Sistemul nervos desfăşoară următoarele tipuri de activitate:

Activitatea nervoasă superioară şi activitatea nervoasă inferioară

Activitatea nervoasă internă şi activitatea nervoasă externă
Activitatea nervoasă elementară şi activitatea nervoasă superioară
Dacă activitatea nervoasă elementară se realizează pe baza reflexelor necondiţionate, atunci:
ANS reprezintă procese nervoase complexe bazate tot pe reflexe necondiţionate, la care se adaugă stimulări complexe d
ANS este reprezentată de procese comportamentale legate de relaţia organismului cu mediul şi cu un grad mare de antic
ANS reprezină activitatea de tip stimul-reacţie, în care stimulii provin din mediul extern
Suportul structural al ANS este reprezentat de:
Scoarţa cerebrală şi formaţiunile adiacente subcorticale;
Mediul ambiant şi stimulii externi;
Mediul intern şi stimulii ce vin de la organele interne;
Procesele cerebrale complexe apar şi există:
Legate de funcţiile sistemului circulator şi umoral
Numai legate de funcţia creierului,
În legătură cu funcţiile măduvei spinării şi trunchiului cerebral.
Procesele cerebrale complexe sunt:
Materiale după conţinut, obiective după origine, subiective după modul de existenţă;
Materiale după origine, subiective după modul de existenţă şi obiective după conţinutul lor
Subiective după conţinut, obiective după origine şi materiale după modul de existenţă.
Activitatea cerebrală complexă este rezultatul integrării multinivelare a :
Două componente: psihică şi neurologică;
Patru componente: afectivă, cognitivă, comportamentală şi a trebuinţelor;
Trei componente: cognitivă, afectivă şi voliţională.
Teoria care stă la baza activităţii cerebrale complexe este:
Teoria psihanalitică;
Teoria behavioristă;
Teoria holistă.
Starea de veghe se defineşte cel mai bine în raport cu:
Starea de somn
Starea de comă;
Starea de transă
Starea de veghe se defineşte astfel:
Stare de trezire şi activitate motorie intensă, pe fondul activităţii nervoase superioare;
Starea de trezire în care nu se desfăşoară activităţi motorii sau cognitive;
Starea vigilă pe fondul căreia se desfăşoară întreaga activitate nervoasă superioară.
Starea de veghe este greu de diferenţiat de:
Starea de comă;
Starea de transă;
Starea de conştienţă.
Conştienţa reprezintă:
Un proces cerebral complex manifestat printr-o „apreciere obiectivă asupra propriei identităţi”, o apreciere a ceea ce face

