GHIDUL DX-MANULUI ÎNCEPĂTOR

C U P R I N S
Introducere
Capitolul 1 Ascultarea, secretul succesului în lucrul DX
Capitolul 2 Clusterul DX, noţiuni de bază
Capitolul 3 The DX Century Club, citadela lucrului DX
Capitolul 4 Uneltele DX-manului
Capitolul 5 Operaţiuni în split – Cum să te faci auzit în pailap
Capitolul 6 Propagarea DX, noţiuni de bază
Capitolul 7 Fonetizarea
Capitolul 8 Arta schimbului de QSL-uri
Capitolul 9 Informaţiile în lucrul DX
Comentariile autorului
Acest ghid a fost destinat iniţial membrilor Utah DX Association. Unele dintre detalii sunt
specifice locaţiei noastre din Utah. Dacă vă aflaţi într-o altă regiune veţi putea beneficia
de resurse diferite dar similare pentru clusterele de DX, adresele birourilor de QSL,
verificatorii de QSL-uri etc. Datele care corespund locaţiei dumneavoastră pot fi găsite cu
uşurinţă pe internet. Noroc în lucrul DX!

INTRODUCERE
Fiecare DX-man de succes a fost la un moment dat un începător. Această broşură conţine
numeroase dintre noţiunile de bază ale lucrului DX. Acesta poate deveni o pasiune care te
stăpâneşte întreaga viaţă. Dar îţi oferă şi multe bucurii! Lucrul DX îţi pune la dispoziţie
oportunităţi de dezvoltare personală într-o largă varietate de domenii, de la geografie la
ştiinţă şi la cunoştinţe filologice. De asemenea este un prilej de a participa la o competiţie
pentru cei înclinaţi să-şi compare rezultatele cu cele ale altora. Sper că această cărticică
va constitui un imbold pentru începătorii nou-veniţi în rândurile noastre.
Cu salutări cordiale,
Bryce Anderson, K7UA

CAPITOLUL 1
Ascultarea, secretul succesului în lucrul DX
Învăţăcelul l-a abordat cu umilinţă pe maestrul Zen, aplecându-se şi adunându-şi
curajul pentru a-l întreba:
«Maestre … Ce trebuie să fac ca să am succes în lucrul DX?» Maestrul a zâmbit şi i-a
răspuns simplu: «Să asculţi. Întotdeauna să asculţi…»
Să asculţi? De ce? Ce să asculţi? În înţelesul cel mai literal al cuvântului un DX-man de
succes este un vânător pur-sânge. Adevăraţii vânători ştiu ce anume vânează, cum
arată vânatul, ce sunete scoate şi unde există şanse să fie găsit. Ei nu bântuie aiurea
prin pădure sperând ca trofeul să se posteze în faţa lor zicând«hei, împuşcă-mă!»
Ei ştiu când şi unde trebuie să caute pentru a-şi îmbunătăţi şansele, stând cu ochii-n
patru pentru a găsi animalul cel mare înainte de a fi descoperit de altcineva.
De aceea noi ascultăm. Cercetăm banda în căutarea staţiilor care tocmai şi-au făcut
apariţia în eter, staţii slabe, depărtate, pe care încă nimeni nu a apucat să le observe.
Dacă eşti primul care a găsit o staţie DX pe cinste probabil că o vei şi lucra. Nu vei avea
concurenţă. De asemenea, anumite deschideri către cele mai izolate locuri de pe Terra
durează doar câteva minute. Trebuie să fii pe fază la momentul potrivit. Câteodată
propagarea poate fi extrem de selectivă în privinţa celor care pot realiza o legătură. Este
posibil să fii singurul care aude acea staţie DX rară.

Poate vei zice: ah, eu n-am nevoie să fac aşa ceva! O să aştept să fie semnalat pe sistemul
DX cluster. ( a se pronunţa «clastăr»).
OK. Dacă eşti un Tyrannosaurus Rex al benzii de 20 de metri s-ar putea să reuşeşti. Ai
puterea de a-ţi învinge concurenţii şi de a răzbate prin orice pailap. Totuşi, pentru
majoritatea dintre noi odată ce o staţie DX a fost semnalată pe cluster concurenţa
creşte exponenţial. Dacă nu vei asculta rişti să pierzi acele staţii slabe, pe care nu le
aude nimeni şi nu le semnalează nimeni. Clusterul DX este o unealtă extraordinară, dar
nu este singurul mijloc de a deveni un DX-man de succes. Vom discuta despre clusterele
de DX într-unul dintre capitolele următoare.

Acum să revenim la ascultare, cheia succesului în lucrul DX. Conceptul ascultării este
cât se poate de simplu. Începi să asculţi la o extremitate benzii şi o filezi urcând sau
coborând, în căutarea staţiei DX. Trebuie să verifici cu atenţie mai ales porţiunile de DX
ale acelei benzi, care de regulă se situează în partea inferioară a fiecărei sub-
benzi (fonie şi CW). În timpul deplasării atente în bandă opreşte-te pentru câteva
secunde şi încearcă să-ţi dai seama dacă ai dat peste un DX, dacă cineva lucrează cu un
DX sau dacă QSO-ul nu reprezintă vreun interes pentru un DX-man. Află indicativele
staţiilor, cu ajutorul acestora vei putea stabili dacă sunt DX-uri sau nu. Subiectele care
se discută pot fi şi ele nişte indicii. Peste o pălăvrăgeală pe teme banale se poate trece
liniştit. În schimb unei staţii care toacă QSO-uri unul după altul merită să i se acorde
atenţie. Ascultă cu atenţie sporită semnalele slabe, pe operatorii care în telefonie
vorbesc cu accent sau într-o limbă străină, sau semnalele care sună pur şi
simplu «ciudat». Când spun«ciudat» mă gândesc de pildă la semnale cu QSB rapid sau
vibraţie, cu ecou sau cu o calitate slabă a tonului în telegrafie. Semnalele care
traversează polii sunt influenţate de aurora, care este prezentă în permanenţă. Aceasta
conferă semnalelor în fonie şi în CW acea sonoritate tremurată. Se
numeşte flutter arctic.O dată dacă le-ai auzit nu le vei mai putea uita. Ecourile provin de
la semnale care sosesc în locaţia ta prin mai multe căi. Diferenţa între lungimea acestor
căi creează ecoul. Câteodată staţiile apropiate sună astfel din cauza fenomenului
numit backscatter, dar se întâmplă ca anumite staţii DX, aflate la distanţe foarte mari şi
care ajung prin căi multiple să prezinte acelaşi ecou. Calitatea slabă a tonului telegrafic
poate fi cauzată de ecouri sau de probleme tehnice ale echipamentului staţiei DX. Un
alimentator deficient sau un echipament care nu a fost construit potrivit standardelor
moderne ar putea fi pentru tine un indiciu pentru descoperirea unui DX. Calitatea
energiei electrice este deficientă în multe părţi ale lumii şi procurarea unui echipament
de calitate poate fi deosebit de dificilă. Fireşte, dacă dai peste un pailap masiv, vei şti cu
siguranţă că acolo este ceva demn de interes!

Cel mai bine se ascultă în căşti. E bine să ai un difuzor de calitate pentru a-l folosi
atunci când stai la taclale, aşteptându-ţi rândul pe lista unui net sau pentru alte
operaţiuni ocazionale.
Pentru lucrul DX ai nevoie de căşti. Căştile îţi permit să reduci zgomotul ambiental şi să
foloseşti volumul de AF la minim. Te poţi concentra mai bine atunci când nimic nu-ţi
distrage atenţia. În căşti vei auzi mai bine semnalele slabe, crede-mă.

Nu orice căşti sunt potrivite pentru lucrul DX. În primul rând ele trebuie să fie
confortabile, pentru a putea fi purtate perioade de timp mai lungi. Un alt factor demn de
luat în consideraţie este frecvenţa de răspuns a căştilor. Cele de înaltă fidelitate (high
fidelity) destinate ascultării de muzică au o frecvenţă de răspuns foarte largă, în cazuri
tipice de la 50 la 20000 de hertzi. Comunicaţiile folosesc doar un ecart de frecvenţă de
la circa 300 la 3000 de hertzi. Nu ai nevoie de acele sunete super-înalte, pentru că în
cazul comunicaţiilor ele nu sunt altceva decât zgomot. Şi răspunsul în zona başilor pe
care îi simţi vibrând în piept este la fel de nefolositor. Te vei descurca cel mai bine cu
căşti destinate special comunicaţiilor.
Ele sunt produse de diverşi fabricanţi. Cei mai mulţi dintre noi folosim căşti făcute de
firma Heil Sound. Ele au ajuns un standard în radioamatorism şi cu greu pot fi
surclasate. Căştile atenuatoare de zgomot (N-C headphones, noise cancelling phones)
pot fi utile dacă ai de pildă în apropiere un ventilator de amplificator care produce un
sunet constant şi care poate fi blocat. Alegerea celor mai potrivite căşti are un caracter
deosebit de personal, similar cu alegerea unei perechi de pantofi. (Mai multe despre
căştile atenuatoare de zgomot în articolul tradus în limba română «Noua armă, căştile
N-C» de Roger Western G3SXW)
Pe măsură ce vei câştiga experienţă în ascultare vei avea satisfacţii din ce în ce mai
mari. Nu încape nicio îndoială că un DX-man experimentat va lucra mult mai multe staţii
DX decât unul mai puţin experimentat. Şi tu vei dobândi această abilitate prin practică.
După o vreme vei fi în stare să dibuieşti DX-uri pe care mulţi alţii nici măcar nu le
remarcă.

CAPITOLUL 2
Clusterul DX, noţiuni de bază
Odinioară nu exista internet şi nici clustere de DX. Amicii se chemau unul pe altul la
telefon sau pe frecvenţele locale de 2 metri pentru a se anunţa despre apariţia câte-
unui DX suculent. Tocmai de aceea Utah DX Association mai are şi acum o frecvenţă de
2 metri pe 147,60 MHz, coordonată cu societatea VHF. Este o relicvă a vremurilor de
demult. În zilele noastre clusterele de DX reprezintă o soluţie infinit mai bună pentru
acest scop. Acestea au devenit într-atât de importante încât fiecare DX-man serios se
cuvine să aibă acces la internet şi să ştie cum să folosească corect clusterul DX. Există
şi purişti care detestă conceptul, dar fie că le place sau nu tehnologia există. Iată un
scurt rezumat privind modalitatea de a întrebuinţa un cluster.

