UNIVERSITATEA

TEHNICA CLUJ-
NAPOCA
FACULTATEA CONSTRUCŢII DE MAŞINI BISTRIȚA

Proiectarea ecologica a produselor

Student:
Hăbălău Bogdan
 Piesa pe care noi o vom analiza în cadrul proiectului este cea din imagine formată din fălci
șubler cu șurub blocator pentru efectuarea măsurătorilor exterior/ interior a pieselor în limita scalei
gradate acest pix având un dublu rol de scriere cât și de măsurare.

Principiul de funcționare al pixului multifuncțional:

Prin apăsarea butonului din partea superioară va declanșa mina pixului să iasă din orificiul
inferior al acestuia și astfel va permite utilizarea lui în vederea scrierii.
În vederea utilizării ca element de măsură se vor poziționa fălcile șublerului perpendicular
pe piesa măsurată și se va bloca măsurarea cu ajutorul șurubului blocator.
.

Pentru a utiliza pixul sunt necesare urmatoarele operatiuni:

 se va exercita o forță suficient de mare astfel încât mina pixului să ajungă la capăt de cursă
astfel va declanșa piedica aflată în interiorul acestuia și va bloca mina în poziția
corespunzătoare care va permite utilizarea acestuia pentru scriere
  în vederea utilizării ca element de măsură se va exercita o forță suficient de mare astfel
încât fălcile șublerului se vor distanța una față de cealaltă iar cursorul se va deplasa pe
scala gradată până ce va ajunge la final de cursă.

 apăsarea progresivă a butonului pentru eliberarea minei de pix se face prin apăsarea
progresiva a butonului de la capătul superior al pixului.
În interiorul pixului există o serie de elemente din plastic cu rol de blocator/ eliberator al
minei de pix, totodată un arc cu rol de menținere al minei de pix tensionată. La acționarea
butonului pixului, mina împreună cu elementele din plastic se deplasează în jos, comprimând
arcul de tensionare până când cele două elemente de plastic se vor roti în poziția de blocare.

În continuare vom prezenta diferite tipuri de pixuri:

- Pix fără elemente de blocare prevăzut cu capac ce împiedică uscarea pastei pe vârful

pixului
 - Pix automat cu element de măsură prevăzut cu declanșator mină pix și fălci de măsurare
la capătul superior al corpului

Piesa proiectată în SolidWorks 2017 din cadrul proiectului prezentată mai jos:

Buton pix
Material : Oțel inoxidabil
Density = 0.000043 grams per cubic millimeter
Mass = 13.53 grams
Volume = 475.3 cubic millimeters
Surface area = 26 square millimeters
Corp pix
Material : Oțel inoxidabil
Density = 0.004513 grams per cubic millimeter
Mass = 91.5702 grams
Volume = 2300.2 cubic millimeters
Surface area = 13.6 square millimeters
Fălci șubler
Material : Oțel inoxidabil
Density = 0.003527 grams per cubic millimeter
Mass = 36.6 grams
Volume = 590 cubic millimeters
Surface area = 533 square millimeters

Conceptul conservării resurselor naturale

Pentru realizarea butonului pixului urmărim următorul traseu care începe cu extragerea
minereului de fier cu ajutorul unui excavator și anume materia primă extrasă minus pierderile
(rebut prin extracție) este transportată cu un camion de 25t (lorry 25t) la următorul proces unde se
va realiza semifabricatul de tip pastă rezultate în urma topirii materialului în cuptoare de mare
temperatură. Astfel semifabricatul rezultat se îndreapta spre faza finală și anume se transforma în
produs finit cu ajutorul unei prese având în cele din urmă aproximativ 13.53 grame/buc.
 intrări intrări (unitate ieșiri ieșiri (unitate
piesa finit intrări buton pix ieșiri (valoare)
(material) masură) (material) masură)

1 buc 13.530 oțel gr 13.530 oțel gr

1.000 cuptor buc 0.000 pastă gr

consum
0.012 kW/h 0.052 kg 1.000 presă buc
energie

1.000 presă buc 1.000 produs finit buc

consum
0.008 kW/h
energie
consum total
total 0.021 kW/h
energie

oțel
transport 13.53 oțel inoxidabil gr 13.53 gr
inoxidabil
1 camion buc 0.000096 C l
0.000319 motorina gr 0.000096 Cr l
0.000096 Ni l

intrări intrări (unitate ieșiri ieșiri (unitate

semifabricat intrări Oțel inoxidabil ieșiri (valoare)
(material) măsură) (material) masură)
13.530 oțel gr 13.53 oțel gr
1.000 topire buc 0 pastă gr
consum
0.167 kW
energie

transport 0.06 minereu gr 0.06 minereu gr

1 camion buc 0.000231 C l
0.000769 motorina l 0.000231 Cr l
0.000231 Ni l

intrări intrări (unitate ieșiri ieșiri (unitate

materie primă intrări Minereu de fier ieșiri (valoare)
(material) masură) (material) masură)
0.07 minereu kg 0.06 minereu kg
minereu
1 excavator buc extractie 0.01 kg
deseu
 Cosum
0.08 kw/h 1 excavator buc
energie
Pentru materializarea urmatoarei componente din cadrul proiectului si anume a “corpului” pixului vom începe prin a extrage materia
primă cu ajutorul unor escvatoare și material pirotehnic iar cantitatea rezultată din urma procesului (minus pierderile) va fi transportata
cu o basculă de 25t pana la destinatie unde vor fi create granule de piatră cu ajutorul unei masini de tocători si astfel se realizeaza un
semifabricat care urmeazaz a fi transportat mai departe spre urmatoare prelucrare ,unde se va topi materia primă în cuptoare.

