Primele experientele ale goticului prin construirea boltii cu arce frante au fost inregistrate la Bazilica

Saint Denis, de langa Paris, la indicatiile abatelui Suger. Compusa dintr-o nava cu doua travee si doua
colaterale mai mici ca inaltime, cladirea a fost acoperita cu bolti pe ogive incrucisate. Imediat dupa
construirea nartexului a urmat inaltarea noului cor, cu dublu deambulatoriu, cu acelasi sistem de
boltire ogivala, gratie unei ogive suplimentare. Teza estetica formulate de Suger avea ca reper
principal lumina in biserica, sursa de iluminare a spiritului. Inaltarea si largirea spatiilor, patrunderea
luminii prin marile vitralii ale ferestrelor permitea jocul reflexelor, penumbrei si transparentei luminii.

Goticul lanceolat(timpuriu). Catedrala din Chartres

Prima etapa a goticului a avut drept carcteristica prezenta turlelorclopotnita, in forma de lance,
plasate deasupra intrarii navelor laterale ale catedralei. Ascutite, inalte, acestea dadeau caracterul
original de zveltelte si elansare a arhitecturii noi. Desfasurarea verticalitatii edificiului, cu turnurile
lance, asigura impresia generala a sensului ascensional, opus orizontalei dominante si caracterului
static si masiv al constructiilor romanice.

Goticul radiant. Catedrala Notre-Dame din Paris

Este considerat momentul clasic al stilului, avand caracteristica ponderea, echilibrul proportiilor,
armonia ansamblului. Prezenta ferestrei in forma circular, rozeta sau rozasa, plasata pe fatada vestica
a catedralei, dadea de asemenea particularitatea goticului radiant. Rozeta era considerata centrul
compozitional al structurii plastic a fatadei.Catedrala Notre-Dame din Paris este capodopera goticului
radiant. Toate reperele dimensionale urmeaza corespondentele

geometrice care converg spre centrul marcat de rozeta. Armonia proportilor ansamblului, fara excese,
fara ascensionalitatea proeminenta a turlelor-clopotnita, a determinat aprecierea goticului radiant ca
fiind etapa “clasica”.

Goticul flamboyant(goticul tarziu)

Arhitectura perioadei are caracteristica abundenta decorarii fatadelor cu sculpturi in relief si

ronde-bosse, dominarea golului asupra plinului fatadelor si acoperirea golului cu vitralii. Catedrala din
Reims si Catedrala din Amiens sunt representative pentru aceasta perioada, in care vitraliile ocupa o
mare parte a fatadelor, asigurand ambianta feerica a luminii.Sculptura in ronde-bosse si relief creaza
grandiosul spectacol al impodobirii intregului exterior al catedralei, siluetele si scenele figurative fiind
amplasate si integrate arhitecturii de la sol pana la acoperis si muchiile acestora, dispuse pe arcele
boutante si stalpii de sprijin ai acestora.Planul catedralelor gotice pastreaza in linii mari planul
bisericilor romanice, cu distributia spatiilor caracteristice: nava centrala, doua, patru sau sase nave
laterale, plasate simetric de o parte si alta fata de nava central, un transept, un deambulatoriu, in
jurul absidei, si absidiole, acestea din urma fiind totdeauna in numar impar.

Țara a fost împărțită într-o serie de provincii semi-independente, ale căror locuitori erau diferiți nu
numai în conducătorii pe care îi urmau, ci și în vorbire, rasă și obiceiuri. După cum era de așteptat,
clădirile fiecărei provincii au prezentat un aspect diferit în multe privințe de cel al fiecăruia; și putem
adăuga că aceste particularități nu au dispărut odată cu sfârșitul perioadei arcade rotunde de
arhitectură, dar au rămas mult timp în perioada ascuțită. Trecerea la arhitectura punctată a avut loc
mai întâi în domeniul regal, din care centrul Parisului, și se poate presupune că noul stil exista deja
când în 1140, Abbot Suger a pus bazele corului bisericii Sf. Denis.

Exemplele rămân în partea de est a catedralei Sf. Denis deja menționate, în porțiuni ale catedralelor
Koyon și Sens, partea de vest a orașului Chartres, biserica St. Germain des Pres de la Paris. Aici găsim
adesea arcul ascuțit folosit pentru cele mai importante părți ale structurii, în timp ce arcul rotund
este încă reținut în ferestrele și capetele ușii și în arcade decorative.

