Sunteți pe pagina 1din 15

Actiunea in anulare

1. Notiune

Actiunea in anulare consta in posibilitatea pe care o au statele membre ale Uniunii Europene,
institutiile Uniunii, persoanele fizice si juridice de a ataca in fata Curtii un act legislativ emis de
institutiile UE, si de a obtine, in anumite conditii, desfiintarea acestuia, dar si legalitatea actelor
organelor, oficiile sau agentiilor Uniunii destinate sa produca efecte juridice fata de terti.

2. Actele care pot face obiectul actiunii in anulare

Actiunea in anulare poate fi formulata impotriva actelor care au forta juridica obligatorie, adoptate de
catre:
- Consiliu
- Comisie
- BCE (altele decat recomandarile si avizele
- Parlamentul European
- Consiliul European
=> daca respectivele acte
produc efecte juridice fata de terti
De asemenea, Curtea controleaza legalitatea actelor organelor, oficiilor sau agentiilor Uniunii, acte
destinate sa produca efecte juridice fata de terti.
Totusi, NU pot face obiectul unei actiuni in naulare urmatoarele acte:
I. Actele adoptate de reprezentantii guvernelor statelor membre, reuniti in cadrul Consiliului
II. Actele Curtii de Conturi
III. Deciziile Mediatorului (Ombudsmanului), deoarece acestea „nu este o institutie a Uniunii
Europene”.
IV. Actele statelor membre – Curtea s-a declarat necompetenta „pentru a se pronunta cu
privire la legalitatea unui act adoptat de catre o autoritate nationala”
V. Acordurile incheiate intre o institutie si o persoana de drept privat – deoarece, „actele care
au o natura pur contractuala nu sunt susceptibile sa faca obiectul unei actiuni in anulare
VI. Acordurile internationale incheiate de Uniune
VII. Dispozitiile cuprinse in Tratatele de aderare a statelor la Uniunea Europeana
Avizele si recomandarile nu pot face obiectul unei actiuni in anulare. Dar in situatia cand Comisia
Europeana emite un „aviz”, iar Curtea de Justitie considera ca acesta are caracter obligatoriu, deoarece
produce efecte juridice – atunci actiunea in anulare poate fi acceptata.
3. Subiectele de drept care pot formula o actiune in anulare

A) Statele membre, Parlamentul European, Consiliul si Comisia – aceste subiecte de drept


formeaza categoria reclamantilor „privilegiati”, deoarece pod introduce o actiune in anulare
fara nicio conditie speciala privind interesul.
B) Curtea de Conturi, BCE si Comitetul Regiunilor – formeaza reclamantii cvasi-privilegiati care
pot introduce o actiune in anulare numai pentru a-si apara prerogativele.
C) Persoanele fizice si persoanele juridice:
- Sunt destinatarele actului ce urmeaza sa-l atace
- Actul pe care intentioneaza sa-l atace ii priveste direct si individual si
- Actul ce va face obiectul unei actiuni in anulare ii priveste direct si nu presupune masuri de
executare.
Din interpretarea prevederilor ART. 263 alin. (4) TFUE, reiese faptul ca particularii nu au posibilitatea
de a formula o actiune in anulare impotriva actelor care au forta juridica generala precum
regulamentul.
Urmare a jurisprudentei Curtii, putem concluziona ca persoanele fizice si juridice:
a. Nu pot actiona decat impotriva unei decizii care le este adresata lor (individuala) si
b. Nu pot introduce o actiune in anulare decat impotriva unui act care, sub aparenta fie a unui
regulament, fie a unei decizii adresate unuia dintre ei, ii priveste direct si individual.

4. Subiectele de drept impotriva carora poate fi formulata actiunea


in anulare

Poate fi formulata:
- Impotriva Parlamentului European si Consiliului (atunci cand un act emana de la ambele
institutii)
- Consiliului (cand actul este emis numai de acesta)
- Comisiei
- BCE
- Consiliului European
- Parlamentului European (cand actul apartine numai acestuia)

 Pot fi atacate, cu o actiune in anulare, numai acele acte care produc efecte juridice fata de terti

5. Termenul in care se poate formula actiunea

Potrivit ART. 263 alin. (6) TFUE – termenul in care se poate formula actiunea in anulare este de 2 luni
si curge, pentru actele generale, de la publicarea lor, iar pentru actele individuale de la notificarea
acestora catre cel interesat sau, in lipsa, de la data la care reclamantul a luat la cunostinta de actul
respectiv.
Termenul se calculeaza potrivit prevederilor ART. 49 din Regulamentul de procedura al Curtii de
Justitie. Astfel, acesta incepe sa curga, in caz de publicare, din a 15-a zi urmatoare datei publicarii
actului atacat in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, iar in caz de notificare, din ziua urmatoare
notificarii.

