rezultate nedorite
26
- rata pulsului este mai mare sau sub normalul caracteristic vârstei;
-. pulsul radial nu este perceptibil;
-. pulsul este aritmic;
-. amplitudinea este mică sau crescută;
-. pacientul este palid, anxios, acuză palpitații, extrasistole;
-. pacientul are una sau mai multe dintre problemele de dependență următoare:
-. intoleranță la activitate:
-. alterarea confortului;
-. deficit de volum lichidian;
-. exces de volum lichidian;
-. alterarea perfuziei tisulare.
Modificări în situații selectate
- dacă pulsul radial nu este palpabil se caută alte artere accesibile pentru măsurare;
-.artera temporală: la un lat de deget desupra și lateral de stânca temporalului, în dreptul
pavilionului auricular:
-.artera carotidă externă( dreaptă sau stângă): pe fața anterioară a gâtului, în șanțul
delimitat de laringe (anterior) și mușchiul sternocleidomastoidian (lateral);
-.artera pedioasă- pe fața dorsală a piciorului, în dreptul primului șanț intermetatarsian;
-.artera femurală- în regiunea inghinală, la nivelul triunghiului lui Scarpa;
-.apex( vârful inimii)- pulsul apical, în spațiul 5 intercostal pe linia medioclaviculară
stângă;
- la copiii sub 2 ani se evită măsurarea pulsului radial întrucât rata crescută și aria mică
de palpare pot determina valori inexacte;
- la copiii peste 2 ani rata pulsului radial se obține atunci când sunt liniștiți sau dorm,
întrucât este dificil să obții colaborarea copilului de a rămâne cu mâna nemișcată;
- la copil, pentru o acuratețe maximă, rata pulsului se numără timp de 1 minut.
Educarea pacientului
- se învață pacientul să-și măsoare singur pulsul periferic la arterele carotidă sau temporală
întrucât sunt mai accesibile pentru autopalparea la domiciliu;
- se instruiește pacientul să exercite o presiune ușoară folosind trei degete pentru palpare;
- se informează pacientul/familia care sunt valorile normale ale pulsului, caracteristice vârstei;
- se instruiește pacientul/familia să ia legătura cu meducul curant ori de câte ori valorile ratei
pulsului sunt deviate de la normal și starea generală a pacientului se modifică.
- se oferă pacientului un tabel de valori orientative ca în exemplul de mai jos:

27
Vârsta Rata aproximativă Rata medie
Nou-născut 120- 160 140
1-2 luni(sugar) 100- 140 120
12 luni- 2 ani 80- 130 110
2 ani- 6 ani 75- 120 100
6 ani- 12 ani 75- 110 95
Adolescent 60- 100 80
Adult 60- 100 80

3.4. Fișa tehnică nr. 4- Administrarea medicamentelor pe cale orală

Scop

Introducerea în organism, pe cale orală, prin înghițire sau sublingual, a unei cantități de
medicament care să acționeze general sau local.
Principii generale
- administrarea medicamentelor pe cale orală se face prin înghițire, sublingual și translingual;
- sublingual se administrază Nitroglicerină, Ergotamină, dezinfectante ale cavității bucale și
orofaringelui, unele pansamente gastrice (Dicarbocalm);
- translingual (pe limbă) se administrază șpray-uri medicamentoase pe bază de nitrați, pentru
pacienții cu angină cronică; pacientul în acest caz trebuie să aștepte 10 secunde după
administrare înainte de a înghiți;
- necesită o bună cunoaștere, de către asistenta medicală, a tratamentelor prescrise de medic,
a efectelor terapeutice și a reacțiilor adverse;
- administrarea medicamentelor trebuie să răspundă exigențelor de calitate și de securitate;
- asistentul medical este responsabil în acest caz.
Pregătirea materialelor
- prescripția medicală;
- cărucior cu medicamente;
- flacon cu soluție hidroalcoolică;
- o pereche de foarfece;
- pahare de unică folosință/ recipiente speciale pentru medicamente.
Pregătirea pacientului

28
- se identifică capacitățile pacientului de a-și administra tratamentul și de a-l supraveghea;
- se explică pacientului împortanța luării medicamentelor conform prescriției medicale;
- se adaptează demersul educațiv la nivelul de instruire al pacientului pentru a asigura
securitatea și calitatea administrării tratamentului;
- se instalează pacientul confortabil;
- se acordă ajutor pacientului aflat în dificultate;

