Sunteți pe pagina 1din 11

MEMBRANE BIOLOGICE

Au roulul de a separa doua spatii( compartimente) apoase prezente fie la nivelul unei celule in
raport cu mediul, fie in interiorul celulei( organitele)

Pt constituirea m biologice se utilizeaza primordial molecule cu caract amfifile, care constituie


dublu str lipidice in care zonele puternic hidrobobe sunt orientate catre interiorul sistemului, iar zonele
cu caract hidrofile, catre exteriorul sistemului( in contact direct si intim cu apa din lich biol).

Ac sisteme lamelare propuse initial sunt constituite pe baza urmatoarelor lipide.

1. Fosfolipide
2. Sfingolipide + Colesterol liber
3. Glicolipide

Pt ca m biol sa fie functionale si sa prezinte o relativa stabilitate in raport cu mediul apos, pe


langa comp de natura lipidica, in constituirea membranelor intra si unele glicoproteine care pot adopta:

- O str tertiara( globulara) si vor intercationa cu dublul strat lipidic la suprafata acestuia

- Glicoproteine cu caract pronuntat de tip str secundara( alfa- helix) care vor tinde sa strapunga dublul
strat lipidic prin intermediul acestor zone(secundare) si se vor etala zonele cu caract hidrofile in lich
biologice prezente de o parte si de cealalata a dublului strat lipidic.

Functinalitatea membranelor celulare este data preponderenr de gliocipide si glicoproteine. De


regula, la suprafetele int sau ext ale m cel se aglomereaza lanturile oligozaharidice din glicoprot sau
glicolipide si astfel se constiuie gliocalixul membranar implicat direct in procesele de recunoastere,
legare, transfer.

Rolul funadmental al m celulare este permeabilitatea selectiva, prin care doar anumite spesii
moleculare pot trece dintr-un lich biologic in celalalt lich biologic( speciile hidrofobe sau slab polare de
dim mici, in timp ce moleculelele puternic polare sau de tip macromolecular nu pot strabate m cel).

In acest mod un component al lichidelor biologice despartite de membrana poate avea concentratii
diferite. Ele tind daca sunt permeabile la un echilibru prin difuzie simpla sau facilitata sau prin difuzie
fortata(consum de energie).

La nivelul membranelor celulare se produc astfel interactii de diferite naturi, care permit
aranjarea moleculelor componente in raport cu lichidele biologice in asa fel incat zonele hidrofile sa fie
intotdeauna indreptate catre mediul apos.

Macromoleculele de tip glicoproteine sunt implicate si in transferul facilitat care prezinta o


curba de saturare dependent de concentatiile speciilor aflate in interactie, in asa fel incat oricat ar creste
concentratia moleculei transportate intr-unul din lichide, viteza de transfer(cantitatea de component
transportata in unitatea de timp) va ramane relativ constanta.

In procesul de transfer prin membrana celulara prin difuzie simpla, pentru caracterizarea
transportului prin aceste sisteme, s-a introdus notiunea de coeficient de permeabilitate, care variaza
dependent de natura compusilor care urmeaza sa fie transferati dintr-un lichid biologic in celalalt prin
intermediul membranelor.

SCHEMA IN CURS COEFICIENT DE PERMEABILITATE.

Membrana in conceptia actuala poate sa adopte diverse modele dependent de modul in care
componentele acesteia interactioneaza reciproc.

Modelul sandwich se considera ca membrana este un dublu strat lipidic marginit inspre exterior
de proteine.

Modelul mixt accepta modelul sandwich constituit dintr-un nr relativ mic de lipide si din
proteine la partea exterioara in raport cu proteinele si restul de lipide inspre partea inferioara.

Cel mai cunoscut model, si modelul care raspunde cel mai bine la teoriile actuale este modelul
mozaic fluid, in care membrana se considera ca este o solutie de proteine globulare si de lipide care sunt
orientate bidimensional intr-un strat dublulipidic fosfolipidic. Dublu strat lipidic poseda grosimi relativ
mici(5-10 nm) la nivelul carora se intalnesc glicoproteinele functionale.

