Sunteți pe pagina 1din 87

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT

CATEDRA “DREPT PROCESUAL PENAL”

Teză de licenţă

Măsurile procesuale privative de libertate

A executat:
Studenta anului V(1-5)
Gr. III

Coordonator ştiinţific:
Roman Dumitru
Cuprins:
Pag.
Introducere………………………………………... 3
Capitolul I.Noţiuni generale privind libertatea individuală şi
măsuri procesuale de constrîngere………………………………... 5
1. Libertatea individuală şi garanţiile procesului de constrîngere……. 5
2. Noţiune, scopul si felurile măsurilor procesuale……………………8
3. Condiţiile generale de aplicare a măsurilor procesuale de
constrîngere privative de libertate……………………………………19

Capitolul II. Reţinerea


1. Noţiunea reţinerii procesuale penale. Felurile, scopul şi durata
acesteia………………………………………………………………..23
2. Condiţiile şi temeiurile reţinerii…………………………………….27
3. Procedura aplicării reţinerii…………………………………………33
4. Drepturile, obligaţiile persoanei reţinute, precum şi obligaţiile
administraţiei instituţiilor de detenţie a persoanelor reţinute
în procesul penal………………………………………………………39
5. Eliberarea persoanei reţinute………………………………………...40

Capitolul III. Arestarea preventivă si arestarea la domiciliu


1. Arestarea preventivă.Noţiunea.Temeiurile pentru aplicarea
arestării preventive ................................................................................ 45
2. Procedura şi durata arestării preventive a bănuitului..........................58
3. Procedura şi durata arestării preventive a învinuitului........................61
4. Procedura şi durata arestării preventive a inculpatului........................66
5. Arestarea la domiciliu..........................................................................71
Încheiere..................................................................................................83
Bibliografie. Acte normative................................................................. 85

2
Introducere

De-a lungul istoriei societăţii şi a evoluţiei procesului penal una din cele mai
importante probleme care s-au pus în modul în care să se asigure : urmărirea, jude-
carea, executarea condamnării în cazul unor infractori care după comiterea unor in-
fracţiuni continuau să se opună legii.
Problema trebuie rezolvată în contextul asigurării drepturilor şi libertăţilor in-
dividuale în faţa unor eventuale abuzuri ale unor autorităţi. De la maximă
cunoscu-tă în Franţa secolelor al XVII- lea şi al XVIII- lea ; ”cine nu va începe
prin arestare îl va pierde pe răufăcător 1 ceea ce înseamnă lipsire de libertate în
toate cazurile de constatare a unei infracţiuni, la prezumţia de nevinovăţie
recunoscută de Revoluţia Franceză la 1789 şi apoi la sistemele de garanţii stabilite
în secolul alXX- lea de tra- tatele şi convenţiile internaţionale a fost o continuă
luptă ce a îmbrăcat adesea forme politice. S-a ajuns, aşa cum am mai arătat, la un
sistem de restrîngere a unor drepturi şi libertăţi în care se încearcă împletirea şi
prezentarea intereselor societăţii cu ale individului.
Elementul constrîngerii persistă în majoritatea acţiunilor procesuale penale,
cînd acestea se înfăptuiesc contrar voinţei părţilor şi altor persoane participante la
procesul penal, dar în dependenţă de funcţionalitatea acestora, în legea procesuală
penală, în sens restrîns , sunt menţionate măsurile procesuale de constrîngere
(Titlul V al Părţii generale a Codului de procedură penală al Republicii Moldova)
ca o categorie distinctă2.
Actualele modificări ale Codului de procedură penală sunt în spiritul noilor
tendinţe ale politici penale internaţionale pregătind condiţiile juridico-penale ale
unificării în perspectivă a legislaţiei penale la nivel european. Modificările de

1
M. J. Essaid, „ La presumtion de innocence”,These, Paris, 1909, p.3.
2
Pînă la adoptarea noului Cod de procedură penală, în Republica Moldova se utilizau categoriile „măsuri
procesuale”sau „măsuri procesuale de constrîngere” ca noţiuni doctrinale în literatura juridică ştiinţifică sau
instructivă.

3
substanţă privesc măsurile privative de libertate şi în mod deosebit măsura reţinerii
, măsura arestării preventive , precum şi un nou concept impus de cerinţele
prevenţiei generale în condiţiile internaţionalizării fenomenului infracţional,
obligarea de a nu părăsi ţara. 3
În cursul procesului penal pot surveni impedimente, obstacole sau dificultăţi
de natură să perecliteze eficacitatea activităţii judiciare astfel, dacă nu se interprind
măsuri învinuitul sau inculpatul lăsat în libertate ar putea săvîrşi în continuare alte
infracţiuni, care ar îngreuna stabilirea adevărului prin ştergerea urmelor, coruperea
martorilor, falsificarea unor înscrisuri sau mijloace de probă materiale sau chiar ar
putea să dispară, încercînd să zădărnicească aplicarea sancţiunii penale. În alte
situaţii sînt necesare măsuri care să preîntîmpine ca executarea silită acelor obligaţi
la suportarea despăgubirilor civile sau a pedepselor la amendă să nu aibă
eficacitate4.
Prin urmare, toate măsurile procesuale de constrîngere sînt instituite pentru a
asigura comportamentul învinuitului conform cerinţelor legii procesual penale, iar
unele măsuri pot fi aplicate în acelaşi scop şi altor participanţi în condiţiile
prevăzute expres de lege.
Pornind de la funcţionalitatea şi caracterul lor, asemenea măsuri au fost
definite în doctrina dreptului procesual penal ca „ instituţii de drept procesual penal
care constau în anumite privaţiuni sau constrîngeri personale sau reale, determinate
de condiţiile şi împrejurările în care se desfăşoară procesul penal 5„ sau mijloace
de constrîngere folosite de organele judiciare penale pentru garantarea executării
pedepsei şi repararea pagubei produse prin infracţiune, precum şi pentru asigurarea
îndeplinirii de către părţi a obligaţiilor lor procesuale6”.

3
Vintilă Dongoroz ş.a. Explicaţii teoretice ale codului de procedură penală român, op. cit., vol.I, 1975, p. 308.
4
Gheorghiţă Mateuţ, Procedura penală, vol.II, Editura Fundaţiei „Chemarea”, Iaşi, 1994, p.38.
5
Nicolae Volonciu,Tratat de procedură penală,op.cit., vol.I, p.399.
6
Gheorghiţă Mateuţ, Procedura penală, vol.II, Editura Fundaţiei „Chemarea”, Iaşi, 1994, p.38.

5
6

4
I.Notiuni generale privind libertatea individuală
şi măsuri procesuale de constrîngere
§1. Libertatea individuală şi garanţiile procesului de
constrîngere

Prin intermediul măsurilor procesuale se urmăreşte buna desfăşurare a


procesului penal prin atingerea scopului imediat al acestuia, respectiv, constatarea
la timp şi în mod complet al faptelor ce constituie infacţiuni, astfel ca orice
persoană care a săvîrşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici
o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Măsurile procesuale nu fac parte din desfăşurarea activităţii principale a
procesului penal, caracterul lor fiind acela de activitaţi adiacente celei principale 7.
De asemenea, au caracter provizoriu, facultative şi de constrîngere 8. Măsurile
procesuale sunt mijloace prevăzute de lege de care se folosesc organele judiciare
pentru a asigura desfăşurarea normală a procesului penal, executarea pedepsei,
repararea pagubei produse prin desfăşurarea săvîrşirii infracţiunii şi pentru a
preveni săvîrşirea de noi fapte antisociale.
9
Gîndirea juridică contemporană a admis necesitatea obiectivă a măsurilor
de prevenţie în reglementarea procesual penală în favoarea ocrotirii intereselor
generale ale colectivităţii.
În consecinţă, se admite că limitele aduse exercitării libertăţii individuale nu
trebuie privite ca o sacrificare încălcare sau abandonare a acesteia. Limitele
respective sunt strict determinate de lege, au un caracter provizoriu şi de excepţie,
fiind instituite numai pentru cazuri de necesitate şi îşi găsesc temeiul în interesul
general pe care îl deservesc.

7
Vintilă Dongoroz şi colaboratorii , op.cit., p.308.
8
A. Boroi , Ungureanu Ştefania- Georgeta , Jidovu Nicu „Drept procesual penal”,ediţia a –II-a, Editura All
Beck, Bucureşti,2002, p. 179.
9
N. Volonciu , op.cit., vol. I, p.402, I.Neagu , Tratat de procedură penală, Bucureşti, 1997, p. 55, Gr. Theodoru,
„Drept procesual penal”,Iaşi, 1996, p.360.
V.Dongoroz ş.a . Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală, vol. II, Bucureşti, 1976, p.17.
9

5
Persoanele care participă la activitatea procesual penală trebuie să dea dovadă
de loialitate pe tot parcursul procesului penal10 adică să se abţină de la acţiuni
frauduloase de natură să împiedice aflarea adevărului şi justa soluţionarea a cauzei
penale.
Încălcarea obligaţiilor procesuale de către subiecţii activităţilor procesuale
generează unele consecinţe sub aspectul aplicării legii.
Astfel, este posibil - şi practica a confirmat acest fapt - ca învinuitul sau
inculpatul să împiedice buna desfăşurare a procesului penal prin influenţa
martorilor, distrugerea probelor etc., ori să încerce să se sustragă de la urmărirea
penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.
În acest sens, Traian Pop menţiona: “ a priva pe cineva de libertate numai în
urma bănuielii, deci, înainte de a fi judecat, găsit vinovat şi condamnat, este
contrar principiului constituţional privind libertatea individuală. Şi totuşi, justiţia
nu poate sta cu mîinele încrucişate în faţa sfidării pe care i-o aruncă inculpatul prin
încercările sale de a compromite aflarea adevărului sau în faţa periculozităţii pe
care o prezintă persoana inculpatului, astfel ca justiţia trebuie să-şi ia prompt şi
energic măsuri de a preveni sau înlătura aceste neajunsuri. Ori pentru că justiţia să-
şi îndeplinească rolul, este posibil să nu existe altă alegere decît recurgerea la
măsura radicală a arestării preventive11”
Pe o poziţie mai transigentă, s-a situat Vintilă Dongoroz care susţinea printre
altele: “ De acord cu toată lumea că infractorii trebuiesc trataţi omeneşte, dar nu
putem admite că această omenie poate merge pînă acolo încît să lăsăm printre
cetăţenii oneşti, presăraţi la tot pasul, zecile şi sutele de răufăcători, gata oricînd de
a comite noi fărădelegi. La ce bun toate libertăţile cetăţeneşti, dacă numele
acestora cetăţeanul onest nu poate avea nici o siguranţă fiind lăsat cot la cot cu toţi
infractorii?12”

10

11
Traian Pop, „Drept procesual penal”,vol.II, Tipografia Naţională , Cluj, 1947, p. 132.
12
I. Tanoviceanu , Tratat de drept şi procedură penală, Ediţia a II-a revăzută şi completată de V. Dongoroz,
Vol.IV, Editura Curierul Judiciar, Bucureşti,1942,p. 452.

6
Având în vedere faptul ca libertatea persoanei este una dintre valorile
fundamentale, legiuitorul a instituit noi garanţii procesuale care în spiritul
Constituţiei trebuie să asigure că drepturilor şi libertăţilor persoanei cercetate nu
vor fi încălcate sau îngrădite.
Când nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea măsurii
preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere.”Or în cazul
dispariţiei temeiurile măsurii preventive atât instanţa cât şi procurorul sunt
obligaţi să uzeze
de instituţia revocării măsurii preventive pe când liberarea provizorie este
reglementată ca o facultate a instanţei ce se exercită în anumite condiţii
prevăzute de lege.
Măsurii13 nu poate dispune punerea în libertate a învinuitului sau inculpatului
arestat de către instanţă ci el este obligat să sesizeze din oficiu sau la cerere
instanţa competentă să înlocuiască sau să revoce măsura preventivă dispusă de
aceasta prin încheierea de arestare sau de prelungire a duratei arestării.
Măsura luată, a unui membru al familiei sau a altei persoane pe care o
desemnează învinuitul sau inculpatul, de la această dispoziţie legiuitorul
neprevăzând vreo excepţie. Pe de altă parte legiuitorul nu prevede în mod expres o
altă persoană decât procurorul care să aprecieze în cazul reţinerii dispuse de acesta
cu privire la interzicerea înştiinţării solicitate de reţinut.
În vederea garantării aplicării corecte a legii, legiuitorul a obligat organul
de cercetare penală să încunoştinţeze, de îndată, pe procuror cu privire la luarea
măsurii reţinerii. Este necesară respectarea acestei obligaţii deoarece procurorul
este obligat să exercite supravegherea cercetării penale potrivit dispoziţiilor legale
veghind ca actele de cercetare penală să se efectueze cu respectarea dispoziţiilor
legale încă din momentul începerii urmăririi penale. Copia ordonanţei
procurorului sau, a încheieri instanţei, rămasă definitivă, se comunică învinuitului

13
Mai sus se foloseşte expresia „ temeiul care a justificat luarea măsurii”şi nu „temei care să justifice
menţinerea măsurii”or procurorul conform rolului său activ dacă constată că a dispărut temeiul care a justificat
măsura arestării dar a apărut un alt temei justificativ evident că nu poate cere punerea în libertate.

7
sau inculpatului, respectiv secţiei de poliţie14 în a cărei circumscripţie locuieşte
învinuitul sau inculpatul.

§2. Notiune, scopul si felurile masurilor procesuale

Pentru o bună desfăşurare a activităţilor ce decurg din exercitarea acţiunilor


penale şi civile din cadrul procesului penal, organele judiciare au nevoie de
instrumente procesuale cu ajutorul cărora să poată atinge şi realiza scopul
procesului penal.
Astfel de instumente sau mijloace prevăzute de legea procesual penală sunt
măsurile procesuale.
Măsurile procesuale sunt mijloace prevăzute de lege de privare sau limitare a
unor drepturi fundamentale ale cetăţenilor, prin care organele judiciare asigură
desfăşurarea normală a procesului penal, executarea sancţiunilor aplicate şi
repararea pagubei produse prin infracţiune ori previn săvîrşirea de fapte
antisociale.15
Măsurile procesuale de constrîngere sunt definite ca instituţii de drept
procesual - penale care constau în anumite privaţiuni sau constrîngeri personale
sau reale, determinate de condiţiile şi imprejurările in care se desfăşoară procesul
penal.
Într-o altă sursă, măsurile procesuale de constrîngere au fost definite ca
“mijloace procesuale cu caracter restrictiv, aplicate în strictă conformitate cu
legea de către organul de cercetare penală (persoana care efectuează cercetarea
penală), anchetator, procurer şi instanţa de judecată în privinţa învinuitului,
bănuitului, părţii vătămate, martorilor şi altor personae pentru lichidarea

14
Potrivit principiului aplicării pedepsei mai favorabile dispoziţiile în cauză se aplică şi în cazul infracţiunilor
pentru care s-a majorat pedeapsa, iar fapta s-a săvîrşit anterior.
15
Gr.Theodoru, „Drept procesual penal”,Partea generală, Edit. Cugetarea , Iaşi, 1996, p.356.
16
B.M.Корнуков, Меры процессуального принуждения в уголовном судопроизводстве,Саратов, 1978 ,с.
20.

8
obstacolelor reale şi posibile ce pot apărea în procesul cercetării şi soluţionării
cauzelor penale, în scopul asigurării eficiente a sarcinilor procesului penal”16.
Din definiţiile menţionate mai sus rezultă că măsurile procesuale de
constrîngere asigură desfăşurarea normală a procesului penal, deşi prin lege în
sistemul măsurilor procesuale de constrîngere sunt incluse diverse categorii al
acestora , avînd fiecare un scop distinct, dar toate contribuind la excluderea unor
inconveniente procesuale determinate de comportamentul subiecţilor neoficiali în
procesul penal.
Măsurile procesuale şi cele de constrîngere în mod special, după cum s-a
arătat în literatura de specialitate, nu fac parte din desfăşurarea activităţii
principale a procesului penal, caracterul lor fiind acela de activităţi adiacente celei
principale17.
Funţionalitatea lor constă în a preveni sau înlătura împrejurările care
împiedică realizarea în bune condiţii a procesului penal. Cele mai multe măsuri
procesuale constau în privaţiuni sau constrîngeri mai mult sau mai puţin drastice.
Constrîngerea sau privaţiunea este evident foarte severă cînd vizează starea de
libertate, unul dintre cele mai importante drepturi ale persoanei, mai ales atunci
cind privaţiunea de libertate poate deveni mai îndelungată18.
Cu privire la definirea măsurilor procesuale, în literatura de specialitate există
19
puncte de vedere relative diferite. Astfel, într-o primă opinie noţiunea de măsuri
procesuale înglobează şi elemental de constrîngere sau privaţiune, în timp ce într-o
altă opinie20, la care achiesăm şi noi , acest element este exclus, pe motiv că nu este
definitoriu pentru aceste instituţii juridice.
La baza acestei afirmaţii stau următoarele argumente:

16

17
Vintilă Dongoroz ş.a., Explicaţii teoretice…,op. cit., vol. I, p.308.
18
Tudor Osoianu , Victor Orîndaş, , Procedura penală, 2004, p.188.
19
I. Neagu, Tratat de procedură penală”, Ed.PRO, Bucureşti, 1997, p.312.
20
N. Volonciu,Tratat de procedură penală,op.cit., vol.I, p.399.
18

19
20

9
a) elementul de constrîngere nu ţine de esenţa acestor măsuri , ele nefiind
instrumente de privaţiune , ci de mijloace care servesc desfăşurării procesului
penal;
b) scopul acestor măsuri nu este cel de constrîngere, ci acela de a ajuta şi de a
asigura realizarea procesului penal;
c) din conţinutul reglementărilor privitoare la măsurile procesuale, reiese că unele
din acestea nici nu implică elementul de constrîngere cum ar fi, de exemplu,
măsurile de ocrotire, în care caz, ceea ce prevalează este grija societăţii faţă de
minori, vîrstnici, bolnavi şi, în general, personae care au nevoie de ajutor21..
Dacă le privim în raport cu desfăşurarea activităţii procesual penale, care are
ca obiect principal constatarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, identitatea
făptuitorului şi stabilirea răspunderii sale penale şi civile, măsurile procesuale au
caracterul unor activităţi adiacente celei principale a procesului penal, organele
judiciare dispunînd luarea măsurilor în raport de circumstanţele concrete ale
fiecărei cauze penale22.
Intervenţia reală şi efectivă a măsurilor procesuale se manifestă numai dacă
în procesul penal apar dificultăţi, greutăţi ori se profilează situaţii a căror evitare
impune luarea lor. Este imposibil ca desfăşurarea cauzei penale să nu necesite
luarea unor măsuri procesuale, ceea ce demonstrează că instituţia nu intră
obligatoriu în fondul principal al activităţilor legate de rezolvarea pricinii 23.
Astfel, măsurile procesuale de constrîngere, fiind acţiuni procesuale facultative şi
auxiliare, contribuie la desfăşurarea actelor principale (procedeelor probatorii ) şi
altor acţiuni procesuale importante prin asigurarea prezenţei participanţilor la
proces, fie prin prevenirea împiedicării aflării adevărului, fie prin garantarea
recuperării prejudiciului cauzat prin infracţiune sau executării pedepsei amenzii.
Menţionăm că măsurile procesuale au şi caracter provizoriu, în sensul că vor
dura aît timp cît subzistă situaţiile de fapt care au condus la luarea lor. Totodată,

21
L. Nae, în Ghe.Nistoreanu şi colectiv, „Drept procesual penal”,Ed. Europa Nova, Bucuresti, 1996, p.128.
22
I. Istrate, Libertatea persoanei şi garanţiile ei procesual penale, Edit.Scrisul Românesc, Craiova, 1984, p.26.
23
N. Volonciu,Tratat de procedură penală,op.cit., vol.I, p.399.
23

10
datorită faptului că luarea măsurilor procesuale este lăsată la aprecierea organelor
judiciare, în vederea desfăşurării unei normale activităţi procesuale, rezultă
caracterul facultativ al acestora. Totuşi, cu titlu de excepţie, în cazurile în care prin
măsura procesuală se urmăresc importante obiective procesuale, luarea ei devine
obligatorie pentru organul judiciar. De exemplu, în cazul infracţiunilor flagrante
este obligatorie luarea măsurii reţinerii şi arestării preventive a învinuitului, iar
în cazul producerii unor pagube proprietăţii publice, devine obligatorie luarea
măsurilor asiguratorii.
Măsurile procesuale pot fi dispuse de organele judiciare numai în cadrul
procesului penal. Fiind legate de buna desfăşurare a procesului penal, nu se
justifică luarea măsurilor procesuale înainte de începerea urmăririi penale şi nici
dincolo de epuizarea activităţii judiciare. Cu toate, acestea, în mod excepţional,
legea prevede situaţii în care măsurile procesuale se menţin şi după stingerea
procesului penal.
Ca mijloace folosite de organele judiciare pentru desfăşurarea normală a
procesului penal, măsurile procesuale trebuie deosebite de măsurile procedurale,
care reprezintă mijloacele prin care se aduc la îndeplinire actele şi măsurile
procesuale. În acest sens trebuie să facem distincţie între măsura arestării
preventive, ca măsură dispusă de procuror sau instanţă, de executarea
mandatului de arestare , ca măsură procedurală ce revine organului de poliţie24.
Măsurile procesuale se dispun numai în cazul în care, din probele
administrate rezultă că s-a comis o anumită infracţiune şi făptuitorul urmează să fie
tras la răspundere penală.
Pentru înlăturarea ori prevenirea unor obstacole în calea desfăşurării
procesului penal, legea procesual - penală a creat un sistem de măsuri procesuale
ca mijloace prin care se asigură eficienţa procesului penal. Majoritatea măsurilor
procesuale se manifestă sub forma unor constrîngeri cu privire la persoană sau
indisponibilizări cu privire la bunurile acesteia. Cu toate discuţiile care există în

24
ibidem.

