Universitatea Tehnica "Gheorghe

Asachi" Iasi
Facultatea de Constructii de
Masini si Management
Industrial Iasi

Proiect Managementul fabricatiei in IMM-uri

Nume : Donosa George Daniel

Grupa: 4506

2017-2018

1
 APICULTURA

Abundenţa şi varietatea resurselor melifere din flora spontană şi

cultivată a României asigură din belşug hrana albinelor, de primăvara
foarte timpuriu, până toamna târziu. După aderarea României la
Uniunea Europeană, apicultorii trebuie să fie foarte bine pregătiţi
pentru a putea deveni parteneri de piaţă cu apicultorii din Uniunea
Europeană.
Un apicultor, pentru a avea o stupină model, trebuie să cunoască:
-aspecte legate de creşterea albinelor (biologia familiei de albine cu
rol în dinamica sezonieră a dezvoltării acesteia; viaţa şi activitatea
familiei de albine);
-să aplice tehnologii apicole astfel încât interesul său economic să se
armonizeze cu particularităţile biologice ale albinei;
-să cunoască tehnologia de obţinere, recoltare şi prelucrare a
produselor apicole;
-să cunoască aspecte legate de managementul şi marketingul apicol
care contribuie la creşterea productivităţii muncii, a diversificării şi
sporirii producţiilor apicole (miere, polen, propolis şi ceară), la
creşterea securităţii alimentare şi a protecţiei sanitar – veterinare a
albinelor;
-să cunoască modalitatea de valorificare a resurselor melifere,
specifice zonei respective, în scopul obţinerii unor producţii mai mari
şi de calitate.

2
 Toate aceste cunoştinţe se dobândesc dacă apicultorul are propria
sa stupină unde va îmbina teoria cu practica.
Cunoaşterea, în complexitatea lor, a obiectivelor enumerate mai
sus se pot realiza cu succes prin studierea şi aplicarea eficientă a
informaţiilor prezentate în cadrul acestui proiect prin care se
promovează tehnologii apicole de îngrijire a albinelor în vederea
valorificării superioare a resurselor melifere din flora spontană şi
cultivată; consolidarea exploataţiei apicole de tip comercial;
menţinerea calităţii produselor apicole; realizarea de produse apicole
conform resurselor melifere existente şi a potenţialului productiv al
albinelor autohtone.
Sintetizând rolul şi importanţa albinelor în economie şi viaţa
oamenilor, creşterea albinelor este înainte de toate o importantă
ramură a agriculturii care prezintă interes atât din punct de vedere
economic şi social pentru produsele obţinute (miere, polen, propolis,
ceară, etc.), cât şi ecologic ca urmare a polenizării plantelor.
Practica apicolă reuşeşte prin specificul său să creeze relaxare şi
satisfacţie apicultorului atât prin contactul permanent cu natura, cât şi
prin activitatea cu o specie fascinantă prin hărnicie, disciplină şi
organizare socială.
În prezent, prin tehnologii speciale, apicultorul poate pregăti
familiile de albine pentru volorificarea culesurilor de primăvară,
menţinerea acestora în stare activă în perioada de vară, creşterea de
albine tinere şi asigurarea rezervelor de hrană de calitate în sezonul de
toamnă pentru buna organizare a iernării albinelor. Toate acestea sunt

3
etape deosebit de importante în îngrijirea familiilor pentru satisfacerea
condiţiilor necesare pregătirii albinelor în vederea valorificării
superioare a resurselor melifere din flora spontană şi cultivată.
De asemenea, adăpostirea şi întreţinerea familiilor de albine în
diferite sisteme de stupi cu volum reglabil care să permită dezvoltarea
în cursul anului de unităţi biologice puternice cu spaţii suficiente
pentru depozitarea culesurilor de nectar acumulate, constituie un
factor important pentru obţinerea unor producţii mari de miere
necesare atât albinelor, cât şi producătorilor apicoli.
Intreţinerea diferenţiată a familiilor de albine potrivit condiţiilor
pe care le oferă zonele bio-apicole din ţara noastră are, de asemenea, o
importanţă deosebită în economia apicolă întrucât asigură, pentru
fiecare tip de cules, o metodologie specifică de întreţinere a albinelor
ce diferă în mare măsură, ca perioadă de timp şi tehnică de lucru, la
stupinele amplasate în zona de stepă faţă de stupinele situate în zona
colinară sau de munte.
Pentru a înţelege comportamentul şi viaţa albinei în stup, pentru
a învăţa corect posibilităţile de a îngriji şi exploata albinele, în
concordanţă cu modul natural de desfăşurare a vieţii lor, este necesar
acest proiect.
Prin elaborarea acestui proiect se urmăreşte crearea unui sector
apicol competitiv care să facă faţă concurenţei de pe piaţa Uniunii
Europene şi dacă privim şi mai îndeaproape lucrurile, rezultă că
apicultura este o meserie exactă şi dură pentru exercitarea căreia cei

4
care o practică trebuie să aibă o pregătire profesională
corespunzătoare.
Ocupaţia de apicultor presupune:
-competenţele necesare pentru executarea lucrărilor de îngrijire a
albinelor diferenţiat pe sezoane, hrănire corespunzătoare şi apărarea
împotriva bolilor, dăunătorilor şi a altor factori nocivi;
-valorificarea producţiei în condiţii economice avantajoase şi
realizarea profitului în economia de piaţă;
-relaţii de colaborare reciproc avantajoase cu cultivatorii de culturi
agricole;
-capacitatea de concentrare, de mobilizare, tenacitate, curaj,
promptitudine şi desfăşurarea activităţii în condiţii de stres, legate de
capriciile naturii;
-aprovizionarea cu materii prime şi materiale necesare bunei
desfăşurări a tuturor celorlalte activităţi specifice în stupină.

FAMILIA DE ALBINE

Un bun specialist în creşterea şi exploatarea familiilor de albine

trebuie să cunoască în primul rând aspectele legate de biologia,
componenţa şi evoluţia familiei de albine.

5
 Albina meliferă face parte din Ordinul Hymenoptera, familia
Apidae, genul Apis, specia mellifera. Albina (Apis mellifera) are
următoarele însuşiri:
 asigură convieţuirea unui număr mare de indivizi în cadrul unei
familii;
 instinctul social care a condus la divizarea muncii între membrii
unei familii privind recoltarea, prelucrarea şi depozitarea în stup
a unei rezerve mari de hrană, într-un timp relativ scurt;
 instinctul de constituire a fagurilor din ceara secretată de
propriul organism;
 hrănirea şi îngrijirea puietului, a mătcii;
 instinctul de apărare a cuibului;
 comunicarea specifică între indivizi prin zumzet şi mişcări cu
semnificaţie (dansul albinelor);
 perceperea schimbărilor atmosferice, autoreglarea şi adaptarea
la condiţiile diferite de mediu;
 asigură consumul curent de hrană, rezervele necesare iernării şi
perioadelor lipsite de cules, precum şi o cantitate însemnată de
miere pe care o recoltează apicultorul.

Componenţa familiei de albine:

Viaţa socială a albinelor are ca unitate funcţională familia care este

alcătuită din mai mulţi indivizi (15.000 – 60.000), al cărui număr
depinde de puterea familiei de albine şi de perioada ei de dezvoltare în

6
cadrul evoluţiei biologice anuale. Relaţiile dintre toţi membrii familiei
de albine sunt de interdependenţă, astfel încât nici un individ nu poate
supravieţui în afara organizării de familie.
Matca: → este singura femelă perfectă a fiecărei familii de albine
care depune ouă din care se dezvoltă albinele lucrătoare, trântori şi
mătci. Se deosebeşte de celelalte albine prin caracteristicile fizice
următoare: are corpul mai lung, capul mai mic, abdomenul alungit şi
subţire, aripile nu acoperă corpul, iar culoarea este mai puţin deschisă
decât a albinelor. Deşi are ac matca nu înţeapă omul, acest organ fiind
folosit la fixarea ouălelor în celule şi în timpul luptei cu alte mătci.
Matca are cea mai lungă viaţă datorită hranei - lăptişorul de
matcă – pe care o primeşte din abundenţă de la albinele lucrătoare pe
tot parcursul vieţii. În general, matca trăieşte 3 ani, dar uneori 6 ani.
În cadrul familiei este înconjurată permanent de o gardă formată
din 10 – 12 albine lucrătoare care o însoţesc în permanenţă pe fagure,
o hrănesc şi preiau de pe abdomenul acesteia „substanţa de matcă” pe
care îl distribuie tuturor albinelor din stup.
Depune într-o zi până la 3.000 de ouă, iar într-un sezon activ
între 150.000 – 200.000 ouă.
Trântorii: → sunt reprezentanţii masculi ai familiei de albine şi se
dezvoltă în celulele mai mari clădite special pe marginea fagurilor. În
mod normal, trântorii apar în stupii dezvoltaţi în perioada
premergătoare roirii (mai – iunie) şi dispar treptat în lunile iulie –
august.

7
 Aceştia au corpul mare, abdomenul gros, aripi lungi care
depăşesc abdomenul şi nu au ac. În stup, au rolul de a asigura
perpetuarea speciei şi a realiza un regim termic normal pentru
creşterea puietului.
Trântorii, în număr de 2.000 – 3.000 indivizi, trăiesc 6 – 8
săptămâni şi sunt liberi să migreze de la o familie la alta.
Albinele lucrătoare: → formează numărul cel mai mare de indivizi
din cadrul familiei de albine, număr care variază în cursul unui an în
funcţie de anotimp, intensitatea culesului, prolificitatea mătcii: la
începutul primăverii între 15.000 – 20.000, în timpul verii între 40.000
– 60.000, iar toamna între 20.000 – 30.000. Acestea se deosebesc de
matcă şi trântori prin corp care este mai mic şi abdomenul este egal cu
lungimea aripilor.
Albinele lucrătoare execută tot complexul de activităţi necesare
existenţei familiei de albine:
-recoltarea nectarului şi a polenului;
-depozitarea şi prelucrarea acestora;
-hrănirea şi îngrijirea puietului, diferenţiat pe vârste;
-constituirea fagurilor;
-reglarea şi menţinerea temperaturii optime în cuib;
-păzirea stupului de duşmani;
-realizează coeziunea între indivizii familiei;
-menţin existenţa familiei prin creşterea şi schimbul între
generaţii;

8
 -asigură înmulţirea şi perpetuarea speciei prin creşterea
reproducătorilor şi roirea naturală.
Longevitatea albinelor lucrătoare este determinată de anotimp şi
activitate, respectiv în sezonul activ (cresc puietul, clădesc faguri şi
culeg nectar şi polen) trăiesc 30 - 40 de zile; iar primăvara şi toamna,
când activitatea este redusă, trăiesc 50 – 60 de zile.

