Sunteți pe pagina 1din 9

Cursul III

ANALIZA GESTIUNII RESURSELOR TEHNICO-MATERIALE


(Analiza mijloacelor fixe)

1. Analiza dinamicii, structurii şi stării mijloacelor fixe

Analiza dinamicii mijloacelor fixe presupune luarea în considerare a unui sistem de indicatori care
reflectă fluxurile înregistrate în cursul perioadei analizate cu privire la valoarea mijloacelor fixe.
Valoarea mijloacelor fixe poate fi dată de: valoarea de intrare a mijloacelor fixe în patrimoniu,
valoarea medie a mijloacelor fixe, valoarea netă a mijloacelor fixe.
Valoarea medie a mijloacelor fixe ( Mf )este o valoare calculată pe baza relaţiei:
Mf  Vi  I  E
unde: Vi – reprezintă valoarea mijloacelor fixe la începutul exerciţiului financiar;
I - valoarea medie a intrărilor de mijloacelor fixe în cursul exerciţiului financiar;
E - valoarea medie a ieşirilor de mijloace fixe în cursul exerciţiului financiar.
n
I  tf i n
Ei  tnf i
I  i iar E  
i 1 12 i 1 12
unde: Ii – reprezintă valoarea mijloacelor fixe intrate, pe categorii;
tfi – timpul de funcţionare (în luni) a mijloacelor fixe intrate, pe categorii, în cursul exerciţiului
financiar;
Ei – valoarea mijloacelor fixe ieşite, pe categorii;
tnfi – timpul de nefuncţionare (în luni) a mijloacelor fixe ieşite, pe categorii, în cursul exerciţiului
financiar.
Valoarea netă a mijloacelor fixe reprezintă valoarea înregistrată în bilanţul contabil patrimonial al
firmei şi presupune deducerea amortizării din valoarea brută a mijloacelor fixe.
Principalii indicatori ai dinamicii mijloacelor fixe sunt:
a) Modificarea absolută a valorii mijloacelor fixe
Δ Mf = Mf1 – Mf0
sau
Δ mfi = mfi1 – mfi0
unde: Mf – reprezintă valoarea totală a mijloacelor fixe
mfi – valoarea mijloacelor fixe din categoria „i”
b) Modificarea relativă a valorii mijloacelor fixe
- Indicele statistic
Mf 1 mfi1
I Mf (%) = 100 sau Imfi (%) = 100
Mf 0 mfi0
- Ritmul statistic
Mf 1  Mf 0 mfi1  mfi0
RMf (%) = 100 sau Rmfi = 100
Mf 0 mfi0
c) Coeficientul intrărilor de mijloace fixe
I I
KI = Mf sau KI =
Mf
unde: I – reprezintă valoarea intrărilor de mijloace fixe
d) Coeficientul ieşirilor de mijloace fixe
E E
KE = Mf sau KE =
Mf
unde: E – reprezintă valoarea ieşirilor de mijloace fixe
e) Coeficientul mişcării globale a mijloacelor fixe