11
literatura de specialitate, plecîndu-se de la drepturile si libertăţile individului
recunoscute de tratate internaţionale şi de la afirmarea prezumţiei de nevinovăţie,
nevoile apărării sociale confirmă necesitatea înscrierii măsurilor de constrîngere,
cu tot caracterul lor restrictiv, în legislaţiile – procesual penale pentru a se asigura
tragerea la răspundere penală şi a celor care au încălcat legea. Garanţiile care
trebuie să însoţească persoana, trebuie reglementate şi respectate cu grijă pentru a
nu se comite abuzuri în numele interesului procesului penal. Măsurile de
constrîngere nu sunt obligatorii, ele pot fi utilizate atunci cînd sunt oportune, în
raport de criteriile legale25. Măsurile procesuale nu fac parte din desfăşurarea
activităţii principale a procesului penal, caracterul lor fiind acela de activităţi
adiacente celei principale26.
Apoi, măsurile procesuale au caracter de excepţie 27, întrucît constituie o privare
sau limitare a unor drepturi garantate prin Constituţie, motiv pentru care legea
trebuie să prevadă:
 măsurile procesuale ce se pot lua;
 cazurile şi condiţiile în care pot fi luate;
 durata lor maximă;
 posibilitatea revocării lor;
 cazurile cînd acestea încetează de e drept.
Măsurile procesuale pot fi dispuse şi luate de organele judiciare numai în
cadrul procesului penal, nefiind posibil a se lua asemenea măsuri în cadrul actelor
premergătoare28.
Măsurile procesuale se deosebesc de măsurile procedurale, care sunt măsuri
de constrîngere ce aduc atingere unor drepturi procesuale sau intervin pentru a se
asigura îndeplinirea unor obligaţii procesuale: îndeplinirea obligaţiei de a se

25
T.Osoianu, V.Orîndaş, op.cit., p. 188-189.
2626
V.Dongoroz ş.a . Explicaţii teoretice..., op.cit., vol. I, p.308.
27
Gr.Theodoru, op.cit., partea generală, p.356
2728
N. Volonciu , op.cit., vol. I, p.400.
2829
. Gr.Theodoru, op.cit., partea generală, p.356, Gh.Mateuţ, Procedura penală, vol.II, Editura Fundaţiei
„Chemarea”, Iaşi, 1994, p.39.

12
prezenta în faţa autorităţii judecătoreşti, ori interzicerea dreptului de a participa la
şedinţa de judecată29.

Clasificarea măsurilor procesuale


Prin legea procesuală, art.165-210 din Partea generală a Codului de procedură
penală al Republicii Moldova , în sistemul măsurilor procesuale de constrîngere au
fost incluse următoarele categorii: 1) reţinerea; 2) măsurile preventive şi 3) alte
măsuri procesuale de constrîngere 30.
Reţinerea este prevăzută într-un capitol separat de măsurile preventive datorită
faptului că această măsură procesuală de constrîngere se dispune, de regulă, de
organele de urmărire penală pînă la aplicarea măsurilor preventive, iar în urma
reţinerii bănuitului în flagrant delict este posibilă identificarea făptuitorului şi
descoperirea infracţiunii. Deşi, după cum s-a menţionat în literatura de
specialitate31, reţinerea are acelaşi scop ca şi măsurile preventive, ea se dispune în
condiţiile prevăzute de lege în mod urgent, fără aprobarea procurorului sau
judecătorului de instrucţie, organul de urmărire penală avînd timpul (72 ore) să
strîngă probele necesare pentru aplicarea unei măsuri preventive de către procuror
sau, după caz, de către judecătorul de instrucţie.
Măsurile preventive sînt măsuri procesuale de restrîngere a unor drepturi şi
libertăţi individuale, stabilite de Constituţie şi legea procesual penală în scopul
bunei desfăşurări a procesului penal ori pentru a împiedica sustragerea inculpatului
de la urmărire penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.

29

30
O asemenea clasificare legală a măsurilor procesuale de constrîngere este prevăzută în noul Cod de
procedură penală al Federaţiei Ruse din 22 noiembrie 2001, pînă la adoptarea căruia în această privinţă au fost
înaintate multiple opinii şi proiecte legislative de sistematizare a măsurilor procesuale de constrîngere într-un titlu
separat în partea generală a codului. Dar cum menţionează unii autori, nu este posibilă sistematizarea tuturor
măsurilor procesuale cu caracter restrictiv ( Б.Б.Булатов,В.B.Николюк,Меры уголовного процессуального
принуждения(по главе 14УПК России),Спарк, Москва,2003, с. 36.
31
И.Л.Петрухин, Неприкосновенностъ личности и принуждение в уголовном процессе, Наука, Москва,
1989,с.11.
31

13
Măsura cea mai gravă, arestarea preventivă a inculpatului a primit o nouă
reglementare, extind posibilitatea să fie înlocuită, în unele cazuri, cu libertatea
provizorie.
Constituţia a stabilit şi cadrul general al garanţiilor, care trebuie să înconjoare
individul, dacă se ia o măsură preventivă, stabilind: organele care pot lua măsuri,
termenul, dreptul învinuitului s-au inculpatului, de a se aduce la cunoştinţă
motivele arestării şi invinuirea in prezenţa unui apărător, dreptul inculpatului de a
cere libertatea provizorie ş.a.32
Măsurile preventive sunt instituţii de drept procesual penal cu caracter
de constrîngere prin care invinuitul sau inculpatul este impiedicat să
întreprindă anumite activităţi care s-ar răsfrînge negativ asupra desfăşurării
procesului penal sau asupra restrîngerii scopului acestuia33.
Buna desfăşurare a procesului penal poate fi compromisă prin ascunderea
infractorului, fuga acestuia sau prin actele sale zădărnicire a aflării adevărului. În
acest sens, luarea măsurilor preventive conduce la realizarea scopului de prevenţie,
fie printr-o minimă atingere adusă libertăţii individuale a învinuitului sau
inculpatului ( de exemplu, obligarea de a nu părăsi localitatea în care locuieşte,
obligarea de a se prezenta periodic la organele de poliţie ), fie prin privarea de
libertatea pe o anumită perioadă de timp sau chiar pe toată durata procesului
penal34. Măsurile preventive nu trebuie confundate cu pedeapsa privativă de
libertate, care foloseşte acelaşi element – constrîngerea 35. Măsurile preventive sunt
măsuri procesuale care pot fi luate de organele judiciare în cursul desfăşurării
procesului penal. Aceste măsuri se împart în: măsuri preventive privative de

32
Adrian Ştefan Tulbure, Angela Maria Tatu, „Tratat de drept procesual penal”, edit. All Beck, Bucureşti, 2001,
p. 214.
33
Grigore Theodoru, „Drept procesual penal român”, Partea generală, vol. II, Universitatea „ A. I. Cuza”, Iaşi,
Facultatea de drept, 1974, p. 194.
34
Gr. Theodoru,op. cit., p. 358.
35
M. Apetrei, op. cit.,p. 347; Gr. Theodoru,L.Moldovan, op.cit.,p. 157.

33

34

35

14
libertate (reţinerea şi arestarea preventivă) şi măsuri preventive restrective de
libertate (obligarea de a nu părăsi localitatea). De o deosebită importanţă în
analiza măsurilor de prevenţie este explicarea justă a naturii juridice , deoarece în
acest domeniu se poate uşor aluneca spre interpretări eronate, periculoase atît
pentru ştiinţa dreptului procesual- penal , dar mai ales pentru practică, prin
consecinţele unor asemenea interpretări. Fără a trece toate concepţiile care s-au
manifestat în legătură cu natura juridică a măsurilor preventive, vor fi examinate
cele două idei limită către care în mod greşit s-au polarizat unele din concepţiile
înregistrate în doctrină.
Într-o primă largă concepţie, cu totul negativistă, nu se recunoaşte o
legitimitate a luării măsurilor de prevenţie , prin exagerarea pe baza unui
raţionament de pură logică abstractă a principiului prezumţiei de nevinovăţie.
Potrivit acestei concepţii, deţinerea în cursul procesului penal a unei persoane, atîta
vreme cît nu s-a constatat vinovăţia sa în mod definitiv printr-o hotărîre
judecătorească, nu se justifică însemnînd o încălcare a dreptului fundamental al
persoanei la libertate. Privarea de libertate în această opinie nu poate avea decît un
caracter definitiv şi derivă din condamnarea pentru infracţiunea săvîrşită36.
Măsurile preventive: 1) obligarea de a nu părăsi localitatea; 2) obligarea de a
nu părăsi ţara; 3) garanţia personală; 4) garanţia unei organizaţii; 5) ridicarea
provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport; 6) transmiterea
sub supraveghere a militarului; 7) transmiterea sub supraveghere a minorului; 8)
liberarea provizorie sub control judiciar ; 9) liberarea provizorie pe cauţiune; 10)
arestarea la domiciliu; 11) arestarea preventivă formează o categorie distinctă de
măsuri procesuale de constrîngere, care au fost sistimatizate şi în vechiul Cod de
procedură penală a Republicii Moldova.
În categoria „ alte măsuri procesuale de constrîngere „ sunt incluse: 1)
obligarea de a se prezenta ; 2) aducerea silită; 3) suspendarea provizorie din
funcţie; 4) amenda judiciară; 5) punerea sub sechestru a bunurilor. Nu au fost
sistimatizate în capitolul III al titlului V din Codul de procedură penală următoarele

36
T. Osoianu, V.Orîndaş, op.cit., p. 193.

15
măsuri de constrîngere: 1) internarea în instituţia medicală; 2) îndepărtarea din sala
şedinţei de judecată ; 3) interdicţia de a părăsi încăperea sau de a pătrunde în
încăperea unde se efectuează o percheziţie. În schimb, au fost prevăzute de măsuri
procedurale luate cu ocazia înfăptuirii unei expertize, percheziţii sau pentru
asigurarea ordinii în timpul şedinţei de judecată. Măsurile speciale de constrîngere
sînt prevăzute în cazul procedurii speciale de urmărire penală şi al judecării
cauzelor privind infracţiunile săvîrşite de persoane juridice, în cadrul controlului
judiciar asupra persoanei juridice care include: 1) depunerea unei cauţiuni în
cuantum de cel puţin 1000 unităţi convenţionale ; 2) interdicţia de a exercita
anumite activităţi; 3) interdicţia de a emite cecuri ori de a folosi cărţi de plată.
Măsurile procesuale de constrîngere pot fi clasificate după anumite criterii:
1)După subiectul care este abilitat să aplice anumite măsuri:
a. măsuri aplicate de organul de urmărire penală ( reţinerea, aducerea silită,
obligarea de a se prezenta );
b. măsurile aplicate de procuror ( măsurile preventive neprivative de libertate,
măsurile procesuale aplicate de organul de urmărire penală);
c. măsuri aplicate de instanţa judecătorească ( judecătorul de instrucţie,
măsurile preventive privative de libertate , amenda judiciară, punerea sub
sechestru a bunurilor, suspendarea provizorie din funcţie, judecarea
provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport, măsuri
speciale în privinţa persoanei juridice).
2) După subiectul faţă de care se aplică :
a. măsuri aplicate bănuitului, învinuitului, inculpatului ( toate măsurile
procesuale de constrîngere cu excepţia amenzii judiciare );
b. măsuri aplicate martorilor, părţii vătămate şi altor participanţi ( obligarea
de a se prezenta, aducerea silită, amenda judiciară) .
3) După valoarea socială asupra căreia se îndreaptă aceasta37:
37
Grigore Gh. Theodoru, op,cit., vol. II, p. 192.

38
Gheorghiţă Mateuţ, op.cit., p.39.
39
И.Л.Петрухин , Свобода личности и уголовного- процессуального принуждения , Наука, Москва,
1985,с.80-102.

16
a. măsuri personale ( reţinerea, aducerea silită, obligarea de a nu părăsi
localitatea, arestarea preventivă ş. a.);
b. măsuri reale ( sechestrul bunurilor, amenda judiciară, liberarea provizorie
pe cauţiune, depunerea unei cauţiuni de persoană juridică).
4) După natura lor38:
a. măsuri preventive ( măsuri prevăzute în alin. ( 3) al art. 175 din C.P.P. );
b. măsuri asiguratorii ( sechestrul bunurilor).
5) După funcţionalitatea lor39:
a. măsuri ce preîntîmpină survenirea unor consecinţe negative în procesul
penal ( reţinerea măsurilor preventive, suspendarea provizorie din funcţie,
sechestrul bunurilor);
b. măsuri de răspundere procesuală ( amendă judiciară prevăzută în art.
201din CPP);
6) După gradul de constrîngere a anumitor drepturi şi libertăţi:
a. măsuri privative de libertate ( reţinerea, arestarea preventivă, internarea
într-o instituţie medicală , arestarea la domiciliu);
b. măsuri respective de drepturi şi libertăţi ( obligarea de a nu părăsi
localitatea sau ţara, ridicarea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de
transport. Liberarea provizorie sub control judiciar, suspendarea provizorie din
funcţie punerea sub sechestru a bunurilor , aducerea silită, controlul judiciar al unei
personae juridice).
În Codul de procedură penală există o clasificare a măsurilor procesuale, iar în
literatura de specialitate sunt stabilite diferite categorii în raport de anumite criterii.
Astfel, în Codul de procedură penală sunt prevăzute:
a) după criteriul legal 40instituit prin dispoziţiile Codului de procedură penală;
 măsuri preventive care reprezintă măsurile procesuale cele mai
drastice datorită faptului că se referă la restrîngerea libertăţii
3840
N. Volonciu , op.cit., vol. I, p.401-402; M. Apetrei, „Drept procesual penal”, Partea generală, vol. I, Editura
Oscar Print, Bucureşti,1998,p.345.

39
40

17
persoanei, în condiţiile legii (reţinerea, obligarea de a nu părăsi
localitatea, arestarea preventivă a invinuitului sau a inculpatului);
 alte măsuri procesuale (măsuri de ocrotire şi de siguranţă, măsurile
asiguratorii, restituirea lucrurilor şi restabilirea situaţiei anterioare
săvîrşirii infracţiunii).
b) după criteriul valoarea socială41 asupra căreia se îndreaptă:
 măsuri procesuale personale care privesc persoanele fizice (măsurile
preventive, măsurile de ocrotire, măsurile de siguranţă, liberarea
prevăzută sub control judiciar şi pe cauţiune);
 măsuri procesuale reale care privesc anumite bunuri sau relaţiile faţă
de ele (măsurile asiguratorii, restituirea lucrurilor, restabilirea situaţiei
anterioare , sechestrul, inscripţia ipotecară).
c) după criteriul actiunii lor sau al scopului special urmărit prin luarea lor42:
 măsuri procesuale de constrîngere (măsurile preventive, măsurile
asiguratorii);
 măsuri procesuale de ocrotire (măsurile de ocrotire, măsurile de siguranţă,
restituirea lucrurilor, restabilirea situaţiei anterioare).
De asemenea, măsurile procesuale au mai fost clasificate în funcţie de:
 criteriul persoanei împotriva căreia se pot lua aceste măsuri 43 (de exemplu,
arestarea preventivă se aplică învinuitului sau inculpatului, pe cînd măsurile
de ocrotire, unor persoane neajutorate aflate în îngrijirea învinuitului sau
inculpatului) ;
 criteriul fazei procesului penal în care pot fi luate măsurile procesuale 44
(de
exemplu, reţinerea se aplică în faza de urmărire penală, pe cînd celelalte
măsuri şi în faza judecăţii) ;

41
. Neagu, op.cit., p. 313; L.Nae în Ghe. Nistroreanu şi colectiv, op. cit., p. 129; S. Kahrane, op.cit., p. 309; Gr.
Theodoru, L. Moldovan, „Drept procesual penal”, Partea generală, vol.II, Ed. Fundaţiei”Chemarea”, Iaşi, 1994, p.
39.
42
I. Neagu,op.cit.,p.313; M. Apetrei, op. cit., p.345.
43
I. Neagu,op.cit.,p.313; N. Volonciu , op.cit., p.401.
43

44
Gr. Theodoru, L. Moldovan, op.cit., p.156;L. Istrate,op.cit.,p.25.
18
 criteriul organului care le dispune45 (de exemplu, sechestrul asigurator sau
reţinerea poate fi dispusă şi de către organul de cercetare penală, in timp ce
obligarea de a nu părăsi localitatea sau măsura internării medicale provizorii
numai de către procuror sau instanţă).

§3. Condiţiile generale de aplicare a măsurilor


procesuale de constrîngere privative de libertate
Măsurile procesuale de constrîngere se aplică atunci cînd există necesitatea
întrunirii cumulative a următoarelor condiţii generale:
1. Procesul penal să fie declanşat. Astfel, pînă la începerea urmăririi penale
nu se admite aplicarea măsurilor respective ( cu excepţia reţinerii
persoanei în flagrant delict; şi în acest caz, înregistrarea infracţiunii
urmează să fie efectuată imediat, dar nu mai tîrziu de 3 ore de la
momentul aducerii persoanei reţinute potrivit alin.( 4) al art. 166 din
CPP);
2. Să existe anumite temeiuri faptice şi juridice expres prevăzute de lege.
Pentru a exclude arbitrariul, în funcţie de gradul diferenţiat de
constrîngere, legea procesuală penală a stabilit anumite temeiuri faptice
(în cazul reţinerii - alin..(1) şi (2) ale art. 166 CPP; al măsurilor
preventive- alin.(1) al art. 176 din CPP, aducerii silite – alin.(1) şi ( 2) din
art. 199 din CPP, amenzii judiciare - alin. (3) al art.201 din CPP, punerii
sub sechestru a bunurilor – alin. .(1) al art. 205 din CPP) şi juridice
(recunoaşterea în calitate de bănuit, învinuit – în cazul reţinerii şi
măsurilor preventive; ori de învinuit- în cazul suspendării provizorie din
funcţie; incadrarea juridică a faptei într-o componenţă de infracţiune ce
se pedepseşte cu închisoarea - în cazul reţinerii şi arestării preventive;
înaintarea acţiunii civile – în cazul punerii sub sechestru a bunurilor );

45
N. Volonciu , op.cit., p.401.
19
3. Să existe o hotărîre legală şi motivată a organului de urmărire penală,
procurorului, judecătorului de instrucţie sau instanţei de judecată în
cazurile şi procedurile prevăzute de lege. Astfel, pentru a evita
subiectivismul sau abuzurile, în procedura aplicării măsurilor procesuale
de constrîngere au fost diferenţiate atribuţiile organului de urmărire
penală, procurorului şi judecătorului de instrucţie, asigurîndu-se
imparţialitatea, iar uneori şi contradictorialitatea la soluţionarea
chestiunii privind dispunerea unei măsuri restrictive. În acest sens,
aplicarea măsurilor procesuale de constrîngere care afectează grav
dreptăţile şi libertăţile persoanei sunt atribuţii exclusive ale judecătorului
de instrucţie sau ale instanţei judecătoreşti. Procedura aplicării măsurilor
de constrîngere în faţa judecătorului de instrucţie prevede posibilitatea
participării în şedinţa de judecată a persoanei faţă de care se soluţionează
demersul privind aplicarea unei măsuri procesuale de constrîngere, fie
posibilitatea atacării actelor procedurale prin care s-a dispus aplicarea
acestora.
Cu toate că prin măsurile preventive, cum sunt reţinerea sau arestarea
preventivă, se realizează o constrîngere care se realizează cu cea care rezultă din
executarea pedepsei închisorii, totuşi se deosebeşte de acesta din urmă întrucît se
iau numai în cursul procesului penal, prin excepţie avînd drept scop împiedicarea
învinuitului sau inculpatului de a se sustrage de la urmărire, judecată sau de la
executarea pedepsei ori de a zădărnici aflarea adevărului.
S-a exprimat şi opinia46 că este necesară o consonanţă între măsurile de
prevenţie şi sistemul sancţiunilor penale, deoarece regimul stării de libertate în
cursul procesului penal trebuie să corespundă, într-o anumită măsură, celui existent
după aplicarea sancţiunii penale, şi că ar fi nepotrivită o sancţiune penală
neprivativă de libertate ca finalizare a unui proces penal în care inculpatul s-a aflat
în stare de arest. Soluţiile pronunţate de instanţe nu se înscriu pe această linie şi
nici nu ar fi posibil, în toate cazurile. În unele cauze luarea măsurilor preventive

46
I. Neagu, op. cit., p.314.

20
faţă de învinuit sau inculpat este de natură să răspundă unui alt imperativ general,
în sensul că ceilalţi membri ai societăţii să poată beneficia de drepturile şi
libertăţile lor consacrate şi garantate de Constituţie, prin înlăturarea pericolului ca,
pînă la pronunţarea unei condamnări definitive cei care au comis infracţiuni să mai
comită asemenea fapte.
Aceste limite sînt determinate atît de cerinţele generale ale dezvoltării
societăţii, cît şi de trăsăturile specifice ale documentului de relaţii la care se referă.
În consecinţă urmează a se reţine ca limitele aduse exercitării drepturilor persoanei
nu trebuie privite ca o sacrificare , încălcare sau abandonare a acestora. Limitele
respective sînt prevăzute şi strict determinate de lege, au un caracter de excepţie
fiind instituite şi trebuind a fi folosite numai în cazuri de extremă necesitate, sînt
proporţionate cu nevoile create de interesul superior, pe care îl deservesc şi sînt de
interpretare restrectivă.
Dispoziţiile din Constituţie şi Codul de procedură penală care prevăd unele
limitări ale libertăţii individuale cuprind numeroase garanţii. Acestea reflectă ideea
de a nu permite în nici o împrejurare restrîngerea libetăţii persoanelor în altfel de
condiţii decît cele fixate de lege cu minuţiozitate şi cu simţul unui justificat
umanism.
Avantajele şi inconvientele arestării preventive urmează a fi cîntărite
totdeauna prin raportare concretă la gravitatea faptei şi pericolozitatea
făptuitorului. Numai aşa se poate ajunge la rezolvarea unei probleme care teoretic
pune în faţă două deziderate ce devin de altfel ireconciliabile.

Acte procedurale prin care se dispune aplicarea


măsurilor procesuale de constrîngere
Organul de urmărire penală şi procurorul se pronunţă prin ordonanţă asupra
măsurilor procesuale prevăzute de lege. În anumite situaţii, măsura reţinerii este
dispusă prin proces- verbal, potrivit alin.(1) al art. 167 din CPP, sau prin ordonanţă,
în cazurile prevăzute de art. 169, 170 din CPP.

21
Măsura obligării de a se prezenta la organul de urmărire penală sau la instanţă
se aplică prin întocmirea unui înscris propriu-zis cu aceeaşi denumire, potrivit
art.198 din CPP.
Judecătorul de instrucţie se pronunţă prin încheiere, conform art. 306 din CPP,
sau prin autorizaţie asupra ordonanţei organului de urmărire penală, conform alin.
(2) al art.205 în cazul punerii sub sechestru a bunurilor.
Instanţa de judecată se pronunţă asupra măsurilor procesuale de constrîngere
fie prin încheiere separată în timpul examinării cauzei , fie prin sentinţă la
soluţionarea cauzei în fond, fie prin decizie la examinarea recursului sau, după caz,
a apelului.