6. Motive de anulare

Potrivit ART. 263 alin. (2) TFUE motivele de anulare a unui act juridic al Uniunii Europene pot fi:
 Necompetenta
 Incalcarea unor norme fundamentale de procedura
 Incalcarea Tratatelor sau oricarei norme de drept privind aplicarea acestora si abuzul de
putere.

A. Necompetenta
Poate sa apara in situatia in care actul a fost adoptat de catre o institutie a UE, fara ca aceasta sa aiba
competenta in acel domeniu.
B. Incalcarea unor norme fundamentale de procedura
Are in vedere urmatoarele situatii:
- Nerespectarea normelor cu privire la procesul de elaborare si adoptare a actelor juridice UE
(de exemplu: modalitatea de vot in cadrul institutiilor, obligatia de a consulta alte organisme,
agentii ale Uniunii ori statele membre atunci cand Tratatele prevad acest lucru)
- Neluarea in considerare a normelor privind respectarea dreptului la aparare
- Neindeplinirea obligatiei referitoare la motivarea actelor juridice ale UE
Neindeplinirea cerintelor privind publicarea si notificarea actelor juridice ale Uniunii nu reprezinta o
incalcare a unei norme fundamentale de procedura, insa, neindeplinirea acestei proceduri atrage
imposibilitatea formularii actiunii, deoarece nu se poate stabili de la care curge termenul in care
trebuie formulata actiunea.
C. Incalcarea Tratatelor sau a oricaror norme de drept privind aplicarea acestora
Poate consta intr-o:
 Eroare de drept - privind norme de drept aplicabila, interpretarea gresita a normei, absenta
oricarui temei legal
 Eroare de fapt – privind materialitatea faptelor care afecteaza aplicarea normei sau aprecierea
faptelor
 Eroare referitoare la calificarea faptelor carora li se aplica norma de drept

D. Abuzul de putere
Potrivit Curtii, abuzul de putere reprezinta situatia in care institutia UE a „urmarit (...) prin lipsa de
precautie, ce echivaleaza cu nerespectarea legii, alte scopuri decat cele pentru care i-au fost atribuite
puterile prevazute in Tratat”.
7. Efectele hotararii in cadrul actiunii in anulare

Conform ART. 264 TFUE, in cazul in care actiunea este intemeiata, Curtea de Justitie declara actul
nul si neavenit. Prin urmare, actul dispare din ordinea juridica a UE, de la data intrarii in vigoare.
Potrivit Curtii, hotararea de „anulare conduce la disparitia retroactiva a (actului) cu privire la toti
justitiabilii. O astfel de hotarare de anulare are efecte erga omnes, ceea ce ii confera autoritate de lucru
judecat”.
Din interpretarea prevederilor ART. 264 TFUE alin. (2), potrivit carora „Curtea indica, in cazul in care
conisdera ca este necesar, care sunt efectele actului anulat, care trebuie considerate ca fiind
irevocabile” = rezulta faptul ca o hotarare de anulare antreneaza nulitatea totala sau partiala a unui act
juridic al UE.
In practica, Curtea poate sa anuleze actul contestat, dar sa-l mentina pana cand institutia adopta un nou
act care sa-l inlocuiasca. Se recurge la aceasta solutie, atunci cand nementinerea actului ar produce
prejudicii pentru particulari.

Exceptia de ilegalitate
1. Notiune

Exceptia de ilegalitate – sub rezerva expirarii termenului prevazut la ART. 263 parag. 6 (TFUE – doua
luni), in cazul unui litigiu privind un act cu caracter general adoptat de institutie, un organ, un oficiu
sau o agentie a Uniunii, orice parte se poate prevala de motivele de drept prevazute la ART. 263 parag.
2 pentru a invoca in fata Curtii de Justitie a Uniunii Europene inaplicabilitatea respectivului act.
Altfel spus, desi termenul de 2 luni a expirat, iar actul juridic nu mai poate fi atacat cu o actiune in
anulare, cu ocazia unui litigiu care are ca obiect, de exemplu un regulament, in orice moment se poate
invoca exceptia de ilegalitate. In aceasta situatie, Curtea nu va anula actul contestat, ci il poate declara
inaplicabil. Deci, exceptia de ilegalitate este o actiune cu caracter accesoriu, iar respingerea actiunii
principale atrage dupa sine si inadmisibilitatea exceptiei.

