Sunteți pe pagina 1din 11

SOIURILE APIRENE ŞI PARTICULARITĂŢILE LOR DE CULTURĂ

Caracteristicile biologice şi particularităţile de cultură ale soiurilor de apirene

Caracteristici biologice
Spre deosebire de celelalte 2 grupe de soiuri (soiurile de struguri pentru masă, soiurile de struguri
pentru vin), la această grupă, formarea boabelor strugurilor şi lipsa seminţelor se realizează în urma a două
fenomene: partenocarpie şi stenospermocarpie. Aceste procese apar din cauza lipsei totale sau parţiale a
procesului de fecundare al florilor, determinată fie de incompatibilitatea organică, fie de sterilitatea
gametofitică sau zigotică dată de stagnarea procesului de dezvoltare a embrionului.
Cercetările intreprinse în decursul anilor, plecând de la embriologul japonez Oinue Y. (1925) şi până
în prezent, la soiul Sultanină (Kişmiş alb), au aratat că este vorba de o falsă fecundare: lipseşte din procesul
fecundării dubla fecundare, în sensul că, cea de-a doua celulă generativă degenerează înainte de a se uni cu
nucleul secundar al sacului embrionar.
Din punct de vedere morfologic florile sunt practic aparent hermafrodite normale, cu polenul fertil,
dar funcţional mascule, androgine. Boabele strugurilor se dezvoltă partenocarpic şi rămân foarte mici
(cazul soiurilor ce aparţin sortogrupului Corinth) sau stenospermocarpic cu un început de fecundare
(fecundare întreruptă) şi formarea unor rudimente de seminţe rămase nedezvoltate (cazul soiurilor ce aparţin
sortogrupului Sultaninelor).
Soiurile apirene de provenienţă asiatică sau mediteraneană sunt soiuri de zi scurtă şi perioadă lungă
de vegetaţie. Ca urmare, diferenţierea mugurilor de rod se face spre sfârşitul verii, destul de tarziu, iar
lăstarii cu rod apar începând cu nodurile 5-7 sau 7-8 ale coardei.
Aduse în zonele cu climat temperat-continental din Europa, îşi modifică profund relaţiile dintre
creştere şi rodire, în sensul că, vegetaţia prelungindu-se până toamna târziu, acestea nu mai reuşesc să
diferenţieze decât un număr foarte mic de muguri cu rod. Rezultatul observat - vegetaţie luxuriantă însoţită
de o rodire slabă.
Se observă de asemenea că, diferenţierea mugurilor de rod se face şi pe copili, şi ca urmare, aceştia
pot fi folosiţi la tăiere, deoarece au vigoare mare de creştere. Inflorescenţele care se formează sunt lungi
(25-30 cm) adesea cu tendinţă de filare. Maturarea strugurilor se realizează devreme, în epocile II-III şi
chiar epoca I (soiul Delight).
Strugurii acestor soiuri acumulează cantităţi mari de zaharuri, iar procesul de stafidire a boabelor
începe chiar pe butuc în locurile de origine ale acestora. Boabele se desprind cu uşurinţă de pe pedicele,
însuşire tehnologică importantă pentru prepararea stafidelor. Rezistenţa la ger este foarte slabă (-10 <=> 0

-12 C) , de aceea soiurile pentru stafide sunt cultivate numai în zonele geografice caracterizate printr-un
0

climat călduros. Poate fi remarcat în schimb faptul că aceste soiuri au rezistenţă mare la secetă.

Particularităţi de cultură
Soiurile pentru stafide se cultivă în general, în arealele geografice cu resurse heliotermice ridicate, unde
valorile I.H. sunt mai mari de 2,5. Pentru acestea sunt indicate solurile permeabile cu textură uşoară, bogate
în carbonaţi, care să favorizeze acumularea zaharurilor în struguri şi să imprime precocitatea. Portaltoii
recomandaţi sunt aceia care prezintă o perioadă mai scurtă de vegetaţie şi care să imprime o vigoare
mijlocie de creştere, (41B, SO4-4, Fercal).
Formele de conducere adecvate: pe semitulpină (înaltă doar de 40-50 cm), cu braţe scurte, 20-30 cm (formă
denumită "Nglobet") practicată în ţările mediteraneene; cordonul speronat pe semitulpină, practicat în
California (cordonul californian) şi Australia; pergola, folosită în Spania, Sicilia, Cipru, Italia etc. În ţara
noastră, în podgoria Ostrov, a fost experimentată cortina dubla genoveză (G.D.C.) la soiul Sultanină cu
rezultate foarte bune.
În perioada de vegetaţie, soiurile pentru stafide necesită aplicarea unor operaţiuni în verde speciale,
tratamente cu substituenţi hormonali precum: plivitul lăstarilor sterili, ciupitul lăstarilor, imediat după
apariţia inflorescenţelor, stropitul inflorescenţelor cu gibereline, înainte de înflorit.
În California, folosirea giberelinelor se face după urmatoarea tehnologie: primul tratament când 90% din
florile din inflorescenţe sunt deschise cu soluţie în concentraţie de 10 ppm; al doilea tratament după legarea
florilor la 5-10 zile, concentraţie 20-40 ppm; al treilea tratament la 7-10 zile după al doilea concentraţie
până la 100 ppm.
În cazul soiurilor stenospermocarpice (Perlette, Perlon, Ruby seedless) tratamentul cu gibereline se
aplică numai după legarea florilor, pentru stimularea creşterii boabelor.

