Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi

Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport

Specializarea Kinetoterapie şi Motricitate Specială

REFERAT LA DISCIPLINA KINETOTERAPIA ÎN GERIATRIE

Profesor îndrumător: Lucaci Paul

Studenţi: Gavril Alexandru Mircea

Semestrul ll
Anul universitar 2018-2019
 Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi
Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport
Specializarea Kinetoterapie şi Motricitate Specială

GONARTROZA

Profesor îndrumător: Lucaci Paul

Studenţi: Gavril Alexandru Mircea

Semestrul ll
Anul universitar 2018-2019
 Gonartroza

Gonartroza este una din formele reumatimului degenerativ. Boala reumatismala

degenerativa, se mai numeste si artroza, si in functie de localizarea ei poate fi gonartroza
(la genunghi), coxartroza (la sold) si spondiloza (la coloana vertebrala).
Gonartroza este mai frecventa la femei si afecteaza de obicei pe cele care au trecut
de 40 de ani. Cauzele sunt multiple, de obicei fiind vorba de dereglari la nivel metabolic
si hormonal, insa poate aparea si ca urmare a unor traumatisme. Dereglarile la nivel
hormonal ce apar la menopauza (insuficienta ovariana) fac ca femeile ajunse la aceasta
etapa a vietii, sa fie predispuse la gonartroza. Suferinzii de diabet, guta precum si obezii
se confrunta cu aceeasi problema. Trebuie amintite si problemele circulatorii: varice,
flebite, dar si cele rezultate ca urmare a inaintarii in varsta care duc la agravarea
gonartrozei.
Boala se manifesta prin umflarea articulatiei si prin dureri violente. De obicei
durerea este mult mai puternica atunci cand bolanvul merge sau depune efort. Printr-un
examen radiologic amanuntit se poate sti daca este vorba de existena unui lichid
intraarticular sau din contra de ingustarea articulatiei si prezenta unor osteofiti,
deformatii, sau a unor corpi liberi in articulatie.
Tratamentul consta in prima faza a bolii in administrarea antiinflamatoriilor si
masarea zonei cu unguente cu acelasi efect. Repausul are un efect benefic, calmand
durerea.
O serie de proceduri si tratamente balneo-climaterice sunt recomandate suferinzilor
de gonartroza. Foarte eficiente sunt impachetarile cu parafina, hidroterapia, termoterapia,
electroterapia. De asemenea apele sarate sau cele surfuroase din statiunile balneare sunt
cunoscute ca avand efecte miraculoase, reusind sa vindece problemele reumatismale.
Impachetarile cu namol si gimnastica medicala atenueza durerile si dupa un tratament
indelungat efectele vor fi simtite.
Clasificare.

Gonartrozele considerate primitive - apar ca urmare a reducerii rezistentei cartilajului,

cu o predilectie marcată la femei, spre vârsta menopauzei. Din 4 pacienti cu gonartroză, 3
sunt femei. Sunt frecvent întâlnite asocierile cu obezitatea (între 45 si 65 %) si cu
varicele (între 20 si 44% din cazuri). Debutul clinic se situează la 50 de ani, localizată
fiind de obicei la nivelul compartimentului femuro-patelar, pentru a difuza cu timpul la
întreaga articulatie.
Gonartrozele secundare - apar după modificari în structurile arhitecturale ale
genunchiului. Debutul clinic este mai precoce, în a III-a sau a IV-a decadă a vietii, este de
obicei unilateral si nu se însoteste de modificări artrozice ale celorlalte articulatii..
Statisticile medicale dau în prezent 53 % forme aparent primitive, fată de 47 % forme
secundare. Gonartrozele obezilor sunt si ele secundare prin supraîncărcarea impusă
genunchilor.

Mecanisme de producere ale gonartrozei

Una dintre principalele componente ale articulatiei genunchiului este cartilajul

hialin. Acesta este compus din 95% apa si matrice cartilaginoasă extracelulară si 5%
condrocite. În timpul functionării normale a articulatiei genunchiului, când asupra
articulatiei se exercită o presiune, cartilajul hialin eliberează apa pe care o contine în
spatiul intraarticular si în capilarele si venulele din vecinătate, iar când acea presiune
încetează, cartilajul hialin reabsoarbe apa pe care a eliberat-o, se hiperhidratează si îsi
absoarbe cu această ocazie si substantele nutritive de care are nevoie.
Când, la un moment dat, articulatia este supusă la eforturi mai mari decât poate ea
să ducă (statul mult în picioare, mersul exagerat de mult pe jos, purtarea unor greutăti
mari în mâini sau pe spate, supraponderea, obezitatea si uneori traumatismele - căzături,
lovituri, accidente) încep procesele
de degenerare, de degradare. În final se ajunge ca la nivelul cartilajului să apară
discontinuităti,întreruperi ale cartilajului, eroziuni, neregularităti pe suprafata cartilajului
hialin, care avansează continuu si se ajunge la ulceratii si la pierderea completă a
cartilajului în anumite zone ale articulatiei.

