Distincţia dintre „religie” și „credinţă”

10.05.2019 Conf. univ. dr. N. Grigorie Lăcriţa

„Avem mii de religii care ne fac să ne urâm unii pe alţii,
dar nu avem nici o credinţă care să ne unească.” (N. Grigorie Lăcriţa).
Rezumat. Distincţia dintre „religie” și „credinţă” este o problemă de foarte mare interes pentru orice om
care cugetă1, cu atât mai mult cu cât clarificările pe această temă sunt și puţine și sumare. Prin acest articol se
aduc unele clarificări privind sensul spiritual al acestor noţiuni care fac parte din viaţa fiecărui om, indiferent
de „religia” și de „credinţa” s-a.
Cuvinte cheie: religie; credinţă; suflet; minte; oameni; biserică; rugăciune; ritual; dogma religioasă;
ipocrizia religioasă etc.
Distincţia dintre „religie” și „credinţă” este o problemă de foarte mare interes pentru marea majoritate a
populaţiei, cu atât mai mult cu cât clarificările pe această temă sunt și puţine și sumare.
Religia este modalitatea prin care omul încearcă o conexiune (legătură) cu divinitatea.
Religia se învaţă cu mintea, se dobândeşte în familie, la şcoala, în biserică, prin studiul individual etc.
Credinţa nu se învaţă, ci se trăieşte cu sufletul!
Exista ore de Religie, dar nu există și ore de Credinţă.
Religia este un set de concepţii şi practici comune ale unui grup de oameni, aşa cum se reflectă ele în
rugăciune, ritual şi dogma religioasă.
Religia are în aria ei de acţiune concepţii şi tradiţii culturale şi istorice, mitologie şi mistica, precum şi
convingeri personale sau locale.
Termenii de „religie” şi „practică religioasă” sunt adesea folosiţi interschimbabil.
Prin „practicile religioase” se poate aprecia, se poate evalua, se poate măsura religiozitatea unei persoane
Credinţa omului nu este măsurabilă, şi nici nu are cum să fie evaluată, măsurată.
Credinţa este o stare psihologică, sufletească, trăită în intimitate, în care o persoană este convinsă (1) fie
de o existenţă pozitivă supranaturală, imaterială, precum Dumnezeu, Duh Sfânt, Sfânta Treime, Mesia etc. pe
care o consideră adevărată, (2) fie de o existenţă negativă, precum în superstițiile cu draci, stafii, strigoi,
fantome, cu spirite rele, cu farmece și vrăji, cu semne prevestitoare, cu numere fatidice etc.
Religioşi sunt mulţi, dintre care numeroşi nu sunt credincioşi adevăraţi, dar care se manifestă voit, bine
gândit, ca „trăind în sfinţenie”, și aceasta pentru putea să inducă mai uşor în eroare pe alţii, pentru a-și
ascunde adevăratele lor fapte reprobabile.
Ipocrizia religioasă este practicată tot mai mult de numeroşi oameni fățarnici, înșelători, care una
gândesc, alta spun și cu totul altceva fac, devenind tot mai evident faptul că „Limba lor este săgeată
ucigătoare şi grăieşte viclenii; cu buzele lor grăiesc prietenos către aproapele lor, iar în inimă ei făuresc
cătuşe.”. (Biblia Patriarhiei României, Ieremia 9:8), sau „Limba lor este o săgeată ucigătoare, nu spun
decât minciuni; cu gura vorbesc aproapelui lor de pace, şi în fundul inimii îi întind curse.”. (Biblia
Cornilescu, Ieremia 9:8). Am exprimat versetele din cele două biblii deoarece Albert Einstein a avut perfectă
dreptate când a spus că „Citesc adesea din Biblie, însă textul ei original mi-a rămas inaccesibil.”
În condiţiile în care s-a ajuns ca activitatea bisericii să fie caracterizată tot mai mult prin „dogmă și
profit”, și ipocrizia religioasă să se manifeste tot mai mult și în rândul „slujitorilor bisericii” „Pentru că
fiecare din ei, de la mic până la mare, este robit de lăcomie şi, de la prooroc până la preot, toţi se poartă
mincinos.”. (Biblia Patriarhiei României, Ieremia 6:13), sau „Căci de la cel mai mic până la cel mai mare,
toţi sunt lacomi de câştig; de la proroc până la preot, toţi înşală.”. (Biblia Cornilescu, Ieremia 6:13).
Pentru a se înţelege cât mai bine deosebirea dintre „religie” și „credinţă”, mai exprim şi următoarele
considerente personale:
1. Religia a îngrădit, îngrădeşte și va îngrădi permanent gândirea omului. Credinţa nu.
2. Numeroşi lideri religioşi au fost extremişti, fanatici, criminali, ipocriţi, prefăcuţi, fățarnici, imorali,
depravaţi, incestuoşi, abominabili, și care au făcut tot posibilul să arate altfel de cum erau în realitate.
Exemple. Unul dintre cei mai depravaţi lideri religioşi consemnaţi de-a lungul istoriei a fost Papa Ioan al
XII-lea, mort în timpul unui act sexual. Despre el, Louis Marie de Cormenin scria că era „Un ucigaş, un
tâlhar şi o persoană incestuoasă, nedemnă de a reprezenta pe Hristos pe tronul pontifical. Acest preot
abominabil a murdărit tronul Sfântului Petru timp de nouă ani şi merită să fie numit cel mai depravat papă”.