Hrana în cadrul familiei de albine:

Pentru hrănire albinele folosesc:

Mierea → este principala sursă de hrană datorită conţinutului
mare în glucide (aproximativ 80%) care asigură necesarul energetic al
albinelor. Un conţinut mare de glucoză determină cristalizarea
puternică şi nu este indicat ca acest tip de miere să fie folosită ca
rezervă de hrană pentru iarnă, deoarece cristalele de glucoză nu pot fi
dizolvate de albine şi mor prin înfometare. Necesarul de miere pentru
o familie de albine, într-un an, se apreciază că este de 90 – 100 kg.
Nectarul → este recoltat de albine şi depozitat în celulele
fagurilor de către o altă albină care îl preia de la culegătoare. Producţia
de nectar depinde de: specia meliferă, stadiul de înflorit, poziţia florii
pe tulpină, compoziţia şi umiditatea solului, lumină, vânt, precipitaţii
şi temperatura atmosferică. Nectarul se transformă în miere în urma
unor procese fizice şi chimice.
Polenul → este unica sursă de proteină din hrana albinelor, el
fiind factor limită în creşterea puietului, datorită conţinutului mare de

9
proteine. Proteinele sunt necesare în producerea cerii, a lăptişorului de
matcă, a formării rezervelor de iernat din corpul adipos, fapt ce
asigură longevitate albinelor de iernat. Vitaminele şi enzimele din
polen au mare valoare biologică şi sunt biocatalizatori ai proceselor
metabolice ale albinelor. În funcţie de puterea familiei de albine şi de
producţiile apicole pe care le realizează, consumul de polen al unei
familii variază între 15 – 55 kg. Consumul de polen al unei familii
care creşte puiet şi clădeşte faguri este de aproximativ 30 de ori mai
mare decât consumul unei familii care nu are de crescut puiet şi faguri.
Păstura → se formează din polen şi are un conţinut mai redus
de proteine şi lipide decât polenul. Rama cu păstură se aşează lângă
puiet, în partea dinspre diagramă. Rezerva de păstură pe familie este în
funcţie de dezvoltarea familiei de albine şi trebuie să fie de 1 – 3 rame.
Păstura constituie rezerva de proteină a albinelor peste iarnă, pe baza
ei fiind posibilă reluarea activităţii de ouat a mătcii, implicit de
creştere a puietului.
Zahărul → este un aliment energetic care substituie mierea în
acţiunea de stimulare a ouatului mătcilor în perioada de iarnă şi la
sfârşitul verii – începutul toamnei sau în completarea rezervelor de
iernat, când proporţia acestuia nu trebuie să depăşească 50% din
totalul rezervelor de hrană. Turtele de şerbet peste iarnă se
administrează familiilor de albine numai în caz de necesitate.
Înlocuitorii de polen: → se administrează albinelor numai în
cazul lipsei totale de polen sau păstură în stup sau în cazul unui cules
redus de polen în natură, când creşterea de puiet este în pericol.

10
Substanţele care se folosesc în aceste situaţii sunt: lapte praf degresat,
făină de soia degresată, drojdie de bere. Aceste substanţe proteice se
administrează albinelor în turte de 500 – 600 grame de şerbet, în care
proporţia înlocuitorilor de polen nu trebuie să depăşească 10%.
Apa: → este indispensabilă vieţii albinelor, corpul lor conţinând
70 – 80% apă. Albinele folosesc apa în amestec cu mierea şi polenul
pentru hrănirea larvelor şi pentru asigurarea umidităţii optime în cuib.
Consumul de apă al unei familii de albine este dependent de puterea
familiei de albine, de sezon, de cules, de cantitatea de puiet şi poate fi
de 50 – 200 grame pe zi primăvara şi 300 – 500 grame vara. În lipsa
culesurilor de nectar sau în perioadele de arşiţă, consumul de apă al
albinelor este mare, fapt de care trebuie să ţină cont apicultorul şi să
pună permanent apă în adăpători. De asemenea, adăpătorul trebuie
instalat (în pastoral) înainte de a deschide stupii după transport, pentru
ca albinele, la ieşirea din stup să găsească apa şi să se obişnuiască cu
locul lui pentru a nu depista surse de apă poluate. Locul unde se
instalează adăpătorul trebuie să fie umbrit, pentru a împiedica
încălzirea şi evaporarea excesivă.

Relaţiile de nutriţie în familia de albine

În relaţia de nutriţie între albine un rol important îl are mirosul,

recepţionat în momentul contactului antenelor a doi indivizi. Astfel,
mirosul de grup facilitează cedarea hranei, pe când mirosul străin

11
poate să declanşeze stări de respingere şi agresivitate sau de cedare a
hranei.
În cadrul relaţiilor de hrănire între indivizii aceleiaşi familii de
albine apar următoarele situaţii:
 Relaţiile de nutriţie între albinele lucrătoare:
Între albinele lucrătoare are loc un permanent schimb de hrană. Acest
schimb de hrană este mai intens în perioada creşterii de puiet şi mai
redus toamna, când cantitatea de puiet scade sau încetează creşterea
acestuia. Durata contactului de hrănire între indivizi este mare când în
stup sunt suficiente rezerve de hrană şi apă şi foarte scurtă, când nu
sunt rezerve în stup.
 Relaţiile de nutriţie între matcă şi albinele lucrătoare:
În acest tip de relaţie, matca este hrănită, aproape toată viaţa, cu
lăptişor de matcă de către o suită de 10 – 12 doici care îi administrează
această hrană la interval de 10 – 15 minute, în momentul când matca
ouă şi stă nemişcată. Matca se hrăneşte cu miere când eclozionează şi
este în cuşcă.
 Relaţiile de nutriţie între trântori şi albinele lucrătoare:
Trântorii sunt hrăniţi de către albine primele 4 zile de viaţă, când stau
pe fagurii cu puiet. După această perioadă, trântorii trec pe fagurii cu
miere şi se hrănesc singuri cu aceasta. Acest consum este mare după
vârsta de 15 zile, când trântorii ies la zborul de împerechere, iar
consumul unui trântor este de 3 ori mai mare decât al unei albine
lucrătoare. La sfârşitul ultimului cules de producţie din sezon, albinele
lucrătoare alungă trântorii din cuib, eliminândui pe fundul stupului

12
nepermiţându-le accesul la hrană. În următoarea etapă, ei sunt
eliminaţi treptat din stup în grupuri de 10 – 15 indivizi, aceştia murind
prin înfometare.

Viaţa familiei de albine

Familia de albine petrece un sezon activ – din martie până în

octombrie, şi o perioadă de relativă inactivitate – din noiembrie până
în februarie.
În funcţie de modificările cantitative şi calitative produse la
nivelul familiei de albine, pe parcursul unui an, se diferenţiază
următoarele perioade:
Perioada de creştere a albinei de iernat → august – septembrie.
Această perioadă urmează terminării ultimului cules de producţie.
Executarea la timp şi corect a lucrărilor din această perioadă asigură
buna evoluţie biologico – productivă a familiei de albine în anul
următor. Albinele obţinute în acestă perioadă trăiesc 7 – 8 luni, deci
mult peste media de viaţă a albinelor din sezonul activ deoarece nu
participă la culesuri, la creşterea puietului şi nici la formarea
rezervelor de hrană pentru iarnă, şi consumă mult polen asigurându-şi
rezerva de substanţe nutritive.
Perioada repausului de iarnă → are două etape:
-prima etapă începe o dată cu terminarea ecloziunii ultimului
puiet, în toamnă, şi ţine până la reluarea ouatului la matcă. Se
formează ghemul de iernat, când temperatura atmosferică este de 8 0C.

13
Durata acestei etape depinde de evoluţia temperaturii atmosferice, în
acest interval, precum şi de zona geografică;
-a doua etapă începe cu declanşarea ouatului la matcă şi ţine
până la eclozionarea primelor albine, când temperatura în ghem creşte
la 34 – 350C.
Perioada înlocuirii albinelor de iernat → începe odată cu apariţia
primelor albine tinere şi ţine până la zborul de curăţire, după care
consumul albinelor se intensifică. În această perioadă, în luna aprilie,
se realizează înlocuirea totală a albinei de iernat.
Perioada creşterii familiei de albine → are loc creşterea numărului de
indivizi în familia de albine. Ritmul creşterii este influenţat de puterea
familiei de albine, de hrană, de temperatura atmosferică, calitatea
mătcii. În condiţiile lipsei de hrană sau a unei cantităţi insuficiente,
apicultorul intervine cu stimulări, încă din luna martie, pentru a putea
valorifica culesul de salcâm.
Perioada înmulţirii naturale (roire)→ în această perioadă, datorită
blocării cuibului cu hrană şi puiet, precum şi a unui număr mare de
albine în cuib, familia de albine îşi reduce activitatea de cules
începând să crească botci de roire. În momentul în care matca depune
primele ouă în aceste botci se produce declanşarea roitului. Roiul
plecat poate lua aproximativ 50% din populaţia familiei, iar după
plecarea roiului, în stup iese prima matcă. Factorii care determină
roirea sunt: lipsa ventilaţiei, temperatura ridicată în cuib, lipsa
spaţiului, lipsa puietului larvar, vârsta mătcii. Apicultorul poate

14
corecta aceşti factori prin intervenţii tehnice făcute la timp în familia
de albine.
Perioada culesului → în funcţie de zonă, poate fi de aproximativ 3
luni.

Tehnologia creşterii şi întreţinerii familiei de albine

Amplasarea vetrei de stupină trebuie să se facă la distanţe

corespunzătoare faţă de drumurile publice, locuinţe şi să asigure toate
cerinţele necesare standardelor naţionale de mediu şi sanitar –
veterinare. Alegerea locului de amplasare a stupinei să se facă cu
profesionalism de către apicultor, urmărindu-se asigurarea condiţiilor
favorabile pentru creşterea şi sănătatea albinelor, precum şi realizarea
de producţii apicole corespunzătoare. De asemenea, terenul să fie
uscat, ferit de curenţi de aer şi vânturi puternice.
Stupăritul pastoral: Practica apiculturii intensive nu poate fi
concepută fără stupăritul pastoral care reprezintă o modalitate de
valorificare a surselor melifere situate peste limita de zbor a albinelor,
cu scopul obţinerii unor producţii ridicate de miere şi ceară, precum şi
de sporire a producţiei culturilor agricole.
Înainte de plecare în pastoral, apicultorul trebuie să execute
următoarele operaţiuni:
-se verifică integritatea exterioară a stupilor;
-se verifică sistemul de fixare de corp a fundului şi a capacului
stupului;

15
 -se scot din stup fagurii plini cu miere, cei slab fixaţi în rame sau
depreciaţi şi se înlocuiesc cu faguri goi şi rezistenţi, până se ajunge la
capacitatea maximă;
-se închide urdinişul şi se deschide orificiile de ventilaţie ale
stupilor.
Deplasarea familiilor de albine la sursa meliferă se face când 5 –
10% din flori sunt înflorite, de obicei vara pe timpul nopţii, iar
primăvara şi toamna, dacă timpul este răcoros, stupii pot fi transportaţi
şi ziua.
Când s-a ajuns la destinaţie, se aşează stupii cât mai aproape sau
în interiorul culturii melifere.
Zone bio-apicole în funcţie de tipul de cules:
1.Zona din Câmpia Română şi Dobrogea (tipul I de cules): se aleg
familii de albine cu ritm rapid de dezvoltare primăvara şi se
administrează hrăniri stimulatoare în vederea valorificării culesului de
la salcâm.
2.Zona din Podişul Moldovei (tipul II de cules): se administrează
hrăniri stimulatoare înaintea culesului de salcâm, între culesuri şi după
culesul de la tei.
3.Zona din Câmpia de Vest (tipul III de cules): se aleg familii de
albine cu dezvoltare precoce care să valorifice culesul de la salcâm (în
partea de nord a zonei), iar pentru restul zonei familii cu tendinţă
pronunţată spre roire naturală care valorifică bine culesurile slabe. Se
administrează hrăniri stimulatoare în perioadele deficitare.

16
4.Zona din Podişul Transilvaniei (tipul IV de cules): se practică
stupăritul pastoral la distanţe mari. Sunt necesare atât măsuri de
pregătire, cât şi menţinerea unor familii puternice pe tot sezonul,
deoarece zona se caracterizează prin culesuri de durată, dar de mică
intensitate.
5.Zona muntoasă (tipul V de cules): se caracterizează prin dezvoltarea
târzie a familiilor de albine; se practică stupăritul pastoral deoarece
apicultura staţionară nu dă rezultate.
6.Zona versanţilor Munţilor Carpaţi (tipul VI de cules): se
caracterizează prin dezvoltarea târzie a familiilor de albine. Din punct
de vedere apicol se caracterizează prin cules dominant la pomi, păşuni
şi fâneţe în toată perioada activă.