Scaderea in greutate si gonartroza

- Se pare ca greutatea crescuta precede dezvoltarea gonartrozei si nu vice versa

- Obezitatea-asociata cu slabiciunea cvadricepsului, ceea ce face ca la atacul solului cu
talonul absorbtia socului sa fie scazuta si sa creasca incarcarea pe genunchi
- Studiile au aratat ca slabiciunea pe extensie precede dezvoltarea gonartrozei si nu invers
- Scaderea in greutate este asociata cu reducerea riscului de debut si de progresie a
gonartrozei
- Restrictii calorice si de grasimi, cresterea activitatii fizice, comportament alimentar
corespunzator
Simptomatologia acestei afectiuni:

Simptomul principal al gonartrozei este durerea cu localizare la nivelul genunchiului sau

cu iradiere pe muschii coapsei sau gambei. Durerea este descrisă ca o senzatie de arsură
locală, durerea poate fi prezentă la mobilizare sau si în repaus. Pe lângă aceasta îi este
asociată impotenta functională si mobilizarea dificilă a articulatiei si a oaselor care o
alcătuiesc.
De asemenea pacientul mai poate acuza:
- tumefactia genunchilor;
- modificarea temperaturii cutanate locale;
- aparitia crepitatiilor sau cracmentelor.
Tratamentul complex al gonartrozei

Tratamentul pacientilor cu gonartroză este foarte complex. Se recomandă

combinarea tratamentului farmacologic cu fizioterapia, si în cazurile avansate interventia
chirurgicală. Dacă pacientul este supraponderal si nu slăbeste, adesea terapia nu este
eficienta deoarece articulatia este supusă în continuare unui stres semnificativ.

Terapia medicamentoasa

Medicamentele utilizate se pot cataloga în câteva grupe principale:

Medicamente cu actiune lentă, adică fără efecte antiinflamatorii. În acest grup, intră:
sărurile de aur, penicilina,etc.
Medicamente antiinflamatorii nesteroidiene (AINS) sunt medicamente cu actiune
imediată antiinflamatorie, antialgică.

Electroterapia sau căldura profundă se aplică pentru efectul antalgic şi musculotrop. Se

folosesc toate frecventele de curent:
• curent galvanic în special sub forma ionogalvanizării;
• bai galvanice, galvanizări, ionoforeză (de ex. cu ClCa2);
• curenti diadinamici, pentru efecte antalgice si miorelaxante si vasculotrofice;
• curenti interferentiali cu efect decontracturant şi antalgic;
• ultrasunete cu efecte antalgice, decontracturante antifibronzante, de asuplizare a
structurii periarticulare.
Sedintele de electroterapie se aplică zilnic timp de 10-30 minute, iar numărul lor este de
10-12 zile.

Laserterapia reprezintă amplificarea luminii prin emisie stimulată de radiatii şi este un

adjuvant pretios în afectiuni reumatologice.
Laserterapia are efect: analgezic,miorelaxant, antiedematos, accelerarea microcirculatiei

Masajul are un rol principal chiar de la începutul programului de recuperare, datorită

efectelor favorabile care în functie de manevrele utilizate pot fi : efect antalgic si
miorelaxant; stimularea propriocepţiei cu mentinerea tonusului muscular;efectul
circulator si biotrofic tisular local (tonifiant).