A se vedea și articolul subsemnatului intitulat „Liber-cugetător”, în care sunt prezentate concepte de noutate în
1

România (și nu numai), precum „liber-cugetător faţă de religie”, „un credincios fără de religie” etc.
1
Papa Alexandru al VI lea, cu numele de mirean Rodrigo Borgia, a fost un obsedat sexul, organiza petreceri
luxoase inclusiv cu tentă pornografică, a comis o multitudine de crime (în special prin otrăvirea cu arsenic a
rivalilor politici și / sau religioşi), adulter, trafic cu lucruri sfinte, furturi, violuri, mituiri, incest cu fiica sa
Lucrezia, o femeie depravată şi ucigașă, care s-a culcat, pe lângă tatăl său, și cu fraţii săi Cesare și Giovanni
(cunoscut fiind faptul că Cesare la ucis pe fratele său Giovanni într-o criză de gelozie când a aflat că și acesta
s-ar fi culcat cu sora sa Lucrezia). La credincioşi nu se petrec asemenea grozăvii.
3. Religiile au fost cele care au cauzat numeroase şi groaznice războaie, crime, torturi, masacre, violuri,
ucideri în masă, acte de terorism și numeroase alte nenorociri. Credinţa nu.
4. Mulţi religioşi urăsc. Credincioşii nu.
5. Oamenii religioşi se concentrează pe tradiţii, pe dogme, pe „crede și nu cerceta”, pe „trocul cu religia”,
pe fantasme, pe himere, pe obscurantism etc. Oamenii credincioşi se concentrează pe Forţa Divină, indiferent
cum este numită aceasta. Credinciosul este ataşat de în Forţa Divină, unică, eternă şi infinită, religiosul crede
în una dintre cele circa 2.400 de religii existente şi născute din imaginaţia oamenilor.
6. Religia se manifestă în închinări (unele cu adevărat caraghioase), în slujbe, în respectarea unor porunci
(cu sutele în cadrul unor religii), în ritualuri, de la cele mai ciudate, până la cele mai violente, crude,
inumane, în pelerinaje la moaşte etc. Credinţa este o convingere și o trăire intimă, sufletească care, în
general, nici nu se mărturiseşte, şi nici nu se argumentată.
7. Biserica a promovat şi promovează prea mult religia, dogmele, ipocrizia, și prea puţin credinţa, fapt
pentru care chiar Papa Francisc a ajuns să spună că „Decât catolic ipocrit, mai bine ateu” cinstit.
8. Sărutul / îmbrăţişarea / prietenia ipocritului este dezonorantă pentru omul moral. Cea a omului
credincios însufleţeşte, dă viaţă, onorează.
Distincţia dintre „credinţă” (ceea ce gândeşte) și „religie” (ceea ce face) la o persoană se înţelege
destul de bine și din unele „caracteristici ale ipocritului”:
„Ipocrit: omul care şi-a ucis amândoi părinţii... cerând milă pe motiv că este orfan”. (Abraham Lincoln).
„Ipocritul este acea persoană care, după ce a scris o carte ateistă, se roagă la Dumnezeu să aibă succes”.
(Autor necunoscut).
„Ipocritul, ignorând, din interes, propria lui înşelăciune şi imoralitate, aplică măsuri diferite pentru
aceeaşi faptă sau persoană”, sau, altfel spus, „Ipocritul are mai multe feţe şi niciun obraz.”. (N. Grigorie
Lăcriţa).