4.

PREVEDERI GENERALE
DE ALCÃTUIRE STRUCTURALÃ
A CLÃDIRILOR

Progresul tehnic ºi tehnologic, deschiderea informaþionalã favorizatã de

utilizarea mijloacelor de comunicare în masã, caracterul de sintezã al arhitecturii
contemporane evidenþiat de impactul disciplinelor conexe în demersul creator ce
însoþeºte discursul arhitectural, pe fondul reglementãrilor tehnice în domeniu
incluse în legislaþia în vigoare, se regãsesc în dilemele legate de alegerea tipului
de structurã specific programului arhitectural la care se face referire.
Procesul mondial al globalizãrii ºi utilizarea unor criterii privind eficienþa
sub aspect investiþional amplificã importanþa acestui demers ce depãºeºte limitele
unor abordãrii secvenþiale sub aspect arhitectural sau structural.
Soluþionarea acestei problematici deosebit de complexe implicã respectarea
reglementãrilor tehnice în vigoare printr-o abordare unitarã, reflectatã într-o
rezultantã sub aspect decizional, care face posibilã evidenþierea unui anume model
spaþial, ce include un sistem structural adecvat.
Centrul Naþional de Chimie, Institutul de Chimie,
Bucureºti (propunere).
Arh. Emil Creangã ºi colab., ing. Virgil Tãrãboanþã,
1986-1990.

4.1. ELEMENTE DETERMINATIVE

ÎN ALEGEREA TIPULUI DE STRUCTURÃ

Clãdirile etajate se realizeazã, de regulã, în urmãtoarele configuraþii:

- structuri în cadre din beton armat monolit sau prefabricat;
73 - structuri în cadre din beton armat cu armãturã rigidã;
 - structuri în cadre din oþel;
- structuri cu pereþi structurali din zidãrie armatã;
- structuri cu pereþi structurali din beton armat monolit sau prefabricat;
- structuri de tip dual, în cadre ºi pereþi structurali din beton armat.
Problema alegerii tipului de structurã la proiectarea unei clãdiri este, în
primul rând, a inginerului structurist, care trebuie însã sã þinã totodatã seama de
cerinþele funcþional-arhitecturale.
Uneori, cerinþele funcþionale pot pãrea exagerate ºi va trebui sã se facã o
analizã temeinicã pentru a alege soluþia optimã.
Elementele de ordin tehnic privind conformarea structurii, cât ºi evaluarea
forþelor seismice permit înþelegerea unor motive pentru care unele tipuri de structuri
nu pot fi utilizate.
Spre exemplu, în zonele seismice A-C, structurile înalte din cadre de beton
armat nu pot asigura protecþia elementelor nestructurale (din cauza imposibilitãþii
de satisfacere a cerinþelor de limitare a deplasãrilor orizontale), decât cu preþul
supradimensionãrii stâlpilor ºi grinzilor ºi, deci, al creºterii greutãþii construcþiei,
precum ºi al unor dificultãþi de ordin funcþional.
Alegerea sistemului structural trebuie sã satisfacã deci în primul rând
cerinþele protecþiei antiseismice, fãrã a se ajunge la exagerãri care ar încorseta
partiul de arhitecturã.
Structurile care au o singurã linie de rezistenþã pe una din axele clãdirii
sunt, cel puþin din punct de vedere probabilistic, mai sensibile.
De asemenea, trebuie evitate structurile la care se poate produce o rupere
progresivã, în cazul cedãrii unui element structural.
În figura 4.1. este prezentat un tip de structurã care va avea o comportare
nesatisfãcãtoare la cutremurele puternice: planºeu dalã rezemat pe stâlpi la interior
ºi cadre cu noduri rigide pe contur.

Cadre cu noduri rigide

pe conturul clãdirii

Planºeu-dalã
rezemat pe stâlpi

Fig 4.1.
Structura din figura 4.1. va suferi avarii locale la zona de îmbinare dalã-
stâlp (care nu este nod rigid), iar în cazul avarierii cadrelor de pe contur se poate
ajunge la cedãri locale sau chiar la cedarea structurii.
În ceea ce priveºte dispunerea în plan a subansamblurilor structurale
verticale, din punct de vedere funcþional sunt de preferat distanþe mari între 74
 elementele portante verticale; aceasta conduce însã la dimensiuni mari ºi la planºee
cu deschideri mari, cu înãlþimi mari ale grinzilor ºi, deci, la înãlþimi mari ale
încãperilor.
Este necesarã o analizã a geometriei referitoare în, special, la distanþele
între elementele structurale verticale, la deschiderile ºi gabaritele elementelor.
Pornind, în primul rând, de la satisfacerea cerinþelor arhitectural-funcþionale,
trebuie sã se aibã în vedere respectarea unor reguli de conformare antiseismicã.
Astfel, rigiditãþile trebuie sã fie apropiate sau egale pe cele douã direcþii,
principale ale structurii.
De asemenea, nu se recomandã structuri la care pe o direcþie sunt cadre, iar
pe cealaltã direcþie, pereþi structurali (acestea nu constituie structuri în sistem dual).
În cazul structurilor în cadre, dacã stâlpii nu pot fi realizaþi pãtraþi din considerente
funcþionale, ei vor fi dispuºi astfel ca rigiditãþile sã fie echilibrate pe ambele direcþii.
În cazul structurilor cu pereþi structurali, se va cãuta ca suprafeþele pereþilor
sã fie egale pe ambele direcþii.
În cazul structurilor în sistem dual (sistem compus din cadre conlucrând
cu pereþi structurali pe ambele direcþii), se va urmãri ca raportul cadre/pereþi sã fie
acelaºi pe cele douã direcþii.
De asemenea, dacã se utilizeazã structuri în sistem dual care au prevãzute
nuclee de pereþi, se recomandã nuclee pãtrate; dacã nu se poate îndeplini aceastã
recomandare, se pot prevedea nuclee dreptunghiulare, cu condiþia ca suprafeþele pereþilor
sã fie egale pe cele douã direcþii, ceea ce conduce la situaþia de a avea pereþi cu grosimea
mai mare pe direcþia scurtã.
În al doilea rând, aºa cum prevede ºi Normativul P100-92, proiectantul de
rezistenþã va urmãri ca centrul de rigiditate sã fie cât mai apropiat de centrul de greutate
al planºeului, la toate nivelele, pentru atenuarea efectului torsiunii de ansamblu a clãdirii.