Cum funcţionează: în lume există numeroase clustere DX. Toate sunt conectate prin
intermediul internetului. În consecinţă semnalările înscrise într-unul dintre ele sunt
instantaneu transmise tuturor celorlalte clustere de pe glob. O semnalare se
numeşte spot. Spotul conţine indicativul staţiei DX, frecvenţa pe care aceasta operează,
ora când a fost auzită şi îl identifică pe cel care a făcut semnalarea. Diverse filtre ale
programelor clusterului sau ale proprului tău calculator pot evidenţia spoturile care sunt
relevante pentru tine şi le pot elimina de pe ecran pe cele care nu te interesează.

Clusterul nostru local este NC7J şi poate fi accesat la www.nc7j.com sau via telnet sau
conexiuni packet. Există pe sait funcţiuni utile pentru a filtra spoturile şi pentru a le
alege numai pe acelea pe care doreşti să le vezi. Mai există şi o valoroasă facilitate de a
căuta informaţii. Dacă vrei să vezi dacă de pildă ZS8M a fost activ, la ce ore şi pe ce
frecvenţe, poţi da o căutare pentru indicativul său. Evident ca aceasta te va ajuta să afli
când şi unde să-l cauţi.

Dar iată şi un format mai evoluat. În vreme ce toate clusterele prezintă cam aceleaşi
informaţii, există totuşi motive pentru a monitoriza mai multe dintre ele.«Mama»
tuturor clusterelor DX se află în Finlanda şi este operată de Radio Arcala OH8X. Acesta
poate fi accesat la http://www.dxsummit.fi/

Poate fi util să vezi staţiile semnalate de către amatori din alte părţi ale lumii pentru a-ţi
face o idee despre condiţiile de propagare sau pentru a afla dacă o nouă DXpediţie şi-a
făcut deja apariţia în eter în ziua în care a anunţat că o va face. Ai ocazia de a te vedea
eventual pe tine însuţi semnalat de cineva de pe alt continent, pentru care eşti un DX.

Câteva reguli de bune maniere pe clustere: autosemnalarea (selfspotting) este

considerată o acţiune de gust îndoielnic, cât se poate de dezaprobată. Ideea este de a
semnala staţii DX. Deşi prin acest sistem se pot trimite mesaje, acesta nu este un
Instant Messenger şi nu trebuie utilizat în acest scop. Nu este nici Twitter. Nimeni nu
doreşte să-ţi citească tweet-urile.

Nu orice staţie DX merită să fie semnalată. Nu aglomera clusterul cu semnalări ale unor
staţii aflate în locaţii lipsite de interes. Nimănui nu-i pasă de astfel de semnalări.
Dacă eşti suficient de norocos să fii primul care descoperă o staţie DX cu adevărat
valoroasă gândeşte-te bine dacă s-o semnalezi sau nu. Sau, eventual, s-o semnalezi
ceva mai târziu. Dacă tu şi alţi câţiva aţi găsit staţia DX în acelaşi timp şi ai fost primul
care a reuşit s-o lucreze, reţine-te de la semnalarea ei. Lasă-le şi celorlalţi descoperitori
şansa de a o lucra. Ei şi-au câştigat acest drept prin faptul că au găsit DX-ul prin
mijloace proprii. Din momentul în care ai semnalat staţia există toate şansele ca pe
frecvenţă să se formeze imediat o îngrămădeală de staţii hămesite să lucreze DX-ul.
Culmea prostiei e să arăţi lumii cât eşti de deştept, semnalând un DX realmente rar
înainte de a-l fi lucrat tu însuţi. Este comic să vezi o semnalare şi să-l auzi apoi pe cel
care a trimis-o încercând să se facă auzit în haosul pe care tocmai l-a creat.

De asemenea, nu semnala o staţie care a atras deja un mare număr de staţii care o
cheamă. Ea are deja suficienţi chemători, numai de le-ar putea face faţă… Tocmai ai
lucrat un amator care chema CQ şi acum cheamă din nou? Dă-i o mână de ajutor
semnalându-l. Anumite staţii DX îţi vor solicita să le semnalezi. Nu dubla semnalările
care au fost deja postate. Fii întotdeauna FOARTE atent ce postezi. Dacă ai vrut să scrii
PZ5XX pe 20 de metri CW şi din greşeală ai scris P5XX vei reuşi să superi pe toată
lumea! Se vor declanşa zeci de mii de alarme! Toată lumea are nevoie de Coreea de nord
în telegrafie şi dintr-o dată vei deveni extrem de nepopular!

Dacă vezi o semnalare a unui DX interesant şi îl poţi auzi, ascultă cu atenţie, pentru a te
convinge că indicativul semnalat a fost postat corect. Se mai fac şi greşeli. Este posibil
ca indicativul să fi fost HH3AA (Haiti), dar sunt unii care nu se pricep să numere
punctele şi îl înscriu pe cluster ca 5H3AA (Tanzania). Luându-se după postarea greşită
toţi vor crede că au lucrat 5H, deşi nu este adevărat.

Verifică întotdeauna faptele de două ori. Nu înseamnă că dacă ai văzut semnalarea unei
staţii interesante o şi poţi auzi. Nu te repezi s-o chemi fără să fi ascultat înainte, pentru
a te convinge că o şi auzi suficient de confortabil pentru a realiza un QSO. Dacă n-o poţi
auzi, lasă frecvenţa liberă pentru cei care pot. Acest lucru este îndoit valabil în cazul în
care staţia DX lucrează simplex.

CAPITOLUL 3
The DX Century Club, citadela lucrului DX

«Un adevărat DX-man lucrează întotdeauna pentru a-şi îmbunătăţi scorul DXCC-ului
său.» Ei bine, se prea poate ca asta să nu fie adevărat, dar ar trebui să fie!

În 1935 ARRL a lansat ceea ce a devenit apoi cea mai importantă diplomă din întregul
radioamatorism. Ideea era să lucrezi 100 de «ţări» şi să obţii dovezi scrise ale acelor
legături. Termenul «ţară» nu trebuie luat ad litteram. Hawaii şi Alaska sunt părţi ale
S.U.A., dar din cauza distanţei faţă de restul naţiunii ele contează ca ţări separate.
Diploma a renăscut după cel de al II-lea Război mondial. A fost din nou modernizată în
2000. Termenul «ţară» a fost rebotezat cu o denumire mai precisă: «entitate».

Există reguli destul de complicate în privinţa a ceea ce constituie o entitate, dar ele nu
mai sunt atât de interpretabile pe cât au fost odinioară.
Vezihttp://www.arrl.org/dxcc pentru informaţii despre diplomă. O listă actualizată a
ţărilor/entităţilor poate fi găsită aici. Voi folosi când termenul de ţară, când pe cel de
entitate. Nu mă pot dezobişnui.
DXCC este cu adevărat o diplomă pe cinste!

Aşadar, trebuie să te ocupi de asta? Poate că nu, însă cei mai mulţi DX-mani sunt
interesaţi în a lucra cât mai multe ţări posibile, pentru a obţine şi a-şi extinde diploma
DXCC. Este o competiţie care durează o viaţă, o competiţie cu alţi radioamatori şi cu
tine însuţi. Diploma DXCC este emblema competenţei în lucrul DX, care trebuie preţuită!
De fapt DXCC-ulcuprinde un număr de diplome diferite. Avemmixed (orice mod
contează), fonie, CW, RTTY, QRP, satelit, monoband (160 metri, 80 metri etc.),
precum şi mult râvnita diplomă 5 benzi DXCC, pentru deţinerea de confirmări din 100 de
ţări pe fiecare dintre benzile clasice de 80, 40, 20, 15 şi 10 metri.

Diploma de bază DXCC pretinde 100 de ţări confirmate, dar cu asta nu s-a terminat.
Există stickere (etichete) care pot fi aplicate pe diploma ta pentru confirmarea mai
multor ţări. Stickerele sunt eliberate la intervale definite de regulile DXCC (vezi regulile
DXCC în limba română partea I-a, partea a II-a şipartea III-a – nota trad.).

Mai există o diplomă numită Challenge, care este o extensie a DXCC-ului obişnuit. Ea se
obţine pentru 1000 de ţară/bandă pentru diploma de bază. Credit pentru o ţară/bandă
se acordă pentru o ţară confirmată pe o bandă de la 160 la 6 metri. Exemplu: dacă ai
lucrat Anglia pe 80, 20 şi 10 metri ai obţinut trei ţări/bandă. Lucrul pentru adăugirile la
DXCC-ul de bază şi diploma Challenge pot constitui o misiune de o viaţă-ntreagă.

Actualmente avem 340 de entităţi active pe lista DXCC. DX-manul care certifică legături
cu totalul minus 10 ţări cel puţin (deci 331) este înscris în Honor Roll(lista de onoare).
DX-manul care a lucrat toate ţările obţine #1 Honor Roll. Obţinerea ambelor
performanţe reprezintă o înaltă onoare, pe care au reuşit-o doar câţiva dintre membrii
clubului nostru.

Un mic sfat pentru DX-manii începători: lucrul DX dă dependenţă. Odată prins în acest
joc vei lucra din greu pentru a contacta o ţară nouă, mai ales dacă este o ţară rară. Din
unele entităţi n-a mai lucrat nimeni de foarte multă vreme... de pildă de vreo 20 de ani!
Pentru a fi înscris în Honor Roll nu-ţi poţi permite să pierzi expediţii în acele locaţii,
atunci când acestea în sfârşit se organizează. La vârsta mea înaintată chiar că nu-mi pot
permite să le ratez. Probabil că voi muri de bătrâneţe înainte ca unele dintre ele să
reapară în eter.
Nu uita să obţii confirmările pe măsură ce progresezi. Eu n-am făcut-o, iar atunci când
am devenit interesat în diploma Challenge starea statisticii mele era teribilă. Am lucrat
sute de ţări/bandă şi nu m-am preocupat vreodată să obţin confirmările. Acum însă
încerc să recuperez ceea ce se mai poate recupera.

