Dosoftei, Mitropolitul care a adus limba

română în Sfântul Altar

Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi 13.12.2018 pe

Sfântul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei. El a fost
primul care a îndrăznit foarte mult cu limba română și,
încercând să aducă ritul ortodox în Biserică, a și dat
dovada: „Uitaţi, că se poate!”.

Dosoftei a încercat, și a reușit, să aducă Biblia aproape de

oamenii simpli. Pentru că, dacă le sufli în ureche versuri
oamenilor simpli, ei altfel rețin, pe ei altfel îi cucerești. El s-
a jucat în primul rând, dar cu siguranță a avut și asta în
minte: să îi câştige, să le arate şi lor Biblia, să vadă cum
sună în versuri și să o poată reține mai bine. Pentru că, pe
atunci, erau puțini știutori de carte, iar versul circula mai
uşor prin viu grai. Dacă pe un neștiutor de carte îl puneai
să memoreze Psaltirea în versuri, el o mai spunea și
altora. Dosoftei a încercat, și a reușit, să aducă Biblia
aproape de oamenii simpli. Pentru că, dacă le sufli în
ureche versuri oamenilor simpli, ei altfel rețin, pe ei altfel îi
cucerești.
. Dumnezeu, Tatăl, Treime, credinţă, întrupare, înviere,
înălţare, biserică, rugăciune, Fecioara, potir, pâine,
Trup şi Sânge, cuvinte esenţiale în manifestarea
credinţei noastre, sunt cuvinte pur româneşti, pe care
strămoşii nu au avut ocazia să le rostească în biserică.
Cel care a avut curajul să ducă în Sfântul Altar limba
română, care nu era una sacră, a fost mitropolitul
Moldovei, Dosoftei – în secolul al XVII-lea.

De multe ori, nu conştientizăm că noi, românii, suntem

printre puţinii ortodocşi care dialogăm cu Dumnezeu în
limba pe care am învăţat-o încă din leagăn. Nu ne chinuim,
la biserică, să traducem mesajul, în timp ce acasă vorbim
altfel.
Deşi astăzi credem că, pentru a ne ruga, nu avem nevoie de
o limbă anume, de una sacră – întrucât Dumnezeu
este „mai presus de gând şi de cuvânt” – nu aceasta era
concepţia şi în urmă cu câteva secole. Sinodul endemic de
la Constantinopol din anul 1759 recunoştea drept limbă
liturgică sacră doar greaca veche. Acelaşi lucru se întâmpla
şi în spaţiul slav, acolo unde rugăciunea era făcută în slava
sfinţilor Chiril şi Metodiu.
Ţările Române, aflate la graniţa celor două mari tradiţii, au
oscilat în folosirea limbii liturgice. Studiile lingvistice au
demonstrat că, în primele secole, strămoşii noştri au folosit
limba de acasă şi la biserică. Apoi, o dată cu introducerea
paleoslavei în Cancelaria Domnească şi în actele oficiale,
această limbă a ajuns şi pe buzele slujitorilor sfinţiţi.
Primele cărţi caligrafiate, apoi tipărite, au fost în slavonă.
Abia prin secolul al XVI-lea, în cărţile de cult s-a simţit
nevoia limbii române. Dar, influenţa era prea mare. Textul
a fost păstrat în slavonă, iar povăţuirile tipiconale sau
practice au fost prezentate în limba română.
Cu toate acestea, oamenii nu au încetat vreodată a se ruga
româneşte, a trăi româneşte. Începând cu mitropolitul
Dosoftei în Moldova, diaconul Coresi, care a activat atât în
Ardeal, cât şi în Ţara Românească, până la mitropolitul
Antim Ivireanul – cu toţii şi-au dorit ca poporul să se roage
în limba strămoşilor.
Aşa scria mitropolitul Antim Ivireanul în prefaţa unei
cărţi: „Românii noştri în biserică stau ca boii,
neînţelegând ce se citeşte şi ce se cântă şi ies din
biserică fără niciun folos, am hotărât a preface cărţile
din limba slavonească şi grecească în limba noastră
proastă românească, dar a noastră şi a le da la
lumină!”.