Fig 4.2.
75
 Aceasta înseamnã cã vor trebui dispuse simetric elementele
(subansamblurile) verticale cu rigiditãþi apropiate.
În figura 4.2. se prezintã douã cazuri de alcãtuire structuralã în plan, care
prezintã deficienþe grave de comportare la acþiuni seismice, din cauze de nesimetrie
mecanicã, chiar dacã au simetrie geometricã.
În ambele situaþii din figura 4.2., existã o nesimetrie mecanicã, datoritã
pereþilor structurali mult mai rigizi (latura lungã în situaþia a, latura scurtã în
situaþia b).
Aºa cum se va vedea în continuare (la structurile în cadre), rigiditatea
poate fi modificatã nefavorabil ºi de zidãria de umpluturã dintre ochiurile cadrelor,
în anumite cazuri.
La clãdirile care nu au nici o axã de simetrie se vor efectua toate verificãrile
necesare pentru a asigura o excentricitate cât mai micã sau nulã a centrului de
rigiditate în raport cu centrul de greutate al planºeului.
În cazul din figura 4.3., dacã peretele transversal plin atinge capacitatea
ultimã de rezistenþã ºi în consecinþã la baza acestui perete se formeazã o zonã
plasticã, la solicitarea transversalã a forþei seismice se va produce o deplasare
bruscã a centrului de rigiditate cãtre peretele transversal de la cealaltã extremitate
(prevãzut cu un gol central).
Din aceastã cauzã, efectul de torsiune creºte ºi el brusc, întreaga structurã
poate fi grav avariatã.

Fig 4.3.
De regulã, pereþii structurali dispuºi pe conturul clãdirii sunt capabili sã
asigure preluarea efectului de torsiune de ansamblu; acest lucru este posibil ºi prin
dispunerea de cadre suficient de rigide pe contur.
Trebuie reþinut faptul cã elementele structurale cu rigiditate mare nu trebuie
poziþionate aproape de centrul de rigiditate al ansamblului structurii, deoarece nu
pot asigura comportarea corespunzãtoare a clãdirii la torsiune.
ªi în cazul în care elementele rigide sunt concurente cãtre centrul de rigiditate,
existã, de asemenea, pericolul neasigurãrii rigiditãþii clãdirii la rãsucirea de ansamblu.
În figura 4.4. este prezentatã o situaþie favorabilã, în care asocierea dintre
cadre ºi pereþii structurali s-a realizat cu pereþi dispuºi pe contur; sunt prezentate
ºi situaþii defavorabile, în care pereþii structurali sunt dispuºi spre centru ºi concurã
în centrul de rigiditate.
76
 Fig 4.4.