Procedura de confirmare s-a modernizat. Pentru validarea legăturilor de către biroul

DXCC confirmările pot fi fie sub formă scrisă, fie prin intermediul sistemuluiLogbook of
the World (LoTW). Putem să ne considerăm norocoşi că avem printre membrii noştri doi
verificatori certificaţi, care pot controla QSL-urile noastre. Vom vorbi despre LoTW şi
obţinerea QSL-urilor într-unul dintre capitolele următoare.

În umila mea opinie fiecare DX-man ar trebui să fie interesat de DXCC.

CAPITOLUL 4
Uneltele DX-manului

Acest capitol este plin de lucruri pe care le-am învăţat direct de la sursă, ca DX-man.
Sper că ele îţi vor fi de folos.
Există unii care reuşesc să repare orice cu o şurubelniţă şi o rolă de bandă adezivă.
Majoritatea dintre noi avem nevoie de mai mult decât atât. În acest capitol vom discuta
despre câteva dintre uneltele de bază care ar trebui să existe în trusa DX-manului.
De ce anume ai nevoie? Bunurile cele mai de preţ sunt îndemânarea şi perseverenţa
operatorului. Îndemânarea o dobândeşti pe măsură ce câştigi experienţă. Nu există o
altă cale de a ajunge la ea. Un DX-man experimentat va lucra mai multe staţii DX cu un
echipament modest decât un operator lipsit de experienţă, chiar dotat cu aparatură de
ultimă oră.
Învaţă în permanenţă, pe măsură ce înaintezi. Cu timpul, vei ajunge la ţintă. Pe de altă
parte, perseverenţa poate începe de la bun început. Mi s-a întâmplat de mai multe ori
să întâlnesc pailapuri pe frecvenţele unor DXpediţii care erau atât de masive, în vreme
ce eu eram teribil de dezavantajat din punct de vedere geografic, încât m-am simţit
descurajat. (în engleză pile-up, în jargon radioamatoricesc îngrămădeală de staţii pe
aceeaşi frecvenţă sau pe frecvenţe apropiate, care încearcă să contacteze o staţie DX –
nota trad.) Acelaşi lucru s-a întâmplat atunci când am încercat zi de zi să aud câte o
«ţară nouă», fără s-o fi putut auzi suficient de bine pentru a o putea lucra. Dar dacă
nu-ţi încerci norocul şansele tale de succes sunt egale cu zero. Chiar şi o probabilitate
de ordin minim este mai mult decât atât. Dacă vei continua să încerci s-ar putea chiar să
reuşeşti! Dacă n-o faci ai pierdut partida înainte de a fi intrat în cursă. Mie perseverenţa
încăpăţânată mi-a adus foloase. Nu poţi lucra DX-urile dacă nu eşti prezent!

Staţia: este limpede că pentru a face legături ai nevoie de o staţie. Sistemul tău de
antene este domeniul în care îţi poţi investi cel mai eficient timpul şi banii, datorită
faptului că acesta are un impact atât asupra capacităţii tale de recepţie cât şi asupra
celei de emisie. Beamurile mari şi pilonii înalţi sunt desigur calea care duce la succes,
însă mulţi nu şi le pot permite din motive financiare sau logistice. Nu te descuraja
dacă nu-ţi poţi monta mai mult decât o antenă simplă. E drept că nu vei spulbera toate
pailapurile în care participi, dar chiar şi aşa vei putea lucra o mulţime de DX-uri. Cheia
reuşitei pentru a lucra la mari distanţe este unghiul mic de radiaţie. Un pilon de 30 de
metri va oferi acest unghi beamului tău de mari dimensiuni, dar o înălţime mult mai
mică poate fi şi ea eficientă. Pentru a avea un unghi mic de radiaţie eficient o antenă
orizontală trebuie pusă cel puţin la înălţimea unei jumătăţi a lungimii de undă. Asta
înseamnă o înălţime de numai 10 metri pentru banda de 20 de metri. Nu e la fel de
grozav ca pilonul cel înalt, dar nici nu este chiar atât de îngrozitor. Eu am lucrat toate
dele 328 de ţări ale mele cu piloni care nu au depăşit vreodată 12 metri. Unii dintre
membrii noştri deţinători de #1 Honor Roll au ajuns la ţintă fără piloni înalţi. Poţi fi
deosebit de eficient cu un pilon mic sau cu antene de sârmă, dar asta necesită mai
multă muncă.

Receptorul: Imediat după sistemul de antene urmează ca importanţă receptorul. Toate

sculele moderne sunt transivere, în care sunt incorporate atât emiţătorul cât şi
receptorul. Ambele sunt importante pentru lucrul DX. Partea de emisie nu prezintă
deosebiri prea mari din punct de vedere al calităţii între produsele diferitelor companii
producătoare. Puterea de emisie standard este de 100 de waţi. Unele dintre transivere
au o putere de ieşire ceva mai mare, dar nu suficientă pentru a se face cine ştie ce
diferenţă.
Însă partea de recepţie a diferitelor transivere nu este identică. Imediat după sistemul
tău de antene investeşte în transiverul care are cel mai bun receptor pe care ţi-l poţi
permite. Nu poţi lucra ceea ce nu auzi!

Sensibilitatea este importantă. Unele radiouri pot recepţiona semnale slabe în benzile
superioare - de pildă în 15 metri - mai bine decât altele. În benzile inferioare, cum ar fi
în banda de 80 de metri, zgomotul de bandă face chestiunea discutabilă. Un factor mai
important este gradul de selectivitate, care este determinat de filtrele transiverului.
Aceste filtre îţi permit să blochezi QRN-ul şi QRM-ul provenind de la alte staţii. În
general filtrele pe cristal sunt mai bune decât filtrele DSP (digital signal processing =
prelucrarea digitală a semnalului – nota trad.). Multe dintre filtrele DSP permit trecerea
anumitor semnale nedorite, în vreme ce tehnologia veche a filtrelor pe cristal/mecanice
este mai puţin predispusă la asta. Cu toate acestea, folosirea combinată a filtrelor pe
cristal cu DSP-ul este o soluţie excelentă.

Un alt factor deosebit de important în cazul unui receptor este gama dinamică (dinamic
range, DR). DR este o calitate tehnică ce defineşte cât de bine poate rejecta un receptor
semnale adiacente puternice fără a-l distorsiona pe cel pe care încerci să-l asculţi.
Aceste probleme devin evidente într-o bandă aglomerată în timpul unui concurs. Într-
un concurs un transiver cu o gamă dinamică slabă va suna ca un talmeş-balmeş de
semnale care pot deveni total neinteligibile. O discuţie despre aceste calităţi tehnice
este în afara scopului acestui capitol, dar este o chestiune care merită a fi evaluată cu
seriozitate. Urmaţi acest link pentru mai multe informaţii despre gama dinamică.
Unele dintre transiverele de ultimă oră au fost proiectate pentru a excela din punct de
vedere al gamei dinamice, menţinându-şi în acelaşi timp sensibilitatea ridicată. Vezi
saitul companiei Sherwood Electronics pentru o mulţime de informaţii valoroase despre
evaluările anumitor receptoare.

La unele radiouri această problemă se agravează şi mai mult atunci când noise blanker-
ul (NB, atenuatorul de zgomot) este comutat. Bătrânul meu Kenwood TS940SAT e atât
de îngrozitor din acest punct de vedere că o dată, când noise blanker-ul era din greşeală
pe poziţia ON am crezut că a dat în primire. Banda era aglomerată şi fiecare semnal era
atât de distorsionat încât nu eram în stare să înţeleg nicio iotă din ceea ce auzeam.

Iată un mic artificiu pe care îl folosesc pentru a îmbunătăţi sensibilitatea receptorului

meu:
Uneori «mai puţin» înseamnă de fapt «mai mult». Atunci când asculţi un semnal foarte
slab redu RF gain-ul transiverului. Câteodată această manevră ameliorează
sensibilitatea prin suprimarea AGC-ului (automatic gain control, controlul automat al
amplificării) din receptorul tău. AGC-ul este destinat să reducă amplificarea
receptorului pentru a evita ca semnalele puternice să-ţi spargă urechile. El reduce
amplificarea receptorului şi în cazul semnalelor de tărie medie. Reducerea RF gain-ului
este contrară logicii... dar este eficientă! Lasă aşadar transiverul să lucreze la maximum
de sensibilitate prin deconectarea AGC-ului. Întotdeauna învaţă pe măsură ce înaintezi.

Şi în fine emiţătorul: mulţi operatori noi fac greşeala de a-şi procura un amplificator, în loc
să-şi ridice mai întâi o antenă ca lumea. O antenă mai bună vine în ajutorul atât al
emiţătorului cât şi al receptorului. Desigur, puterea mare te ajută să penetrezi mai uşor
prin QRM, dar nu este de nici un folos pentru capabilitatea receptorului. Puterea mare este
grozavă atunci când îţi poţi permite un amplificator. Este următorul pas logic după ce ai
făcut tot ce ai fost în stare pentru a îmbunătăţi performanţa antenei tale şi a receptorului
tău. Cu toate acestea, ca şi în cazul unei antene modeste, cu o staţie de 100 de waţi vei
putea lucra o mulţime de DX-uri. De fapt, cu o staţie de 100 de waţi împreună cu o antenă
modestă vei putea lucra o mulţime de DX-uri!