un proces cerebral complex manifestat printr-o „apreciere subiectivă asupra propriei identităţi”, o apreciere a ceea ce face
Un proces cerebral elementar manifestat prin starea de veghe şi procese cognitive şi afective suprapuse peste aceasta.
Starea de conştienţă se caracterizează prin:
Triada capacitate integrativă şi cognitivă - posibilitate mentală de acţiune;
Tetrada: stare de veghe-comportament receptiv-capacitate integrativă şi cognitivă-posibilitate mentală de acţiune;
Diada comportament-integrare-acţiune conştientă.
Pentru realizarea stării de veghe, indispensabilă este:
Scoarţa cerebrală;
Odihna de scurtă durată;
Alimentaţia corespunzătoare
Între circuitele de autoîntreţinere a stării de veghe se numără:
Circuitul sinaptic;
Circuitul cortical (cortico-reticulo-cortical);
Circuitul limfatic.
Reacţia de trezire se poate declanşa prin:
Scăderea tonusului musculaturii somatice;
Condiţii ambientale inadecvate;
Stimularea analizatorilor specifici cu o anumită intensitate
Activitatea de orientare se realizează prin:
Stimulare sub prag;
Atac sau apărare;
Somn.
Între caracteristicile comportamentului atentiv se numără:
Operativitatea;
Viteza
Intensitatea.
Factorii care menţin atenţia susţinută sunt:
Intensitatea scăzută a stimulului;
Condiţiile generale ale ambianţei;
Apariţia spontană a altor stimuli.
Structurile implicate în învăţare sunt:
Cortexul, sistemul limbic, corpul calos, talamusul, hipotalamusul;
Lobul occipital, nucleii bazali şi formatiunea reticulata;
Sistemul reticulat activator descendent.
Memoria poate fi:
Primară şi secundară;
Activatoare
Tranzitorie
Activitatea cerebrală complexă este rezultatul integrării verticale şi orizontale a următoarelor tipuri de comportam
cognitive, afective, voliţionale;
motivaţionale, afective, comunicaţionale;
comuncaţionale, cognitive, voliţionale.
Reacţia de trezire se poate declanşa prin:
activarea formatiunii reticulate prin variaţia stimulilor interni;
condiţii ambientale inadecvate;
stimuli de intensitate sub prag.
Între circuitele de autoîntreţinere a stării de veghe se numără:
circuitul endocrin;
circuitul sanguin;
circuitul senzorio-motor.
Mecanismele neurofiziologice ale orientării cuprind:
reflexul condiţionat;
reflexul de orientare;
reflexul lui Oedip.
Între caracteristicile comportamentului atentiv se numără:
durata;
operativitatea;
mobilitatea (flexibilitatea)
Factorii care menţin atenţia susţinută sunt:
frecventa scăzută de apariţie a stimulului;
starea funcţională a sistemului nervos;
necunoaşterea rezultatelor activitatii.
Etapele esenţiale ale memorării sunt:
învăţarea, deprinderea, achiziţia informaţiei;
achiziţia, stocarea şi evocarea informaţiei;
înţelegerea, rezumarea, recunoaşterea.
Procesul gândirii reprezintă:
percepţia clară a realităţii;
aspecte senzorio-motorii ale mediului;
cea mai înaltă treaptă a cunoaşterii.
Între circuitele de autoîntreţinere a stării de veghe se numără:
circuitul somato-muscular;
circuitul sanguin;
circuitul medular.
Reacţia de trezire se poate declanşa prin:
oboseala accentuată a sinapselor neuronale;
activarea formatiunii reticulate prin strigarea numelui.
scăderea spontană a excitabilităţii generale.
Activitatea de orientare stă la baza:
atenţiei, stării vigile, percepţiei, învăţării, activitatii motorii, gândirii;