Tratamentul kinetoterapeutic al gonartrozei

Acest tratament este alcatuit dintr-un program de exercitii pasive, active, active cu
rezistenta, program elaborat in functie de evolutia bolii si de stadiul acesteia, de catre un
kinetoterapeut. In nici un caz sedintele de kinetoterapie nu se pot desfasura la domiciliul
pacientului fara supravegherea medicala a unui kinetoterapeut.
Tonifierea musculara
- Slabiciunea cvadricepsului reprezinta cel mai important predictor al limitarilor
functionale ale membrului inferior
- Extensorii puternici pot scadea impulsul incarcarii membrului inferior prin incetinirea
fazei de decelerare dinaintea atacului cu talonul; se asociaza cu scaderea durerii si a
dizabilitatii
- Se va urmari refacerea fortei extensoare pentru ultimele 20 grade
- Se executa izometrii ( daca exista inflamatie, cu precautii ptr pacientii cardiaci ),
izotonii in lant kinetic deschis si inchis
Mobilizare articulara
- In primul rand pentru castigarea extensiei complete, apoi pentru marirea flexiei
( posturari, mobilizari active, pasive, stretching pentru cvadriceps si ischiogambieri )
- Pentru activitati functionale – 70 grade ptr mers pe teren plat, 83 pentru urcat scari, 93
pentru ridicare de pe un scaun + extensie completa
Efectele exercitiului fizic:
- Refacere/mentinere mobilitate articulara – unghiuri de mobilitate utila (ex ROM, ex
stretching)
- Refacere tonus muscular – forta musculara, rezistenta, control muscular, control motor
si coordonare, stabilitate articulara (ex isotonice, ex in lant inchis)
- Echilibru si stabilitate
- Echilibru si proprioceptie- se pare ca un program aerobic de mers este eficace
- Protectie articulara
- Complianta la exercitiu terapeutic-activitatea fizica in primele luni este cel mai puternic
predictor al compliantei pe termen lung

Terapie ocupationala
- Rezistenta afectata-tehnici de conservare a energiei-rol important in maximizarea
independentei functionale; aceasta trebuie sa se faca cu cel mai mic efort posibil, scopul
nu este sa scada nivelul activitatii individuale, ci sa creasca calitatea vietii
- In caz de deficit in ADL-uri-se folosesc dispozitive ajutatoare
- Sporturi permise-inot, ciclism, canotaj
Conditionarea aeroba si terapia acvatica
- Cuprinde exercitii de conditionare aeroba, in special hidrokinetoterapie in bazine sau la
cada trefla-cu dispozitive flotoare, nu este necesara abilitatea de a inota
- Include un program zilnic de mers-efect aerobic+un grad de incarcare articulara pentur
a ajuta la nutritia cartilajului-usor accesibil in orice statiune balneara
- Limiteaza progresia bolii, scade durerea, creste mobilitatea, creste socializarea si scade
depresia
Curele balneare
- Au scop profilactic, terapeutic si de recuperare
- Factori naturali terapeutici ( ape minerale, namoluri )
- Metode terapeutice fizicale-termoterapie, hidroterapie, electroterapie, terapie prin
miscare, aplicare de factori mecanici

Obiectivele tratamentului kinetoterapic sunt:

Combaterea durerii si a inflamatiei se realizează prin terapia medicamentoasa:

analgezice, antiinflamatoare nesteroidiene.
Evitarea deformărilor si a posturărilor vicioase se realizează prin posturări
care au rolul de a reduce flexumul.Se porneste de la pozitia de amplitudine maximă
permisă de redoare si cu ajutorul unor forte exterioare cu actiune prelungită în timp se
încearcă cresterea unghiurilor de miscare.
Pentru mentinerea sau refacerea fortei musculare se efectueaza exercitii
izometrice pe diferite grupe musculare cum ar fi ischiogambierii( situati pe fata
posterioara a coapsei) si cvadricepsul(situat pe fata anterioara a coapsei).
Refacerea stabilitătii se obtine prin exercitii de tonifiere a muschiului cvadriceps
care face extensia gambei pe coapsă, prin îngreunarea miscărilor si contractii izometrice (
încordări ale muschiului fără deplasare de segmente).
Cele mai indicate pozitii de lucru sunt: sezând, culcat si putin stând cu sprijin, sunt
indicate miscările în apa caldă, care usurează executia.
Exercitiu pentru tonifierea muschiului cvadriceps:
Pacientul în decubit dorsal, cu coapsa întinsă si gamba în afara mesei, membrul inferior
flectat, se sprijină cu piciorul pe masă, kinetoterapeutul face priză pe fata dorsală a
piciorului si pe fata anterioară distal pe gambă: pacientul execută extensia gambei fiind
contrat de kinetoterapeut.
Reluarea mersului. De obicei, mersul începe între cârje fără încărcare, apoi se
încarcă cu 8-10% din greutatea corporală. Încărcarea crescând progresiv, când aceasta
depăseste 50% se trece la sprijin în baston.
Gestionarea pe termen lung (inclusiv adaptarea mediului la domiciliu, initierea unui
program de recuperare ambulatorie sau la domiciliu, tratamentul in statiune etc)
Este important ca pacientul sa respecte regulile de profilaxie secundara care alcatuiesc
“igiena ortopedica” a genunchiului:
 Mentinerea greutatii corporale normale
 Evitarea ortostatismului si a mersului prelungit
 Mersul cu sprijin in baston
 Evitarea pozitiilor de flexie maxima
 Evitarea mentinerii prelungite a unei anumite pozitii a genunchiului
 Miscari libere de flexie-extensie dupa un repaus mai prelungit si inainte de
trecerea in ortostatism
 Corectarea cu sustinatoare plantare a piciorului plat
 Evitarea tocurilor inalte
 Evitarea traumatismelor directe