II.Reţinerea

22
§1. Noţiunea reţinerii procesuale penale. Felurile,
scopul şi duratei acesteia
Reţinerea constituie o măsură procesuală de constrîngere aplicată în cadrul
procesului penal şi constă în privarea de libertate pe o perioadă de timp stabilită de
lege. Reţinerea este definită de legislator drept ”măsura luată de organul competent
de a priva de libertate o persoană pe un termen de pînă la 72 de ore”(art.6 alin. 1,
pct.40 C.P.P.). Potrivit art. 165, alin . 1 C.P.P. constituie reţinere privarea persoanei
de libertate, pe o perioadă scurtă de timp, dar nu mai mult de 72 ore, în locurile şi
în condiţiile stabilite prin lege.
Acest articol defineşte reţinerea persoanei ca formă legală de privare a
libertăţii, cînd aceasta este bănuită de săvîrşirea unei infracţiuni. Această măsură
procesuală penală rezultă din articolul 5, paragraful 1, punctul c ) al Convenţiei
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din 1950 în toate
protocoalele adiţionale, precum şi din articolul 25, alineatul 3 al Constituţiei
Republicii Moldova din 29 iulie 1994.
Constituie reţinere privarea de libertate a persoanei bănuite sau învinuite de
săvîrşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un
termen mai mare de un an prin hotărîrea organului de urmărire pentru o perioadă
scurtă de timp, dar nu mai mult de 72 ore în izolatoarele de detenţie provizorie ale
organelor afacerilor interne. Definiţia dată rezultă din conţinutul art. 165 , 166,
167,169,170 din CPP.
Sintagma ”o perioadă scurtă de timp, dar nu mai mult de 72 de ore ”
presupune timpul din momentul privării de libertate pînă la eliberarea persoanei
sau aplicarea arestării preventive. În amănunte a se vedea comentariul articolului
166, alineatul 4 . ” Locurile ” unde este reţinută persoana sunt izolatoarele de
detenţie provizorie ale organelor afacerilor interne, dar pentru respectarea
sintagmei “ în locurile şi condiţiile stabilite prin lege “ urmează să fie adoptată o
lege specială privind modul de executare a acestei măsuri.

23
Reţinerea este o măsură privativă de libertate de scurtă durată, dar foarte utilă
în stadiul iniţial al pornirii procesului penal, ceea ce justifică folosirea ei numai în
faţă de învinuit47.
Spre deosebire de reglementările anterioare privind măsura reţinerii ( art. 104
din Codul de procedură penală al Republicii Moldova din 1961) , actualul Cod de
procedură penală ( art. 165-174 ) prevede diferite feluri ale acestei măsuri de
constrîngere:
1. După statutul procesual al subiectului reţinut:

a) reţinerea bănuitului ( art.166,169, 171 din CPP);


b) reţinerea învinuitului ( art. 169,170 din CPP);
c) reţinerea inculpatului48
2. După subiectul oficial care dispune luarea acestei măsuri:

a) reţinerea dispusă de organul de urmărire penală ( art.166 din CPP);


b) reţinerea dispusă de către procuror ( art. 179,170din CPP);
c) reţinerea dispusă de instanţa de judecată sau, după caz, de judecătorul
de instrucţie (art. 171 din CPP).
3. După actul procedural prin care se dispune aplicarea acesteia:
a) prin process-verbal ( art. 166 din CPP);
b) prin ordonanţă ( art. 169,170 din CPP);
c) prin încheiere ( art. 171 din CPP);
Avînd în vedere diversitatea felurilor măsurii de reţinere , prin aplicarea
acesteia se asigură realizarea următoarelor sarcini procesuale:
1. prevenirea sustragerii bănuitului de la urmărire penală;
2. prevenirea împiedicării stabilirii adevărului în procesul penal;
3. curmarea acţiunii criminale şi prevenirea săvîrşirii altor infracţiuni ;
4. stabilirea identităţii persoanei bănuite de săvîrşirea unei infracţiuni;

47

4847
V.Dongoroz, în colaborare, „Explicaţii teoretice”.op. cit., vol. – I,p.317.
Potrivit alin. (2) al art.130 din CPP, este posibilă şi reţinerea inculpatului . Într-o situaţie ipotetică analogică celei
prevăzute de art. 170 din CPP.

24
5. efectuarea percheziţiei corporale a persoanei bănuite de comiterea
unei infracţiuni;
6. asigurarea prezenţei învinuitului în faţa procurorului pentru a i se
înainta acuzarea;
7. prevenirea sustragerii învinuitului de urmărirea penală pînă la
arestarea preventivă a acestuia;
8. asigurarea executării sentinţei de condamnare la pedeapsa închisorii
în legătură cu anularea condamnării cu suspendarea executării pedepsei sau
anularea liberării condiţionate de pedeapsa înainte de termen.
Astfel, timpul aducerii forţate a persoanei la organul de urmărire penală, al
verificării temeiurilor reţinerii şi întocmirii procesului verbal cu privire la reţinerea
pînă la încarcerarea persoanei în izolatorul de detenţie provizorie se include în
durata reţinerii.
În cazul reţinerii persoanei în baza încheierii instanţei de judecată în caz de
infracţiune de audienţă, potrivit art. 171 din CPP, legea nu prevede expres durata
acestei măsuri, dar pornind de la sintagma “ persoana reţinută va fi trimisă
neîntîrziat procurorului “ considerăm că procurorul nu poate depăşi termenul de 72
ore, soluţionînd chestiunea declanşării urmăririi penale. Totodată, după cum s- a
menţionat în literatura de specialitate49, limitările aduse persoanei sunt de
interpretare restrictivă. Astfel, în cazul reţinerii potrivit art. 171 din CPP chiar dacă
se dispune prin încheierea instanţei de judecată, durata acesteia nu poate fi mai
mare de 72 ore – termn maxim de reţinere a bănuitului, învinuitului pînă la
aplicarea arestării preventive sau altei măsuri preventive.
Reţinerea ca măsură procesuală de constrîngere, definită în art. 165 din CPP,
se deosebeşte prin scopul urmărit şi durata acesteia de măsuri similare
procesuale50:
- reţinerea persoanei de către organul de poliţie pentru executarea
unei ordonanţe de aducere silită conform art. 199 din CPP; fie
pentru executarea unui mandat de arestare preventivă ( art. 307,
49
Nicoae Volonciu , Tratat de procedură penală, op. cit., vol. I , p.404.
50
Gheorghiţă Mateuţ, op. cit., vol.II , p. 47.

25
308 din CPP), încheierea de arestare preventivă ( art. 329 din
CPP ); fie pentru executarea unei orodonanţe de dare în căutare
a învinuitului conform art. 288 din CPP;
- interdicţia de a părăsi sala şedinţei de judecată pînă la
terminarea cercetării judecătoreşti dispusă de către preşedintele
şedinţei faţă de martorii ascultaţi ( alin.(5) al art. 370 din CPP);
- interdicţia de a părăsi locul efectuării unei percheziţii pînă la
terminarea acestei acţiuni de către persoanele care se aflau în
încăpere sau au venit în acest loc în timpul percheziţiei (alin.
(10) al art. 128 din CPP).
Măsura reţinerii poate fi luată numai după ce s-a început urmărirea penală în
cauză şi există probe sau indicii temeinice că a fost săvîrşită o faptă prevăzută de
legea penală.
Reţinerea persoanei poate avea loc în bază:
 procesului verbal, în cazul apariţiei nemijlocite a motivelor verosimile
de a bănui că persoana a săvîrşit infracţiunea;
 ordonanţei organului de urmărire penală;
 hotărîrii instanţei de judecată cu privire la reţinerea persoanei
condamnate pînă la soluţionarea chestiunii privind anularea
condamnării cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei sau
anularea liberării condiţionate de pedeapsă înainte de termen ori, după
caz cu privire la reţinerea persoanei pentru săvîrşirea infracţiunii de
audienţă.
Temeiurile pentru reţinerea persoanei bănuite de săvîrşirea infracţiunii sînt
stabilite în art. 166 C.P.P.
Organul de urmărire penală are dreptul să reţină persoana bănuită de
săvîrşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsă cu închisoare pe un
termen mai mare de un an numai în cazurile:
1. dacă aceasta a fost prinsă în flagrant delict;

26
2. dacă martorul ocular, inclusiv partea vătămată, vor indica direct că
anume aceasta persoană a săvîrşit infracţiunea;
3. dacă pe corpul său pe hainele persoanei, la domiciliul ei ori în
unitatea ei de transport vor fi descoperite urme evidente ale
infracţiunii.
În alte circumstanţe care servesc drept temei pentru a bănui că această
persoană a săvîrşit infracţiunea, ea poate fi reţinută numai dacă a încercat să se
ascundă sau dacă nu are un loc de trai permanent ori nu i s-a putut constata
indentitatea. Reţinerea persoanei în temeiurile menţionate poate avea loc pînă la
înregistrarea în modul stabilit de lege. Înregistrarea infracţiunii se efectuează
imediat, dar nu mai tîrziu de trei ore de la momentul aducerii persoanei reţinute la
organul de urmărire penală, iar în cazul cînd fapta pentru care persoana a fost
reţinută nu este înregistrată în modul corespunzător, persoana se eliberează
imediat.
Reţinerea persoanei nu poate depăşi 72 ore din momentul privării de
libertate. Persoana reţinută pînă la expirarea a 72 de ore de la momentul privării de
libertate, trebuie să fie arestată sau, după caz eliberată.

§2. Condiţiile şi temeiurile reţinerii


Pentru ca reţinerea să fie legală, este necesar să fie îndeplinite cumulativ o
serie de condiţii generale şi speciale prevăzute de lege, care sunt considerate
garanţii procesuale de asigurare a libertăţii individuale a persoanei.
Pentru prima dată în istoria Europei, Cezare Beccaria în lucrarea “ Despre
infracţiuni şi pedepse” , în anul 1764, în Italia a încercat să formuleze teoretic,
temeiuri legale de reţinere şi arestare a persoanei. Acestea au căpătat forţă juridică
în “ Declaraţia drepturilor omului şi cetăţeanului “, apărută în 1789 în Franţa
împotriva reţinerilor şi arestărilor arbitrare, răspîndindu-se în continuare şi în alte
state51.
51
Dumitru Roman, Sistemul măsurilor de prevenţie procesual penale reglementate în România şi Republica
Moldova.Rezumatul tezei de doctorat, Chişinău, 1997, p. 17.
52
idem, p. 18.

27
Condiţiile ce se cer a fi îndeplinite cumulative pentru aplicarea măsurii
reţinerii persoanei bănuite de săvîrşirea infracţiunii sînt:
a) existenţa unor temeiuri stabilite de lege( art. 166 din CPP) că
bănuitul a săvîrşit o faptă prevăzută de legea penală;
b) infracţiunea de care este bănuită persoana se pedepseşte cu
închisoare pe un termen mai mare de 1 an;
c) procesul penal să fie declanşat sau infracţiunea să fie înregistrată;
d) subiectul reţinut întruneşte unele condiţii speciale52 .
Potrivit alin. (1) şi (2) ale art. 166 din CPP, temeiurile reţinerii bănuitului sînt:
1) dacă acest a fost prins in flagrant delict;
2) dacă martorul ocular, inclusiv partea vătămată vor indica
direct că anume această persoană a săvîşit infracţiunea;
3) dacă pe corpul sau haina persoanei, la domiciliu ei ori în
unitatea de transport vor fi descoperite urme evidente ale
infracţiunii;
4) alte circumstanţe care servesc temei pentru a bănui ca această
persoană a săvîrşit infracţiunea numai dacă a încercat să se
ascundă sau dacă nu are loc de trai permanent ori nu i s-a
putut constata identitatea.
Prinderea in flagrant delict ( în momentul săvîrşirii infracţiunii sau imediat
după săvîrşire) este un temei ce apare înainte de începerea urmăririi penale, dar
prin forţa juridică prin care se constată infracţiunea flagrantă necesitatea reţinerii
este justificată o dată cu declanşarea urmăririi penale. În cazul prinderii în flagrant
delict legea procesuală nu prevede obligatoriu reţinerea bănuitului, aceasta fiind
lăsată la atitudinea organului de urmărire penală, dar, de regulă, bănuitul este adus
la organul de urmărire penală pentru constatarea identităţii şi împrejurărilor
privind săvîrşirea infracţiunii53.Datele prin care martorul ocular, partea vătămată

52

53
Pentru detalii a se vedea procedura specială privind urmărirea şi judecarea unor infracţiuni flagrante
prevăzută de art. 513- 519 din CPP.

28
( victima) vor arăta direct că o anumită persoană a săvîrşit infracţiunea se
constată, în primul rînd, prin acţiunile de urmărire penală ( audiere, prezentare spre
recunoaştere) în cazul cind urmărirea penală este pornită sau în urma unor acţiuni
de investigaţie operativă. Aceste date ce stau la baza aplicării reţinerii sunt
declaraţiile sau comunicările unor persoane care indică direct şi convingător faptul
săvîrşirii infracţiunii de o anumită persoană.
Datele obţinute în urma cercetării la faţa locului, a percheziţiei, examinării
corporale, acţiunilor de investigaţie operativă, precum şi în urma unor acţiuni
administrative prevăzute de art. 13 din Legea cu privire la poliţie din 18.12.1990 54
( de exemplu controlul mijloacelor de transport, controlul bagajului, controlul
corporal al pasagerilor) ce constată urme evidente ale infracţiunii pe corpul sau
hainele persoanei, la domiciliu ori în unitatea de transport sînt , de regulă, corpuri
delicate.
Alte circumstanţe ce presupun faptul săvîrşirii infracţiunii de către o persoană
pot fi orice date obţinute în urma acţiunilor de urmărire penală sau de investigaţie
operativă, forţa probantă a cărora este întărită de împrejurările că bănuitul a
încercat să se ascundă sau nu are loc permanent de trai ori există dificultăţi la
stabilirea identităţii.Aceste împrejurări sunt arătate ca temeiuri de arestare
preventivă la alin.(2) al art.185 din CPP şi respectiv justifică temeinicia reţinerii
bănuitului chiar în lipsa unor probe suficiente. Alin.(1) art. 166 din CPP prevede
posibilitatea reţinerii bănuitului numai în cazul cînd fapta penală se pedepseşte cu
închisoare pe un termen de cel puţin 2 ani, condiţia fiind prezentă şi în cazul cînd
sancţiunea normei penale are o altă pedeapsă alternativă. Încadrarea juridică a
faptei este făcută de organul de urmăririe penală obligatoriu prin actul de începere
a urmăririi penale şi procesul –verbal de reţinere55.

54
Veştile Sovietului Suprem al RSSM, nr.12-321 1990.
54

55
Dacă în urma verificării temeiurilor reţinerii s-a constat că faptei imputate persoanei i se va da o altă
incadrare juridică, ce nu se pedepseşte cu închisoare mai mult de un an, persoana reţinută urmează să fie liberată
imediat. Eroarea la incadrarea juridică a faptei persoanei reţinute constituie caz de reţinere ilegală(И.Л. Петрухин,
Неприкосновенностъ личности и принуждение в уголовном процессе, Наука, Москва, 1989,с.36.

29
Potrivit alin. (3) al art.166 din CPP, reţinerea bănuitului pentru temeiurile
arătate la pct. 1-3 poate avea loc pînă la înregistrarea infracţinunii în modul stabilit
de lege. Înregistrarea infracţiunii se efectuează imediat , dar nu mai tîrziu de 3 ore
de la momentul aducerii persoanei reţinute la organul de urmărire penală, iar în
cazul cînd fapta pentru care persoana a fost reţinută nu este înregistrată în modul
corespunzător , persoana se eliberează imediat. Înregistrarea infracţinii nu este
identică în sens juridic cu declanşarea procesului penal ( pornirea urmăririi
penale), dar constituie un act procedural care determină obligativitatea începerii
urmăririi penale conform art.274 din CPP. Astfel, legea prevede cel putin
înregistrarea infracţiunii în modul prevăzut de art. 262-265 din CPP, care
confirmă perspectiva declanşării unui proces penal, iar reţinerea bănuitului , chiar
dacă se dispune pînă la declanşarea acestuia, se menţine în termenul de 72 de
ore numai în cadrul unui proces penal.
O altă condiţie privind legalitatea reţinerii se referă la subiectul reţinut, care
trebuie să întrunească o serie de particularităţi prevăzute de lege. Conform regulii
generale, subiectul reţinut poate fi orice persoană fizică care a atins vîrsta
răspunderii penale.Măsura reţinerii poate fi aplcată şi persoanelor iresponsabile
din cauza unei boli psihice evidente, în scopul aplicării de către instanţa de
judecată a unor măsuri de constrîngere cu caracter medical.
În situaţia cînd necesitatea reţinerii apare spontan ( de exemplu, în cazul
prinderii în flagrant delict) este imposibil de stabilit identitatea persoanei ( deci şi
vîrsta) , iar persoana bănuită este minoră, poate fi reţinută şi pînă la vîrsta de 14
ani, în cazul unor infracţiuni grave, cu scopul stabilirii identităţii persoanei în
cauză. Dacă după stabilirea vîrstei, minorul reţinut nu poartă răspundere penală se
va elibera imediat ori în caz de necesitate va fi reţinut în instituţiile de detenţie
provizorie 56.

56
Potrivit pct. 8) al art. 13 din Legea cu privire la poliţie organele de poliţie au dreptul să reţină şi să deţină în
instituţiile de detenţie provizorie, în cazurile stabilite de lege, persoanele care nu au împlinit vîrsta de 18 ani, dacă
este necesară izolarea lor urgentă.
57
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 59-60 din 26. 10. 1995.
58
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 8 din 7.02.1995.
59
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.4, 1994.

30
Pentru unele categorii de funcţionari ai serviciului public legislaţia privind
statutul acestora prevede unele condiţii speciale de aplicare a măsurilor procesuale
de constrîngere. Potrivit art. 19 din Legea cu privire la statutul judecătorului din 20
iulie 1995, persoana judecătorului este inviolabilă57 . Judecătorul nu poate fi
reţinut, supus aducerii forţate sau arestului fără acordul Consiliului Superior al
Magistraturii şi al Preşedintelui Republicii Moldova sau în cazul judecătorilor
Curţii Supreme de Justiţie fără acordul Parlamentului. Judecătorul reţinut în cazul
că este bănuit de săvîrşirea unei infracţiuni urmează să fie eliberat imediat după
identificare.
Judecătorul Curţii Constituţionale nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat,
cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, fără acordul prealabil al Curţii
Constituţionale ( art. 16 din Legea cu privire la Curtea Constituţională din 13
decembrie 199458 .
Deputatul Parlamentului Republicii Moldova, în caz de infracţiune flagrantă,
poate fi reţinut la domiciliu pe o durată de 24 ore numai cu încuviinţarea prealabilă
a procurorului general. Aceasta va informa imediat Preşedintele Parlamentului
asupra reţinerii. Dacă Parlamentul consideră că nu există temei pentru reţinere,
dispune imediat revocarea acestei măsuri59.
Condiţiile reţinerii persoanei pentru a fi pusă sub învinuire sunt:
a) urmărirea penală să fie începută;
b) existenţa probelor ce presupun comiterea infracţiunii de o
anumită persoană suficiente pentru întocmirea unui
raport de către ofiţerul de urmărire penală, potrivit art.
280 din CPP sau a ordonanţei de punere sub învinuire de
către procuror, potrivit art. 281 din CPP;
c) bănuitului sau învinuitului nu se află în localitatea dată
sau locul aflării lui nu este cunoscut, alin.(1) al art. 169
din CPP;
57
58

59

31
d) infracţiunea săvîrşită se pedepseşte cu închisoare pe un
termen mai mare de un an.

2. Condiţiile reţinerii învinuitului pînă la arestare:


a) învinuitul încalcă condiţiile unei măsuri preventive
neprivative de libertate sau ale măsurii prevăzute de art.
198 din CPP - obligarea de a se prezenta al organul de
urmărire penală, dată în scris de către bănuit sau
învinuit, art.170 din CPP;
b) infracţiunea săvîrşită se pedepseşte cu închisoare, alin.
(2) al art. 170 şi alin.(2)al art. 176 din CPP;
c) procurorul a înaintat demers judecătorului de instrucţie
privind aplicarea arestării preventive, art. 170 din CPP.
3. Condiţiile reţinerii persoanei în caz de infracţiune de
audienţă sunt:
a) săvîrşirea unei infracţiuni în cursul şedinţei de judecată,
care se pedepseşte cu închisoare pe un termen mai mare
de un an, art.171 din CPP;
b) procesul penal nu este declanşat, dar menţinerea măsurii
în continuare timp de 72 de ore se admite numai dacă
procurorul dispune începerea urmăririi penale conform
legii.
4. Reţinerea persoanei condamnate la închisoare cu suspendarea
executării pedepsei sau liberare condiţionat de pedeapsă înainte de termen sunt:
a) încălcarea în decursul termenului de probe în mod
sistematic a obligaţiilor prevăzute de alin.(6) al art. 90
din CP stabilite de instanţa de judecată sau încălcarea
ordinii publice, fiind supus răspunderii administrative în
cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei cu
închisoare, fie eschivarea cu premeditare de la

32
îndeplinirea obligaţiilor stabilite conform art. 91 din CP
sau încălcarea ordinii publice pentru care fapt i-a fost
b) aplicată o sancţiune administrativă, în termenul de
pedeapsă rămas neexecutat, în cazul eliberării
condiţionate de pedeapsă înainte de termen;

§3. Procedura aplicării reţinerii


Despre fiecare caz de reţinere a unei persoane bănuite de săvîrşirea unei
infracţiuni organul de urmărire penală, în termen de pîna la 3 ore de la momentul
privării ei de libertate, întocmeşte un proces – verbal de reţinere , în care sînt
indicate temeiurile, motivele, locul, anul, luna, ziua şi ora reţinerii fapta săvîrşită
de persoana respectivă, rezultatele percheziţie corporale a persoanei reţinute,
precum şi data şi ora întocmirii procesului – verbal. Procesul – verbal este adus la
cunoştinţă persoanei reţinute, totodată i se înmînează, în scris, informaţie privind
drepturile prevăzute în art. 64 C.P.P. inclusiv dreptul de a tăcea, de a nu mărturisi
împotriva sa, de a da explicaţii care se includ în procesul – verbal, de a beneficia
de asistenţa unui apărător şi de a face declaraţii în privinţa acestuia, fapt care se
menţionează în procesul – verbal. Procesul – verbal de reţinere este semnat de
persoana care la întocmit şi de persoana reţinută. În 6 ore de la întocmirea
procesului – verbal, persoana care la întocmit prezintă procurorului o comunicare
în scris privitor la reţinere. Motivele reţinerii sînt aduse imediat la cunoştinţă
persoanei reţinute, numai în privinţa unui apărător ales sau numit prin oficiu.
În cazul reţinerii unui minor persoana care efectuează urmărirea penală este
obligată să comunice imediat aceasta părinţilor minorului sau persoanelor care îi
înlocuiesc.
Persoana reţinută va fi audiată în conformitate cu prevederile art. 103 şi 104
C.P.P., dacă aceptă să fie audiată. Persoana care efectuiază reţinerea este în drept să
supună persoana reţinută percheziţiei corporale în condiţiile art. 130 C.P.P.