intrări ieșiri
intrări ieșiri ieșiri
intrări (unitate corp pix (unitate
(material) (valoare) (material)
masură) masură)

91.5702 oțel gr 91.5702 oțel gr

1 cuptor buc 0 pastă gr

consum
0.06 kW 91.5702 gr 1 presă buc
energie

consum
total 0.06 kW
total

oțel
91.5702 gr 91.5702 oțel gr
inoxidabil
1 camion buc 0.000131 C l
0.000438 motorina l 0.000131 Cr l
0.000131 Ni l

intrări ieșiri
intrări ieșiri ieșiri
intrări (unitate Oțel inoxidabil (unitate
(material) (valoare) (material)
masură) masură)
91.5702 oțel gr 91.5702 oțel gr
cuptor de
1 buc 0 pastă gr
topire
consum Mașină de
total 0.002 kW 1 buc
energie presare
 Cea de a treia componentă din cadrul asamblului de componente din proiect este realizarea fălcilor șublerului care se realizează în
următori pași și anume din adunarea deșeurilor plastice, aceste deșeuri vor fi sortate și trimise mai departe cu un transport (camion 25t
) , unde cu ajutorul unei masini de tocat minereul se va realiza materia primaă(semifabricat) care în continuare vor fi transportate la
urmatorul punct și anume cel final, unde cu ajutorul unui cuptor se va realiza materia primă avand o greutate de 0.00366 kg.

intrari ieșiri
intrari ieșiri ieșiri
intrari (unitate fălci șubler (unitate
(material) (valoare) (material)
masura) masură)

36.6 oțel gr 36.6 oțel gr

1 cuptor buc 0 pastă gr

consum
0.154 kW 36.6 gr 1 presă buc
energie

total 0.154 consum total kW

 oțel
36.6 gr 36.6 oțel inoxidabil gr
inoxidabil
1 camion buc 0.000004 C l
0.000014 motorina l 0.000004 Cr l
0.000004 Ni l

intrări ieșiri
intrări Oțel ieșiri ieșiri
intrări (unitate (unitate
(material) inoxidabil (valoare) (material)
masură) masură)
36.6 oțel gr 36.6 oțel gr
cuptor de
1 buc 0 pastă gr
topire
consum Mașină de
total 0.002 kW 1 buc
energie presare

0.007 oțel kg 0.007 oțel kg

1 camion buc 0.000007 C l
0.000022 motorina l 0.000007 Cr l
0.000007 Ni l

intrări ieșiri
intrări ieșiri ieșiri
intrări (unitate PROCESARE (unitate
(material) (valoare) (material)
masură) masură)
DESEURI
0.01 kg PROCESARE 0.007 oțel kg
oțel
consum de
0.06 kw 0.003 oțel kg
energie
MASINA
1 BUC
DE TOCAT
 Proiectarea ecologică a produselor

Odată cu dezvoltarea tehnologiei şi a proceselor de lucru, acest concept a devenit un motor

pentru înfiinţarea Comisiei Mondiale pentru Mediu di Dezvoltare. După descoperirea găurii negre
deasupra Antartcticii, se încearcă găsirea unor soluţii pentru reducerea consumului de substanţe
care dăunează stratului de ozon, prin Convenţia de la Viena. Un an mai târziu, 1986, după
catastrofa de la Cernobâl, apare aşa numitul Raport Brundtland, al Comisiei Mondiale pentru
Mediu şi Dezvoltare, cu titlu „Viitorul nostru comun”, care dă definiţia dezvoltării durabile
„Dezvoltarea durabilă este cea care urmăreşte nevoile prezentului, fără a compromite posibilitatea
generaţiilor viitoare de a-şi satisace nevoile lor”.

În acelaşi Raport se admite faptul că dezvoltarea economică nu poate fi oprită, dar că

strategiile trebuie schimbate astfel încât să se potrivească cu limitele ecologice oferite de mediul
înconjurător şi de resursele planetei.
Toate acestea au pus semne de întrebare asupra viitorului resurselor pământului, astfel încât în anul
1992, are lor la Rio de Janeiro „Summit-ul Pământului”, la care au participat aproximativ 170 de
ţări. În urmă întâlnirii, au fost adoptate mai multe convenţii referitoare la schimbările de climă,
diversitatea biologică şi stoparea defrişărilor masive. De asemenea s-a stabilit un plan de susţinere
a dezvoltării durabile, Agenda 21.

