Ministerul Educației și Tineretului Republicii Moldova

Universitatea de Studii Politice și Economice “Constantin Stere”

Catedra: Drept
Facultatea: Drept

REFERAT
La disciplina “Drept administrative”

Pe tema: Caracteristica generala a

principiilor de organizare a autorităților
publice locale.

A elaborat: Scobici Ana

Conducator științific: Ciobanu Tatiana,dr.,conf.univ.

Chișinau 2017
 Plan:
1 Sfera de cuprindere a noțiunii de
administrație publică
2 Organizarea administrativ
teritorială a Republicii Moldova
3 Distincția dintre administrația
publica centrală si locala
4 Principiile administrație publice
locale
5 Concluzia
1 Sfera de cuprindere a noțiunei de administrație
publica.
Administraţia este una din instituţiile publice care compun statul şi este formată, la rândul ei, din alte
instituţii şi organisme permanente, cum ar fi: Banca Centrală, Poliţia, Administraţiile Financiare,
etc., adică totalitatea puterilor de guvernământ asupra unui teritoriu, fără dreptul de a dispune
de acesta. Astfel că, noţiunea de „administraţie publică” se poate înţelege făcând conexiunea
între cele menţionate anterior cu adjectivul „public, -ă” care arată apartenenţa unei colectivităţi
sau provenienţa de la o colectivitate.

Guvernul, ministerele, consiliile locale, primarii diferitelor localităţi, ş.a. sunt organe de stat
competente să ia măsuri şi să emită dispoziţii cu caracter obligatoriu; ele sunt autorităţi ale
administraţiei publice însă diferă prin competenţa teritorială care poate fi extinsă pe întreg
teritoriu naţional sau pe teritoriul unităţii administrative unde au fost alese. Trebuie menţionat
faptul că atribuţia este prerogativă recunoscută unui organ, compartiment sau persoană iar
ansamblul lor compune competeţa unui organ, compatriment funcţional sau persoane.
Ca sistem de organizare administraţia publică cuprinde o multitudine de părţi componente cu
denumiri, cu servicii, atribuţii şi activităţi diferite. Legătura sistemului administraţiei publice cu
puterea executivă se face prin guvern, ministere si celelalte organe ale administraţiei publice
centrale. La rândul său administraţia publică centrală are în teritoriu diferite organe
deconcentrate care organizează executarea legii in unităţile administrativ teritoriale sau în
unităţi administrative speciale (căi ferate, armata) în legătură cu domeniul specific de activitate.

2 Organizarea administrative teritorială a Republicii

Moldova
Analizînd problemele evoluției istorice a științei administrației publice,trebue de la bun început
de subliniat că această problemă are doua domenii de cercetare și anume: evoluția științei
administrației publice în ansamblu și evoluția odului de conducere a statului într-un teritoriu
dat,în cazul nostru Republica Moldova.
Știința administrației publice ca ramură a științei,s-a constituit treptat într-o perioada de timp
îndelungată și în colaborare cu alte științe, ca urmare a preocupărilor pentru perfecționarea
administrației publice.
Managementul administrației publice sau managementul public,este doar o parte componentă
a administrației publice care cuprinde un spectru mai larg de probleme și include în sine pe
lîngă management și împrejurarile politice, sociale,culturale și legale care afecteaza conducerea
instituțiilor publice.
Primele începuturi ale unei științe a administrației dateaza din secolul al XVII-lea, noțiunea „
știința administrației” vine din secolul al XIX-lea, iar materia, domeniul pe care le denumește
sunt cu mult mai vechi.
În secolul al XVII-lea unii profesori din Germania și Austria au ținut studenților, la universitățile
germane, cursuri privind științele camerale sau cameralistice.În germană Kameralien se traduce
„știința administrașiei” și cuvîntul vine la limba atină camera care înseamnă „camera” cu
înțelesul de instituție financiară. La început științele camerale au studiat administrația finanților
publice,dar ulterior au cuprins toată administrația Statului.
Reprezentantul cel mai de seamă a fost Lorenz von Stein, autorul unei din primele lucrări în
acest domeniu „Teoria administrației”.
În franța baza științei administrașiei a fost pusă de Sarles-Jean Bonnin (Principiile administraliei
publice).Tot aicea apare prima lucrare reprezentativă „Studiile administrative” autorul este
Alexandre Francois Vivien,care de rînd cu Gerando, Cormentin, Macarel-teoreticieni ai dreptului
administrativ ,î-și dau bine sama de insuficiența dreptului penal a cunoaște administrația și a
forma funcționari.
Știința administrașiei a cunoscut o dezvoltare practică deosebită.Această noțiune cuprinde
ansamblu activităților de organizare șiconducere din întreprindere în scopul adoptțrii deciziilor
optime în priectarea și reglarea proceselor microeconomice.
Noțiunea cuprinde atît activitatea de conducere cît și funcția de conducere.Activitatea într-o
întreprindere constă în prevederea unei linii de conduită,în elaborarea programului și
adoptarea lui la resursele umane, materiale și financiare, în stabilirea normelor de activitate
precum și în menținerea la maxim a randamentelor atelierilor, utilajului și a oamenilor.Toate
acestea avînd ca scop final prosperarea întreprinderii. Această activitate ce se realiza în
întreprinderile private s-a dovedit valabilă și pentru serviciile publice.Dacă noțiunea de eficieță
a serviciilor publice se substitue acelea de prosperitate a întreprinderii, activitatea
organizatorului rămîne în linii mari aceleași.