Membrana in ipoteza mozaicului fluid poseda energie minima si astfel stabilitate maxima in raport cu
mediul, putand sa realizeze atat transportul facilitat cat si difuzia simpla a moleculelor peste care se
adauga transportul activ(consum de energie). In aceasta conceptie, membrana poseda o asimetrie
transversala in care sarcina negativa se gaseste inspre interior si respectiv o asimetrie longitudinala
datorata maselor componentelor membranare.

Un element important al membranelor este fluiditatea, care este strict dependenta de compozitia
acestora. Astfel fluiditatea membranara scade cu cresterea concentratiei ionilor de Ca din lichidele
prezente la nivelul membranei, cu cresterea concentratiei acizilor grasi polinesaturati si cu scaderea
concentratiei proteinelor integrale(care adopta majoritar structura secundara).

Fluiditatea de asemenea creste cu scaderea continutului de colesterol liber membranar.

membrana eritrocitara ACASA

PANA AICI LA PARTIALUL 1


Metabolismul lipidelor

Lipidele sunt de origine exogena sau endogena si au proprietatea de a stoca o cantitate de


energie mare intr-un volum mic, comparativ cu zaharidele, care poseda un grad mai inalt de oxidare(un
grad mai mic de reducere), lipidele poseda un grad inaintat de reducere si un grad inaintat de
hidrofobicitate(interactie nula cu apa).

Din aceasta cauza, la arderea aceleiasi cantitati de lipid, in organismul uman se poate dezvolta o
canitate de energie de pana la 6 ori mai mare decat arderea aceleiasi cantitati de zaharid.(zaharidele se
hidrateaza in timp ce lipidele nu se hidrateaza.

Dupa natura chimica a lipidelor ele sunt saponificabile si nesaponificabile.

Pentru preluarea din alimentele ingerate a lipidelor, acestea trebuie sa sufere de-a lungul
tubului digestiv unele transformari chimice, care insumate determina digestia acestora. Pentru
digerarea lipidelor este necesara prezenta enzimelor care sunt cu caracteristici hidrofile si nu pot
interactiona in acest mod cu lipidele.

Pentru realizarea interactiei enzima-lipid, este necesara emulsionarea lipidelor ingerate, proces
care se realizeaza doar la nivelul IS in prezenta tensioactivilor: acizi biliari si saruri biliare provenite de la
nivelul hepatocitar prin intermediul bilei pe calea biliara.

Procesul enzimatic degradativ al lipidelor nu se poate produce la nivelul stomacului sau cavitatii
bucale deoarece nu exista sisteme tensioactive, nu exista emulgatorii neecsari pe de o parte, si pe de
alta parte sistemele enzimatice hidrolazele (lipazele) se biosintetizeaza la nivelul pancreatic.

La nivelul stomacului pot fi degradate lipidele aflate emulsionat la ingerare (laptele si produsele
derivate din lapte).

Enzimele la nivelul intestinului subtire provin din sucul intestnal, din sucul pancreatic, iar sarurile
biliare si acizii biliari provin din ficat prin intermediul bilei.

Procesul degradativ desfasurat in digestia lipidelor presupune majoritar transformarea 3 acil


glicerorilor ingerati in glicerina, acizii grasi corespunzatori, monoacidgliceride, diacidgliceride. Toate
aceste componente individuale pot strabate peretele intestinal si la nivelul acestuia se reorganizeaza in
prezenta ApoB48 pentru constituirea CM (chiliomicronilor).

Absorbita lipidelor de la nivel intestinal in fluxul sangvin este faciltata de prezenta in special a
colesterolului, iar transferul acizilor grasi superiori se realizeaza prin intermediul unor sisteme de
transport in timp ce acizii grasi inferiori pot depasi bariera intestinala fara sa fie necesara interventia
transportorilor.