Impactul asupra mediului

Efectele asupra mediului înconjurator se produc, în cazul produselor, în diverse etape ale
ciclului de viață, la alegerea materialelor, în procesul de execuție, la comercializare, în utilizare şi
după casare. Aspectele legate de mediul înconjurator trebuie judicios analizate, în conjuncție cu
alți factori tehnico-economici, cum sunt, de exemplu, domeniul de utilizare, caracteristicile de
performanță, calitatea, securitatea în utilizare, costurile asociate și necesitatea respectării
reglementărilor în vigoare. De la alegerea materialelor utilizate și până la managementul
deșeurilor, proiectarea ecologică oferă condițiile realizării unor produse de înaltă calitate la un preț
de cost redus și ținând seama de necesitatea protejării mediului înconjurător.
 Limitarea continuă a resurselor – materii prime, energie, ca și necesitatea protejării
mediului înconjurator au impus în ultimul timp luarea în considerație de noi obiective stategice
cum sunt:
- economisirea resurselor materiale
- economia de energie
- prevenirea poluării mediului
- evitarea producerii deșeurilor
Un rol de bază în promovarea acestor noi obiective strategice revine activităților de
proiectare şi dezvoltare. Cerințelor de mediu care se refereau până în prezent mai ales la modul în
care mediul influențează funcționarea produselor li se adaugă acum condiții impuse produselor
pentru a nu afecta mediul înconjurător.

Impactul asupra mediului pe durata intregului ciclu de viață

Pe toata durata ciclului de viața produsele se află într-o interacțiune continuă cu mediul
înconjurător fie pentru a prelua din mediul înconjurător resursele materiale şi energia necesară
fabricării produselor fie pentru a deversa în mediu. Etapele principale ale ciclului de viață ale
produselor, după etapa de proiectare, sunt :
- achiziția materialelor
- execuția produselor
- ambalarea şi distribuirea
- instalarea, utilizarea, mentenanța şi dezvoltarea
- reutilizarea produselor, reciclarea şi recuperarea materialelor sau energiei
- procedee finale
Prin proiectarea ecologică, impactul asupra mediului înconjurător a fiecăreia dintre aceste
etape poate fi redus simțitor.
În raport cu achiziția materialelor, încă din faza proiectării se pot alege materiale reciclabile
sau materiale reciclate ca materie primă pentru produsele proiectate.
În raport cu execuția produselor, încă din faza de proiectare se pot proiecta fluxuri de
producție care să țină cont de resursele din cadrul departamentului de producție, astfel încât să se
reducă consumul de energie. În desenele de execuție folosite pentru debitare să se eficientizeze
nesting-ul reperelor astfel încât să existe pierderi cât mai mici.
 În raport cu ambalarea și distribuția, încă din faza de proiectare se poate ține cont de
geometria produsului și de dimensiunile de gabarit, astfel încât produsul final să necesite o
cantitate minimă de adaosuri de protecție necesare în cadrul livrării sau relocării produsului.

Mediul şi economia în contextul dezvoltării durabile

Pentru literatura mondială termenul „probleme globale” este întâlnit în multe lucrări,
referindu-se la confruntările civilizatei umane acuma la începutul secolului XXI.

Aceste „probleme” influenţează la nivelul planetei, esenţial toate domeniile vieţii sociale,
iar evitarea lor fac e imposibilă abordarea celorlalte probleme care cer şi ele o soluţionare la nivel
global.

Creşterea consumurilor din zilele noastre, au determinat ritmuri îngrijorătoare de epuizare

a unor resurse ne regenerabile. Fenomenele de deteriorare a echilibrului ecologic, de poluare gravă
a aerului, apelor şi solurilor au devenit tot mai evidente, cu urmări imprevizibile într-o perspectivă
mai mult sau mai puţin îndepărtată.

Pe de altă parte, subdezvoltarea, discrepanţele crescânde dintre lumea dezvoltată şi lumea

săraca, discrepanţele care nu se diminuează ca urmare a progresului tehnologic contemporan – în
condiţiile actualelor relaţii economice şi politice internaţionale amplifică tensiunea şi sursele de
conflict pe plan mondial, ceea ce a făcut ca aceste probleme să devină preocupările constante pe
ordinea de zi a ONU şi a altor forumuri internaţionale.
 Fig.2.1.Presiunile ecologice datorare activitatilor economice

Dezvoltarea economică durabilă

Dezvoltarea economică presupune un ansamblu detransformari cantitative, structurale şi

calitative, atât ineconomie, cât şi în cercetarea ştiinţifică şi tehnologiile de fabricaţie, în
mecanismele şi structurile organizatorice de funcţionare a economiei, în modul de gândire şi
comportamentul oamenilor.

Ecologiştii şi nu doar ei, nu pot fi deacord cu acest tip de dezvoltare, extrapolarea unui
asemenea model de societate- care în goană nebună a unora după tot mai mulţi bani, creează tuturor
dorinţe de consum cu orice preţ şi de aici o rezultă o risipă enormă de resurse- este evident
imposibil din punt de vedere material, planeta nedispunând pentru toţi locuitorii săi resurse la o
asemenea anvergură, aceasta implicând şi un grad ridicat de poluare, de deteriorare a condiţiilor
de viaţă.