2. Actele care pot face obiectul exceptiei de ilegalitate

Continutul unei exceptii de ilegalitate trebuie sa se limiteze la ceea ce este indispensabil solutionarii
litigiului. Prin urmare, actul general a carui ilegalitate este invocata trebuie sa fie aplicabil, direct sau
indirect, in speta care face obiectul actiunii si trebuie sa existe un raport juridic direct intre decizia
individuala atacata si actul general in cauza.
3. Subiectele de drept care pot formula exceptia de ilegalitate

Potrivit ART. 277 TFUE ”orice parte” dintr-un litigiu ce are ca obiect contestarea unui act juridic
obligatoriu al Uniunii poate introduce exceptia de ilegalitate. Apreciem ca se adreseaza, cu precadere,
persoanelor fizice care, si in acest mod, isi vad salvgardate drepturile.
In ceea ce priveste posibilitatea statelor de a invoca exceptia de ilegalitate, Curtea s-a pronuntat,
initial, in sensul ca, acestea nu pot apela la o astfel de cale pentru a ataca o decizie (ca act juridic al
UE) pe care nu au atacat-o in termenul stabilit prin ART. 263 TFUE.

4. Efectele admiterii exceptiei de ilegalitate

Admiterea exceptiei de ilegalitate nu are drept efect anularea actului cu privire la care a fost invocata.
Efectul consta in anularea deciziei individuale care a fost adoptata in temeiul unui act care nu a facut
obiectul unei actiuni in anulare, in termenul prevazut de Tratat.
Inaplicabilitatea actului juridic al Uniunii Europene, constatata prin intermediul exceptiei de ilegalitate
”are efect obligatoriu numai intre partile litigiului”.

Actiunea in carenta
1. Notiune

Actiunea in carenta consta in posibilitatea pe care o au statele membre si institutiile UE ca, in anumite
situatii, strict limitate, s apoata ataca in fata Curtii de Justitie a Uniunii Europene, abtinerea/refuzul
Parlamentului European, Consiliului European, Consiliului, Comisiei ori BCE de a hotari, incalcand,
in acest fel, prevederile Tratatelor.
Acelasi lucruri se intampla si daca organele, oficiile si agentiile Uniunii se abtin sa hotarasca, in cazul
in care acestea omit sa adreseze un act, altul decat o recomandare sau un aviz, persoanelor fizice si
persoanelor juridice.

2. Situatiile care pot/nu pot conduce la formulare aunei actiuni in


carenta

Potrivit ART. 265 alin. (1) TFUE - actiunea in carenta are in vedere situatia in care ”Parlamentul
European, Consiliul European, Consiliul, Comisia sau BCE se abtin sa hotarasca”.
Se refera la situatia in care institutiile mentionate au, prin Tratate, competenta sa adopte un act juridic,
dar nu o fac. Cand vorbim despre acte juridice, avem in vedere actele mentionate la ART. 288 TFUE:
regulamentul, directiva, decizia, mai putin recomandarea si avizul.
Analizand jurisprudenta si doctrina domeniului, actiunea in carenta nu poate fi introdusa in situatia in
care reclamantul doreste:
- Sa obtina revocarea unei decizii a carei anulare nu a fost solicitate in termenele stabilite prin
tratate
- Sa se constate ilegalitatea abtinerii Comisiei

3. Subiectele de drept care pot formula o actiune in carenta

Au legitimare procesuala activa statele membre si ”celelalte institutii” ale UE (inclusiv Curtea de
Conturi).
De asemenea, orice persoana fizica sau juridica poate sesiza Curtea in legatura cu omisiunea unei
institutii, organ, oficiu sau agentie a Uniunii de a-i adresa un act, altul decat o recomandare sau un
aviz.

4. Subiectele de drept impotriva carora se poate formula o actiune


in carenta

Actiunea in carenta poate fi formulata impotriva Parlamentului European, Consiliului European,


Consiliului, Comisiei sau BCE.

5. Procedura actiunii in carenta

Presupune parcurgerea a doua etape: o etapa administrativa, precontencioasa si una contencioasa.


A. Etapa administrativa, precontencioasa.
Potrivit ART. 265 alin. (2) TFUE, actiunea in carenta ”este admisibila numai in cazul in care institutia,
organul, oficiul sau agentia respectiva a fost solicitate, in prealabil, sa actioneze”, si numai daca, dupa
expirarea unui termen de doua luni de la aceasta invitatie, institutia, organul, oficiul sau agentia nu si-a
precizat pozitia.
Statele membre si celelalte institutii ale Uniunii le pot adresa o sesizare. Aceasta sesizare echivaleaza
cu o invitatie din partea subiectelor de drept mai sus aratate, catre cei care au stabilita, prin Tratate:
obligatia de a actiona.
In mod similar, pot actiona si particularii, de data aceasta, insa, in raporturile cu organele, oficiile sau
agentiile Uniunii, care, de asemenea, se abtin sa hotarasca, chiar in conditiile in care au stabilita, prin
Tratate, o astfel de obligatie.
Daca institutia, organul, oficiul sau agentia in cauza face dovada unui inceput de conduita conforma
prevederilor Tratatelor, actiunea ramane fara obiect. Potrivit Tribunalului, ”abtinerea ia sfarsit nu in
ziua in care institutia ia efectiv pozitie, ci la data primirii, receptarii luarii de pozitie de catre autorul
cererii”.
Daca nu actioneaza, institutia, organul, oficiul sau agentia poate fi adus(ă) in fata Curtii de Justitie sau
a Tribunalului, intr-un termen de doua luni, in baza unei actiuni in carenta propriu-zise.