33
Raţiunea reglementării acestei măsuri preventive a fost determinată de
necesitatea izolării imediate a persoanei care a comis o infracţiune în vederea
împiedicării dispariţiei acesteia şi asigurării bunei desfăşurări a procesului penal.
Există urmatoarele tipuri de reţinere a persoanei:
1. reţinerea persoanei prinse asupra faptului de comitere a infracţiunii
de către orice cetăţean sau a unuia care încearcă să se ascundă,
imediat după săvîrşirea infracţiunii ( art. 168 C.P.P.)
2. reţinerea persoanei în baza ordonanţei organului de urmărire
penală pentru a fi pusă sub învinuire( art.269 C.P.P.)
3. reţinerea invinuitului în baza ordonanţei organului de urmărire
penală pînă la arestare (art. 170 C.P.P.)
4. reţinerea persoanei în baza încheierii instanţei în caz de infracţiune
de audienţă (art. 171 C.P.P.)
6.persoanele bănuite de săvîrşirea unei infracţiuni pentru care legea
prevede pedeapsa cu închisoarea pe un termen mai mare de un an;

1.Reţinerea persoanei bănuite de săvîrşirea unei infracţiuni


În cazurile prevăzute de art. 166 din CPP, reţinerea persoanei bănuite de săvîrşirea
unei instrucţiuni se dispune prin întocmirea unui proces-verbal de reţinere în
termen de pînă la 3 ore de la momentul privării de libertate de către organul de
urmărire penală. În situaţia dată se presupune că bănuitul este prezent în faţa
organului de urmărire penală, fie prins şi adus forţat de către organele de poliţie, fie
prins şi adus de către orice cetăţean, potrivit art.168 din CPP, sau de persoana ce
practică activitatea particulară de detectiv şi de pază, conform art. 8 din Legea
privind activitatea particulară de detectiv şi de pază din 04.07.200360.
În procesul -verbal de reţinere se indică temeiurile, motivele, locul, anul, luna,
ziua şi ora reţinerii, fapta săvîrşită de persoana respectivă, rezultatele percheziţiei

60
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.200-203 din 19.09.03.)
61
Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie “ Cu privire la practica aplicării legilor pentru asigurarea dreptului la
apărare în procedura penală a bănuitului, învinuitului şi inculpatului” din 9.11.1998( Buletinul Curţii Supreme de
Justiţie nr. 12, 1998) .

34
corporale a persoanei reţinute, precum şi data şi ora întocmirii procesului- verbal.
Procesul -verbal se adduce la cunoştinţa persoanei reţinute numai în prezenţa unui
apărător ales sau numit din oficiu. Bănuitul reţinut poate renunţa la apărător numai
în cazul cînd i-au fost create posibilităţi reale pentru participarea avocatului în
proces61.
Totodată, bănuitului reţinut i se înmînează în scris informaţia despre
drepturile prevăzute de art. 64 din CPP, inclusive dreptul de a tăcea, de a nu
mărturisi împotriva sa, de a da explicaţii care se înregistrează în procesul- verbal,
de a beneficia de asistenţa unui apărător şi de a face declaraţii în prezenţa acestuia,
fapt care se menţionează în procesul- verbal de reţinere alin. (1) al art. 167 din
CPP.
În decurs de pînă la 6 ore de la întocmirea procesului verbal de reţinere,
persoana care l-a întocmit prezintă procurorului o comunicare în scris privind
aplicarea acestei măsuri.
Persoana care a întocmit procesul- verbal de reţinere imediat, dar nu mai tîrziu
de 6 ore, este obligată să dea posibilitate persoanei reţinute să anunţe una din
rudele apropiate sau o altă persoană, la propunerea reţinutului, despre locul unde
acesta este reţinut sau o anunţă singură, alin. (1) al art. 173 din CPP.
În cazul în care persoana reţinută este cetăţean al unui alt stat, despre reţinere
este informată în termenul prevăzut de lege ambasada sau consulatul acestui stat,
dacă persoana reţinută o cere.
În cazuri excepţionale, dacă acesta o cere caracterul deosebit al cauzei în
scopul asigurării secretului etapei începătoare a urmăririi penale, cu
consimţămîntul judecătorului de instrucţie, înştiinţarea despre reţinere poate fi
amînată pînă la 12 ore conform pct. 1) din alin. (1) al art. 302 din CPP.
2. Reţinerea persoanei pentru a fi pusă sub învinuire se dispune de către
ofiţerul de urmărire penală sau, după caz, de către procuror prin
ordonanţă. Ordonanţa privind reţinerea persoanei va cuprinde menţiunile arătate la
art. 255 din CPP,data şi locul întocmirii, numele, prenumele şi calitatea persoanei

61

35
care o întocmeşte cauza la care se referă, dispoziţia de aplicare a reţinerii, temeiul
legal şi motivele aplicării acestei măsuri. Ordonanţa privind reţinerea persoanei se
semnează de către persoana care a întocmit-o şi se trimite spre executare organelor
de poliţie.
În cazul în care ordonanţa de reţinere nu poate fi executată din motivul
negăsirii persoanei în cauză se va proceda în conformitate cu art. 280, 281 din CPP,
persoana fiind pusă sub învinuire, iar pentru înaintarea acuzării procurorul va
dispune căutarea învinuitului, în conformitate cu art. 288 din CPP.
Dacă ordonanţa de reţinere este executat, adică persoana respectivă este găsită
şi adusă la organul de urmărire penală, se va întocmi un proces-verbal de reţinere,
în conformitate cu art. 167 din CPP, fiind aplicabile şi celelalte reguli procedurale
ale reţinerii persoanei bănuite de săvîrşirea unei infracţiuni.
Motivele reţinerii şi învinuirea vor fi aduse imediat la cunoştinţa persoanei
reţinute în prezenţa unui apărător ales sau numit din oficiu.
3. Reţinerea învinuitului pînă la arestare se dispune de către procuror prin
ordonanţă motivată care, pe lîngă menţiunile arătate la art. 255din CPP, va
cuprinde şi dispoziţia de reţinere. Ordonanţa de reţinere a învinuitului se
semnează de către de către procuror şi se trimite spre executare organelor de
poliţie.
Dacă învinuitul este găsit şi adus forţat la procuror, se întocmeşte un proces-
verbal de reţinere, în conformitate cu art. 167 din CPP explicîndu-i-se dreptul de a
participa la examinarea demersului privind aplicarea arestării preventive a fost
examinat în lipsa învinuitului, iar judecătorul de instrucţie a emis mandat de
arestare, învinuitului i se vor aduce la cunoştinţă motivele arestării în prezenţa
obligatorie a unui apărător ales sau numit din oficiu şi dacă nu i s-a înaintat
acuzarea, se va proceda în conformitate cu art.282 din CPP.
4. Reţinerea persoanei în caz de infracţiune de audienţă se dispune de către
instanţa de judecată prin încheiere. În încheiere se menţionează: data şi locul
întocmirii, numele şi prenumele judecătorului (lor) dispoziţia de trimitere a
materialelor privind constatarea faptului săvîrşirii infracţiunii în timpul şedinţei

36
de judecată procurorului, precum şi dispoziţia de reţinere a făptuitorului, indicîndu-
se numele şi prenumele acestuia. Încheierea se certifică cu semnătura judecătorului
( lor) şi cu ştampila instanţei judecătoreşti.
Copia de pe încheiere şi persoana reţinută vor fi trimise neîntîrziat
procurorului sub escorta poliţiei judiciare. După ce va primi materialele ce
constată faptul săvîrşirii unei infracţiuni de audienţă şi va fi adusă persoana
reţinută, procurorul va întocmi un proces- verbal de reţinere şi va decide începerea
urmăririi penale conform art. 274 din CPP. Dacă procurorul refuză începerea
urmăririi penale sau după începerea urmăririi penale nu este necesară menţinerea
măsurii reţinerii, procurorul eliberează imediat persoana reţinută.
După înregistrarea infracţiunii şi întocmirea procesului- verbal de reţinere
sunt aplicabile toate regulile procedurale privind reţinerea persoanei bănuite de
săvîrşirea unei infracţiuni prevăzute de art. 166,167 din CPP.
5. Reţinerea persoanei condamnate pînă la soluţionarea chestiunii privind
anularea condamnării cu suspendarea executării pedepsei sau anularea liberării
condiţionate de pedeapsă înainte de termen se dispune prin încheierea
judecătorului de instrucţie în baza demersului organului care execută sancţiunea
penală, la care sunt anexate materiale ce confirmă tentativele persoanei de a se
ascunde de instanţă, de a se eschiva de la prezentare în instanţă sau comiterea
încălcării flagrante a condiţiilor de executare a obligaţiilor puse în faţa ei.
Demersul privind aplicarea măsurii reţinerii condamnatului se examinează în
conformitate cu art. 305 din CPP, la care participă reprezentantul organului ce
execută sancţiunea penală şi condamnatul, dacă acesta este găsit şi adus forţat.
Încheierea judecătorului de instrucţie privind reţinerea condamnatului va cuprinde
menţiunile arătate la art. 306 din CPP; data şi locul întocmirii,numele şi prenumele
judecătorului de instrucţie, persoana cu funcţie de răspundere şi organul care a
înaintat demersul, autorizarea reţinerii condamnatului ( numele, prenumele)
termenul şi scopul acestei măsuri persoana cu funcţie de răspundere sau organul
abilitat de a executa incheierea, semnătura judecătorului de instrucţie certificată cu
ştampila instanţei judecătoreşti.

37
Legea procesual – penală acordă dreptul de a ţine persoana bănuită nu numai
organelor de urmărire penală, dar şi oricărui cetăţean de rînd. Potrivit art. 168
C.P.P., oricine este în drept să prindă şi să aducă forţat la poliţie sau la o altă
autoritate publică, persoana prinsă asupra faptului săvîrşirii unei infracţiuni sau
care a încercat să se ascundă ori să fugă imediat după săvîrşirea infracţiunii.
Persoana prinsă în aceste condiţii poate fi legată în cazul în care opune
rezistenţă reţinerii. Dacă sunt temeiuri de a presupune că persoana prinsă are
asupra sa armă ori alte obiecte periculoase sau obiecte care prezintă interes pentru
cauza penală, persoana care a prins -o poate lua forţat obiectele respective, pentru
a le transmite organului de urmărire penală. Persoana prinsă şi adusă în faţa
organului de urmărire penală, este reţinută conform prevederilor art. 166 C.P.P. sau
după caz, eliberată.
Legea procesual – penală în art.173 C.P.P. prevede obligaţia persoanei care a
întocmit procesul – verbal de reţinere, imediat, dar nu mai tîrziu de 6 ore, să ofere
posibilitatea persoanei reţinute a anunţa una dintre rudele apropiate sau altă
persoană, la propunerea reţinutului, despre locul reţinerii. În cazul în care persoana
reţinută este cetăţean al unui alt stat, despre reţinere este informată, în termenul
menţionat ambasada sau consulatul acestui stat, dacă persoana reţinută o cere.
Dacă persoana reţinută este militar, în termen de cel mult 6 ore, este informată
unitatea militară în care ea îşi satisface serviciul militar sau centrul militar unde stă
la evidenţă. În cazuri excepţionale, dacă aceasta o cere caracterul deosebit al
cauzei, cu consimţămîntul judecătorului de instrucţie înştiinţarea privind reţinerea
poate fi efectuată în termen care nu va depăşi 72 ore de la reţinere, cu excepţia
cazului în care persoana reţinută este minoră. În cazul în care, în urma reţinerii
persoanei, rămîn fără supraveghere minorii sau alte persoane pe care le are la
întreţinere ori bunurile acesteia, organul de urmărire penală este obligat să ia
măsurile prevăzute în art. 189 C.P.P.
Persoana care se află în urmărire interstatală (pentru ţările-membre ale
C.S.I.) sau internaţională, prin intermediul Organizaţiei Internaţionale a Poliţiei
Criminale (INTERPOL) şi a cărei arestare este cerută de autorităţile centrale ale

38
statului solicitant în vederea extrădării, va putea fi reţinută de organele naţionale de
urmărire penală, în condiţiile prevăzute de Codul de procedură penală, pentru cel
mult 72 de ore. Organele de urmărire penală vor anunţa de îndată procurorii
teritoriali şi ai procuraturilor specializate, în jurisdicţia cărora a fost reţinută
persoana şi vor efectua verificările de rigoare referitor la identitatea, cetăţenia şi
domiciliul persoanei, azilul politic, motivele urmăririi penale, circumstanţele care
ar exclude, amîna sau condiţiona extrădarea, care, la rîndul lor, vor anunţa de
îndată Procuratura Generală, în vederea luării măsurilor care se impun.(art. 58”
Reţinerea în vederea extrădării , al Legii cu privire la asistenţa juridică
internaţională în materie penal.Parlamentul Republicii Moldova, Capitolul IV).

§4. Drepturile, obligaţiile persoanei reţinute, precum şi


obligaţiile administraţiei instituţiilor de detenţie a
persoanelor reţinute în procesul penal
Persoana reţinută în conformitate cu art. 166, 169, 170,171 din CPP
beneficiază de drepturile şi are obligaţiile prevăzute de art. 64 din CPP.
Administraţia instituţiilor de deţinere a persoanelor reţinute este obligată,
conform art. 187 din CPP:
1) să asigure securitatea persoanelor deţinute, să le acorde protecţia şi
ajutorul necesar;
2) să asigure persoanelor deţinute accesul la asistenţă medicală
independentă;
3) să înmîneze în aceeaşi zi persoanelor deţinute copii de pe documentele
procesuale parvenite în adresa lor;
4) să asigure înregistrarea plîngerilor şi cererilor persoanelor deţinute;

39
5) să trimită în aceeaşi zi plîngerile şi alte cereri ale persoanelor deţinute
adresate instanţei de judecată, procurorului sau altor colaboratori ai organului de
urmărire penală, fără ale supune controlului şi cenzurii;
6) să întocmească un proces- verbal privind refuzul persoanei deţinute de a fi
adusă în instanţă;
7) să admită întrevederi libere ale persoanei deţinute cu apărătorul,
reprezentatul său legal, mediatorul, în condiţiile confidenţiale fără a limita numărul
şi durata întrevederilor;
8) să asigure aducerea persoanei deţinute la organul de urmărire penală sau la
instanţă în timpul indicat de acestea;
9) să asigure la cererea organului de urmărire penală sau a instanţei
posibilitatea de a exercita acţiuni procesuale cu participarea persoanei deţinute la
locul reţinerii;
10) să înmîneze persoanei eliberate certificat conform prevederilor alin.(3) al
art.174 din CPP.
Potrivit alin.(7) al art. 195 din CPP administraţia locului de reţinere este
obligată să elibereze imediat persoana reţinută în cazul expirării termenului de 72
de ore .

§5. Eliberarea persoanei reţinute


Eliberarea celui reţinut sau arestat este obligatorie dacă motivele reţinerii sau
arestării au dispărut ( alin. (6) al art. 25 din Constituţie) .
Potrivit alin. (1) al art. 174 din CPP, sunt arătate următoarele cazuri în care
persoana reţinută urmează să fie eliberată:
1) nu s-au confirmat motivele verosimile de a bănui că persoana reţinută a
săvîrşit infracţiunea;
2) lipsesc temeiuri de a priva în continuare persoana de libertate;

40
3) organul de urmărire penală a constatat la reţinerea persoanei o încălcare
esenţială a legii;
4) a expirat termenul reţinerii;
5) a expirat termenul reţinerii şi instanţa nu a autorizat arestarea preventivă a
persoanei.
Persoana eliberată după reţinere nu poate fi reţinută din nou pentru aceleaşi
temeiuri. La eliberarea persoanei reţinute i se înmînează un certificat în care este
menţionat de către cine a fost reţinută, temeiul, locul şi timpul reţinerii, temeiul şi
timpul eliberării62.
Dacă, în cazul verificării faptului săvîrşirii infracţiunii de către persoana
reţinută, în termen de 72 de ore se stabileşte lipsa de probe în învinuirea ori sunt
administrate probe în apărare care combat circumstanţele prevăzute de alin. (1) şi
(2) ale art. 166 din CPP, sau se constată că fapta penală este săvîrşită de o altă
persoană, persoana reţinută urmează a fi eliberată. În confirmarea acestei temei pot
fi următoarele cazuri: a) dacă în decurs a 3 ore de la momentul aducerii persoanei
reţinute organul de urmărire penală nu înregistrează infracţiunea; b) dacă în timp
de 72 de ore nu se dispune începerea urmăririi penale ori rezoluţia sau, după caz,
procesul- verbal de începere a urmăririi penale nu se confirmă de către procuror ori
este confirmată rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale; c) dacă după începerea
urmăririi penale se constată unul din cazurile care exclud urmărirea penală arătate
la art. 257din CPP şi se dispune de către procuror prin ordonanţă încetarea
urmăririi penale sau scoaterea persoanei deţinute de sub urmărire penală. În cazul
constatării de către procuror sau de către organul de urmărire penală a lipsei
temeiurilor de aplicare a arestării preventive faţă de bănuitul reţinut, sau luîndu-se
în consideraţie ocupaţia, vîrsta, starea sănătăţii, situaţia familială şi alte împrejurări
ce privesc persoana reţinută, nu este oportună arestarea preventivă a acesteia
constituie temei de a elibera persoana din stare de reţinere, potrivit pct. 2) din
alin. (1) al art. 174 din CPP.

62
T.Osoianu, V. Orîndaş, op.cit.,p. 190,191,192.

41
63
În cazul constatării de către procuror a încălcării esenţiale a legii de către
organul de urmărire penală la aplicarea reţinerii persoana poate fi eliberată.
Încălcările esenţiale ale legii la aplicarea reţinerii au fost denumite în literatura
de specialitate cazuri de reţinere ilegală64. Constituie încălcare esenţială a legii:
a) reţinerea în lipsa temeiurilor indicate în alin. (1) şi (2) ale art. 166, 169,
170,171 din CPP;
b) incadrarea juridică greşită a faptei, ce nu se pedepseşte cu privaţiune de
libertate mai mare de 1 an;
c) subiectul reţinut n-a atins vîrsta răspunderii penale sau este subiect special,
care se bucură de imunitate prevăzută de lege şi nu s-au respectat condiţiile
speciale;
d) lipseşte procesul- verbal sau ordonanţa cu privire la reţinere sau acestea
sunt întocmite cu încălcări grave ( lipseşte indicaţia cu privire la ora reţinerii,
semnătura reprezentantului organului de urmărire penală);
e) neînştiinţarea persoanei reţinute despre motivele reţinerii în prezenţa unu
apărător.
Expirarea termenului de 72 ore obliga administraţia locului de deţinere a
persoanei reţinute să elibereze imediat această persoană constituind un caz de
încetare de drept a măsurii reţinerii, potrivit alin.(5) şi (7) ale art. 195 din CPP.
În cazul cînd judecătorul de instrucţie, examinînd demersul privind aplicarea
faţă de bănuit a arestării preventive potrivit art. 307 din CPP, respinge demersul
sau aplică o măsură preventivă mai uşoară, bănuitul reţinut se eliberează după
expirarea termenului de 72 de ore, iar dacă în procesul examinării demersului se
constată o încălcare esenţială a legii la reţinerea persoanei, aceasta va fi eliberată
imediat din sala şedinţei de judecată.

63
În pct. 3) din alin.(1) al art. 174 din CPP s-a strecurat o inadvertenţă: în locul sintagmei “ organul de urmărire
penală “ trebuie de înţeles “procurorul “, fiindcă procurorul efectuează controlul asupra legalităţii reţinerii persoanei
conform pct. 13) din alin.(1) al art. 52 din CPP. În caz contrar, este greu de înţeles că organul de urmărire penală
dispune aplicarea reţinerii şi tot acest organ constată încălcările esenţiale ale legii la aplicarea reţinerii în urma
autocontrolului.
64
И.Л. Петрухин, Неприкосновенностъ личности и принуждение в уголовном процессе, Наука, Москва,
1989,с.103.

42
Eliberarea persoanei reţinute poate avea loc în primele 3 ore din momentul
privării de libertate, cînd nu se întocmeşte procesul-verbal de reţinere în legătură
cu faptul că nu s-a înregistrat nici o infracţiune, fie că s-a decis neaplicarea reţinerii
în continuare, măsura reţinerii asimilîndu-se cu aducerea forţată la organul de
urmărire penală, precum şi după întocmirea procesului verbal de reţinere în timp
de 72 de ore. În ambele situaţii, la eliberare persoanei reţinute i se înmînează un
certificat în care se menţionează de către cine a fost reţinută, temeiul, locul şi
timpul reţinerii, temeiul şi timpul eliberării conform alin. (3) al art. 174 din CPP.
Legea procesuală penală nu prevede expres prin ce act procedural şi care
subiect oficial dispune eliberarea persoanei reţinute. Din aceste considerente
menţionăm că actul procedural şi subiectul responsabil de eliberarea persoanei
diferă în funcţie de anumite împrejurări. Astfel, eliberarea persoanei reţinute în
primele 3 ore, cînd nu se întocmeşte proces-verbal de reţinere, se dispune de către
organul de urmărire penală prin ordonanţă sau rezoluţie motivată 65.Eliberarea
persoanei reţinute după întocmirea procesului-verbal de reţinere şi încarcerarea
persoanei în camera de izolare preventivă se dispune de către procuror prin
ordonanţa motivată în cazurile arătate la pct.1), 2), 3) şi 4) din alin. (1) al art. 174
din CPP, pornind de la pct. e) al art. 4 şi art. 14 din Legea cu privire la procuratură
din 14.03.200366.
În cazul prevăzut de pct. 5) din alin.(1) al art. 174 din CPP eliberarea se
dispune prin încheierea judecătorului de instrucţie, dacă s-a respins demersul
privind aplicarea arestării preventive faţă de bănuitul reţinut.
În cazul cînd faţă de bănuitul reţinut se aplică o măsură preventivă neprivativă
de libertate de către procuror prin ordonanţă, potrivit art. 177 din CPP, eliberarea
celui reţinut se decide prin acest act procedural.
Dacă bănuitul reţinut este scos de sub urmărire penală sau în privinţa lui s-a
decis de către procuror încetarea urmării penale, eliberarea celui reţinut se decide

65
Potrivit alin. (1) al art. 255 din CPP, în desfăşurarea urmăririi penale, organul de urmărire penală, prin
ordonanţă sau rezoluţie, dispune asupra acţiunilor sau măsurilor procesuale.
66
Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.73-75 din 18.04.03.

43
prin ordonanţa care prevede soluţiile date în conformitate cu alin. (6) al art. 285 din
CPP.
Potrivit alin. (2) al art. 174 din CPP persoana eliberată după reţinere nu poate
fi reţinută din nou pentru aceleaşi temeiuri. Astfel dacă a fost reţinută pentru
temeiurile arătate la art. 166 din CPP şi eliberată, poate fi reţinută repetat doar
numai pentru temeiurile prevăzute la art. 169, 170 din CPP.

