STATUL ȘI DEMOCRAȚIA - FRAGMENTE DIN LUCRĂRILE UNOR

FILOSOFI

1. Platon, Legile, trad. de E. Bezdechi, București: Editura IRI, 1995.

“[…] Statul, guvernământul şi legile ce trebuie socotite pe treapta cea mai de sus
sunt aceleaunde se realizează, cât mai strict, în toate părțile statului, vechiul proverb
care zice că de fapt toate bunurile să fie comune între amici. Oriunde va avea loc şi
oricând va avea loc orânduiala ca femeilesă fie comune , copiii comuni , bunurile de
orice fel comune, şi ca lumea să-şi dea toată ostenealacu putință a scoate din
întocmirile vieții până şi numele de proprietate, încât chiar lucrurile , ce natura le-
a hărăzit personale fiecărui om, să devină oarecum comune tuturor cât va fi cu
putință, ca ochii , urechile, mâinile, şi ca toți cetățenii să-şi închipuie că văd , că aud
, că lucrează în comun, cătoți aprobă şi dezaprobă în unire aceleași lucruri , că
bucuriile şi durerile lor se rotesc în jurulacelorași obiecte: într - un cuvânt, oriunde
legile vor năzui , din toată puterea lor, a face statul cât maiunitar posibil , se poate
susține că acolo s-a înfăptuit culmea virtuții politice. Nimeni n-ar putea,
în privința aceasta, să dea legilor o direcție mai bună şi nici mai justă. Într -un
asemenea stat, de-aravea ca locuitori zei , sau copii ai zeilor, nu numai ai unuia,
viața ar fi complet fericită. […]” (Cartea a V-a, § 10, pp. 155)

2. Aristotel, Politica, trad. de Raluca Grigoriu, București: Editura Paidea, 2001.

“(8) Comunitatea completă formată din mai multe sate este cetatea, atingând deja, ca
să spunemașa, pragul totalei suficiențe din sine, formată, așadar, pentru trai, existând
însă pentru bunăstare.De aceea, oricare cetate există prin natură, o dată ce așa există
şi primele comunități. Ea este finalitatea lor, iar natura este o finalitate: căci despre
calitatea pe care fiecare lucru o are dupăîncheierea formării lui afirmăm că este
natura lucrului respectiv- de exemplu, a omului, a calului, a gospodăriei.
(9) Mai mult, rostul şi finalitatea reprezintă binele suprem. Iar suficienta de sine este
şifinalitate, şi binele suprem. Din acestea este deci evident că o cetate face parte
dintre cele conformenaturii şi că omul este prin natură o ființă a cetăți (în gr. zoon
politikon), iar cel fără de cetate este,din natură şi nu din întâmplare, fie josnic, fie
mai presus de om; ca şi cel ponegrit de Homer: "Fără de neam, făr' de lege şi fără de
vatră"
(10) Cel prin natură astfel este totodată împătimit de război,fiind cumva ca o piesă
izolată, la jocul de figuri. De ce omul este o ființă a cetății, mai mult decâtorice
albină şi decât orice animal de turmă, e limpede. Natura nu creează nimic în zadar,
afirmămnoi, iar dintre viețuitoare, numai omul are vorbire.
(11) Glasul este, desigur, semnul durerii şi al plăcerii, de aceea se întâlnește şi la
celelalte viețuitoare, însă natura lor a mers doar până la nivelulde a avea percepția şi
semnalarea reciprocă a ceea ce e dureros şi plăcut. In schimb, vorbirea există pentru
a exprima folositorul şi dăunătorul, prin urmare şi ceea ce e drept şi ceea ce e
nedrept.
(12) Într - adevăr, propriu oamenilor, în comparație cu celelalte viețuitoare, este că
numai omul
are percepția binelui, a răului, a dreptului, a nedreptului şi a celorlalte asemenea.
Deținerea comună a acestor lucruri creează gospodăria şi cetatea.
(Cartea I, Capitolul II,§ 8-10, p. 7).