Sporturi recomandate: inot, ciclism, canotaj

Tratament balnear in statiuni cu bioclimat sedativ-indiferent, excitant-solicitant in functie
de patologia asociata, mai ales in statiuni care poseda bazine pentru hidrokinetoterapie;
Se va recomanda reamenajarea locuintei corespunzator cu nevoile actuale ale bolnavilor
cu gonartroza:
o plasarea obiectelor cu utilizare mai frecventa pe rafturi cu inaltimea situata
intre talie si piept
o inlocuirea cazii cu cabina de dus, daca este necesar plasarea unui scaun in
interiorul acesteia
o plasarea obiectelor in frigider pe rafturile din compartimentul superior
o accesul in locuinta (daca aceasta este situata la un nivel superior) se va
face cu ajutorul liftului pentru a evita urcatul/coboratul scarilor
o inaltarea scaunului de toaleta pentru a evita flexia maxima a genunchilor
o plasarea unor bare de sprijin pe peretii camerelor
o scaune inalte

Obiective generale:
- Combaterea durerii si a inflamatiei;
- Evitarea deformarilor si a posturilor vicioase;
- Mentinerea fortei musculare;
- Refacerea stabilitatii si a mobilitatii articulare;
- Recuperarea mersului.

Mijloace folosite:
- Posturarea genunchiului afectat;
- Mobilizari pasive, active;
- Exercitii izometrice;
- Exercitiu static si dinamic;
- Exercitii cu rezistenta.

Programul de recuperare(60min):

Perioada de incalzire(10min):
1. Mers cu ridicarea cate unui genunchi la piept.
2. Mers ghemuit (pasul piticului) – 8 pasi; 8 pasi pe varfuri cu bratele sus.
3. Alergari cu lovirea sezutului cu calcaiele.
4. Sarituri ca mingea cu aterizari pe varfuri, genunchii fiind usor indoiti.
5. Urcarea din alergare cu genunchii indoiti a 5-6 trepte.
6. Coborarea a 5-6 trepte prin sarituri ale ambelor picioare(ca vrabia).

Perioada propriu-zisa(40min):
Exercitii de postura:
1. Subiectul se afla in decubit dorsal cu membrul inferior afectat sprijinit (la 40°) pe
un rulou, se mentine genunchiul in extensie prin propria greutate.
2. Subiectul se afla in decubit ventral cu gambele in afara planului patului, pe
treimea inferioara a gambei se pune un saculet de nicip, se mentine genunchiul in
extensie.
3. Subiectul se afla asezat pe un scaun cu piciorul sprijinit pe un scaun plasat in fata,
pe genunchi se pune un saculet cu nisip, se mentine genunchiul in extensie.