Tot mai mult societatea industrială, prin prioritatea greşită a consumului cu orice preţ, a
exploatat fără discernământ resurseleminerale neregenerabile. Industrializarea a dus la distrugerea
a imense suprafeţe de teren cândva fertile. În numeroase locuri noi oamenii am pus în pericol şi
chiar am distrus viaţa prin poluarea aerului, apelor şi a solurilor.

Bunăstarea şi de şi dezvoltarea acestei societăţi vor putea fi garantate, doar în condiţiile în

care economia va fi structurată pe valorificarea mai eficientă a resurselor naturale şi în armonie cu
natura. Tendinţa trebuie să se orienteze către o economie bazată pe surse de energie regenerabile,
pe reciclarea permanentaa materialelor mai greu de găsit, gestiunea mai bună a resurselor
alimentare, tehnologii orientate spre reducerea consumuriloe de materii prime şi energie, în urma
cărora să rezulte cantităţi minime de deşeuri afectând calitatea mediului.

Eficientizarea activităţii economice în contextul dezvoltării durabile

Eficientizarea activităţilor economice, reprezintă una dintre căile dezvoltării durabile,

având în vedere imperativul minimizării costurilor de producţie, ceea ce presupune valorificarea
complexă a materiilor prime, minimizarea acestor consumuri precum şi a combustibililor şi a
energiei.

Fig 3.1. Dezvoltarea durabila a societatii in sprijinul recapatarii echilibrului ecologic al planetei.
 Este esenţial să se treacă la o economie mai circulară pentru a se îndeplini agenda privind
utilizarea eficientă a resurselor stabilită în temeiul Strategiei Europa 2020 privind creşterea
inteligentă, durabilă şi favorabilă incluziunii. (1)

Fig.3.2. Reprezentarea economiei circulare

Sitemele bazate pe economia circulară păstrează valoarea adăugată în produse cât mai mult
timp posibil şi elimină deşeurile. Acestea menţin resursele în cadrul economiei în cazul în care un
produs a ajuns la sfârşitul duratei sale de viaţă, astfel încât resursele să poată fi utilizate iar şi iar,
într-o manieră productivă şi astfel să creeze în continuarea valoare.

Dezvoltarea durabilă a industriei

1.1. Aspecte generale

O continuă dezvoltare a industriei, de la începerea „erei industriale”, a pornit de la forţa
nelimitată a planetei noastre şi posibilitatea de a ne aproviziona la nesfârşit cu resurse minerale
neregenerabile, condiţii de trai şi bunăstare fără sfârşit pentru o populaţie în continuă creştere,
precum şi forţa planetei de a prelua la infinit poluanţi rezultaţi din procesele industriale şi
neindustriale.
Moldul în care producem şi consumăm contribuei la încălzirea globală, la poluare, la
utlizarea materiilor prime şi la epuizarea resurselor naturale. (3)
 În aceste condiţii, necestitatea eficientizării activităţilor a avut ca rezultat abordări
mangeriale, care au pus stăpânire pe toate domenii de activitate indiferent de tipul şi natura
acestora. Procesului de dezvoltare durabilă îi poate fi aplicat această ştiinţă, datorită avantajelor
funcţiilor, tehnicilor, principiilor, în vederea realizării obiectivelor stabilite cu atingerea scopului
principal: o bunăstare a tuturor în condiţiile menţinerii biodiversităţii pe o planetă curată şi
sănătoasă.
În acest scop, Strategia UE pentru Dezvoltare Durabilă, ce reprezintă fundamentul
Strategiei Naţionale a României, sunt identificate pentru obiective cheie, iar unul care priveşte
protecţia şi dezvoltatrea durabilă a mediului este:
- Protecţia mediului, prin măsuri care să permită disocierea creşterii
economice de impactul negativ asupra mediului;
Acest obiectiv a ajuns să fie primul pe listă, datorită creşterii spectaculoase a producţiei
inustriale şi agricole, datorate progreselor tehnologiei şi ştiinţei. O serie de personalităţi ştiinţifice
au ajuns să tragă tot mai de semne de alarmă, datorită epuizării mineralelor importante, defrişării
în masă a suprafeţelor de pădure cauză care a dus la dispariţia a sute de specii de animale şi
vegetale.
În sectorul industrial se recunoaşte deja faptul că îmbunătăţirea productivităţii resurselor
reprezintă un atu economic major. Se estimează că îmbunătăţirea utilizării eficiente a resurselor
de-a lungul lanţurilor valorice ar putea reduce nevoiele de materiale cu 17%-24% până în 2030. (5)

