SIMBOLISMUL

Simbolismul a fost o mișcare artistică și literară de la sfârșitul secolului al XIX-lea, care se opunea
romantismului, naturalismului și parnasianismului și potrivit căreia valoarea fiecărui obiect și fenomen din lumea
înconjurătoare poate fi exprimată și descifrată cu ajutorul simbolurilor. Tot prin simbolism se înțelege și modul de
exprimare, de manifestare, propriu acestui curent.
Adesea se consideră că poeți ca Charles Baudelaire, Arthur Rimbaud și Paul Verlaine fac parte din acest
curent, dar Stephane Mallarmé este cel care îl întruchipează cel mai bine în poezie.
Definit în sens strict, simbolismul reprezintă un cerc literar restrâns din care făceau parte poeți cum ar fi
Stuart Merrill, Albert Samain și Jean Moréas. Ultimul a publicat manifestul mișcării în 1886, în ziarul Le Figaro.
În opoziție cu retorismul romantismului, simbolismul preferă un ton mai intim și confesiv, iar spre deosebire
de răceala și formalismul parnasianismului, se îndreaptă spre emoția și muzica interioară a ideii.
Are ca scop cultivarea celor 3 S: simbolul, sinestezia, sugestia. Prin simbol cuvintele capătă altă semnificație
("Plumbul" din poeziile bacoviene capătă înțelesul greutății, apăsării sufletești, și nu mai reprezintă un element
chimic). Sugestia este constituită din stări sufletești nedefinite. O altă trăsătură specifică este muzicalitatea versurilor
și a ideilor. Această este dată de repetarea unui cuvânt, a unei sintagme sau a unui vers (formându-se astfel refrenul).
Simbolismul se diferențiază de celelalte mișcări literare prin cultivarea versului liber și a corespondenței între senzații
diferite: auditive, vizuale, olfactive, motorii.
În literatura română, simbolismul pătrunde prin poemele și textele teoretice ale lui Alexandru Macedonski.
Alți reprezentanți sunt Ștefan Petică, Ion Minulescu și, mai ales, George Bacovia, care folosește poezia simbolistă
drept pretext, pentru a crea o poezie metafizică, cu nuanțe expresioniste sau existențialiste.
Primele idei care prefigurează simbolismul la români și care încearcă să-l teoretizeze apar odată cu
Macedonski și sunt puse în circulație prin revista poetului, “Literatorul”. Chiar înainte de reconstituirea
simbolismului ca școală, în Franța, apar în această revistă, încă din primul ei an de existență, 1880, articole de
directivă, în care sunt expuse puncte de vedere simboliste. De altfel, Macedonski avea să-și revendice mai târziu, în
1889, printr-un articol intitulat “În pragul secolului”, merite de pionier al simbolismului pe plan european. “Belgienii,
și se poate zice acaeasta cu mândrie și despre mii din români - scrie el - dacă n-au fost tocmai ei precursorii mișcării,
au avut meritul de a fi întrevăzut din vreme întinderea strălucită ce se deschidea glorioasă dinaintea poeziei viitorului,
Maeterlinck, Rodenback, Verhaeren, Giraud, Franz Ell, Fernand Severin și alții încă - cei patru întâi citați, astăzi deja
iluștri - au avut onoarea, împreună cu mine, să ia parte acum 12 ani, la mișcarea provocată din Liege de revista “La
Wallonie”, al cărei energic și valoros director era dl. Albert Hockel, unul dintre distinșii colaboratori actuali ai marii
reviste pariziene “Mercure de France”. De altfel, în numărul din august 1886, Macedonski publicase, într-adevăr,
patru poezii în limba franceză: Volupté, Hystérie, Haine, Guzla.
Încă în 1880 apăruse în "Literatorul" articolul intitulat “Despre logica poeziei”, în care erau formulate idei
care anticipau anumite judecăți ale lui Mallarmé. Nu numai că se făceau apropieri între poezie și muzică, dar se
releva deosebirea de structură dintre poezie și proză. Poezia - accentua Macedonski - își are logica ei particulară,
deosebită de logica prozei: ”Logica poeziei e, dacă ne putem exprima astfel, nelogică la modul sublim”. Întrucât tot
ce nu e logic e absurd, “logica poeziei e, prin urmare, însuși absurdul”.