2.Un scurt istoric al evolutiei limbii romane

Momentele importante ale evolutiei limbii romane au

fost :

procesul de formare a limbii romane se incheie sec VI-

VII, rezultand romana comuna ;

in sec XIV-XV are loc desprinderea dialectelor limbii

romane : aromana , meglenoromana , istroromana ,
dacoromana ;

in 1521 (sec alXVI-lea) apare primul document

cunoscut scris in limba romana,Scrisoarea lui Neacsu de la
Campulung.
 tot in sec al XVI-lea se scriu primele carti in limba
romana – texte maramuresene;

Primele tiparituri in limba romana dateaza din a 2 a

jumatate a sec al XVI-lea , fiind editate de
catre diaconul Coresi, ce tipareste 11 articole
religioase in limba slava si 9 carti in limba
romana.Tipariturile sale constitue dupa unii lingvisti
romani inceputurile limbii romane literare deoarece
diaconul , originar din Targoviste utilizeaza limba din
aceasta zona care a devenit baza limbii romane
literare.

Sec al XVII-lea are o deosebita importanta in evolutia

limbii romane literare pentru ca se inmulteste tiparirea de
carti religoase in limba romana.
Cele mai importante astfel de tiparituri
sunt Cazania (1643)-Varlaanm , Noul Testament de la
Balgrad(1648)-Simion Stefan , Psaltirea in versuri (1673)-
Dosoftei , Biblia de la Bucuresti (1688) ,Didahiile lui Antim
Ivireanul.
Prin ele, treptat , limba romana evolueaza , isi imbogateste
vocabularul , se nuanteaza.In aceste tiparituri gasim
inceputurile stilului beletristic , astfel in Psaltirea lui
Dosoftei apar primele imagini poetice , figuri de stil ,
comparatii artistice.Prin Didahiile lui Antim Ivireanul se
pun bazele stilului oratoric.In Cazania lui Varlaam apar
elemente ale stilului popolar narativ.In Predoslavia catre
cititoria lui Simion Stefan este pusa problema latinitatii
limbii romane si a unitatii ei.
In sec XVII-XVIII apare istoriografia in limba romana odata
cu marii cronicari Grigore Ureche , Miron Costin , Ion
Neculce.
In ultimele 3 decenii ale sec al XVIII-lea , odata cu aparitia
Scolii Ardelene , incepe procesul de modernizare a
vocabularului prin introducerea de neologisme de origine
franceza sau din latina culta.
Modernizarea vocabularului a limbii romane are loc in sec
al XIX lea , dupa Unirea din 1859 , cand in limba noastra
patrunde un numar mare de neologisme de origine
romanica , datorita carora se produce un proces de
reromanizare a limbii romane si de modernizare a
vocabularului.
O contributie importanta la formarea limbii romane
literare apartine pasoptistilor , iar stabilizarea limbii
romane literare in tiparele ei actuale se produce prin opera
marilor clasici : Mihai Eminescu , Ion Creanga ,
I.L.Caragiale , Ioan Slavici.
Procesul de perfectionare a limbii romane continua si in
sec al XX -lea , la imbogatirea masiva a limbii literare cu
neologisme contribuind simbolistii si scriitorii interbelici ,
ce consolideaza procesul de modernizare a limbii inceput
la jumatatea sec al XIX -lea.
Mare cărturar român, primul poet naţional

Data și locul nașterii

26 Octombrie 1624, Suceava

Data și locul morții

13 Decembrie 1693, Żółkiew, Polonia, azi Jovkva, Ucraina
Dimitrie Barilă, cunoscut mai ales pe numele monahal
Dosoftei s-a născut pe 26 octombrie 1624 la Suceava.
A învățat la Iași, probabil la Colegiul întemeiat în 1640 la
mănăstirea “ Sf. Trei lerarhi", apoi la școala Frăției
ortodoxe din Lvov, unde a făcut Studii umaniste. Cunoștea
limba elenă, latina, slavona și polona. Datorită relațiilor
sale cu patriarhul Moscovei și cu Nicolae Milescu, aflat
acolo, a adus din Rusia un teasc de tipografie cu litere, cu
care a tipărit la Mitropolia din Iași, în românește,
principalele cărți liturgice, unele traduse de el însuși. El a
fost unul dintre ierarhii care au promovat introducerea
limbii române în biserică.
Călugărit la Probota (c. 1648), sub numele Dosoftei, a fost
ales episcop la Huși (1658 - 1660) și Roman (1660 - 1671),
apoi mitropolit al Moldovei (1671-1674 și 1675 - 1686). În
toamna anului 1686, datorită evenimentelor politice din
acea vreme, a fost dus în Polonia de oștile regelui Jan
Sobieski, unde a rămas până la sfârșitul vieții. A murit în
orășelul polonez Żółkiew, azi Jovkva, Ucraina.