Exercitii propriu-zise:
1. Din decubit dorsal kinetoterapeutul realizeaza mobilizari ale rotulei (transversal si
longitudinal).
2. Din decubit dorsal, kinetoterapeutul realizeaza mobilizari pasive ale genunchiului,
insistandu-se pe rotatia interna fiind destul de limitata.
3. Subiectul se afla in decubit dorsal cu un sac de nisip sub genunchi si executa
ridicarea gambei, mentinand cateva secunde.
4. Subiectul se afla in decubit ventral, gleznele sunt fixate la spalier si incearca sa
execute flexia genunchilor contractand muschii ischiogambieri.
5. Subiectul se afla asezat pe sol cu genunchii extinsi si executa o contractie
izometrica a ischiogambierilor, apasand cu calcaiele pe sol.
6. Subiectul se afla in decubit dorsal cu o minge medicinala prinsa intre picioare si
executa flexia-extensia genunchilor.
7. Subiectul se afla in decubit ventral cu picioarele in afara suprafetei de sprijin,
acesta executa flexia plantara, se aplica si cu rezistenta.
8. Subiectul se afla in decubit lateral si executa rotatii ale piciorului si ale gambei cu
genunchii in diverse unghiuri de flexie.
 9. Subiectul se afla in ortostatism cu fata la spalier si executa ridicari pe varfuri
simultan sau alternative pe un picior.
10. Subiectul se afla in ortostatism, pe o planseta balansoare incercand sa-si pastreze
echilibrul.

Perioada de revenire(10min):
1. Din pozitia sezand cu palmele pe genunchi, se executa extensii si flexii
alternative sau simultane din glezna(varf-calcai). Se repeta de 6 ori.
2. Din pozitia sezand, cu picioarele intinse si ridicate la nivelul scaunului se
executa rotiri din glezna. Se repeta de 3x3 ori.
3. Din ortostatism cu palmele pe solduri se executa balansari inainte si inapoi ale
cate unui membru inferior. Se repeta de 3x3ori.
4. Din ortostatism se executa scuturarea alternativa a membrelor inferioare. Se
repeta 30 de secunde.
5. Alergare usoara. (2 ture)

1. Refacerea tonusului muscular al cvadricepsului ca extensor şi

"zăvorâtor" al genunchiului s-a realizat prin :
a) exerciţii izometrice :
- decubit dorsal: se contractă puternic cvadricepsul;
- decubit dorsal: kinetoterapeutul cu o mână menţine coapsa pe
planul patului, iar cealaltă mână sub călcâi. Pacientul încearcă să ridice, extins
membrul inferior ;
- sezând, cu gamba în extensie, se execută contracţii ;
- sezând sau decubit dorsal, cu genunchii flectati, lipiţi puternic unul
de altul; se comanda contracţia pentru extinderea gambei, fără să se execute,
continuând să se ţină strâns lipiţi genunchii;
b) exerciţii cu rezistenţă progresivă:
- decubit dorsal, genunchii îndoiţi, se execută extensia gambei, în
timp ce kinetoterapeutul opune rezistenţă la nivelul treimei inferioare a gambei.
Contrarezistenta se va aplica la diverse grade de flexie a genunchiului;
- sezând, gamba sănătoasă peste cea a membrului afectat
execută contrarezistenţă ;
- sprijin pe genunchi si pe palme, se extind genunchii ca sa se
ajungă in sprijin pe mâini şi pe vârfurile picioarelor;
- pacientul în decubit ventral sau sezând, instalaţie cu scripete si
contragreutăţi care se prind de gleznă; genunchiul în flexie 90° se execută
extensia gambei ;
- pacientul în decubit dorsal, cu coapsa întinsă, gamba în afara
patului,membrul inferior opus flectat, se sprijină cu piciorul pe pat; priza se face
pe faţa dorsală a piciorului şi pe faţa anterioară distală pe gambă; se
execută flexia dorsală a piciorului şi în continuare extensia gambei
în totalitate - se opune rezistentă ;
- pacientul sezând, se fixează la nivelul gleznei greutăţi cu valori
progresive şi se ridică (extensia genunchiului ) până apare oboseala musculară.
(exerciţii De Lorme).
 2. Recuperarea cvadricepsului ca stabilizator în zona de stabilitate
critică între 60° - 90° flexie, prin creştere de forta şi rezistenţă.
Tipuri de exerciţii globale si selective:
- pacientul in decubit dorsal cu coapsa intinsă, gamba în afara patului,
membrul inferior opus flectat se sprijină cu piciorul pe pat; kinetoterapeutul, face
priză pe faţa anterioară a coapsei, distal, şi pe gambă tot distal; pacientul
încearcă flexia coxo-femurală, blocată de kinetoterapeut, executa în continuare
extensia gambei contra rezistenţei;
- pacientul în decubit dorsal, cu coapsa întinsă gamba în afara
mesei; membrul inferior opus flectat se sprijină cu piciorul pe pat;
kinetoterapeutul face priză pe faţa dorsala a piciorului şi pe faţa anterioară
distal pe gambă; pacientul execută
flexia dorsală a piciorului, apoi în continuare extensia gambei; mişcările sunt
contrate în aşa fel încât flexia dorsală a piciorului să fie complet blocată, dar
extensia gambei sa-şi urmeze amplitudinea în totalitate;
- variantă - membrul inferior afectat pleacă de la poziţia de triplă
flexie, kinetoterapeutul se opune la extensia piciorului (flexie
plantară), apoi în continuare la extensia gambei care se execută
concomitent şi cu întinderea coapsei;
- decubit dorsal articulaţia coxofemurală flectată la 90°, din aceasta
poziţie se execută extensia genunchiului cotra unei rezistenţe ;
- decubit dorsal membru inferior în uşoară flexie a
genunchiului (10°), kinetoterapeutul apucă rotula tragând-o în jos şi în afară; se
comandă extensia completă, cu fracţionarea rotulei în sus şi înăuntru ;
- exerciţii la bicicleta ergometrică ;
- genuflexiuni (până la 50° din flexia totală).