Un adevărat manifest presimbolist, apărut în “Literatorul” din 15 iunie 1892, este "Poezia viitorului",
articolul scris de Macedonski. Prin simbolism - se spune în articol - ca și prin instrumentalism, care este “tot un
simbolism, cu deosebire că sunetele joacă în instrumentalism locul imaginilor”, poezia “și-a creat un limbaj al ei
propriu, limbaj în care se simte în largul ei…”.
După părerea poetului, “simbolismul unit cu instrumentalismul” este, ca și wagnerismul, “ultimul cuvânt al
geniului omenesc".
Puncte de vedere presimboliste conțin și alte articole publicate de Macedonski în “Literatorul”, ca "Despre
poezie" sau "Despre poemă" (1881), în care poetul pledează pentru concentrare și sinteză lirică, pentru poezia care să
adune în ea, imprevizibil, mișcări sufletești contrastante.
Teoretizând simbolismul, Macedonski a înțeles să-l și promoveze stăruitor în literatura română. În numele
acestui curent, directorul “Literatorului” a încurajat de fapt tot ce se deosebea de poezia românească de până atunci:
parnasianism, naturalism, decadentism, simbolism - tot ce putea impresiona prin neobișnuit și bizar. El însuși s-a
exersat în compuneri alcătuite după ultima modă pariziană, menite să revoluționeze lirica. După modelul lui Rollinat,
din care a și tradus, Macedonski a afișat uneori preferințe morbide pentru macabru, ca în "Vaporul morții", de
exemplu. Dar pasiunea lui cea mare a fost instrumentalismul, poetul propunându-și să creeze efecte lirice prin pure
combinații de imagini și sunete ca în "Rimele cântă pe harpă" și "Guzla". Unele din aceste poezii, de exemplu,
“Înmormântarea și toate sunetele clopotului” sau “Lupta și toate sunetele ei”, au fost publicate în volumul "Poezii"
din 1881, înainte de întemeierea școlii lui René Ghil la Paris.
După exemplul lui Mallarmé, Macedonski acorda o importanță specială aspectului grafic al scrierilor sale: în
manuscrisul romanului său "Thalassa" a încercat să sugereze sentimentele nu numai printr-o anumită așezare a
cuvintelor în pagină ci și prin întrebuințarea unor cerneluri de culoare diferită, textul înfățișându-se, în felul acesta,
policrom, ca într-un amuzant joc de copii.
Pe această linie au mers câteodată și unii dintre frecventatorii cenaclului și colaboratorii așișderi al
“Literatorului”, ca Mircea Demetriad, Al. Obedenaru, Gh. Orleanu, Al. Petroff ori debutantul Ion Theo, tânărul Tudor
Arghezi, care a publicat în suplimentul literar al ziarului “Liga ortodoxă” unele poezii tributare instrumentalismului,
pe care însă apoi marele poet și le-a renegat.
Dacă Macedonski este, indiscutabil, un teoretician al simbolismului, este el oare și un poet simbolist? Unii i-
au contestat cu violență această calitate. Alții au acceptat-o cel puțin parțial, influențați poate de Macedonski însuși,
care s-a proclamat singur și cu ostentație simbolistă pentru o perioadă scurtă.
Desigur, în structura cea mai intimă a spiritului său, poetul nu este un simbolist. El rămâne în mod
fundamental un romantic de formație pașoptistă, euforic, exuberant, vitalist. Deși în poezia lui apar unele simboluri,
poetul are grijă ca, aproape de fiecare dată, să le explice, să le împrăștie întreaga aură enigmatică, să le distrugă
inefabilul atât de caracteristic poeziei simboliste, așa cum procedează, de exemplu, și în Noaptea de decembrie. Dar
nu e mai puțin adevărat că în poezia macedonskiană apar și primii termeni notabili de simbolism românesc, primele
teme autentic simboliste, care vor fi cultivate în literatura română.
Poetul, citadin romantic, se simte, fără îndoială, atras de unele idei și motive poetice simboliste (suferința,
nedreptatea, mizeria, entuziasmul, neîncrederea, revolta, disprețul, soarta femeii în societatea burgheză, evadarea în
vis, orientul, erotica etc.), deși simbolistica propriu-zisă rămâne aproape întotdeauna la suprafață. Macedonski este un
mare poet predominant romantic, în a cărui operă poetică au lăsat urme și unele elemente simboliste, fără a-i modifica