B. Etapa contencioasa
Daca dupa implinirea celor doua luni de la punerea in intarziere, institutia, organul, oficiul sau agentia
in culpa nu actioneaza, partea interesata are la dispozitie un nou termen de doua luni pentru a sesiza
Curtea cu o actiune in carenta propriu-zisa.
Institutia, organul, oficiul sau agentia a carei/carui inactiune s-a dovedit a fi neconforma prevederilor
Tratatelor este obliga/ă sa adopte masurile pe care le presupune aplicarea hotararii.

Actiunea preliminara
1. Notiune

Actiunea preliminara, inclusiv dupa intrarea in vigoare a Tratatului de la Lisabona, presupune


posibilitatea conferita Curtii de Justitie de a se pronunta cu titlu preliminar cu privire la o chestiune cu
care se confrunta judecatorul national atunci cand aplica dreptul Uniunii Europene.
Potrivit statisticilor, trimiterile preliminare din partea instantelor nationale ocupa cel mai important loc
in activitatea instantei de la Luxemburg. Astfel, in anul 2014, Curtea a fost sesizata cu 622 cauze
dintre care mai mult de jumatate, respectiv 428, au fost cereri de decizii preliminare.

2. Competenta Curtii de a se pronunta cu titlu preliminar

Potrivit ART. 5 TUE alin. (1)-(3), la nivelul Uniunii Europene, delimitarea competentelor este
guvernata de principiile atribuirii si subsidiaritatii. Aceste doua principii guverneaza activitatea
institutiilor Uniunii Europene si, in mod implicit, si pe cea a Curtii de Justitie a Uniunii Europene. Pe
baza celor doua principii, Curtea nu are competenta decat in cazurile clar si limitativ prevazute de
Tratatele Uniunii Europene.
Curtea de Justitie a Uniunii Europene este competenta sa se pronunte, cu titlu preliminar, cu privire la:
a) Interpretarea Tratatelor
b) Validitatea si interpretarea acteor adoptate de institutiile, organele, oficiile sau agentiile
Uniunii
Pe cale de consecinta, Curtea interpreteaza dreptul primar si derivat al Uniunii si controleaza
validitatea normelor dreptului derivat al UE, raportate la dreptul primar.
3. Actele care pot face obiectul unei actiuni preliminare

A. Actele care pot face obiectul unei actiuni in interpretare

a. Tratatele Uniunii Europene. Actiunea preliminara poate avea ca obiect atat Tratatele
institutive ale UE, cat si actele si Tratatele modificatoare (regasim in aceasta categorie,
inclusiv Tratatele de aderare a statelor la Uniunea Europeana).
b. Actele juridice ale Uniunii Europene. Curtea este competenta sa se pronunte cu privire la
interpretarea actelor juridice ale UE. Avem aici in vedere regulamentul, directivele si deciziile.
c. Principiile generale de drept. Nu de putine ori, Curtea s-a pronuntat si in cazul actiunilor
preliminare care aveau ca obiect interpretarea principiilor generale de drept aplicabile in
ordinea juridica a Uniunii.
d. Hotararile Curtii de Justitie a Uniunii Europene. ”Procedura prevazuta la art. 40 din Statutul
Curtii de Justitie, nu poate fi utilizata pentru hotararile preliminare de catre parti in fata
judecatorului national.
e. Acordurile internationale la care Uniunea este parte:
- Acordurile de asociere
- Acordurile mixte
- Acordurile incheiate de catre statele membre si care leaga Uniunea
- Actele adoptate de catre organele infiintate prin anumite acorduri internationale
- Conventiile incheiate intre statele membre ale Uniunii. Ca regula, conventiile incheiate intre
statele membre nu pot face obiectul unei actiuni preliminare.