Clasificarea soiurilor apirene

În funcţie de gradul de apirenie, mărimea boabelor şi potenţialul de acumulare al zaharurilor,


soiurile apirene se împart în trei grupe:

► soiuri apirene vechi, tipice pentru stafide cu strugurii mici sau mijlocii, boabele foarte mici care se
desprind cu uşurinţă de pedicele (sortogrupul Corinth) care acumulează cantităţi mari de zaharuri;
► soiuri apirene pentru stafide şi consum în stare proaspătă, cu strugurii mari şi cu rudimente de seminte
rămase nedezvoltate în boabe (sortogrupul Sultaninelor);
► soiuri apirene noi pentru consumul strugurilor în stare proaspătă sau pentru industrializare
(fabricarea gemurilor, dulceţurilor, compoturilor) cu struguri mari şi foarte aspectuoşi. Acumulează cantităţi
mici de zaharuri şi păstrează în boabe o aciditate echilibrată, încât strugurii au gustul răcoritor, echilibrat,
plăcut pentru consum.

În afară de soiurile vechi pentru stafide au fost create şi altele noi cum sunt: Delight, Beauty
Seedless, Ruby Seedless, Flame Seedless, Fiesta şi altele, care s-au extins în cultură foarte repede, mai ales
în arealele din California, Australia, Chile şi alte ţări cu climat favorabil cultivării acestor soiuri.

De retinut ca:
formarea boabelor strugurilor şi lipsa seminţelor se realizează în urma a două fenomene: partenocarpie
şi stenospermocarpie. Aceste procese apar din cauza lipsei totale sau parţiale a procesului de fecundare a
florilor, determinată fie de incompatibilitatea organică, fie de sterilitatea gametofitică sau zigotică dată de
stagnarea procesului de dezvoltare a embrionului.

Principalele soiuri apirene cultivate în România

1. PERLETTE

Origine - Soiul a fost creat la Davis (California), de către H.P. Olmo în anul 1936, prin hibridare sexuată
între soiul Regina viilor şi soiul Sultanină (=Kismis).
Sinonime – Perleta

Caractere morfologice
Rozeta în faza de dezmugurire este de culoare verde deschis, cu uşoare reflexe gălbui-bronzate, glabră, cu
urme de scame (foarte uşor scămoasă). Vârful lăstarului este verde-gălbui, cu urme de scame, iar lăstarul
este de culoare verde, glabru, striat, uşor arămiu. Inflorescenţa este conică, mijlocie ca mărime, cu primele
ramificaţii mai dezvoltate. Floarea este hermafrodită normală, cu deschiderea corolei normală. Staminele
sunt în număr de 5, de lungime medie, înclinate normal. Ovarul este tronconic, bombat, bilocular, cu 4
ovule, stilul lung şi cilindric. Polenul este fertil. Cârceii sunt glabri, verzi, subţiri.
Frunza adultă este mare, uşor alungită, netedă şi glabră. Sinusurile laterale superioare sunt slab schiţate
sau oviforme. Sinusul peţiolar este deschis sub formă de liră sau U. Nervurile sunt verzi, iar dinţii sunt
mijlocii ca mărime, cu marginile drepte şi cu baza lată. Peţiolul este galbru, verde, uşor roşietic, egal sau
mai scurt decât lungimea nervurii mediane.
Strugurele este de mărime mijlocie-mare, uniaxial, tronconic, cu boabe aşezate des. Pedunculul este
lemnificat spre punctul de inserţie. Bobul este sferic, mic spre mijlociu, cu pieliţa colorată galben-verzui,
subţire, acoperită cu un strat de pruină slab persistentă. Miezul este cărnos, nearomat. În bob se găsesc
rudimente şistave de seminţe (embrioni nedezvoltaţi).