Deci administrația publică reprezintă o aplicare a științei administrației publice la diferite nivele
ierarhice.
Managementul administrației publice sau managementul public, s-a format în urma contopirii
a doua științe mari cum este administrația publica și managementul,aceasta pentru prima dată
au înțeleso în SUA la începutul secolului XX, odată cu intensificarea intereselor privind
raționarea muncii pe criterii tehnico-științifice despre management, Taylor.
Un alt mare reprezentant al științei management Henry Fayol, creatorul termenului doctrina
administrativă , care este președintele și fndatorul „Centre dietudes administratives de Paris” a
făcut imposibilă orice îndoială privitor la utilitatea utilizării științei manageriale în administrația
publică
3 Distincția dintre administrația publica centala și
locală
Distincţia dintre administraţia publică centrală şi cea locală are la bază utilizarea mai multor
criterii cumulative, criterii care au în vedere competenţa teritorială şi materială a organelor ce
compun administraţia publică şi natura interesului pe care îl promovează. Prin urmare,
administraţia publică centrală îşi exercită competenţa teritorială la nivelul întregului teritoriu
naţional, iar cea locală doar la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale în care au fost alese
autorităţile respective. Însă dacă privim dintr-o altă perspectivă, organele ce compun
administraţia publică centrală dispun fie de o competenţă materială generală, precum
Guvernul, fie de una de domeniu, cum sunt ministerele, pe când autorităţiile locale au o
competenţă materială ce se circumscrie în jurul realizării interesului local. Desigur mai e şi
promovarea interesului, care poate fi general-naţional, evident de către administraţia centrală,
sau al localităţii respective, de către administraţia publică locală.
Autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia locală în comune şi oraşe
sunt consiliile locale, comunale şi orăşeneşti, ca autorităţi deliberative, şi primarii, ca autorităti
executive. Consiliile locale şi primarii se aleg în condiţiile prevăzute de Legea privind alegerile
locale. Consiliile locale şi primarii funcţionează ca autorităţi ale administraţiei publice locale şi
rezolvă treburile publice din comune şi oraşe, în condiţiile legii.
Consiliul local are iniţiativă si hotărăşte, în conditiile legii, în toate problemele de interes local,
cu exceptia celor care sunt date prin lege în competenţa altor autorităţi publice, locale sau
centrale.

4 Principiile Administarției publice locale

Cadrul constituţional al problemei se regăseşte în capitolul VIII din Constituţia Republicii
Moldova, intitulat „Administraţia publică“. Art. 107 din acest capitol este consacrat
administraţiei publice centrale de specialitate, iar art. 109 determină principiile de bază ale
administraţiei publice locale.

Această divizare a administraţiei publice, în centrală şi locală, a fost interpretată în doctrina

administrativă în sensul că legiuitorul constituant a dorit să delimiteze, în cadrul administraţiei
publice, două sfere de regimuri diferite.

Constituţia Republicii Moldova prevede că administrarea publică în unităţile administrativ–

teritoriale se întemeiază pe următoarele principii:

1) autonomiei locale;

2) descentralizării serviciilor publice;

3) eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale;

4) consultării cetăţenilor în problemele locale de interes deosebit[1].

1. Principiul autonomiei locale este principiul fundamental care guvernează administraţia
publică locală şi activitatea autorităţilor acesteia, care constă în „dreptul unităţilor
administrativ–teritoriale de a-şi satisface interesele proprii fără amestecul autorităţilor
centrale, principiu care atrage după sine descentralizarea administrativă, autonomia fiind un
drept, iar descentralizarea un sistem care implică autonomia“[2].

Conţinutul acestui principiu, ca şi caracteristicile sale, rezultă din cadrul legislativ din domeniu.

Potrivit Legii privind descentralizarea administrativă, „autonomia locală este dreptul şi

capacitatea efectivă a autorităţilor publice locale de a reglementa şi gestiona, în condiţiile legii,
sub propria lor responsabilitate şi în interesul populaţiei locale, o parte importantă din treburile
publice“[3].