1
IE IE
KM = Mf
sau KM =
Mf
O analiză pertinentă a dinamicii mijloacelor fixe presupune corelarea acestor indicatori cu
rezultatele obţinute în urma utilizării mijloacelor fixe (Producţia exerciţiului, Cifra de afaceri, Valoarea
adăugată, Rezultatul exploatării, etc.) şi cu faza de maturitate a unităţii patrimoniale.
Din punct de vedere al structurii mijloacelor fixe, analiza economico-financiară presupune
delimitarea şi analiza mijloacelor fixe pe diferite categorii, în funcţie de mai multe criterii, cele mai
importante fiind:
a) după funcţia îndeplinită, mijloacele fixe se grupează în:
- Construcţii
- Instalaţii tehnice şi maşini
- Alte instalaţii, utilaje şi mobilier
c) după implicarea lor în realizarea procesului de exploatare, mijloacele fixe sunt:
- mijloace fixe active
- mijloace fixe în conservare
d) după forma de proprietate, mijloacele fixe utilizate de întreprindere pot fi:
- mijloace fixe proprii
- mijloace fixe deţinute în leasing
Indiferent de structura luată în considerare, analiza economico-financiară a structurii mijloacelor fixe
vizează: cuantificarea şi analiza ponderii fiecărei categorii în valoarea totală a mijloacelor fixe (cu ajutorul
coeficientului de structură), modificările structurale şi implicaţiile acestora la nivel de întreprindere.
Coeficientul de structură a mijloacelor fixe ( gmfi) se determină cu ajutorul raportului:
mf i mf i
g mfi  sau g mfi  %   100
Mf Mf
unde: mfi – reprezintă valoare mijloacelor fixe din categoria „i”
Mf – valoarea totală a mijloacelor fixe
Modificările de structură corelate cu nivelul eficienţei individuale a mijloacelor fixe repartizate pe
categorii, se reflectă direct în valoarea eficienţei medii totale la nivel de întreprindere şi implicit asupra
performanţelor de ansamblu ale întreprinderii.
Analiza stării mijloacelor fixe aduce un plus de informaţii cu privire la principalele resurse tehnice
ale întreprinderii, informaţii ce pot fi utilizate în aprecierea politicii de investiţii a firmei. Indicatorii care
stau la baza analizei stării mijloacelor fixe sunt:

a) Gradul de amortizare sau de uzură (GA) se determină ca raport între suma amortizării (Amz) şi valoarea
brută a mijloacelor fixe (Mfb):
Amz
GA(%) = 100
Mf b
b) Gradul de reînnoire (GÎ) se determină ca raport între valoarea mijloacelor fixe noi intrate prin investiţii
(Mf inv) şi valoarea totală a mijloacelor fixe (Mft):
Mf inv
GÎ(%)= 100
Mf t
c) Gradul de modernizare (GM) se determină ca raport între valoarea mijloacelor fixe modernizate (Mf m)
şi valoarea totală a mijloacelor fixe (Mft):
Mf m
GM(%)= 100
Mf t
Mărimea acestor indicatori este dependentă de sistemul de amortizare utilizat la nivelul unităţii
patrimoniale, de politica de investiţii dar şi de faza de maturitate a firmei.

2. Analiza eficienţei utilizării mijloacelor fixe


2
Într-o economie concurenţială devine necesară utilizarea cât mai deplină a oricărui factor de
producţie şi implicit desfăşurarea de activităţi profitabile nu numai pe termen scurt, dar şi pe termen lung.
La nivel microeconomic, un astfel de obiectiv poate fi realizat şi prin utilizarea eficientă a mijloacelor fixe
din dotare.
Prin raportarea efectelor obţinute la eforturile implicate se obţine sistemul indicatorilor de eficienţă
privind mijloacele fixe:
EFECT
Eficienţă =
EFORT
Indicatorii de rezultate (efect) care pot fi consideraţi în strânsă corelaţie cu utilizarea mijloacelor
fixe sunt daţi de: producţia exerciţiului (Qex), valoarea adăugată (VA), rezultatul exploatării (RE),
rezultatul net al exerciţiului (Rnet), cifra de afaceri (CA). În funcţie de specificul activităţii, se poate alege
unul sau mai mulţi dintre aceşti indicatori cu scopul de a exprima opinii pertinente cu privire la eficienţa
mijloacelor fixe.
În ceea ce priveşte indicatorii de efort, aceştia pot fi consideraţi: valoarea medie a mijloacelor fixe
(Mf), valoarea medie a mijloacelor active (mijlocele fixe care participă efectiv la activitatea luată în
considerare - Mfa), valoarea oricărei categorii de mijloace fixe.
Pornind de la aceşti indicatori, analiza eficienţei mijloacelor fixe se poate mai realiza şi pe baza
comparaţiei ritmului de creştere al rezultatelor cu ritmul de creştere al valorii mijloacelor fixe pe total sau
pe categorii implicate în procesul de producţie.
Dacă dinamica producţiei exerciţiului (sau a oricărui rezultat legat de utilizarea directă sau
indirectă a mijloacelor fixe) devansează dinamica mijloacelor fixe, atunci: I Qex> IMf. Această inegalitatea
reflectă un aspect favorabil din punct de vedere al eficienţei utilizării mijloacelor fixe, în sensul că prin
„acumularea” unei valori suplimentare de mijloace fixe se obţin rezultate care „justifică” acest efort.
Dar, o analiză mai pertinentă a eficienţei mijloacelor fixe implică luarea în considerare a factorilor
care pot influenţa modificarea acesteia. Se pot considera astfel, o serie de modele de analiză factorială, cel
mai des utilizate fiind:

Qex  CA, VA , RE , Rnet  Mfa Qex  CA, VA , RE , Rnet 


a)  1000    1000
Mf Mf Mfa
unde:
Mfa
Mf
- reprezintă ponderea valorii mijloacelor fixe active în valoarea totală a
mijloacelor fixe active
Qex  CA, VA , RE , Rnet 
 1000 - eficienţa utilizării mijloacelor fixe active
Mfa
Potrivit acestui model se analizează contribuţia eficienţei mijloacelor fixe active la eficienţa totală a
mijloacelor fixe, ţinând cont însă şi de ponderea mijloacelor fixe active în totalul mijloacelor fixe.
Qex  CA
 1000  T 
Mfa Qex z CAz


 1000

b)
Mf Mf Mfa
unde:

Qex z CAz 
- reprezintă eficienţa medie zilnică a mijloacelor fixe active
Mfa
(randamentul zilnic al mijloacelor fixe active)
T – timpul de muncă exprimat în număr de zile lucrate
Potrivit acestui model, randamentul zilnic al mijloacelor fixe active, structura mijloacelor fixe şi timpul de
muncă reprezintă variabilele principale ale eficienţei mijloacelor fixe.

3
c)
Qex  CA
 1000 
g fi  ei
Mf 100
unde:
gfi – reprezintă structura mijloacelor fixe pe unităţi operaţionale, segmente de activitate, etc.
ei – eficienţa mijloacelor fixe pe structura implicată în analiză
Acest model surprinde contribuţia modificărilor structurale privind repartizarea mijloacelor fixe şi ale
eficienţei pe structurile respective asupra eficienţei medii a mijloacelor fixe totale.

VA Q VA
d)  1000  ex  1000
Mf Mf Qex
unde:
VA
Qex
- reprezintă „bogăţia” creată la o unitate de valoare a producţiei exerciţiului

RE CA RE
e) Mf  1000  Mf  CA  1000
unde:
RE
- reprezintă rata rentabilităţii comerciale (aferentă exploatării)
CA

4
Cursul IV
ANALIZA GESTIUNII RESURSELOR TEHNICO-MATERIALE
(Analiza stocurilor)

1. Analiza eficienţei gestiunii stocurilor

În practica analizei economico-financiare se utilizează: stocul iniţial, stocul final şi mult mai
frecvent, stocul mediu. Stocul iniţial (Si) reprezintă stocul existent în întreprindere la începutul perioadei
de gestiune sau al perioadei luate în analiză. Stocul final (Sf) se determină pe baza modelului balanţier
care ia în considerare stocul iniţial al perioadei analizate (Si), intrările (I) şi ieşirile (E) de stocuri din
cursul perioadei respective: Sf = Si + I - E
În ceea ce priveşte stocul mediu ( S ), determinarea valorii acestuia se poate face utilizând unul
dintre următoarele modele:
a) Modelul mediei cronologice simple:
S1 Sn
 S 2  S 3  .....  Si  .... 
S = 2 2 , atunci când avem o serie de momente echidistante,
n 1
unde: Si – reprezintă stocul aferent momentului de timp „i”
n – numărul de momente
b) Modelul mediei cronologice ponderate:
t t t t t t t t
S1 1  S 2 1 2  S 3 2 3  .....  Si i 1 i  ....  Sn n 1
S = 2 2 2 2 2 , atunci când avem o serie de momente
t1  t 2  t 3  ...t n 1
cu distanţe diferite de timp,
unde: Si – reprezintă stocul aferent momentului de timp „i”
n – numărul de momente
ti – reprezintă distanţa (în zile) dintre două momente succesive