Insusiri agrobiologice
Soiul Perlette se caracterizează printr-o vigoare mare de creştere, care dezmugureşte şi înfloreşte
târziu. În timpul fenofazei înfloritului, la acest soi se înregistrează o scuturare masivă a florilor, într-un
procent de aproximativ 80%. De asemenea, soiul Perlette meiază şi mărgeluieşte puternic, uneori chiar şi
până la 50% din boabe. Fertilitatea este mijlocie, prezintă doar un procent de 36% lăstari fertili, încadrându-
se în limitele normale ale valorilor înregistrate de grupa soiurilor apirene. Valorile coeficienţilor de
fertilitate sunt cuprinse între limitele: 0,2-0,6 c.f.r. şi 1,0-1,3 c.f.a. Prezintă toleranţă mică la ger (-18 0 C) şi
este foarte sensibil la atacul de mană, putregaiul cenuşiu, antracnoză, precum şi la atacul viespilor. Boabele
se fisurează uşor, chiar dacă ansamblu condiţiilor climatice este favorabil în timpul maturării strugurilor
(temperatura ridicată, precipitaţii reduse).

Particularitati agrotehnice
Soiul Perlette se pretează la formele de conducere semiînalte, lăsându-se la tăiere o încărcătură de 16-17
ochi/m2, repartizată doar pe coarde lungi (14-20 ochi). În podgoria Murfatlar se cultivă şi pe forme de
cultură joase, iar la Greaca şi în centrul viticol Pietroasa se practică tipul de tăiere Cordon Cazenave.
Datorită vigorii mari de creştere, necesită terenuri fertile, cu expoziţii sudice, însorite, iar ca portaltoi sunt
recomandaţi cei mai puţin viguroşi, ca de exemplu: (SO 4-4, 41 B, SC 26).
Răspunde foarte bine la lucrările şi operaţiile în verde, în special cele care vizează o mai bună creştere a
boabelor (plivitul, ciupitul), precum şi normarea numărului de inflorescenţe pe butuc (se recomandă un
număr de 22-30 de inflorescenţe pe butuc). Soiul valorifică bine îngraşămintele chimice, în sistemul de
fertilizare predominând îngraşămintele cu P şi K.

Caractere tehnologice
Soiul Perlette îşi maturează strugurii în epoca a II-a. Acumulările de zaharuri în condiţiile ţării
noastre sunt modeste şi se înscriu în limitele 140-168 g/l, însoţite de o aciditate de 4,1-5,4 g/l H 2SO4.
Greutatea medie a unui strugure este cuprinsă între 170g şi 280g, iar greutatea a 100 boabe se încadrează în
limitele 300 – 400 g. Producţiile obţinute sunt mici, în general nu depăşeşc 7-9 t/ha.

Zonare
Soiul Perlette se cultivă în toate centrele viticole care deţin condiţii foarte favorabile pentru cultura
soiurilor de struguri pentru masă din conveierul varietal.

2. KIŞMIŞ ALB (= Sultanina alba)

Origine - Origine controversată, se pare că provine din oraşul Sultani (Iran). Face parte din Proles
orientalis-subproles antasiatica.
Sinonime - Sultanină albă, Thompson seedless

Caractere morfologice
Rozeta este de culoare verde-gălbuie, lucioasă cu perişori rari. Vârful lăstarului este verde-gălbui, uşor
scămos, iar lăstarul este glabru, cu meritale lungi, fin striat. Inflorescenţa este rămuroasă sau conică, de
mărime mijlocie, cu prima ramificaţie adesea transformată în cârcel. Floarea este hermafrodită normală, cu
deschiderea corolei normală. Staminele sunt în număr de 5, mijlocii ca mărime. Ovarul este costelat, bi- sau
triocular. Stilul este scurt, de forma unui gât, iar stigmatul teşit. Polenul este fertil. Cârceii prezintă urme de
scame, sunt bifurcaţi sau trifurcaţi şi au o culoare verde-gălbuie.
Frunza adultă este mare, netedă şi lucioasă, glabră, întreagă, trilobată, pentalobată, de culoare verde crud,
destul de variabilă ca formă, uneori fiind asimetrică. Sinusurile laterale superioare sunt de asemenea
variabile ca formă, mai mult înguste şi superficiale. Sinusul peţiolar este în general complet închis, prin
suprapunerea lobilor, mai rar sub formă de liră imperfectă. Nervurile sunt verzi, iar dinţii sunt uşor rotunjiţi,
mucronaţi. Peţiolul este glabru, verde cu striuri cafenii, mai scurt decât lungimea nervurii mediane.
Strugurele este de mărime mijlocie spre mare, de formă rămuroasă sau conică, cu boabele aşezate
destul de rar. Pedunculul este de lungime medie, ierbaceu. Bobul este oval, de mărime mijlocie, cu pieliţa
colorată galben-auriu, subţire, acoperită cu un strat fin de pruină. Miezul este cărnos, crocant, nearomat. În
bob se găsesc rudimente şistave de seminţe, (embrioni nedezvoltaţi).