1.2. Cum promovăm structura durabilă in producţia industrială.

Dezvoltarea durabilă are trei piloni de bază : economic, social şi de mediu. Iar creşterea
strandardului de trai în Europa a atras după sine şi creşterea cerinţelor faţă de protecţia mediuliui,
calitatea muncii, responsabilităţi sociale comune. Aceste cerinţe duc la modificarea politicii
industriale spre mărirea importanţei factorilor sociali şi ecologici. Creşterea cerinţelor faţă de
siguranţă, sănătate, protecţia socială şi a consumatorului, reprezintă un efect al temerilor populaţiei
de consecinţa care au rezultat asupra mediului, sănătăţii publice precum şi unele implicaţii morale
a unor tehnologii noi. Pe lângă aceste temeri există şi pericolul globalizării, care ar conduce la
pierderea identităţii culturale, creşterea competiţiei cu ţările cu costuri de producţie mici sau
subminarea structurilor economice. Rezultatul este îngrijorător, reflectă necesitatea de a reevalua
modul de conducere, control şi orientare a întreprinderilor.
 Deşi pare a fi o schimbare a practicilor industriei, dar de asemenea aceste necesităţi pot
crea noi oportunităţi de afacere. Asfel, concentrarea pe protecţia mediului a dat posibilitatea
companiilor europene să fie vârful de lance în tehnologiile de mediu şi sunt încurajate să dezvolte
producţie durabilă bazată pe analiza ciclului de viaţă. Cu cât mai mult se apropie aceste cerinţe de
nevoile consumatorilor, mai ales în domeniul alimentar, cu atât mai multe nişe de piaţă apar.
Elementele esenţiale pentru a răspândi aceste cerinţe sunt: încurajarea implementării unor practici
reuşite; promovarea unui plan de reciclare viabil din punct de vedere comercial; implementarea
conceptului de „ ciclu de viaţă”; încurajarea dezvoltării şi distribuirii tehnologiilor curate;
utilizarea schemelor managementului ecologice. Alături de toate acestea, pentru a dezvolta o
structură durabilă în producţia industrială, va trebui de asemenea dezvoltarea puterii de
promovare, stăpânire şi anticipare a schimbărilor în procesul de organizare a muncii.

2. Calea către o dezvoltare durabilă. Dezvoltarea agriculturii şi produselor

ecologice

2.1. Agricultura ecologică

Progresul umanităţii se bazează, în general, pe noile descoperiri tehnico-stiintifice. Uneori
însă, dezvoltarea societăţii umane impune reactivarea unor sisteme tehnologice mai vechi, precum
sistemele de agricultură ecologică, dar singurele eficiente în soluţionarea unor probleme grave de
mediu şi de sănătate.
De ce agricultura ecologică? deoarece agricultura poate contribuia, în mare parte, la
soluţionarea marilor probleme contemporane.

VS

REALITATEA PERSPECTIVA
 Ca urmare a vitezei de dezvoltare şi creşterii necesităţilor omenirii, hrana trebuie să rămână
sufiecienta, variată şi ieftină, ceea ce duce la o supraproducţie cu efecte secundare aferente.
Cu alte cuvinte, sistemele de agicultura ecologică sunt singurele în stare să transforme
supraproducţia în superproducţie şi, aşa cum Papacostea spunea în 1981, să schimbe producţia de
supravetuire în producţie de supervietuire.

schimbari
climaterice
aparitia si evolutia scaderea fertilitatii
galopanta a unor boli solurilor
incurabile

SUPRAPRODUCTIA

cresterea riscului
contaminarii produselor reducerea biodiversitatii,
agricole si alimentare cu inclusiv genetice
substante toxice
poluarea cu nitrati,
fosfor si substante
organice

Fig.5.1. Reprezentarea efectelor fenomenului de supraproductie

Agricultură şi alimentaţia sunt, din totdeauna, de nedespărţit, sistemele de agricultură fiind,

adesea impuse alimentaţiei. Agricultura ecologică indiferent de tip, este singura sursă de „hrană
vie”.
De asemenea agricultura ecologică susţine şi stilul de viaţă raţional, în care important este
„ nu doar să ne astâmpărăm foamea” sau „ să trăim ca să ne hrănim”. Aşa cum spunea Karl
Ludwing Schweisfurth, Frant Theo Gotwald şi Meinolf Dierkes (2002) „ alimentele noastre trebuie
să provină în cea mai mare parte din producţii ecologice şi dup apărerea mea, noi oamenii, precum
celelalte vieţuitoare trebuie „ să mâncăm ca să trăim”, iar hrana să fie medicament de bază pentru
refacerea şi menţinerea sănătăţii”.
 2.2. Dezvoltarea produselor ecologice