B. Actele care pot face obiectul unei actiuni in validitate


Potrivit ART. 267 TFUE, Curtea de Justitie a Uniunii Europene este competenta sa se pronunte, cu
titlu preliminar, cu privire la validitatea actelor adoptate de institutiile, organele, oficiile sau agentiile
Uniunii. Referitor la actele adoptate de catre institutiile Uniunii, care pot face obiectul unei cereri
preliminare in constatarea validitatii.
Acordurile internationale la care Uniunea este parte face obiectul unei cereri preliminare in constatarea
validitatii. In ceea ce priveste Tratatele de instituire si cele modificatoare, aestea nu pot face obiectul
unei aprecieri a validitatii. De asemenea, nu poate fi ceruta verificarea validitatii hotararilor Curtii de
Justitie si nici hotararile Tribunalului nu pot face obiectul verificarii validitatii.

4. Subiectele de drept care pot formula o actiune preliminara

Din interpretarea prevederilor ART. 267 TFUE – reiese faptul ca actiunea preliminara apartine in
exclusivitate judecatorului national si, sub niciun aspect, partilor (particularilor). Judecatorul national
este cel care, din proprie initiativa, evalueaza necesitatea unei interpretari sau aprecieri de validitate a
dreptului UE.
Potrivit ART. 267 TFUE, orice instata nationala, indiferent de grad, poate sa trimita o cerere pentru
pronuntarea unei hotarari preliminare atunci cand apreciaza ca raspunsul Curtii la intrebarile
formulate, care au ca obiect interpretarea dreptului UE aplicabil in speta, ii este necesar pentru a reusi
sa solutioneze litigiul cu care a fost sesizata. In cadrul acestei actiuni nu exista legitimare procesuala
pasiva.

5. Dreptul si obligatia instantelor nationale de a formula intrebari


preliminare

Sub aspect strict juridic, ART. 267 TFUE contine atat un drept, cat si o obligatia in sarcina instantelor
nationale cu privire la formularea intrebarilor preliminare in fata Curtii de Justitie de la Luxemburg.
Referitor la dreptul pe care il au instantele nationale, Curtea a precizat ca o norma de drept national,
care obliga instantele ale caror hotarari pot fi supuse unei cai de atac la aprecierea aspectelor de drept
ale instantei superioare, nu poate lipsi aceste instante de posibilitatea de a sesiza Curtea de Justitie cu
intrebari privind interpretarea dreptului comunitar care implica astfel de aprecieri ale aspectelor de
drept.
Acelasi ART. 267 TFUE contine si o obligatie, in sarcina instantelor ale caror decizii sunt supuse
vreunei cai de atac in dreptul intern. Instantele nationale, cand ele insele apreciaza ca utila o astfel de
itnerpretare, trebuie sa sesizeze Curtea cu o cerere in acest sens, cu exceptia cazului in care exista, deja
o jurisprudenta in materia respectiva.
Prin urmare, o instanta nationala are obligatia de a sesiza Curtea de la Luxemburg cu o intrebare
preliminara ”atunci cand partea care nu obtine deplin castig de cauza pentru pretentiile sale nu are un
drept de control jurisdictional pentru decizia in speta. In sens contrar, daca o parte obtine sustinerea
instantei nationale in raport cu pretentiile sale, nu are importanta daca instanta nationala este de acord
sau nu cu argumentul (argumentele) juridice ale acestei parti.

6. Exceptiile de la obligatia instantelor de a formula intrebari


preliminare

- Intrebarea nu este relevanta


- Exista o hotarare anterioara a CJCE/Uniunii Europene (intr-o problema identica de drept
material) sau
- Raspunsul poate fi dedus dintr-o hotarare anterioara a CJCE/Uniunii Europene si raspunsul
este evident (teoria actului clar).

A. Intrebarea nu este relevanta


Indiferent care ar fi raspunsul la intrebare, el nu ar putea avea nicio influenta asupra solutionarii
litigiului.
ART. 267 alin. (3) TFUE sa formuleze o intrebare preliminara, este exonerata, in mod firesc, de o
astfel de obligatie daca in solutionarea actiunii principale nu recurge la dreptul Uniunii Europene.
7. Hotararea Curtii de la Luxemburg

In cadrul procedurii preliminare, Curtea se pronunta printr-o hotarare.


Avand in vedere faptul ca hotararea Curtii de Justitie priveste numai partile interesate, aceasta hotarare
are autoritate de lucru judecat relativa. In egala masura, este de observat faptul ca hotararea are
caracter erga omnes cu privire la interpretarea dreptului Uniunii Europene de catre instanta de la
Luxemburg. Cu alte cuvinte, hotararea devine precedent pentru orice instanta nationala care se
confrunta cu o situatie similara celei pe care Curtea a interpretat-o la un moment dat, la solicitarea unei
instante nationale.