In genere acizii grasi superiori pentru transport necesita legarea de albumine in asa fel incat sa
pluteasca prn lichidele biologice in asa fel incat sa ajunga la nivelul celulelor din intregul organism.
Alaturi de lipidele ingerate, la nivelul organismului uman exista si lipide stocate in tesuturile
grase (preponderent sub forma de triacilgliceroli), pt mobilizarea acestora este necesara desfasurarea
unui proces de hidroliza a triacilglicerolilor(lipoliza) in vederea obtinerii glicerinei si acizilor grasi
corespunzatori, de la nivelul tesuturilor grase, acizii grasi liberi sunt transportati prin intermediul
lichidelor biologice in prezenta albuminelor, iar glicerina rezultata este transportata ca atare(este
hidrofila) pana la niveul hepatocitar, unde se poate utiliza fie in biosinteza triacilglicerolilor proprii, care
urmeaza sa fie eliberati sub forma de VLDL, la nivelul tuturor tesuturilor sau se transforma in glucide
prin gluconeogeneza.

In procesul de lipoliza intervin lipazele care sunt activate de glucagon catecolamine si ACTH,
care intervin datorita hidrosolubilitatii lor in procesele degradative prin intermediul cAMP sau
proteinkinazei

VLDL si CM prezenti in lichidele biologice se transforma (sufera un proces de metabolizare) in


prezenta lipoproteinlipazelor de-a lungul circulatiei lor, atat prin sange cat si prin limfa.

Lipidele alaturi de zaharide si proteine(toate prezente in hrana ingerata) se transforma in


componentii de dimensiuni mai mici corespunzatori: monozaharide, Aa, si respectiv acizii grasi care
ulterior se transforma indiferent de natura lor chimica in acetilul activat ca intermediar si care intra
preponderent in TCA in vederea obtinerii energiei metabolice.

Doar excedentul de acetil activat mitocondrial rezultat este utilizat in biosinteza citoplasmatica a
acizilor grasi.
Oxidarea acizilor grasi
Oxidarea acizilor grasi rezultati in procesele de lipoliza sau digestie presupune introducerea
unuia sau mai multor atomi de O in molecula acestora si transformarea lanturilor hidrocarbonate in
grupari acetil in mod succesiv pana cand intreaga cantitate de atomi de carbon din lantul hidrocarbonat
este consumata.

Procesele de oxidare (metabolizare) se pot realiza prin betaoxidare(introducerea in pozitia beta


a unui atom de oxigen), alfaoxidare, si respectiv omegaoxidare(omega = ultimul).

Daca prin betaoxidare, un numar par de atomi de carbon prezenti in lantul acidului se
transforma in n/2 molecule de acetil activat daca acidul gras poseda un nr par de atomi de carbon, iar
daca contine un nr impar de atomi de carbon, se obtine alaturi de acetilul activat si propionilul activat,
care ulterior se transforma in succinil activat in vederea intrarii in TCA.

Pentru realizarea proceselor oxidative este necesara transformarea acizilor grasi in acizi grasi
activati prin consum de energie sub forma de ATP si in prezenta CoA-SH (coenzima A) si astfel in mod
direct in procesele oxidative participa acil-coenzimele A corespunzatoare.

Procesul este puternic endergonic, consumandu-se cate 2 legaturi macroergice pentru fiecare
activare, iar procesul este catalizat de tiokinaza, care este activata de ionii de Mg2+

“acidul gras in prezenta coenzimei A, se CONSUMA AMP SI PIROFOSFAT”

Procesul de activare a acizilor grasi se realizeaza la nivelul citoplasmei, iar restul reactiilor
desfasurate in beta oxidare se realizeaza la nivelul mitosolului, din aceasta cauza acizii grasi necesita
transferul prin MIM care se realizeaza in prezenta carnitinei.
Daca acizii grasi prezinta numar impar de atomi de C, produsul secundar rezultat(propionilul)
necesita recuperare sub forma de metil-malonil care in prezenta unei izomeraze se transforma in
succinat.

este o carboxilaza biotin activata

Prima etapa mitocondriala din beta-oxidare se realizeaza in prezenta unei oxidoreductaze FAD
dependenta unde se produce un proces de oxidare la nivelul atomului de carbon beta. si astfel acest
compus activat, in prezenta apei din mitosol se transforma in hidroxi derivatul corespunzator.