Insusiri agrobiologice
Kişmiş alb este un soi a cărui vigoare de creştere depinde foarte mult în funcţie de condiţiile
microclimatice, fiind un soi viguros şi foarte viguros. Se caracterizează printr-o perioadă lungă de vegetaţie
(190-200 zile) şi are cerinţe mari faţă de factorul temperatură: 3200- 3500 0 C temperatură activă.
Dezmugureşte devreme, înfloreşte timpuriu, iar scuturarea florilor este puternică, (50%) specific soiurilor
apirene. Nu prezintă fenomenul de meiere şi mărgeluire. Diferenţierea intramugurală începe târziu, iar acest
lucru se reflectă în fertilitatea foarte scăzută, de numai 32% lăstari fertili, iar valorile coeficienţilor de
fertilitate se înscriu în limitele: 0,2-0,4 c.f.r. şi 1,0-1,1 c.f.a. Faţă de boli şi dăunători, Kişmiş alb este un soi
sensibil în general, dar se remarcă printr-o mare sensibilitate la mană şi antracnoză. Prezintă toleranţă medie
faţă de oidium si putregaiul cenuşiu. F oarte sensibil şi la temperaturile scăzute din timpul iernii, având de
suferit la temperaturi de numai (-14 0C).
Particularitati agrotehnice
Necesită terenuri fertile, cu expoziţii sudice, însorite şi portaltoi mai puţin viguroşi care să îi tempereze
vigoarea de creştere (SO4-4, 41B, SC2). Cea mai utilizată formă de conducere a viţelor în plantaţii este
forma semiînaltă, tăierea se face mixt, încărcătura repartizată pe elemente lungi de rod (coarde lungi de 12-
14 ochi). La noi în ţară, în areale în care se cultivă sunt experimentate formele de conducere Guyot pe
semitulpină şi Cortina dubă geneveză (C.D.G), cu încărcături mari de ochi şi cu un plivit sever al lăstarilor
sterili în cursul perioadei de vegetaţie. Din cauza creşterilor vegetative puternice, se evită fertilizarea cu
azot, preferându-se fertilizarea organică, în special fertilizarea foliară, cu macro şi microelemente. În timpul
vegetaţiei, pentru o mai bună legare a florilor, se recomandă tratamentul cu gibereline, înainte de înflorit,
soluţia utilizată având concentraţia de 100mg/l.

Caractere tehnologice
Soiul îşi maturează strugurii în epoca II-III-a. Greutatea medie a unui strugure nu depăşeşte 470 g, iar
greutatea a 100 de boabe este de 170-240g, (Indreaş Adriana, Vişan Luminiţa, 2001). Producţiile de struguri
obţinute în arealele noastre sunt mijlocii şi variază în funcţie de formele de conducere a viţelor în plantaţii,
astfel: 2,5-5t/ha în cazul tipului Guyot pe semitulpină; 1,5-1,8t/ha prin conducerea în cortina dubla
geneveză (C.D.G). Strugurii acumulează cantităţi mari de zaharuri (180-190 g/l), iar aciditatea este
echilibrată (4,5-5,0 g/l H2SO4). Strugurii acestui soi sunt folosiţi îndeosebi, pentru stafide şi pentru consum
în stare proaspătă.

Zonare
Se cultivă pe suprafeţe mari în: Grecia, Turcia, Cipru, Italia, Spania. S-a extins în ultimii ani şi în
California (provinciile Vitoria şi Fresno), unde deţine circa o treime din suprafaţa viticolă. La noi în ţară a
fost introdus numai în 6 centre viticole: Cernavodă, Ostrov, Oltina, Aliman, Dăieni, Greaca, practic în
arealele viticole cu favorabilitate mare pentru cultura soiurilor de struguri pentru masă.