Actiunea in constatarea incalcarii unei


obligatii din Tratate, de catre statele
membre
1. Notiune

Deoarece statele membre si-au asumat, prin exprimarea consintamantului de a deveni parti la Tratatele
Uniunii Europene, o serie de obligatii, printre care si cea referitoare la respectarea si aplicarea corecta
si completa a dreptului UE in ordinea juridica interna, diresc, aceste obligatii trebuie duse la
indeplinire. In caz contrar, TFUE institutie o procedura prin care statele membre sunt trase la
raspundere, si anume, procedura pentru constatarea incalcarii de catre statele membre a obligatiilor ce
le revin conform dreptului UE.
In calitate de ”gardian al Tratatelor”, ce reprezinta si apara interesele Uniunii, Comisia Europeana este
cea care verifica transpunerea si aplicarea corecta a dreptului UE in ordinea juridica a statelor membre,
putand introduce, in anumite conditii, in fata Curtii de Justitie de la Luxemburg, o actiune impotriva
unui stat membru, atunci cand constata ca acesta si-a incalcat obligatiile ce-i revin in temeiul
Tratatelor.

2. Subiectele de drept care pot formula o actiune in constatarea


incalcarii unei obligatii din Tratate, de catre statele membre

Posibilitatea formularii unei actiuni pentru constatarea incalcarii obligatiilor asumate de catre un stat
membru, apartine, in primul rand, Comisiei Europene. Potrivit ART. 258 alin. (1) TFUE, ”in cazul in
care Comisia considera ca un stat membru a incalcat oricare dintre obligatiile care ii revin in temeiul
Tratatelor, aceasta emite un aviz motivat cu privire la acest aspect, dupa ce a oferit statului in cauza
posibilitatea de a-si prezenta observatiile”.
Calitatea procesuala activa este conferita si statelor membre. Astfel, ”oricare dintre statele membre
poate sesiza Curtea de Justitie a Uniunii Europene in cazul in care considera ca un alt stat membru a
incalcat oricare dintre obligatiile care ii revin in temeiul Tratatelor”.

3. Subiectele de drept impotriva carora poate fi formulata actiunea


in constatarea incalcarii unei obligatii din Tratate, de catre
statele membre

Din interpretarea prevederilor Tratatului privind functionarea UE, subiectele de drept care se gasesc
intr-o astfel de situatie sunt statele membre.
Statele reprezinta denumirea generica a titularilor obligatiilor asumate. Concret, este vorba despre
actiunea ori inactiunea organelor/autoritatilor ce reprezinta statele (legislative, executive,
judecatoresti).

4. Notiunea de ”incalcarea a obligatiei”, potrivit ART. 258 TFUE

Incalcarea unei obligatii consta, in mod evident, intr-un comportament neconform al statului,
comportament care se poate concretiza intr-o actiune, inactiune sau omisiune.

5. Cauzele si modalitatile de declansare a procedurii pentru


constatarea incalcarii obligatiilor din Tratate, de catre statele
membre

A. Cauzele ce pot declansa proedura pentru constatarea incalcarii obligatiilor din Tratate, de catre
statele membre

 Incalcarea obligatiei de cooperare loiala prevazuta la ART. 4 alin. (3) TUE.


In temeiul principiului cooperarii loiale, Uniunea si statele membre se respecta si se ajuta reciproc in
indeplinirea misiunilor care decurg din Tratate. Statele membre adopta orice masura generala sau
speciala pentru asigurarea indeplinirii obligatiilor care decurg din Tratate sau care rezulta din actele
institutiilor Uniunii. Totodata, statele faciliteaza indeplinirea de catre Uniune a misiunii sale si se abtin
de la orice masura care ar putea pune in pericol realizarea obiectivelor Uniunii.

 Incalcarea unei obligatii pozitive de a asigura eficienta dreptului Uniunii Europene


Curtea considera ca obligatia nu este indeplinita atunci cand un stat membru nu ii sanctioneaza pe cei
care incalca dreptul Uniunii in aceeasi maniera, la fel de exigent, ca pe cei ce incalca dreptul national.
 Incalcarile generale si persistente
Din practica, se constata ca statul poate fi tras la raspundere chiar si atunci cand normele juridice ale
UE sunt aplicate, dar in mod necorespunzator. Curtea considera ca incalcarea, de catre un stat membru
a obligatiilor asumate, se poate stabili numai dupa ”dovedirea cu probe suficiente de documentate si
detaliate a practicii administratiei nationale si/sau instantelor respective”.

 Actiunile institutiilor unui stat membru


Cele trei tipuri principale de incalcari ale dreptului UE sunt:
- Incalcarea obligatiei de notificare
- Neconformitatea/nerespectarea obligatiilor si
- Aplicarea gresita/necorespunzatoare a dreptului UE

 Incalcarea obligatiei de notificare a actelor juridice nationale care transpun actele juridice ale
UE.
Una ditnre obligatiile statelor membre este si aceea de a notifica atat legislatia de transpunere, cat si pe
cea care asigura implementarea actelor normative ale UE, astfel ca situatia in care un stat membru nu a
notificat la timp Comisiei masurile de transpunere a prevederilor unei directive poate determina
declansarea procedurii in constatarea incalcarii obligatiilor asumate.

