Marin Sorescu

Tema si viziune

In perioada postbelica, teatrul se dezvolta, fiind abordate specii literare precum tragedia
sau teatrul parabolic, care cultiva categoria estetica a absurdului. M.S si Eugen Ionescu sunt
reprezentantii de marca ai teatrului modern de la noi.

,,Iona’’, a fost publicata in anul 1968, in revista ,,Luceafarul’’ si face parte, alaturi de ,,
Paracliserul’’ si ,,Matca’’, dintr-o trilogie dramatic numita ,,Setea muntelui de sare’’. Titlul
trilogiei sugereaza setea de absolut, cautarea unei iesiri, a unei explicatii, a unui sens in absurdul
existentei. Cele trei drame sunt parabole pe tema destinului uman si trimit la trei mituri
fundamentale: mitul biblic in ,,Iona”, mitul mesterului Manole in ,, Paracliserul’’ si mitul
potopului in ,,Matca’’. Desi a fost subintitulata de M.S ,, tragedie in patru tablouri”, ca specie
literara, opera este o parabola moderna de tip drama, care se incadreaza in curentul literar
neomodernism.

Parabola este o povestire de tip alegoric ce contine o pilda de viata. Drama-parabolă

încifrează un sens ascuns, ce conduce spre condiţia tragică a omului, marcat de nelinişte, de
spaimă, urmărit de o vină pe care nu şi-o cunoaşte şi nu o va afla niciodată.

Textul se incadreaza in teatrul modern din curentul literar neomedernism prin

negarea regulilor specifice teatrului tradiţional si aducerea de inovatii: sunt abordate probleme de
actualitate, precum lipsa comunicării, absurdul, izolarea, iluzia libertatii si a comunicarii etc, sunt
anulate distinctiile dintre speciile dramaturgiei (tragedia, drama si comedia), dialogului este
inlocuit cu monologului adresat sau solilocviul construit pe baza alegoriei, apare personajul idee
, succesiunile temporale sunt incalcate. Mai mult decat atat, cultiva categoria estetica a
absurdului, reinterpreteaza un mit, cel biblic al prorocului Iona, anuleaza conflictul si intriga,
timpul si spatial sunt mitice. Prin urmare, tot ce se întâmplă în piesă trebuie interpretat în plan
simbolic, nu real.

O prima trasatura care incadreaza textul in neomodernism este folosirea tehnicii

monologului dialogat sau solilocviul (monolog rostit în prezenţa sau absenţa altui personaj, de

1
care se face abstracţie), ce pune în valoare numeroase idei privind existenţa şi destinul uman,
prin exprimarea propriilor reflecţii, opinii sau concepţii. . Deşi aparent pare un dialog între două
persoane, în realitate Iona se dedublează, vorbeşte cu sine, ca şi cum în piesă ar fi vorba despre
două persone. Însuşi autorul precizează în deschiderea piesei această modalitate artistică,
menţionând: : „Ca orice om foarte singur, Iona vorbeşte tare cu sine însuşi, îşi pune întrebări şi
îşi răspunde, se comportă tot timpul, ca şi când în scenă ar fi două personaje. Se dedublează şi
se«strânge» după cerinţele vieţii sale interioare şi trebuinţele scenice”

O alta trasatura o reprezinta reinterpretarea miturilor. Textul sorescian reinterpreteaza