sau altera adevărata substanță, alături de elemente și motive naturaliste și parnasiene.
Trăsăturile simbolismului literar:
- raportul dintre simbol (semn,cuvânt) și eul poetic care nu este exprimat, ci sugerat, așadar sugestia este o
manieră artistică obligatorie a creației simboliste;
- tema generală o constituie starea confuză și nevrotică a poetului într-o societate superficială, meschină,
incapabilă să perceapă, să înțeleagă și să aprecieze nivelul artei adevărate; alte teme și motive simboliste: orașul de
provincie sufocant, natura ca stare de spirit, anotimpurile apocaliptice, dezintegrarea de materie, iubirea sâcâitoare,
moartea ca proces de descompunere, solitudinea dezolantă, motivul apei ca substanța erozivă, motivul instrumentelor
muzicale, motivul cromatic, olfactiv, etc.
- poezia simbolistă exprimă numai atitudini poetice sau stări sufletești specifice acestui curent literar:
tristețea, dezgustul, oboseala psihică, disperarea, apăsarea, spaima, nevroza, toate fiind sugerate prin simboluri, fără a
fi numite;
- corespondența dintre cuvintele-simbol și elementele din natură este principalul procedeu artistic de
construire a poeziilor simboliste. Trăsăturile obiectului din natură sugerează stările interioare ale eului liric. (De ex:
cuvântul-simbol "plumb" are drept corespondent un metal greu, de culoare cenușie, maleabil și cu o sonoritate surdă)
- preferința pentru imagini imprecise, difuze, fără contur;
- muzicalitatea creației simboliste se construiește fie prin prezența instrumentelor muzicale, fie prin
muzicalitatea interioară a versurilor (prin verbe sau interjecții auditive);
- cromatica este de asemenea fie exprimată direct prin culori cu putere de simbol, fie sugerată prin
corespondențe;
- olfactivul se manifestă prin mirosuri puternice;
- sinestezia este un procedeu artistic care marchează asocierea concomitentă a mai multor percepții diferite
(sunet,culoare, parfum) și trezirea simultană a simțurilor;
- versul liber este o noutate prozodică; refrenul accentuează starea poetică, prin repetiția cromatică, olfactivă
sau muzicală a simbolurilor.
 Trăsături
:
1.Respingerea prozaismului, poezia fiind definita ca arta de a simtii. Poezia simbolista seconstituie din
“corespondente”,”sugestii”, “sinestezii” si simboluri- ea nu descrie, nu nareaza cisugereaza stari ale spiritului.
2.Cultivarea simbolului care sa exprime corespondentele si afinitatile dintre diferite elemente aleuniversului.
3.Folosirea fortei de sugestiei pt a exprima poetic corespondentele intre eul poetic si mareleunivers prin:
cultivarea senzatiilor olfactive, coloristice si auditive. Sinestezia consta incombinarea mai multor senzatii de natura
diferita: olfactive, vizuale, auditive intr-un epitetmetaforic sau o metafora (“sunet violet” ,”Primavara...o pictura
parfumata cu vibrari de violet”)
4.Obsesia culorilor si a unor instrumente: violet, alb, negru, galben/vioara,flaut, pianul, fluier,clavirul, pt a
exprima anumite stari sufletesti.
5.Inclinatia catre stari sufletesti nedefinite.6. Muzicalitatea interiorizata realizata cu ajutorul refrenului
(laitmotiv)
7.Preferinta pt anumite teme si motive: iubirea ca motiv de reverie, targul de provincie ca motival izolarii,
natura ca loc al corespondentelor.
8.Cultivarea versului liber prin cadenta, repetitii, refrene, armonii, cuvinte rare si sonore, ritmullauntric.
Poezia tinde spre incantatie.
9.Preferinta pentru mediul citadin (anost, noroios, imund) cu cafenele, ospicii, cazarmi, taverne, periferii,
cocioab, parcuri dezolante. Oamenii sunt deseori: nebuni, fitzici, vagabonzi, femei pierdute si morti.Natura citadina
devine simbol simbolist prin parcurile desfrunzite , solitare , autumnale si prinmomente crepusculare de penumbra si
amurguri dezolante.
10.Teme simboliste: soarta poetului condamnat si izolat, nostalgia evadarii spre taramuriexotice, obsesia
mortii si pustiul sufletului.