Efectuarea procedurii- condiții preliminare


- pregătirea tratamentului trebuie să fie extemporanee de către asistenta care distribuie
medicamentele;
- medicamentele pot fi pregătite dinainte utilizând o listă ce va conțiene în mod obligatoriu,
medicamentele identificate prin:
-numele și prenumele pacientului;
-doza/ orarul de administrare;
-data prescrierii;
- pregătirea tratamentului necesită controlul riguros al calității fiecărui medicament de
către asistenta medicală (culoare, aspect, integritate);
- se aplică exact posologia prescrisă de medic și se respectă regulile generale de administrare
a medicamentelor.
Administrarea propriu-zisă a medicamentului
- se identifică pacientul;
- se verifică încă odată prescripția medicală la patul pacientului, în momentul administrării;
- se realizează o fricțiune hidroalcoolică a mâinilor sau se face un lavaj simplu înainte de
fiecare distribuire;
- se păstrează medicamentele în blistere sau formele de condiționare proprii, până când sunt
luate;
- se decupează blisterul cu foarfeca dacă medicamentul nu este condiționat într-o alveolă
individuală;
- se pun medicamentele pentru ora prescrisă într-un păhărel cu întrebuințare unică, înainte de
a le da pacientului;
- se explică pacientului modalitățile de luare a medicamentelor:
-pe nemâncate (a Jeun) în timpul mesei sau după masă;
-cu un pahar cu apă, pentru capsule, tablete, comprimate;
-dizolvat în apă, pentru comprimatele care se dizolvă sau pentru pulberi;

29
-fără diluție- pentru siropuri, suspensii sau pentru comprimatele care se administrează
sublingual;
- se aplică demersul educativ de autonomizare a pacientului și de creștere a compilanției
la tratament.
Supraveghere și evaluare
Supravegherea administrării medicamentelor per os trebuie să garanteze evaluarea prin:
- o administrare corectă: doză/orar, mod de administrare conform recomandării medicale;
- măsurarea funcțiilor vitale înainte, în timpul și/sau după administrare în funcție de
medicament pentru a identific efectele benefice și cele indezirabile;
- consemnarea semnelor de necompilanță la tratament;
- aprecierea nivelului de conștiență al pacientului pe durata tratamentului;

30
2.4.Procesul de îngrijire al unui pacient cu Zona zoster

2.4.1. Interviu (culegerea datelor)

Caz clinic de Zona zoster


Informaţii
Culegerea de date
Pacient P.D în vârstă de 65 de ani pensionar, căsătorit, din Onești, s-a prezentat la data de
11.01.2019 la spital cu diagnosticul de zona zoster, localizat în zona feței.
Antecedente personale: nu are
Diagnostic internare zona zoster: cefalee, greţuri, dureri, înţepături la nivelul toraco-abdominal.
La indicaţia medicului de familie aceasta urmase tratamentul cu: aciclovir, aspirină, ibuprofen.
Istoricul bolnavului: pacientul se prezintă la internare cu dureri mari, stare generală alterată, în
stare anxioasă.
Manifestări de dependenţă: durere, tulburări generale, eritem.
Problemele pacientului: alterarea stării generale, discomfort fizic şi psihic.
Nevoi afectate:
 nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie;
 nevoia de a bea şi de a mânca;
 nevoia de a elimina;
 nevoia de a se mişca şi de a avea o bună postură;
 nevoia de a se odihni şi a dormi;
 nevoia de a se îmbraca şi de a se dezbrăca;
 nevoia de a fi curat şi îngrijit;
 nevoia de a putea evita pericolele;
 nevoia de a comunica;
 nevoia de a învaţa cum să işi păstreze sănătatea;
Obictive: liniştirea bolnavului, calmarea durerii;
Intervenţiile asistentei medicale:
-îi administrez prednison pe cale orală;
-măsor funcţii vitale TA, P, R şi pregătesc pacientul pentru investigaţii clince.
Evaluare: pacientul nu mai prezintă dureri, usturimi, înţepături.