Îţi poţi îmbunătăţi şansele de a străpunge un pailap în fonie prin ajustarea «prezenţei»
tale audio. Un audio de înaltă calitate obţinut prin folosirea corectă a compresiei îţi va
îmbunătăţi şansele de succes. Nivelul vocii omeneşti nu este uniform pe întreaga
întindere a frecvenţelor sale. Compresia va creşte media vârfurilor sale. Frecvenţa
microfonului tău trebuie şi ea ajustată în vederea comunicaţiei. Despre acest aspect
vezi capitolul «Ascultarea». Ceea ce este valabil în privinţa frecvenţei de răspuns a unei
căşti este valabil şi în cazul frecvenţei de răspuns a unui microfon. Iată un
valoros articol de Barry Rudolph despre teoria compresiei: «Înţelegerea compresorilor
audio şi a compresiei audio».
Scule de rezervă: Încă ceva înainte de a părăsi secţiunea despre echipamente. Ţine
minte că transiverul tău sau antena ta ar putea să se strice atunci când ţi-e lumea mai
dragă. Mai demult aşteptam înfrigurat o DXpediţie, de care aveam nevoie ca ţară
absolut nouă. Transiverul meu s-a stricat în cel mai rău moment cu putinţă. În două zile
m-am dat peste cap şi am reuşit să-i găsesc un substitut. În cele din urmă totul a decurs
cu bine, dar am reînvăţat lecţia potrivit căreia orice sistem critic necesită un înlocuitor
de rezervă. OK, poate nu crezi că a nu-ţi putea folosi radioul este o situaţie critică. Îţi
aminteşti că lucrul DX produce dependenţă? Atunci când dependenţii aşteaptă apariţia
unei ţări absolut noi EU SIMT că asta este cu adevărat o situaţie critică!

La un moment dat am urmat cursurile unei şcoli de tir grozave numită Thunder Ranch,
al cărui proprietar şi instructor era Clint Smith, un personaj fabulos. El spunea: «two is
one and one is none» - doi fac cât unul, iar unul e egal cu zero. Ce înseamnă asta? Că
tot ceea ce e făcut de mâna omului se poate strica, şi chiar se va strica. Dacă ai două
puşti una dintre ele s-ar putea strica, dar îţi va mai rămâne o puşcă. Dacă ai o singură
puşcă şi se strică eşti în aer şi, în contextul şcolii de tir, eşti probabil mort. Perfect
valabil şi în cazul radiourilor! Gândeşte-te de două ori înainte de a renunţa sau de a-ţi
vinde pe nimica toată bătrânul tău transiver atunci când ţi-ai procurat unul mai
modern. După ce ţi-ai ridicat noul pilon păstrează-ţi vechiul G5RV întins între doi pomi.
E bine să ai întotdeauna soluţii de rezervă.

Fii felixibil: fă-ţi staţia cât mai flexibilă cu putinţă. Fii capabil să lucrezi pe cât mai multe
frecvenţe şi moduri posibile.
Moduri flexibile: după câte se pare SSB este actualmente modul de lucru de bază. Nu a
fost întotdeauna astfel, dar în zilele noastre activitatea în fonie este cel puţin la fel de
intensă sau chiar mai intensă decât în orice alt mod. Toată lumea este capabilă să
lucreze în fonie. Îţi doresc vânătoare plăcută în fonie!
Unii veterani au pretins că a venit sfârşitul lumii atunci când cunoaşterea codului Morse
a fost eliminată din condiţiile de autorizare. Lumea s-a schimbat şi a supravieţuit
cumva. Admiţând asta, trebuie totuşi să spunem că telegrafia continuă să fie cea mai
eficientă formă de comunicare. Deşi anumite moduri digitale futuristice, ca cele utilizate
pentru reflexia pe Lună, pot decoda semnale situate sub nivelul de zgomot, CW le
surclasează pe toate celelalte. De ce? Simplu. Are o lărgime de bandă mai îngustă decât
orice alt mod. Fără a dori să-ţi împui capul cu explicaţii teoretice, acceptă pur şi simplu
faptul că semnalul telegrafic deţine un avantaj de eficienţă de circa 10 dB faţă de fonie.
10 dB înseamnă echivalentul creşterii puterii tale de zece ori. 100 de waţi în CW este la
fel de eficient ca 1000 de waţi în SSB. Asta este realmente de mare ajutor dacă ai o
staţie de putere mică.

În acest moment mulţi radioamatori nu cunosc codul Morse. Nu este nicio problemă, dar
ei pierd o resursă valoroasă. Dacă eşti unul dintre aceştia gândeşte-te să înveţi
telegrafie (măcar la nivelul schimbului mesajelor de bază) sau (blasfemie!…) să-ţi
foloseşti calculatorul pentru a transmite în telegrafie. (Decodarea semnalelor
telegrafice cu calculatorul rămâne deocamdată o problemă, programul decodează
acceptabil doar semnalele puternice, neinterferate, fără QSB, transmise impecabil –
nota trad.) La urma urmei, CW este tot un mod digital. (Fiindcă veni vorba, de decenii
unii telegrafişti de top din lume au folosit şi tastaturile în locul manipulatoarelor.)

Deşi este grozav să transmiţi telegrafie la viteză mare, există momente în care soluţia
constă în transmiterea la viteză mică. Acum câţiva ani un amator aflat în TT
Chad (o ţară absolut nouă pentru mine) lucra în telegrafie în 20 de metri cu circa 6 de
grupe (30 de semne) pe minut. Se pare că operatorul se afla la începutul drumului în
domeniul CW. Pailapul îl chema la viteză mare - o dovadă de prostie. Trebuie să chemi
întotdeauna la aceeaşi viteză cu care transmite staţia pe care o chemi! Omului îi era cu
neputinţă să-i recepţioneze pe acei demoni ai vitezei. Am încercat să-mi reduc viteza,
dar cu manipulatorul meu nu reuşeam s-o fac suficient de mult. M-am sculat, am
scotocit prin dulap şi am găsit un manipulator simplu. L-am conectat la transiver în locul
manipulatorului electronic şi l-am chemat la viteza de 6 grupe pe minut. Şi l-am lucrat!
Concurenţii mei n-au învăţat din lecţie şi au continuat să-l cheme cu 35 de grupe pe
minut – fără succes. Oare de ce? De atunci păstrez întotdeauna un manipulator simplu
conectat la transiver, în paralel cu manipulatorul electronic. După cum am mai spus,
învaţă pe măsură ce progresezi.

Am petrecut enorm de mult timp în armată lucrând în RTTY. M-am plictisit de acest mod
şi nici până în ziua de astăzi nu am ajuns să-l agreez cu adevărat. Cu toate acestea,
modul RTTY este o posibilitate de a lucra staţii DX. Echipându-mă pentru a-l folosi am
lucrat câteva ţări absolut noi pentru mine, pe care altminteri le-aş fi pierdut. Alte
moduri digitale s-au impus puternic. Unele dintre acestea, cum ar fi PSK sau Olivia sunt
deosebit de eficiente, chiar şi cu putere extrem mică. Aceste moduri de lucru n-ar trebui
ignorate de un adevărat DX-man.

Frecvenţe flexibile: toate benzile de unde scurte sunt bune pentru lucrul DX. Am prins
ţări absolut noi pentru mine în banda de 75/80 de metri şi pe toate benzile superioare.
Posibilitatea de a te folosi de avantajele oferite de propagare pe fiecare bandă este
deosebit de valoroasă. Atunci când banda de 10 metri e deschisă lumea e la picioarele
tale, chiar dacă dispui doar de o staţie modestă. Încearcă să ai antene care funcţionează
pe toate benzile de unde scurte. Majoritatea operaţiunilor DX au loc în partea inferioară
a benzilor, dar multe staţii DX lucrează şi mai sus în benzi.

CAPITOLUL 5
Operaţiuni în split – Cum să te faci auzit în pailap

Ce înseamnă a lucra în split şi la ce mi-ar folosi să lucrez în split?

A lucra split înseamnă transmiterea respectiv recepţia pe două frecvenţe diferite.Multe
legături DX sunt realizate chemând staţia DX pe propria sa frecvenţă şi ascultând tot
acolo răspunsul său. Transmiterea şi recepţia pe aceeaşi frecvenţă se numeşte a lucra
simplex. Această metodă e foarte bună câtă vreme un mare număr de staţii nu încep să
cheme staţia DX. Fenomenul va avea loc aproape cu certitudine atunci când este vorba
de o staţie DX realmente rară. Toată lumea doreşte s-o lucreze. Din momentul în care o
mulţime de staţii încep s-o cheme devine imposibil s-o mai auzi răspunzând cuiva, din
cauză că cei care cheamă transmit pe frecvenţa sa. Iar semnalele lor sunt de obicei cu
mult mai puternice decât acelea ale staţiei DX!

Ce-i de făcut? Când această situaţie se produce un bun operator DX va anunţa că

urmează să lucreze split, adică va asculta pe o altă frecvenţă decât aceea proprie.
Aceasta se face simplu spunând de pildă listening up 5 (ascult cu 5 kHz mai sus) sau în
telegrafie up 5 sau U5, ceea ce înseamnă că DX-ul va trebui chemat nu pe propria sa
frecvenţă ci cu 5 KHz mai sus de aceasta.

Înainte de a merge mai departe, iată o scurtă lecţie de istorie. Anterior sfârşitului anilor
’60 şi mult timp după aceea pentru o mulţime de amatori o staţie consta dintr-un
emiţător şi un receptor separate. Până atunci transiverul de unde scurte nu îşi făcuse
apariţia. Cu unităţi separate este extrem de simplu să emiţi şi să recepţionezi pe două
frecvenţe diferite. De fapt dificultatea consta în fixarea emiţătorului pe frecvenţa pe
care recepţionai! În special în fonie lucrul în split era ceva obişnuit.

În momentul naşterii transiverului posibilitatea lucrului în split s-a pierdut. Emiţătorul

şi receptorul erau de nedespărţit, un lucru foarte convenabil pentru traficul normal, dar
un mare pas îndărăt pentru lucrul DX. Pentru a redobândi ceea ce s-a pierdut era
necesară achiziţionarea unui VFO exterior, cu ajutorul căruia emiţătorul obţinea cele
două VFO-uri care funcţionau independent şi capabilitatea de a lucra în split devenea
din nou posibilă. Însă unele transivere erau pur şi simplu incapabile s-o facă.