III. Arestarea preventivă


§1.Arestarea preventivă.Noţiunea. Temeiurile
pentru aplicarea arestării preventive

44
În scopul asigurării aplicării corecte şi uniforme de către instanţele
judecătoreşti a normelor procesual-penale privind aplicarea măsurilor preventive
sub formă de arestare preventivă şi arestare la domiciliu, emiterea mandatului de
arestare şi prelungirea duratei ţinerii sub arest, Plenul Curţii Supreme de Justiţie, în
conformitate cu art.2 lit. e) şi art.16 lit.d) din Legea cu privire la Curtea Supremă
de Justiţie, prin prezenta hotărîre dă următoarele explicaţii:
Potrivit prevederilor Constituţiei Republicii Moldova, Declaraţiei Universale a
Drepturilor Omului şi art.5 al Convenţiei Europene pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, libertatea individuală şi siguranţa persoanei
sunt inviolabile. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa; cu excepţia anumitor
cazuri şi în conformitate cu procedura prevăzută de lege, iar în cazul în care
procedura prevăzută de legile naţionale contravine acestor prevederi, prioritate au
reglementările cuprinse în tratatele internaţionale la care Republica Moldova este
parte.
La aplicarea normelor procesual-penale instanţele judecătoreşti şi organele de
urmărire penală sînt obligate să activeze în aşa mod încît nici o persoană să nu fie
neîntemeiat bănuită, învinuită sau condamnată şi nici o persoană să nu fie supusă
în mod arbitrar sau fără necesitate măsurilor procesuale de constrîngere.
În conformitate cu legea, arestarea preventivă poate fi aplicată numai în cazul
imposibilităţii aplicării unei alte măsuri preventive mai uşoare.
Arestarea preventivă şi măsurile preventive de alternativă arestării se aplică
numai în cazurile existenţei unei bănuieli rezonabile privind săvîrşirea unei
infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsă privativă de libertate pe un termen
mai mare de 2 ani, iar în cazul existenţei unei bănuieli rezonabile privind săvîrşirea
unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa privativă de libertate pe un
termen mai mic de 2 ani, ele se aplică dacă învinuitul, inculpatul a comis cel puţin
una din acţiunile menţionate în alin.(1) art.176 CPP67.
Arestul preventiv ( art . 185, 186 C.P.P.) este cea mai aspră măsură preventivă.
Cunoscută şi sub denumirea de definire preventivă, luarea acestei măsuri implică

67
Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, Nr. 4 din 28.03. 2005.

45
prevarea de libertatea a unei persoane, fără a contraveni principiului constituţional
al libertăţii individuale şi nici principiului de drept penal, după care nu poţi pedepsi
pe cineva înainte de a-l judeca şi găsi vinovat, întrucît nu are caracterul, regimul şi
efectele unei pedepse, ci este o măsură pusă la dispoziţia justiţiei , a organelor
judiciare, penale în general, pentru a preveni şi a înlătura neajunsurile generate de
tendinţa învinuitului sau inculpatului de a se sustrage de la urmărire penală ori
judecată, şi pentru a asigura o desfăşurare netulburată şi în ritm normal al
procesului penal68.
Această măsură este aplicată în cazurile cînd infracţiunea săvîrşită prezintă un
mare pericol social, cît şi în cazurile cînd există suficiente temeiuri rezonabile de a
presupune că bănuitul / învinuitul fiind la libertate, va continua activitatea
infracţională, va împiedica stabilirii adevărului obiectiv sau se va eschiva de la
urmărirea penală şi judecată. Arestarea preventivă şi măsurile preventive de
alternativă arestării se aplică numai în cazurile cînd bănuitul, învinuitul sau
inculpatului i se incriminează săvîrşirea unei infracţiuni pentru care legea prevede
pedeapsa privativă de libertate pe un termen mai mare de 2 ani .
Pentru aplicarea acestei măsuri preventive , este întocmit un demers faţă de
judecătorul de instrucţiune şi împreună cu materialele adunate cu bănuitul/
inculpatul se prezintă în instanţa judiciară din teritoriu. Judecătorul , examinînd
materialele prezentate, se stabileşte existenţa temeiului de aplicare a acestei măsuri
preventive, interoghează bănuitul / învinuitul faţă de care va fi aplicată măsura în
cauză. Pentru aplicarea acestei măsuri judecătorul întocmeşte încheierea şi
eliberează un mandat de arestare pe un termen de pînă la 30 zile. Bănuitul /
inculpatul arestat se deţine în izolatorul de anchetă.
Învinuitul poate fi arestat pe un termen de pînă la 6 luni, dacă pentru
infracţiunea săvîrşită legea penală prevede o sancţiune de pînă la 15 ani.
Învinuitul poate fi ţinut pînă la 12 luni , dacă a săvîrşit o infracţiune pentru
care legea penală prevede că sancţiunea pe un termen de 25 ani sau detenţie pe
viaţă.
68
Dorel Andrieş, Dorel Metes, „ Măsura arestării preventive „// Revista de Drept penal, an. VIII, nr. 2, 2001, p.
88.

46
Învinuitul minor, care la momentul săvîrşirii infracţiunii a atins majoratul
poate fi arestat pe un termen de pînă la 4 luni .
Despre aplicarea arestului preventiv judecătorul comunică rudelor apropiate
ale învinuitului sau altei persoane , pe care le-a indicat însuşi învinuitul. Durata
restului nu poate fi mai mare de un an şi dacă urmărirea penală nu s-a finalizat pe
parcursul unui an, atunci măsura preventivă arestul este înlocuită cu altă măsură.
Arestarea preventivă, susţin unii autori69, face să planeze asupra
persoanei urmărite o suspiciune contrară prezumţiei de nevinovăţie, constituind un
rău prin şocul psihologic pe care îl provoacă la unii, prin ruptură cu mediul
familial, profesional şi social, prin tendinţa unora de a-l crede vinovat pe deţinut,
prin posibilitatea oferită judecătorilor de instrucţie de a-l constrînge pe inculpat la
mărturisire. Această interpretare se bazează pe o viziune idealist- naturalistă a
noţiunii de libertate, socotind libertatea un drept înnăscut, absolut şi imuabil
omului, pe care acesta trebuie să il exercite fără nici o rezervă , ca şi cum ar trăi
izolat, în afara societăţii, putînd face abstracţie de nevoile şi interesele acesteia şi
acelor cu care intră în interacţiunea relaţiilor sociale70.
A doua mare opinie a exagerat concepţia despre măsurile de prevenţie în sens
tocmai invers. Ideea fundamentală care stă la baza concepţiei critice este că tocmai
societatea are nevoie în lupta sa antiinfracţională de măsuri de prevenţie ca o
manifestare de sacrificare a libertăţii persoanei 71, în favoarea unor interese sociale
superioare.
Eroarea fundamentală care transpare din aceste teze este că măsurile de
prevenţie fiind obiectiv necesare impun „ sacrificarea” libertăţii individuale,
„încălcarea”sau „suprimarea” drepturilor cetăţeneşti în favoarea unor interese
generale superioare.

69
Roger Merle, Andre Vitu, „Traite de droit criminel”, Paris, Cujas, 1967, p. 989.
70
Nicoleta Iliescu, Libertatea .
71
Mario Valiente, „ Per la reforma del Codice di procedura penile”, Revisit penile, nr. 8 / 1967, p. 482.

71

47
Criticînd ambele concepţii, doctrina contemporană a admis necesitatea
obiectivă a măsurilor de prevenţie în reglementarea procesual penală.
Fundamentarea teoretică privind natura juridică a măsurilor de prevenţie îşi găseşte
temeiul în interferenţa manifestată în orice domeniu de reglementare între limitele
fixate de lege şi posibilităţile de exercitare a drepturilor subiective în cadrul ordinii
judiciare72.
Măsurile preventive de libertate au o natură procesuală deşi constrîngerea
realizată prin acestea se aseamănă cu cea realizată prin executarea pedepsei73.
Potrivit alin. (1) al art. 185 din CPP, arestarea preventivă constă în deţinerea
bănuitului, învinuitului, inculpatului în stare de arest în locurile şi condiţiile
prevăzute de lege74. Arestarea preventivă este o măsură procesuală privativă de
libertate aplicată bănuitului, învinuitului în faza urmăririi penale pentru o anumită
durată sau inculpatului în faza judecării cauzei de către judecătorul de instrucţie
sau, după caz, de către instanţa de judecată în condiţiile şi ordinea prevăzute de
legea procesuală penală, dacă pentru infracţiunea săvârşită, conform legii penale,
poate fi aplicată pedeapsa închisorii.
Temeiurile pentru aplicarea arestării preventive prevăzute de alin. (1) şi
(2) al art. 176 din CPP se referă la comportamentul postinfracţional al celui acuzat
şi gravitatea infracţiunii:
1) în cazurile în care există suficiente date rezonabile de a presupune că bănuitul,
învinuitul, inculpatul ar putea să se ascundă de organul de urmărire penală sau de
instanţă, să împiedice stabilirea adevărului în procesul penal ori să săvârşească alte
infracţiuni, ori pentru asigurarea executării sentinţei de condamnare la pedeapsa
închisorii;
2) în cazurile existenţei unei bănuieli rezonabile privind săvîrşirea unei infracţiuni
pentru care legea prevede pedeapsa privativă de libertate pe un termen mai mare de

72
N.Volonciu, op. cit. Vol.I., p.404.
73
Grigore Theodoru, „Drept procesual penal român”, Partea generală,op.cit., p. 359.
74
Locurile şi modul de deţinere a persoanelor arestate preventiv sunt reglementate de Legea cu privire la
arestarea preventivă din 27.06.1997 (Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 69-70 din 23.10.1997, art. 579.
73
74

48
2 ani, iar în cazul existenţei unei bănuieli rezonabile privind săvîrşirea unei
infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa privativă de libertate pe un termen
mai mic de 2 ani arestul preventiv se aplică numai dacă învinuitul, inculpatul a
comis una din acţiunile menţionate mai sus.
Aceste două condiţii generale urmează a fi întrunite cumulativ la soluţionarea
chestiunii arestării preventive. Legea procesuală (alin. (2) al art. 185 din CPP)
prevede expres şi anumite circumstanţe ce se referă la prima condiţie, când este
posibilă arestarea preventivă şi anume:
1) dacă bănuitul, învinuitul, inculpatul nu are loc permanent de trai pe teritoriul
Republicii Moldova.
2) dacă bănuitul, învinuitul, inculpatul nu este identificat.
3) dacă bănuitul, învinuitul, inculpatul a încălcat condiţiile altor măsuri
preventive aplicate în privinţa sa.
Astfel, lipsa unui loc permanent de trai pe teritoriul Republicii Moldova se
constată prin anumite acte ce confirmă că bănuitul, învinuitul este cetăţean străin,
apatrid sau cetăţean, al Republicii Moldova fără viză de reşedinţă. Totodată
prezenţa vizei de reşedinţă nu este suficientă pentru a stabili că persoana are loc
permanent de trai; în acest caz se vor lua în consideraţie şi alte date care confirmă
faptul că persoana nu locuieşte în locul indicat sau îşi schimbă frecvent locul de
trai. In conformarea acestui temei se va verifica faptul dacă persoana lucrează
permanent sau dacă învaţă.
Arestarea bănuitului, învinuitului, inculpatului neidentificat este posibilă
numai în cazul când există suficiente probe că anume această persoană a săvârşit
infracţiunea şi nu are acte de identitate, actele de identitate sunt false sau persoana
în cauză se împotriveşte stabilirii identităţii. De regulă, aceste situaţii se pot întâlni
în cazul persoanei bănuite şi mai rar în cazul persoanei învinuite sau inculpate.
Încălcarea condiţiilor altor măsuri preventive de către învinuit (bănuit) sau
inculpat constituie temei de arestare numai dacă pentru infracţiunea săvârşită legea
penală prevede fie o pedeapsă privativă de libertate, fie arest sau închisoare. În
cazul când învinuitul sau inculpatul încalcă condiţiile unei măsuri preventive

49
neprivative de libertate, iar pentru infracţiunea săvârşită legea nu prevede pedeapsa
privaţiunii de libertate, unicul mijloc eficient care ar asigura prezenţa celui acuzat
la urmărire sau la judecată este măsura aducerii silite, potrivit art. 199 din CPP.
Pentru anumite categorii de funcţionari de stat, prin legi speciale, care
reglementează statutul acestora, sunt prevăzute garanţii suplimentare la aplicarea
arestării preventive, şi anume acordul unor organe. a) Arestarea preventivă a
judecătorului este posibilă numai cu acordul Consiliului Superior al Magistraturii
şi al Preşedintelui Republicii Moldova sau după caz cu acordul Parlamentului (art.
19 din Legea cu privire la statutul judecătorului din 20.07.1995, Monitor Oficial al
Republicii Moldova, nr. 59-60 din 26.10.1995).
b) Judecătorul Curţii Constituţionale poate fi arestat numai cu acordul prealabil
al Curţii Constituţionale (art. 16 din Legea cu privire la Curtea Constituţională din
13.12.1994, Monitor Oficial al Republicii Moldova, nr. 8 din 07.02.1995).
c) Avocatul parlamentar poate fi arestat numai cu acordul prealabil al
Parlamentului (art. 12 din Legii cu privire la avocaţii parlamentari din 17.10.1997,
Monitor Oficial al Republicii Moldova, nr. 282-283 din 11.12.1997).
d) Deputatul Parlamentului Republicii Moldova poate fi arestat cu excepţia
cazurilor de infracţiune flagrantă, sau trimis în judecată fără încuviinţarea
Parlamentului după ascultarea deputatului. ascultarea sa (art. 70 din Constituţie).
Folosirea prea frecventă a măsurilor preventive este un aspect îndelung
criticat care transformă lipsa de libertate acelui urmărit şi judecat dintr-o situaţie de
excepţie într-o regulă obişnuită, frecventă şi aproape firească în cazurile ceva mai
grave75.
Cu toate acestea, consecinţele pozitive ce decurg din existenţa măsurilor
de prevenţie pentru bunul mers al procesului penal, pentru siguranţa şi ocrotirea
societăţii, pentru cerinţele opiniei publice şi nu în cele din urmă pentru interesul

75
De exemplu, Statisticile Consiliului Europei menţionează că la 1 septembrie 1986 procentul arestaţilor
preventiv, din totalul celor privaţi de libertate, reprezentau cca. 30% ca mediu calculată pe toate ţările membre. Un
record european criticat de autor în această privinţă înscrie pentru Belgia cu ceva peste 51% ( vezi J.M. Dermangne,
I’Europe des prisons, Journ Proces, nr. 108, 1987, p.6.
76
Nu au fost rare cazurile cînd prin arestarea inculpatului acesta a fost ferit de răzbunarea victimei sau molestările
unei mulţumi dezlănţuite.

50
inculpatului76, determină înscrierea în toate legislaţiile moderne a privaţiunii de
libertate cu titlu judiciar, ca măsură procesuală dintre cele mai severe.

Scopul măsurilor preventive


De remarcat că nu există o părere unică privind scopul măsurilor
preventive. Anterior putem deduce o serie de sarcini care trebuie realizate în cazul
aplicării măsurilor preventive, cum ar fi :
1. excluderea posibilităţilor învinuitului de a se ascunde sau de a
refuza prezentarea la citaţiile organelor de drept ( situaţia cînd
inculpatul se ascunde de organele de urmărire penală şi instanţele
de judecată diferă de situaţia cînd învinuitul ignoră citaţiile
organelor de drept). Ascunderea învinuitului include ignorarea
citaţiilor organelor de drept pe cînd refuzul de a se prezenta la
licitaţie nu presupune neapărat ascunderea învinuitului. Ignorînd
citaţiile primite de la organele de la organele de urmărire penală
sau de la judecată învinuitul poate să nu-şi schimbe locul de trai ;
2. contractarea acţiunilor care ar împiedica stabilirea adevărului în
procesul penal ;
3. preîntîmpinarea comiterii noilor acţiuni criminale sau întreruperea
continuării acţiunilor criminale posibile ;
4. asigurarea executării sentinţei
Majoritatea autorilor, analizînd esenţa măsurilor preventive vorbesc şi despre
scopurile aplicării acestora.
Aceleaşi obiective sunt stipulate şi în Codul de procedură penală în vigoare:
„ Măsurile preventive pot fi aplicate de către organul de urmărire penală sau
după caz, de către instanţa de judecată numai în cazurile în care există suficiente
temeiuri rezonabile de a presupune că bănuitul, învinuitul, inculpatul ar putea să se
ascundă de organul de urmărire penală sau de instanţă, să împiedice stabilirea
adevărului în procesul penal ori să săvîrşească alte infracţiuni , de asemenea ele pot

76

51
fi aplicate de către instanţă pentru asigurarea executării sentinţei „ (art. 176 aliniat
1 C.P.P.)
În textul articolului comentat „ organul de urmărire penală” se subînţelege
numai procurorul ( a se vedea art. 176).
Sub noţiunea de „ temeiuri rezonabile „ înţelegem date care presupun
survenirea acelor consecinţe negative arătate la articolul 176 . Aceste date pot fi
opţiunute ca rezultat al acţiunilor procesuale penale prevăzute de titlul IV, capitolul
III al prezentului Cod, precum şi ca rezultat al acţiunilor de investigaţie operativă.
Datele ce se iau în consideraţie la aplicarea măsurilor preventive au un caracter
prezumtiv iar posibilitatea survenirii consecinţelor negative trebuie să fie
rezonabilă. Pentru asigurarea executării sentinţei, instanţa de judecată aplică o
măsură preventivă fără existenţa unor probe care presupun posibilitatea sustragerii
inculpatului (condamnatului) de la executarea pedepsei, cu respectarea dispoziţiilor
articolului 39877.
Autorii ruşi Davâdov P.M. şi Iakimov P.P. afirmă că măsurile preventive sunt
măsuri procesuale de constrîngere aplicate de organele de cercetare penală,
procuratură şi instanţele de judecată în ordinea stabilită de dreptul procesual penal
în privinţa bănuitului, învinuitului, inculpatului şi condamnatului cu scopul de a
exclude ascunderea acestora de urmărire penală şi judecată, de a înlătura pedicile
puse de aceste persoane în calea descoperirii adevărului în procesul penal, de a
contracara săvîrşirea de noi infracţiuni şi de a asigura executarea sentinţei78 .
Cu toate acestea, unii autori au tendinţa să trateze scopurile măsurilor
preventive sub un unghi mult mai larg. În acest sens, putem menţiona opinia
autorului rus Kornikov V.M., care menţionează că scopurile urmărite de măsurile
preventive nu sunt identice cu temeiurile juridice ce stau la baza aplicării
măsurilor preventive (art.176, alin.1 C.C.P) şi că legislatorul are în vedere nu
numai excluderea ascunderii învinuitului de organele de drept, neîmpedicarea

77
Cod de procedură penală. Comentariu., op. cit., p.296.
78
Давыдов П.М. , Якимов П.П., op.cit., p.12.
78

52
desfăşurării procesului penal, dar şi realizarea acestor scopuri cu îngrădirea
minimală a drepturilor , libertăţilor şi intereselor legitime ale învinuitului79.
În literatura de specialitate s-a menţionat că scopurile măsurilor preventive sînt
strîns legate şi contribuie la realizarea scopului procesului penal. De exemplu,
Petruhin I.L. menţionează că , aplicarea măsurilor preventive preîntîmpină purtarea
antisocială a învinuitului, care ar zădărnici atingerea scopurilor procesului penal în
întregime80.
Atare legătură a scopurilor măsurilor preventive cu scopurile finale ale
procesului penal este foarte firească. Totodată, autorul rus Kovriga Z. F. nu se
opreşte aici. El defineşte măsurile preventive ca măsuri procesuale de constrîngere,
aplicate conform legii procesual – penale care îngrădesc libertatea în acţiuni a
învinuitului (bănuitului) cu scopul de a feri sau apăra societatea de persoane
periculoase şi de a realiza cu succes sarcinile justiţiei penale81.
Totodată, de remarcat că îmbinarea scopurilor procesului penal cu scopurile
măsurilor preventive ca fiind identice nu poate fi admisă după părerea noastră din
cauză că ultimele sînt scopuri tactice şi cuprind o activitate mult mai îngustă. În ce
priveşte scopurile procesului penal, acestea poartă un caracter strategic şi cuprind o
activitate vastă şi de lungă durată a tuturor organelor de drept. În planul
investigaţiilor, la acest capitol se vor identifica doar scopurile imediate ale aplicării
măsurilor preventive caracteristice numai acestui institut.
Faptul că sarcinile măsurilor preventive sunt fixate în legea procesual-penală
este foarte important , deoarece după realizarea lor se poate judeca despre eficienţa
institutului măsurilor preventive. Din acest punct de vedere nu putem să nu
atragem atenţia faptului că fiecare măsură preventivă luată în parte este predispusă
sau preferă să tindă spre realizarea unui scop specific acestei măsuri. De exemplu,
arestul preventiv se aplică mai mult pentru a zădărnici eschivarea şi ascunderea
79
Корников В.М.” Меры процессуального принуждения в уголовном судопроизводстве,Саратов, 1978 ,с.
51.
80
И.Л.Петрухин, Неприкосновенностъ личности и принуждение в уголовном процессе, Наука, Москва,
1989,с.107.
81
Коврига З.Ф. , уголовно- процессуального принуждения,Воронеж,1984,с.95.

80
81

53
învinuitului de organele de urmărire penală şi judecată, luindu-i declaraţia în scris
de nepărăsire a locului de trai sau a garanţiei personale, anchetatorul tinde să
asigure mai mult prezenţa învinuitului la citaţiile organului de urmărire penală şi
ale judecăţii.
Asprimea mărimii preventive este în strictă concordanţă cu scopurile
imediate pe care şi le propune organul de urmărire penală. De exemplu, dacă sint
temeiuri veridice că învinuitul ar putea să se ascundă, atunci declaraţia în scris de
nepărăsire a localităţii nu este măsură preventivă potrivită. Această măsură poartă
mai mult un caracter psihologic şi este bazată mai mult pe obligaţiile morale ale
învinuitului, de a nu părăsi locul de trai fără permisiunea organelor de drept.
Reuşind din cele afirmate putem conchide că sarcinile măsurilor preventive
pot fi considerate acele circumstanţe sau situaţii de fapt care, în general, pot fi
realizate în urma aplicării măsurilor preventive cum ar fi excluderea oricăror
obstacole din procesul urmăririi penale şi judecării cauzei în instanţa de judecată.
Acest scop este urmărit, de toate măsurile preventive fără excepţie . În diferite
situaţii însă scopul măsurii preventive aplicate ar putea să se transforme într-o
direcţie sau alta.
Pentru măsurile preventive mai „ blînde” scopul devine asigurarea prezenţei
învinuitului la citaţiile organelor de drept şi purtării corespunzătoare a învinuitului;
pentru cele mai „severe” scopul devine contracararea acţiunilor învinuitului
privind distrugerea probelor, împiedicarea desfăşurării procesului penal, precum şi
ascunderea de urmărire penală sau judecată. Faza finală a procesului penal este
faza executării sentinţei şi rolul măsurilor preventive în această parte a procesului
penal este adeseori hotărîtor.
Avînd în vedere afirmaţiile anterioare, concluzionăm că, măsurile preventive
sunt aplicate inclusiv pentru a asigura comportamentul corespunzător al
învinuitului, bănuitului, şi inculpatului în cadrul procesului penal. Celelalte scopuri
ale măsurilor preventive stabilite în legislaţia procesual- penală trebuie atribuite
măsurilor preventive concrete, care au specificul de acţiune, privind asigurarea
anumitelor circumstanţe legate de conţinutul cauzei penale concrete.

