Sunteți pe pagina 1din 5

PORTOFOLIU CURS „DEZVOLTAREA COMPETENŢELOR DE EVALUARE”

TEMA 3 – ELEMENTE DE DEONTOLOGIE A EVALUĂRII ÎN CONDIŢIILE CREŞTERII


CALITĂŢII ACTULUI EDUCAŢIONAL

Constantin Cucoş propune dascălilor în cartea sa, Pedagogia (ediţia 2006), un


moment de reflecţie asupra unei probleme care a fost deseori afirmată ca acută: „Dacă
„premianţii de azi” nu vor fi acceptaţi premianţi mai târziu? Şi dacă viaţa nu mai
valorizează ceea ce şcoala a considerat că merită a fi aplaudat?” (p. 377)
Tot pedagogia afirmă însă că idealul educaţional trebuie să anticipeze o societate a
viitorului, ale cărei concepte sau fundamente axiologice înca nu le cunoaştem, doar le
intuim. Dar care sunt valorile ce nu vor fi nicicând perimate? Consider că evaluarea azi se
leagă strans de o educaţie axiologică, de idealul educaţional al societăţii de mâine. Ceea
ce astazi accept, măsor şi apreciez ca valoros trebuie să fie temelia pentru ceea ce mâine
voi transmite ca valabil, autentic, util pentru societate şi pentru dezvoltarea personală a
indivizilor maturi.
De aceea, evaluarea este un moment foarte util atât pentru evoluţia imediat
următoare a unui demers educativ, cât şi pentru conturarea acestuia într-un viitor mai
îndepărtat. Evaluarea este astfel o componentă formativă continuă, importantă pentru
individ şi pentru societate. E însă, de cele mai multe ori, una subiectivă, pentru că
presupune interacţiunea unor subiectivităţi umane. Să renunţi la subiectivitate în evaluare
e imposibil; e poate foarte util să lupţi împotriva subiectivismului generat de simptome
precum: lipsa de principii clare, anxietatea, distorsionarea datelor, etichetarea. E foarte
util să renunţi la iluzia obiectivităţii depline, a măsurării absolute a competenţelor în
favoarea unei descrieri detaliate a factorilor de moment ai performanţei şi a raportării la
standarde profesionale negociate real de participanţii la actul evaluativ. Cu toate acestea,
însă, putem face fiecare dintre noi o tentativă de a evalua corect, obiectiv, putem, cel
puţin să ne punem nişte întrebări referitoare la această problemă şi să căutăm răspunsuri.
Artificialitatea unui cadru de examen care impune de la început „dispozitive de
provocare a conduitelor” (Jean- Marie Barbier,1985, după C. Cucos, p. 370) duce la
înţelegerea anxioasă a actului evaluativ şi la invalidarea rezultatelor obţinute. Sunt dintre
cei care cred într-o mai mare obiectivare a acestui proces, într-o reaşezare într-un firesc
natural al învăţării, în conceperea evaluării ca pe o modalitate optimistă de a sublinia