In
continuare hidroxiacilul activat se face prin alta dehidrogenaza NAD dependenta de data aceasta, cand
se obtine beta ceto acilul activat.

Care
in urmatoarea etapa in prezenta aciltiolazei si coenzima A elibereaza primul mol de acetil activat, si
respectiv acilul corespunzator cu 2 atomi de C mai putin, si operatia continua
Metabolizarea acizilor grasi nesaturati

Se realizeaza tot prin beta oxidare cu eliberarea gruparilor acetil pana cand dubla legatura din
restul hidrocarbonat ajunge in pozitia beta-gamma cand acizii grasi naturali in configuratia cis se
transforma in acizi grasi in configuratia trans, si mutarea dubei legaturi din pozitia beta-gamma in pozitia
alfa-beta.
Metabolizarea acizilor grasi alfa metilati

Se realizeaza tot prin beta oxidare si necesita oxidarea in pozitia alfa-beta cu obtinerea dublei
legaturi in prezenta oxidorecutazei, care in prezenta apei urmeaza procesul degradativ betaoxidare cu
eliberarea primei molecule de propionil activat, care se recupereaza sub forma de succinat , iar restul
lantului hidrocarbonat activat al acidului sufera procesul de beta oxidare in continuare.

Metabolizarea acizilor grasi beta ramificati

Se realizeaza similar prin oxidarea cu formarea dublei legaturi in pozitia alfa beta, obtinerea
hidroxiderivatului corespunzator, care in final elibereaza o molecula de acetil activat fiind pregatit sa
elibereze si urmatoarea molecula de acetil activat
Catabolizarea AG prin alfa oxidare

Se realizeaza la nivelul peroxizomilor, nu este o reactie specifica omului, si aceasta presupune obtinerea
alfa hidroxi derivatului prin oxidarea acil coenzimei A, cand datorita instabilitatii alfa ceto derivatilor se
elibereaza spontan din molecula CO2-ul si se elibereaza un lant hidrocarbonat cu un atom de carbon mai
putin decat cel initial, care ulterior sufera un proces de beta oxidare.

Catabolizarea AG prin omega-oxidare

Se realizeaza la nivelul microzomilor si presupune oxidarea ultimului atom de C in raport cu gruparea


carboxil cu formarea unui acid gras dicarboxilic care sufera ulterior un proces de betaoxidare incepand
de la ambele capete inspre zona centrala cu eliberarea acetilului activat. Procesul este foarte rapid
comparativ cu alfa sau beta oxidarea si se desfasoara preferential la nivelul vegetalelor.
Cetogeneza si cetoliza
Atunci cand organismul uman ingera cantitati mici de zaharide, sau atunci cand organismul
uman se gaseste in post prelungit sau in starea patologica diabet, glucoza circulanta fie se gaseste in
concentratii mici, fie se gaseste in concentratii mari in starea patologica. Aceasta glucoza nu poate fi
utilizata preferential postprandial sau interprandial in scopuri energetice.

Pentru acoperirea necesarului energetic, prin intermediul glutationului, se activeaza procesele


de lipoliza in urma carora lipidele din tesuturi sunt mobilizate(TG sunt transformati in acizii grasi si
glicerol)

AG rezultati prin lipoliza sunt transportati prin intermediul lichidelor biologice (in prezenta
albuminelor) la toate celulele in vederea asigurarii necesarului energetic prin beta oxidare(preferential).