Detalizînd această prevedere legală, Legea privind administraţia publică locală stipulează că
„Autorităţile administraţiei publice locale beneficiază de autonomie decizională[4],
organizaţională[5], gestionară şi financiară[6], au dreptul la iniţiativă în tot ceea ce priveşte
administrarea treburilor publice locale, exercitîndu-şi, în condiţiile legii, autoritatea în limitele
teritoriului administrat“[7].

Principiul autonomiei locale, în practică, cunoaşte două forme: autonomia funcţională (tehnică)
şi autonomia teritorială.

Autonomia funcţională constă în recunoaşterea posibilităţii pentru unele servicii publice de a

beneficia de autonomie în domeniul lor de activitate, iar autonomia teritorială este cea prin
care se recunoaşte dreptul unităţilor administrative, în condiţiile legii, de a se autoadministra.

Din această perspectivă, autonomia locală presupune existenţa unor condiţii şi îndeplinirea
unor exigenţe, cum ar fi:

— prezenţa unei colectivităţi care să aibă interese şi cerinţe specifice faţă de interesele
colectivităţii naţionale;

— existenţa unor mijloace materiale şi financiare puse la dispoziţia colectivităţii locale, sînt
gestionate sub responsabilitatea acestei colectivităţi;

— autorităţile care conduc colectivitatea locală trebuie să fie alese dintre cetăţenii care o
compun, stabilirea unor atribuţii distincte pentru autorităţile alese, potrivit cărora acestea pot
să decidă liber soluţionarea problemelor locale şi, în sfîrşit,

— existenţa „tutelei administrative“.

Conţinutul principiului autonomiei locale se regăseşte atît în activitatea administraţiei publice

locale, cît şi în raporturile dintre autorităţile comunale, orăşeneşti, municipale şi raionale,
precum şi în relaţiile dintre acestea şi autorităţile administraţiei publice deconcentrate.

Comunele, oraşele, municipiile şi raioanele, potrivit legii, sînt persoane juridice de drept public,
cu capacitate juridică deplină, au un patrimoniu, un buget propriu şi hotărăsc în tot ceea ce
priveşte administrarea intereselor locale, exercitînd, în condiţiile legii, autoritatea în limitele
administrativ–teritoriale stabilite.

În concluzie, autonomia locală este un principiu constituţional proclamat de Constituţia

Republicii Moldova, care conferă dreptul colectivităţilor locale de a-şi rezolva singure
problemele locale, în cadrul legii şi al statului unitar.

2. Principiul descentralizării serviciilor publice. Descentralizarea serviciilor publice constă, în

fapt, în recunoaşterea unei anumite autonomii şi acordarea personalităţii juridice unor instituţii
sau servicii publice organizate la nivelul unităţilor administrativ–teritoriale.

În acelaşi timp, legiuitorul constituant, menţionînd principiul descentralizării serviciilor publice

ca principiu fundamental al administraţiei publice locale, a avut în vedere şi descentralizarea
teritorială, realizată prin recunoaşterea unei anumite autonomii colectivităţilor locale, deci
unităţii administrativ–teritoriale, comuna, oraşul (municipiul), raionul, care, pe baza autonomiei
locale şi în conformitate cu dispoziţiile legale, se administrează prin ele însele, aşa cum se
precizează în legislaţie, prin „autorităţi ale descentralizării teritoriale“[8].

Principiul descentralizării serviciilor publice concură, pe de o parte, la crearea de servicii publice

deconcentrate şi mărimea competenţelor acestora, iar, pe de altă parte, la înfiinţarea de servicii
publice descentralizate în unităţile administrativ–teritoriale şi, respectiv, a unor instituţii şi
servicii publice de interes local organizate sub autoritatea consiliilor locale şi raionale.

3. Principiul eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale îşi are sediul materiei şi îşi
găseşte, în mod distinct, recunoaşterea în norma constituţională (art. 112), care prevede că
autorităţile administraţiei publice, prin care este exercitată autonomia locală în sate şi în oraşe,
sînt consiliile locale alese şi primarii aleşi.

Principiul eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale este unica formă de realizare a
prevederilor normei constituţionale (art. 2 din Constituţia RM), care stipulează că
„Suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova, care o exercită în mod direct şi
prin organele sale reprezentative în formele stabilite de Constituţie“.

Un ultim aspect pe care îl considerăm necesar a fi subliniat, ca o consecinţă a principiului

eligibilităţii, se referă la faptul că autorităţile locale, odată alese, în condiţiile stabilite de lege,
devin autorităţi locale reprezentative, recunoscute implicit şi de către stat, ceea ce face ca
actele şi acţiunile lor să poată produce efecte juridice încadrate în ordinea juridică a statului,
desigur, în măsura în care acestea se încadrează constant în respectarea cadrului legal.