Din fericire pentru noi cu toate transiverele moderne se poate lucra split în cadrul unei
benzi. Majoritatea dispun de două VFO-uri, numite «A» şi «B». Unul dintre VFO-uri se
fixează pe frecvenţa staţiei DX, cealaltă pe frecvenţa pe care doreşti să emiţi. E cât se
poate de simplu. Consultă manualul de instrucţiuni al radioului tău pentru a vedea cum
anume se face acest lucru. Dar cea mai de dorit facilitate este totuşi ceea ce numeşte
un sub-receptor. Acestaîţi permite să emiţi pe o frecvenţă, să recepţionezi pe aceeaşi
frecvenţă şi în acelaşi timp să recepţionezi pe o altă frecvenţă. Vom vorbi imediat
despre modalitatea de a folosi această posibilitate.

Iată încă un aspect important înainte de a merge mai departe. Atunci când staţia DX
ascultă pe o frecvenţă şi emite pe alta poţi auzi răspunsurile sale fără ca acestea să fie
interferate de celelalte staţii care o cheamă. Nu acelaşi lucru este neapărat valabil de
partea cealaltă, a staţiei DX. Din nou e posibil ca numeroase staţii să cheme pe aceeaşi
frecvenţă, acoperindu-se una pe cealaltă. În acest caz staţia DX încearcă să le
răspândească, spunând acum listening up 5 to 10 (ascult mai sus în porţiunea de la 5 la
10 kHz). Poţi alege o frecvenţă în acest ecart pentru a chema, în speranţa că acum
staţia DX îi poate separa mai bine pe cei care cheamă. Până acum totul pare cât se
poate de simplu. Dar abia cum trebuie să intervină îndemânarea.

Cum să te faci auzit în pailap? Răspunsul simplu este să emiţi pe o frecvenţă neocupată
de concurenţii tăi! Uşor de spus... A descifra schema aplicată de operatorul DX pentru a
răspunde celor care îl cheamă este o metodă de nepreţuit. Mai multe despre asta mai
târziu. Este evident că trebuie să trebui să faci astfel încât indicativul tău să devină
intelegibil pentru staţia DX. În simplex este dificil să prinzi un moment în care să fii
singura staţie audibilă pe frecvenţă, câtă vreme mai multe staţii încep să cheme. Dar
dacă asculţi cu atenţie vei reuşi să alegi secunda de aur în care să-ţi strecori indicativul
printre celelalte indicative şi să te faci auzit. Foloseşte fonetizare clară în fonie şi o
manipulaţie curată în telegrafie. Fii concis. Transmite-ţi indicativul o singură dată şi
apoi ascultă. Dacă staţia DX nu a răspuns nimănui mai încearcă o dată. E posibil ca în
simplex staţia cea mai tare să fie cea care câştigă în această competiţie, dar nu
întotdeauna. Cel mai bine auzit va fi cel aflat pe o frecvenţă curată atunci când îşi
transmite indicativul. Dacă pailapul nu devine prea aglomerat îţi va veni şi ţie rândul, pe
măsură ce concurenţa se diminuează. În simplex «gentlemanii» îşi mai pot acorda unul
altuia şansa de a beneficia de o frecvenţă curată, şi apoi cheamă şi ei, sperând ca gestul
să le fie răsplătit cu aceeaşi consideraţie. Sună frumos, dar din păcate nu se întâmplă
prea des.

Unii operatori DX lipsiţi de experienţă răspund ultimei persoane care i-a chemat.
Probabil că acea staţie era neinterferată de celelalte, dar aceasta instituie un precedent
periculos. Din momentul în care o staţie DX începe să procedeze astfel cei care o solicită
vor chema din ce în ce mai îndelung, încercând fiecare să fie ultimul care transmite.
Rezultatul este că de obicei cineva ajunge să transmită peste emisiunea staţiei DX.
Câteodată ei nici nu mai aud că sub chemarea lor se desfăşoară două sau trei QSO
rapide.

După ce ai ascultat o vreme şi ai determinat o astfel de «schemă» a obiceiului

operatorului DX nu mai altă alegere decât să încerci să fii ultimul care cheamă. Aceasta
este o procedură care lasă realmente de dorit, dar s-ar putea să reuşească. Totuşi, nu
e bine să persişti în greşeală. Dă-i o şansă bietului operator să poată răspunde. Un
operator DX competent nu va lăsa ca lucrurile să degenereze şi va începe să lucreze
split. Încă ceva: dacă staţia DX revine cu un indicativ parţial, de pildă «Yankee-Oscar 9,
dă-i drumul», sau în telegrafie«YO9?» opreşte-te din chemare dacă nu eşti un YO9!

Acum a sosit timpul de a discuta despre abilităţi mai avansate. După cum am spus mai
sus, ascultarea staţiei DX şi determinarea schemei sale de operare sunt de nepreţuit.
Din momentul în care pailapul trece în split îndemânarea devine mai importantă decât
tăria semnalului. Repet, scopul tău este să chemi pe o frecvenţă neinterferată. Dacă
splitul depăşeşte o singură frecvenţă, ca în scenariul «5 to 10 up» cheia succesului este
transmiterea pe frecvenţa pe care DX-ul ascultă la un moment dat. Metoda chematului
continuu pe o singură frecvenţă s-ar putea să ducă la rezultat, dar la fel de bine s-ar
putea să şi eşueze. Ideea este să găseşti unde ascultă DX-ul sau să anticipezi unde va
asculta tura următoare. Cu majoritatea transiverelor trebuie să faci acest lucru
comutând între cele două VFO-uri pentru a folosi receptorul, în încercarea de a găsi
staţia pe care DX-ul tocmai a lucrat-o. Cu un transiver obişnuit asta presupune să faci
un du-te-vino între VFO-urile A şi B, pentru a auzi staţia DX şi, alternativ, pentru a-l
căuta pe cel cu care a fost în
legătură. O manevră destul de complicată, pentru că dacă nu eşti suficient de atent te
poţi trezi transmiţând din greşeală pe frecvenţa de emisie a staţiei DX. Am păţit-o cu
toţii, dar impresia pe care o oferi este aceea a unui lid veritabil. (în jargon
radioamatoricesc: radioamator ale cărui practici în benzi lasă mult de dorit. Vezi
descrierea lidului în articolul «Errare humanum est» - nota trad.)
În multe ocazii DX-ul te va auzi chemând pe aceeaşi frecvenţă pe care a folosit-o ultima
staţie care a reuşit să-l lucreze. Încearcă tertipul. Dar să nu-ţi închipui că vei fi singurul
care recurge la el. Alţi operatori experimentaţi vor face exact acelaşi lucru. Atunci când
pailapul devine foarte mare staţiile se răspândesc pe spaţii mult mai mari, mai ales în
fonie. În această situaţie a ghici unde să chemi devine extrem de dificil. Din chemarea
pe frecvenţa ultimei staţii lucrate s-ar putea să nu rezulte o legătură. Continuă să
asculţi. Vezi dacă alţii care au chemat pe acea frecvenţă au reuşit, sau dacă nu cumva
DX-ul şi-a rotit VFO-ul pentru a dilata şi mai mult pailapul. Dacă ai constatat că cineva a
reuşit chemând pe o frecvenţă, încearcă să chemi acolo din nou. Dacă nu, caută staţia
căreia i s-a răspuns. Încearcă să desluşeşti metoda de lucru a DX-ului. S-ar putea să
constaţi că cu fiecare nouă legătură acesta urcă sau coboară câte un pic în bandă. În
acest caz postează-te puţin deasupra sau dedesubtul ultimei staţii care a obţinut QSO-ul
şi încearcă să chemi acolo. Caută în continuare sistemul de lucru al DX-ului. Unii vor
anunţa pe cluster frecvenţa pe care au avut succes. Acest lucru poate fi util, dar toţi DX-
manii din lume vor vedea frecvenţa semnalată şi vor încerca şi ei să cheme pe ea. Dacă
nu poţi determina o schemă sau nu poţi auzi celelalte staţii care cheamă (ceea ce se
întâmplă câteodată în benzile superioare) alege o frecvenţă şi cheamă. Dacă nu ai avut
succes te poţi muta un pic pentru a încerca din nou, sau ţine-te de frecvenţa originară.
De-acum e ca la loterie, nu-ţi mai rămâne decât să te bizui pe norocul tău.

După cum a spus, unele transivere au incorporată o facilitate care le avantajează în