parabola mitica a lui Iona, fiul lui Amitai, care primeste misiune de la Dumnezeu sa
propovaduiasca cuvantul sau in cetatea Ninive, unde pacatele omenirii ajunsesera pana la cer.
Iona accepta misiunea, dar apoi se razgandeste si se ascunde pe o corabie. Dumnezeu il
pedepseste pentru nesupunere trimitand un vant ceresc, care provoaca o furtuna pe mare.
Corabierii isi dau seama ca Iona este cel care a atras mania cereasca si il arunca in valuri. Din
porunca divina el este inghitit de un monstru marin si, dupa trei zile si trei nopti petrecute in
pocainta in burta chitului, Dumnezeu da ordin ca el sa fie varsat pe uscat. Mitul biblic este
pretextul literar al textului, pe care autorul il reinterpreteaza si il trateaza in maniera proprie,
transpunandu-l literar in motivul labirintului, textul prezentand in mod metaforic incercarea
omului de a-si depasi conditia tragica. Sorescu pastreaza doar numele eroului, intrucat intre cele
doua personaje apar deosebiri clare : Iona din Biblie este inghitit pentru ca a fugit de o misiune,
in timp ce eroul lui S. nu savarseste niciun pacat. Totodata, primul se salveaza prin credinta, al
doilea nu crede in Dumnezeu. Primul are sansa eliberarii, al doilea se afla blocat intr-un univers
care nu ii ofera sansa evadarii.

Temele textului sunt multiple : singuratatea, conditia omului absurd, iluzia libertatii,
iluzia comunicarii, iluzia fericirii, destinul, moartea. In cadrul piesei, autorul a dorit sa surprinda
drama omului modern fata in fata cu un destin orb.

O secventa reprezentativa pentru tema iluziei comunicarii apare in al treilea tablou si

implica intanlirea lui Iona cu Pescarul I si Pescarul II, ambii surzi si muti. Acestia poarta cate o
barna in spate, facand trimitere la mitul lui Sisif, pentru a simboliza destinele pe care trebuie sa
ni le asumam. Dorind sa mascheze singuratatea, Iona pretinde a avea o discutie cu cei doi. Iluzia
comunicarii este privita umoristic, intrucat personajul le gaseste o scuza pentru mutenie ,,-

2
Prostul de mine! Eu le tot turuiam din gura si ei ar fi avut de lucru.’’. Secventa subliniaza ideea
ca oamenii nu comunica cu adevarat unii cu ceilalti.

O alta secventa, ilustrativa pentru iluzia libertatii apare in tabloul al doilea cand, ajuns
in burta pestelui, Iona va incerca sa se adapteze, sa-si demonstreze ca este liber, desi didascaliile
indica contrariul ,,-Pot sa merg, uite, pot sa merg incolo (merge intr-o directie pana se izbeste de
o limita) /(intorcandu-se, calm) - Si pot sa merg si incoace (merge, acelasi joc)/ - Pot sa merg
unde vreau. Fac ce vreau.’’.

Viziunea despre lume surprinde un univers in care omul nu are nicio sansa de evadare,
iar fericirea, libertatea si comunicarea sunt doar iluzii. Viata este vazuta ca un set de cercuri
concentrice, care se multiplica la nesfarsit si blocheaza individul. In acest univers , ,, problema
este daca mai poti iesi vreodata din ceva odata ce te-ai nascut.’’

Titlul este un element de paratext care anticipa continutul si mesajul ideatic al textului.
Contine numele personajuluiu idee, Iona. Într-un interviu privind semnificaţia dramei, Marin
Sorescu afirma: „Îmi vine pe limbă să spun că Iona sunt eu... Cel care trăieşte în Ţara de Foc este
tot Iona, omenirea întreagă este Iona, dacă-mi permite. Iona este omul în condiţia lui umană, în
faţa vieţii şi în faţa morţii”. ". Iona intruchipeaza umanitatea in general, aflata in cautarea iesirii
dintr-o situatie existentiala imposibil de rezolvat, acel "alt orizont".

Din punct de vedere compozitional, piesa este alcatuita dinr-o succesiune de patru
tablouri, in care planul exterior, din primul si ultimul tablou, alterneaza cu planurile lumii
interioare, din al doilea si al treilea tablou. Relaţiile spaţiale se definesc prin imaginar, plaja şi
burţile peştilor fiind metafore ale existenţei umane. Se poate discuta si despre spaţiul închis,
psihologic al protagonistului, care îşi pune întrebări şi îşi răspunde.Timpul este neprecizat,
mitic..