54
Prin urmare, constatăm că măsurilor preventive le sunt caracteristice următoarele
semne:
1. pot fi aplicate numai într- o cauză penală;
2. sunt strict reglementate de lege;
3. sunt în drept să le aplice numai persoanele special abilitate,
organul de urmărire penală, procurorul, instanţa de judecată;
4. sunt măsuri de constrîngere, constituind o intervenire autorizată în
sfera drepturilor şi libetăţilor constituţionale ale persoanei;
5. scopul măsurilor preventive – a exclude ascunderea bănuitului ,
învinuitului, inculpatului şi condamnatului de urmărire penală şi
judecată, de a înlătura pedicile puse de aceste persoane în calea
descoperirii adevărului în procesul penal, de a contracara
săvîrşirea de noi infracţiuni şi de asigura executarea sentinţei82.
Măsurile preventive sunt aplicate în scopul de a preîntîmpina comportarea
ilicită a învinuitului (bănuitului), în scopul urmării activităţii infracţionale, în
scopul asigurării stabilirii adevărului obiectiv, cît şi în scopul de a exclude
eschivarea lui de la răspundere penală. Măsurile preventive sunt aplicate în
legătură cu prognozarea comportării ilegale presupuse a învinuitului (bănuitului),
care trebuie să fie bazată pe probele administrate.
Măsurile preventive pot fi aplicate de către organul de urmărire penală sau,
după caz, de către instanţa de judecată numai în cazurile în care există suficiente
temeiuri rezonabile de a presupune că bănuitul, învinuitul, inculpatul ar putea să se
ascundă de organul de urmărire penală sau de instanţă, să împiedice stabilirea
adevărului în procesul penal ori să săvîrşească alte infracţiuni. De asemenea
măsurile preventive pot fi aplicate de către instanţă pentru asigurarea executării
sentinţei (art.176, aliniat.1 C.C.P.).
Potrivit art.175 aliniat . 3 C.C.P. , există următoarele măsuri preventive:
 obligaţia în scris nepărăsirea a localităţii;
 obligaţia în scris de a nu părăsi ţara;

82
T. Osoianu, V. Orîndaş, op.cit., p. 197,198,199

55
 garanţia personală;
 garanţia unei organizaţii;
 ridicarea provizorie a permisului de conducere , a mijloacelor de
transport;
 liberarea provizorie de sub control judiciar;
 liberarea provizorie pe cauţiune;
 arestarea la domiciliu;
 arestarea preventivă.
Măsurile preventive indicate mai pot fi numite şi măsuri preventive generale
fiindcă ele pot fi aplicate faţă de oricare subiect, la rîndul său şi faţă de subiecţii
speciali (militarii în termen, minor).
Faţă de militarii în termen care sunt învinuiţi sau sunt bănuiţi în săvîrşirea
unei infracţiuni, înafară de măsurile generale mai poate fi aplicată şi o asemenea
măsură preventivă ca supravegherea comandamentului unităţii militare.
Faţă de învinuitul (bănuitul) minor , în afară de măsurile preventive generale,
mai pot fi aplicate şi următoarele măsuri preventive:
- supravegherea de către administraţia instituţiei de învăţămînt
de tip închis în privinţa acelor minori, care îşi fac studiile în
asemenea instituţii;
- supravegherea de către părinţi, tutori , curatori .
Reducerea provizorie a permisului de conducere a mijloacelor de transport
poate fi ca măsură preventivă principală sau ca măsură complimentară la o altă
măsură preventivă.
Liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune şi arestarea la
domiciliu sînt măsuri preventive de alternativă arestării şi pot fi aplicate numai faţă
de persoana în privinţa căreia s-a înaintat demers pentru arestare sau faţă de
bănuitul , învinuitul, inculpatul care sunt deja arestaţi.
Arestarea preventivă şi măsurile preventive de alternativă arestării se aplică
numai în cazurile săvîrşirii unei infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa
privativă de libertate pe un termen mai mare de 2 ani, iar în cazul săvîrşirii unei
56
infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsă privativă de liberate pe un termen
mai mic de 2 ani, ele se aplică dacă învinuitul, inculpatul a comis cel puţin una din
acţiunile menţionate în articolul 176 aliniat. 1 C.C.P.
La soluţionarea chestiunii privind necesitatea aplicării măsurii preventive
respective, organul de urmărire penală şi instanţa de judecată vor lua în considerare
următoarele criterii complimentare:
1. caracterul şi gradul prejudiciabil al faptei încriminate;
2. persoana bănuitului, învinuitului, inculpatului;
3. vîrsta şi starea sănătăţii lui;
4. ocupaţia lui;
5. situaţia familială şi prezenţa persoanelor întreţinute;
6. starea lui materială;
7. prezenţa unui loc permanent de trai;
8. alte circumstanţe esenţiale.
Actul prin care este aplicată măsura preventivă.(art.177C.C.P.)
Referitor la aplicarea măsurii preventive, procurorul care conduce sau
efectuează urmărirea penală, din oficiu sau la demersul organului de urmărire
penală, emite o ordonanţă motivată, iar instanţa de judecată adoptă o încheiere
motivată, în care se indică infracţiunea de care este bănuită sau învinuită persoana,
temeiul alegerii măsurii preventive respective, cu menţionarea datelor concrete
care au determinat luarea acestei măsuri preventive. În ordonanţa procurorului sau,
după caz, în încheierea instanţei de judecată se menţionează că învinuitului,
inculpatului i s-au explicat consecinţele încălcării măsurii preventive aplicate.
Arestarea preventivă, arestare la domiciliu, liberarea provizorie a persoanei pe
cauţiune şi liberarea provizorie a persoanei sub control judiciar se aplică numai
conform hotărîrii instanţei de judecată emise, atît în baza demersului procurorului
cît şi din oficiu atunci cînd judecă cauza respectivă. Arestarea la domiciliu,
liberarea provizorie pe cauţiune şi liberarea provizorie a persoanei sub control
judiciar se aplică de către instanţă ca alternativă a arestării preventive, în baza
demersului organului de urmărire penală sau la cererea părţii apărării.

57
Copia de pe ordonanţa sau de pe încheierea privind luarea măsurii preventive
se înmînează neîntîrziat persoanei faţă de care ea se aplică şi totodată i se aplică
modul şi termenul de atac al acestor hotărîri prevăzute în articolul 196 C.P.P.
Ordonanţa procurorului cu privire la aplicarea, prelungirea sau înlocuirea măsurii
preventive poate fi atacată cu plîngere judecătorului de instrucţie de către bănuit ,
învinuit, apărător ori reprezentantul său legal. Hotărîrea judecătorului de instrucţie
sau a instanţei cu privire la aplicarea, prelungirea sau înlocuirea măsurii
preventive poate fi atacată cu recurs în instanţa ierarhic superioară.

§2. Procedura şi durata arestării preventive a


bănuitului
Bănuitul în procesul penal apare ca un participant episodic şi facultativ, ca
primă figură procesuală faţă de care se efectuează urmărirea penală în funcţie de
existenţa unor probe ce presupun săvârşirea unei fapte penale de către această
persoană, aplicându-se măsura reţinerii sau o măsură preventivă, inclusiv arestarea
preventivă.
Potrivit art. 307 din CPP, reprezentantul organului de urmărire penală,
constatând necesitatea de a alege în privinţa bănuitului măsura arestării preventive,
înaintează în judecătorie un demers privind aplicarea acestei măsuri preventive. în
demers vor fi indicate motivul şi temeiul în virtutea cărora a apărut necesitatea de a
aplica bănuitului măsura arestării preventive. La demers seanexează materialele
care confirmă temeinicia acesteia. De regulă, demers în privinţa arestării bănuitului
se adresează când acesta este în stare de reţinere şi, prin urmare, se anexează şi
procesul-verbal cu privire la reţinerea persoanei, care este actul de recunoaştere în
calitate de bănuit.
Demersul cu privire la aplicarea măsurii arestării preventive se examinează
fără întârziere de către judecătorul de instrucţie, în şedinţă închisă, cu participarea
reprezentantului organului de urmărire penală, a apărătorului şi a bănuitului. Prin

58
urmare, demersul privind aplicarea arestării preventive faţă de bănuit se
examinează numai în prezenţa lui, acesta fiind reţinut sau prezent benevol 83.
Prezentând demersul în judecată, reprezentantul organului de urmărire penală
asigură participarea în şedinţă a bănuitului, înştiinţează apărătorul şi reprezentantul
legal al bănuitului. In cazul neprezentării apărătorului înştiinţat, judecătorul de
instrucţie asigură bănuitul cu apărător din oficiu (alin. (2) al art. 307 din CPP). La
deschiderea şedinţei, judecătorul de instrucţie anunţă demersul care va fi examinat,
apoi reprezentantul organului de urmărire penală argumentează demersul, după
care sunt audiate celelalte persoane prezente la şedinţă.
Dacă la examinarea demersului despre emiterea mandatului de arestare în
şedinţa de judecată va fi stabilit că bănuitul (învinuitul) la început a fost reţinut fără
întocmirea procesului-verbal al reţinerii, se va ţine cont de faptul că această
încălcare prin sine însăşi nu atrage refuzul de admitere a demersului. Insă la
emiterea mandatului de arestare se indică data şi ora la care se calculează durata
arestului, cu luarea în consideraţie a reţinerii de fapt a persoanei şi motivarea
corespunzătoare în încheierea judecăţii.
Această încălcare poate fi obiect al deciziei interlocutorii în adresa organelor de
urmărire penală84.
În urma examinării demersului, judecătorul de instrucţie adoptă o încheiere
motivată privind aplicarea faţă de bănuit a măsurii arestării preventive sau respinge
demersul85.
În baza încheierii, judecătorul de instrucţie eliberează un mandat de arestare,
care se înmânează reprezentantului organului de urmare penală şi bănuitului,
mandat care se execută imediat, în baza alin. (4) al art. 307 din CPP.
83
In caz contrar, nu se examinează demersul în lipsa bănuitului, dar se dispune prin ordonanţa organului de urmărire
penală reţinerea acestuia, conform art. 169 din CPP, pentru a fi pus sub învinuire, după care se procedează conform
art. 308 din CPP ce reglementează procedura aplicării arestării preventive faţă de învinuit.

84
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova "Despre aplicarea de către instanţele
judecătoreşti a unor prevederi ale legislaţiei de procedură penală privind arestul preventiv" din 9 noiembrie 1998
(Buletinul Curţii Supreme de Justiţie nr. 12 din 1998, p. 8).
85
În acest caz judecătorul de instrucţe este în drept să dispună aplicarea arestării la domiciliu, iar dacă
a fost înaintată o cerere de liberare provizorie să dispună liberarea sub control judiciar sau pe cauţiune

59
Pornind de la alin. (5) al art. 25 din Constituţie, care prevede că "Celui reţinut sau
arestat i se aduc de îndată la cunoştinţă motivele reţinerii sau ale arestării, iar
învinuirea - în cel mai scurt termen...", legea procesuală penală (alin. (5) al art. 307
din CPP) concretizează că termenul ţinerii în stare de arest nu va depăşi 10 zile.
Conform alin. (1) al art. 186 din CPP, termenul ţinerii persoanei în stare de arest
curge de la momentul privării persoanei de libertate la reţinerea ei, iar în cazul în
care ea nu a fost reţinută - de la momentul executării86.
În termenul ţinerii bănuitului în stare de arest se include timpul în care
persoana a fost reţinută. Prin urmare, în mandatul de arestare a bănuitului se va
indica data expirării termenului de 10 zile, calculându-se din momentul reţinerii
sau, după caz, din momentul pronunţării încheierii, dacă bănuitul n-a fost reţinut
anterior, dar este prezent în faţa instanţei.
La expirarea termenului de 10 zile, bănuitul arestat preventiv este pus sub în-
vinuire, iar în caz contrar va fi eliberat prin încetarea de drept a acestei măsuri.

§3. Procedura şi durata arestării preventive a


învinuitului

Potrivit art. 308 din CPP, numai procurorul este în drept să înainteze demers în
instanţa judecătorească privind arestarea sau prelungirea arestării preventive a
învinuitului.
Astfel, dacă la expirarea termenului de 10 zile de la arestarea bănuitului,
acesta este pus sub învinuire, procurorul va înainta un demers de prelungire a
arestării preventive. Dacă persoana învinuită la momentul punerii sub învinuire
este în stare de libertate şi procurorul constată necesitatea de a aplica învinuitului

86
Regula dată se referă la arestarea învinuitului care poate fi dispusă şi în lipsa lui. Pentru bănuit, care trebuie
să fie prezent la examinarea chestiunii arestării, încheierea se execută imediat, prin urmare, termenul curge din
momentul pronunţării acestei hotărâri.

60
măsura arestării preventive, el înaintează la judecătorie un demers privind alegerea
acestei măsuri. în demers vor fi indicate motivul şi temeiul în virtutea cărora a
apărut necesitatea de a aplica învinuitului măsura arestării preventive şi prelungirea
duratei arestării. La demers se anexează materialele care confirmă temeinicia
acestuia. De asemenea, în mod obligatoriu se va anexa ordonanţa de punere sub
învinuire. Demersul cu privire la aplicarea măsurii arestării preventive se
examinează fără întârziere de către judecătorul de instrucţie, în şedinţă închisă, cu
participarea procurorului, apărătorului, învinuitului, cu excepţia cazului în care
învinuitul se eschivează de a participa la judecată la locul efectuării urmăririi
penale sau la locul reţinerii persoanei, precum şi cu participarea reprezentantului
legal al învinuitului. Prezentând demersul în judecată, procurorul asigură
participarea la şedinţa de judecată a învinuitului, înştiinţează apărătorul şi
reprezentantul legal al învinuitului. în cazul neprezentării apărătorului înştiinţat,
judecătorul de instrucţie asigură învinuitul cu apărător din oficiu (alin. (2) al art.
308 din CPP).
La deschiderea şedinţei, judecătorul de instrucţie anunţă demersul care va fi
examinat, apoi procurorul argumentează demersul, după care sunt audiate alte
persoane prezente la şedinţă. Potrivit alin. (4) al art. 308 din CPP, în urma
examinării demersului, judecătorul de instrucţie adoptă o încheiere motivată
privind aplicarea faţă de învinuit a măsurii arestării preventive sau respinge
demersul. în baza încheierii, judecătorul eliberează un mandat de arestare care se
înmânează procurorului şi învinuitului şi care se execută imediat.
În cazul eliberării mandatului de arestare în lipsa învinuitului, termenul indicat în
mandat curge din momentul reţinerii, iar persoana reţinută trebuie să fie adusă de
îndată înaintea instanţei care a eliberat mandatul de arestare pentru a da lămuriri şi
a-i anunţa motivele şi temeiurile arestării, precum şi dreptul de a-1 contesta în
ordinea stabilită, fapt care se indică în procesul-verbal87.
În cazul respingerii demersului, adresarea repetată cu demers privind aplicarea
87
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie "Despre aplicarea de către instanţele judecătoreşti a unor
prevederi ale legislaţiei de procedură penală privind arestul preventiv din 09/11.1998" (Buletinul Curţii Supreme de
Justiţie, nr. 12,1998, p. 7).

61
măsurii arestării preventive în privinţa aceleiaşi persoane în aceeaşi cauză se
admite, conform alin. (5) al art. 308 din CPP, dacă apar circumstanţe noi ce servesc
drept temei pentru aplicarea faţă de învinuit a măsurii arestării preventive.
Potrivit alin. (6) al art. 308 din CPP, judecătorul de instrucţie este în drept să
soluţioneze chestiunea cu privire la necesitatea alegerii unei măsuri preventive mai
uşoare. în cazul pronunţării hotărârii privind liberarea provizorie a persoanei pe
cauţiune, învinuitul este ţinut sub arest până când cauţiunea stabilită de judecător
nu va fi depusă la contul de depozit al procuraturii.
Constituţia Republicii Moldova (alin. (4) al art. 25) prevede că "Arestarea se
face în temeiul unui mandat, emis de judecător, pentru o durată de cel mult 30 de
zile...". în acest sens legea procesuală (alin. (2) al art. 186 din CPP) precizează că
termenul dat se referă la arestarea învinuitului. Astfel, ţinerea persoanei în stare de
arest în faza urmăririi penale până la trimiterea cauzei în judecată nu va depăşi 30
de zile, cu excepţia cazurilor prevăzute de Codul de procedură penală (alin. (3)" al
art. 186 din CPP).
Termenul ţinerii în stare de arest curge din momentul privării persoanei de
libertate la reţinerea ei, iar în cazul în care ea nu a fost reţinută - din momentul
executării hotărârii judecătoreşti privind aplicarea acestei măsuri preventive. în
termenul ţinerii învinuitului, inculpatului în stare de arest se include timpul în care
persoana:
1) a fost reţinută şi arestată preventiv;
2) a fost sub arest la domiciliu;
3) s-a aflat într-o instituţie medicală, la decizia judecătorului de instrucţie sau a
instanţei, pentru expertiză în condiţii de staţionar, precum şi la tratament, în urma
aplicării în privinţa ei a măsurilor de constrângere cu caracter medical88.
Curgerea duratei arestării preventive în faza urmăririi penale se întrerupe la
88
Toate acestea sunt forme de privare a libertăţii şi se calculează pentru a fi luate în consideraţie la prelungirea
arestării preventive în faza urmăririi penale, precum şi pentru computarea acestei durate din pedeapsa stabilită de
către instanţa de judecată potrivit art. 88 CP. Totodată, conform alin. (4) al art. 88 din CP, în termenul arestării
preventive se include şi timpul aflării în stare de arest preventiv pe teritoriul unui stat străin până la extrădare
conform art. 541, 542 din CPP.
92
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 09.11.1998, pct. 12 (Buletinul Curţii Supreme de Justiţie, nr.
12, 1998, p. 8).

62
data când procurorul trimite cauza în instanţă spre judecare, când arestarea
preventivă sau arestarea la domiciliu se revocă ori se înlocuieşte cu o altă măsură
preventivă neprivativă de libertate (alin. (2) al art. 186 din CPP).
Calcularea termenelor arestării preventive se face potrivit art. 233 din CPP în
zile şi luni. Fiecare lună are 30 de zile. Totodată, în încheierea de aplicare a
arestării preventive sau de prelungire a acesteia în faza urmăririi penale se va
indica data şi ora când expiră termenul acestei măsuri89.
Potrivit alin. (3) al art. 186 din CPP, în cazuri excepţionale, în funcţie de
complexitatea cauzei penale, de gravitatea infracţiunii şi în caz de pericol al
dispariţiei învinuitului ori de risc al executării din partea lui a presiunii asupra
martorilor sau al nimicirii ori deteriorării mijloacelor de probă, durata ţinerii
învinuitului în stare de arest preventiv în faza urmăririi penale poate fi prelungită:
1) până la 6 luni, dacă persoana este învinuită de săvârşirea unei infracţiuni
pentru care legea prevede pedeapsa maximă de până la 15 ani închisoare;
2) până la 12 luni, dacă persoana este învinuită de săvârşirea unei infracţiuni
pentru care legea prevede pedeapsa maximă de până la 25 de ani închisoare sau
detenţie pe viaţă.
Prin urmare, legea stabileşte două condiţii care trebuie întrunite cumulativ
pentru prelungirea arestării preventive a învinuitului.
Prima condiţie se referă la existenţa în continuare a posibilităţii survenirii
consecinţelor nefavorabile procesului penal. Această condiţie este lăsată la
aprecierea instanţei de judecată. A doua condiţie este formală, determinată de
infracţiunea imputată învinuitului. Dar gravitatea faptei imputate prin ea înseşi nu
legitimează o detenţie provizorie foarte lungă, dacă nu există temeiuri arătate la
prima condiţie. Astfel, Curtea Europeană, în cauza Letellier versus Franţa, decizia
din 26 iunie 1991, a menţionat că după expirarea unui anumit timp de detenţie
prejudiciarâ nu mai este suficientă invocarea temeiurilor iniţiale, dar pentru
confirmarea cercetării în stare de arest sunt necesare alte motive relevante şi
suficiente, precum şi o insistenţă deosebită a autorităţilor la desfăşurarea

89

63
procedurilor.
La expirarea termenelor-limită de 6 luni sau, după caz, de 12 luni de arestare
preventivă cauza penală trebuie trimisă în judecată, conform art. 297 din
CPP, sau urmărirea penală continuă, învinuitul fiind obligatoriu eliberat din stare
de arest prin încetarea de drept a acestei măsuri.
Potrivit alin. (4) al art. 186 din CPP, în cazul învinuiţilor minori durata ţinerii
în stare de arest preventiv poate fi prelungită numai până la 4 luni. Totodată, la
arestarea şi la prelungirea arestării preventive a unui învinuit minor în faza de
urmărire penală se vor lua în consideraţie obligatoriu dispoziţiile art. 477 ce
prevede aplicarea acestei măsuri ca excepţie în cazul săvârşirii infracţiunilor grave,
deosebit de grave sau excepţional de grave. Din conţinutul alin. (2) al art. 474 din
CPP, conform căruia completările şi derogările procedurii în cauze privind minorii
se aplică în privinţa persoanelor care la momentul săvârşirii infracţiunii nu au
împlinit vârsta de 18 ani rezultă că ter-menul-limită de 4 luni de arestare preventivă
este aplicabil şi învinuitului care a împlinit vârsta de 18 ani la etapa desfăşurării
urmăririi penale sau, după caz, învinuiţilor majori care se învinuiesc de săvârşirea
cel puţin a unei infracţiuni comise până la atingerea majoratului.
Conform alin. (5) al art. 186 din CPP, fiecare prelungire a duratei arestării
preventive a învinuitului nu poate depăşi 30 de zile.
În cazul în care este necesar de a prelungi durata arestării preventive a în-
vinuitului, procurorul, nu mai târziu de 5 zile până la expirarea termenului de
arestare, înaintează judecătorului de instrucţie un demers privind prelungirea
acestui termen (alin. (6) al art. 186 din CPP). Termenul "nu mai târziu de 5 zile"
este un termen de recomandare şi înaintarea demersului privind prelungirea
arestării preventive mai târziu de 5 zile, dar până la expirarea termenului stabilit
anterior nu este temei de refuz de a prelungi arestarea preventivă. Dacă un astfel de
demers este prezentat judecăţii după expirarea termenului ţinerii sub arest a
învinuitului, el urmează a fi respins cu eliberarea imediată a învinuitului90.
90
Ibidem.
91
Aici se are în vedere instanţa de recurs (curţile de apel) la examinarea recursului împotriva încheierii
judecătorului de instrucţie, potrivit pct. b) din alin. (5) al art. 312 din CPP.

64
Procedura examinării demersului privind prelungirea arestării preventive este
similară cu cea a aplicării acestei măsuri, fiind prevăzută de art. 308 din CPP.
În cazul în care instanţa refuză prelungirea duratei ţinerii sub arest, învinuitul
urmează a fi eliberat de sub arest la expirarea termenului ţinerii lui sub arest,
indicat în mandatul de arestare sau în decizie, iar dacă termenul ţinerii sub arest
expiră în ziua şi ora examinării demersului, atunci persoana va fi eliberată imediat.
Potrivit alin. (7) al art. 186 din CPP, la soluţionarea demersului privind
prelungirea termenului arestării preventive, judecătorul de instrucţie sau, după caz,
instanţa de judecată91 este în drept să înlocuiască arestarea preventivă cu arestarea
la domiciliu, liberarea provizorie sub control judiciar sau liberarea provizorie pe
cauţiune.
În cazul expirării termenului arestării preventive sau al refuzului de a prelungi
arestarea preventivă, învinuitul este eliberat, dar poate fi arestat din nou la
adresarea repetată cu demers, dacă apar circumstanţe noi ce servesc drept temei
pentru aplicarea faţă de învinuit a acestei măsuri preventive în faza urmăririi
penale şi dacă nu au expirat termenele-limită de 6 luni sau, după caz, de 12 luni.
Conform art. 311 din CPP, poate fi atacată cu recurs de către procuror şi
încheierea privind refuzul de a prelungi durata
arestării preventive a învinuitului.