1
îmbogăţirea cu care ieşi dintr-o activitate de învăţare. Greşeala nu trebuie abordată ca o
permanentă ameninţare a sancţionării sau ca modalitate de clasificare a elevilor, ci mai
degrabă ca o etapă importantă în învăţare, ca o şansa de a progresa conştient de propriul
demers. Evaluarea de proces este o deschidere necesară pentru a surprinde complexitatea
formării copilului pe parcursul şcolarităţii şi validarea comportamentelor asimilate. De
asemenea, evaluarea prin metode alternative oferă o îmbogăţire extraordinară a
modalităţilor de a surprinde elevul din perspective foarte diverse, în oglinzi multiple care
să dezvăluie aspecte ale complexităţii personalităţii sale. Toate progresele făcute de un
elev pot fi anulate la un examen de două ore, deoarece, dacă acesta obţine o notă mică
(datorită unui evaluator mai mult sau mai puţin subiectiv), îşi va pierde stima de sine şi
tot edificiul pe care am încercat să îl construim ca dascăli se va prăbuşi.
Evaluarea şcolară are implicaţii social-morale, ea vizează părinţii, comunitatea
socială, relaţiile dintre profesori, interesul pe care societatea îl manifestă faţă de
rezultatele procesului evaluativ este tot mai pregnant. De aceea, evaluarea şcolară merită
să fie analizată şi din perspectiva deontologiei profesiunii de educator.
În „Dicţionarul explicativ al limbii române” „deontologia” este definită ca
„disciplina care se ocupă cu datoriile ce trebuie îndeplinite”, deci profesorul, prin
activitatea lui are de îndeplinit o datorie faţă de elev, familie, societate şi chiar faţă de
propriile aspiraţii şi convingeri de a fi un bun educator.
În vederea eficientizării actului de evaluare trebuie avute în vedere câteva reguli
simple şi uşor de urmat de către orice profesor evaluator. Astfel, înainte de orice trebuie
construită o imagine pozitivă despre evaluare. Evaluarea nu trebuie asociată cu eşecul, cu
sancţiunea sau controlul, ci cu posibilitatea de reflectare asupra rezultatelor, cu formarea
unei imagini cât mai corecte despre sine, nu numai cu lipsurile pe care le are, dar mai ales
cu calităţile pe care le poate valorifica şi dezvolta de aici încolo. Orice profesor ar trebui
să-şi proiecteze evaluarea o dată cu proiectarea conţinutului şi să prezinte ce se aşteaptă
de la elevi, ce progrese vor trebui să facă: o probă care este precedată de prezentarea
obiectivelor de evaluare se va dovedi mult mai eficientă decât una la care elevul nu ştie la
ce să se aştepte. Pentru profesor, evaluarea este un prim instrument ce îi conferă o
imagine asupra acţiunii sale.
Apoi nu trebuie utilizată evaluarea pentru alte scopuri decât cele pentru care este
ea proiectată.

2
 Evaluarea de orice fel nu trebuie să pedepsească, ci să stimuleze pentru etapa
următoare a învăţării! Cel care învaţă trebuie să înţeleagă că evaluarea are scopul
de a-l informa obiectiv asupra a ceea ce mai are de învăţat.
 Evaluarea trebuie proiectată cu scopul judecării stadiului de dezvoltare a
achiziţiilor individului, fiind o parte componentă a procesului de învăţare, chiar
dacă este realizată de altcineva decât cel care este implicat în procesul de predare
– învăţare.
 Datele obţinute în urma aplicării unei probe nestandardizate nu trebuie
generalizate, pentru că această generalizare poate produce multe erori de
interpretare.
 Aplicarea unei probe de evaluare trebuie să respecte regulile sale proprii şi reguli
generale de aplicare, care presupun obiectivitate prin uniformitatea aplicării
probei.
 Interpretarea rezultatelor trebuie înţeleasă ca o parte componentă obligatorie a
evaluării, şi ea se face, în funcţie de tipul de evaluare, în faţa celor evaluaţi,
rezultatele trebuind să fie cât de repede posibil făcute publice în cazul unei
evaluări cerute de o instituţie.
 Există o curbă a randamentului fiecărui elev care, în general, se poate stabili
pentru anumite perioade. Nu este indicat să facem evaluări care se încheie cu
notarea elevilor la începutul sau la sfârşitul unei săptămâni!
 Nu este obligatoriu să facem notări pentru orice tip de evaluare şi oricum putem
folosi mai multe posibilităţi de apreciere a rezultatelor.