In tabloul I, la inceput de text, sunt stabilite atat decorul, cat si modul in care trebuie
jucata piesa. Iona sta pe malul marii si, deşi îşi doreşte peştele cel mare, prinde numai „fâţe”.
Langa el are un acvariu in care pescuieste in zilele cu ghinion, atunci când vede „că e lată rău ”,
pentru a-si masca esecul. Este realizata o paralela om-peste: viata este plina de nade frumos
colorate, iar noi oamenii ,, la fel cu pestii, alergam dupa cea mai mare pentru a observa intr-un

3
tarziu ca ni s-a terminat apa” . Personajul isi pierde ecoul, iar la final de tablou este inghitit de
peste.

Tabloul al II-lea se petrece în „interiorul Peştelui I”. Apare prima referire la parabola
biblica: Iona este ironic afirmand ca isi aminteste doar partea cu omul inghitit de chit, nu si
invatatura. Umorul si logosul sunt la Marin Sorescu incercari disperate de ca da un sens
absurdului existential si de a musamaliza tragismul destinului uman. Eroul lui Sorescu vorbeste
fara oprire, incercand sa nu admita crudul adevar: viata este o capcana, comunicarea cu ceilati nu
este autentica, libertatea nu exista, iar noi, oamenii, suntem in esenta singuri. Spre exemplu,
realizand ca fusese inghitit cu tot cu cutit, pe care putea sa-l utilizeze pentru a se elibera, Iona se
amuza la gandul ca pestele era, probabil, fara prea multa experienta: ,,Dar se poate, mai mustetea
sa faci tu o imprudent ca asta?![…] O fi tanar’’. Situatia este prilej de reflective si, ca de obicei,
gluma este insotita de un comentariu amar ,, -Ar trebui pus un gratar la intrarea in orice suflet
(…) ca sa nu poata intra nimeni in el cu cutitul’’. Logosul (cuvantul) si umorul sunt cele doua
arme pe care Iona le are in lupta cu absurdul. Umorul este unul amar, intors. Rasul plin, adevarat,
este inlocuit de grimasa, Nu de putine ori, o situatie apparent comica duce la reflectii dureroase.
Dealtfel, Recunoaste ca linistea il ingrozeste ,,- Sa vad daca pot sa si tac’’/ ,,-Nu pot, imi e
frica.’’ În finalul tabloului, Iona devine visător şi se simte ispitit să construiască „o bancă de
lemn în mijlocul mării”, pe care să se odihnească „pescăruşii mai Iaşi” şi vântul.

Tabloul al III-lea se desfăşoară în „interiorul Peştelui II”, care înghiţise, la rândul său,
Peştele I şi în care se află o „mică moară de vânt”, care poate să se învârtească sau să nu se
învârtească, simbol al zădărniciei. Ideile asupra cărora meditează Iona în acest tablou se referă la
viaţă, la condiţia omului în lume, la ciclicitatea existenţială a vieţii cu moartea: „dacă într-adevăr
sunt mort şi-acum se pune problema să vin iar pe lume?”. Iona crede ca nu isi vede geamanul
pentru ca are vederea proasta ,,- De mult trebuia sa imi pun eu ochelari.’’. , "neglijezi azi,
neglijezi maine, ajungi sa nu-ti mai vezi fratele". Se închipuie o mare şi puternică unghie, „ca de
la piciorul lui Dumnezeu”, o armă cu care începe să spintece burţile peştilor, despărţind
„interiorul peştelui doi de interiorul peştelui trei”.

