Sunteți pe pagina 1din 4

Biomecanica teatrala

1.Biomecanica-definitie si aplicatii
Biomecanica o stiinta a naturii care studiaza legile obiective ale miscarii
corpurilor materiale vii si ale structurilor care contribuie la aceste miscari.
Biomecanica este o stiinta interdisciplinara, care foloseste cunostinte din domenii
precum: medicina (anatomie, fiziologie),inginerie (electronica aplicata),stiinte
exacte (matematica, fizica, chimie) si stiinte umaniste (educatie fizica, biologie),
pe bazacarora si-a dezvoltat propriile investigatii stiintifice. Miscarea unui corp
reprezinta actiunea de deplasare a respectivului corp datorata interactiunii tuturor
fortelor care actioneaza asupra lui. Miscarea corpului poate fi cuantificata prin
valorile, modificate în timp, ale unor coordonate fata de un sistem geometric de
referinta, miscarea putând fi analizata fie fara a tine cont de cauze, respectiv forte.
Anatomia ofera informatii privind structura corpului uman, iar fiziologia permite
cunoasterea limitelor functionale dintre organismul normal si cel patologic, oferind
cunostinte privind principiile orientative asupra corectarii mecanismelor
functionale dereglate în cursul bolilor.Studiul proceselor fiziologice se face atât la
nivelul fiecarei trepte de organizare a materiei vii, cât si la nivelul interactiunilor
macromoleculelor din structura materiei vii.

Biomecanica studiaza, pe lânga miscarea propriu-zisa, si structurile care


participa la realizarea miscarii. Cu ajutorul sistemului neuro-muscular sunt
transmise comenzi si sunt obtinute forte care actioneaza diferitele segmente osoase,
miscarea fiind realizata prin intermediul unor pârghii osoase formate din oase si
articulatiile acestora. Fortele care sunt aplicate oaselor, cartilajelor, ligamentelor,
tendoanelor si muschilor produc în interiorul acestora si stari locale de presiune,
denumite si tensiuni, functie de care sistemul dat poate fi considerat traumatizat,
normal sau performant. Astfel, biomecanica evidentiaza, prin intermediul
mecanicii, inclusiv aspectele cantitative care intervin asupra structurilor anatomice
aflate în miscare sau în stare de repaus.

2.Vsevolod Meyerhold si Biomecanica teatrala


Vsevolod Emilevici Meyerhold a fost un actor, teoretician, regizor și director
de teatru din Rusia. Ucenicia în arta dramatică și-a început-o la Școala Filarmonică
Dramatică din Moscova, avându-l ca profesor pe Vladimir Nemirovici-Dancenko,
cofondator al Teatrului de Artă din Moscova, teatrul în care mai târziu Meyerhold
a jucat ca actor.După ce a părăsit Teatrul de Artă din Moscova în 1902, Meyerhold
s-a implicat în mai multe proiecte teatrale, atât ca director, producător, cât și ca
actor. Numeroasele proiecte la care a participat au servit ca teren de experimentare
și de creație pentru noi metode de punere în scenă. Meyerhold a continuat căutările
pentru inovații teatrale între anii 1907 – 1917, când a lucrat la Teatrul Imperial din
Sankt Peterburg, unde s-au jucat piese clasice în prezentări moderne, inovatoare și
unde s-au pus în scenă opere ale unor autori contemporani controversați precum
Fiodor Sologub, Zinaida Gippius și Alexandr Blok. În aceste piese el a încercat să
readucă jocul actoricesc la tradițiile Commediei dell'Arte, regândite pentru
realitatea teatrală contemporană. Pentru că pe scenă ritmul e diferit de viaţă, stilul
de joc nu poate fi tern şi şters, previzibil şi recognoscibil ca în teatrul naturalist.
Meyerhold percepea teatrul ca artă, nu viaţă ridicată la putere, nu ipostază a vieţi,
ci o existenţă independentă, cu legi proprii care nu mimează, ci fiinţează. Principiul
de bază pe care îl impune teatrului său este Jocul. Caută mereu să jongleze cu
încărcătura emoţională dominantă şi să găsească amuzamentul din tragic şi
seriozitatea din comedie. Este perfect justificată această ambivalenţă pentru că, în
fond, prin suprapunere cu viaţa însăşi, o situaţie care privită obiectiv e amuzantă,
poate avea încărcătură tragică pentru cel care o trăieşte.