§4. Procedura şi durata arestării preventive a


inculpatului
Potrivit art. 186 alin. 8 din CPP, după trimiterea cauzei în judecată, toate
demersurile cu privire la arestarea preventivă se soluţionează de către instanţa care
judecă cauza. Începând cu soluţionarea chestiunilor privind punerea pe rol a cauzei
şi pe parcursul judecăţii instanţa de judecată, la cerere sau din oficiu, poate dispune
arestarea inculpatului prin încheiere sau la deliberarea prin sentinţă pe un termen
nedeterminat - până la rămânerea definitivă a sentinţei de condamnare.

91

65
Inculpatul poate fi arestat preventiv în faza urmăririi penale şi o dată cu
trimiterea în judecată această măsură se menţine şi pe durata judecării cauzei
în fond, fără o pronunţare expresă asupra prelungirii acestei măsuri92.
Prelungirea arestării inculpatului nu se dispune în cazul în care cauza a ajuns la
instanţa de judecată pornind de la dispoziţia prevăzuta de alin. (2) al art. 186 din
CPP, care prevede că "curgerea duratei arestării preventive în faza urmăririi ,
penale se întrerupe la data când procurorul trimite cauza în instanţă spre judecare".
Termenul arestării inculpatului se întrerupe o dată cu trimiterea cauzei în
judecată, în sensul că nu este prevăzută o anumită durată a acestei măsuri la
această fază, dar timpul aflării inculpatului în stare de arest preventiv în cursul
judecării se calculează pentru a fi computat în caz de condamnare93.
Potrivit art. 329 din CPP, instanţa de judecată poate dispune aplicarea arestării
preventive faţă de inculpat prin încheiere care, de regulă, durează până la
pronunţarea sentinţei.
Încheierea privind arestarea preventivă poate fi atacată în termen de 3 zile în
instanţa ierarhic superioară cu recurs. Aceasta se va judeca conform prevederilor
art. 312 din CPP, care se aplică în mod corespunzător (alin. (2) al art. 329 din
CPP). în cazul în care instanţa de judecată a respins cererea de aplicare a arestării
preventive, o nouă cerere în acest sens poate fi depusă dacă au apărut temeiuri
pentru aceasta, dar nu mai devreme decât peste o lună după * ce încheierea
precedentă a intrat în vigoare sau dacă nu au intervenit noi împrejurări care
condiţionează noua cerere (alin. (1) al art. 329 din CPP).
Măsura arestării menţinută sau aplicată inculpatului de către instanţa de
judecată durează până la adoptarea sentinţei94. Astfel, instanţa de judecată la
92
Instanţa de judecată în şedinţa preliminară sau Ia numirea cauzei spre judecare, conform art. 345, 351 din
CPP, poate soluţiona chestiunea măsurii preventive în sensul prevăzut de art. 329 din CPP ce prevede că "instanţa,
din oficiu sau la cererea părţilor şi ascultând opiniile acestora, este în drept să dispună aplicarea, înlocuirea sau
revocarea măsurii preventive aplicate inculpatului".

93
Dumitru Roman, Sistemul măsurilor de prevenţie procesual penal reglementate in România si in Republica
Moldova, Rezumatul tezei de doctorat, Chişinâu, 1997, p. 28

94

94
Deşi legea procesuală penală nu prevede o anumită durată a arestării preventive în timpul judecării cauzei,
inculpatul arestat are dreptul, potrivit art. 5 §3 al CEDO, să fie judecat în termen rezonabil. în acest sens, dispoziţia

66
deliberare soluţionează în mod obligatoriu, conform pct. 15) din alin. (1) al art. 385
din CPP, chestiunea revocării, înlocuirii sau aplicării măsurii preventive în funcţie
de pedeapsa penală stabilită. Pentru asigurarea sentinţei de condamnare la
pedeapsa închisorii, instanţa de judecată dispune menţinerea măsurii arestării
preventive sau, după caz, aplică arestarea preventivă până la rămânerea definitivă a
hotărârii în cauză.
În cazurile prevăzute de art. 398 din CPP, aplicarea arestării preventive este
inadmisibilă, iar dacă inculpatul se află în stare de arest, se va pune în libertate
imediat la pronunţarea sentinţei. Arestarea este inadmisibilă în cazurile când
inculpatul este:
1) achitat;
2) eliberat de pedeapsă sau eliberat de executarea pedepsei;
3) condamnat la o pedeapsă neprivativă de libertate;
4) în privinţa lui a fost încetat procesul;
5) condamnat la închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Recursul împotriva hotărârilor privind măsura


arestării preventive
Potrivit art. 5 §4 al Convenţiei Europene pentru apărarea drepturilor omului şi
a libertăţilor fundamentale, "orice persoană privată de libertate prin arestare sau
detenţie are dreptul să introducă recurs în faţa unui tribunal, care să se pronunţe în
cel mai scurt timp asupra legalităţii detenţiei şi să ordone eliberarea dacă detenţia
persoanei este ilegală".
În acest sens Constituţia Republicii Moldova, alin. (4) al art. 25 prevede că
asupra legalităţii mandatului de arestare se poate depune recurs, în condiţiile legii,
în instanţa ierarhic superioară. De fapt, art. 311 din CPP prevede recursul împotriva
încheierii judecătorului, dar, evident, este îndreptat şi împotriva man-, datului.

alin. (3) al art. 20 din CPP obligă instanţele de judecată să examineze cauzele penale cu inculpaţi arestaţi preventiv
în regim de urgenţă şi in mod preferenţial.

67
Astfel, conform alin. 1 al art. 311 din CPP, recursul împotriva încheierii
judecătorului de instrucţie privind aplicarea sau neaplicarea arestării preventive,
privind prelungirea sau refuzul prelungirii arestării preventive se depune de către
procuror, bănuit, învinuit, apărătorul său, reprezentantul său legal în instanţa
ierarhic superioară (Curtea de Apel), direct sau prin intermediul instanţei
(judecătoriei) care a adoptat încheierea ori prin intermediul administraţiei locului
de deţinere, în termen de 3 zile de la data adoptării încheierii.
Administraţia locului de detenţie, primind recursul, este obligată să-1 în
registreze şi imediat să-1 expedieze conform competenţei, aducând faptul la
cunoştinţa procurorului.
Instanţa de recurs, primind recursul, solicită de la procuror materialele ce
confirmă necesitatea aplicării arestării preventive sau a prelungirii duratei ei.
Procurorul este obligat să prezinte în instanţă judecătorească materialele respective
în decurs de 24 de ore din momentul primirii de la administraţia locului de deţinere
a bănuitului, învinuitului a informaţiei despre recursul înaintat sau din momentul
solicitării instanţei de a i se prezenta materialele ce confirmă necesitatea aplicării
sau prelungirii arestării preventive, alin. (4) al art. 311 din CPP. Având în vedere
caracterul definitiv al încheierilor judecătorului de instrucţie care se execută
imediat, potrivit art. 307, 308 din CPP, recursul depus nu suspendă acţiunea acestor
hotărâri95.
Potrivit art. 312 din CPP, recursul împotriva încheierilor judecătorului de
instrucţie privind arestarea preventivă se examinează într-un complet format din 3
judecători în decurs de 3 zile din momentul primirii lui.
Controlul judiciar privind legalitatea arestării se efectuează în şedinţă închisă,
cu participarea procurorului, bănuitului, învinuitului, apărătorului şi a repre-
zentantului lui legal. Neprezentarea bănuitului, învinuitului care nu este privat de

95
Noul Cod de procedură penală prevede efectul suspensiv al recursului, conform art. 440 din CPP, împotriva
hotărârilor pentru care nu este prevăzută calea de atac apelul, iar recursul împotriva deciziilor de apel, potrivit art.
420 din CPP, respective nu este suspensiv. Dar legea procesuală actuală nu prevede expres efectul nesuspensiv al
recursului împotriva încheierilor atacate separate, spre deosebire de vechiul Cod de procedură penală, care
reglementa acţiunea nesuspendării mandatului (încheierii recurate), potrivit alin. (14) al art. 78/1, introdus prin
Legea nr. 1579 din 27.02.1998.

68
libertate şi a reprezentantului lui legal, care au fost citaţi în modul prevăzut de lege,
nu împiedică examinarea recursului (alin. (3) al art. 312 din CPP).
La deschiderea şedinţei de judecată în instanţa de recurs preşedintele anunţă
ce recurs va fi examinat, concretizează dacă persoanelor prezente la şedinţă le sunt
clare drepturile şi obligaţiile lor. După aceea recurentul, dacă participă la şedinţă,
argumentează recursul, apoi sunt audiate celelalte persoane prezente la şedinţă
(alin. (4) al art. 312 din CPP). „
În urma controlului judiciar efectuat, instanţa de recurs pronunţă una din
următoarele decizii:
1) admite recursul prin:
a. anularea arestării preventive dispuse de judecătorul de instrucţie sau anularea
prelungirii duratei acesteia şi dacă este cazul, eliberarea persoanei de sub arest;
b. aplicarea măsurii arestării preventive care a fost respinsă de judecătorul de
instrucţie, cu eliberarea mandatului de arestare sau aplicarea unei alte măsuri
preventive la alegerea instanţei de recurs, însă nu mai aspră decât cea solicitată în
demersul procurorului, sau cu prelungirea duratei arestării preventive.
2) respinge recursul.
Verificând legalitatea aplicării sau a refuzului de a aplica măsura preventivă
sub formă de arest, instanţa de recurs este obligată să controleze temeinicia
hotărârii judecătoreşti adoptate, însă nu este în drept să dea o apreciere probelor
care vor fi obiect de examinare de către instanţa de judecată la stabilirea vinovăţiei
sau nevinovăţiei persoanei.
La anularea încheierii despre refuzul de aplicare a măsurii preventive sub
formă de arest şi despre stabilirea măsurii preventive sub formă de arest cu in-
dicarea duratei ţinerii sub arest în decizia instanţei de recurs este necesar să se
indice data şi ora de la care se calculează durata arestului96.
Potrivit alin. (6) al art. 312 din CPP, în cazul în care în şedinţă de judecată nu
au fost prezentate materialele ce confirmă legalitatea aplicării arestării preventive

96
Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie din 09.11.1998 (Buletinul Curţii Supreme de Justiţie nr. 12,1998,
p. 8-9).

69
sau prelungirea duratei ei, instanţa de recurs pronunţă decizia de anulare a măsurii
preventive sau, după caz, de neprelungire a duratei ei sau eliberează persoana
reţinută sau arestată.
Copia de pe decizia instanţei de recurs sau după caz, mandatul de arestare se
înmânează procurorului şi bănuitului, învinuitului imediat, iar dacă a fost
pronunţată o decizie prin care a fost anulată măsura preventivă sau anulată
prelungirea duratei acesteia, copia de pe decizie se expediază în aceeaşi zi la locul
de deţinere a persoanerarestate sau, respectiv, la secţia de poliţie de la locul de trai
al bănuitului, învinuitului. Dacă persoana în privinţa căreia a fost anulată arestarea
preventivă ori care a fost eliberată provizoriu, participă la şedinţa de judecată, ea se
eliberează imediat din sala şedinţei de judecată.
În caz de respingere a recursului, examinarea unui nou recurs privind aceeaşi
persoană în aceeaşi cauză se admite la fiecare prelungire a duratei arestării
preventive (alin. (8) al art. 312 din CPP).
Decizia instanţei de recurs este definitivă, dar poate fi atacată cu recurs în
anulare, potrivit alin. (2) al art. 453 din CPP, numai dacă este contrară legii.
Potrivit alin. (2) al art. 329 din CPP, este susceptibilă de a fi atacată cu recurs
separat numai încheierea instanţei de judecată privind aplicarea arestării preventive
faţă de inculpat, în termen de 3 zile, în instanţa ierarhic superioară (Curtea de Apel
sau, după caz, Curtea Supremă de Justiţie). Recursul se examinează în ordinea
prevăzută de art. 312 din CPP.

§5.Arestarea la domiciliu
Arestarea la domiciliu este o măsură privativă de libertate prin faptul că
constă în izolarea bănuitului, învinuitului, inculpatului de societate în locuinţa
acestuia, cu stabilirea anumitor restricţii.
Potrivit alin.(2) al art. 188 din CPP, arestarea la domiciliu se aplică persoanelor
care se învinuiesc de comiterea unei infracţiuni uşoare, mai puţin grave sau grave,
precum şi de comiterea unei infracţiuni din imprudenţă. Conform alin. (2) al art.
70
176 din CPP şi avînd în vedere faptul că arestarea la domiciliu este o măsură
privativă de libertate alternativă arestării preventive, ea poate fi aplicată în cazurile
menţionate mai sus dacă pentru infracţiunea săvîrşită legea prevede pedeapsa
închisorii pe un termen mai mare de 2 ani, sau pe un termen mai mic de 2 ani dacă
cel învinuit, inculpat a comis cel puţin una din acţiunile prevăzute de alin. (1) al
art. 176 din CPP.
Faţă de persoanele care au depăşit vârsta de 60 ani, de persoanele invalide de
gradul I, de femeile gravide, femeile care au la întreţinere copii în vârstă de până la
8 ani, arestarea la domiciliu poate fi aplicată şi în cazul învinuirii de comitere a
unei infracţiuni deosebit de grave.
Arestarea la domiciliu constă în izolarea bănuitului, învinuitului, inculpatului
de societate în locuinţa acestuia, cu stabilirea anumitor restricţii.
Arestarea la domiciliu este aplicată persoanelor care sunt învinuite de
comiterea unei infracţiuni uşoare , mai puţin grave sau grave, precum şi de
comiterea unei infracţiuni din imprudenţă. Arestarea la domiciliu poate fi aplicată
şi în cazul învinuirii de comitere a unei infracţiuni deosebit de grave faţă de
persoanele care au depăşit vîrsta de 60 ani , de persoane invalide de gradul I , de
femeile gravide, femeile care au la întreţinere copii în vîrstă de pînă la 8 ani.
Arestarea la domiciliu este aplicată faţă de bănuit , învinuit, inculpat în baza
hotărîrii judecătorului de instrucţie sau a instanţei de judecată conform articolului
185 şi 186 C.P.P., în condiţiile care permit aplicarea măsurii preventive arestul,
însă izolarea lui totală nu este raţională în legătură cu vîrsta, starea sănătăţii, starea
familială sau cu alte împrejurări.
Arestarea la domiciliu se aplică faţă de bănuit, învinuit, inculpat în baza
hotărârii judecătorului de instrucţie sau a instanţei de judecată în condiţiile care
permit aplicarea arestării preventive, însă izolarea lui totală nu este raţională în
legătură cu vârsta, starea sănătăţii, starea familială sau cu alte împrejurări.
Arestarea la domiciliu se dispune în faza urmăririi penale la demersul procurorului,
iar în cazul când procurorul solicită arestarea preventivă, judecătorul de instrucţie
din oficiu poate dispune aplicarea arestării la domiciliu ca măsură alternativă,

71
potrivit alin. (3) al art. 185 din CPP97.
Potrivit alin. (3) al art. 188 din CPP, arestarea la domiciliu este însoţită de
una sau mai multe din următoarele restricţii:
1) interzicerea de a ieşi_din locuinţă98 limitarea convorbirilor telefonice, a
recepţionării şi expedierii corespondenţei şi a utilizării altor mijloace de
comunicare;
3) interzicerea comunicării cu anumite persoane şi a primirii altor persoane în
locuinţa sa.
Persoana arestată la domiciliu poate fi supusă suplimentar obligaţiilor arătate
la alin. (4) al art. 188 din CPP:
1) de a menţine în stare de funcţionare mijloacele electronice de control şi de a le
purta permanent;
2) de a răspunde la semnalele de control sau de a emite semnalele telefonice de
control, de a se prezenta personal la organul de urmărire penală sau la instanţa de
judecată la timpul fixat.
Caracterul şi numărul restricţiilor şi obligaţiilor din cadrul regimului arestării
la domiciliu se indică în încheierea judecătorului de instrucţie sau,
după caz, a instanţei de judecată. O copie de pe încheierea privind arestarea la
domiciliu se trimite organului învestit prin lege să supravegheze executarea acestei
măsuri.
Potrivit alin. (7) al art. 188 din CPP, termenul, modul de aplicare, de pre-
lungire a duratei şi de atac al arestării la domiciliu sunt similare celor aplicate la
arestarea preventivă.
Persoanei arestate la domiciliu i se înmânează o copie de pe încheiere con-
form alin. (3) al art. 177 din CPP, explicându-i totodată dispoziţiile prevăzute de
alin. (7) al art. 188 din CPP conform cărora în caz de nerespectare de către acesta a
97
Conform alin. (3) al art. 185 din CPP, la soluţionarea chestiunii privind arestarea preventivă, judecătorul de
instrucţie sau instanţa de judecată sunt în drept să dispună arestarea la domiciliu.
98
Pornind de la caracterul acestei restricţii, arestarea la domiciliu poate fi dispusă numai în cazul când cel acuzat
locuieşte împreună cu alţi membri ai familiei, care-l pot asigura cu cele necesare în timpul detenţiei la domiciliu.

98

72
restricţiilor şi obligaţiilor stabilite de către judecătorul de instrucţie sau instanţă,
arestarea la domiciliu poate fi înlocuită cu arestarea preventivă de către instanţa de
judecată din oficiu sau de demersul procurorului.
în caz de încălcare a restricţiilor impuse, organul învestit cu supravegherea
executării arestării la domiciliu va informa procurorul sau instanţa de judecată,
care vor proceda în conformitate cu legea.

Examinarea demersurilor privind aplicarea faţă de bănuit a


arestării preventive şi arestării la domiciliu (art.307C.P.P.)
Constatînd necesitatea de a alege în permanenţa bănuitului măsura arestării
preventive sau a arestării la domiciliu, reprezentantul organului de urmărire penală
înaintează în instanţa judecătorească un demers privind alegerea măsurii
preventive. În demers vor fi indicate motivul şi temeiul în virtutea cărora a apărut
necesitatea de a aplica bănuitului măsura arestării preventive sau a arestării la
domiciliu. La demers sunt anexate materialele care confirmă temeinicia acestuia.
Controlul judiciar al procedurii prejudiciare se efectuează de către judecătorul
de instrucţie, care activează în cadrul judecătoriilor, iar în cazurile prevăzute de
lege şi de către instanţa de recurs care verifică legalitatea efectuării acestui control.
Activitatea judecătorului de instrucţie privitor la controlul judiciar în cadrul
urmăririi penale se divizează în patru direcţii:
a) atribuţii legate de examinarea demersurilor procurorului privind autorizarea
efectuării acţiunilor procesuale penale sau a exercitării activităţii operative de
investigaţii,
b) atribuţii proprii organului de urmărire penală,
c) atribuţii legate de aplicarea măsurilor procesuale de constrîngere,
d) atribuţii legate de soluţionarea plîngerilor împotriva actelor ilegale ale
organelor de urmărire penală, ale organelor care exercită activitatea operativă de
investigaţii, precum şi plîngerile împotriva acţiunilor ilegale ale procurorului.
Cu autorizarea judecătorului de instrucţie se efectuează acţiunile de urmărire
penală legate de imixtiunea în viaţa privată a persoanei, adică legate de limitarea
73
inviolabilităţii persoanei, domiciliului, limitarea secretului corespondenţei,
convorbirilor telefonice, comunicărilor telegrafice şi a altor comunicări, precum şi
alte acţiuni prevăzute de lege
Cu autorizarea judecătorului de instrucţie se efectuează următoarele măsuri
operative de investigaţie: cercetarea domiciliului şi instalarea în el a aparatelor
audio şi video, de fotografiat, de filmat etc; supravegherea domiciliului prin
utilizarea mijloacelor tehnice; interceptarea convorbirilor telefonice şi a altor
convorbiri; controlul comunicărilor telegrafice şi a altor convorbiri; culegerea
informaţiei de la instituţiile de telecomunicaţii.
Autorizarea de către judecătorul de instrucţie a acţiunilor procesual penale
menţionate în prezentul punct se efectuează doar după pornirea urmăririi penale,
iar autorizarea cercetării la faţa locului (art.118) şi a percheziţiei corporale sau a
ridicării de obiecte (art.130) poate avea loc şi pînă la pornirea urmăririi penale
(art.279).99
Judecătorul de instrucţie, primind demersul procurorului sau al
reprezentantului organului de urmărire penală cu acordul în scris al procurorului de
a aplica arestarea preventivă sau arestarea la domiciliu, fără întîrziere (în aceeaşi
zi, dar nu mai tîrziu de momentul expirării termenului reţinerii) examinează acest
demers în şedinţa de judecată închisă cu participarea procurorului şi a
reprezentantului organului de urmărire penală, apărătorului şi bănuitului.
Prezentînd demersul în judecată reprezentantul organului de urmărire penală
asigură participarea la şedinţa de judecată a bănuitului, înştiinţează apărătorul şi
reprezentantul legal a bănuitului. În cazul neprezentării apărătorului înştiinţat ,
judecătorul de instrucţie asigură bănuitului cu un apărător din oficiu.
La deschiderea şedinţei judecătorul de instrucţie anunţă demersul care va fi
examinat, apoi reprezentantul organului de urmărire penală argumentează
demersul, după aceasta sînt audiate celelalte persoane prezente la şedinţă.
În urma examinării demersului, judecătorul de instrucţie adoptă o incheiere
motivată privind aplicarea faţă de bănuit a măsurii arestării preventive ori a
99
Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, Cu privire la practica asigurării controlului
judecătoresc de către judecpătorul de instrucţie în procesul urmăririi penale, nr. 7 din 04.07.2005.