Principalele resurse melifere şi valorificarea profitabilă a acestora

Viaţa albinelor este dependentă şi în legătură directă cu existenţa

plantelor nectaro-polenifere, deoarece, spre deosebire de alte insecte,
hrana lor se bazează exclusiv pe produse de origine vegetală – nectar
şi polen.
Flora meliferă a României este bogată şi variată, cuprinzând
peste 300 de specii cu pondere nectaro-poleniferă. Pe întreg teritoriul
ţării noastre se găsesc însemnate rezerve de nectar şi polen, furnizate
de plantele melifere cultivate şi spontane cu perioadă şi durată de
înflorire diferite în raport de specie, altitudine şi data semănatului.

17
 Ponderea cea mai însemnată atât în ceea ce priveşte producţia de
miere-marfă, cât şi asigurarea culesurilor de întreţinere, dezvoltare şi
rezerve pentru iernare a albinelor o au speciile de salcâm, tei, floarea-
soarelui, leguminoasele furajere, păşunile şi fâneţele. Importanţă
deosebită în realizarea unor producţii constante de miere marfă au
sursele culesului de mană, care din punct de vedere al provenienţei
este de origine vegetală (secretată de plante), cu o pondere mai mică,
şi de origine animală, provenind de la anumite insecte (afide) care se
hrănesc cu seva plantelor, aceasta fiind în cantitate mai mare.
Mierea de mană este bogată în săruri minerale, apreciată de
consumatori, dar este dăunătoare sănătăţii albinelor când se găseşte
înglobată în rezervele de iernare.
Principalele plante care asigură producţii importante de miere-marfă
sunt:
Salcâmul alb (Robinia pseudacacia) ocupă în ţara noastră o
suprafaţă de 120.000 hectare, fiind localizat în special în zonele de
câmpie, constituind trupuri compacte de pădure. Salcâmul înfloreşte
abundent şi fructifică în fiecare an, atât în zonele de câmpie, cât şi în
cele colinare.
Cele mai bune şi constante culesuri de nectar dau pădurile
crescute pe solurile nisipo-argiloase, afânate, din zonele în care
prosperă şi viţa-de-vie. Declanşarea înfloritului la salcâm se produce
în jurul datei de 15 mai şi se prelungeşte până la sfârşitul lunii iunie, în
funcţie de altitudine şi condiţiile pedoclimatice ale fiecărei zone.

18
Salcâmul oferă apicultorilor realizarea a două şi chiar trei culesuri
succesive, cu condiţia să deplaseze stupinele de la o zonă la alta.
Cu familii de albine puternice, practicând stupăritul pastoral au
fost realizate frecvent producţii de 25 kg miere-marfă de salcâm /
familia de albine.
Teiul face parte din familia Tiliaceae, genul Tilia, care prezintă
un număr mare de specii şi varietaţi. În pădurile din ţara noastră se
găsesc trei specii mai importante: teiul cu frunza mare (Tilia platy
phyllos), Teiul pucios sau teiul cu frunza mică (Tilia cordata) şi teiul
alb sau teiul argintiu (Tilia tomentosa).
Speciile respective de tei ocupă o suprafaţă de 43.200 hectare în
pădurile unor judeţe din ţară cum ar fi : Tulcea, Iaşi, Caraş-Severin,
Ilfov şi Giurgiu.
Perioada de înflorire şi capacitatea nectariferă este diferită la
cele trei specii de tei, astfel: teiul cu frunza mare înfloreşte la
începutul lunii iunie şi produce 800 kg miere la hectar; la 10-14 zile
după acesta înfloreşte teiul pucios, care dă 1000 kg miere la hectar;
teiul argintiu înfloreşte în jurul datei de 20-25 iunie, are cea mai mare
capacitate nectariferă (1200 kg / hectar) şi se găseşte cel mai numeros
în compoziţia teişurilor. Durata înfloririi celor trei specii la un loc
totalizează 25-30 zile.
Culesul la tei nu prezintă gradul de intensitate de la salcâm,
totuşi se pot realiza zilnic, în condiţii meteorologice favorabile,
sporuri la cântarul de control ce variază între 1 şi 8 kg miere pe
familia de albine.

19
 Floarea-soarelui (Helianthus annus) face parte din familia
Compozitae, care cuprinde peste 20.000 specii. Pentru apicultură
prezină o deosebită importanţă, caracterizându-se printr-un mare
potenţial nectaro-polenifer. În ţara noastră se cultivă anual pe o
suprafaţă de 700.000-900.000 hectare, situându-se din acest punct de
vedere pe locul doi în Europa, primul loc fiind ocupat de Franţa.
Principalele zone de cultură pentru floarea – soarelui sunt situate
în judeţele Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov, Constanţa, Teleorman, Dolj,
Giurgiu, Brăila, Timiş, Arad, Buzău, Galaţi, zonele respective
îndeplinind cele mai bune condiţii de climă şi sol cerute de această
plantă.
Floarea-soarelui înfloreşte în a doua jumătate a lunii iunie şi
începutul lunii iulie, cu o durată de înflorire de 2-3 săptămâni, în
funcţie de hibrid, data semănatului şi mersul vremii. Florile galben –
aurii, grupate în inflorescenţe mari de tip capitul, sunt cercetate de
albine şi alte insecte polenizatoare din primele ore ale dimineţii, când
se deschid, eliberând nectar şi polen, cu care ocazie se face şi
polenizarea.
În funcţie de soi,condiţiile pedoclimatice şi culturale, producţia
de miere ce se poate obţine la 1 hectar cultivat cu floarea-soarelui este
de 34-130 kg.
Media producţiei de miere multianuală obţinută la culesul de
nectar de la floarea-soarelui reprezintă peste 40% din producţia totală
de miere realizată la nivel de ţară.

20
 Castanul comestibil este un arbore ornamental foarte r[sp\ndit
mai ales în judeţele Vâlcea, Bihor, Baia Mare şi Satu Mare. Castanul
furnizează în cursul lunilor iunie-iulie, un cules bogat familiilor de
albine. În anii favorabili se recoltează de la stupii transportaţi în
pastoral, la florile de castan, câte 8-10 kg miere de familie. Mierea
este de culoare galben-aurie şi cu un gust plăcut. Producţia de miere
este evaluată la 30-120 kg la hectar.
Castanul sălbatic este un arbore ornamental foarte răspândit în
grădini publice, parcuri, alei, bulevarde. Înfloreşte în lunile aprilie-
mai, fiind bine cercetat de albine. În anii favorabili, în anumite
regiuni, oferă nu numai cules de întreţinere dar şi de producţie. Mierea
este de culoare închisă şi de bună calitate. Cantitatea de miere la
hectar este apreciată la 30-100 kg.
Salcia creşte sub formă de arbori sau arbuşti în lunile umede,
precum şi în zona muntoasă, ocupând suprafeţe importante, mai ales
în bălţile din lunca Dunării. Salciile şi răchitele înfloresc timpuriu în
primăvară şi oferă nectar şi mai ales polen, foarte valoros pentru
întreţinerea şi dezvoltarea familiilor de albine în lunile martie-aprilie.
Producţia de miere se evaluează la 150 kg pe hectar.
Păducelul este foarte des întâlnit în pădurile de deal şi câmpie şi
înfloreşte în lunile mai-iunie. În pădurile de foioase, alături de arţari şi
alte specii melifere, dă de la începutul lunii mai până în iunie un cules
bun familiilor de albine, stimulând dezvoltarea lor în vederea culesului
principal de la salcâm sau alte plante melifere importante. Mierea
obţinută este de culoare deschisă, aromată şi foarte plăcută la gust.

21
 Amorfa sau salcâmul pitic este un arbust melifer cercetat de
albine pentru nectarul şi polenul său. Înflorirea are loc în lunile iunie-
iulie, durând circa 30 de zile. Este apreciat ca unul dintre valoroşii
arbuşti meliferi. Producţia de miere este evaluată la 50 kg pe hectar.
Cruşinul este un arbust melifer care înfloreşte în lunile mai-
iunie şi produce polen şi nectar. În asociaţie cu alte plante melifere
care înfloresc în acelaş timp, poate asigura nu numai un cules bun de
întreţinere ci şi de producţie. Producţia de miere se ridică la 35-100 kg
la hectar.
Lemnul câinesc este un arbust melifer răspândit în pădurile din
regiunile de câmpie şi deal, precum şi prin grădini, parcuri. Înfloreşte
în lunile iunie-iulie când asigură familiilor de albine un cules de
întreţinere şi uneori chiar de producţie. Arbustul dă o producţie de 20-
40 kg miere la hectar.
Zmeurul este un arbust melifer foarte valoros pentru apicultură.
Este mai des întâlnit în zona de munte şi de dealuri înalte, unde creşte
spontan şi înfloreşte în lunile iunie-iulie, având o durată de înflorire de
25 zile. Plantaţiile de zmeur din zona de câmpie înfloresc mai
timpuriu, în aprilie-mai şi durează 10-14 zile. Este un arbust foarte
apreciat de apicultori şi intens cercetat de albine pe toată durata
înfloririi. Producţia de miere variază în funcţie de condiţiile
pedoclimatice. Astfel, în zona de munte zmeurul produce 50-250 kg
miere la hectar, iar în zona de câmpie produce 50 kg la hectar. Mierea
este de foarte bună calitate, recoltându-se adesea în amestec cu mierea
de la flora de fâneaţă. Printre masivele de zmeuriş, mai importante

22
sunt cele de la Zărneşti şi Bran în judeţul Braşov, Secui, Lunca
Frumoasă şi Teleajen în judeţul Prahova, Petroşiţa şi Moreni în judeţul
Dâmboviţa, Vatra Dornei, Câmpulung, Gura Humorului şi Rădăuţi în
judeţul Suceava.
Murul este înrudit îndeaproape cu zmeurul şi este o plantă
meliferă bună. Înfloreşte în lunile iunie-septembrie şi asigură un cules
bun familiilor de albine, mai ales când acesta se asociază şi cu culesul
de laalte plante melifere din zona de pădure. Producţia de miere se
ridică la 50 kg la hectar.
Rapiţa de toamnă, specie anuală, este cultivată ca plantă
oleiferă datorită conţinutului ridicat în ulei al seminţelor. Rapiţa are o
importanţă deosebită în deyvoltarea familiilor de albine, înflorind în
luna aprilie şi acoperind golul de cules dintre culesul de la pomii
fructiferi şi cel de la salcâm. Înflorirea culturii durează aproape o lună,
iar producţiile de miere ce se pot obţine sunt de 35-100 kg la hectar.
Muştarul alb, specie anuală se cultivă pentru seminţele sale care
au un conţinut mare în uleiuri.
Semănatul se face primăvara cât mai timpuriu, iar înflorirea are
loc după aproximativ 40 zile de la semănat, cu o durată de 20-30 zile,
timp în care albinele cercetează intens florile cuşlegând nectar şi polen
din abundenţă. Producţiile medii de miere ce se obţin de la muştar în
anii normali sunt de 40 kg- hectar.
Coriandrul, specie anuală, cu tulpina înaltăde 30-70 cm, puţin
pretenţioasă la climă şi sol, dă producţii mari pe terenurile mai uşoare,
dar fertile, de tip cernoziom sau brun de pădure. Înflorirea se produce

23
în lunile iunie-iulie şi are o durată de aproape 30 de zile. Coriandrul
este o valoroasă specie meliferă, cantitatea de nectar pe floare fiind de
0,10-0,15 mg, iar producţiile de miere ce se pot obţine variind între
100 şi 500 kg la hectar. În zonele ce oferă condiţii optime de cultură
pentru coriandru se obţin frecvent 7-10 kg miere monofloră pe familia
de albine.
Dovleacul este o specie anuală cu tulpină târâtoare sau
agăţătoare, originar din America. La noi în ţară di cele 10 specii sunt
cultivate în cultură pură circa 15.000 hectare şi în culturi intercalate
peste 100.000 hectare. Cantitatea de miere pe un hectar cultură pură se
evaluează a fi de 40-45 kg la dovleacul furajer, 90-100 kg la
dovleaculalb şi 22-30 kg la dovleacul moscat. Producţia de polen la
hectar se evaluează la 52-58 kg la dovleacul furajer, 43-52 kg la
dovleacul alb şi 28-34 kg la dovleacul moscat.
Pentru culturile intercalate de dovleac se iau în calcul, atât
pentru miere cât şi pentru polen, o treime din valorile date mai sus
pentru culturile pure.
Bostănoasele, ocupă suprafeţe importante mai ales în culturi
intercalate, oferă culesuri târzii de întreţinere într-o perioadă când
flora meliferă este foarte săracă, de aceea trebuie identificate din timp
şi valorificate integral.
Dovlecelul, pepenii verzi, castraveţii, sfecla roşie şi spanacul
sunt plante legumicole de interes pentru apicultură, având în vedere
producţia de nectar şi polen de care beneficiază albinele în tot cursul
sezonului apicol.