c) Modelul economic:
CA g  di
 D = CA z  D = CA z 
i
S =
T 100
unde: CA - reprezintă cifra de afaceri totală
CA z - cifra de afaceri medie zilnică
D - durata medie de rotaţie a stocurilor
T- durata în zile a perioadei analizate
gi - structura cifrei de afaceri pe grupe de produse (mărfuri)
di - durata de rotaţie individuală pe grupele respective (di)
d) Modelul dat de suma stocurilor aferente tuturor grupelor de produse (mărfuri) ale unei întreprinderi:
S = s1  s 2  ...  s i  ...  s n
unde: si - reprezintă stocul mediu al grupei de produse (mărfuri) „i”;
s i = cazi x di
n – numărul de grupe de produse (mărfuri)
cazi – cifra de afaceri zilnică aferentă grupei „i”
di – durata de rotaţie individuală a grupei „i”
Pornind de la modelul economic (c), factorii direcţi care pot influenţa stocul mediu sunt: cifra de
afaceri medie zilnică, structura cifrei de afaceri pe grupe de produse şi durata de rotaţie pe structura
implicată în analiză.

5
Relaţiile cu ajutorul cărora se determină influenţele absolute ale factorilor asupra stocului mediu
sunt:
Influenţa modificării volumului de activitate mediu zilnic (cifra de afaceri medie zilnică):
Δ S ( CA z ) = CA z1  D0 - CA z 0  D0
O creştere a volumului de activitate mediu zilnic determină în condiţiile unei durate medii de rotaţie
constante, o creştere justificată a stocului mediu; situaţia se apreciază ca normală atâta timp cât creşterea
stocului mediu este devansată de creşterea volumului de activitate (I S < I CA z ).
Influenţa modificării structurii cifrei de afaceri pe grupe de produse:
Δ S (gi) = CA z1   i1
g  di0
- CA z1  D0 = CA z1 ( D R - D 0 )
100
Creşterea ponderii cifrei de afaceri aferente grupelor de produse care au o durată lentă de rotaţie (număr
mare de zile aferente unei rotaţii a stocurilor) determină o creştere a stocului mediu la nivelul
întreprinderii (efect nefavorabil), după cum o creştere a ponderii cifrei de afaceri aferente grupelor de
produse care au o durată de rotaţie accelerată (număr mic de zile aferente unei rotaţii a stocurilor)
determină o diminuare a stocului mediu la nivelul întreprinderii (efect favorabil).
Influenţa modificării duratei individuale de rotaţie (pe grupe de produse):
Δ S (di) = CA z1   i1 - CA z1   i1
g  d i1 g  d i0
= CA z1 ( D 1 - D R )
100 100
O creştere a duratei individuale de rotaţie (sau o încetinire a acesteia) la toate grupele de produse sau
numai la cele care deţin ponderi semnificative determină o creştere a stocului mediu la nivel de
întreprindere, ceea ce reprezintă o situaţie nefavorabilă din punct de vedere al gestiunii stocurilor.
Principalele premise ale asigurării unei gestiuni eficiente a stocurilor la nivelul unei întreprinderi
sunt:
- ritmicitatea optimă a aprovizionărilor;
- menţinerea unei rate de rotaţie a stocurilor favorabilă;
- evitarea rupturilor de stoc, dar şi a supra-stocajelor.