O structurã va prelua în condiþii favorabile momentul de rãsturnare atunci

când are elementele structurale pe contur, perpendicular pe direcþia forþei seismice.
Clãdirile zvelte, cu un raport mare între înãlþimea construcþiei ºi lãþimea ei, vor
fi prevãzute din acest motiv, pe contur, cu stâlpi deºi sau cu pereþi structurali perforaþi.
77
 În concluzie, atât momentul de torsiune de ansamblu, cât ºi momentul de
rãsturnare sunt preluate în condiþii favorabile de elementele structurale dispuse pe
conturul clãdirii, elemente care trebuie sã posede rigiditate mare, precum ºi
rezistenþa ºi ductilitatea corespunzãtoare.
În ceea ce priveºte efectul forþei axiale, menþionãm douã aspecte importante
pentru construcþiile înalte:
• din acþiunea seismicã se produc forþe axiale (datoritã momentului de
rãsturnare), de compresiune ºi respectiv de întindere în elementele verticale. Forþele
axiale indirecte de compresiune se adaugã forþelor axiale din încãrcãrile
gravitaþionale, ºi existã cazuri în care dimensiunea stâlpilor sau pereþilor portanþi
de la parter trebuie sporite ca urmare a acestui aspect. În schimb, la extremitatea
opusã a clãdirii, forþele axiale indirecte de întindere, în cazul în care au valori
importante, conduc la tendinþa de ridicare a construcþiei de pe teren, necesitând
infrastructuri masive ºi cu gabarit mare, precum ºi ancorarea elementelor structurale
verticale în infrastructurã;
• din acþiuni gravitaþionale, forþa axialã are valori mai reduse pentru
elementele structurale de pe conturul clãdirii, deoarece aria aferentã de planºeu
este mai micã. Ca urmare, pot exista cazuri în care elementele verticale (exemplu,
stâlpii de colþ) sã fie solicitaþi la întindere, datoritã efectului indirect menþionat
mai sus;
• pentru o conformare bunã pe înãlþime a construcþiei, de cea mai mare
importanþã sunt modul de rezolvare arhitectural ºi mãsura în care acesta, dacã nu
este corespunzãtor, este acceptat de inginerul proiectant de rezistenþã. Principiul
de bazã îl constituie evitarea discontinuitãþilor pe verticalã ºi evitarea variaþiilor
bruºte de rigiditate între nivele (etaje);
Foarte multe comportãri nesatisfãcãtoare la cutremure, care au avut ca
rezultat avarii grave sau prãbuºiri parþiale, se datoresc unei proaste conformãri pe
înãlþime prin eliminarea unor elemente verticale la parter sau la nivelele inferioare,
sau prin modificarea înãlþimii de etaj.
Astfel, în cazul al doilea, apare fenomenul de etaj slab, ca urmare a
descreºterii rigiditãþii stâlpilor – în cazul unei structuri în cadre – într-o mãsurã
mult mai mare decât creºterea înãlþimii etajului.
Pe de altã parte, dacã totuºi se impune creºterea înãlþimii unui etaj (sau a
mai multor etaje), ar trebui modificate corespunzãtor dimensiunile stâlpilor, ceea
ce creeazã alte dificultãþi.
Aceaºi problemã o constituie ºi decalarea planºeelor pe înãlþime, sau
planºeele parþiale, care, modificând rigiditatea stâlpilor, concentreazã forþe tãietoare
mari ºi ajutã la formarea stâlpilor „scurþi” care au un mod de cedare casant, deosebit
de periculos.
Deºi s-au arãtat aspectele negative apãrute cu ocazia cutremurului din
1977 la clãdirile vechi, cum sunt rezemãri de stâlpi pe grinzi ºi rezemãri de ordinul
II (grindã pe grindã), se mai întâlnesc ºi în prezent unele rezolvãri de acest gen.
În cazul rezemãrii stâlpului pe grindã, este posibil sã aparã forþe verticale
suplimentare din componente verticale seismice, iar în cazul rezemãrii de tipul
grindã pe grindã, se poate produce un moment de torsiune în grinzile de reazem.
Proiectantul de structurã, dar ºi arhitectul care concepe construcþia în
ansamblul ei, trebuie sã fie în permanenþã atenþi sã nu creezee devieri ale traseului
78
 normal al forþelor axiale ºi nici sã nu elimine continuitatea elementelor structurale
verticale, limitând în acelaºi timp deplasãrile laterale ale nivelelor clãdirii.
Dacã un etaj suferã deplasãri mai mari decât cele ale etajelor adiacente, se
poate produce ruperea stâlpilor, datoritã momentelor suplimentare date de forþele
axiale din stâlpi, multiplicate cu deplasãrile respective.
Construcþiile cu înãlþimi mai mari de 25 de metri vor fi proiectate ºi realizate
cu infrastructura de tipul cutie rigidã, compusã din fundaþia propriu-zisã, pereþi
de subsol pe douã direcþii din beton armat ºi planºeu peste subsol, de asemenea
din beton armat.
Se vor evita rezemãrile de stâlpi pe grinzi sau rezemãri de tipul grindã pe
grindã (cu transmiterea unor forþe mari), precum ºi console cu deschideri ºi încãrcãri
foarte mari.
Dacã din punct de vedere funcþional este posibil, la clãdirile înalte se
recomandã a se prevedea pereþi structurali pe toatã înãlþimea acestora.
Se va cãuta ca pereþii de compartimentare ºi de închidere (mai ales, la
structurile în cadre de beton armat) sã nu aducã modificãri în comportarea structurii
avute în vedere la proiectare.
Pe înãlþimea clãdirii, elementele structurale participante la preluarea
acþiunii seismice vor fi proiectate astfel, încât sã nu prezinte variaþii bruºte ale
capacitãþii de rezistenþã.
În cazul construcþiilor cu mai multe deschideri se va urmãri evitarea
suprasolicitãrii în anumite zone a planºeelor ce lucreazã ca ºaibe orizontale.
Se va asigura conlucrarea spaþialã între componentele sistemelor structurale
verticale, prin realizarea la nivelul planºeelor intermediare a unor ºaibe rigide.
De asemenea, în colaborare cu arhitectul, inginerul structurist va trebui
sã studieze modul de poziþionare a golurilor pentru scãri, ascensoare ºi pentru
diverse instalaþii sau echipamente, astfel încât sã nu se producã slãbirea exageratã
localã a planºeului, care astfel poate suferi avarii în timpul cutremurelor.

4.1.1. RELAÞIA ARHITECTURÃ-STRUCTURÃ

ÎN ALEGEREA SISTEMULUI STRUCTURAL
AL CONSTRUCÞIILOR AMPLASATE
ÎN REGIUNI SEISMICE

Evenimentele seismice majore au arãtat, cât se poate de clar, importanþa

concepþiei conformãrii structurale, chiar în cazurile în care se efectueazã calcule
complexe.
Geometria structurii ºi tipul sistemului structural, elementele structurale
ºi îmbinãrile acestora, ca ºi elementele nestructurale influenþeazã în mod hotãrâtor
comportarea construcþiei la acþiunea seismicã.
Cazurile arãtate în fig. 4.5. ilustreazã erorile ce se pot face în alegerea
sistemului de conformare structuralã (raport UNDP/ UNIDO – „Project RER 79 /
015” – Viena, 1984).
79
 NU DA

Rost antiseismic
δel, i-deplasare elasticã a clãdirii
(min.-ptr. cazul a i la punctul de contact
max.-ptr. cazul b) Ki - factorul de comportare al structurii

Dacã nu existã rost

anitiseismic

Înãlþimea de etaj constantã+rigidizarea

structurii flexibile
Creºterea
Schimbare bruscã a rigiditãþii ºi
rigiditãþii în elevaþie rezistenþei la
parter

Schimbare bruscã a rigiditãþii clãdirii în plan Rosturi antiseismice

Asimetrie a clãdirii în plan Rosturi antiseismice

sau întãrire a structurii în zonele de conectare

Fig 4.5.