Calitatea vieţii devine din ce în ce mai slabă, nu doar din punct de vedere economic ci şi
datorită calităţii produselor pe care la achiziţionăm zilnic.
De la produse de vestimentaţie, produse cosmetice, piese de schimb sau produse alimentare
şi medicamente, au ajuns la o calitate mult diminuată sub zero, punând în pericol sănătatea
consumatorilor.
Produsele pe care le consumăm şi care se găsesc din abundenţă pe orice piaţă, în afară de
faptul că au reţete în care se găseşte o cantitate ridicată de elemete nocive pentru populaţie, adică
„adaosurile” sub formă de E-uri pe care le consumăm vrând-nevrând. Fiind în utlimii ani
elementele cheie pentru unii producători, care nu se sfiesc să ne ofere produse dorite la preţuri
„convenabile” care le fac mai atractive pentru cei cu venituri reduse.
Cei care aduc pe piaţă produse contrafăcute sunt atraşi de câştiguri generate de această
activitate, având de partea lor tehnologie din ce în ce mai avansată, fără a înveşti prea mult, fără a
cheltui pe resurse umane sau cercetare dezvoltare, fără sisteme de managementul calităţii
implementate, concurează cu producătorii adevăraţi cărora le aduc pierderi de multe ori
iremediabile.
Organismele interesate în studierea fenomenului contrafacerilor au evidenţiat faptul că
dezvoltarea tehnologiei economice permite din ce în ce mai mult furtul de proprietate intelectuala
prin contrafacere şi piraterie.
2.2.1. Produsele ecologice şi importanţa lor
Tot mai multe persoane sunt adepte ale produselor ecologice, urmând iniţial exemplul
consumatorilor din occident, iar în final din dorinţa de a utiliza şi consumă produse care nu implică
riscuri. Scopul producţiei agroalimentare este de a realiza sisteme agricole durabile, diversificate
păstrând echilibrul natural şi sănătatea consumatorilor. Pentru obţinerea alimentelor ecologice se
renunţa la aditivi şi orice altă substanţe străine alimentului respectiv. Comercializarea acestor
produse se face de obicei în magazine speciale sau chiar din „curtea” producătorului. Asemenea
produse au o diverisitate largă, sunt sănătoase, libere de boli şi dăunători, lipsite de reziduuri
dăunătoare, cu un conţinut echilibrat de substanţe bioactive şi minerale. Sunt rezultatul
tehnologiilor ecologice, care nu utilizează îngrăşăminte chimice şi pesticide. Rolul acestor
tehnologii ecologice este de a aduce pe piaţă şi pe masa consumatorului produse lipsite de reziduuri
chimice şi mai ales contribuie la echilibrul ecosistemului ecologic. Într-un număr mai mic, dar
totuşi crescător, consumatorii care ţin la raportul calitate, preţ, adoptă o alegerea şi în funcţie de
aspectele protecţiei mediului pentru obţinerea produsului respectiv. Odată cu creşterea „educaţiei”
asupra modului de alegerea a alimentelor, populaţia României a început să fie preocupată de
calitatea şi securitatea alimentelor, având pretenţia că alimentele consumate în restaurante sau
cumpărate de la magazin, să corespundă din punct de vedere igienic, calitativ şi nutritiv şi mai ales
să fie conforme cu un anumit standard. Produsele ecologice obţinute în România sunt deja foarte
bine cunoscute, dar în străinătate, în ţări că Franţa, Germania, Marea Britanie, consumatori care
preferă produse alimentare a căror formă fizică nu este întocmai perfectă. Piaţa noastră de
consumatori, marea majoritate, este mai „selectivă” şi preferă produse cu forme perfectă,
prelucrate, în defavoarea celor obţinute ecologic.
În ţări, în care tradiţia eco produselor, rămâne neschimbată, consumatorii sunt interesaţi de
calitatea produselor din această categorie. Dacă în trecut în magazinele de desfacere din această
categorie se găseau 10 produse ecologice, în prezent comercianţii răspund cerinţelor
consumatorilor şi oferă sute de produse ecologice. Din acest motiv cererea pentru acest tip de
produse este în creştere de la an la an.
2.2.2. Eticheta produsului ecologic
La nivelul Comunităţii Europene, produsele ecologice precum şi etichetarea acestora este
reglementată de preverile Regulamentului (CE) nr 843/2007 privind producţia ecologică şi
etichetarea produselor ecologice. Regulamentul precizează că producţia ecologică este un sistem
global de gestiune agricolă şi de producţie alimentară care combină cele mai bune practici de
mediu, un iveli înalt de biodiversitate, conservarea resurselor naturale, aplicarea unor standarde
înalte privind bunăstarea animalelor şi o metodă de producţie care respectă preferinţele anumitor
consumatori pentru produse obţinute cu ajutorul unor substanţe şi procese naturale.
Un produse ecologic nu poate fi comercializat decât după ce a fost controlat şi i-a fost
certificată această calitate de către organismele de inspecţie şi certificare din ţările Uniunii
Europene. Aceste produse se diferenţiază prin marcarea lor cu litere „ae” aplicată intr-un loc
vizibil pe etichetele de pe ambalaje.

Fig.5.2. Sigla „ae”

 Sigla „ae” este utilizată în scopul certificarii-identificarii produselor agroalimentare
ecologice şi garantează că produsele care poartă acesta siglă îndeplinesc următoarele condiţii:
- provin din agricultură ecologică din România şi sunt comercializate în
conformitate cu prevederile OUG nr 34/2000 privind produsele agroalimentare ecologice
şi a Regulamentului Consiliului (CEE) nr 2.092/91;
- sunt certificate de un organism de inspecţie şi certificare acreditat de
Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale;
- provin din import şi sunt certificate în România de un organims de inspecţie
şi certificare acreditat M.A.P.D.R.
Noile norme UE privind etichetarea produselor alimentare ecologice, inclusiv obligaţia de
a afişa noua siglă ecologică a UE, a intrat în vigoare de la 1 iulie 2010. Aşa-numita „euro-frunza”
apare în mod obligatoriu pe alimentele ecologice preambalate produse în orice stat membru al UE
şi care îndeplinesc standardele corespunzătoare.