24
 Lucerna este o specie erbacee, perenă cu sistem radicular bine
dezvoltat ce pătrunde până la 10 metri în pământ, conferind plantelor
o rezistenţă bună la secetă, făcând posibilă cultivarea acesteia în
regiunile de câmpie mai secetoase.
Înflorirea lucernei are loc în a doua jumătate a lunii mai la prima
coasă, şi în august-septembrie la a doua coasă. Producţia de nectar
variază între 0,09 mg şi 0,26 mg / floare cu o concentraţie în zahăr de
18-48 %, în funcţie de soi şi condiţiile pedoclimatice. Productia de
miere la hectar se evaluează la 25-30 kg la cultura neirigată şi 200 kg
la cultura irigată.
Trifoiul roşu este o specie furajeră perenă ce creşte spontan sau
cultivată în nordul ţării şi în zona dealurilor subcarpatice. Cultura
trifoiului ocupă, în ţara noastră suprafeţe ce oscilează în jurul valorii
de 200.000 hectare, dând bune rezultate în zonele cu climat răcoros şi
umed indiferent de terenul pe care se cultivă.
Trifoiul înfloreşte din luna mai până în septembrie. Producţia de
nectar pe floare este de 0,01-0,03 mg, iar producţia de miere la hectar
este evaluată la 25-50 kg. În anii favorabili când secreţia de nectar este
bună, îndeosebi la coasa a doua, când florile sun mai puţin dezvoltate,
se realizează culesuri de producţie, recoltele de miere ajungând la 15-
20 kg pe familia de albine.
Sparceta este o specie perenă cultivată pentru nutreţ dar este şi o
bună plantă meliferă. Înflorirea sparcetei cultivate are loc în lunile mai
– iunie, la 60-70 zile de la pornirea în vegetaţie şi durează 15-25 zile.
Producţia de nectar pe floare oscilează între 0,3-0,9 mg, iar

25
concentraţia în zahăr a nectarului este de 38-605, evaluându-se o
producţie de miere la hectar între 120 şi 300 kg.
Izma – plantă perenă, este cultivată în lume ca plantă medicinală
şi aromatică pe mari suprafeţe de teren. Înmulţirea izmei se face destul
de uşor pe cale vegetativă. Înflorirea culturilor de izmă se produce în
lunile iunie-august furnizând nectar şi polen familiilor de albine.
Cantitatea de nectar pe floare este de 0,02-0,04 mg, producând o
cantitate de miere la hectar ce variază între 100 şi 200 kg.
Izma broaştei este una din cele mai valoroase specii melifere
din Deltă şi zona inundabilă a Dunării unde ocupă suprafeţe
importante. Tulpina şi ramificaţiile acesteia prezintă la vârf flori roşii,
liliachii, rar albe grupate în inflorescenţe. În unii ani favorabili
furnizează producţii mari de miere, de obicei 15-20 kg pe familia de
albine. Producţia de miere este evaluată la 220 kg la hectar.

Stupul şi inventarul apicol

Stupul vertical: asigură spaţiu suficient în perioada de maximă
dezvoltare a familiei de albine; asigură condiţii de formare a ghemului
de iernat sub formă de sferă, aceasta fiind optimă; asigură o ventilaţie
optimă; extragerea producţiei de miere se face fără a deranja cuibul.
Are elementele independente între ele şi este alcătuit din:
-corpul stupului este o cutie efectuată din cherestea de răşinoase, tei,
plop sau alte esenţe moi, cu fund anti-varrooa, cu 10 rame model
italian, cat de recoltă (2 magazine 1/2) ; capac acoperit cu tablă
zincată. Pereţii corpului sunt groşi de 20 mm, încheiaţi în falţ, iar

26
fundul este fixat în cutie. Stupul cu 2 magazine are un volum util de
84 litri sau 0,084m3;
-podişor izgonitor de albine;
-podişor pentru hrănitor de plastic;
-colector de polen;
-gratie Hannemann metalică cu ramă de lemn;
-colector propolis;
-faguri artificiali
Unelte apicole:
1.Cuţitul apicol din inox pentru descăpăcirea fagurilor se
foloseşte la tăierea căpăcelelor de ceară cu care albinele astupă
căsuţele în care au depozitat mierea. În acest scop, el trebuie mai întâi
în apă fierbinte. Lama cuţitului are dimensiunile 220 x 45 mm,
grosimea ei de 3 mm. Ascuţirea cuţitului se face pe partea de
deasupra, partea de jos trebuie să fie plană şi netedă.
2.Tava de descăpăcit se foloseşte pentru strângerea căpăcelelor
de ceară, rezultate de la descăpăcirea fagurilor şi separarea lor de
miere. În interiorul vasului, până la o treime distanţă de la gura lui, se
găseşte introdus un alt vas cu fundul confecţionat din plasă de sârmă,
cu ochiurile de 5 mm. Căpăcelele de ceară se opresc aici, iar mierea
curge în jos, de unde printr-un robinet se poate scurge afară. Tva de
descăpăcit are capacitate de stocare de 12 – 14 rame descăpăcite, cu
dimensiuni: 600x490x180;
Utilaje apicole:

27
 1.Maturatorul pentru miere din inox are o capacitate de stocare
de 400 kg, prevăzut cu capac şi robinet de golire, folosit la depozitarea
mierii extrase în vase pentru a avea loc decantarea, limpezirea şi
maturarea definitivă a mierii prin eliminarea excedentului de apă;
2.Topitorul de ceară pentru arzător cu gaz este confecţionat din
inox şi are o capacitate de 115 litri;
3.Centrifuga pentru obţinerea mierii din faguri este un dispozitiv
de formă cilindrică, confecţionat din inox, în care se pun ramele cu
miere în sens radial şi se rotesc pentru extragerea mierii cu ajutorul
forţei centrifuge cu ajutorul forţei centrifuge. Centrifuga este echipată
cu motor 80W 220V, 300 rotaţii/min, în ambele sensuri (extracţia
mierii are loc simultan de pe ambele părţi ale fagurelui). Mierea
acumulată se scurge printr-o valvă in partea superio9ară a cilindrului.
4.Topitor cu abur pentru faguri reformaţi are diametrul de 700
mm, prevăzut cu recipient pentru producerea aburului echipat cu
rezistenţă electrică 2800W şi termostat 30 – 1100C.
Cabana apicolă se foloseşte pentru adăpostirea stuparului, a
inventarului şi executarea diferitelor lucrări în timpul deplasării
stupinei. Cabana este alcătuită din 12 panouri montate pe câte un
cadru de leaţuri. Pereţii laterali sunt alcătuiţi fiecare din câte două
panouri: în peretele care dă spre stupină este prevăzută o uşă şi o
fereastră. Acoperişul este alcătuit din două panouri aşezate oblic.
Panourile se leagă între ele cu buloane.
Cabana are lungimea de 2,80 m, lăţimea 2,20 m, înălţimea în
faţă 2,20 m, în spate 1,80 m. Scândurile din care se confecţionează

28
cabana au grosimea de 15-20 mm. Leaţurile de centură au
dimensiunea de 50 x 50 mm iar cele de la duşumea sunt mai groase.

Lucrări de întreţinere
La executarea lucrărilor de întreţinere a familiilor de albine,
apicultorul trebuie să respecte următoarele reguli de comportament
faţă de albine:
-asigurarea igienei corporale a apicultorului (albinele sunt iritate
de mirosul de transpiraţie, de alcool, parfum puternic, usturoi şi
ceapă);
-acoperirea obiectelor strălucitoare (ochelari, ceas, brăţară, inele)
care favorizează declanşarea instinctului de apărare a albinelor;
-abordarea liniştită a stupului, evitându-se zgomotele puternice
la desfacerea şi strângerea elementelor de stup, care ar determina un
număr mare de albine să înţepe;
-abordarea stupului din partea laterală sau din spate;
-folosirea fumului în acelaşi timp cu desfacerea capacului şi a
podişorului pentru a linişti albinele;
-trebuie evitată folosirea excesivă a fumului, care poate crea
panică albinelor;
-evitarea strivirii albinelor, al căror miros de venin ar declanşa
instinctul de apărare al acestora;
-evitarea bruscării ramelor la detaşarea acestora din cuib şi la
scoaterea din stup;

29
 -intervenţiile în stup trebuie făcute pe vreme frumoasă după ce
albinele culegătoare au plecat la cules.
În viaţa familiei de albine, sub influenţa mediului, au loc o serie de
modificări calitative şi cantitative de care apicultorul trebuie să ţină
seama în tehnologiile de creştere şi întreţinere pe care le aplică. Astfel,
starea familiei de albine poate fi sintetizată în următoarele perioade
caracteristice, şi anume:
 Perioada creşterii şi pregătirii albinelor pentru iernare →
începe în a treia decadă a lunii iulie, odată cu terminarea
culesurilor de producţie, şi se termină la sfârşitul lunii
octombrie, când încetează creşterea puietului. În această
perioadă se urmăreşte:
-obţinerea unui număr mare de albine;
-obţinerea de albine sănătoase;
-asigurarea rezervelor de hrană pentru iernare;
-limitarea pierderilor de albine
În această perioadă se efectuează, în stupină, următoarele lucrări:
-verificarea prezenţei şi calităţii mătcilor → introducerea de
mătci în familiile unde aceasta a dispărut în timpul ultimei extracţii
de miere; schimbarea mătcilor cu randament slab la culesurile de
producţie în cursul sezonului apicol; schimbarea mătcilor cu
defecte corporale; schimbarea mătcilor din familiile cu semne
clinice de boală; schimbarea mătcilor din familiile cu agresivitate
sporită;

30
 -unificarea familiilor de albine → se face în următoarele situaţii:
unificarea familiei de bază cu familia ajutăroare; unificarea
familiilor slabe între ele; unificarea unei familii orfane cu alta cu
matcă; unificarea nucleelor de împerechere rămase după creşterea
artificială a mătcilor. Nu se utilizează la unificare familiile de
albine bolnave. Reguli: unificarea începe după încetarea zborului;
folosirea de fum sau substanţe volatile; familia slabă se aduce în
stupul familiei puternice; păstrarea celei mai tinere şi valoroase
mătci; acoperirea completă a cuibului familiei de bază, încât, timp
de 24 – 48 ore, albinele din cele două familii să nu poată comunica;
amestecarea albinei din cele două familii se face treptat prin
perforarea hârtiei;
-evaluarea din punct de vedere cantitativ şi calitativ a rezervei de
hrană pentru iernat → Evaluarea cantitativă se face prin însumarea
cantităţii de miere căpăcită, conţinută de fiecare ramă din cuib.
După aprecierea cantităţii de miere existentă în fiecare familie de
albine se stabileşte necesarul de hrană pentru o iernare
corespunzătoare. Dacă mierea existentă în stup nu este suficientă
(necesarul de miere pentru întreaga perioadă de iernare este de 7 –
8 kg miere) se completează necesarul de hrană prin administrarea
de sirop de zahăr sau miere. Evaluarea calitativă a rezervelor de
hrană se face prin analize de laborator sau prin aprecierea
organoleptică a mierii. Calitatea optimă pentru rezervele de iernat
este asigurată de mierea de salcâm şi tei;