Dacă ar fi să mă refer acum exclusiv la evaluarea naţională (prezentă la noi în forma


tezelor unice şi a bacalaureatului), aş spune că aceasta reprezintă o probă definitorie
pentru destinul unui elev. Din acest motiv, profesorii evaluatori trebuie să îşi asume nişte
responsabilităţi imense. În acest context, problema obiectivităţii se pune într-un mod mai
mult decât serios. Aş putea să avansez câteva soluţii pentru această problemă, dar fără
pretenţia de a susţine că sunt cele mai bune. În primul rând, o probă de evaluare trebuie
să se axeze pe itemi obiectivi, lucru destul de greu de realizat pentru disciplina pe care o
predau (limba şi literatura română), în cadrul căreia creativitatea ocupă locul dominant.
S-ar putea, însă, cel puţin, evita subiectele cu soluţii controversate, care permit

3
interpretări infinite. În al doilea rând, ar trebui să se insiste pe respectarea de către
profesorii evaluatori a baremului. Aceasta trebuie să fie unanimă, pentru a se elimina
situaţiile în care unii corectori sunt extrem de indulgenţi, interpretând baremul după
bunul plac, iar alţii sunt mult prea exigenţi, pentru că respectă strict baremul. În al treilea
rînd, este necesară o formulare clară a obiectivelor. Ştiind de ce evaluăm, ne va fi mult
mai uşor să facem acest lucru. Nu în ultimul rînd, trebuie să realizăm o analiză serioasă,
deplin conştientă a rezultatelor, a modului în care s-a evaluat, pentru a evita apariţia
ulterioară a aceloraşi nereguli.

În concluzie, evaluarea rezultatelor şcolare a fiecărui elev în parte trebuie să fie


într-o oarecare măsură obiectivă, dar această obiectivitate nu trebuie ridicată la rang de
ideal, deoarece profesorul trebuie de asemenea să ţină seama de personaliatatea şi de
capacităţile mai mult sau mai puţin dezvoltate ale elevului evaluat în raport cu
personalitatea şi capacităţile altor elevi.
Procesul de evaluare presupune realizarea mai multor operaţii, care vizează
măsurarea, interpretarea şi aprecierea datelor obţinute, precum şi adoptarea deciziilor.
Evaluarea este procesul prin care se stabileşte dacă sistemul educational îşi
îndeplineşte funcţiile, dacă obiectivele propuse sunt realizate.

Deontologia evaluării presupune astfel un nou mod de raportare la valori.


Societatea nu mai impune un cod unic, ci îi responsabilizează subiectiv pe cei implicaţi în
actul evaluării la nivel micro sau macrosocial. La nivelul sistemului, promovarea unor
valori prin cuvânt, dar şi prin fapte, fluidizarea parcursului didactic dinspre obiective
(rezultate aşteptate) înspre evaluare (cu măsuri ameliorative), depăşirea stadiului de
eternă tranziţie şi de veşnică întemeiere a fiecărui parcurs ar fi paşii de dorit în viitor.
Continuarea firească a tuturor etapelor, adunarea feed-back-urilor şi reorganizarea
spre îmbunătăţire, nu spre reîntemeiere ar putea ajuta la conturarea unei viziuni mai clare,
unitare, la nivelul practicii şcolare şi ar înlatura anxietăţile unei activităţi aflate mereu sub
semnul schimbării.
Reaşezare, încurajarea progreselor, corectarea greşelilor în mod firesc,
promovarea unor valori autentice, evaluarea procesului început acum douăzeci de ani şi
abordarea integrată, optimistă a noilor tendinţe sunt nu doar elemente de îmbunătăţire a

4
demersului fiecărui dascăl în parte, ci şi un semn al profesonalizării sistemului nostru de
învăţământ şi în particular a componentei sale evaluative.
Poate că, astfel, îi vom ajuta pe premianţii de azi să nu se simta inutili într-o
societate de mâine pe care ei au văzut-o doar prin lentila unui învăţământ încă imatur,
bulversat de schimbări nesfârşite. Poate că astfel persoanele valoroase de azi, vor rămâne
persoanele valoroase de mîine şi nu vom mai asista la răsturnările axiologice drastice la
care astăzi reacţionăm cu un gest de neputinţă.

S-ar putea să vă placă și