80
 NU DA

Rigiditate egalã a Proiectare adecvatã sau

elementelor întãrirea elementelor
structurale la parter structurale flexibile

Interacþiunea elementelor structurale (SE)

cu diferite rigiditãþi

Diferenþele semnificative Balansarea rigiditãþii în x ºi y

ale rigiditãþi în x ºi y

Diferenþã semnificativã Rigiditãþi apropiate în x ºi y

între rigiditãþi în x ºi y

Poziþionarea asimetricã a Poziþionare simetricã a

elementelor structurale verticale elementelor structurale verticale
(vibraþii de torsiune) (reducere vibraþii de torsiune)

Fig 4.5.(continuare)

81
 NU DA

Contribuºia slabã a pereþilor structurali Sporirea rezistenþei la torsiune

(SW) la rezistenþa la torsiune

Stâlpi rezemaþi indirect

(Flexibilitatea excesivã a stâlpilor α ºi β) Stâlpi dispuºi uniform
(Eforturi suplimentare în nodurile γ, δ)

Încãrcare
Inexistenþa grinzilor
excentricã a
de cadru pe direcþia γ
stâlpilor

Comportare bunã de cadru pe direcþia x ºi y

Comportare de cadru inadecvatã pe

direcþia x

Comportare neclarã de cadru Comportare bunã de cadru pe direcþia x ºi y

Fig 4.5.(continuare)

82
 NU DA

Comportare defavorabilã de cadru

Comportare bunã de cadru
(Necunoaºterea comportãrii nodurilor α ºi β)

Grinzi puternice –stâlpi slabi Grinzi slabe –stâlpi puternici

(Grinzi forfecate) (Grinzi încovoiate)
(Mecanism de cedare a stâlpilor) (Mecanism de cedare de grinzi)

Console mari Console mici

(De evitat) (Preferabile)

Pereþi structurali (SW) care prteiau integral

Planºeu dalã rezemat pe stâlpi acþiunea seismicã
(Ductilitate redusã) Prevederea de grinzi sau pereþi structurali pentru
preluarea integralã a acºiunii seismice

Planºeu dalã Placã + grinzi

Planºeu dalã (preferabil)
Comportare neclarã de cadru
Comportare bunã de cadru

Fig 4.5.(continuare)

83
 NU DA

Rezemãri interconectate
Rezemãri neconectate

Înãlþime redusã a infrastructurii

(Capacitate redusã de rezemare) Infrastructurã rigidã
(Interacþiune semnificativã sol-structurã)

Fundare la nivele diferite Fundare la acelaºi nivel

(Exerciþii seismice asimetrice)
(Structurã asimetricã)

Asimetrie a fundaþiilor
Fundaþie rigidã Fundare uniformã
(Exerciþii seismice asimetrice)
ºi rezistentã (preferabil)
(Structurã asimetricã)

Erori în alegerea sistemului de conformare structuralã.

(U.N.I.D.O., Building constructions under seismic
conditions in the Balcan region-Design and Con-
Asimetrie în fundare prin Infrastructurã uniformã cu rigiditate ºi struction of seismic resisdtant reinforced concrete
nivele diferite de fundare rezistenþã corespunzãtoare frame and shear-wall buildings, Viena, 1984, p.67,
68, 69, 70, 71).
Fig 4.5.(continuare)

84
 În lucrarea Proiectarea structurilor de beton armat la acþiuni seismice  –
autori Thomas Paulay, Hugo Bachmann, Konrad Moser (Editura Tehnicã, 1997) –
se stabilesc principii de proiectare fundamentale, ca de exemplu:
-secþiunea regulatã în plan ºi obligativitatea dispunerii rosturilor
antiseismice în cazul structurilor cu forme neregulate;
-simetria ºi evitarea eforturilor de torsiune relativ greu de determinat la
clãdirile asimetrice; în aceastã situaþie s-au aflat ºi clãdirile amplasate la colþul
strãzilor, cu secþiuni asimetrice ºi neregulate;
-conceptul de fundaþie unitarã pentru un tronson de clãdire, pe terenuri
omogene ºi cu rezistenþã suficientã; evitarea fundaþiilor construite parþial pe terenuri
cu rezistenþe sensibil diferite;
-rapoarte constante de rigiditate ale elementelor pe toatã înãlþimea
clãdirii;
-necesitatea ca toate cadrele ºi pereþii structurali care preiau ºi transmit
forþele seismice sã ajungã pânã la fundaþie;
-solicitãri cât mai reduse de torsiune, prin reducerea distanþei dintre centrul
de rigiditate ºi centrul de greutate;
-ductilitate adaptatã condiþiilor de solicitare.
În figura 4.6. se prezint㠖 conform lucrãrii menþionate – cazuri diferite
de distribuþie a maselor ºi rigiditãþilor în plan:
Distribuþia maselor ºi rigiditãþilor în plan.
(T. Paulay, H. Bachmann, K. Moser, Proiectarea
structurilor de beton armat la acþiuni seismice,
Ed. Tehnicã, Bucureºti, 1977, p. 26).