După încheierea studiilor, s-a reîntors în Moldova,

retrăgându-se la Mănăstirea Probota, unde a fost tuns în
monahism în anul 1649. Sporind în blândeţe, ascultare şi
rugăciune, el s-a învrednicit a deveni părinte duhovnicesc
şi egumen al monahilor de acolo, pe care i-a povăţuit pe
calea nevoinţelor monahale, în cunoaşterea Sfintei
Scripturi, dezvoltând şcoala mănăstirească.

Activitate

El şi-a început aici impresionanta activitate cărturărească,

în jurul anului 1650, cu traducerea, întâia oară în
româneşte, a Istoriilor lui Herodot. A fost unul dintre cei
mai mari cărturari din istoria română, fiind primul poet
național, primul versificator al Psaltirii în tot Răsăritul
ortodox, primul traducător din literatura dramatică
universală și din cea istorică în românește, primul
traducator al cărților de slujbă în românește în Moldova,
primul cărturar român care a copiat documente și
inscripții, unul dintre primii cunoscători și traducători din
literatura patristică și post patristică și care a contribuit la
formarea limbii literare românești

Ierarh şi cărturar

La începutul anului 1658 a fost hirotonit episcop de Huşi,

iar doi ani mai târziu, în 1660, a fost instalat pe scaunul
episcopal al Romanului. Aici a revizuit traducerea
Septuagintei, realizată de spătarul Nicolae Milescu la
Constantinopol (1661-1664) şi inclusă în Biblia lui Şerban
Cantacuzino, tipărită la Bucureşti, în 1688. În jurul anului
1665 a început să lucreze la „Psaltirea în versuri” şi la
„Viaţa şi petrecerea sfinţilor”.

După 11 ani de păstorire la Roman, în iulie 1671, Sfântul

Dosoftei a fost ales mitropolit al Moldovei, păstorind în
condiţii vitrege din cauza numeroaselor războaie dintre
turci şi poloni. Ţinând partea polonilor, în februarie 1674,
după bătălia de la Hotin, mitropolitul Dosoftei a fost nevoit
să se refugieze în Polonia împreună cu domnitorul Ştefan
Petriceicu, în scaunul său fiind numit Teodosie, fost
episcop de Rădăuţi şi Roman. Revenind în ţară în 1675,
sfântul a fost închis pentru scurtă vreme în Mănăstirea
„Sfântul Sava” din Iaşi, dar eliberat şi, recăpătând
încrederea domnului Dumitraşcu Cantacuzino, şi-a
reocupat scaunul în 1675, păstorind neîntrerupt până când
a luat definitiv calea exilului, în 1686.
Repunând în funcţiune tiparniţa lui Vasile Lupu de la Iaşi,
Sfântul Dosoftei a trecut la publicarea primelor cărţi de
slujbă traduse în limba română, fiind cel dintâi ierarh
moldovean care a pus bazele îndelungatului şi dificilului
proces de pătrundere a limbii române în Biserică, prin
înlocuirea slavonei bisericeşti.

Depus din scaun şi anatematizat

Trimis în 1684 de către domnitorul Ştefan Petriceicu,

reîntors pe tron pentru scurt timp, într-o misiune
diplomatică antiotomană la curtea ţarilor Rusiei,
mitropolitul Dosoftei a fost nevoit să se oprească la Kiev
din cauza unei epidemii de ciumă şi a vizitat aici vestita
Lavră a Peşterilor. Instabilitatea politică din Moldova,
schimbările frecvente de domnitori, determinate de
nesfârşitele conflicte armate dintre Polonia şi Imperiul
Otoman, au marcat în mod dureros ultimii ani ai vieţii
Sfântului Dosoftei. Intrat în fruntea unei mari armate în
Moldova, în 1686, spre a-l atrage împotriva turcilor pe
Constantin Cantemir Vodă, regele polon Jan Sobieski a
prădat cetatea Iaşilor, retrăgându-se în patria sa cu
tezaurul şi arhiva Mitropoliei şi împreună cu mitropolitul
Dosoftei. Sfântul a fost nevoit să se stabilească în cetatea
Stryi, de lângă Zolkiew (azi Nesterov, Ucraina), păstorind
mica comunitate de români refugiaţi în Polonia. Deşi a fost
rechemat stăruitor înapoi în ţară cu moaştele Sfântului
Ioan cel Nou de la Suceava de către domnitorul Constantin
Cantemir, sfântul a refuzat sau nu a fost lăsat să dea curs
acestei chemări. Drept urmare, a fost depus din scaun şi
anatemizat de către patriarhul Constantinopolului, în
1688, anatemă ridicată abia după moartea lui.
Sfântul Dosoftei a trecut la Domnul în data 13 decembrie
1693, cu puţin timp înainte de împlinirea vârstei de 70 de
ani. A fost înmormântat la Biserica „Naşterea Domnului”
din Zolkiew.