3. KIŞMIŞ NEGRU (=Sultanina neagra)

Origine - Se presupune că provine din Iran. Face parte din Proles orientalis-subproles antasiatica.
Sinonime - Sultanină neagră, Black Monnukka

Caractere morfologice
Rozeta este lucioasă, acoperită cu peri fini, de culoare verde-gălbuie. Vârful lăstarului este lucios, verde-
gălbui, cu urme de scame, iar lăstarul este verde cu striuri cafenii, aproape glabru. Inflorescenţa este
rămuroasă, mare. Floarea este hermafrodită normală, cu deschiderea corolei normală. Staminele sunt în
număr de 5, lungi,ovarul este tronconic şi costelat, cu 2 loji şi 4 ovule. Stilul este cilindric şi stigmatul uşor
lăţit. Polenul este fertil. Cârceii sunt glabri, verzi, bifurcaţi şi trifurcaţi.
Frunza adultă este mare,uşor alungită, cu 5 lobi, cu limb plan şi neted, glabră. Sinusurile laterale
superioare sunt variabile ca formă, sunt adânci, închis-ovoidale, iar sinusurile laterale inferioare sunt mai
înguste, unghiulare sau ovoidale. Sinusul peţiolar este în general deschis, în formă de liră cu baza ascuţită
sau este închis oviform. Nervurile sunt uşor roşietice spre punctul peţiolar, iar liziera este alcătuită din dinţi
mari, obtuzi, mucronaţi. Peţiolul este verde cu striuri roşcate, mai scurt decât lungimea nervurii mediane.
Strugurele este de mărime mijlocie spre mare, de formă conică sau rămuroasă, cu boabele aşezate potrivit
de des. Pedunculul este lung, ierbaceu. Bobul este oval, de mărime mijlocie, cu pieliţa colorată negru-
roşietic, subţire, acoperită cu un strat fin de pruină. Miezul este cărnos şi crocant, nearomat. În bob se
găsesc rudimente şistave de seminţe(embrioni nedezvoltaţi).

Insusiri agrobiologice
Kişmiş negru este un soi viguros, cu o fertilitate scăzută, specifică tuturor soiurilor apirene, cuprinsă
între 16 - 43% lăstari fertili, iar valorile coeficienţilor de fertilitate se înscriu între valorile 0,1-0,4 c.f.r. şi
1,0-1,2 c.f.a. În timpul înfloritului, se caracterizează printr-o scuturare masivă a florilor, care afectează în
principal gradul de compactitate al strugurilor. În unii ani, mărgeluieşte puternic, prezentând fenomenul de
partenocarpie asociată. Soiul Kişmiş negru este un soi sensibil la temperaturile scăzute din timpul iernii, (-
140C), de asemenea, este sensibil la mană, antracnoză şi prezintă o rezistenţă medie faţă de putregaiul
cenuşiu.

Particularitati agrotehnice
Necesită terenuri bogate, cu expoziţii sudice şi portaltoi mai putin viguroşi, portaltoi care să ii
favorizeze precocitatea, precum şi o temperare a vigorii de creştere, (SO 4-4, 41B, SC2). Forma de conducere
folosită este Guyot pe semitulpină, cu încărcături mari de ochi repartizate pe elemente lungi de rod (14-16-
20 ochi). În cursul perioadei de vegetaţiei se recomandă aplicarea lucrărilor şi operaţiilor în verde specifice
soiurilor de struguri pentru masă, în special un plivit sever al lăstarilor sterili de până la 50%, ciupitul şi
copilitul. Pentru o mai bună diferenţiere a mugurilor principali, în urma tăierilor, se lasă pe butuc o cantitate
mai mare de lemn multianual, comparativ cu soiurile de struguri pentru masă.

Caractere tehnologice
Soiul îşi maturează strugurii în epoca III-a. Greutatea medie a unui strugure variază între 250-400g,
iar greutatea a 100 de boabe este cuprinsă între 180-300g, (Indreaş Adriana, Vişan Luminiţa, 2001).
Strugurii acumulează cantităţi de zaharuri ce variază în funcţie de condiţiile climatice şi de arealul de
cultură, (167-232 g/l), iar aciditatea este echilibrată (4,5-5,9 0g/l H 2SO4). Producţiile obţinute sunt
oscilante, de la 4,3 t/ha până la 11,0 t/ha, iar strugurii sunt folosiţi la prepararea stafidelor sau pentru
consum în stare proaspătă.

Zonare
Se cultivă în puţine areale viticole de la noi din ţară: Cernavodă, Ostrov, Greaca, Medgidia.
PRINCIPALELE SOIURI APIRENE CREATE IN ROMANIA

1. CĂLINA

Origine - Este primul soi apiren obţinut la noi în ţară şi introdus imediat în cultură. Obţinut la
Staţiunea de Cercetări viticole Drăgăşani prin hibridarea sexuată controlată a soiurilor Braghină x
Sultanină (Mărculescu M.). Omologarea soiului s-a făcut în anul 1985. Sub aspectul fenomenului de
apirenie, se aseamănă cu soiul Sultanină.