Fig 4.6.
85
 a) structuri cu pereþi rigizi în jurul casei scãrilor, astfel încât distanþa între
centrul de rigiditate ºi centrul maselor este mare, iar deplasarea ºi rotirea planºeului
pot provoca eforturi mari în subansamblurile structurale – cadre depãrtate de nucleul
rigid; aceste elemente suferã astfel o scãdere mai mare de rigiditate, conducând la
o deplasare ºi mai mare a centrului de rigiditate ºi la creºterea efectelor de torsiune;
b)  ameliorarea situaþiei descrise mai sus, prin dispunerea simetricã a
pereþilor structurali ºi înlocuirea pereþilor nucleului cu pereþi nestructurali;
Alcãtuirea construcþiilor în elevaþie.
dezavantajos mai bine (T. Paulay, H. Bachmann, K. Moser, Proiectarea
structurilor de beton armat la acþiuni seismice,
Ed. Tehnicã, Bucureºti, 1977, p. 28).

Fig 4.7.
86
 c, d)  în cazul nucleelor închise, elementele structurale verticale care preiau
forþele gravitaþionale, aflate la distanþã mare de centrul de rigiditate (cazul c),
suportã deplasãri mari, care însã se pot evita dacã aceste elemente se dispun aproape
de nucleu (cazul d);
e, g, i, j)  prezintã dispuneri asimetrice ale nucleelor ºi pereþilor structurali ;
dispunerile acceptabile sunt prezentate în fig.  f, h, k, l.
În ceea ce priveºte alcãtuirea în elevaþie, profesorul Thomas Paulay prezintã
de asemenea câteva exemple concludente (vezi figura 4.7. - punctul a).
În primul rând, este de reþinut faptul cã, pentru a transmite la teren
momentul de rãsturnare, clãdirile înalte ºi zvelte trebuie sã aibã o talpã de fundaþie
de dimensiuni mari ºi nu ca în cazul (a).
Când se dispun mase importante la înãlþimi mari (b), momentul de
rãsturnare poate deveni deosebit de mare; aceastã situaþie se poate rezolva ca în
cazurile (c) ºi (d).
În cazul (e), neregularitatea elevaþiei poate conduce la un rãspuns dinamic
neaºteptat ºi dificil de evaluat, caz care se rezolvã în (f), prin descompunerea în
tronsoane regulate, care, deºi au comportãri dinamice diferenþiate, sunt relativ
uºor de controlat prin calcul.
Structura de tipul (g), cu transmiteri indirecte ale eforturilor, poate suferi
mecanisme defavorabile; acestea se pot evita ca în cazul (h).
Legãturile locale între douã sisteme structurale, chiar identice, pot genera
perturbãri greu de controlat, din cauza forþelor importante care apar în elementele
de legãturã (cazul i); o rezolvare favorabilã este prezentatã în (j).
Sistemul structural din (k) este expus la forþe tãietoare mari în stâlpii
inferiori, ca ºi la dificultãþi în realizarea efectului de ºaibã al planºeelor decalate;
rezolvarea fireascã este cea din fig. 4.7l. 
În aceeaºi lucrare, autorii aratã ºi necesitatea evitãrii distribuþiilor
contraindicate ale rigiditãþii pe înãlþime a sistemului structural (fig. 4.8.).
dezavantajos mai bine
Distribuþia rigiditãþilor în elevaþie.
(T. Paulay, H. Bachmann, K. Moser, Proiectarea
structurilor de beton armat la acþiuni seismice,
Ed. Tehnicã, Bucureºti, 1977, p. 29).

înãlþimea

înãlþimea

înãlþimea

înãlþimea
rigiditatea rigiditatea rigiditatea rigiditatea

Fig 4.8.
87
 O problemã care trebuie menþionatã special este aceea a umplerii sistemului
structural cu zidãrie de cãrãmidã, care, dupã autorii lucrãrii menþionate, ar trebui
evitatã, deoarece aceasta se prãbuºeºte uºor în cazul acceleraþiilor transversale.
Aceastã afirmaþie este însã discutabilã, având în vedere cã, cel puþin în
România, în cazul clãdirilor vechi cu structura în cadre (stâlpi ºi grinzi), zidãria
de umpluturã a contribuit la neintrarea în colaps a construcþiilor.
Ceea ce este însã indiscutabil, constã în pericolul deosebit al zidãriilor
parþiale (vezi figura 4.9.): deformaþia stâlpului din dreapta este împiedicatã de
zidãrie, întreaga forþã tãietoare de etaj urmând a fi preluatã de un tronson mai
scurt de stâlp, care cedeazã prin rupere la forfecare.

Umplerea parþialã a cadrelor cu zidãrie

(T. Paulay, H. Bachmann, K. Moser, Proiectarea
structurilor de beton armat la acþiuni seismice,
Ed. Tehnicã, Bucureºti, 1977, p. 29).

Fig 4.9.