, Activitate culturală

Născut, crescut şi educat într-o familie profund

românească, Dosoftei Barilă a profitat şi de şcolile
occidentului. La Liov, unde a studiat la Şcoala Frăţiei
Ortodoxe, a învăţat limbile clasice, greaca şi latina, apoi
slavona bisericească, ucraineana şi polona devenind, astfel,
unul dintre poligloţii vremii. Această erudiţie i-a permis să
se gândească la introducerea limbii româneşti în cultul
liturgic. Avea, prin educaţia sa, instrumentele necesare.
Astfel, convingerea de căpătâi a marelui mitropolit a fost
aceea că poporul trebuia să înţeleagă slujba Sfintei
Biserici: „să-nţăleagă toată spăsenia lui Dumnedzău cu
întreg înţeles”.
Din dragoste pentru poporul român şi limba română,
mitropolitul a cerut Patriarhiei Constantinopolului
binecuvântarea pentru tipărirea unor cărţi cu textul
liturgic în limba ţării. Deşi argumentarea a fost bine
construită, răspunsul a fost negativ, considerându-se o
inovaţie introducerea limbii române în cultul liturgic.
Cu toate obstacolele, mitropolitul Dosoftei a făcut primul
dar limbii liturgice româneşti şi întregului popor
român: Dumnezăiasca Liturghie (Iaşi, 1679). Cartea a fost
retipărită într-o ediţie îmbogăţită, în anul 1683,
reprezentând prima traducere în care erau cuprinse toate
cele trei Liturghii în limba română. „Din cât S-au îndurat
Dumnedzău de ne-au dăruit mila Sa, dăruim şi noi
acumu deodată acest dar limbii româneşti, svânta
Liturghie, scoasă pre limba rumânească de pre
elinească, de lauda lui Dumnedzău să-nţăleagă toţ carii
nu-nţăleg sârbeşte sau elineşte. Carea primind ca un
odor cel mai scump ceresc, pre Dumnedzău să lăudaţ,
şi pre noi la svânta rugă nu uitareţ, şi fiţi sănătoş”.
Lucrarea a fost, cu adevărat, o temelie a limbii liturgice
româneşti. De această traducere s-au folosit toate ediţiile
ulterioare. Astfel, liturghierele editate de Sfântul Mitropolit
Antim Ivireanul (Târgovişte, 1713), de mitropolitul Iacov
Putneanul (Iaşi, 1759) sau de mitropolitul Veniamin
Costachi (Iaşi, 1818) au la bază limba poetică a
mitropolitului moldovean. În aceste condiţii, putem afirma
faptul că Sfântul mitropolit Dosoftei este părintele
Liturghierului românesc.
De la text liturgic, la poezie românească
Având sprijinul spătarului Nicolae Milescu, Mitropolitul
Dosoftei a primit de la Moscova un teasc tipografic. Printre
primele cărţi care au văzut lumina tiparului în româneşte
se numără Psaltirea în versuri şi Acatistul Născătoarei de
Dumnezeu. Cu 8.643 de versuri aşezate în peste 500 de
pagini, Psaltirea este o premieră în istoria literaturii
române.
Iată cum vorbea, peste ani, Mitropolitul Veniamin Costachi
– despre impactul Psaltirii: „Stihurile lui David, în vers
românesc, desfătau auzul intelectualilor, tinerii şcolari
din aşezămintele de cultură de la curţile domneşti,
mănăstiri şi biserici, respirau graiul lui Dosoftei.
Datorită frumuseţii graiului, această carte lua drumul
către toate ţinuturile locuite de români. Spre aceşti
mulţi, talpa ţării, pavăza şi slava ei, îşi îndrepta el
dragostea”. Mai târziu, George Călinescu, în Universul
poeziei (1947) şi în Istoria literaturii române de la origini
până în prezent (1941), afirmă că „geniul poeziei lui
Eminescu, Macedonski, Alecsandri, Arghezi şi Blaga au
la temelie versul mitropolitului Dosoftei, făuritorul
stihologiei româneşti”.
La Iaşi, prin Sfântul Dosoftei îşi au începutul două mari
tezaure ale poporului nostru: limba liturgică şi versul
românesc. Român, ierarh, poet, erudit, poliglot, patriot şi
martir pentru ţară, Sfântul Dosoftei a liturghisit şi a
versificat în limba pe care a învăţat-o din leagăn,
mărturisind tuturor că putem vorbi cu Dumnezeu şi în
româneşte.
A fost unul dintre cei mai mari cărturari din istoria
română, fiind primul poet național, primul versificator al
Psaltirii în tot Răsăritul ortodox, primul traducător din
literatura dramatică universală și din cea istorică în
românește, primul traducator al cărților de slujbă în
românește în Moldova, primul cărturar român care a
copiat documente și inscripții, unul dintre primii