Caractere morfologice
Frunza adultă este de mărime mare, pentalobată, orbiculară, cu sinusurile laterale cu lumen mare, în
formă de liră, cele superioare sunt închise, prin suprapunerea lobilor, iar cele inferioare deschise. Sinusul
peţiolar este deschis, adesea în formă de U. Limbul frunzei are culoare verde, uşor gofrat, cu peri pe partea
inferioară. Peţiolul frunzei este lung, uneori mai lung decât lungimea nervurii mediane, de culoare roşu-
violaceu, acoperit cu perişori. Lăstarii sunt viguroşi, de culoare verde-maronie pe partea însorită, cu
meritalele de lungime mijlocie. Floarea este hermafrodită normală, cu polen abundent şi fertil, formarea
boabelor realizându-se stenospermocarpic.
Strugurii sunt mari (lungi), rămuroşi, de compactitate mijlocie, cu pedunculul lignificat. Bobul este
mic, de formă ovoidală de culoare roz, uşor neuniformă, cu diferite nuanţe. Pieliţa este subţire, acoperită de
un strat fin de pruină, pulpa este zemoasă, fără seminţe sau cu rudimente de seminţe şistave specifice
soiurilor la care formarea boabelor se realizează prin stenospermocarpie.

Insusiri agrobiologice si particularitati agrotehnice


Soiul Călina este un soi cu vigoare mare de creştere, cu o perioadă de vegetaţie mijlocie. Prezintă fertilitate
şi productivitate bună, ce depăşesc valorile soiului genitor Sultanină. Valorile coeficienţilor de fertilitate
sunt: 0,77 c.f.r. şi 1,46 - c.f.a. Valorile indicilor de productivitate sunt de 186,6 g/lăstar - i.p.r. şi 357,6
g/lăstar - i.p.a., (Mărculescu M., 1985, citat de Adriana Indreaş, 2001).
Preferă forma de conducere semiînaltă, iar tăierea se face în verigi de rod cu elemente lungi (12-14-
16 ochi). În ceea ce priveşte rezistenţele biologice, soiul se remarcă printr-o slabă rezistenţă la ger (-18 0C),
rezistenţă mijlocie la secetă şi sensibilitate mare la boli şi dăunători. Producţiile sunt în general mari, de
până la 18,3 t/ha.

Caractere tehnologice
Soiul îşi maturează strugurii în epoca a IV -a, acumulând la maturitatea deplină cantităţi mari de
zaharuri ce ajung până la 220-230 g/l, însoţite de o aciditate echilibrată – 4,0- 4,5 g/l H 2SO4. Deşi, din punct
de vedere calitativ îndeplinesc caracteristici pentru obţinerea stafidelor, la noi în ţară, strugurii sunt utilizaţi
cu precădere, pentru consum în stare proaspătă.

Zonare
Soiul Călina a fost intodus imediat în cultură în arealele viticole foarte favorabile pentru cultura
soiurilor de struguri pentru masă din sudul ţării.

2. OTILIA
Origine - Obţinut de către Toma Otilia la Staţiunea de Cercetări viticole Pietroasa prin hibridarea
sexuată inraspecifică dintre soiuirle Alpfonse Lavallee x Perlette. Omologarea soiului s-a făcut în anul
1987. Se remarcă prin timpurietate şi productivitate foarte ridicată.

Caractere morfologice
Rozeta este de culoare verde gălbuie. Frunza adultă este de mărime mare, pentalobată, mai rar trilobată, cu
sinusurile laterale slab schiţate şi deschise, iar sinusul peţiolar este deschis, adesea în formă de V. Limbul
frunzei are culoare verde intens, cu nervuri proieminente, de culoare roşietică la punctul peţiolar, glabru pe
partea superioară şi scămos pe cea inferioară. Lăstarii sunt viguroşi, de culoare verde închis. Floarea este
hermafrodită normală, pe tipul 5, cu polen abundent şi fertil, iar formarea boabelor se realizează
stenospermocarpic.
Strugurii sunt de mărime mijlocie, aproximativ 300 g, conici, biaripaţi, de compactitate mijlocie, foarte
aspectuoşi. Bobul este de mărime mijlocie, sferic, uşor ovoid, cu pieliţa de culoare de culaore neagră-
violacee, elastică, acoperită de un strat gros de pruină. Pulpa este crocantă, fără seminţe sau cu rudimente
de seminţe rămase nedezvoltate.