Este evident faptul cã, în cadrul cerinþelor de ordin funcþional, este de

dorit o libertate cât mai mare în exploatarea spaþiului construit, acesta fiind unul
din scopurile principale ale unei construcþii moderne.
Desigur, pentru atingerea acestui deziderat, în multe cazuri, elementele structurale
verticale (stâlpi, pereþi structurali) ar trebui sã se afle la distanþe cât mai mari.
De la început trebuie arãtat cã sistemele structurale duale, în care cadrele
conlucreazã cu pereþi structurali, sunt soluþii care îmbinã avantajos cerinþele
funcþionale cu cele structurale.
Cadrele din beton armat, deformându-se apreciabil sub acþiunea sarcinilor
seismice orizontale, necesitã mãsuri constructive speciale pentru protejarea
elementelor nestructurale (pereþi de compartimentare, elemente de faþadã, conducte,
instalaþii, echipamente), chiar la cutremure cu intensitate mai redusã.
În cele mai multe cazuri, se preferã separarea elementelor nestructurale
faþã de structura în cadre, prin rosturi ºi dispozitive care pun însã probleme legate
de asigurarea protecþiei la intemperii, izolarea fonicã, izolarea termicã, rezistenþa
la foc, mãrind ºi costurile construcþiei, cu toate cã, de regulã, forþa seismicã
echivalentã preluatã de o structurã în cadre este mai micã faþã de cea preluatã de o
structurã cu pereþi portanþi.
În ceea ce priveºte sistemele cu pereþi structurali, acestea asigurã o
capacitate de rezistenþã mare la cutremure, cu deformaþii mici, dar nu asigurã în
toate cazurile libertatea de exploatare a clãdirii. 88
 Chiar dacã se adoptã soluþii avantajoase din punct de vedere funcþional ºi
al preluãrii acþiunii seismice în condiþii de protecþie satisfãcãtoare a elementelor
nestructurale, rãmân în continuare de rezolvat aspecte deosebite privind ductilitatea
ºi capacitatea de rezistenþã.
Nici o þarã, oricât ar fi de bogatã ºi dezvoltatã economic, nu-ºi permite
sã realizeze construcþii ale cãror structuri de rezistenþã sã rãmânã în domeniul
elastic sub acþiunea cutremurelor puternice, deoarece aceasta ar conduce la costuri
de nesuportat pentru societate.
În acest caz se preferã sisteme structurale ductile, care asigurã o capacitate
mare de deformare postelasticã ºi capacitãþi de rezistenþã moderate ale elementelor
structurale.
Proiectantul de rezistenþã poate prevedea prin calcul ductilitatea optimã;
în acelaºi timp, el trebuie sã înzestreze structura cu capacitate de deformare pe
baza unor mãsuri constructive obligatorii, rezultate din experienþa cutremurelor
anterioare ºi din experimentãrile efectuate în cadrul cercetãrilor în domeniu, mãsuri
care au fost preluate în normele tehnice ºi care suferã îmbunãtãþiri în continuare.
Chiar ºi în aceastã situaþie, existã încã dificultãþi în asigurarea ductilitãþii
optime, proiectantul având de ales între o capacitate de deformare mai redusã, cu
preluarea unei forþe seismice echivalente mai mari, ºi o capacitate de deformare
mai mare, cu preluarea unei forþe seismice echivalente mai reduse.
În orice caz, trebuie evitate elementele structurale casante, iar dacã acestea
existã totuºi, ele vor trebui protejate împotriva suprasolicitãrilor, asigurând prin
proiectare zone ductile.
Proiectantul trebuie sã reflecteze ºi asupra ductilitãþii admisibile, având
în vedere destinaþia clãdirii ºi elementele nestructurale.
Realizarea ductilitãþii implicã ºi ea cheltuieli suplimentare, în primul rând
datorate mãsurilor constructive; chiar în cazul unei reduceri a armãturii elementelor
structurale (la structuri cu ductilitate mare), sunt necesare alcãtuiri constructive
ale zonelor de articulaþii plastice potenþiale, care trebuie sã aibã capacitate mare
de rotire postelasticã, iar aceasta implicã alte mãsuri suplimentare.
În principiu, sunt de preferat sisteme structurale ductile, pentru a nu spori
costul construcþiilor, dar uneori este mai simplu de a asigura o capacitate de
rezistenþã mai mare printr-o alcãtuire constructivã mai ieftinã.
Pereþii structurali armaþi corespunzãtor pe verticalã vor dezvolta articulaþii
plastice numai la bazã ºi, în acest caz, mãsurile constructive adecvate se vor lua
numai la baza peretelui, în rest acesta putând fi alcãtuit dupã regulile uzuale.
Cadrele din beton armat vor avea, în cel mai bun caz, câte douã articulaþii
plastice la fiecare grindã; aceste zone trebuie tratate special, cu costuri suplimentare.
Asemenea consideraþii demonstreazã cât sunt de complexe concepþia ºi
proiectarea sistemelor constructive supuse la acþiuni seismice severe, în care
intervin hotãrâtor experienþa ºi competenþa proiectantului pentru realizarea atât a
cerinþelor de ductilitate, cât ºi a capacitãþii de rezistenþã.
În ceea ce priveºte alegerea dimensiunilor secþiunilor elementelor structu-
rale, trebuie avute în vedere urmãtoarele principii ºi reguli:
-evitarea pierderii stabilitãþii generale sau locale, prin raporturi convenabile
între deschiderea liberã a elementului ºi lãþimea perpendicularã pe axa elementului
( ~25, iar pentru elemente în consolã ~15);
-înãlþimea stâlpilor interiori trebuie sã asigure ancorarea armãturilor
89 longitudinale a riglelor care converg în stâlpi;
 -valorile orientative ale dimensiunilor secþiunilor stâlpilor la structuri cu
înãlþimi ale etajelor de pânã la 3,0…3,50 m pot fi alese de min. 40 cm pentru
clãdiri de pânã la 5 niveluri; min. 60 cm pentru clãdiri cu 5-10 niveluri; min. 80
cm. pentru clãdiri cu 10-20 niveluri (dupã Thomas Paulay);
-valorile orientative ale dimensiunilor secþiunilor grinzilor pot fi de 50 x
35 cm atunci când distanþa între stâlpi este de pânã la 6 · 6 m, ºi 75 · 40 cm când
distanþa între stâlpi ajunge la 8 · 8 m; Pentru o pozare corectã a armãturilor este
indicat ca grinzile sã fie cu cel puþin 5 cm mai înguste decât stâlpii;
-când solicitarea predominantã a grinzii este datoratã acþiunii seismice, se
recomandã tratarea atentã a armãturilor de la partea superioarã a grinzilor, pentru
a nu se crea probleme în armarea nodurilor;
-la structurile cu pereþi structurali, grosimea peretelui trebuie sã fie de
minim 15 cm (20 pentru clãdiri mai înalte de 10 nivele), având în vedere cã
armãturile se dispun pe fiecare faþã a peretelui; la grosimi mai mici ale pereþilor
apare pericolul cedãrii premature prin pierderea stabilitãþii în zona articulaþiilor
plastice sub eforturi mari de compresiune; din acest motiv, raportul între înãlþimea
liberã a peretelui ºi grosimea lui trebuie sã fie 10…12.