memoriei, imaginaţiei, voinţei, motivaţiei;
imaginaţiei, atenţiei, limbajului.

Între circuitele de autoîntreţinere a stării de veghe se numără:

circuitul senzorio-motor;
circuitul neurovegetativ;
circuitul sanguin.
Reacţia de trezire se poate declanşa prin:
dispariţia oboselii sinaptice a neuronilor;
condiţii atmosferice inadecvate;
pronunţarea numelui altei persoane.
Activitatea de orientare se face simţită:
in condiţii normale;
în somn;
în comă.
Între caracteristicile comportamentului atentiv putem enumera:
concentrarea;
durata;
polaritatea.
Factorii care menţin atenţia susţinută sunt:
plictiseala
motivaţia;
starea de oboseală.
Comportamentul uman este un proces învăţat suprapus peste:
componente genetice şi reflexe;
cunoştinţe noi;
deprinderi.
Tipuri de memorie:
imediată, terţiară;
tranzitorie;
intenţională.
Scopul gândirii este:
sesizarea stimulilor ambientali;
influenţarea proceselor afective;
aflarea soluţiilor optime ale problemelor.
Atenţia se referă la:
starea de veghe, în strânsă legătură cu orientarea;
starea de oboseală;
obnubilarea conştiinţei.
Între caracteristicile comportamentului atentiv se află:
selectivitatea;
polaritatea;
focalizarea
Stocarea şi conservarea informaţiilor are loc în:
corpul calos;
hipotalamus;
sistemul limbic.
Printre scopurile gândirii se numără:
rezolvarea problemelor;
amintirea informaţiilor uitate;
perceperea fenomenelor sociale.
Factorii care contribuie la mentinerea atentiei sunt:
monotonia
rutina
cunoasterea si aşteptarea rezultatelor.
Reflexul de orientare are următoarele componente:
orientare stabilă şi orientare instabilă, flexibilă;
senzorială, EEG şi motorie;
senzorială, motorie, EEG şi vegetativă.
Cea mai puţin accesibilă studiului dintre componentele reflexului de orientare este cea:
motorie,
vegetativă
EEG
senzorială
Procesul opus orientării, prin care se diminuează răspunsul comportamental la repetarea aceloraşi stimuli este:
atenţia
habituarea
memoria
Habituarea este cea mai simplă formă de:
învăţare;
memorare;
gândire.
Atenţia este un proces complex aflat în slujba:
cunoaşterii;
experimentului;
activităţii de cercetare şi explicare.
Procesul prin care atenţia faţă de un stimul se realizează concomitent cu inatenţia faţă de altul poartă numele de:
direcţionarea atenţiei
distribuţia atenţiei
selectivitatea atenţiei
Uşurinţa cu care atenţia se poate comuta de la o problemă la alta se numeşte:
selectivitate
mobilitatea
flexibilitate
direcţionare
Proprietatea atenţiei care se poate accentua prin învăţare este:
distributivitatea
concentrarea;
selectivitatea
Distributivitatea atenţiei este:
capacitatea de a realiza mai multe acţiuni simultan;
capacitatea de a cuprinde mai multe acţiuni succesiv şi foarte rapid, dând impresia de simultan;
capacitatea de a orienta atenţia către cea mai importantă sursă de stimuli.
Creşterea sensibilităţii receptorilor, a excitabilităţii senzoriilor şi activarea intensă a creierului traduc:
concentrarea atenţiei
direcţionarea atenţiei;
intensitatea atenţiei.
Durabilitatea atenţiei este o caracteristică:
referitoare la duritatea materialului din care este realizat obiectul asupra căruia s-a orientat atenţia;
relativă, atenţia prezentând fluctuaţii în timp şi spaţiu;
referitoare la durata în timp a fixării atenţiei asupra aceluiaşi obiect.