31
 -restrângerea cuibului → are ca scop: menţinerea căldurii în
cuib, sporirea puietului prin obligarea mătcilor să ouă pe toată
suprafaţa liberă a ramelor de cuib, concentrarea ultimelor recolte de
hrană din sezonul activ (nectar, polen, sirop) numai în ramele de
cuib. Această lucrare se face după ultimul cules de producţie, când
nopţile se mai răcesc. Aşezarea ramelor în cuib, în dreptul
urdinişului, de la peretel stupului spre diafragma care limitează
cuibul, se va face astfel: rama cu cea mai mare cantitate de miere
căpăcită; rama cu ½ miere căpăcită şi cu puiet căpăcit; rama cu 1/3
– ½ miere căpăcită şi puiet larvar; rama cu 1/3 – ½ miere căpăcită
şi loc gol pentru ouatul mătcii; restul ramelor cu miere căpăcită şi
puiet căpăcit; ramă cu păstură. Nu este permisă trecerea ramelor cu
puiet după diafragmă, deoarece acest fapt ar atrage trecerea masivă
a albinei după diafragmă pentru a încălzi puietul respectiv;
-restrângerea urdinişului → are ca scop: menţinerea căldurii în
cuib, reducerea pericolului de furtişag şi atac al viespilor. Această
lucrare trebuie făcută cu mare atenţie pentru a nu se produce
disconfort albinelor (restrângere severă = supraîncălzire şi ieşirea
albinelor în faţa stupului; deschidere prea mare = cuib rece).
Mărimea urdinişului trebuie să ţină cont de următoarele aspecte:
mărimea familiei de albine; evoluţia temperaturii atmosferice
diurne şi nocturne; evoluţia culesului în natură;
-aplicarea unei scheme de tratament profilactic antiparazitar →
trebuie să asigure familiilor de albine reducerea gradului de
parazitare sau dispariţia paraziţilor. Riscul pierderii familiilor de

32
albine în această perioadă îl reprezintă furtişagul şi pierderea
mătcii.
Pregătirea familiilor de albine pentru iernare → urmăreşte:
limitarea pierderilor de familii de albine; asigurarea iernării
corespunzătoare; cheltuieli minime. Pregătirea familiilor de albine
pentru iernare trebuie să ţină cont de:
-cantitatea de albină → trebuie să fie suficientă, ghemul să fie bine
strâns, deci să se găsească albine pe feţele exterioare ale ramelor de
margine, astfel ca să nu se piardă contactul cu rezervele de hrană;
-cantitatea de hrană şi modul de dispunere a acesteia pe ramele de
cuib;
-izolarea termică → are ca scop prevenirea formării condensului în
stup şi asigurarea unei temperaturi interioare confortabile albinelor
pentru perioada de iarnă. O izolare termină reuşită a cuibului
reduce consumul de hrană şi cantitatea de albină moartă în timpul
iernii;
-ventilaţia se realizează prin reducerea urdinişului proporţional cu
puterea familiei de albine; crearea de spaţii mici de 0,5 – 2 cm
pentru aerisire, în podişor şi capac, dispuse în poziţie opusă, pe
diagonală cu urdinişul;
-protejarea familiilor de albine împotriva şoarecilor → în momentul
fixării gratiilor împotriva şoarecilor la urdiniş se inspectează
interiorul stupului, pentru a remedia eventualele atacuri ale
şoarecilor;

33
 -hidroizolarea stupilor → pătrunderea apei în stup determină o
creştere excesivă a umidităţii care combinată cu o ventilaţie
necorespunzătoare favorizează dezvoltarea mucegaiurilor pe rame
şi pe elementele stupului;
-protejarea familiilor de albine de vânt → în alegerea modului de
iernare apicultorul trebuie să ţină cont de caracteristicile iernilor în
zona geografică unde se află stupina şi de cerinţele albinei în
sezonul rece.
 Perioada de întreţinere a familiilor de albine în sezonul de
iarnă include două faze:
-repausul de iernare, care începe la sfârşitul lunii octombrie, când a
eclozionat ultimul puiet, şi se termină în a treia decadă a lunii
ianuarie, când familia de albine începe să crească din nou puiet;
-înlocuirea albinelor care au iernat, care începe în a doua parte a
lunii ianuarie şi ia sfârşit în a doua parte a lunii aprilie, când toate
albinele de iernare au fost înlocuite.
Ciclul de producţie în apicultură coincide cu sezonul activ al
albinelor şi este puternic influenţat de calitatea lucrărilor efectuate în
sezonul rece, care asigură supravieţuirea familiilor de albine în timpul
iernii.
În această perioadă, pentru a asigura condiţii optime de iernare
liniştită a albinelor, se recomandă următoarele lucrări:
-după prima perioadă geroasă şi cu zăpadă se execută curăţirea
zăpezii de pe stup şi de la urdiniş; curăţirea fundului de stup;

34
 -verificarea acustică a stării ghemului → zgomotele emise de
ghem pot fi interpretate astfel:
o bâzâitul uniform şi scurt, care are la început o intensitate mai
mare, iar revenirea la normal este rapidă = iernare normală;
o bâzâitul slab, ca un freamăt de frunze = lipsa hranei şi este
necesară intervenţia apicultorului;
o bâzâitul plângător = lipsa mătcii şi este necesară intervenţia
apicultorului;
-administrarea de hrană energetică (turte de miere, şerbet, zahăr
pudră , miere artificială);
-stimularea şi supravegherea zborurilor târzii de curăţire ale
albinelor → are loc atunci când temperatura atmosferică se ridică la
aproximativ 100C, iar albinele ies masiv din stup timp de câteva ore pe
zi şi câteva zile la rând. Cu această ocazie albinele îşi eliberează
intestinul gros de dejecţiile acumulate peste iarnă, fapt ce determină
creşterea consumului de hrană. În timpul acestui zbor trebuie să se
facă următoarele lucrări în stupină: împrăştierea de paie în faţa
stupilor în cazul în care la data zborului de curăţare este zăpadă sau
noroi; lărgirea urdinişurilor; supravegherea zborului albinelor care
oferă informaţii despre starea familiilor de albine (zbor masiv şi
energic = evoluţie bună; zbor slab = familie de albine slabă, cu ritm de
dezvoltare lent; lipsa zborului = evoluţie foarte slabă determinată de
moartea totală sau parţuală a familiei de albine; zbor dezorientat =
lipsa mătcii);

35
 -curăţirea fundului de stup care se face după încetarea zborului
de curăţire.
În această perioadă, riscul pierderii familiilor de albine este dat
de următoarele situaţii:
-lipsa hranei sau pierderea contactului cu hrana;
-starea de boală;
-pregătirea necorespunzătoare pentru iernare;
-moartea mătcii.
 Perioada de întreţinere a familiilor de albine în sezonul de
primăvară are ca obiective:
-limitarea pierderilor de familii de albine;
-dezvoltarea optimă a familiilor de albine pentru valorificarea
superioară a culesurilor de producţie;
-sporirea protecţiei sanitar – veterinare a familiilor de albine;
-cheltuieli minime.
În această perioadă se înregistrează cele mai mari mortalităţi. De
aceea, lucrările care se execută sunt foarte importante:
a)Revizia sumară de primăvară → se efectuează când temperatura
atmosferică este de aproximativ 120C şi cuibul poate fi inspectat. Se
observă:
-starea familiei de albine apreciată prin existenţa mătcii şi existenţa
rezervelor de hrană;
-modul de iernare se apreciază prin cantitatea de albină moartă în
timpul iernii şi cantitatea de hrană consumată în sezonul rece;

36
-reducerea cuibului ori de câte ori este nevoie, astfel încât marginile
cuibului să fie bine acoperite cu albine
b)Revizia generală de primăvară → se efectuează când temperatura
atmosferică este de 150C şi se poate observa:
-puterea familiei de albine;
-cantitatea rezervelor de hrană;
-calitatea mătcii. Când cuibul este corect strâns, activitatea de ouat a
mătcii poate fi apreciată după: numărul ramelor ocupate cu puiet;
uniformitatea puietului pe ramă; extensia puietului pe ramă.
c)Dezvoltarea cuibului începe din a doua decadă a lunii martie şi are
ca scop intensificarea ouatului la matcă şi creşterea numărului de
albine în vederea valorificării superioare a culesurilor de producţie.
Dezvoltarea cuibului, primăvara, se face prin:
-stimularea cu hrană energo-proteică;
-lărgirea cuibului constă în mărirea spaţiului cuibului, prin
introducerea a 1 – 2 rame când cuibul devine neîncăpător şi pe partea
dinspre cuib a diafragmei şi podişorului se găseşte aglomerată multă
albină. La stupul vertical cu familii de albine dezvoltate, lărgirea
cuibului trebuie executată cu multă atenţie astfel încât temperatura din
cuib să nu scadă, fapt ce imprimă un ritm lent de dezvoltare a familiei
şi compromiterea primului cules;
-spargerea cuibului se realizează când albinele devin mai numeroase,
vremea se încălzeşte, culesul din natură sporeşte, iar sub hrănitor sau
pe alte elemente de stup apar porţiuni de făguraş clădite de albine.
Spargerea cuibului se face prin introducerea în centrul cuibului a unei

37
rame cu fagure clădit pentru a fi ouat de către matcă sau, când familia
este bine dezvoltată, prin introducerea unei rame cu fagure artificial.
Această lucrare se execută în condiţiile în care cantitatea de puiet şi
albină de acoperire justifică această acţiune. Dacă nu sunt condiţii
pentru spargerea de cuib şi ea totuşi se execută, se imprimă un ritm
lent de dezvoltare a familiei care poate răci puietul, favorizându-se
dezvoltarea unor boli.
Riscul pierderii familiei de albine în această perioadă este
reprezentat de lipsa hranei, starea de boală, furtişag, moartea mătcii
-înnoirea cuibului se face în proporţie de 30 – 35% pe an, deci o
schimbare totală a fagurilor clădiţi la 3 ani, ceea ce duce la protecţia
sanitar – veterinară a albinelor.
 Perioada de dezvoltare maximă a familiei de albine, de
înmulţire prin roire şi valorificare a culesurilor de producţie.
Începe în a treia decadă a lunii aprilie şi durează până la
terminarea ultimului cules de producţie (începutul lunii august).
În această perioadă, după revizia sumară şi generală de primăvară,
se execută următoarele lucrări care au ca obiective (realizarea de
familii de albine puternice; menţinerea familiilor în stare activă;
diversificarea şi creşterea produselor apicole; creşterea efectivelor de
familii de albine):
-se verifică starea familiilor de albine şi familiile slabe se unifică
cu cele puternice;
-se iau măsuri pentru igienizarea cuiburilor prin trecerea
familiilor de albine în stupi curaţi şi dezinfectaţi;

38
 -înlocuirea mătcilor necorespunzătoare din stupină cu mătci
selecţionate;
-planificarea activităţii pentru sezonul culesurilor de producţie
(pomi fructiferi, salcâm, tei, fâneaţă), ţinând cont de biologia
albinelor şi de tehnologiile apicole moderne;
-recoltarea fagurilor şi extracţia mierii realizată de la culesurile
de vară;
-efectuarea unui examen clinic al familiilor de albine şi în caz de
nevoie aplicarea de tratamente specifice pentru combaterea bolilor
albinelor;
-oprirea în stupi a fagurilor de miere şi păstură necesari pentru
buna iernare a familiilor de albine.
Pentru menţinerea familiilor de albine în stare activă pe timpul
culesului este necesar ca acestea să atingă maxim de dezvoltare la
începutul culesului şi nu înainte de acesta. Deci, se impune măsura de
a forma în primăvară roi care să preia surplusul de albine şi puiet din
familiile de bază puternice.
În practicarea stupăritului pastoral, unde principala producţie este
mierea, în perioadele lipsite de cules este necesar diversificarea
producţiei prin aplicarea unor tehnologii apicole care să ducă la
obţinerea de polen, ceară, roiuri, mătci pentru necesităţile stupinei,
propolis, etc.
Dacă, sezonul apicol debutează prin culesurile de întreţinere,
menite să asigure condiţii de hrană necesare schimbării albinei de
iernat şi înmulţirii numerice a indivizilor din fiecare familie apar

39
culesurile de producţie care oferă atât nectar pentru hrană şi formarea
rezervelor, cât şi un plus de miere.
În funcţie de momentul declanşării culesului, de amploarea
acestuia, precum şi de evoluţia factorilor meteorologici, apicultorul
intervine adecvat situaţiei în stupi, dând familiilor de albine
următoarelor condiţii:
 Spaţiu pentru depunerea recoltelor de nectar şi polen care trebuie
să fie de aproximativ trei ori mai mare decât cantitatea de miere
realizată în timpul culesului de fiecare familie de albine. Se
realizează prin introducerea de rame stas şi faguri artificiali.
Lucrarea trebuie executată corect şi la timp, pentru a evita fie
răcirea puietului în acordarea unui spaţiu în exces, fie prin spaţiu
mic care să determine roitul. Pentru a nu deranja familia de
albine în procesul de producere a mierii, lucrarea se execută
după terminarea zborului.
 Spaţiu permanent pentru ouat, prin introducerea de faguri goi în
cuib pentru a evita blocarea cuibului cu consecinţe negative în
ceea ce priveşte cantitatea de puiet, implicit de albină în perioada
de pregătire a familiei de albine pentru iernat;
 Înlocuirea rapidă a mătcilor cu randament scăzut la primul cules
de producţie şi a celor care au depăşit 2 ani de exploatare;
 Începerea creşterii artificiale de mătci încă de la culesul de pomi
fructiferi sau rapiţă, astfel ca, pe timpul culesului de salcâm să se
împerecheze.