Însusiri agrobiologice si particularitati agrotehnice


Soiul Otilia se caracterizează printr-o vigoare foarte mare de creştere, este un soi precoce, cu lungimea
perioadei de vegetaţie destul de scurtă. Prezintă fertilitate bună, ce depăşeşte soiul Perlette (58% lăstari
fertili) şi productivitate bună, cu următoarele valori ale coeficienţilor şi indicilor de productivitate: C.f.r.-
0,7, C.f.a.- 1,2, i.p.r.- 208 g/lăstar şi i.p.a.- 356 g/lăstar.
În ceea ce priveşte rezistenţele biologice, soiul se remarcă printr-o slabă rezistenţă la ger (-16 0C -180C),
rezistenţă slabă la boli şi dăunători, iar rezistenţa la secetă este bună. Se pretează la conducere semiînaltă, în
cordoane bilaterale, iar tăierea se face în verigi de rod cu păstrarea pe butuc a unor coarde lungi (12-14-16
ochi). Producţiile de struguri obţinute sunt mari, ajungând până la 20,7 t/ha.
Caractere tehnologice
Maturarea strugurilor se realizează timpuriu, epoca II, acumulează cantităţi mici de zaharuri ce nu depăşec
135 g/l, însoţite de o aciditate ridicată de 6,0 g/l H 2SO4,. Prin supramaturare, strugurii ating parametri ce
răspund exigenţelor obţinerii stafidelor, fiind foarte plăcuţi din punct de vedere organoleptic. Calităţi: Se
remarcă prin timpurietate şi productivitate foarte ridicată.
Zonare
Soiul Otilia dă rezultate bune în arelalele viticole din sudul ţării, alături de soiurile de struguri pentru masă
cu maturare timpurie.

3. CENTENAR DE PIETROASA
Origine - Obţinut la Staţiunea de Cercetări viticole Pietroasa, prin hibridarea sexuată a soiurilor:
Tămâioasă românească x Perlette (Toma Otilia şi Ispas Sofia). Omologarea soiului s-a făcut în anul 1991.

Caractere morfologice
Rozeta de culoare verde-albicioasă. Frunza adultă este de mărime mijlocie spre mică, de formă orbiculară,
pentalobată. Sinusurile laterale superioare sunt adânci şi deschise, iar cele inferioare slab schiţate; sinusul
peţiolar este închis, de formă eliptică. Limbul frunzei are culoare verde pal, iar nervurile suntt proieminente
şi de culoare albicioasă, dinşii laţi şi ascuţiţi. Lăstarii sunt semiviguroşi, cu meritalele de lungime mijlocie.
Floarea este hermafrodită, normală din punct de vedere morfologic şi funcţional, formarea boabelor
realizându-se stenospermocarpic.
Strugurii au mărime mică- mijlocie (140g), de formă cilindro-conică, biaripaţi, semicompacţi.
Bobul este mic, de formă sferică, de culoare galben-chihlimbarie, cu pete de rugină pe partea însorită.
Pieliţa bobului este subţire, acoperită de un strat subţire de pruină, pulpa este crocantă, fără seminţe sau cu
rudimente de seminţe şi prezintă o aromă slabă.

Însusiri agrobiologice si particularitati agrotehnice


Centenar de Pietroasa este un soi cu vigoare moderată de creştere, foarte precoce şi cu fertilitate bună - 48%
lăstari fertili. Valorile coeficienţilor de fertilitate sunt următoarele: C.f.r.- 0,50, iar C.f.a.- 1,2 şi valorile
indicilor de productivitate se ,i.p.r.- 69 g/lăstar; i.p.a.- 165 g/lăstar (Toma Otilia, 1993).
Dintre rezistenţele biologice, se remarcă rezistenţa la ger (-18 0C) şi secetă, rezistenţă slabă la boli şi
dăunători. Se pretează la forma de conducere semiînaltă, cu sistemul de tăiere mixt.
Meiază şi mărgeluieşte, iar în cursul perioadei de vegetaţie răspunde foarte bine la lucrările şi
operaţiile în verde, în special ciupitul, plivitul, copilitul, normarea numărului de inflorescenţe. Se
recomandă lăsarea unui număr de 18-20 de inflorescenţe pe butuc. Producţiile de struguri obţinute sunt
mici, nu depăşesc 10,5t /ha.
Caractere tehnologice
Soiul îşi maturează strugurii foarte timpuriu, în prima decada a lunii august (epocile I-II). La maturitatea de
consum, strugurii acumulează cantităţi mici de zaharuri ce nu depăşesc 152 g/l, însoţite de o aciditate
echilibrată de 4,3g/l H2SO4. La supramaturare, soiul poate să ajungă la 210 g/l zaharuri, iar aciditatea
cunoaşte o scădere de până la 3,5 – 3,7 g/l H 2SO4. Calităţi: Soiul se impune prin timpurietate şi calitatea
excepţională a strugurilor ale căror caracteristici răspund exigenţelor obţinerii stafidelor.
Zonare
Soiul Centenar de Pietroasa dă rezultate foarte bune în arealele cu condiţii favorabile pentru cultura
soiurilor apirene, în reginunile viticole din centrul ţării.