lucrul split. Ele au un sub-receptor cu care poţi asculta staţia DX pe frecvenţa sa şi poţi
căuta în acelaşi timp staţiile care cheamă pe o altă frecvenţă. Acest lucru poate fi
deosebit de valoros, dar nu este absolut necesar. Radiourile din seria Yaesu
FT1000/FT2000 au adevărate sub-receptoare. La Elecraft K3 se poate adăuga opţional
un sub-receptor. Transivere de vârf ICOM, cum ar fi IC7800, au şi ele un sub-receptor.
Multe dintre radiourile ICOM au ceea ce firma numeşte dual watch. Nu este tocmai un
sub-receptor, dar îţi permite să asculţi două frecvenţe în acelaşi timp. Un transiver cu
un sub-receptor adevărat trimite semnal audio de la fiecare dintre receptoarele sale în
stereo către căştile tale. Dual watch însumează cele două semnale, trimiţându-le
ambelor urechi. Nu e chiar acelaşi lucru, dar e totuşi util. Foloseşti deja căştile, nu-i
aşa?
Cheia succesului în străpungerea pailapurilor nu se reduce doar la putere. De multe ori e
nevoie şi de îndemânare. Încearcă să aplici ideile pe care ţi le-am sugerat. Rata
succesului tău se va îmbunătăţi.
CAPITOLUL 6
Propagarea DX, noţiuni de bază
Propagarea este o adevărată ştiinţă şi subiectul nu poate fi epuizat complet într-un
scurt capitol. Sper totuşi să pot oferi DX-manului începător câteva noţiuni de bază
pentru a înţelege cum funcţionează propagarea şi pentru a-i îmbunătăţi şansele de a
realiza legături DX valoroase.
Mai întâi, o mică teorie: deasupra noastră se află ceea ce considerăm a fi în mod normal
atmosfera Pământului, dar care e compusă din patru straturi ale ionosferei. Dacă îţi
aminteşti de chimia pe care ai învăţat-o în liceu un ion este un atom căruia îi lipseşte un
electron, sau însuşi electronul liber. În ionosferă sub influenţa radiaţiei Soarelui în acele
straturi superioare atomii individuali sunt siliţi să renunţe la câte un electron, care
devine liber. De fiecare dată când acest fenomen se produce ionii alcătuiesc un strat
deosebit de conductiv. Ionosfera are trei straturi de bază, desemnaţi cu litere «D»,
«E» şi «F». Stratul «F» se divideîn două sub-straturi, numite «F1» şi «F2». Stratul D
este cel mai apropiat dePământ, fiind la o altitudine mai joasă decât stratul E, care este
mai jos decât F1 şi F2. Semnalele radio pot fi fie reflectate, fie absorbite de ionosferă.
Nivelul ionizaţiei este determinat de numeroşi factori, toţi legaţi de activitatea solară.
Undele radio de diferite lungimi de undă sunt tratate în mod diferit de ionosferă. Undele
mai scurte (frecvenţele mai înalte) penetrează mai profund în ionosferă decât undele
mai lungi (frecvenţele mai joase). Acesta produce o propagare radical diferită pentru
diferitele frecvenţe ale undelor radio. În timpul orelor zilei stratul D se formează la o
altitudine relativ joasă. Acesta acţionează de regulă ca un burete de radiofrecvenţă,
undele de lungimi mai mari fiind absorbite. Stratul D dispare în timpul nopţii. Aceasta
este cauza faptului că un radio AM standard are o rază de audibilitate deosebit de
limitată ziua, dar poate bate la mari distanţe noaptea, când undele sunt reflectate de
unul dintre straturile mai înalte.
Dimpotrivă, frecvenţele UHF şi VHF penetrează în mod normal toate straturile şi ies în
spaţiul cosmic, pentru a nu mai reveni vreodată pe Terra. În timpul zilei semnalele de
pe benzile superioare de unde scurte pot penetra stratul D şi apoi sunt reflectate de
stratul F. Noaptea semnalele de pe benzile inferioare sunt reflectate de stratul F, dar
este posibil ca acesta să nu fie suficient de ionizat pentru a le reflecta. Şi în acest caz
semnalele respective se pierd în spaţiu. Atunci când la amiază Soarele este deasupra
capetelor noastre se întâmplă ca energia să fie suficientă pentru a ioniza stratul E. Acest
lucru este valabil în special în timpul solstiţiului de vară, când razele solare vin într-un
unghi mai ridicat decât în lunile de iarnă. În acel moment stratul E poate fi deosebit de
dens ionizat. Câteodată ionizarea poate fi într-atât de densă încât va reflecta semnalele
VHF, de pildă pe acelea în banda de 6 metri.
Concluzia care se poate trage din toată această teorie este că benzile inferioare
sunt deschise noaptea, iar benzile superioare în orele zilei. Banda de 20 de metri se află
la mijloc şi poate să fie deschisă la orice oră. De fapt, toate benzile superioare pot fi
deschise şi noaptea, în funcţie de nivelul activităţii solare. Undele radio se propagă în
jurul globului prin ricoşeu între ionosferă şi Terra. Salturi multiple au loc în timpul
comunicaţiilor la mare distanţă. Apa de mare are calităţi reflectorizante mult mai bune
decât solul. De aceea căile de propagare care traversează oceanele sunt mult mai
favorabile decât căile terestre. Fiecare salt face ca semnalele să descrească în
intensitate.
Acum, destul cu teoria, să trecem la chestiuni practice! Oricine ştie că distanţa cea mai
scurtă dintre două puncte este linia dreaptă. Aceasta este calea pe care o străbat
semnalele radio în mod normal. Se numeşte short path (calea scurtă). Dacă ai crescut
privind hărţile din sălile de clasă ai văzut o imagine cât se poate de distorsionată a
lumii. Acele hărţi sunt nişte proiecţii Mercator care distorsionează regiunile polare
extreme de nord şi de sud. Ele te conduc la concluzia eronată că Europa se află la est de
S.U.A., că India este şi mai la est şi că Africa de sud este faţă de S.U.A. la sud-est. Pur şi
simplu nu e adevărat. Nicio hartă plană nu poate reprezenta Pământul rotund cu
acurateţe. Acest lucru se poate face numai cu ajutorul unui glob rotund. Dacă tragi o
linie între S.U.A. şi acele puncte depărtate de pe glob vei obţine o orientare corectă
numită ruta great circle (marele cerc). Aceasta este direcţia reală între punctele aflate
la distanţă. Antena ta beam nu va lucra bine dacă nu va fi îndreptată în direcţia corectă!
Iată un program gratuit pentru a calcula direcţia de radiaţie reală pentru QTH-ul
tău: http://www.njdxa.org/dx-tools/beam-headings.php
eam-headings.php
De asemenea am pus mai jos o hartă azimutală centrată pe Utah. Programul cu care a
fost creat se poate folosi în mod gratuit şi îl găseşti
lahttp://www.qsl.net/ve6yp/ Descarcă Azimuth3.zip de pe sait şi instalează-l pentru a-
ţi crea harta azimutală valabilă în locaţia ta. Este un program gratuit foarte bun. Se
găsesc pe internet multe alte programe pentru a calcula hărţi azimutale. ARRL vinde o
foarte frumoasă hartă de fixat pe perete, pe care am obţinut-o.
Vizitează www.arrl.org Direcţiile menţionate pe aceste hărţi sunt short paths (căi
scurte) spre locaţii depărtate, şi de obicei undele radio urmează aceste căi directe.

Observă că am spus «de obicei». Se întâmplă cât se poate de des ca semnalele

provenind din cele mai îndepărtate locaţii să ocolească globul mergând în direcţia
opusă. Acest lucru se întâmplă în diverse benzi din cauza căilor diurne sau nocturne.
Când la noi e dimineaţă devreme la vest de noi e încă întuneric. Banda de 40 de metri
este cea mai bună noaptea. De aceea trimiţându-ţi semnalele în direcţia intunericului
este posibil ca ele să se propage prin întreaga jumătate întunecată a Pământului şi să se
facă auzite în locaţia în care Soarele tocmai apune– în cealaltă parte a lumii! Iernile
este un lucru obişnuit să lucrezi Europa pe această long path în 40 de metri. Long
path se situează la exact 180 de grade de azimutul arătat pe harta noastră.

Să nu crezi că aceste lucruri nu au importanţă pentru tine pentru că nu ai o antenă

direcţională. În 40 de metri eu am numai un vertical, dar ştiind că există şanse să prind
DX-uri frumoase sosite pe calea lungă îmi este totuşi util. Dimineţile aştept propagarea
dinspre vest, peste partea întunecată a globului. Oceanul Indian este situat la cea mai
mare distanţă de noi, cei din S.U.A. (la antipozi). Punctul acela este la aceeaşi distanţă
indiferent pe ce cale ai măsura, ceea ce înseamnă că semnalele sosite din zona
Oceanului Indian pot sosi din orice direcţie! De cele mai multe ori un semnal vine fie
via short path sau la 180 de grade via long path. Dar câteodată acest lucru nu este
adevărat. Se întâmplă să avem de-a face cu propagare ciudată via crooked path (cale
deviată). Vreau să spun că se întâmplă să constaţi că beamul găseşte vârfurile de
semnal dintr-o direcţie care nu este nici calea scurtă, nici calea lungă. Calea semnalelor
se mai «curbează» în jurul zonelor de aurora la poli. Alteori se produce o porţiune
puternic ionizată de-a dreptul sub Soare, care nu are nimic de-a face cu niciuna dintre
căile obişnuite. În aceste cazuri poţi prinde o propagare către o locaţie îndepărtată în
condiţiile în care o propagare directă nu este posibilă. Acest fenomen se produce
frecvent în benzile superioare, cum ar fi 15 metri.

Se spune că nu poţi obţine nimic pe gratis. Dar propagarea în benzile de unde scurte ar
putea fi o excepţie. Mai ales în timpul răsăritului de Soare, dar şi la asfinţit propagarea
prezintă o îmbunătăţire simţitoare. În acele momente ale zonei crespusculare se
întâmplă ceva minunat, şi nu are nimic de-a face cu vârcolacii. De-a lungul liniei între
lumina zilei şi întuneric se produce deseori o propagare deosebită. Merită să pândeşti
clipele scurte în care aşa-numita grey line trece peste noi, pentru că poate fi util în
contactarea unor locaţii aflate pe linia respectivă. (grey line = linie imaginară care
desparte zona de întuneric de zona luminată a Pământului – nota trad.) Eu am reuşit
unele dintre cele mai valoroase legături cu locaţii din zona Oceanului Indian de-a lungul
acelei linii magice. Calculând unde se plasează la un moment dat grey line în alte zone
ale globului se poate previziona frecvent când ating vârfuri de tărie semnalele staţiilor
DX. Aceste vârfuri pot fi atinse chiar şi când grey line nu trece peste locaţiile noastre.

Am dorit prin toate acestea să vă fac conştienţi de faptul că propagarea semnalului este
capricioasă. Ciudate lucruri se întâmplă şi prin «conducte» şi alte fenomene
neobişnuite, prea complicate pentru a fi analizate în acest scurt capitol. Dar nu uita să-ţi
foloseşti harta azimutală pentru a şti în ce direcţie să-ţi îndrepţi beamul şi acordă
atenţie căii lungi şigrey line-ului.