40
 Riscul pierderii familie de albine în această perioadă este dat de
intoxicaţii cu pesticide, cu polen şi nectar toxic sau cu alte substanţe
toxice; asfixierea la transport sau alte accidente; roirea până la
epuizare.
În timpul sezonului se poate aprecia lipsa instinctului de roire prin
menţinerea permanentă în stare activă a familiilor de albine şi prin
tendinţa acestora de a-şi schimba liniştit matca.
Roirea naturală are rolul de a crea familii de albine sănătoase şi
puternice şi decurge astfel:
-roiul pleacă în perioada de roire din familiile puternice;
-este format din matcă şi 2 – 5 kg de albine din toate vârstele;
-după ieşirea din stup, roiul stă 1 – 2 zile pe o creangă, unde îşi
consumă rezerva de miere din guşă;
-roiul pleacă la o distanţă de 2 – 15 km de stupină, ocupând un alt
areal de hrană;
-la destinaţia finală îşi va construi toţi fagurii

Calendarul principalelor lucrări de sezon în stupină

Lucrări luna ianuarie

 In cazul executării la timp (toamna) a tuturor lucrărilor privind

iernarea în bune condiţii a tuturor familiilor de albine, cel mai de
preţ lucru este să nu se deranjeze albinele, să li se asigure linişte
desăvârşită şi să fie apărate contra dăunătorilor.

41
 Inlesnirea zborului de curăţire al albinelor.

 Insârmarea ramelor şi montarea fagurilor artificiali în ele pentru

sezonul următor.

 Continuarea şi terminarea confecţionării inventarului care

lipseşte din stupină.

 Supravegherea permanentă a familiilor de albine în vederea

îndepărtării stărilor anormale ivite.

 Ridicarea continuă a nivelului profesional prin consultarea

literaturii de specialitate şi participarea la cursurile şi
conferinţele apicole.

Lucrări luna februarie

 Supravegherea mai atentă a familiilor de albine în vederea

îndreptării stărilor anormale ( mătcile încep ouatul ; în familii se
petrece o agitaţie crescândă în vederea reintrării în activitate).
 Terminarea însărmării ramelor şi fixarea fagurilor în rame şi a
celorlalte lucrări privind utilajele necesare în sezonul următor.

 Inlesnirea zborului general de curăţire al albinelor în regiunile

unde timpul favorizează acest lucru.

 Pentru îndemnarea albinelor de a ieşi la zborul de curăţire (în

zilele favorabile) se înlătură împachetajul exterior, şi chiar

42
 capacele şi salteluţele. Familiile care iernează înăuntru se scot
anume pentru aceasta pe locuri dinainte amenajate.

 Blocarea urdinişurilor superioare şi micşorarea urdinişurilor

obişnuite proporţional cu puterea familiilor.

 Inceperea hrănirii stimulente a familiilor slabe şi mijlocii cu turte

de polen sau păstură.

 Se pune în funcţiune adăpătorul (în regiunile cu primăvară

timpurie).

Lucrări luna martie

 Inlesnirea zborului de curăţire al albinelor în regiunile întârziate.

 Alimentarea adăpătorului cu apă calduţă şi puţin sărată (5g sare
la litru de apă).

 Executarea controlului sumar şi îndreptarea stărilor anormale

constatate.

 Strâmtarea cuiburilor la familiile slabe şi mijlocii, în acelaşi timp

cu împachetarea suplimentară care să asigure un regim maxim
de caldură.

 Continuarea hrănirii stimulente tinând seama de începutul

culesului, cu asigurarea unei rezerve - fiecărei familii de
minimum 5-7kg de miere şi un fagure cu păstură şi păstrarea
căldurii necesare la stimularea creşterii de puiet la familiile slabe

43
 şi mijlocii (împachetaj suplimentar , căldură artificială, sipculiţă
în intervalele superioare dintre rame), deoarece familiile
puternice cu provizii suficiente se pot dezvolta independent.

 Executarea controlului amănunţit la toate familiile (în regiunile

favorabile acestei lucrări) şi îndreptarea stărilor anormale ivite.

 Preîntâmpinarea furtişagului.

 Lărgirea cuiburilor (la familiile care au nevoie de această

lărgire), mai întâi cu faguri care conţin puţină miere, apoi prin
introducerea fagurilor clădiţi (de o parte şi de alta a cuibului).

Lucrări luna aprilie

 Se continuă lucrările de verificare şi se execută revizia de fond a

familiilor de albine pentru a cunoaşte în amănunţime situaţia
acestora pentru a lua măsurile ce se impun pentru soluţionarea
stărilor necorespunzătoare ce se întâlnesc. Cu acest prilej se
completează rezervele de hrană (miere şi păstură), iar familiile
slabe se unifică cu familiile de putere mijlocie.
 Se iau măsuri pentru igienizarea cuiburilor prin transvazarea
familiilor de albine în stupi curaţi şi dezinfectaţi.

 Intărirea periodică a familiilor care întârzie în dezvoltare, cu

faguri cu puiet capăcit gata de eclozionare, ce se scot din
familiile puternice din stupină.

44
 In perioadele lipsite de cules se continuă hrănirea stimulentă a
familiilor de albine cu sirop de zahăr administrat în proporţii de
0,3-0,5 litri pe familia de albine.

 Pe măsura ocupării fagurilor din cuib cu puiet, acesta se lărgeşte

cu faguri clădiţi sau cu faguri artificiali în perioada înfloririi
pomilor, când albinele clădesc faguri.

 Se iau măsuri pentru protecţia familiilor de albine împotriva

declanşării furtişagului în stupine.

 Pe măsura înfloririi pomilor la cele mai bune familii de albine

din stupină se instalează colectoarele de polen pentru recoltarea
şi valorificarea acestuia.

 In cel mai însorit loc din vatra stupinei se instalează topitorul

solar, pentru valorificarea reziduurilor de ceară rezultate după
curăţirea stupilor şi a ramelor. Topitorul solar se păstreză şi se
foloseşte în stupină pe toată perioada sezonului apicol.

 In familiile puternice, deasupra cuibului se instaleză colectoarele

de propolis.

 Se efectuează examenul general clinic al familiilor de albine şi

se aplică, după caz, tratamente preventive şi curative pentru
principalele boli ale albinelor: varooza, nosemoza, puietul varos,
loca europeană sau loca americană.

45
 Dupa caz, familiile de albine sănătoase pot fi deplasate pentru
polenizarea pomilor din livezi.

Lucrări luna mai

 Continuarea lucrărilor de lărgire a cuiburilor potrivit cu

dezvoltarea familiilor de albine şi evoluţia culesurilor prin
introducerea de faguri artificiali sau faguri clădiţi şi aşezarea
magazinelor la stupii verticali cu magazin sau a corpurilor la
stupii multietajati, pentru depozitarea nectarului.
 Menţinerea familiilor de albine în stare activă şi preîntâmpinarea
intrării acestora în frigurile roitului prin ridicarea periodică de
faguri cu puiet căpăcit de la familiile foarte puternice şi
redistribuirea lor la familiile slabe din stupină.

 Folosirea întregului potenţial al albinelor privind secreţia de

ceară pentru asigurarea necesarului de faguri clădiţi.

 Pregătirea familiilor de albine în vederea valorificării în condiţii

optime a culesului de la salcâm şi deplasarea acestora în stupărit
pastoral.

 Anunţarea primăriilor din comunele de pe raza cărora sunt

amplasate stupinele deplasate în pastoral pentru luarea în
evidenţă şi protejarea acestora în cazul combaterii dăunătorilor
cu substanţe toxice.

46
 Recoltarea fagurilor cu miere şi extracţia acesteia după încetarea
culesului de la salcâm din masivele din sudul ţării.

 Folosirea colectoarelor de polen în perioadele cu un slab cules de

nectar şi luarea de măsuri pentru condiţionarea acestuia.

 Inceperea lucrărilor de creştere a mătcilor pentru formarea

roiurilor şi înlocuirea mătcilor necorespunzătoare din stupine şi
totodată începerea producerii lăptişorului de matcă.

 In cazul familiilor bolnave se continuă aplicarea tratamentului

pentru combaterea puietului varos şi a locei europene şi
americane.

Lucrări luna iunie

 Continuarea lucrărilor de recoltare şi extracţie a fagurilor cu

miere de la salcâm şi alte culesuri de nectar.
 Continuarea menţinerii familiilor de albine în stare activă prin
introducerea în familii a ramelor clăditoare, intensificarea
ventilaţiei cuiburilor şi umbrirea stupilor expuşi la soare.

 Prevenirea roirii naturale a familiilor de albine prin formarea de

familii intrate în frigurile roitului de roiuri artificiale, familii
ajutătoare sau de nuclee pentru păstrarea mătcilor de rezervă.

 Intărirea familiilor nou formate cu puiet căpăcit gata de

eclozionare preluat din familiile puternice predispuse să intre în
frigurile roitului.
47
 Pregătirea familiilor de albine pentru valorificarea culesurilor de
vară prin adăugarea de faguri artificiali la stupii orizontali,
corpuri cu faguri la stupii multietajaţi şi magazine la stupii
verticali.

 Efectuarea transportului stupilor în pastoral la masivele de tei,

culturile de floarea - soarelui, zmeură, zburătoare şi fâneaţă.

 Continuarea lucrărilor de creştere a mătcilor în vederea obţinerii

mătcilor de rezervă necesare pentru înlocuirea în toamnă a celor
necorespunzătoare.

 Se acţionează pentru valorificarea întregului potenţial productiv

al familiilor de albine prin diversificarea producţiei: producerea
de polen colectat de albine, păstură, propolis, lăptişor de matcă,
venin de albine, miere, miere în faguri şi miere în secţiuni.

 Se continuă tratamentele pentru combaterea puietului varos, a

locei europene şi a locei americane.

Lucrări luna iulie

 Continuarea recoltării fagurilor şi extracţia mierii realizată de la

culesurile de vară.
 Oprirea în stupi a fagurilor cu miere şi păstura necesară pentru
buna iernare a familiilor de albine.

 Reorganizarea cuiburilor familiilor de albine lăsând în stupi

numai fagurii cu miere, polen şi fagurii cu puiet. Fagurii goi sau
48
 cu miere puţină se scot din stupi sau se decăpăcesc şi se aşează
după diafragmă pentru a fi goliţi de miere de către albine.