Prima arhitectură evidențiată în secolul al XIII-lea în Franța : Arcurile sunt de obicei mai puțin acute,
iar ferestrele nu sunt atât de înalte în raport cu lățimea lor. Formatele folosite sunt puține și simple în
comparație cu cele multe și complicate în limba engleză. Coloanele rotunde mari sunt folosite mult în
locul grupelor noastre complicate de arbori mici pentru dale ale naosului; iar abacul capitalei rămâne
pătrat. Un aer de lățime și de demnitate predomină în clădirile de la această dată la care detaliile
simple, proporțiile nobile și dimensiunea mare contribuie în mare măsură. Partea vestică a Notre
Dame, Paris , datează din primii ani ai acestui secol, interiorul fiind o mare parte din ea puțin mai
devreme. Catedralele bine-cunoscute din Chartres, Rheims, Laon, și mai târziu în stil, Amiens și
Beauvais, pot fi luate ca exemple mari ale primului francez arătat. La acestea se poate adăuga grația
Sainte Chapelle din Paris, corul și o parte din naosul căminului din Rouen, biserica Sf. Etienne din Caen
și catedralele Coutances, Lisieux, Le Mans și Bourges.

Cea de-a doua gotică a secolului al XVI-lea sau a secolului al XIV-lea din Franța, se aseamănă mai mult
cu gotica contemporană englezească decât cea a secolelor precedente sau ulterioare. Ferestrele mari
pentru vitralii, cu bogății geometrice bogate, au predominat și, în același fel, au fost adoptate
tratamente ornamentale ca în Anglia în clădiri decorate bogat. Turnul și turnul bisericii Sf. Pierre din
Caen (fig. 13) sunt exemple foarte cunoscute și frumoase ale acestei perioade. Arhitectura secolului al
XV-lea din secolul al XV-lea, sau al treilea arătat, este departe de a fi atât de demnă sau atât de
științifică ca perpendiculara englezească și se deosebește de aceasta considerabil. Bogăția exuberantă
în decor a fost furia, și se arată atât în sculptură, trasare, cât și în design general. O mare parte din
lucrarea ulterioară a acestei perioade a primit numele de flamboyant, datorită formelor
asemănătoare flăcării în care au fost aruncate șuvoaiele capetelor ferestrelor. În clădirile flamboite se
întâlnește adesea cu o artă care, deși cu siguranță este suprasolicitată, este strălucitoare, bogată și
plină de adevărat sentiment de decorație. În acest secol, clădirile seculare și cele interne au atins mai
mult decât în orice perioadă anterioară. Unele dintre ele sunt printre cele mai bune lucrări pe care
această perioadă le-a produs. Exemple familiare vor fi găsite în Palais de Justiție nobile de la Rouen și
în Hotel de Bourgtherould în același oraș; în părți ale marelui castel de la Blois, splendidul castel al
Pierrefonds și Hoteluri de Ville din Oudenardte și Caen.

Plan

Catedralele sunt, de regulă, mult mai largi proporționale cu lungimea lor decât cele engleze. Există
adesea culoar dublu, și nu rareori o serie de capele laterale încrucișează fiecare perete lateral
principal, astfel încât interiorul uneia dintre aceste clădiri uriașe prezintă, pe lângă vista principală de-
a lungul navei, multe priveliști incantatoare măsură. Există chiar și câteva mărețe catedrale (de
exemplu, Bourges) fără transepte; și acolo unde există, este de uzat că, așa cum este cazul casei Notre
Dame de Paris, ele nu se proiectează dincolo de linia pereților laterali, astfel încât, deși destul de bine
marcate în exteriorul și în interiorul clădirii, ele nu adaug nimic

la ei
podea spațiu. Capătul estic al unei catedrale franceze și, în general, al bisericilor franceze, în general,
cu foarte puține excepții) se termină într-o absidă. Când, așa cum se întâmplă frecvent, această absidă
este înconjurată de un inel de capele, cu contraforturi de zbor pe mai multe trepte care se ridică din
mijlocul lor, întregul aranjament este numit chevet, iar aspectul foarte impresionant și ocupat este
aspectul pe care îl prezintă.