Previzionarea propagării este extrem de dificilă. Cu toate acestea există anumiţi

indicatori de bază care ne pot ajuta. Oamenii de ştiinţă au urmărit întotdeauna ce se
întâmplă cu Soarele. Fără a avea intenţia de a intra în amănunte savante, există trei
parametri deosebit de utili pentru prevedea condiţiile de propagare pe benzile de
amatori. Acestea sunt fluxul solar şi indexurile «A» şi «K». Cu cât fluxul solar este mai
mare e cu atât mai bine. A fost foarte coborât de ani de zile! Cu cât valorile indexurilor A
şi K sunt mai coborâte e cu atât mai bine. Ele indică activitatea în câmpul geomagnetic
al Pământului.
Atunci când câmpul geomagnetic devine agitat sub influenţa Soarelui propagarea se
înrăutăţeşte. Vizitează saitul http://dx.qsl.net/propagation/ pentru o mulţime de
informaţii pe această temă, iar pentru şi mai multe
informaţiihttp://www.swpc.noaa.gov/forecast.htmlov/forecast.html
Balizele

IARU (International Amateur Radio Union, Uniunea internaţională a radioamatorilor)

reprezintă interesele radioamatorismului în lume. Fiecare ţară-membră are o
organizaţie reprezentativă în cadrul IARU. Uniunea a înfiinţat o reţea de balize destinată
cercetării propagării în unde scurte. Reţeaua constă din staţii automate situate în mai
multe locaţii din lume, care transmit conform unui program sincronizat la secundă.
Balizele operează pe frecvenţele de 14100, 18110, 21150, 24930 şi 28200 kHz. Prin
monitorizarea acestor frecvenţe este uşor să detectezi deschiderile de bandă spre
diferitele locaţii ale balizelor.
Vizitează http://www.ncdxf.org/beacon/intro.html pentruinformaţii generale despre
proiectul balizelor, de asemeneahttp://www.iaru.org/articles pentru articole despre
sistemul balizelor.
(A se vedea şi articolul în limba română «Reţeaua de balize IARU»)
Programe de previzionare a propagării
Guvernul Statelor Unite a dedicat enorm de mult timp şi a alocat sume uriaşe pentru
crearea unui program de modelare extrem de elaborat destinat previzionării propagării
în unde scurte. Acest program, VOACAP, este oferit gratuit de guvernul Statelor
Unite, însă folosirea sa este greoaie în lipsa unui program de interfaţă. În trecut eu am
folosit VOAProp. Vezihttp://www.g4ilo.com/voaprop.html Acest program este deseobit
de util şi, în plus, e şi el gratuit! Saitul VOAProp are un link pentru obţinerea unei copii
gratuite a motorului de calculare VOACAP necesar folosirii programului VOAProp. Ca o
facilitate suplimentară utilă VOAProp îţi indică care dintre balize transmite în momentul
respectiv! Merită efortul de a instala acest program.
După mai mulţi ani în care am folosit VOAProp am trecut recent la o suită de programe
mai avansate, scrise de VE3NEA (cel care a realizat şi programul CW Skimmer).
Vezi http://www.dxatlas.com/ Această suită constă din patru programe separate care
se completează unul pe celălalt. Preţul combinat este de circa 75 USD, dar facilităţile
depăşesc VOAProp din punct de vedere al prezentării datelor şi al serviciilor
suplimentare. Cu toate acestea atât VOAProp cât şi DX Atlas folosesc exact acelaşi
motor de calculare oferit de guvernul Statelor Unite. De aceea programul gratuit are
aceeaşi acurateţe ca şi cel costisitor. Doar că DX Atlas prezintă datele într-un format
mai atrăgător.
Unora dintre membrii clubului nostru le place mai mult programul gratuit de
previzionare W6EL Prop. Vezi http://www.qsl.net/w6elprop/ Acest program are o
abundenţă de opţiuni pentru prezentarea datelor previzionate sub forma unor hărţi sau
sub formă numerică/tabulară. De vreme ce şi acest program e gratuit de ce nu l-ai
descărca pentru a-l încerca? Mai există şi un serviciu de previzionare nou-nouţ şi gratuit
care foloseşte Google Maps pentru a specifica locaţiile exacte pentru emiţător şi
receptor. Se numeşte VOACap Online şi se găseşte
lahttp://www.voacap.com/prediction.html Din momentul în care sunt înscrise
extremităţile căii programul afişează o diagramă colorată a orelor şi frecvenţelor cu
probabilităţile de succes în comunicaţiile dintre cele două locaţii. Foarte frumos.

Oricare dintre aceste programe de previzionare a propagării îţi va oferi informaţii

deosebit de valoroase. Recomand fiecărui DX-man să obţină acces la astfel de
instrumente de lucru corecte. Având surse multiple de informare de ce nu le-ai copia pe
toate, pentru a vedea care dintre ele este cea mai potrivită pentru tine? Dobândind o
bună înţelegere a propagării îţi vei îmbunătăţi cu siguranţă şansele de a lucra mai multe
DX-uri!

CAPITOLUL 7
Fonetizarea
Folosirea fonetizării este cea mai bună cale pentru a-ţi face indicativul înţeles în fonie,
toată lumea o ştie. Aviatorii şi militarii Statelor Unite folosesc acelaşi set de cuvinte-
standard: Alpha, Bravo, Charlie, Delta …etc. Dar acesta nu este singurul alfabet fonetic
creat vreodată. În armata americană era folosit un alt alfabet: Able, Baker, Charlie, Dog
… etc. Anumite forţe de poliţie folosesc Adam, Boy, Charlie, David ... etc. Mai există unii
care folosesc denumiri geografice: Amsterdam, Boston, Casablanca, Denmark … etc. Ei,
poftim! Pe care dintre acestea e bine să le foloseşti? În general alfabetul utilizat de
armata S.U.A.-NATO-aviaţie-ICAO (International Civil Aviation Organization) este cel
mai bun. Vezi fonetizarea alfabetului integral
la http://en.wikipedia.org/wiki/NATO_phonetic_alphabet
Din experienţa mea personală: nu-mi place să folosesc Sierra. Fostul meu indicativ era
K7SAI. Abilităţile operatorilor DX în limba engleză sunt acum foarte bune, ceea ce nu
era neapărat valabil pe vremea vechiului indicativ. Americanii şi vorbitorii de limba
spaniolă înţelegeau Sierra. În schimb operatorii asiatici îl luau după cum suna ... drept
litera «C». Ce era de făcut? Am încercat mai multe variante şi în cele din urmă m-am
decis pentru Sugar, folosit deseori, fără să fi devenit un standard undeva. Mai târziu,
având indicativul K7UA spuneam Kilowatt seven Uniform Alpha. Pe atunci nu exista
indicativ care să înceapă cu KW (cum ar fi KW7A), aşa că lucrurile păreau în regulă.
Acum însă prefixul este înţeles greşit ca KW în loc de K. Am primit de la organizatori
loguri de concurs în care mi se arată date necorespunzătoare ale unor QSO-uri, pentru
că am fost înscris în logul unora ca KW7UA. Am renunţat să mai folosesc fonetizarea
respectivă.

Unele cuvinte sunt mai bine înţelese de radioamatorii străini ca alfabetul fonetic
standard. Pe vremea existenţei URSS (Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice) ruşii
foloseau Union pentru U. Acum au mai renunţat. Toată lumea ştie că U.S.A. este
prescurtarea lui United States of America. United este acum o fonetizare foarte
răspândită pentru litera U. Acelaşi lucru şi cu A. Chiar şi ruşii care au indicative cu UA
folosesc acum frecvent America pentru A. Nu cred că ar fi avut curajul s-o facă în timpul
Războiului rece! Radio este mai încetăţenit pentru R decât Romeo. Iar pentru
radioamatori e chiar mai nimerit ...

Ce am vrut să spun? Că e bine să foloseşti acea fonetizare care dă rezultate. Dacă

operatorul DX are dificultăţi să înţeleagă indicativul tău nu insista să-l pui la încercare
cu aceeaşi fonetizare. Încearcă cu alta. Treci de la Kilo Seven Uniform Alpha la Kentucky
Seven United America. Anumite denumiri de oraşe şi alte locaţii geografice sunt
recepţionate bine. Îmi vin în minte Yokohama, Honolulu, London şi Norway. Fii flexibil.

Cu cifrele nu avem atâtea probleme, ele nu produc în general confuzii. Un DX-man isteţ
are totuşi câteva tertipuri în arsenalul său în caz de dificultate. Dacă staţia DX nu
pricepe cifra din indicativul tău, spune-o prin enumerare: aici Kilo Seven –one-two-
three-four-five-six-seven- Uniform Alpha. Poate fi folositor să-ţi pronunţi cifra în limba
maternă a staţiei DX. De pildă pentru 7 putem spune siete în spaniolă, sette în
italiană, sieben în germană etc. E şi mai bine dacă te poţi adresa staţiei DX în limba sa,
un efort care va fi apreciat întotdeauna de partenerul de QSO.

CAPITOLUL 8
Arta QSL-ului
Cărţile de confirmare QSL au făcut parte din radioamatorism de la începuturi. În mod
tradiţional acestea erau lipite deasupra staţiei pentru a atrage privirea şi interesul
vizitatorilor şi pentru a-i reaminti operatorului realizările sale. Dacă eşti interesat de
DXCC sau de numeroase alte diplome ţi se va cere să deţii dovezi că legăturile necesare
pentru diploma respectivă au avut realmente loc. În acest capitol vom vorbi despre
metodele «vechii şcoli» de a obţine acele confirmări şi să aducem subiectul în secolul
XXI prin QSL-ul electronic. ARRL-ul a avut întotdeauna reguli deosebit de stricte în
privinţa validării QSL-urilor pentru diploma DXCC. Aceste standarde înalte au prezervat
integritatea şi prestigiul diplomei.