 Prevenirea declanşării furtişagului prin restrângerea cuibului şi

micşorarea urdinişurilor.

 Administrarea de hrăniri stimulente în perioadele lipsite de cules

pentru creşterea de albine tinere.

 Intărirea familiilor de albine nou formate în lunile precedente cu

faguri cu puiet, miere şi polen.

 Pregătirea şi executarea transportului stupilor pe vatra de iernare

sau în localităţi în care a înflorit otava, dovleceii din culturile
intercalate, floarea - soarelui târzie , bostănarii sau flora din
zona inundabila şi din Delta Dunării.

 Protejarea fagurilor goi scoşi din stupi şi care se trec în rezerva

stupinei.

 Continuarea, în cazul familiilor bolnave, a tratamentelor pentru

loca europeană, loca americană şi puietul varos.

Lucrări luna august

 Continuarea lucrărilor de organizare a cuiburilor prin

îndepărtarea fagurilor goi, descăpăcirea după diafragmă a
fagurilor cu miere puţină, echilibrarea şi eventual completarea cu
faguri cu miere sau cu sirop a rezervelor de hrană pentru iernare

49
 şi în caz de nevoie se acţionează pentru îndepărtarea stărilor
necorespunzătoare din familii.
 Schimbarea din familii a mătcilor necorespunzătoare şi
înlocuirea acestora cu mătci tinere prolifice.

 Administrarea de hrăniri stimulente pentru intensificarea

creşterii de puiet.

 Strâmtorarea urdinişurilor în vederea evitării furtişagului la

stupi.

 Efectuarea cu prilejul organizării cuiburilor şi a unui examen

clinic al familiilor de albine şi în caz de nevoie aplicarea de
tratamente specifice pentru combaterea varoozei, puietului varos,
a locei americane şi europene.

 Conservarea fagurilor goi depozitaţi în dulapuri, corpuri de stupi

şi magazine prin afumarea acestora contra găselniţei, cu sulf
impregnat în batoane speciale.

 Recondiţionarea, după caz, a corpurilor, fundurilor şi capacelor

de la stupii care urmează să adăpostească familiile de albine în
perioada de iarnă.

Lucrări luna septembrie

 Strâmtorarea şi organizarea corespunzătoare a cuiburilor şi a

fagurilor cu puiet, miere şi păstură rămaşi în familii în vederea
iernării.
50
 Controlarea calităţii mierii din faguri în scopul verificării
acesteia şi eventuala identificare a mierii de mană.

 Incheierea până la 15 septembrie a acţiunii de completare a

rezervelor de hrană necesare iernării familiilor de albine.

 Inceperea aplicării tratamentelor de toamnă pentru combaterea

varoozei.

 Unificarea familiilor şi a roiurilor care nu s-au dezvoltat

corespunzător şi ocupă mai puţin de 3-4 faguri acoperiţi compact
cu albine.

 Alegerea fagurilor necorespunzători, reformarea şi topirea

acestora.

 Luarea de măsuri pentru prevenirea şi combaterea furtişagului la

albinele din stupină.

 Inlocuirea mătcilor vârstnice sau necorespunzătoare cu mătci

tinere provenite din rezerva stupinei.

 Continuarea recondiţionării corpurilor, fundurilor şi capacelor la

stupii în care urmează să ierneze familiile de albine.

Lucrări luna octombrie

 Strâmtorarea cuiburilor la nivelul fagurilor bine ocupaţi de

albine, iar în cazul familiilor slabe se poate organiza iernarea
într-un stup a două familii despărţite printr-o diafragmă etanşă.
51
 Stimularea şi supravegherea zborurilor târzii de curăţire ale
albinelor.

 Efectuarea a două tratamente obligatorii pentru combaterea

varoozei cu varachet sau alte substanţe specifice, atunci când în
familii puietul a eclozionat în totaliltate.

 Impachetarea cuibului familiilor de albine cu materiale

izolatoare.

 Instalarea la urdinişurile stupilor a gratiilor care să împiedice

pătrunderea şoarecilor.

 Protejarea stupilor contra vânturilor şi a curenţilor reci de aer

prin împachetarea individuală a acestora cu carton gudronat sau
protecţie colectivă prin amenajarea în jurul stupilor a unor
perdele de protecţie confecţionate din nuiele, tulpini de floarea-
soarelui, stuf sau coceni de porumb.

 Continuarea sortării şi reformării fagurilor necorespunzători

(vechi, rupţi sau cu celule de trantor) şi topirea acestora.
Protejarea de atacul şoarecilor a fagurilor de rezervă cu miere,
precum şi a celor goi ce urmează să fie folosiţi în sezonul
următor.

 Plantarea de arbori şi arbuşti meliferi în grădini, păduri şi

terenurile disponibile.

52
 Lucrări luna noiembrie

 Continuarea lucrărilor de pregătire a familiilor de albine în

vederea iernării în cazul că acestea nu au fost terminate la timp.
 Supravegherea şi controlul modului în care iernează familiile de
albine.

 Indreptarea grabnică a situaţiilor necorespunzătoare care se

întâlnesc în timpul iernării familiilor de albine.

 Stimularea executării zborurilor târzii de curăţire.

 Continuarea aplicării măsurilor de protecţie a stupilor contra

dăunătorilor şi a curenţilor de aer rece.

 Verificarea stării gratiilor de la urdinişurile stupilor pentru a

evita pătrunderea şoarecilor.

 Executarea de lucrări în atelierul stupinei privind:

recondiţionarea şi dezinfecţia stupilor şi inventarului apicol,
extracţia cerii din fagurii reformaţi, pregătirea cerii pentru a fi
predată la magazinele APICOLA ale Asociaţiei Crescătorilor de
Albine în vederea obţinerii de faguri artificiali.

 Aprovizionarea stupinei cu materiale şi utilaje necesare în

sezonul apicol următor.

Lucrări luna decembrie

 Asigurarea condiţiilor pentru iernarea liniştită a albinelor.

53
 Supravegherea şi controlul modului de iernare a familiilor de
albine prin ascultări, verificarea resturilor descoperite la
urdinişurile şi pe fundul stupilor.

 Inlesnirea şi supravegherea zborurilor de curăţire ale albinelor.

 Indreptarea la timp a stărilor anormale care se ivesc în cuiburile

unor familii de albine.

 Indepărtarea fără zgomot a zăpezii îngheţate formată pe

scândurelele de zbor ale stupilor.

 Inceperea încheierii şi însârmării ramelor pe care urmează să fie

fixaţi fagurii artificiali necesari în sezonul apicol al anului
următor.

 Analiza activităţii desfăşurate în sezonul apicol, al anului care se

încheie în scopul eliminării cauzelor care au determinat
obţinerea unor rezultate necorespunzătoare.

 Incheirea de contracte pentru valorificarea produselor apicole

din producţia anului următor.

 Ridicarea nivelului profesional prin: studierea literaturii de

specialitate, participarea la concursuri, schimburi de experienţă
şi manifestări organizate de cercurile apicole şi filialele judeţene
ale Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România şi ale
Agenţiei Naţionale de Consultanţă Agricolă

54
 Recoltarea produselor apicole

Prin aplicarea tehnologiilor apicole moderne de obţinere a

produselor furnizate de albine sunt vizate următoarele obiective:
-creşterea productivităţii muncii;
-reducerea costurilor de producţie;
-rentabilizarea activităţii apicole;
-diversificarea şi sporirea producţiilor apicole;
-asigurarea protecţiei sanitar – veterinare a albinelor.
Materializarea acestor obiective se poate realiza prin următoarele
căi:
-folosirea de utilaje performante;
-utilizarea unor tehnici speciale şi crearea condiţiilor de lucru adecvate
pentru obţinerea de produse apicole de calitate;
-creşterea efectivelor de familii de albine;
-îmbunătăţirea materialului biologic;
-stabilirea unui plan sanitar – veterinar specific albinelor, evitându-se
folosirea antibioticelor;
-ridicarea gradului de pregătire profesională a apicultorilor prin
cursuri organizate de consultanţa agricolă;
-stabilirea unui management eficient de exploatare a stupinei.
1.Recoltarea mierii: se face respectând următoarele reguli:
-recoltarea mierii să se facă numai în faza de maturitate a acesteia;
-evitarea contaminării mierii cu pesticide sau cu alte produse toxice;
-recoltarea mierii în spaţii închise, în condiţii igienice;

55
-folosirea uneltelor şi a utilajelor pentru extracţie din inox,
dezinfectate anterior folosirii lor;
-păstrarea mierii în recipienţi de plastic alimentar sau inox;
-depozitarea recipienţilor cu miere în spaţii curate, cu temperatura de
16 – 180C şi 60% umiditate
Când perioada unui cules de producţie se apropie de sfârşit, iar
mierea căpăcită de pe rame ocupă o suprafaţă de 50 – 70% din totalul
fiecărei rame destinate depozitării rezervelor de hrană, începe
extracţia. Mierea extrasă trebuie să aibă următoarele caracteristici:
-culoare, gust, aromă şi consistenţă specifice resursei melifere de
la care provine;
-greutatea specifică să fie de 1,417;
-apă 17 – 20%;
-substanţă uscată 80 – 83%;
-monozaharide (glucoză şi fructoză) 70-75%;
-dizaharide (zaharoză, maltoză, etc.) 5% pentru mierea florală şi
10% pentru mierea de mană;
-proteinele 0,15 – 0,70%;
-adausuri de falsificare absente total
Mierea de mană, faţă de mierea florală, are culoare mai închisă, aromă
mai slabă, vâscozitate mare şi higroscopicitate mică.
Prin examen de laborator pot fi identificate următoarele
falsificări ale mierii:
-falsificarea cu zahăr invertit artificial;
-falsificarea cu glucoză industrială;

56
-falsificarea cu făină sau amidon;
-falsificarea cu gelatină
2.Recoltarea cerii: se realizează prin topirea fagurilor reformaţi, a
descăpăcelii de la extracţia de miere, a făguraşilor crescuţi pe diferite
elemente şi accesorii ale stupilor şi din rumeguşul de ceară, rezultat de
la descăpăcirea mierii de către albine în timpul iernii.
Calitatea finală a cerii este influenţată de: calitatea materiei
prime; metoda de extracţie; calitatea apei şi a vaselor folosite.
Ceara de albine este folosită în principal pentru confecţionarea
fagurilor artificiali, în industria farmaceutică, cosmetică şi alte
domenii.
Prezintă următoarele proprietăţi:
-culoare, gamă variată de la alb la brun;
-aromă de miere;
-consistenţă solidă la presare (se modelează între degete fără a lăsa
urme grase);
-structura, în secţiune, are granulaţie cristalină;
-solubilă în eter, cloroform şi tetraclorură de carbon;
-punctul de topire este de 60-650
3.Recoltarea polenului: reprezintă o importantă producţie a albinelor,
constituind proteina acestora, fiind factor limită în creşterea puietului.
Polenul apicol este reprezentat de ghemotoacele de polen realizate de
albine prin recoltarea şi presarea pulberii microscopice de polen de la
flori. O parte din acest polen este conservat de albine prin

57
transformarea în păstură, rezerva de proteine de peste iarnă, iar
surplusul este polenul marfă, destinat consumului uman.
Factorii care influenţează culesul de polen sunt: temperatura
atmosferică; umiditatea atmosferică; necesităţile familiei de albine.
Factorii care influenţează productivitatea familiei de albine în
ceea ce priveşte producţia de polen sunt:
-flora meliferă existentă în zonă;
-valoarea nutritivă a polenului;
-înclinaţia genetică a familiei de albine de a recolta polen;
-cantitatea de puiet larvar din familie;
-puterea familiei de albine;
-cantitatea proviziilor din stup şi efectuarea de stimulări cu sirop;
-temperatura şi umiditatea atmosferică.
Polenul recoltat se usucă, apoi se lasă să se răcească lent şi apoi
se ambalează în recipienţi de sticlă sau pungi de plastic. După
ambalare, polenul poate fi ţinut 24 de ore în congelator pentru a
distruge eventualele larve şi ouă de găselniţă, iar apoi polenul se trece
în încăperi aerisite, cu temperatura cuprinsă între 0 – 40C.
Calitatea polenului este apreciată în funcţie de următoarele
însuşiri:
-aspect: ghemotoace întregi cu diametrul de până la 4mm şi pulbere de
polen de până la 5% din conţinut;
-culoare specifică resurselor melifere;
-gust specific;
-umiditate maximă 8%;