cunoscători și traducători din literatura patristică și post
patristică și care a contribuit la formarea limbii literare
românești.
Mai mult +
 • Cel dintâi lucru pe care l-a făcut mitropolitul Dosoftei a
fost întemeierea unei tipografii la Iaşi, pentru tipărirea
cărţilor de slujbă şi învăţătură pe înţelesul tuturor, în
limba românească. În această tipografie, marele ierarh a
tipărit şase cărţi. Prin aceste cărţi, mitropolitul Dosoftei
devine ctitorul limbii româneşti în cultul Bisericii din
Moldova.
Activitate literară:
1. Psaltirea în versuri:
 tipărită în 1673, la Uniev, în Polonia, deoarece
tipografia de la „Trei Ierarhi”, din Iaşi, nu mai lucra;
 reprezintă rodul unei munci grele „cu multă trudă şi
vreme îndelungată, cinci ani cu osârdie mare”;
 reprezintă prima încercare de versificare în limba
noastră;
 cele peste opt mii şase sute de versuri îl arată ca un
poet talentat, iar lucrarea sa are o mare valoare literară şi
artistică;
2. Acatistul Născătoarei de Dumnezeu:
 tipărită la Uniev, în 1673;
 în 1679, după ce se reîntoarce din Polonia, a încercat
să refacă vechea tipografie a lui Vasile Lupu de la Iaşi şi a
tipărit câteva cărţi, însă nefiind mulţumit de aspectul
 grafic, cere sprijin patriarhului Ioachim al Moscovei,
pentru înfiinţarea unei noi tipografii, tipografie ce a
instalat-o la biserica „Sf. Nicolae Domnesc”, din Iaşi;
 aici tipăreşte principalele cărţi de slujbă în
româneşte, el fiind primul ierarh din Moldova care a
început munca grea pentru pătrunderea limbii româneşti
în biserică, în locul celei slavone;
3. Dumnezeiasca liturghie:
 tipărită în româneşte, în anul 1679, la Iaşi;
4. Psaltire de-nţeles:
 tipărită în 1680, în limba română şi slavonă, în
vechea tipografie a lui Vasile Lupu de la Iaşi;
5. Molitvelnic de-nţeles:
 tipărit în 1681, în tipografia de la biserica „Sf. Nicolae
Domnesc”, de la Iaşi;
6. în 1683:
 tipăreşte o nouă ediţie din Sfânta Liturghie şi
„Paremiile preste an”;
 în „Molitvelnic” şi în „Paremii” adaugă o lucrare
istorică proprie – „Poem în 136 de versuri despre domnii
Ţării Moldovei – de la Dragoş-vodă până la Duca-vodă”
(domnitorii de atunci);
7. Viaţa şi petrecerea sfinţilor:
 a fost tipărită între 1682-1686, la Iaşi şi are patru
volume;
 la traducerea ei, din greacă şi slavonă, a ostenit vreo
douăzeci şi cinci de ani;
Activitate literară în Polonia:
 a întocmit o nouă versiune a „poemului” despre
domnii Moldovei, continuând lista lor până la Constantin
Cantemir;
 a tradus o sută cincizeci şi patru de versuri, din
greacă în română, ce constituie introducerea dramei
„Erofili”, prima încercare de traducere în româneşte a
unei opere din dramaturgia universală;
 la rugăciunile mitropolitului Kievului şi a patriarhului
Moscovei traduce din greacă în slavo-rusă lucrări pentru
lămurirea unor probleme teologice controversate –
„Tâlcuirea Sf. Liturghii”, a lui Gherman al
Constantinopolului; „Epistolele Sf. Ignatie Teoforul al
Antiohiei”, „Constituţiile Sf. Apostoli”, „Dialog împotriva
ereziilor” şi „Despre credinţa noastră” a lui Simion,
arhiepiscopul Tesalonicului, „Mărgăritare” din cuvântările
unor Sfinţi Părinţi ş.a.;
  a început să traducă în româneşte „Dogmatica” Sf.
Ioan Damaschin.
- prezentarea conţinuturilor literare:
Trebuie să reţinem faptul că mitropolitul Dosoftei
este considerat unul dintre întemeietorii poeziei
româneşti culte, iar operele sale importante sunt:
Psaltirea în versuri, tipărită în 1673 şi Viaţa tuturor
svinţilor, tipărită între 1682-1686.
Psaltirea şi-a luat numele de la „psaltiron”, un
instrument muzical cu ajutorul căruia împăratul David
acompania cântarea psalmilor săi, renunţând la citeră şi
liră. Psaltirea cuprinde totalitatea psalmilor, a textelor
revelate (descoperite) de Dumnezeu lui David, dar şi
altor prooroci psalmişti. În biblia ebraică sunt 150 de
psalmi, iar în traducerea grecească (numită Septuagintă)
sunt 151. Psalmul 118 este cel mai lung (176 de versuri),
iar 138 este socotit cel mai frumos; 12 psalmi sunt
necanonici (32, 42, 70, 90, 92, 93, 94, 95, 96, 97, 98, 10