4. Principiul consultării cetăţenilor în problemele locale de interes deosebit. Instituţia

referendumului local. Consacrat expres numai prin dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea privind
administraţia publică locală, principiul consultării cetăţenilor în problemele locale de interes
deosebit este integrat şi subordonat principiului constituţional al autonomiei locale[9].
Înscrierea acestui principiu la baza organizării şi funcţionării administraţiei publice locale derivă
din însuşi spiritul principiului constituţional al autonomiei locale, în procesul de transformare şi
reaşezare a instituţiilor administraţiei publice locale pe fundamentul acestui principiu modern,
principiu care deteremină un nou sistem de raporturi în planul administraţiei publice locale,
cetăţean, colectivitate locală.

Statuarea acestui principiu al consultării cetăţenilor în probleme de interes deosebit este şi o

exigenţă impusă de necesitatea asigurării unui echilibru între prerogativele autorităţilor publice
locale şi puterea de supraveghere a colectivităţilor locale care le-au ales, şi care le-a conferit
misiunea de exercitare a unui mandat local. Din acest punct de vedere, în raport de procesul de
multiplicare şi de diversificare a instrumentelor legale puse la dispoziţia autorităţilor locale,
concomitent implicării acestora în variate domenii de activitate, principiul consultării semnifică
şi controlul societăţii civile asupra autorităţilor locale eligibile, mai cu seamă prin participarea
efectivă a cetăţenilor în procesul luării deciziilor în privinţa acelor probleme ce au impact
deosebit asupra vieţii colectivităţilor locale.

Conform dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi (2) din Legea privind administraţia publică locală, în
probleme de interes local, care preocupă o parte din populaţia unităţii administrativ–teritoriale
pot fi organizate, cu această parte, diverse forme de consultări, audieri publice şi convorbiri, în
condiţiile legii. Iar în probleme de importanţă deosebită pentru unitatea administrativ–
teritorială populaţia poate fi consultată prin referendum local, organizat în condiţiile Codului
electoral. Cu alte cuvinte, legea organică instituţionalizează referendumul ca formă principală
de consultare a colectivităţilor locale, fără a se rezuma însă doar la aceasta. Nu sînt excluse,
aşadar, nici alte forme de participare a cetăţenilor la treburile publice, care, deşi şi cele
neprevăzute, în mod expres, se subsumează şi ele alături de referendumul local, modalităţilor
de manifestare concretă a principiului legal al consultării.

Principiul raspunerii în limitele competenței. Acest principiu este foarte important în

aspect de realizare practică a administrației publice.De fiecare dată cînd este luată o decizie
trebue sa fie destul de clar cine va puta răspundere pentru eventualele consecințe negative a
deciziei respective.
Conform prevederilor Comisiei Consiliului Europei au fost elaborate un șir de principii de
perspectivă cu caracter material și procedural în domeniul dreptului administrativ.Aceste
principii poartă un caracter de recomandare pentru statele membre ale Consiliului
Europei,inclusiv în Republica Moldova.
În afară de principiile legalității și egalității în fața legii sunt recomandate următoarele principii
cu caracter material:
a)principiul proporționalității;
b)principiul respectării scopului și a obiectivelor trasate de lege;
c)principiul obiectivității;
d)principiul imparțialității;
e)principiul bunei credințe;
f)principiul transparenței;
g)principiul emiterii deciziei în interesul persoanei private(regula de favorizare a persoanei
private)

5 Concluzia
Aministrația publica locală are un rol chei în administrarea unei localități.
Administraţia publică reprezintă o “mare afacere publică “, în care suntem cu toţii implicaţi în
calitatea noastră de cetăţeni şi, ca urmare, este necesar să nu rămânem pasivi la lucrurile care
ne privesc şi pe care le putem schimba sau îmbunătăţi în mod direct sau indirect.
Administratia constituie un corp intermediar, creat in vederea actiunii, ea este facuta pentru a
actiona si de aceea este subordonata.
In calitate de corp intermediar creat pentru actiune, administratia este subordonata. Iata prima
caracteristica: ea este totdeauna subordonata guvernului, care ii prescrie ce trebuie sa faca, ii
numeste sefii si ii furnizeaza mijloacele.
Surse bibliografice
1) http://www.usem.md/uploads//files/Note_de_curs_drept_ciclul_1/024_-
_Administrarea_publica.pdf
2) Constituția Republicii Moldova
3) Nota de curs-Drept administrative
4) http://referat-referate.blogspot.md/2016/09/principiile-

organizarii-administratiei.html
5) http://www.rasfoiesc.com/legal/administratie/PRINCIPII-DE-ORGANIZARE-SI-FUN27.php