31
2.4.2.Analiza și interpretarea datelor

Nevoile fundamentale după Virginia Henderson


Nevoile fundamentale Manifestări de Manifestări de Sursa d
e
independenţă dependenţă dificultate
1. A respira şi a avea R 16/min. - -
o bună circulație
-

2. A bea şi a mânca. - Alimentaţie Mediul spitalicesc.


inadecvată.
3. A elimina. - Vulnerabilitate față de Acuitate
pericole. v
scazută.
i
z
u
a
l
ă
4. A se mişca şi a Risc de complicații și Procesul bolii.
păstra
- infecții nosocomiale.
o bună postură.
5. A dormi, a se - Insomnie. Mediul spitalicesc.
odihni.
6. A se şi Ţinută - -
îmbrăca corespunzătoar
și a se e, în
dezbrăc concordanţă cu
a. anotimpul.
7. A menţine Tegumente şi - -
tegumente mucoase de
curate şi îngrijite. aspect îngrijit.
8. A păstra În limite - -
temperatura normale.
Corpului în limite
normale
9. A evita pericolele. - Risc de complicaţii şi Mediul spitalicesc.
infecţii nosocomiale.
10. A comunica. - Comunicare Preocupare pentru
p
ineficientă la nivel prognostic.
e
afectiv. n
t
r
u
32
11. A se realiza. - Inapetență.

12. A se recrea. Independență - -


în
satisfacerea
nevoii.
13. A învăţa. - Deficit de cunoştinţe. Lipsa surselor de
informare.
14. A-şi practica Independență -a -
religia. în satisface -
nevoia. ş
i

2.4.3. Plan de îngrijire a pacientului cu Zona zoster

DIAGNOSTIC DE OBIECTIVELE INTERVENȚIILE EVALUAREA


ÎNGRIJIRE DE ÎNGRIJIRE APLICATE ÎNGRIJIRILOR
Durere cauzată de -pacientul să nu -administrare de -pacientul nu
ţiuituri în urechi, prezinte dureri medicamente mai prezintă
amorţeală în zona conform indicaţiei dureri
afectată, medicului pentru a
manifestată prin diminua ţiuiturilr
sensibilitate la din urechi şi calma
lumină, slăbiciune durerea
musculară -supravegherea
zonei afectate
-înavaţă pacientul să
facă mici exerciţii
pentru a întari
tonusul muscular
-badijonarea locului
dureros de 2/3 ori pe
zi
-învaţă pacientul să
bea ceaiuri pentru a
ajuta la refacerea
pielii
-seara se fac
tamponării ale pielii
cu talc mentolat
pentru a răcori zona
Alterarea -pacientul să -liniştirea fizică a -pacientul nu
circulaţiei: cauzat prezinte o pacientului mai prezintă
de durere intensă în circulaţiei bună -aşezarea dureri şi are o
regiunea toraco- pacientului în circulaţie bună
abdominală , poziţie antalgică,
manifestat prin favorabilă stării de
sănătate
33
tahicardie, -supravegherea
hipertensiune funcţiilor vitale:
puls, respiraţie,
tensiune arterială
-administrează
medicaţia conform
indicaţilor
medicului:
antalgice,
hipotensive
Deficit de volum -pacientul să fie -asigurarea -pacientul este
lichidian: cauzat echilibrat volemic microclimatului echilibrat
prin pierderi şi hidroelectrolitic -schimbarea hidroelectrolitic
anormale de lenjeriei de pat, corp
lichide, transpiraţii, -asigură echilibrul
manifestat prin hidroelectrolitic şi
arsuri, sete, corectează astenia,
ameţeli, paloarea ameţelile, setea prin
tegumentelor soluţii prescrise de
medic
-alimentează
pacientul
Risc de alterare a -pacientul să -igiena patului şi -pacientul
integrităţii prezinte pacientului prezintă
tegumentelor tegumente -evitare cutelor la tegumente
cauzat prin normale lenjeria patului normale
dezinteres faţă de pentru evitarea
măsurile de igienă escarelor
manifestat prin -aplicări locale cu
roşeaţă, edeme, talc mentolat
prurit -dezinfectarea
regiunii din jurul
leziunii
-administrarea
tratamentului
Riscul răspândirii -pacientul să nu -respectarea -nu se
infecţiei: devină sursă de măsurilor de înregistrează
cauzat prin infecţie pentru prevenire a răspândirea
infectarea alte persoane infecţiilor procesului
papulelor, nosocomiale infecţios
manifestat prin -salon bine aierisit,
vindecarea sterilizat
întârziată a -aplicarea de
vezicolelor medicamente contra
(scoamelor) infecţiilor
-supravegherea
tegumentelor şi
mucoasele
pacientului, sesizând
manifestările
cutanate