Ambianţa, competiţia stimulilor, incertitudinea stimulilor, motivaţia, interesul, recompensa reprezintă:

stări de prezentare ale atenţiei
stări de orientare ale atenţiei în vederea efectuării unei acţiuni;
surse ale atenţiei.
Competiţia stimulilor reprezină o condiţie de bază a atenţiei, în care:
stimulii concurează între ei în ce priveşte sursa, or punctul de plecare;
contează : intensitatea stimulului, mobilitatea, variaţia şi noutatea stimulilor, accesibilitatea şi inteligibilitatea lor ;
noutatea sau vechimea stimulului nu este importantă în raport cu sursa acestuia.
Mecanismele neurofiziologice ale atenţiei cuprind:
nivel optim de activare corticală;
stare de trezire şi activitate motorie intensă, pe fondul activităţii nervoase superioare;
stare de excitaţie neuromotorie adecvată proceselor de asimilare cognitivă.
Mecanismele neurofiziologice ale atenţiei însumează:
un foarte bun reflex de orientare şi un nivel extrem al excitabilităţii corticale;
starea de veghe, orientarea, activarea corticală optimă, fenomenul de selecţie informaţională, inhibiţia sinaptică,etc.;
cele mai noi informaţii din domeniul atenţiei şi neuropsihologiei acesteia.
Habituarea senzorială constă în:
starea de obişnuinţă a organelor senzoriale
învăţarea de a acorda atenţie unui stimul senzorial repetat.
învăţarea de a nu răspunde la un stimul care, prin repetare, îşi pierde semnificaţia pentru organism.
Somnul reprezintă;
starea de relaxare a SNC şi a întregului organism, în care omul nu se poate mişca şi controla;
comportamentul fiziologic periodic, reversibil, caracterizat prin inactivitate somatică, abolirea relativă şi temporară a stării
acti
comportamentul fiziologic periodic, reversibil, caracterizat prin activitate somatică, abolirea stării vigile şi conştienţei, relax
Zonele corticale ale somnului sunt în număr de:
trei
cinci
şapte
Somnul are :
o componentă senzorială şi una motorie;
o componentă activă şi una pasivă;
o componentă conştientă şi una inconştientă.
Inatenţia prezintă două forme:
inatenţia prin distragere şi inatenţia de fond;
inatenţia prin inhibiţie şi inatenţia prin habituare
inatenţia stabilă şi inatenţia instabilă
Pentru învăţare, creierul utilizează:
întreaga sa capacitate neuronală;
numai o parte din capacitatea sa neuronală;
tot ce are, necesitând rezerve suplimentare de neuroni atunci când materialul de învăţat este complex.
Unele regiuni corticale (lobii frontali, temporali) :
sunt esenţiale pentru învăţarea complexă şi precisă;
sunt esenţiale pentru învăţarea de circumstanţă;
sunt neesenţiale pentru învăţare în general.
Învăţarea este de mai multe feluri:
prin repetare şi prin tehnici de relaxare adecvate;
asociativă şi neasociativă;
de necesitate şi de interes.
Învăţarea neasociativă :
se realizează cu existenţa unor relaţii predictive între stimuli şi se bazează pe repetare şi experienţă;
se realizează fără existenţa unor relaţii predictive între stimuli şi se bazează numai pe repetare ;
se realizează fără existenţa unor relaţii predictive între stimuli şi se bazează pe repetare şi experienţă.
Învăţarea asociativă se bazează pe:
stabilirea unor relaţii predictive între stimuli ;
stabilirea unor relaţii asociative între stimuli;
stabilirea unor semne şi simboluri între stimuli.
Prin memorie se înţelege:
capacitatea de fixare, conservare, recunoaştere şi evocare a informaţiilor, a experienţei cognitive, afective şi volitive anter
capacitatea de evocare a informaţiilor, a experienţei cognitive, afective şi volitive anterior acumulate,
capacitatea de fixare şi conservare a informaţiilor anterior acumulate,
Memoria este:
un proces dinamic de reflectare selectivă, activă şi inteligibilă a informaţiei primite .
un proces dinamic de reflectare selectivă, activă şi inteligibilă a experienţelor anterior acumulate.
un proces dinamic de reproducere inteligibilă a informaţiilor primite anterior .
Învăţarea şi memoria sunt două procese:
interdependente;
asemănătoare în formă şi diferite de fapt;
identice;
Memoria imediată:
se referă la înregistrarea unor litere, cuvinte, numere de telefon, etc. şi reţinerea lor pentru un timp de mai puţin de un min
se referă la înregistrarea unor litere, cuvinte, numere de telefon, etc. şi reţinerea lor într-un timp mai mult de un minut;
se referă la înregistrarea unor informaţii neesenţiale şi reţinerea lor pentru un timp îndelungat.
Memoria imediată se mai numeşte şi:
memoria motorie;
memoria senzorială;
memoria vegetativă.
Avantajul memoriei imediate constă în:
rapiditatea înregistrării, dar şi în maniera instantanee de evocare;
lentoarea înregistrării şi maniera instantanee de evocare
rapiditatea înregistrării şi maniera tardivă de evocare
Vârsta influenţează memoria imediată:
foarte mult;
foarte puţin;
numai la nivelul componentei de evocare.
Memoria primară durează:
câţiva ani;
câteva luni;
câteva zile;
câteva ore;
câteva minute;
câteva secunde.
Memoria terţiară sau de foarte lungă durată este implicată în:
stocarea informaţiilor personale, individuale, de identificare;:
stocarea informaţiilor de identificare a speciei umane;;:
stocarea unor informaţii de care avem nevoie foarte rar, deci care sunt accesate doar din când în când.
Uitarea este un mecanism care:
arată un anumit grad de uzare a creierului şi mecanismelor sale;
este caracterizat prin ştergerea informaţiilor sau prin lipsa evocării acestora;
ajută creierul să se degaje de o serie de informaţii în vederea acumulării altora noi;
ajută creierul să acumuleze o serie de informaţii care altfel ar fi pierdute;
Fenomenul ideal caracteristic gândirii poartă numele de:
gând
idee
formulă magică
conştiinţă
Eficienţa gândirii se apreciază în funcţie de:
viteza de stabilire a legăturii între materialul acumulat şi solicitările momentului;
rapiditatea deciziei şi de acţionarea adecvată;
numărul de probleme evaluate în unitatea de timp;
numărul de idei expuse în unitatea de timp;
Gândirea:
nu are nevoie de materie şi energie pentru a se desfăşura;
nu există în afara proceselor materiale cerebrale;
nu se manifestă decât sub formă de energie.