Apare ideea ca existenta este formata dintr-un sir nesfarsit de vieti. Iona i-ar spune mamei
sale ,,mi s-a intamplat o mare nenorocire (…) mai naste-ma odata’’ pentru ca ,, ne scapa mereu
ceva in viata’’, „Tu nu te speria numai din atâta şi naşte-mă mereu”. Scrie o scrisoare pe o

4
bucata de piele din podul palmei si o pune intr-o basica , pe care o sparge din greseala mai tarziu.
Vede scrisoarea si este convins ca ii apartine unui naufragiat care se vaicareste. Cu aceasta
ocazie, constata singuratatea in lume si faptul ca,, daca ar trece scrisoarea din o mana in mana tot
pamantul, nimeni ,,de pe pamant sau din cer’’ nu ar ridica un deget ca sa-l ajute. La final de
tablou este ingrozit pentru ca o suta de ochi ai pestilor nenascuti il privesc.

Tabloul IV il prezinta pe Iona cu o „barba lui lungă şi ascuţită”, semn ca omul a

petrecut o viata intreaga in cautarea unei cai de evadare. Pune mana streasina la ochi si vede o
burtă de peşte, după care se zăreşte „alt orizont” care este „o burtă de peşte uriaş”, apoi „un şir
nesfârşit de burţi. Ca nişte geamuri puse unul lângă altul”. Meditând asupra relaţiei dintre om şi
divinitate, Iona nu are nicio speranţă de înălţare, dorind doar un sfat de supravieţuire, „noi,
oamenii, numai atâta vrem: un exemplu de înviere”, după care fiecare se va duce acasă ca „să
murim bine, omeneşte”, însă „învierea se amână”.

Drama umană este aceea a vieţii apăsătoare, sufocante, din care nimeni nu poate evada în
libertate: „Problema e dacă mai reuşeşti să ieşi din ceva, o dată ce te-ai născut. Doamne, câţi
peşti unul într-altul!”. Toţi oamenii sunt supuşi aceluiaşi destin de muritor, toate „lucrurile sunt
peşti. Trăim şi noi cum putem înăuntru”.

Isi pierde memoria, amintirile sunt departe, înceţoşate sugerând părinţii, casa copilăriei,
şcoala, poveştile şi nu-şi poate identifica propria viaţă, întrebându-se ce o fi fost „drăcia” aceea
„frumoasă şi minunată şi nenorocită şi caraghioasă, formată de ani, pe care am trăit-o eu?”.

La final de tablou isi aminteste cine este ,,Iona.Eu sunt Iona’’. In acest moment are un
moment de revelatie, isi da seama ca,, E invers.Totul e invers’’. Rosteste ,, Razbim noi cumva la
lumina’’ si isi spinteca abdomenul. N.Manolescu, intr-un articol intitulat ,,Triumful lui Iona’,’
considera ca gestul final al eroului nu este o sinucidere, ci un triumf asupra mortii. . ,,Sinucidere
ar fi fost asumarea esecului (…)Adevarata maretie a lui Iona este de a fi luat cunostinta de sine,
de forta sa: de aici inainte, el va putea fi ucis, dar nu infrant". Iona realizeaza faptul ca
adevarurile fundamentale trebuie cautate in noi, nu in afara noastra. Pe tot parcursul textului
personajul actionase din interior catre exterior, insa totul era invers.

Din punct de vedere al stilului, acesta este metaforizat. Este utilizata ironia, umorul
negru, absurdul, paradoxul, simbolurile sunt alternate cu meditaţiile despre viaţă, moarte,

5
oameni, lucruri. Textul abunda in simboluri: acvariul, marea, pestii simbolizeaza viata ca o
capcana. Cei doi pescari simbolizeaza imposibilitatea comunicarii, barnele pe care le poarta in
spinare simbolizeaza destinul, gestul final al eroului simbolizeaza triumful asupra unei existente
absurde. Labirintul este un alt simbol important: viata este un labirint presarat cu multe capcane,
in care omul este dator sa lupte pentru a-si gasi identitatea. Intreg textul propune intrebari cu
privire la singuratate, fericire, destin, libertate si chiar existenta lui Dumnezeu.

In concluzie, temele textului,………. se armonizeaza cu viziunea despre lume ………….