34
Deficit de -pacientul să fie -educă pacientul să -pacientul
cunoaştere: echilibrat pishic aibă o viaţă cunoaşte şi
cauzat prin ordonată,echilibrată respectă normele
necunoaşterea -necesitatea
prognosticului bolii controlului periodic
manifestat prin
agitaţie, anxietate
Anxietate: cauza -pacientul să fie -explică pacentului -pacientul este
necunoaşterea echilibrat psihic factorii declanşatorii echilibrat psihic
prognosticului ai bolii
bolii, manifestată -îl învaţă să nu fie
prin de depresiune agitat prin exerciţii,
psihică întrebării
-favorizează un
climat de linişte şi
securitate
-pregăteşte psihic
pacientul ăn vederea
tuturor
investigaţiilor şi
tratamentului

35
2.5. Educație pentru sănătate a unui pacient cu Zona zoster

Veriga principală pe care ar trebui să acţioneze serviciile de sănătate şi cele educaţionale


pentru a avea rezultate bune, pe termen scurt şi lung, privind îmbunătăţirea stării de sănătate a
populaţiei, este educaţia pentru sănătate.
După Ch. Gernez-Rieux şi M. Gervois, educaţia pentru sănătate îndeplineşte trei roluri,
în funcţie de scopul urmărit:
a. Preventiv – temele de educaţie conţinând elemente de instrucţie a populaţiei pentru prevenirea
îmbolnăvirilor;
b. Constructiv – de realizare a adeziunii opiniei publice în favoarea sănătăţii;
c. Curativ – pentru educarea şi convingerea pacienţilor de a urma prescripţiile medicale.
Putem considera educaţia pentru sănătate ca fiind o componentă a instrucţiei generale, o
ramură a culturii umane, una din bazele sănătăţii, cu rol în influenţarea modului de viaţă modern
spre conţinut favorabil sănătăţii, în realizarea de generaţii care să aibă un comportament sanogen
şi în formarea voinţei politice pentru acordarea de către forurile decidente a adevăratului rol ce
se cuvine sănătăţii.
Educaţia pentru sănătate, la fel ca în celelalte ramuri ale culturii, trebuie să deţină un fond
material, fizic, care să stea la baza cuvântului cu rol educativ, ea având viabilitate doar atunci
când exprimarea teoretică este susţinută de un material adecvat cu caracter educativ şi cu
aplicabilitate practică. Educaţia pentru sănătate presupune acceptabilitate, respect reciproc,
informare, mijloace pentru deprinderea diferitelor obiceiuri sanogene, cooperarea receptorilor,
ea fiind totodată şi un drept al omului şi o obligaţie a societăţii, concretizată printr-o programă
analitică şcolară anuală integrată programei tuturor treptelor de instrucţie (bazate pe mesaj
educativ de cultură sanitară, imagini de exemplificare şi demonstraţii practice). Educaţia pentru
sănătate implică, obligatoriu, cunoaşterea şi aplicarea continuă a tehnicilor de comunicare, ca
element fundamental.

36
BIBLIOGRAFIE

 Andrei Popovici, Tehnici chirurgicale Vol. I, Editura Medicală, 2002;


 Dr. Gerogeta Baltă, Tehnica îngrijirii bolnavului, Ed. Didactică şi pedagogică, Bucureşti
1983;
 Dr. Popescu Aurel Bălcescu Regimul alimentar în tratamentul bolilor, Ed. Triumf 2002,;
 Dr. Alexandru Teodor Ispas, Anatomia şi fiziologia omului, Editura Didactică şi
Pedagogică Bucureşti 2000
 Kyovsky A. Tehnici de îngrijire a bolnavului, Editura Corint, 2007;
 Popovici Iuliana, Termiologie Medicală şi Farmaceutica, Editura Polirom;,
 Titircă Lucreţia, Tehnici de evaluare şi îngrijire acordate asistenţilor medicali,
Editura Viaţa Medicală Românească, 2002;
 Titirică Lucreţia, Ghid de nursing, Ediţia a IV-a, Editura Viaţa Medicală Românească,
1996;
 Titirică Lucreţia, Urgente medico-Chirurgicale, Editura Medicală, 2008;
 Medicină internă, bolile aparatului respirator vol I, Editura medicală bucureşti 2001;
 Manual Merk, Ediţia a XVII, Ed. BIC ALL 2002;
 Anatomia omului, atlas şcolar, Editura Bucureşti, 2007;
 Agenda medicală 2009, Editura Medicală 2009 Bucureşti;
 Urgenţele medico-chirurgicale, Editura Medicală Bucureşti;

37