58
-consistenţă dură a ghemotoacelor;
-fără impurităţi şi toxine;
-proteină minim 20%
4.Recoltarea propolisului: propolisul este un produs apicol, rezultat
dintr-un clei vegetal cules de albine de pe muguri, frunze, scoarţa
copacilor sau de pe alte părţi ale plantelor, în general ale arboretelor, şi
prelucrarea acestuia cu secreţiile glandelor mandibulare, resturi de
polen şi ceară.
Recoltarea propolisului de către albine este influenţată de către
temperatura atmosferică, favorabile fiind temperaturile de peste 200C.
Recoltarea propolisului de către apicultor, de pe elementele de stup, se
face periodic (din două în două săptămâni), fără a deranja activitatea
albinelor.
Propolisul recoltat este curăţat de aşchiile de lemn, albine şi
fragmente de albină, hârtie, bucăţi de ceară, apoi se strânge sub formă
de bulgăre. Acesta se introduce în pungi de plastic sau în borcan de
sticlă închis etanş. Păstrarea propolisului ambalat se face la
temperaturi de sub 200C, în loc uscat lipsit de mirosuri.
Caracteristicile propolisului sunt:
-aspect solid;
-culoare brun verzuie;
-punct de topire 70 – 780C;
-densitate 1,112 – 1,136;
-solubilitate: solubil în alcool 95%, insolubil în apă;
-miros caracteristic răşinelor;

59
-gust iute;
-5% polen; 30% ceară; 15% uleiuri eterice; 1-2% substanţe proteice;
0,5 – 2% substanţe minerale – microelemente;
-conţine cantităţi reduse de zaharuri şi vitamine.

Organizarea si întreţinerea exploataţiei apicole familiale şi

comerciale – 50 familii de albine

Condiţiile naturale din ţara noastră sunt favorabile creşterii

albinelor. Poporul român deţine o experienţă milenară în practicarea
acestor indeletniciri, care ne situează la loc de cinste în Europa şi pe
glob.
Apicultura este şi poate fi practicată de toate categoriile sociale,
de ambele sexe, cu domiciliul în mediul rural sau urban.
Condiţiile de bază pentru un apicultor sunt :
 să iubească albinele şi să vrea să practice această îndeletnicire;
 Să-şi însuşească cunoştinţele teoretice şi practice de specialitate;
 Să-şi creeze baza materială necesara ( utilaj apicol, unelte de
lucru, mijloace de transport propriu, material biologic, teren în

60
 suprafaţă de 5 mp pentru fiecare familie de albine, la distanţă
cât mai apropiată de domiciliu, unde există flora meliferă).

Cheltuielile de investiţii şi de producţie necesare exploataţiei

apicole cu 50 familii de albine

La înfiinţarea unei exploataţii apicole viabile trebuie să se ţină

seama de mai mulţi factori naturali, economici şi umani (forţa de
muncă disponibilă şi gradul de calificare).
Factorii naturali sunt reprezentaţi prin locul de amplasare al
exploataţiei, baza meliferă din jur, precipitaţiile, temperatura, sursa de
apă disponibilă etc. Aceşti factori nu sunt purtători de costuri. Prin
acţiunea lor pot favoriza desfăşurarea proceselor de producţie şi
eficienţa utilizării factorilor economici.
Factorii economici sunt reprezentaţi de materialul biologic
(familii de albine),utilajul apicol, mijloacele de transpot, materialele
consumabile în timpul unui ciclu de productivitate etc. Aceştia sunt
purtători de costuri, care se transmit asupra producţiei obţinute.
Factorul uman este reprezentat prin cantitatea şi calitatea forţei
de muncă utilizate. Acesta reprezintă factorul conştient al întregii
activităţi, care pune în acţiune mijloacele de producţie şi aplică

61
tehnologiile necesare, creează valori mai mari decât propriul său
consum.
La exploataţia apicolă formată din 50 familii de albine, nu este
necesar să se folosească forţa de muncă salariată, care include mai
multe costuri folosinduse munca personală.

DEVIZ TEHNOLOGIC – CREŞTERE ALBINE 50 FAMILII

1. Manopera (cantitate, valoare):

a)cantitate (ore):
-martie – octombrie
8 luni x 4 săptămâni x 12 ore = 384 ore
-noiembrie – februarie
4 luni x 4 săptămâni x 2 ore =32 ore
TOTAL = 416 ore/ an
-informare – perfecţionare = 30 ore / an
-valorificarea produselor = 45 ore / an
-alte activităţi din stupină =140 ore / an
TOTAL = 215 ore / an
TOTAL MANOPERĂ = 631 ore / an
b) valoare :
TOTAL VALOARE MANOPERĂ - 631 ore x 3,75 RON =
2.366,25 RON

62
2. Cheltuieli cu materiale consumabile
a) Biostimulatori
Consumul de zahăr / familia de albine - 10 kg
Preţ zahăr -2,90 RON
Număr familii de albine - 50
TOTAL - 10 kg x 2,9 RON x 50 familii = 1450 RON
b) Medicamente de uz apicol
Valoarea medicamentelor / stup - 13 RON
Număr familii de albine - 50
TOTAL - 13 RON x 50 familii = 650 RON

TOTAL CHELTUIELI MATERIALE = 2100 RON

3. Cheltuieli cu înmulţirea efectivului ( familii nou create)

25 familii x 60 RON = 1500 RON

4. Cheltuieli cu transportul
a)Transport stupi în pastoral – 2 transporturi ( dus-întors)
2 x 200Km = 400 Km x 0,8 RON / Km = 320 RON
b)Transport pentru aprovizionare – desfacere
-distanţa 400 Km
-consumul specific 7,5 litri / 100Km
-preţ benzină 3,3 RON / litru
TOTAL - 30 litri benzină x 3,3 RON / litru = 99 RON

63
 TOTAL CHELTUIELI CU TRANSPORTUL = 419
RON
5. Cheltuieli diverse

- cheltuieli / familia de albine - 15 RON

- număr familii de albine - 50

TOTAL – 15 RON x 50 familii = 750 RON

TOTAL CHELTUIELI / STUPINĂ = 7135,25 RON

NOTA: Cheltuielile cu manopera nu se vor introduce în calculul

economic, deoarece se foloseşte forţa de muncă proprie.

TOTAL CHELTUIELI ANUALE DE PRODUCŢIE / STUPINĂ =

7135,25 – 2366,25 = 4.769 RON

6. Cheltuieli anuale cu amortizarea utilajelor apicole - 908 RON

TOTAL CHELTUIELI ANUALE / STUPINA

4769 RON + 908 RON = 5.677 RON
TOTAL CHELTUIELI PE FAMILIA DE ALBINE
5677 RON : 50 familii = 113,54 RON

64
 PLANUL DE PRODUCŢIE AL STUPINEI CU 50 FAMILII DE
ALBINE

Producţia anuală în unităţi fizice si valorice

producţia realizată ( fizic si valoric):

-miere 35 kg x 50 familii albine x 7 RON/ kg = 12.250 RON

-polen 1 kg x 50 familii albine x 20 RON /kg = 1.000 RON
-propolis 0,15 kg x 50 familii albine x78 RON / kg = 585 RON
-familii de albine noi 25 familii x 200 RON = 5000 RON

TOTAL VALOARE = 18.835 RON

Valoarea producţiei pe familia de albine
18.835 RON : 50 familii = 376,70 RON

VALOAREA INVESTIŢIEI

65
 Pentru înfiinţarea unei stupine cu 50 familii este necesară
achiziţia familiilor de albine, mătcilor selectionate, stupilor, a
uneltelor şi utilajelor apicole.

Preţ/
Nr. Număr TOTAL
Specificare U.M. U.M.
Crt. U.M. - RON-
- RON-
1. Familii albine familii 50 270 13.500
Mătci
2. buc. 50 25 1.250
selecţionate
Stupi verticali
3. ( utilaj de buc. 50 190 9.500
bază)
Stupi verticali
4. ( utilaj de buc. 25 190 4.750
rezervă)
Unelte
- - - 489
apicole
5. Cuţit apicol buc. 1 54 54
Tavă
buc. 1 435 435
descăpăcit
6. Utilaje
- - - 7.380
apicole
Maturator
buc. 1 992 992
miere
Topitor ceară buc. 1 888 888
pentru arzător
cu gaz

66
 Topitor cu
abur pentru
buc. 1 2.050 2.050
faguri
reformaţi
Centrifugă buc. 1 3.450 3.450
Cabană
7. buc. 1 3.500 3.500
apicolă
8. Total valoare - - - 40.369

VALOAREA AMORTIZĂRII UTILAJELOR APICOLE

Valoare Amortizare Valoarea Amortizare

Specificare
iniţială cumulată rămasă anuală
Maturator
992 0 992 83
miere
Topitor
ceară
pentru 888 0 888 74
arzător cu
gaz
Topitor cu
abur pentru
2.050 0 2.050 171
faguri
reformaţi
Centrifugă 3.450 0 3.450 288
Cabană 3.500 0 3.500 292

67
 apicolă
TOTAL 10.880 0 10.880 908

Indicatori financiari

Pe baza cheltuielilor şi a veniturilor se calculează indicatorii

financiari care vor releva viabilitatea investiţiei.

1. Valoarea investiţiei
VI = 40.369 RON

2. Veniturile din exploatare

Ve = 18.835 RON

3. Cheltuieli de exploatare

Ce = 5.677 RON

4. Rata rezultatului din exploatare

rRe = Re / Ve x 100
68
 unde Re reprezintă rezultatul din activitatea curentă şi se
calculează astfel: Re = Ve – Ce
Re = 18.835 RON – 5.677 RON = 13.158 RON
rRe = 13.158 / 18.835 x 100 = 69,86 %
rRe = 69,86 %

5. Profitul reprezintă rezultatul final al exerciţiului financiar

P = 13.158 RON

6. Durata de recuperare a investiţiei

Dr = VI / P
Dr = 40.369 RON / 13.158 RON = 3,07 ani

7. Rata rentabilităţii capitalului investit

rRc = P / VI x100
rRc = 13.158 RON / 40.369 RON x 100 = 32,59 %
rRc = 32,59%

SOCIETĂŢI CARE COMERCIALIZEAZĂ PRODUSE

NECESARE ÎNFIINŢĂRII ŞI ÎNTREŢINERII STUPINEI

69
SC INSTITUTUL DE CERCETARE - DEZVOLTARE PENTRU
APICULTURĂ SA, Bucureşti, tel. 021/2325060

APILEM PLAST SRL Vişeul de Sus, Maramureş, tel. 0262/353377;

0744506133
EXIMECO SRL COMUNA Suteşti, jud. Brăila, tel 0721623450

COMPLEX APICOL SA Bucureşti, tel. 021/2322150, 021/2324872

EUROHONIG SRL Făget, jud. Timişoara, tel. 0256/325070,

0744823628.

ADELIKA SRL Ploieşti, tel. 0244/407572, 0244/407573,

0742028228.

SC FABRICA DE STUPI SRL Buzău

APIS PROD SRL Blaj

APITOTAL SRL Bucuresti

FAROGER SRL, Cristeşti, Mureş

MELLIFERA SRL Timişoara

NEKTAR KING SRL Gheorghieni

RELIAN SA Bucureşti

ROMHUBNER SRL Oradea

SARTEN SRL, Bucureşti

SASZ ILYES PFA Corund, Harghita

TECLEM SRL Făget

70
71