Sunteți pe pagina 1din 3

Examen Teoria dramei, an. I, sem.

II, FTT, UBB, Cluj


Profesori: I. Vartic, A. Hațiegan

Timp necesar: 4-5 zile

De citit:

- Foarte Important; - Important; - Util

1. Eschil – Prometeu înlănțuit


2. Sofocle – Oedip Rege, Antigona (continuarea la Oedip rege)
3. Henrik IBSEN – Rosmersholm, O casă de păpuși, Hedda Gabler, Rața sălbatică
4. Gerhart Hauptmann – Oameni singuratici
5. August Strindberg – Domnișoara Julie, Furtună fără tunet
6. A. P. Cehov – Unchiul Vanea, Trei surori, Livada de vișini, Pescărușul
7. Luigi Pirandello - Șase personaje în căutarea unui singur autor, Astă seară se improvizează
8. W. Shakespeare – Hamlet
9. B. Brecht – Opera de trei parale
10. C. Petrescu – Jocul ielelor
11. Samuel Beckett – Așteptându-l pe Godot, Sfârșit de partidă
12. E. Ionescu – Cântăreața cheală / Scaunele
13. Sartre – Sechestrații din Altona, Cu ușile închise
14. E. O Neill – Lungul drum al zilei către moarte

Ion Vartic – Ibsen și teatrul invizibil p. 9-143

Subiecte:
1. Mișcarea recunoașterii în tragedie – Hegel (Sofocle – Antigona) p. 93-97 Vartic
2. Mișcarea recunoașterii în comedie (Moliere – Vicleniile lui Scapin, Rossini – Bărbierul din
Sevilla) p. 97-103 Vartic
3. Mișcarea recunoașterii în dramă. De ce și când apare drama? (Ibsen, Cehov, Shakespeare)
p. 103
4. Revolta slugii în dramă (Casa de păpuși, Unchiul Vanea, Domnișoara Iulia, Hedda Gabler)
Impasul stăpânului (Domnișoara Julie) p. 107-111, 117, 119
5. Drama sintetică și drama analitică (definiții, comparații, exemple)
6. Teatrul de relații (Hedda Gabler) p. 114-131
7. Exemplificarea și diferențierea formelor dramatice în Rosmersholm și Oameni singuratici
8. Diferențele dintre drama (Hamlet) și piesa teatrala (Richard III) la Camil Petrescu p. 55,112
9. Teatrul polițist (Sofocle, Ibsen, Ionescu) Critica teatrului analitic la Ionescu p.58, 83
10. Corelația specificativă (specifică) și corelația identificativă în dialog - exemple (Trei surori,
Așteptându-l pe Beckett (?)) p. 132,133
11. Paralelă nuvelă – dramă, piesa sintetică – piesa analitică (schema lui Petrovski) p. 60-65

1
Paralelă – Drama sintetică și drama analitică

Forma sintetică Forma analitică


Toate momentele semnificative se întâmplă în fața Toate evenimentele majore s-au întâmplat în trecut
spectatorului și numi descoperirea lor, acum, în prezent –
creează drama
Acțiunea se dezvoltă și se consumă în sine însăși Cu cât acțiunea este mai aproape de sfârșitul ei, cu
în cadrul piesei atât se ridică, mai curând - cortina
Pe scenă se încarnează o întâmplare/eveniment şi Ni se evocă o întâmplare trecută. Personajul
îl implică pe personaj în acţiune şi îl epuizează. devine un observator şi analist al acestei acţiuni
consumate cândva în afara timpului scenic şi îi
trezeşte activitatea analitică.
Teatrul sintetic se derulează progresiv, În teatrul analitic efectele declanșează o acțiune
Cauze dramatice înspre efecte dramatice regresivă de căutare a cauzelor