Curent literar aparut in Franta ca reactie impotriva romantismului si a parnasianismului.

Numele acestui curent literar este dat de francezul Jean Moreas, cel care publica in ziarul "Le figareau" articolul
intitulat "Le Simbolisme".
Precursorul simbolismului universal este considerat Charles Baudelaire, cel care scrie un volum intitulat "Florile
raului" in care valorifica estetica uratului.
In literatura romana precursorul simbolismului este considerat Alexandru Macedonski, cel care in 1880 pune bazele
revistei "Literatorul" in paginile careia vor publica toti reprezentantii acestui curent literar.

CARACTERISTICI:
-poezia simbolista pune accentul pe starile indefinite, neclare
-este o poezie ce valorifica conceptele de reverie si nostalgie
-in creatia lor, simbolistii manifesta preferinte pentru culori, pietre pretioase, utilizand foarte des conceptul de
corespondenta (transfer de sens)
-sugestia si simbolul sunt doua elemente foarte des utilizate de catre simbolisti; ei pornesc de la ideea ca farmecul
poeziei consta in o sugera o idée, un sentiment, si nu in a-l numi explicit
-temele si motivele predilecte sunt : iubirea, golul, singuratatea, tristetea, plictisul, viata targurilor provinciale si
sentimentul mortii
-simbolistii vor cauta sa realizeze o muzicalitate aparte asupra textului prin repetarea unor cuvinte, a unor vocale sau
a refrenului
-se mai observa o preferinta a simbolistilor pentru versul alb

Curentul literar - Simbolismul

Curent literar modernist, aparut ca o reactie impotriva poeziei retorice a romanticilor si a impersonalitatii reci a
parnasienilor.

Jean Moreas publica, la 18 septembrie 1886, in suplimentul literar al ziarului Le Figaro, o scrisoare intitulata Le
Symbolisme, devenita manifestul literar al noii miscari si in care propune numele curentului simbolist. Ulterior
intemeiaza impreuna cu Gustave Kahn revista Le Symboliste. Numele propus de Moreas se va impune in fata
celeilalte denumiri a orientarii moderniste, lansate de gruparea lui Paul Verlaine, "decadentii', si de revista Le
Decadent (1886).
 Poezia simbolista este exclusiv o poezie a sensibilitatii pure. Poetul simbolist nu este interesat nici de
poezia naturii in sine, nici de poezia sociala, nici de poezia de idei.Obiectul poeziei simboliste il constituie starile
sufletesti nelamurite, confuze, care, neputand fi formulate clar, sunt transmise pe calea sugestiei. Sugestia este
folosita drept cale de exprimare a corespondentelor/ a legaturilor ascunse dintre lucruri, prin cultivarea senzatiilor
coloristice, muzicale, olfactive, uneori in imagini complexe (sinestezii).

Mallarme: "A numi un obiect inseamna a suprima trei sferturi din placerea pe care ti-o da un poem, placere
care consta in bucuria de a ghici incetul cu incetul; sa sugerezi, iata visul nostru.'

Cultivarea simbolului are, de asemenea, o importanta majora in cadrul acestui curent. Utilizat in poezia
anterioara (de pilda, la romantici) pentru a exprima, a lamuri, a materializa o idee sau un sentiment (simbolul
explicit), la simbolisti, functia simbolului ramane aceea de a sugera (simbol implicit). inclinatia catre stari sufletesti
nedefinite, predispozitia pentru reverie, visare reprezinta alte trasaturi ale poeziei simboliste. Un element definitoriu
al poeziei simboliste il reprezinta cautarea muzicalitatii exterioare, obtinuta nu numai prin ritmuri si rime perfecte,
ci mai ales prin repetitia obsedanta a unor cuvinte, a anumitor vocale sau a refrenului. Pentru crearea sugestiei,
simbolistii folosesc adeseori versul liber, care exprima nestingherit de rigorile prozodiei miscarile intime ale senti-
mentului poetic (muzica interioara); Paul Verlaine: "Muzica inainte de toate'. Simbolistii au predilectie pentru
anumite teme si motive: iubirea, nevroza, targul provincial ca element al izolarii, natura ca loc al corespondentelor.

Reprezentantii de seama ai curentului simbolist in Franta sunt: precursorul Charles Baudelaire, autorul
poeziei Corespondente, considerata o adevarata arta poetica pentru simbolismul francez, Arthur Rimbaud, Paul
Verlaine (cu a sa Art poetique), Stephane Mallarme. Simbolismul s-a manifestat in literatura romana aproape
sincronic cu simbolismul european, avandu-1 ca teoreticican pe Alexandru Macedonski, conducator al cercului
revistei Literatorul. Initial respins de reprezentantii Junimii, de scriitorii de la Contemporanul, ca si de orientarile
traditionaliste (samanatorismul si poporanismul), simbolismul romanesc s-a impus prin poeti reprezentativi, dupa
anul 1900: Dimitrie Anghel, Stefan Petica, Ion Minulescu si George Bacovia.