 Aplicarea gresita/necorespunzatoare a dreptului Uniunii Europene


Potrivit Curtii, ”libertatea unui stat membru de a decide cu privire la modul de implementare nu il
exonereaza de obligatia de a transpune dispozitiile directivei prin dispozitii interne avand caracter
obligatoriu (...) Simplele practici administrative, care pot fi modificate, prin natura lor, dupa bunul
plac al administratiei, nu pot fi considerate ca reprezentand o executare valabila a obligatiei care
decurge din directiva”.
Totodata, Curtea a precizat faptul ca ”transpunerea adecvata prezinta o importanta deosebita pentru ca
persoanele private sa-si cunoasca drepturile, atunci cand cei carora directiva in cauza le confera unele
drepturi sunt cetateni ai altor state membre”.
In mod distinct, ar putea fi adaugata si conduita neconforma a statelor, in materie de transpunere a
actelor juridice ale Uniunii Europene.

B. Modalitatile de declansare a procedurii pentru constatarea incalcarii obligatiilor din Tratate, de


catre statele membre

 Comisia se autosesizeaza cu privire la incalcarea obligatiei statelor de a notifica actele juridice


nationale care transpun actele juridice ale UE

 Sesizarile inaintate Comisiei de orice persoana fizica sau juridica, sesizari care au drept obiect
orice masura sau practica a unui stat considerata incompatibila cu normele juridice ale UE
Sesizarea poate fi facuta in orice limba oficiala a UE. Este scutita de taxe si poate avea fie forma unei
scrisori, fie poate fi folosit formularul standard redactat de Comisia Europeana. Persoana fizica sau
persoana juridica care inainteaza plangerea nu trebuie sa aiba vreun interes in actiunea respectiva si nu
trebuie sa fie direct vatamata. Singura conditie pentru admiterea plangerii este ca aceasta sa se refere la
incalcarea unei norme juridice a UE de catre un stat membru.
Conform doctrinei, Comisia este libera sa dea sau sa nu dea curs unei astfel de solicitari. In termen de
15 zile lucratoare, Comisia Europeana confirma primirea sesizarii, iar in urmatoarele 12 luni, va
examina sesizarea si va decide daca initiaza procedura de constatare a neindeplinirii obligatiilor
impotriva statului membru in cauza.

 Propriile investigatii ale Comisiei


- Continutul rapoartelor cu privire la situatia respectarii normelor juridice ale UE, rapoarte pe
care, anual, fiecare stat membru trebuie sa le prezinte Comisiei
- Raspunsurile la intrebarile pe care Parlamentul European le poate adresa Comisiei, in
exercitarea atributiilor de control, intrebari care au ca obiect activitatea desfasurata si
- Analiza petitiilor transmise Comitetului pentru petitii din cadrul Parlamentului European,
Comitet care, atunci cand considera necesar, le poate trimite Comisiei pentru solutionare, iar
din analiza acestora Comisia poate ajunge la concluzia ca un stat membru a incalcat obligatiile
ce decurg din normele juridice ale UE

6. Procedura privind constatarea incalcarii obligatiilor din Tratate,


de catre statele membre

A. Etapa administrativa, precontencioasa


Aceasta etapa consta in ”schimbarea reciproca a punctelor de vedere intre viitorul reclamant (Comisia)
si viitorul parat (statul membru).
In ceea ce priveste scopul procedurii, insasi Curtea de Justitie a statuat, in mod repetat, ca acesta este
”de a da posibilitatea statului membru, pe de o parte de a-si remedia, corecta sau indrepta pozitia fata
de problema prezentata in fata Curtii si, pe de alta parte, de a-si prezenta apararea impotriva
plangerilor Comisiei”.
In cazul in care statul membru nu este de acord cu Comisia sau nu ia masuri pentru a remedia
presupusa incalcare a legislatiei UE, Comisia poate deschide procedura formala de constatare a
incalcarii obligatiilor. Aceasta cuprinde mai multe etape prevazute de Tratate:
I. Scrisoarea informala
Intr-o prima faza, Comisia transmite statului membru susceptibil de a fi incalcat dreptul UE, o
scrisoare informala prin care solicita statului in cauza detalii cu privire la presupusa incalcare a
legislatiei UE.
II. Scrisoare formala
Daca, in urma raspunsului primit din partea statului, Comisia considera ca statul este susceptibil, in
continuare, de incalcarea dreptului UE, ii transmite o scrisoare formala prin care solicita statului
membru sa-si prezinte punctul de vedere cu privire la comportamentul sau fata de situatia care, in
opinia Comisiei, se materializeaza in incalcarea dreptului Uniunii Europene.
III. Observatiile statului
Posibilitatea statului de a-si prezenta observatiile – ce reprezinta – o garantie esentiala ceruta de Tratat,
iar respectarea acestei garantii este o conditie a legalitatii procedurii in constatarea incalcarii
obligatiilor de catre un stat membru.
Prin intermediul observatiilor, statul membru poate arata care sunt masurile pe care le-a luat, in
vederea intrarii in normalitate, daca recunoaste ca a contravenit ordinii juridice a Uniunii Europene.
Statul membru nu poate invoca in favoarea sa prevederi, practici sau circumstante existente in dreptul
intern in vederea justificarii neconformarii cu obligatiile impuse de dreptul UE, chiar daca acestea sunt
de natura constitutionala.