Pentru asigurarea ritmicităţii optime a aprovizionărilor cu materii prime, materiale consumabile,


mărfuri, etc., este necesară o planificare riguroasă a activităţii de aprovizionare strict corelată cu
activitatea de producţie, respectiv vânzare. În acest context devin prioritare activităţi precum:
- determinarea cantitativă şi calitativă a necesarului de aprovizionat;
- stabilirea termenelor optime de aprovizionare;
- stabilirea limitelor de preţ şi încheierea de contracte ferme cu furnizorii, asigurându-se o
importanţă deosebită furnizorilor fideli sau celor care pot asigura intrări semnificative;
- analiza eventualelor abateri de la desfăşurarea normală a procesului de aprovizionare şi remedierea
disfuncţionalităţilor.
În ceea ce priveşte rata de rotaţie a stocurilor, aceasta poate exprimată atât în zile (şi reprezintă
durata medie de rotaţie), cât şi în număr de rotaţii, după relaţiile:
Stoc
V sau D zile  Flux de activitate corespunza tor  360

Flux de activitate corespunza tor


V nr . rotatii 
Stoc
Un aspect important, de care depinde în mare măsură veridicitatea rezultatelor analizei, îl
reprezintă asigurarea corelaţiei în exprimarea celor doi indicatori: stoc şi flux de activitate. În practică se
poate ţine cont de următoarele concordanţe:

Stocul Fluxul de activitate corespunzător


6
- Stoc mediu de produse finite - Producţie vândută (exprimată în cost de
producţie)
- Stoc mediu de mărfuri - Costul de achiziţie al mărfurilor vândute

- Stocul mediu de materii - Costul de achiziţie al materiilor prime


prime consumate

- Stocul mediu de materiale -


Costul de achiziţie al materialelor
consumate
În reglementările contabile actuale se foloseşte frecvent Cifra de afaceri ca flux corespunzător
stocului mediu, astfel că în cursul de faţă vom opta pentru utilizarea prioritară a acestui indicator.
Indiferent de modelul utilizat, factorii care influenţează în mod direct rata de rotaţie a stocurilor sunt:
- fluxul de activitate
- valoarea stocului mediu
Pe lângă factorii direcţi de influenţă, în analiza ratei de rotaţie a stocurilor pot fi implicaţi şi factorii
cu acţiune indirectă, precum: timpul de muncă (exprimat în număr de salariaţi, om-zile, om-ore),
productivitatea medie anuală, productivitatea medie zilnică, productivitatea medie orară, cantitatea de
produse, preţul de vânzare unitar, etc.
Aceşti factori influenţează în mod direct fluxul de activitate luat în considerare şi implicit durata de rotaţie
a stocurilor corespunzătoare.
Dată fiind conjunctura economică actuală, în care întreprinderile produc şi vând o gamă
diversificată de produse, durata medie de rotaţie a stocurilor la nivelul întreprinderii este dependentă de
structura fluxului de activitate pe grupe sau repere de produse (gi) şi durata de rotaţie individuală pe
grupele sau reperele respective (di).
Modelul de analiză este dat de relaţia: V sau D zile   i
g  di
100
Modificare duratei medii de rotaţie a stocurilor (Δ D zile ) este dată de influenţa celor doi factori:
a) Influenţa modificării structurii fluxului de activitate (gi) asupra duratei medii de rotaţie:

Δ D zile (gi) = g i1  d i0

g i0  d i0
= DR - D0
100 100
b) Influenţa modificării duratei individuale de rotaţie (di) aferentă structurii considerate asupra duratei
medii de rotaţie:

Δ D zile (di) = g i1  d i1

g i1  d i0
= D1 - D R
100 100

2. Analiza stocurilor active şi a stocurilor de siguranţă

După rolul lor în cadrul procesului de exploatare, stocurile se pot grupa în :


- stocuri active
- stocuri de siguranţă
Stocul activ este acel stoc care permite unei întreprinderi desfăşurarea activităţii de exploatare în
condiţii normale ale aprovizionărilor de la furnizori şi ale cererii manifestate pe piaţă faţă de produsele
firmei. Acest stoc poate fi determinat atât în unităţi fizice sau valorice cât şi în zile, conform relaţiilor:
Q
a) Sa (u.f./u.val.)=
2