In urma procesului de betaoxidare rezulta cantitati apreciabile de acetil activat care la nivelul
mitocondrial nu mai pot fi transformate pana la CO2 si H2O (concentratia este limitata de oxaloacetat).
In acest mod, acetilul activat fie este transferat la nivel citoplasmatic, fie la nivel mitocondrial este
transformat in corpi cetonici. Corpii cetonici sunt molecule de dimensiuni mici, hidrosolubile utilizate in
scopuri energetice (lipide solubie, sau AG solubili)

Corpii cetonici sunt constituiti din 3 molecule distincte: aceto acetatul, beta hidroxibutiratul si
acetona.

Corpii cetonici se biosintetizeaza preferential la nivelul hepatocitului, biosinteza constand in


dimerizarea acetilului activat in prezenta unei tiolaze cu formarea acetoacetatului acivat.

Din acetoacetatul rezultat anterior, prin decarboxilare in prezenta biotinenzimelor se obtine


acetona, iar prin reducerea in prezenta oxidoreductazelor NAD dependente se obtine beta hidroxi
butiratul
Daca corpii cetonici se biosintetizeaza hepatocitar, la acest nivel nu exista echipament enzimatic
necesar pt transformarea in scopuri energetice a corpilor cetonici, in schimb acestia se ard preferential
la nivelul miocardului, muschilor scheletici, rinichi, diafragm si creier.

Daca concentratiile acestora cresc peste o anumita limita(prag), corpii cetonici depasesc bariera
renala si trec in urina, si astfel alaturi de cetonenie se intalneste si cetonuria. Cetonuria este specifica
doar diabeticilor si numai daca concentratia circulanta a glucozei este de aproximativ 150-180
mg/100ml.

In conditii normale, corpii cetonici sunt utilizati in scopuri energetice la nivel renal si la nivelul
miocardului. In procesul de eliberare a energiei metabolice, corpii cetonici sufera un proces de cetoliza
cand se elibereaza acetilul activat si astfel acesta la nivel mitocondrial intra in ciclul TCA.

Alaturi de acizii grasi care au rol cetogenetic (cetogenic), se pot transforma in corpi cetonici si
unii Aa: leucina, Phe, Tyr, Val in conditii normale, si astfel se explica existenta corpilor cetonici in
organismul uman in conditii normale.

Aparitia cetonuriei este acompaniata de regula cu diminuarea rezervei alcaline deoarece corpii
cetonici sunt aciz si sunt capabili sa se transforme in sarurile corespunzatoare de Na, K, Ca, Mg, si NH4, si
astfel odata cu eliminarea corpilor cetonici prin intermediul urinei, se elimina si aceste elemente
minerale. In aceste conditii se instaleaza acidoza ( cetoacidoza ).

Corpii cetonici sunt molecule organice mici hidrofile care sunt capabile sa se hidrateze puternic
si astfel sunt substante osmotic-active. Odata cu eliberarea lor din organismul uman prin intermediul
urinei se elimina si o cantitate apreciabila de apa si astfel de instaleaza poliuria si respectiv
deshidratarea organismului.

Biosinteza acizilor grasi


Se realizeaza preferential la nivelul ficatului, tesut adipos, intestin subtire, pulmon, si daca exista
glanda mamara.

In genere procesele de biosinteza se pot realiza peste tot. Preferentiala este citoplasmatica in
detrimentul biosintezei mitocondriale. In procesul de biosinteza se realizeaza un proces invers
betaoxidarii: molecule de acil si respectiv acetil activat sunt reunite prin condensare, adaugandu-se
acilului pentru fiecare ciclu cate 2 atomi de carbon in lantul hidrocarbonat.

In procesul biosintetic de regula se utilizeaza echipamentul enzimatic specific din betaoxidare,


deoarece aceste specii enzimatice realizeaza cataliza in conditii reversibile.

In ciuda faptului ca acetilul activat se obtine preponderent cantitativ la nivelul mitocondriei,


procesul biosintetic majoritar se realizeaza in urma transferului din mitosol in citosol a acestor molecule.

In genere, acetilul activat excedentar poate fi obtinut fie dupa ingerarea unor cantitati mari de
zaharide, fie in urma unei lipolize accelerate cand procesul TCA (necesar energetic) este total satisfacut.