IV. Avizul motivat


Daca in urma raspunsului primit de la statul membru Comisia are, in continuare, convingerea ca este
vorba despre o incalcare a dreptului UE, emite un aviz motivat. Avizul trebuie sa faca referire numai la
acele obiectii ale Comisiei, aduse la cunostinta statului prin scrisoarea formala si sa mentioneze un
termen rezonabil in care statul membru sa se conformeze dreptului UE.

V. Raspunsul statului
Deoarece TFUE nu prevede un termen in care statul trebuie sa prezinte observatiile, Comisia ii acorda
un termen rezonabil, in general de 2 luni, insa durata poate varia in functie de complexitatea dosarului
de urgenta, de faptul daca statul a fost, deja, informat inainte de deschiderea procedurii. Termenul de
realizare a masurilor si de raspuns la cerintele Comisiei poate fi prelungit la cererea statului membru
interesat cu o perioada de maximum 3 luni.
In cazul in care statul raspunde, raspunsul trebuie sa contina masurile intreprinse pentru a se conforma
cu dreptul UE.

B. Etapa contencioasa
Comisia nu poate modifica continutul de fond al pretentiilor sale atunci cand sesizeaza Curtea.
In apararea lor, pentru a explica motivele pentru care nu s-au conformat dreptului UE, statele invoca
motive legate de sistemul legislativ sau de separarea puterilor in stat. Motive care nu sunt, insa,
acceptate de catre Curte. Un stat membru nu poate invoca prevederi, practici sau circumstante
existente in cadrul sistemului juridic intern pentru a justifica nerespectarea obligatiilor si a termenelor
prevazute de directivele comunitare.
Un alt motiv invocat de statele membre se refera la faptul ca incalcarea a fost savarsita si de catre alte
state membre, dar nici acesta nu este acceptat de Curte.
Si, nu in ultimul rand, mentionam faptul ca, potrivit Curtii, nu este posibil ca un stat membru sa invoce
ilegalitatea unei decizii a UE anterioare ca ii fusese adresata, in scopul de a impiedica pronuntarea unei
hotarari impotriva sa in cadrul unei actiuni bazate pe ART. 258 TFUE pentru nerespectarea acelei
decizii.
In termen de o luna de la pronuntarea deciziei de catre Curte, Comisia trimite statului membru o
scrisoare prin care ii reaminteste obligatia de a lua masurile necesare pentru a asigura respectarea
legislatiei UE incalcare si de-ai transmite, in termen de de 3 luni masurile luate sau care urmeaza a fi
luate. Statul membru are posibilitatea de a transmite un raspuns Comisiei, privind masurile pe care le-a
luat pentru a se conforma hotararii Curtii, aceasta posibilitate reprezentand dreptul statului membru in
cauza de a se apara si de a demonstra modul in care considera necesar sa respecte decizia instantei
comunitare.
Potrivit ART. 260 alin. (2) TFUE, nerespectarea, de catre statul membru a hotararii Curtii constituie o
noua incalcare a prevederilor Tratatelor care poate fi sanctionata cu o noua actiune in incalcarea
obligatiilor, Curtea putand obliga statul membru la plata unei sume forfetare sau a unor sume avand
caracter cominatoriu pana la indeplinirea obligatiilor precizate in prima hotarare.

C. Efectul hotararii Curtii de Justitie


Hotararea Curtii de Justitie in constatarea incalcarii obligatiilor asumate de statele membre este pur
declaratorie. Aceasta stabileste numai existenta incalcarii, iar sarcina autoritatilor nationale revin
masurile care trebuie luate in vederea executarii hotararii.
Hotararea Curtii obliga statul in cauza sa-si modifice legislatia, adaptand-o in mod corespunzator
masurilor dispuse si fara intarzieri.