4.1.2. ROLUL PLANªEELOR CA DIAFRAGME ORIZONTALE

Un planºeu bine conformat, fãrã greºeli de concepþie, este practic

indeformabil în planul sãu.
Planºeele se comportã, sub acþiunea forþelor seismice orizontale, ca niºte
grinzi aºezate în plan orizontal ºi încãrcate în acest plan de forþa seismicã ºi de
reacþiunile elementelor verticale.
Datoritã indeformabilitãþii lor, strict necesare, planºeul controleazã
deplasãrile de translaþie ºi de rotaþie ale subansamblurilor structurale verticale,
care suferã, toate, aceleaºi translaþii ºi aceleaºi rotaþii.
Astfel, planºeele asigurã caracterul spaþial al structurilor care preiau forþe
orizontale din cutremure, din acþiunea vântului sau exploziilor (fig. 4.10.).
reacþiune stâlp

reacþiune
perete
pereþi
structurali

stâlpi

unde: u,v=deplasãrile dupã

direcþiile x ºi z
0=rotirea în raport cu direcþia z

Fig 4.10. 90
 ªaiba orizontalã formatã de planºeu, care transmite forþele, este supusã
unor eforturi de încovoiere ºi de forþã tãietoare în plan orizontal; acestea, aºa
cum s-a menþionat, sunt în general neglijabile, menþinând planºeul în domeniul
elastic de comportare.
Plãcile din beton armat monolit, turnate concomitent cu grinzile, nu
prezintã probleme.
În cazul planºeelor prefabricate, trebuie luate mãsuri suplimentare, de
regulã prin turnarea unui strat de beton armat de monolitizare, deasupra elementelor
prefabricate, în grosime de minim 5 cm, pentru a nu voala sub acþiunea efectului
de ºaibã.
În ceea ce priveºte erorile care se pot face prin dispunerea întâmplãtoare
a unor goluri mari în planºee, trebuie sã se acorde o atenþie deosebitã golurilor
pentru ascensoare, curþi interioare, case de scãri, puþuri de aerisire, spaþii pentru
ghene de instalaþii etc.
Golurile nu trebuie sã afecteze transmiterea forþelor tãietoare ºi a
momentelor încovoietoare, poziþii defavorabile fiind douã sau mai multe goluri
care fragmenteazã planºeul în proporþie mare, golurile la colþurile interioare ale
clãdirilor sau lângã pereþi structurali importanþi (vezi figura 4.11.).

Amplasãri nefavorabile ale golurilor în planºe

Fig 4.11.

În figura 4.12. se prezintã cazuri de rezolvãri nefavorabile ºi de rezolvãri

îmbunãtãþite, cu comportare favorabilã.

Fig 4.12.
91
 4.2. PREVEDEREA DE ROSTURI ANTISEISMICE –
POSIBILITÃÞI DE REALIZARE

Rosturile antiseismice se prevãd pentru a separa între ele corpurile de

clãdiri ce prezintã caracteristici dinamice diferite, pentru a permite acestora sã
oscileze independent în timpul cutremurului.
În continuare, în afara celor prezentate cu ocazia comentãrii figurilor
anterioare ne vom opri asupra altora aspecte privind dimensionarea ºi condiþiile în
care se realizeazã rosturile antiseismice; problema necesitã o deosebitã atenþie ºi
în egalã mãsurã din partea arhitecþilor ºi inginerilor proiectanþi.
În numeroase ocazii, din cauza nerespectãrii unor reguli relativ simple
pentru proiectarea acestor rosturi, s-au produs avarii la clãdirile învecinate, care
s-au aflat în coliziune, sau, dacã nu s-au prevãzut deloc rosturi, s-au produs avarii
ºi planuri de rupere în clãdiri.
De asemenea, rosturi antiseismice se prevãd ºi la clãdirile cu dimensiuni
mari în plan (peste 40-60 metri), ele având în acest caz rolul de a evita efectul
miºcãrilor seismice nesincrone de la extremitãþile clãdirilor.
În cazul în care rosturile separã tronsoane de clãdiri cu caracteristici
dinamice ºi constructive apropiate, dimensiunile tronsonului vor putea fi identice
cu cele stabilite din condiþia de rost dilatare-contracþie.
Lãþimea necesarã a rostului se determinã cu relaþia D = δ1 + δ2 + 20 mm,
unde δ1 ºi δ2 sunt deplasãrile maxime ale celor douã tronsoane sub acþiunea
încãrcãrilor seismice orizontale la nivelul extremitãþilor superioare ale corpului
de clãdire cu înãlþimea cea mai micã (determinate prin calcul - fig. 4.13).