Fig.5.3. Eticheta ecologica „euro-frunza”

Pe lângă sigla, noile norme în materie de etichetare prevăd şi afişarea informaţiilor
obligatorii despre locul de provenienţă al ingredientelor produse şi numărul de cod al organismului
care a efectuat controalele.
Sigla UE a agriculturii ecologice şi cele ale Statelor Membre sunt folosite pentru a
completa etichetarea şi a mări vizibilitatea alimentelor şi băuturilor ecologice.
Prin urmare, consumatorii care achiziţionează astfel de produse cu sigla UE au siguranţa
ca:
- minim 95% din ingredientele produsului au fost obţinute după metode
ecologică;
- produsul respectă regulile schemei oficiale de inspecţie;
 - produsul provin direct de la producător sau procesator, într-un pachet
sigililat;
- produsul poartă numele producătorului, procesatorului sau văzătorului şi
numele sau codul organismului de inspecţie şi certificare.
Eticheta produselor ecologice trebuie să conţină următoarele:
- numele şi adresa producătorului sau prelucrătorului;
- denumirea produsului, inclusiv metoda de producţie ecologică utilizată;
- numele şi marca organismului de inspecţie şi certificare;
- condiţii de păstrare;
- termen de valabilitate;
- interzicerea depozitării în acelaşi spaţiu a produselor ecologice cu alte
produse.

3. Dezvoltare durabilă prin proiectarea ecologică

Creativitatea şi dezvoltarea tehnologică sunt în strânsă legătură cu responsabilitatea
oamenilor faţă de mediu. Totul este conform dacă legile sunt respectate, ceea ce implică un anumit
grad de birocraţie. Pentru dezvoltarea durabilă a unui produs verde trebuie găsite aspectele
pozitive şi beneficiile economice aportate de produsul respectiv. Acesta este un prim pas spre a
dezvolta o strategie proactivă şi depăşirea abordărilor pasive.

Îndreptarea consumatorilor spre produsele verzi reprezintă interesul şi grija acestora faţă de
mediu, iar datorită etichetării şi semnalizării corespunzătoare se poate spune că „verdele se vinde
mai bine”.

Chiar dacă unele produse ecologice au un cost de producţie mai ridicat, majoritatea pe lângă
faptul că sunt produse cu o securitate ridicată şi o calitate superioară, pot conduce şi la economii;
de exemplu reducerea consumurilor materialelor şi risipei în procesul de fabricaţie a produselor
consumatoare de energie, ceea ce generează o reducere a riscului intern care duce la motivarea
angajaţilor.
 Sensibilizarea consumatorilor asupra problemelor de mediu a făcut ca aceştia să devină
motorul principal de cerere pentru produse ecologice. Acesta cerere duce la aplicarea unor strategii
de eco-proiectare pentru obţinerea produselor inovatoare şi cu eficienta ridicată.

Consumatori dornici de produse ecologice sunt mereu informaţi şi recunosc ceea ce caută
datorită etichetării corespunzătoare. De exemplu la sfârşitul anului 2002, circa 10 mii de produse
purtau una din etichetele ecologice naţionale sau regionale sau euro-frunza. În Germania, 83% din
consumatori în 2004 au declarat cunoaşterea etichetei germane „ Blue-Angel”, iar 49 % au declarat
că eticheta este importantă în decizila lor de achiziţionare a unui produs ecologic.

3.1.Strategii, instrumente şi metodologii de proiectare ecologică

Gândirea pozitivă şi abordarea aspectelor benefice pentru obţinerea produselor ecologice

sunt primii paşi spre dezvoltarea proiectării ecologice.
Luând în considerare caracteristicile generale ale unui produs şi probleme de mediu, se pot
genera cele mai importante aspecte de mediu care trebuie considerate importante pentru elaborarea
strategiei de proiectare ecologice.
Întrebările cheie la care trebuie să răspundem sunt:
 Care este scopul său domeniul de aplicare al produsului?
 Care sunt modelele potenţiale de utilizare?
 Care este perioada de viaţă prevăzută dar şi cea cu utilitate?
În funcţie de ciclu de viaţă şi orele de utilizare, consumul energiei şi eficienţa energetică
vor constitui aspecte esenţiale, iar o eficienţă mai mare duce la compensarea consumului
suplimentar de energie din procesul de producţie (de exemplu un produs din componente eficiente
şi „inteligente”, reduce consumul energiei din timpul utilizării.)
 Cine va fi utilizatorul (profesional sau casnic)?
 Care este mărimea produsului?
Dacă produsul este de mici dimensiuni şi destinat utilizatorilor casnici, este mai mult ca
sigur că acesta va ajunge la gunoi, ca urmare materialele valoroase nu vor fi recuperate, iar
substanţele periculoase vor crea probleme.
 Dacă produsul este de mari dimensiuni şi va fi vândut profesioniştilor, şansele ca el să
fie reutilizat sau reciclat sunt mai mari. De aceea proiectarea va trebuie să se orienteze spre un
produs uşor de dezasamblat şi uşor de reciclat.
Proiectarea ecologică nu este o procedură individuală, nu există o persoană responsabilă
de acest proces şi are o abordare pluridisciplinara, în echipă. Din această cauză, există mai multe
aspecte de abordarea a proiectării ecologice:
- departamentul de aprovizionare răspunde de selectarea furnizorilor şi de
achiziţionarea componentelor cu un conţinut redus de substanţe periculoase, funcţie de
cerinţele produsului finit;
- departamentul de marketing va identifica oportunităţile de piaţă de tipul „
verdele se vinde mai bine” şi va promova eforturile „verzi” ale organizaţiei;
- departamentul de cercetare dezvoltare va avea ca bază de studiu aspectele
de mediu, pentru a crea produse inovatoare şi pentru a identifica posibilităţile de
îmbunătăţire a eficienţei;
- departamentul de mediu, sănătate şi siguranţa va avea aportul lui din punct
de vedere al mediului;
- departamentul de management al calităţii are atribuţii legate de obţinerea
unor produse mai bune, ceea ce îi conferă un loc special în cadrul proiectării ecologice.
Nu există un standard pentru proiectarea ecologică, deoarece această ramură ţine cont de
creativitate şi inovare, însă ISO/TR 14062/2002 trasează conturul pentru integrarea proiectării
ecologice în procesul de dezvoltare a produselor.