3. Tonifierea ischiogambierilor se face la nivelul celor 15°-20° de final

de extensie la genunchiul instabil.
a.) exerciţii izometrice:
- decubit dorsal, kinetoterapeutul aşează o mână pe faţa anterioară a
gleznei, iar cu cealaltă sub genunchi încearcă sa-l flecteze, pacientul
menţinându-l însă extins;
- decubit ventral, sub glezna anterioară se pune un sac de nisip în
aşa fel încât genunchiul să flecteze cu 15° - 20°; kinetoterapeutul aplică o
rezistenţă cu mâna în spaţiul popliteu. Pacientul încearcă să extindă
genunchiul contra rezistenţei mâinii.
b.) exerciţii cu contrarezistenţă:
- pacientul în decubit dorsal, soldul în flexie, genunchiul extins, se
face extensia coapsei cu rezistenţă la nivelul talonului;
- pacientul în sezând, gambele încrucişate (cea a membrului afectat
deasupra), se execută contrarezistenţă cu gamba sănătoasă din decubit ventral,
instalaţie la scripeţi ;
 - decubit dorsal, cu coapsa la marginea patului; kinetoterapeutul face
priza pe faţa dorsală a coapsei şi pe talpa; pacientul execută o flexie de coapsă,
apoi o extensie de picior, în continuare flectând genunchiul ;
- decubit dorsal cu coxofemural şi genunchiul uşor flectat, glezna în
poziţie indiferentă: prizele sunt aplicate pe faţa anterioara a coapsei şi dorsală a
piciorului, kinetoterapeutul opunându-se flexiei coapsei şi flexiei dorsale a
piciorului ;
- pacientul in decubit dorsal, cu gamba atârnând la marginea mesei,
membrul inferior opus îndoit, cu piciorul pe masa, articulatia coxofemurală este în
uşoară adducţie genunchiul în rotaţie internă, iar piciorul în adductie ;
kinetoterapeutul face priză pe condilul intern şi pe marginea externă a
antepiciorului; pacientul execută o adducţie a coxofemuralei şi duce vârful
piciorului lateral în adducţie ;
- pacientul în decubit dorsal, membrul inferior afectat in
flexia genunchiului şi coxofemuralei, celalalt în sprijin pe pat; se porneşte de la
flexia cu abductia coxofemuralei, extensia genunchiului si adductia
piciorului contra prizelor kinetoterapeutului, pacientul executând
extensia şi o uşoară adducţie a coxofemuralei,
cu flexia şi rotaţia externă a gleznei şi adducţia genunchiului ;
- din decubit heterolateral membrul inferior opus flectat, iar membrul
inferior afectat în uşoara flexie: pacientul ridică genunchiul prin abducţia şi
rotaţia externă a coxofemuralei, apoi ridică antepiciorul prin rotaţia externă
a genunchiului şi adducţia piciorului; contrarezistenţa se aplică pe faţa
lateroexternă a piciorului.