Precumpănește teatralul Precumpănește dramaticul. Esența dramaticului –


Esența teatralului - GESTUL CUVÂNTUL (pentru a povesti trecutul)
Trecutul dramatic al eroului se creează pe scenă – Se aduce trecutul sub formă de povestire sau
făcând să evolueze eroul de-a lungul dramei mărturisire
Lasă secretul personajelor - învăluit Se apleacă asupra secretului – îl dezvăluie
Personajul are un comportament integrat, puternic Personajul are un comportament integrat, complet
deviat în direcția viitorului deviat pe direcția trecutului
Eroul se avântă în câmpul larg al hazardului. Eroul cade în capcana destinului.
Întâmplatul nu se dezvăluie ca hazard și Întâmplatul se dezvăluie ca necesitate și destin.
întâmplare
Personajului îi favorizează sentimente, îi Îl constrânge pe om/personaj la decizii, îi
mijloceşte trăiri, are o experienţă afectivă. mijloceşte cunoştinţe, are o experienţă reflexivă –
de gânduri asupra lui însuşi.
Personajul este plonjat în acţiune; participă la Personajul este confruntat cu acţiunea – se
acţiune analizează pe sine
Omul este aşa cum îl cunoaştem. Omul Omul este obiectul propriei cercetări – se
netransformabil. transformă, se metamorfozează. Omul
transformabil
Există tensiune dramatică, tensiune cu privire la Tensiune cu privire la cursul auto-analizei.
deznodământ.
Faptele evoluează linear. Lumea aşa cum este. Faptele evoluează sinuos. Lumea aşa cum devine.
Vedem ce face omul, instinctele lui. Omul trăit de Ce este obligat să facă omul, mobilurile sale.
acţiune. Verdictul omului asupra acţiunii.
Teatrul sintetic e unul anabasic – al cauzelor Teatrul analitic e unul catabasic, al efectelor ce-și
producătoare de efecte sondează și revelă cauzele ascunse
Exemple: Shakespeare – Hamlet (aspiră spre forma Exemple: tragedia antică, drama de tip ibsenian, teatrul
analitică), Furtuna, Romeo și Julieta; Hauptmann – existențialist (Camus – Neînțelegerea; Sartre – Cu ușile
Oameni singuratici; Cehov închise, Sechestrații din Altona; teatrul deriziunii (Ionescu,
Beckett, Pinter), C. Petrescu – Jocul ielelor;

2
Ibsen. Teatrul analitic. Note

 Ibsen percepe carnal personajul, care e real, adevărat în lumea lui.


 Drama este în personaje – ele sunt drama pe care o reprezintă în derularea ei analitică
 Teatrul ibsenian este un teatru de umbre. Omul intră în scenă, urmat de ”umbra” sa, în sensul
consacrat de Jung, cu culpele sale obscure.
 De obicei, la Ibsen trecutul reapare în prezent datorită unei evocări involuntare: o gafă, o bârfă,
apariția unui străin, etc.
 Eroii lui Ibsen trăiesc într-o contradicție tragică, între un trecut pe care-l acuză și unul care îi
acuză.
 La Ibsen, trecutul e unica substanță mereu regenerată:
- preistoria Norei se reîncarnează în reapariția lui Krogstad
- în Rosmersholm se reîncarnează sub forma fantasmei Beatei
 Pe Ibsen nu-l mai interesează să ne-o arate pe Rebekka sosind la Rosmersholm, ci abia după ce
ea s-a fixat definitiv aici, căci singurul element ”misterios” îl constituie substratul
motivațional al deciziei sale.
 În Rosmersholm se îmbină 2 viziuni complementare:
- a prezentului care este spațiul în care trecutul retrăiește
- a trecutului care umple prezentul cu sensul său prevestitor
Deznodământul constituie o ”faptă liberă, voluntară”
 Emanciparea femeii, a umanului. Toate eroinele – Hedda, Nora sunt suflete poetice, ce-și
jertfesc trupul și spiritul, dar mai ales partenerul.
 Dansul sălbatic al Heddei parodiază tarantela Norei, dacă Nora invocă pătimaș în dansul ei –
miracolul, în melodia dansantă a Heddei, ironică, de o frenezie rece, nu mai există nici o
speranță, în muzică e însuși neantul – formă a desăvârșirii.
 La sfârșit nu e vorba de transformarea Norei, ci de apariția ei așa cum este și nu așa cum părea
în rolurile ei.
 În finalul Heddei, spațiul, se micșorează, încercuind definitiv starea de ființă indisponibilă a
eroinei.