Biomecanica teatrala contribui la capacitatea de coordonare si de


orientare in timp si spatiu in scena. In biomecanică fiecare miscare este compusă
din 3 momente:intenţia,echilibru si executia.Atat actorul cat si dansatorul trebuie
sa ajunga in punctul in care sa-si constientizeze fiecare muschi si punct din corp
incat sa fie capabil sa stie ce sa acceseze si sa foloseasca pentru a construi intr-un
fel o anumita miscare intr-o anumita modalitate. Noţiunile cheie ale biomecanicii
sunt stabilitate de:echilibru, calm, acord, atentie, tenacitate, organizare, control,
precizia si rapiditatea privirii. Pe tot parcursul discursului său, Meyerhold repetă cu
obstinaţie sintagma „actorul nou”. Intenţia clară este aceea de a imprima actorilor
cu care lucrează conştiinţa faptului că în propunerea sa cutumele şi tradiţionalismul
preţios nu îţi mai găsesc locul. Asumâdu-şi desprinderea de latura psihologică a
teatrului pe care o experimentase lucrând cu Stanislavski, porneşte în căutarea
formei teatrale general valabile care să permită distanţarea de arbitrarul unei
interpretări bazate aproape exclusiv pe aport sufletesc şi introspecţie. Actorul nu
trebuie să fie sclavul muzicii, al scenografiei şi nici măcar al textului.
Corporalitatea sa îi permite individualizarea şi totodată aderarea la elementele
constitutive ale spectacolului. De la lumină la machiaj şi sceografie, toate concură
pentru a-l pune în valoare pe actor, iar acest lucru nu se întâmplă decât prin
mişcare. „Rolul mişcării e mai mare decât al altor elemente teatrale.
(…)”.(Meyerhold).De aici intelegem faptul ca in scena,pe langa text,costume,décor
este mult mai importanta prezenta de spirit si corpul actorului si modul in care
acesta este capabil si dispus sa si-l foloseasca.
3.Obiectivele si rolul Biomecanicii teatrale si dezvoltarea
actorului.
Din punctul meu de vedere, biomecanica are rolul de a ne ajuta pe noi ca si
actori sa invat sa lucram cu corpul nostrum.In urma examenului din primul
semestru am avut ocazia sa experimentez sa imi conduc atentia spre orice altceva si
mai ales spre propriul meu corp fata de text,lucru pe care il consider primordial in
constructia unui spectacol.Avand un obiect pe care trebuia sa-l dirijez am
observant cu fiecare cuvant pe care il pronuntam capata o alta nuanta fata de cea pe
care,poate, i-as fi oferit-o initial.Iar asta pentru ca atentia mea se contura pe
obiectul pe care il manuiam si pe care practic am inceput sa-l insufletesc sis a-l fac
sa prinda viata.Un alt exercitiu l-a reprezentat cel in care eram legata la ochi,iar
unul din colegi era cel care devenea in acel moment “ochii mei”. M-a bucurat la
acest exercitiu ca am putut sa ma bucur de o foarte mare libertate de miscare sis a
imi pun increderea in cel care ma ghida si avea grija de mine.Il consider atat un
exercitiu de incredere,cat si de echilibru si de coordonare cu partenerul.

Consider ca este important ca aceasta materie sa fie studiata atat theoretic,cat


si practice pentru ca este necesar pentru noi,ca viitori actori,sa ajungem sa ne
cunoastem corpul si limitele pe care este capabil sa le duca pentru a avea o
performanta.Intr-o lume in care teatrul se duce,intr-un fel sau altul,pe zona de
teatru experimental,cred ca este nevoie ca noi sa putem sa fim capabil sa
raspundem pozitiv in fata provocarilor care ni se ofera si sa stim cum sa ne
adaptam la un viitor proiect care necesita cerinte mai grele si mai solicitante fata de
teatrul clasic.