4. Antrenarea tensorului fasciei lata şi a tricepsului sural.

- pacientul in decubit dorsal, membrul inferior opus in sprijin cu talpa
pe pat, gamba celuilalt membru inferior în afara patului, coapsa în uşoară
adductie; pacientul execută o flexie cu rotaţie internă a CF, concomitent
cu abductia CF, continuând cu flexia - rotaţia externă a
genunchiului si cu abductia piciorului; priza se aplică distal pe
coapsa deasupra genunchiului si pe faţa externă a genunchiului;
- în sprijinul unipodal, membrul inferior afectat poartă o sanda de
reeducare, pe care este fixată o greutate la partea anterointernă; pacientul va
duce piciorul în sus si lateral;
- decubit ventral pe un plan înclinat; se ridica corpul în sus prin
împingerea piciorului în flexie plantară; la început cu ambele picioare, apoi numai
cu piciorul afectat;
- din stând, ridicări pe vârfuri.
Refacerea mobilităţii articulare a genunchiului până la limite funcţionale
este un alt obiectiv important pe lângă stabilitate şi forţă, şi se realizează
întotdeauna în paralel. Se utilizează:
- mobilizări ale rotulei în plan transversal şi longitudinal;
- posturări pentru reducerea flexum-ului de genunchi: pacientul în
decubit ventral, cu gamba în afara mesei, cu un săculeţ de nisip sub genunchi;
stând pe un scaun cu piciorul întins pe un alt scaun, se aplică greutăţi pe
genunchi;
- exerciţii autopasive şi active cu propria greutate a corpului şi cu
îngreunări;
- tehnici de facilitare.
Tipuri de exerciţii:
- pacientul în decubit ventral, membrul inferior întins, piciorul in flexie
dorsală, vârful sprijinit pe pat; pacientul execută extensia totală a genunchiului;
- pacientul în decubit ventral, membrul inferior întins, gamba în afara
suprafeţei de sprijin, pacientul execută extensia genunchiului la maxim, prin
atârnarea liberă a gambei la marginea patului, obligând astfel genunchiul la
maxim de extensie;
- pacientul în decubit dorsal, gamba atârnând în afara patului; se
execută flexii şi extensii ale gambei cu propria greutate;
- decubit dorsal, coapsa la 90°, se lasă gamba sa cada liber apoi se
execută extensia completă;
- decubit dorsal, membrul inferior afectat întins la verticală, pacientul
execută flexia din genunchi, mâinile apucă de sub genunchi şi ajută la
menţinerea membrului inferior pe verticală, flexia executându-se în virtutea
gravitaţiei prin greutatea gambei;
- patrupedie, sprijin pe vârful picioarelor şi mâini, ridicarea
genunchilor de pe suprafaţa patului pana la extensia completă;
- decubit ventral, genunchii îndoiţi, gamba membrului inferior sănătos
va ajuta la efectuarea flexiei genunchiului afectat impingându-l şi obligându-l la o
flexie accentuată, peste 90°;
- decubit ventral, de glezna membrului inferior afectat este prins un
cordon elastic, capetele cordonului sunt în măinile pacientului care-l trage,
obligând genunchiul bolnav la o flexie accentuată;
- stând cu faţa la scara fixă, ridicarea pe vârful picioarelor cu
extensia maximă a genunchiului, coborâre pe călcâie, vârfurile în sus, mentinând
extensia genunchilor;
- stând cu faţa la scara fixă, îndoirea genunchilor (semiflexie),
revenire cu ridicare pe vârfuri. Pentru a facilita o poziţie antalgica se folosesc
tehnici de relaxare bazate pe izometrie, tehnica de " relaxare - opunere" si
tehnica de stabilizare ritmică. Aceste tehnici cu efect de relaxare, decontracturare
au ca rezultat şi creşterea mobilităţii articulare.
- pacientul în decubit dorsal, în decubit ventral (cu coapsa la 90°)sau din
sezând; pacientul lasă relaxat membrul inferior, kinetoterapeutul prinde gamba
cu o mână, cu cealaltă fixând coapsa şi execută lent dar ferm o flexie a gambei;
în momentul în care pacientul simte durerea de întindere a genunchiului va
declanşa o extensie cu toata forţa de care este capabil cvadricepsul.
Kinetoterapeutul opune rezistenta. Această fază durează 5-6 secunde după care
pacientul relaxează brusc cvadricepsul, moment în care kinetoterapeutul mai
forţează câteva grade pe flexie; pauză 2 minute. Pe şedinţa se fac 3-5 încercări.
Bibliografie:
1. Tudor Sbenghe - ,,Kinetologie profilactica terapeutica si de recuperare”, Editura
Medicala, Bucuresti, 1987.

2. Tudor Sbenghe - ,,Bazele teoretice si practice ale kinetoterapiei”, Editura Medicala,

Bucuresti, 1990.