„Psaltirea în versuri” este cea mai întinsă lucrare

versificată (8634 de versuri) a lui Dosoftei, datorită căreia
autorul este considerat drept întemeietorul poeziei
româneşti culte.
Despre psalm Sf. Vasile cel Mare spunea că „este
liniştea sufletului, dătător de pace, căci el potoleşte
cugetele furtunoase şi învăluitoare, ogoeşte turburarea
sufletului şi pune frâu neînfrânării. Psalmul este
 împreunarea celor despărţite şi împăcarea celor
înduşmănite, căci cine poate socoti de duşman al său pe
acela cu care s-a rugat cu un glas lui Dumnezeu, în aceiaşi
ceată de lăudători. Psalmul este armă contra fricii de
noapte, liman împotriva demonilor, odihnă de munca de
ziuă; de asemenea el e paza poruncilor, şi podoabă pentru
cei tineri, şi mângâierea bătrânilor şi cea mai cuviincioasă
găteală pentru femei. Psalmul este acela care umple pustia
de locuitori şi potoleşte adunările

Ca o concluzie la cele enunţate de Sf. Vasile cel Mare,

psalmul este un imn religios biblic, însă acesta se
deosebeşte de imn, care este o specie a genului liric, ce
preamăreşte patria, eroii, evenimentele de importanţă
naţională, devenind simbol, rostit în momente solemne, şi
putând fi însoţit de muzică.
În continuare să ascultăm psalmul 138, atât în
varianta lui Dosoftei, cât şi în cea a bibliei actuale.
- urmează citirea psalmului, după care se răspunde la
următoarele întrebări:
II. Concluzii:
III. Limbajul poetic al mitropolitului Dosoftei este
unul al poeziei noastre populare.
N. Cartojan spunea: „ Cu Psaltirea, Dosoftei a devenit
omologul român al lui Clement Marot şi al lui an
Kochanowski. Unul din cei mai de seamă învăţăţi ai
limbajului artistic românesc, în sec. al XVII-lea. Prin tendinţa
de îmbogăţire a vocabularului limbii române este
premergător lui Dimitrie Cantemir, Tudor Arghezi şi
Nichita Stănescu.”.
Odată cu Dosoftei limba română se Odată cu Dosoftei
limba română se consacră definitiv ca limba a cultului
ortodox.