7

b) Sa (zile) =
2
unde: Q- reprezintă cantitatea sau valoarea aprovizionărilor
Δ – termenul de reaprovizionare (în zile)
Pentru optimizarea din punct de vedere economic a stocului activ, în relaţia de calcul a acestuia se
poate utiliza Qoptim determinat cu ajutorul modelului Wilson, conform căruia:

2C  L 2C  L
Qoptim = sau Qoptim =
p  rch.s cs
unde: Qoptim – reprezintă cantitatea optimă de aprovizionat
C – cererea sau consumul anual
L – costul lansării unei comenzi
p- preţul de achiziţie unitar
rch.s – rata cheltuielilor de stocare la un leu stoc
cs – costul de stocare unitar
Dat fiind faptul că existenţa unui stoc inferior celui necesar satisfacerii cererii sau consumului
anual determină un nivel al activităţii de vânzare sau de producţie sub nivelul potenţial, iar un stoc
superior celui necesar desfăşurării normale a activităţii implică un plus de cheltuieli de exploatare (privind
depozitarea şi păstrarea stocurilor) şi a cheltuielilor financiare (privind dobânzile la creditele contractate
pentru aprovizionarea cu stocuri), rezultă că dimensiunea optimă a stocului poate asigura maximizarea
performanţelor economice ale întreprinderii.
Stocul α este stocul de siguranţă necesar desfăşurării normale a activităţii de vânzare, în condiţiile
caracterului aleatoriu al cererii. Relaţia după care se calculează este:
Sα= t x s x y
unde: t = 2 pentru o probabilitate de 95% (se numeşte coeficient de corecţie în funcţie de nivelul
de serviciu asigurat)
s – abaterea medie pătratică a vânzărilor efective (X) faţă de cele medii ( X ):
X  X 
2

s=
n
unde: n – reprezintă nr. de perioade;
y – raportul dintre termenul de reaprovizionare (Δ) şi intervalul analizat (T)
Pentru determinarea valorii medii a vânzărilor ( X ) se foloseşte relaţia mediei aritmetice simple:
X = X
n
Stocul β reprezintă stocul de siguranţă necesar desfăşurării normale a activităţii de producţie sau de
vânzare în condiţiile neritmicităţii intrărilor sau în situaţia în care furnizorii nu respectă graficele de
livrare. Relaţia de calcul este:
ts
Sβ=
n 1
unde: t = 2
s – abaterea medie pătratică a intrărilor efective (Z) faţă de cele prevăzute (Δ)
n – numărul de intervale (perioade) implicate în calcul
Obs! Intrările efective pot fi exprimate în unităţi fizice, valorice sau cu ajutorul indicatorului „asigurarea
desfăşurării activităţii (de producţie sau de vânzare) în zile”.

  z  
2
s=
n
„Asigurarea desfăşurării activităţii (de producţie sau de vânzare) în zile” se determină pe baza relaţiei:

8
z = valoarea efectivă a intrărilor de la furnizori/fluxul mediu zilnic al activităţii (de producţie sau de
vânzare);
Δ = valoarea prevăzută a intrărilor de la furnizori/fluxul mediu zilnic al activităţii (de producţie sau de
vânzare).
Determinarea stocului mediu optim necesar desfăşurării activităţii, atunci când cererea privind
produsele firmei este aleatoare sau în situaţia neritmicităţii aprovizionărilor de la furnizori, implică luarea
în considerare a stocului activ (care se presupune a fi optim în condiţii normale de aprovizionare şi
vânzare) şi a stocurilor de siguranţă, astfel:

 
S optim (zile) = + S α(zile) sau S optim (zile) = + S β(zile)
2 2
Q Q
S optim (u.f./u.val.) = + S α(u.f./u.val) sau S optim (u.f./u.val.) = + S β(u.f./u.val.)
2 2