Concluzii:
La această grupă de soiuri, formarea boabelor strugurilor şi lipsa seminţelor se realizează în urma a
două fenomene: partenocarpie (se dezvolta ovarul fara ca sa fi avut loc fecundatie, si se transforma in
fruct fara seminte) şi stenospermocarpie (Formarea fructelor prin polenizare și un inceput de fecundație
normală, astfel ca semintele raman mici,moi,verzui,abia vizibile sau se intaresc si raman seci). Aceste procese
apar din cauza lipsei totale sau parţiale a procesului de fecundare al florilor, determinată fie de
incompatibilitatea organică, fie de sterilitatea gametofitică sau zigotică dată de stagnarea procesului de
dezvoltare a embrionului.
Din punct de vedere morfologic florile sunt practic aparent hermafrodite normale, cu polenul fertil,
dar funcţional mascule, androgine (amestec de caracteristici si barbatesti si femeiesti). Boabele strugurilor
se dezvoltă partenocarpic şi rămân foarte mici (cazul soiurilor ce aparţin sortogrupului Corinth) sau
stenospermocarpic cu un început de fecundare şi formarea unor rudimente de seminţe rămase nedezvoltate
(cazul soiurilor ce aparţin sortogrupului Sultaninelor=Kismis).
Soiurile apirene de provenienţă asiatică sau mediteraneană sunt de zi scurtă (au nevoie de o durată de
iluminare de cel mult 12 ore ziua) şi perioadă lungă de vegetaţie, care aduse în zonele cu climat temperat-
continental din Europa, îşi modifică profund relaţiile dintre creştere şi rodire şi nu reuşesc să diferenţieze
decât un număr foarte mic de muguri cu rod. Rezultatul observat, vegetaţie luxuriantă însoţită de o rodire
slabă.
Strugurii acumulează cantităti mari de zaharuri (167-232 g), iar procesul de stafidire a boabelor
începe pe butuc în locurile de origine ale soiurilor. Boabele se desprind cu uşurinţă de pe pedicele, însuşire
tehnologică importantă pentru prepararea stafidelor. Rezistenta la ger este foarte slabă (-10 0<=> -12 0C),
de aceea soiurile pentru stafide sunt cultivate numai în zonele cu climat călduros. Poate fi remarcat în
schimb faptul că au rezistenţă mare la secetă.
Soiurile apirene care se cultivă la noi în ţară îşi maturează strugurii in următoarele epoci de maturare:
Perlette-epoca II, Kişmiş alb(=Sultanina), II-III, Kismiş negru (Sultanina – III).
Soiurile apirene se împart în trei grupe:
1. soiuri apirene vechi, tipice pentru stafide cu strugurii mici sau mijlocii, boabele foarte mici care se
desprind cu uşurinţă de pedicele care acumulează cantităţi mari de zaharuri;
2. soiuri apirene pentru stafide şi consum în stare proaspătă, cu strugurii mari şi cu rudimente de seminte
rămase nedezvoltate în boabe;
3. soiuri apirene noi pentru consumul strugurilor în stare proaspătă sau pentru industrializare (fabricarea
gemurilor, dulceţurilor, compoturilor) cu struguri mari şi foarte aspectuoşi, ce acumulează cantităţi mici de
zaharuri.
PRINCIPALELE SOIURI APIRENE CREATE IN ROMANIA: Călina (obt. la Statiunea
Dragasani, prin hibridarea sexuată controlată a soiurilor Braghină x Sultanină); Otilia (obt. la Statiunea
Pietroasa, prin hibridarea sexuată inraspecifică dintre soiuirle Alphonse Lavallee x Perlette); Centenar de
Pietroasa (obt. la Statiunea Pietroasa, prin hibridarea sexuată a soiurilor: Tămâioasă românească x
Perlette).