74
arestării la domiciliu sau respinge demersul. În baza încheierii, judecătorul de
instrucţie eliberează un mandat de arestare care este înmînat reprezentantului
organului de urmărire penală şi bănuitului. Termenul stării de arest în acest caz nu
va depăşi 10 zile.
Judecătorul de instrucţie este în drept să soluţioneze chestiunea cu privire la
necesitatea alegerii unei măsuri preventive mai uşoare se referă la cazurile cînd
persoana arestată preventiv ori arestată la domiciliu, precum şi cele abilitate cu un
asemenea drept, solicită înlocuirea acestor măsuri cu altele mai uşoare, inclusiv
liberarea sub control judiciar ori pe cauţiune. În cazul adoptării hotărîrii privind
liberarea provizorie a persoanei pe cauţiune, bănuitul este ţinut sub arest pînă ce
cauţiunea stabilită de judecător nu va fi depusă în contul depozitar al procuraturii.
Examinarea demersurilor privind aplicarea faţă de învinuit a arestării
preventive, arestării la domiciliu sau prelungirea duratei arestării învinuitului (art.
308 C.P.P.) Constatînd necesitatea de a aplica învinuitului măsura arestării
preventive sau arestării la domiciliu, sau de a prelungi durata ţinerii sub arest,
procurorul înaintează în instanţa judecătorească un demers privind alegerea
măsurii preventive sau prelungirea duratei arestării învinuitului. În demers vor fi
indicate motivul şi temeiul, în virtutea cărora a apărut necesitatea de a aplica
învinuitului măsura arestării preventive, a arestării la domiciliu sau prelungirea
duratei arestării. La demers sînt anexate materialele care confirmă temeinicia
acestuia.
La soluţionarea demersului privind emiterea mandatului de arestare
judecătorul de instrucţie ia cunoştinţă nu numai de toate materialele prevăzute
pentru confirmarea arestării, dar şi de actele ce confirmă identitatea bănuitului
(învinuitului).100
Demersul cu privirea la aplicarea măsurii arestării preventive sau a arestării
la domiciliu se examinează fără întîrziere de către judecătorul de instrucţie, în
şedinţă închisă, cu participarea procurorului, apărătorului, învinuitului, cu excepţia

100
Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, Despre aplicarea de către instanţele
judecătoreşti a unor prevederi ale legislaţiei de procedură penală privind arestarea preventivă şi arestarea la
domiciliu,nr.4 din 28.03.2005

75
cazului în care învinuitul se eschivează de a participa la judecată la locul efectuării
urmăririi penale sau la locul reţinerii persoanei, precum şi a reprezentantului legal
al acestuia. Prezentînd demersul în judecată procurorul asigură participarea la
şedinţa de judecată a învinuitului, înştiinţează apărătorul şi reprezentantul legal al
învinuitului. În cazul neprezentării apărătorului înştiinţat, judecătorul de instrucţie
asigură învinuitul cu un apărător din oficiu.
Judecătorul de instrucţie, la deschiderea şedinţei, anunţă demersul care va fi
examinat , apoi procurorul argumentează demersul, după aceasta sunt audiate alte
persoane prezente la şedinţă.
La judecarea demersului de aplicare a arestării preventive judecătorul este
obligat să verifice dacă există motive rezonabile de a presupune că persoana a
săvîrşit o infracţiune sau dacă există temei de a se crede că este necesar de a
împiedica această persoană să săvîrşească o nouă infracţiune, ori să fugă, după
săvîrşirea acesteia, sau să influenţeze negativ asupra probelor.
Bănuiala rezonabilă trebuie să fie bazată pe fapte sau informaţii, care ar stabili
o legătură obiectivă între suspect şi fapta presupusă, exprimate prin documente sau
constatări tehnico-ştiinţifice şi medico-legale, alte date obiective, care ar implica în
mod direct persoana vizată în săvîrşirea faptei prejudiciabile (Hotărîrile CEDO în
cazurile Vurray sau Brogan împotriva Regatului Unit).
La emiterea mandatului de arestare preventivă se indică data şi ora de la care
se calculează durata arestului, luîndu-se în calcul reţinerea de fapt a persoanei şi
motivarea respectivă în încheierea judecăţii.
În acest caz procurorul urmează să prezinte materialele necesare pentru
soluţionarea demersului pînă la expirarea termenului de 72 de ore.
Dacă demersul privind aplicarea arestării preventive şi emiterea mandatului de
arestare faţă de bănuit sau învinuit este prezentat în instanţă cu încălcarea
prevederilor art. art.166 alin.4 şi 5; 307 şi 308 CPP, după expirarea a 72 ore de la
momentul reţinerii instanţa adoptă o încheiere prin care respinge demersul, iar
persoana este pusă în libertate. Prezentarea demersului în instanţă în termen se

76
certifică prin momentul prezentării acestuia în cancelaria instanţei sau
judecătorului de instrucţie şi înregistrarea materialului în registrul corespunzător.
Retragerea demersului privind aplicarea arestării preventive de către persoana
care l-a înaintat în judecată sau în instanţa de recurs se face în scris şi atrage
încetarea imediată a procedurii cu liberarea persoanei prin încheiere sau, după caz,
prin decizie cu indicarea duratei reţinerii bănuitului (învinuitului).
Înaintarea repetată a demersului privind arestarea preventivă a aceleiaşi
persoane în aceeaşi cauză, după respingerea demersului anterior, este posibil în
cazul în care au fost descoperite noi circumstanţe, care confirmă necesitatea
aplicării faţă de persoana dată a arestului preventiv, inclusiv în cazul în care
persoana în cauză nu a respectat condiţiile măsurii preventive aplicate anterior.
Termenul ţinerii persoanei în stare de arest curge de la momentul privării
persoanei de libertate la reţinerea ei, iar în cazul în care ea nu a fost reţinută - de la
momentul executării hotărîrii judecătoreşti privind aplicarea arestării preventive.
Durata ţinerii persoanei în stare de arest în faza urmăririi penale pînă la
trimiterea cauzei în judecată nu va depăşi 30 de zile, cu excepţia cazurilor
prevăzute de art.186 CPP.
În cazul în care apare necesitatea de a prelungi durata arestării preventive a
învinuitului, procurorul, nu mai tîrziu de 5 zile pînă la expirarea termenului de
arestare, înaintează judecătorului de instrucţie un demers privind prelungirea
acestui termen.
Arestarea provizorie a persoanei în vederea extrădării conform art.547 CPP şi
Convenţiei europene de extrădare din 13 decembrie 1957 se efectuează în baza
unei încheieri judecătoreşti pe un termen de 18 zile , însă prelungirea acestuia în
orice caz nu va depăşi 40 de zile, cu respectarea condiţiilor prevăzute la alineatele
2 şi 3 ale aceluiaşi articol. Cu toate acestea, punerea în libertate provizorie este
oricînd posibilă, cu condiţia că în privinţa persoanei solicitate pot fi luate alte
măsuri în vederea evitării sustragerii ei de la urmărire penală sau dispariţiei

77
La examinarea demersurilor privind aplicarea faţă de bănuit, învinuit a
arestării preventive, arestării la domiciliu sau prelungirea duratei arestării
învinuitului, judecătorul de instrucţie verifică:
a) dacă urmărirea penală este pornită în privinţa persoanei date sau cu privire
la fapta săvîrşită:
b) existenţa temeiurilor, stabilite de art.art.174, 176, 185-186, 547 CPP pentru
aplicarea acestei măsuri preventive;
c) dacă nu au expirat termenele, stabilite de art.63 sau 547 CPP în privinţa
bănuitului sau persoanei a cărei extrădare se cere;
d) dacă se respectă termenele de prezentare a rechizitoriului învinuitului în
modul stabilit de art.296 CPP;
e) dacă copia ordonanţei de punere sub învinuire a fost înmînată bănuitului,
învinuitului;
f) dacă legea prevede pedeapsa cu închisoare pe un termen mai mare de doi
ani pentru infracţiunea de care este învinuită persoana conform art.176 al.2 CPP;
g) dacă învinuitul, bănuitul la momentul săvîrşirii infracţiunii a atins vîrsta de
la care survine răspunderea penală pentru o anumită componenţă de infracţiune în
conformitate cu prevederile art.21 CP;
h) dacă se respectă condiţiile de tragere la răspundere penală a minorilor,
precum şi a persoanelor, care beneficiază de privilegii şi imunitate de răspundere
penală şi alte chestiuni.
Judecarea demersului despre prelungirea duratei ţinerii sub arest se desfăşoară
în şedinţă închisă cu întocmirea procesului-verbal al şedinţei de judecată cu
participarea procurorului, apărătorului, învinuitului şi, după caz, a reprezentantului
legal.
În încheierea (decizia instanţei de recurs) de prelungire a duratei ţinerii sub
arest, în afară de durata ţinerii sub arest este necesar a indica data şi ora pînă la
care se prelungeşte termenul arestului.
La adoptarea încheierii (deciziei) instanţa va ţine cont de următoarele
temeiuri:

78
a) gravitatea faptelor imputate, însă aceasta nu legitimează o detenţie
provizorie foarte lungă (Cazurile: L.A v. Franţa, în care s-a considerat ca fiind
injustă continuarea unei detenţii chiar şi în cazul omorului; Stomuller v. Austria,
unde s-a considerat că existenţa bănuielii esenţiale nu este suficientă după
expirarea unei anumite perioade de timp; Caballero v. Regatul Unit, în care
petiţionarului arestat pentru tentativă de viol i-a fost refuzată liberarea pe cauţiune
etc);
b) necesitatea apărării ordinii publice, care poate exista la început, dar peste un
timp poate dispărea (motivele şocante percepute iniţial ca suficiente pentru a
justifica prelungirea arestării persoanei riscă să devină mai puţin convingătoare
odată cu scurgerea timpului şi este esenţial ca cererile de repunere în libertate să fie
examinate fără prejudecăţi. În cazul Punzelt v. Republica Cehă, în care s-a dedus
că continuarea încarcerării nu se justifică, într-o speţă concretă decît dacă indici
concreţi manifestă o adevărată exigenţă a interesului public ce prevalează, în
pofida prezumţiei nevinovăţiei, asupra regulii de respectare a libertăţii
individuale);
c) riscul de presiune asupra martorilor şi de înţelegere între acuzaţi care de
asemenea poate exista la începutul acestor acţiuni, însă mai tîrziu poate dispărea
(Cazurile W. v. Elveţia, în care petiţionarul va determina angajaţii săi să fabrice
documente pentru a-l dezvinovăţi, fixînd pe documente o antedata şi manipulînd
martorii; Wemhoff v. Germania în care la etapa iniţială petiţionarul a nimicit unele
documente şi alte probe materiale, însă este prea puţin probabil ca o asemenea
temere ar mai putea avea vreo importanţă la etapa finală a procesului; Clooth v.
Belgia, în care s-a dedus că petiţionarul, deşi în perioada iniţială a sporit
considerabil complexitatea faptelor prin diversitatea declaraţiilor sale, însă odată ce
investigaţiile sunt efectuate, depoziţiile înregistrate şi verificările realizate nu mai
poate fi vorba de continuare a deţinerii, fiind constatată o încălcare a art.5(3) al
CEDO etc);
d) pericolul dispariţiei bănuitului (învinuitului), care trebuie motivat (Cazurile
Letellier v. Franţa, în care petiţionara era mama unor copii minori, administra o

79
fundaţie comercială ca unică sursă de venit; Matznetter v. Austria, în care
petiţionarul s-a îmbolnăvit grav; Stogmuller v. Austria, în care s-a menţionat că în
cauză era suficient ca petiţionarul să-şi depună paşaportul pentru a-l împiedica să
treacă frontiera etc).
Conform prevederilor art.186 alin.9 CPP prelungirea duratei arestării
preventive pînă la 6 luni se decide de către judecătorul de instrucţie în baza
demersului procurorului care conduce şi efectuează urmărirea penală, iar în caz de
necesitate de a prelungi arestarea preventivă peste termenul indicat în baza
demersului aceluiaşi procuror, cu consimţămîntul Procurorului General sau al
adjuncţilor lui.
În cadrul verificării legalităţii prelungirii termenului de arestare preventivă sau
arestare la domiciliu judecătorul de instrucţie trebuie să respecte prevederile
art.186 CPP. Conform acestor prevederi termenul ţinerii persoanei în stare de arest
curge de la momentul privării învinuitului (bănuitului) de libertate la reţinerea lui
şi în acest termen se include timpul în care persoana se află în calitate de învinuit
(inculpat) şi s-a aflat într-o instituţie psihiatrică sau medicală, precum şi la
tratament, în urma aplicării măsurilor de constrîngere cu caracter medical la
decizia instanţei de judecată în legătură cu judecarea acestei cauze.
Soluţionînd legalitatea demersului procurorului privind prelungirea termenului
arestării preventive, arestării la domiciliu, judecătorul de instrucţie trebuie să
stabilească suplimentar:
a) dacă au fost luate toate măsurile necesare pentru terminarea urmăririi
penale în termen rezonabil;
b) dacă termenul urmăririi penale a expirat sau este prelungit în modul cuvenit
şi de un procuror împuternicit;
c) existenţa circumstanţelor excepţionale, stabilite în art.186 al.3 CPP şi care
au servit drept temei pentru prelungirea termenului arestării preventive sau arestării
la domiciliu;
d) dacă există alte circumstanţe, care au influenţat asupra perioadei de ţinere a
persoanei în stare de arest preventiv sau arest la domiciliu;

80
e) dacă au apărut circumstanţe, care permit anularea, revocarea sau
schimbarea măsurii arestării preventive, arestării la domiciliu cu una mai uşoară.
Verificînd legalitatea aplicării sau a refuzului aplicării arestării preventive, în
conformitate cu prevederile art.312 CPP, instanţa de recurs este obligată să
controleze existenţa probelor şi indicii temeinici pe care s-a bazat hotărîrea
judecătorească adoptată, însă nu este în drept să dea apreciere probelor care vor fi
obiect de judecare de către instanţa de judecată la constatarea vinovăţiei sau a
nevinovăţiei persoanei.
La anularea mandatului de arestare şi eliberarea persoanei de sub arest în
decizie este necesar a indica, de asemenea, şi faptul anulării încheierii
judecătorului despre aplicarea faţă de persoana în cauză a măsurii arestării
preventive cu indicarea duratei ţinerii sub arest, iar în decizia instanţei de recurs de
aplicare a arestării preventive este necesar să se indice data şi ora de la care se
calculează şi pînă la ce dată va dura arestarea preventivă.
În conformitate cu prevederile art.191 CPP liberarea provizorie sub control
judiciar a persoanei arestate preventiv, reţinute sau în privinţa căreia s-a înaintat
demers de arestare preventivă poate fi acordată de către judecătorul de instrucţie
sau, după caz, de către instanţa de judecată numai în cazul infracţiunilor din
imprudenţă, precum şi al infracţiunilor cu intenţie pentru care legea prevede o
pedeapsă care nu depăşeşte 10 ani închisoare.
Conform art.192 CPP liberarea provizorie pe cauţiune a persoanei arestate
preventiv, reţinute sau în privinţa căreia s-a înaintat demers de arestare preventivă
poate fi acordată în cazul în care este asigurată repararea prejudiciului cauzat de
infracţiune şi s-a depus cauţiunea stabilită de judecătorul de instrucţie sau de către
instanţă, dacă a fost săvîrşită o infracţiune din imprudenţă, precum şi o infracţiune
cu intenţie, pentru care legea prevede o pedeapsă ce nu depăşeşte 25 de ani
închisoare.101
În urma examinării demersului, judecătorul de instrucţie adoptă o incheiere
motivată privind aplicarea faţă de învinuit a măsurii arestării preventive ori a

101
ibidem

81
arestării la domiciliu sau respinge demersul. În baza încheierii, judecătorul
eliberează un mandat de arestare care se înmînează procurorului şi învinuitului şi
care se execută imediat.

Încheiere
Dreptul fiind expresia voinţei de stat apără anumite valori sociale. În cazul
încălcării lor societatea reprezentată de stat, este interesată să asigure restabilirea
legalităţii prin măsuri de constrîngere.
Măsurile procesuale se dispun numai în cazul în care, din probele administrate
rezultă că s-a comis o anumită infracţiune şi făptuitorul urmează să fie tras la
răspundere penală.
Odată apelînd la aceastea, organelle judiciare consideră că numai prin
intermediul lor se poate desfăşura o activitate procesuală normală şi se poate
realize tragerea la răspundere penală şi civilă a persoanelor vinovate.
Drept urmare, în scopul prevenirii sau înlăturării situaţiilor de natură să pună
în pericol buna desfăşurare a procesului penal, Legea de procedură penală
îndreptăţeşte autorităţile publice să apeleze la măsurile preventive.
Extinderea criminalităţii în societatea modernă şi necesitatea luării unor
măsuri eficiente pentru asigurarea siguranţei cetăţenilor (colectivităţii ) implică în
mod obligatoriu stabilirea unui echilibru între posibilităţile de reacţii ale societăţii
împotriva criminalităţii şi protecţia drepturilor individuale. Altminteri se ajunge la

82
legea să nu mai reprezinte mijlocul de ocrotire a celor care o respectă ci, în
principal, al celor care nu o respectă.
Caracterul unei societăţi democratice se exprimă prin supremaţia dreptului în
societatea democratică şi necesitatea de a se opune ingerinţelor arbitrare în
drepturile şi libertăţile persoanei garantate de legea naţională şi internaţională.
Acţiunea necesară într-o societate democratică se determină în raport cu echilibrul
atins între drepturile individului şi interesul public, fiind aplicat principiul
proporţionalităţii.
Principiul proporţionalităţii între dreptul sau libertatea persoanei garantate
de lege şi necesitatea efectuării acţiunii procesuale solicitate recunoaşte că
drepturile omului nu sunt absolute şi exercitarea drepturilor unei persoane trebuie
să fie apreciată în raport cu interesul public mai larg102.
Alin.(2) art.8 CEDO prevede drept scop legitim pentru imixtiune de către
agenţii de stat în viaţa privată a persoanei, în domiciliu sau asupra corespondenţei
acestuia: securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării,
apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei,
protejarea drepturilor şi libertăţilor altor persoane.

102
Hotarîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, Cu privire la practica asigurării
controlului judecătoresc de către judecătorul de instrucţie în procesul urmăririi penale, nr.7 din 04.07.2005

83
Bibliografie:
Manuale:
1. Apetrei Mihai, „Drept procesual penal”, Editura „Victor” , Bucreşti, 2001
Boroi Alexandru, Ungureanu Ştefania-Georgeta, Jidovu Nicu, „Drept procesual
penal”,(ediţia a II-a,Curs universitar. Juridica), Editura All Beck, Bucureşti, 2002.
2. Buneci Petre, „Drept procesual penal”,Parte generală, Universitatea Spiru
Haret, Ediţia Fundaţiei „România de Mîine”, Bucureşti, 2003.
3. Cornean Dumitru, „Constrîngere în drept”, Editura „Dacia Europa-Nova”,
Lugaj, 1999.
4. Dolea Igor, Roman Dumitru, Vîzdoagă Tatiana, Sedleţchi Iurie, Rotaru Vasile,
Cerbu Adrian, Ursu Sergiu, „Drept procesual penal”, Editura „ Cartier Juridic”,
Chişinău, 2005.
5. Dolea Igor, Roman Dumitru, Vîzdoagă Tatiana, Sedleţchi Iurie, Şterbeţ
Valeria, Rotaru Vasile, Botezatu Raisa, Cerbu Adrian, Ursu Sergiu, Erjiu Ecaterina,
„Cod de procedură penală. Comentariu”, Editura „ Cartier Juridic”, Chişinău,
2005.
6. Dorel Andrieş, Dorel Meteş, „ Măsura arestării preventive”, Revista de Drept
penal, an.VIII, nr.2, 2001.
7. Dongoroz V. ş.a. „Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penală”, vol.II,
Bucureşti, 1976.

84
8. Istrate I., „Libertatea persoanei şi garanţiile ei procesual penale”, Editura
Scrisul Românesc, Craiova, 1984.
9. Osoianu Tudor, Orîndaş Victor, „Procedură penală”, Parte generală, Curs
universitar, „Academia Ştefan cel Mare” a M.A.I., Chişinău, 2004.
10. Orîndaş Victor, „Procedură penală”, Universitatea de Stat din Moldova,
Chişinău, 2001.
11. Păvăleanu Vasile, „Drept procesual penal”, Parte generală, Universitatea
„Ştefan cel Mare”, Editura Lumina Lex, Suceava, 2001.
12. Pintea Alexandru, „Drept procesual penal”, Parte generală şi parte specială.
Ediţie revăzută şi adăugită, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 2002.
13. Pop Traian, „ Drept procesual penal”, vol. II, Tipografia Naţională, Cluj,
1947.
14. Roman Dumitru, „Sistemul măsurior de prevenţie procesual penal
reglementate in România şi Republica Moldova”, Rezumatul tezei de doctorat,
Chişinău, 1997.
15. Tanoviceanu I., „Tratat de drept şi procedură penală”, Ediţia a II-a revazută şi
completată de Dongoroz V., vol.IV , Editura Curierul Judiciar, Bucureşti, 1942.
16. Theodor Gr., „ Drept procesual penal”, Partea generală, Editura Cugetarea,
Iaşi, 1996.
17. Tulbure Adrian Ştefan, Tatu Angela Maria, „Tratat de Drept procesual penal”,
Curs universitar, Juridica, ), Editura All Beck, Bucureşti, 2001.
18. Mateuţ Ghorghiţă, „Procedura penală, vol. II, Editura Fundaţiei „Chemarea”,
Iaşi , 1994.
19. Mrejeru Theodor, „ Drept procesual penal”,Editura Sylvi, Bucureşti, 2001.
20. Neagu Ion, Crişu Anastasia, Ciobanu Aurel, Zarafiu Andrei, „Drept
procesual penal .Curs selectiv pentru licenţă”. Sinteze şi Teste, Editura All Beck,
Bucureşti, 2003.
21. Ţuculeanu Alexandru, „Reţinerea, Arestarea preventivă, Obligarea de a nu
parăsi localitatea”, „realităţi şi perspective”, editura Lumina Lex, Bucureşti, 2003.

85
________________________

Acte normative:
1. Codul de procedură penală al Republicii Moldova, Chişinău, 2005.
2. Constituţia Republicii Moldova, Moldpres, Chişinău, 2002.
3. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.69-70 din 26.10.1998.
4. Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.59-60 din 26.10.1995.
5. Legea cu privire la Curtea Constituţională din 13 decembrie 1994.
6. Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie „ Cu privire la practica aplicării
legilor pentru asigurarea dreptului la apărare în procedura penală a bănuitului,
învinuitului şi inculpatului” din 9.11.1998 ( Buletinul Curţii Supreme de Justiţie
nr.12, 1998).
7. Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie „ Despre aplicarea de către
instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale legislaţiei de procedură penală privind
arestul preventiv”din 9 noiembrie 1998 ( Buletinul Curţii Supreme de Justiţie
nr.12, 1998).
8. Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova “Cu privire
la practica asigurării controlului judecătoresc de către judecătorul de instrucţie în
procesul urmăririi penale” nr.7 din 04.07.2005(Buletinul Curţii Supreme de Justiţie
a Republicii Moldova, 2005, nr.11, pag.3).
9. Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova “Despre
aplicarea de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale legislaţiei de
procedură penală privind arestarea preventivă şi arestarea la domiciliu“Nr.4
din28.03.2005 (Buletinul Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova, 2005,
nr.10, pag.7; modificată de:Hotărîrea Plenului Curţii Supreme de Justiţie a
Republicii Moldova nr.19 din 07.11.2005).
10. Legea cu privire la poliţie din 18.12.1990.

86
11. ”Raport de cercetare. Monitorizarea protecţiei drepturilor omului la aplicarea
măsurilor procesuale de constrîngere ( reţinerea, măsurile preventive şi alte măsuri
procesuale de constrîngere”, Editura ”Ex Lege” „Civis”, Chişinău, 2005.

87

S-ar putea să vă placă și