3.2. Exemplu de proiectare ecologică. Eco-designul

Designul este cunoscut în prezent ca factor de schimbare în bine şi un component primar al
încercărilor de ameliorare şi îmbunătăţire a vieţii. Conceptul formei active, care devine primordială
ca entitate conceptuală în şcoala de la Bauhaus, instituţia care a pus bazele sistemului de
învăţământ în design, demonstrează puterea designerului de a schimba vizualul unei perioade
istorice, prin impunerea unor noi concepte de realizare a produselor.
Deşi la început, designerii erau priviţi cu suspiciune de ecologişti pentru că ar fi încurajat
consumismul, designul ecologic din perioada actuală s-a dezvoltat ca o industrie de sine -
stătătoare. Ciclul de viaţă a unui produs reprezintă elementul cheie pentru designul verde care
trebuie să ţină seama de extracţia de materii prime şi impactul ecologic al prelucrării lor, energia
consumată în procesul de fabricare şi eventual obţinerea de deşeuri toxice, durata de viaţă utilă a
produsului, recuperarea elementelor componente şi eficienţa reciclării acestora, precum şi
impactul ecologic al distrugerii deşeurilor prin depozitare în subteran sau ardere.
Conform ISO-2001, evaluarea ciclului de viaţă al unui produs va ţine seama de toate
caracteristicile ce pot avea impact asupra mediului, luându-se în calcul şi impactul produselor
auxiliare din timpul producţiei. Produsul nefiind singur, ci ca parte a unui sistem ce are impact
asupra mediului, eliminarea doar a unui factor poluator nu diminuează problema eliminării
deşeurilor poluante.
Produsul unui design cu cel mai mic impact asupra mediului înconjurător, pentru a cărui
producţie, transport, utilizare şi reciclare se folosesc raţional materiile prime, analiza acestora este
făcută pentru toată perioada de viaţă a acelui produs, incluzând şi nevoile sociale. Designerul poate
contribui la lansarea produsului pe piaţă, educând cumpărătorul în spiritul creşterii calităţii vieţii
prin grija faţă de mediu, alegând eco-produse în mod eco-constient.
Reciclarea, în ciuda aspectelor pozitive, reduce insuficient consumul de energie şi
încurajează o obişnuinţă a aruncării şi debarasării de produse. În schimb prelungirea duratei de
viaţa a produselor minimizează consumul de energie şi aruncare a deşeurilor.
Prin dublarea duratei de viaţă utilă a unui produs se reduce la jumătate impactul său negativ
asupra mediului. De aceea, designerii au un rol esenţial în conservarea resurselor prin proiectarea
de produse reciclabile şi cu eficienţa energetică crescută. Designul ecologic de calitate ţine seama
de o serie de principii:
- creşterea duratei de viaţă a produsului;
- reducerea cantităţii de materiale folosite;
- biodegrabilitatea materialelor;
- realizarea, reciclarea şi remanufacturarea.
Cu toate acestea nu trebuie uitată latura plăcută a designului aceea de a crea obiecte
care să infrumuteseze viaţa uneori chiar prin latura lor amuzantă.

4. Concluzie
Datorită experienţelor acumulate în toate domeniile şi departamentele, industria a devenit
mai interesată de problemele de mediu. Consumatorilor le-au fost aduse, prin diferite metode de
promovare, produse ecologice, etichetate corespunzător şi de calitate superioară.
 Toate aspectele în ceea ce priveşte producerea şi produsele ecologice, trebuie să aibă un
sistem durabil, de altfel ca şi viaţa noastră, dacă consumăm produse de calitate şi sigure, atunci
avem siguranţa durabilităţii vieţii noastre.

Produsele ecologice nu sunt doar o sursă de diminuarea a poluării în prezent, dar şi păstrarea
resurselor pentru viitor. Impactul acestora nu este evidenţiat în momentul aplicării lor, dar în timp,
de aceea orice procese de obţinere, materii prime şi auxiliare trebuie să fie corespunzătoare cu ceea
ce dorim să obţinem ca şi produs finit.