Psaltirea în
versuri

Canonizarea Mitropolitului Dosoftei

Bineînțeles că Biserica Ortodoxă s-a „sesizat” referitor la

toate faptele culturale ale lui Dosoftei, și l-a canonizat. S-a
întâmplat în 2005, moment în care și Casa Dosoftei a luat o
altă titulatură – dacă înainte se chema doar Casa Dosoftei –
Secția de Literatură Română Veche, de atunci se numește
Muzeul Sfântul Ierarh Dosoftei Mitropolitul

La iniţiativa şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte

Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi
Bucovinei, au fost demarate în toamna anului 2004 etapele
preliminare privind canonizarea mitropolitului Dosoftei: s-
a întocmit slujbele Vecerniei, Utreniei şi Acatistul
mitropolitului Dosoftei, s-a elaborat şi publicat studiul cu
argumente pentru canonizare, toate acestea fiind aprobate
de Sinodul Mitropolitan în şedinţa sa din 10 iunie 2005. La
propunerea acestuia, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe
Române, în şedinţa din 5-6 iulie 2005, a aprobat
canonizarea mitropolitului Dosoftei ca sfânt ierarh cu
cinstire generală, având data de prăznuire anuală la 13
decembrie, precum şi înscrierea sa în calendarul BOR cu
cruce neagră, simplă, ca sfânt cu polieleu, înaintea Sfinţilor
Mari Mucenici Eustratie, Auxentie şi Evghenie

Pentru viata sa duhovniceasca deosebita, pentru eforturile

sale neobosite de a lumina poporul intru pastrarea dreptei
credinte, precum si pentru reusita sa de a introduce limba
romana in cultul bisericesc, pe 14 octombrie 2005, de
sarbatoarea Sfintei Parascheva, in Catedrala mitropolitana
de la Iasi a avut loc proclamarea canonizarii sale. Sfanta
Liturghie a fost oficiata de catre vrednicul de pomenire
Patriarh Teoctist, impreuna cu Preafericitul Parinte
Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei si
Bucovinei, IPS Panteleimon, Mitropolit de Veria, Nausa si
Kampania, alaturi de numerosi ierarhi din Sinodul Bisericii
Ortodoxe Romane.Sinodul BOR a stabilit ca zi de pomenire
a Sfantului Ierarh Dosoftei data de 13 decembrie, cea in
care mitropolitul moldav, in anul 1693, trecea la cele
vesnice.

Pomenit, de treisprezece ani incoace, pe 13 decembrie,

Sfantul Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, este
cunoscut in istoria Bisericii Ortodoxe Romane pentru
determinarea cu care a luptat pentru talmacirea cartilor de
cult in limba romana, astfel incat cuvantul de invatatura sa
fie inteles de fiecare in parte.Numele sau ramane insemnat
cu majuscule in istoria noastra, fiind unul dintre cei mai
importanti carturari romani si primul versificator al
psaltirii in toata Ortodoxia rasariteana. De asemenea, este
cunoscut ca fiind autorul primelor traduceri din literatura
universala in romaneste, primul traducator din Moldova al
cartilor de slujba in romaneste, primul carturar roman
care a copiat documente si inscriptii, precum si unul dintre
cunoscatorii si traducatorii din literatura patristica.
Intreaga sa activitate pe taram literar si liturgic il situeaza
printre cei care au contribuit substantial la formarea limbii
romane literare.

Fragment din Tomosul sinodal al Bisericii Ortodoxe

Romane autocefale privind canonizarea Sfantului Ierarh
Dosoftei, Mitropolitul Moldovei'Avand in vedere viata
pilduitoare a invatatului Ierarh Dosoftei, evlavia sa
calugareasca si intelepciunea sa sfanta, in talcuirea
cuvantului lui Dumnezeu, pentru luminarea slujitorilor
sfintelor altare si a poporului credincios, precum si
pastrarea dreptei credinte, urmand obiceiul sinodal si
chemand in ajutorul nostru puterea lui Dumnezeu, Celui
inchinat si preamarit, Hotaram: Ca de acum inainte si in
veci Ierarhul Dosoftei, Mitropolitul Moldovei, sa fie
numarat intre Sfintii Bisericii si sa fie pomenit si cinstit cu
cantari de lauda in ziua de treisprezece a lunii
decembrie.Poruncim, de asemenea, in Duhul Sfant, ca
viata, slujba si icoana Sfantului sa fie primite cu evlavie de
preotii, monahii si credinciosii ortodocsi.Spre deplina
statornicire a celor pe care le-am hotarat in chip sinodal si
canonic, intarim cu semnaturile noastre acest Tomos
sinodal de canonizare a Sfantului Ierarh Dosoftei,
Mitropolitul Moldovei, aducandu-l la cunostință.