Fig 4.13.

Probabilitatea de coliziune între douã clãdiri vecine este mai mare în situaþiile
când clãdirile respective au planºee decalate pe înãlþime, sau când au sisteme
structurale cu rigiditãþi diferite ºi au poziþii decalate în plan (vezi figura 4.14.).
92
 Nivel planºeu
corp I

Nivel planºeu
S2 corp II

H etaj
corp I corp II

S1

Rost antiseismic Rost antiseismic

Decalare pe verticalã a tronsoanelor Decalare în plan a tronsoanelor

Fig 4.14.

Valorile δ1 ºi δ2 determinate prin calcul þin seama de deformaþiile

postelastice ale clãdirilor; se atrage atenþia cã aceste deplasãri sunt de 4-5 ori mai
mari decât cele determinate prin calculul elastic.
Pentru calcule curente, atunci când clãdirile se proiecteazã cu respectarea
condiþiei minime de rigiditate prevãzute în Normativul P100-92, se pot utiliza
relaþiile simplificate, dupã cum urmeazã, pentru determinarea lãþimii rosturilor
antiseismice (D):
-D = 0,007 Hmin + 20 mm-pentru structurile etajate cu pereþi de umpluturã
din zidãrie de cãrãmidã;
-D = 0,014 Hmin + 20 mm-pentru structurile etajate cu pereþi de umpluturã
din materiale uºoare ºi deformabile, sau panouri prinse de structurã, unde Hmin este
cota superioarã a tronsonului cu înãlþimea cea mai micã;
Se observã cã, în primul caz, lãþimea rostului antiseismic este practic
jumãtate faþã de cazul al doilea, pentru cã zidãria de cãrãmidã împãnatã în ochiurile
cadrelor este mult mai rigidã.
În multe cazuri, proiectanþii sau executanþii au realizat rosturile antiseismice
prin separarea numai a elementelor structurale, ceea ce s-a dovedit a fi o deficienþã;
rosturile trebuie sã fie plane ºi sã separe ºi elementele nestructurale ale clãdirilor
învecinate cum sunt tavanele suspendate, elementele de faþadã etc., pentru cã prin
coliziunea acestora se transmit eforturi ºi elementelor structurale, sau se pot produce
desprinderi ale unor pãrþi din elemente.
În ceea ce priveºte instalaþiile, se va cãuta ca ele sã fie poziþionate, toate,
pe aceeaºi clãdire, între douã rosturi.
Dacã acest lucru nu este posibil, traversarea rostului antiseismic se va
face la subsol sau la parter, unde deplasãrile sunt mai mici.
93
 Rost prin dublare structurã Rost prin planºeu în consolã
Fig. 4.15.

În general, rosturile antiseismice se realizeazã fie prin dublarea structurii, fie

prin console lãsate din planºeele tronsoanelor învecinate (vezi figura 4.15.).
În afarã de faptul cã trebuie sã asigure evitarea coliziunii, rosturile trebuie
astfel tratate încât sã asigure ºi izolarea termicã ºi fonicã a clãdirilor învecinate.
În principiu, în cazul cutremurelor puternice, nu se poate evita în totalitate
avarierea localã a rosturilor; trebuie avute însã în vedere mãsuri pentru evitarea
efectelor desprinderii ºi cãderii de la înãlþime a unor pãrþi din elemente.

4.2.1. ALTE ASPECTE TEHNICE ªI ECONOMICE GENERALE

CE TREBUIE AVUTE ÎN VEDERE LA PROIECTAREA
STRUCTURILOR REZISTENTE LA CUTREMURE

În primul rând, este obligatorie cunoaºterea aprofundatã a reglementãrilor

tehnice în vigoare. Acestea se referã ºi la caracteristicile materialelor ºi produselor
de construcþii, care sunt atât cele tradiþionale, cât ºi cele moderne.
În situaþia utilizãrii de materiale ºi produse noi, este obligatoriu sã se solicite
agrementul tehnic (aceastã cerinþã este valabilã ºi pentru produsele ºi tehnologiile
noi de execuþie, sau chiar pentru sisteme constructive noi).
Pentru materialele ºi produsele tradiþionale, pentru care existã norme ºi
standarde de fabricaþie, se vor solicita caracteristicile obligatorii care condiþioneazã
rezistenþa ºi stabilitatea construcþiilor (exemplu, în cazul armãturilor de oþel: limita
de curgere, alungirea de rupere, rezistenþa la rupere, proba de îndoire).
În ceea ce priveºte structura de rezistenþã propriu-zisã, ca elemente de
ordin general, menþionãm urmãtoarele:
-necesitatea asigurãrii conlucrãrii spaþiale de ansamblu între elementele
structurale ale clãdirii;
-toate elementele portante trebuie sã aibã, fiecare în parte, capacitatea de
a realiza rezistenþa ºi stabilitatea (stâlpi, grinzi, pereþi structurali, planºee etc.);
-asigurarea comportãrii planºeelor ca ºaibe orizontale rigide: astfel se vor
evita concentrãri de solicitãri în planºee, studiindu-se cu atenþie forma, poziþia ºi
dimensiunile, golurilor, variaþiile secþiunilor.
Se vor evita, de asemenea, planºeele intermediare care nu se dispun pe
toatã suprafaþa în plan a clãdirii.
Planºeele trebuie de asemenea rezemate pe cât posibil pe toate laturile ºi
în special pe conturul clãdirii.
94