Vechea şcoală: QSL-uri pe hârtie. Aproape toate staţiile, DX-uri sau staţii obişnuite, îşi
tipăresc QSL-uri pe hârtie. Dificultatea constă în a convinge staţia DX să răspundă QSL-
ului trimis de tine. Există o diversitate de căi pentru a-ţi creşte şansele de a primi QSL-
ul său pe hârtie. Cea mai sigură cale este aceea de a-ţi trimite QSL-ul direct staţiei DX.
Taxele poştale pentru trimiteri în ţări străine sunt mari. Preţul actual (2011) pentru a
expedia o scrisoare externă cu greutatea de o uncie (ounce: veche unitate de măsură
pentru greutăţi, folosită şi acum în Anglia şi S.U.A., echivalentă cu 28,3 de grame – nota
trad.) este de 98 de cenţi. Taxa de returnare a răspunsului din acele ţări este deseori şi
mai mare.
Majoritatea staţiilor DX îţi vor răspunde dacă le trimiţi un plic autoadresat (self-
addressed envelope, SAE) şi taxa poştală de răspuns. Teoretic toate statele care
primesc corespondenţă sunt membre ale Uniunii Poştale Universale (Universal Postal
Union, UPU). Există un document numit cupon internaţional de răspuns (international
reply coupon, IRC), care poate fi cumpărat de la oficiul poştal local şi trimis staţiei DX,
pentru a-i acoperi cheltuielile necesare răspunsului pe cale directă. Preţul actual al unui
IRC în S.U.A. este de 2,10 USD. Odată preschimbat în timbre poştale în ţara
destinatarului acesta va fi suficient teoretic pentru a franca o scrisoare Par avion din
orice ţară membră a UPU.
În pofida unor reguli presupuse a fi acceptate în toată lumea anumite ţări refuză să
onoreze IRC-urile, iar altele insistă să primească două sau mai multe IRC-uri pentru a
franca o scrisoare de răspuns. De asemenea, unele ţări au reguli prosteşti, pretinzând
ca IRC-ul să fie emis în ţara în care urmează a fi expediată scrisoarea - altminteri nu-l
acceptă.

Întreaga treabă cu IRC-urile este cam confuză, de aceea multe staţii DX cer unul sau
două green stamps. Un green stamp este un dolar american. Adresele directe ale celor
mai multe staţii DX pot fi găsite pe www.qrz.com De asemenea staţiile DX anunţă acolo
în mod frecvent cum doresc să-şi primească QSL-urile destinate lor. Este extrem de util.
Iată cum arată un IRC:

Acum câteva lucruri pe care le-am învăţat despre trimiterea de scrisori în ţări străine şi
obţinerea de răspunsuri. Mai întâi trebuie spus că furtul din scrisori este în floare în
multe ţări din lumea a treia. Şansa ca scrisoarea ta să fie devalizată se transformă în
certitudine în unele dintre ele. Pentru a reduce şansele ca acest lucru să se întâmple nu
fă nimic care ar putea să le ofere hoţilor poştali indicii că scrisoarea ta ar putea conţine
ceva valoros. În primul rând să nu înscrii NICIODATĂ pe plic indicativul staţiei. Plicul nu
trebuie să bată la ochi cu absolut nimic. Hoţii ar putea încerca să vadă dacă pot simţi
prin plic ceva aflat în interior în afară de hârtiile obişnuite. E suficient să detecteze ceva
mai gros în plic sau să vadă ceva prin plicul ţinut la lumină pentru a găsi IRC-ul sau
bancnota de USD, şi atunci soarta scrisorii e pecetluită. Foloseşte întotdeauna aşa-
numitele plicuri «cu protecţie», prin care nu se poate vedea în interior. Asigură-te că
plicul e bine lipit. Foloseşte bandă adezivă dacă e nevoie. Atunci când trimiţi scrisori în
America de sud e mereu o idee bună să procedezi astfel. Ar putea să-i descurajeze
oarecum pe escroci. Câteodată operatorii DX îţi explică exact pe pagina lor de pe
QRZ.com cum să îmbunătăţeşti şansele unei livrări nescotocite. Pentru a avea o garanţie
că trimiterea ajunge la destinaţie s-ar putea să fii nevoit să recurgi la «scrisoarea
recomandată». Această procedură implică o înregistrare scrisă la fiecare etapă a
drumului pe care îl parcurge trimiterea. E costisitor, dar escrocii ar putea avea reţineri
de teamă că se va descoperi cine a făcut pierdută o scrisoare sau cine a violat-o.

Unele staţii DX folosesc serviciile unui manager de QSL-uri. Acest QSL manager este un
alt amator, care şi-a asumat voluntar să preia sarcinile traficului de QSL-uri ale staţiei
DX. Managerii de QSL-uri sunt în general oameni de încredere pe care te poţi baza că vei
primi cu siguranţă un răspuns dacă te vor găsi în logul staţiei DX. Publicaţia The Daily
DX oferă un link către diverse informaţii QSL
lahttp://www.dailydx.com/routes.html Pe acel sait există o mulţime de linkuri şi spre
alte resurse valoroase. Diferite buletine DX publică şi ele în mod frecvent liste cu
informaţiile QSL ale staţiilor rare. Vom vorbi despre buletinele DX în capitolul următor.
Toate aceste lucruri sunt destul de descurajante din cauza cheltuielilor pe care le
implică. Din fericire există şi alternative mult mai ieftine. Prima dintre acestea este
sistemul birourilor de QSL. Numeroase ţări oferă un sistem de livrare lent dar ieftin
numit QSL Bureau. Între radioamatori i se spune simplu buro sau bureau. În Statele
Unite sponsorul acestui sistem este asociaţia naţională a radioamatorilor americani
ARRL (Amateur Radio Relay League).

În esenţă, iată cum funcţionează sistemul biroului de QSL. Organizaţia naţională face
schimburi de QSL-uri în sistem angro, prin care se face economie de taxe poştale. Este
lent, dar ieftin. Aici în zona 7 noi deschidem un cont la WVDXC şi cumpărăm credite
poştale şi plicuri în care să ne fie expediate QSL-urile. Fără remuneraţie voluntarii
biroului primesc, sortează şi apoi ne expediază cărţile de confirmare direct la adresa
noastră. Cel care e activ primeşte o mulţime de QSL-uri expediate din toată lumea. Cum
Utah este unul dintre statele mai rare, numeroşi amatori străini au nevoie de QSL-urile
noastre pentru diploma Worked All States (WAS). Calitatea de membru ARRL nu este
obligatorie pentru serviciul de mânuire a corespondenţei sosite din exterior, iar WVDXC
prestează acest serviciu din anii ’60. Este valabil numai pentru QSL-urile primite
(Incoming QSLService) Pentru a-ţi trimite răspunsurile prin birou ARRL oferă un
serviciu de expediere (Outgoing QSL Service). Vezi http://www.arrl.org/outgoing-qsl-service.
ARRL acceptă cărţile tale de confirmare şi le transmite tuturor birourilor de QSL ale altor
ţări. Unele dintre ţări nu au birou de QSL, astfel că serviciul nu funcţionează pentru
acestea. Serviciul este condiţionat de calitatea de membru ARRL, dar taxele sunt mici,
comparativ cu cele pe care le-ai avea de suportat dacă ţi-ai expedia QSL-urile singur. În
umila mea opinie dacă ar fi numai acest serviciu şi pentru un DX-man tot ar merita să
devină membru ARRL.

Noua şcoală: QSL-ul electronic

Două sisteme moderne computerizate au luat naştere din dorinţa de a evita toate
cheltuielile şi întârzierile în expedierea QSL-urilor pe hârtie. ARRL a dedicat o grămadă
de timp şi a investit mulţi bani pentru a crea sistemul electronic de QSLLogbook of the
World (LoTW). Vezi http://www.arrl.org/logbook-of-the-worldAcest sistem menţine
înalta integritate a ARRL pentru verificările DXCC. El poate fi folosit şi pentru alte
diplome eliberate de ARRL, cum ar fi WAS şi Triple Play Award. Saitul Ligii conţine toate
informaţiile despre acest serviciu, dar iată care e ideea de bază: un radioamator trebuie
să se înregistreze urmând o procedură strictă pentru a dovedi că este deţinătorul real al
indicativului. Odată trecut acest examen ţi se eliberează cu certificat electronic digital.
Vei putea folosi acest certificat pentru a semna şi încărca în sistemul LoTW datele
logului tău. Acest lucru se poate realiza prin înscrieri manuale, dar este mult mai
convenabilă folosirea unui program de logare computerizat. Eu folosesc Logic 8. Din
momentul în care certificatul a fost instalat în calculatorul meu cu câteva clicuri de
maus îmi încarc fişierul. Apoi sistemul LoTW compară înregistrările din logul tău cu
datele încărcate de alte staţii şi în cazul în care se constată o potrivire
rezonabilă(banda, modul şi ora cu o toleranţă acceptată de 30 de minute) ţi se acordă
credit pentru un QSL confirmat. Toate aceste date sunt afişate pe pagina personală a
fiecărui participant la LoTW. Eu folosesc Logic şi pentru a descărca noile confirmări în
programul meu de logare, dar acest lucru nu este necesar pentru folosirea sistemului.
Înregistrările reale sunt menţinute în sistemul LoTW. Atunci când soliciţi credit pentru o
diplomă plăteşti o taxă, care este cât se poate de rezonabilă în comparaţie cu taxele
poştale necesare expedierii QSL-urilor pe hârtie.

Mai există şi un alt sistem electronic de QSL numit eQSL. Vezi www.eqsl.cc
Acest sistem funcţionează diferit faţă de sistemul LoTW. Ca utilizator te înregistrezi
la eQSL şi apoi ţi se permite să expediezi staţiilor pe care le lucrezi QSL-uri electronice,
care arată ca QSL-urile pe hârtie. (Îmi folosesc şi în acest caz programul de logare
pentru a încărca şi descărca cu uşurinţă datele de pe eQSL.) Indicativele pot
fi înregistrate fără a se cere dovezi privind deţinătorul real al autorizaţiei, dar acestea
nu sunt luate prea în serios. Se poate obţine însă şi statutul authenticity
guaranteed (AG) prin prezentarea spre verificare la eQSL a copiei
autorizaţiei. eQSL pretinde că confirmările AG sunt mai sigure decât QSL-urile pe hârtie
pentru că şansele de falsificare sunt extrem de mici. Probabil că au dreptate.
Sistemul eQSL e diferit de LoTW prin faptul că nu încearcă să compare datele unui QSO
cu datele prezentate de alte staţii. Au avut loc nişte tratative cu ARRL-ul pentru ca
acesta să accepte QSL-uri eQSL pentru validare de către DXCC, dar negocierile au
eşuat. Liga a dorit siguranţă, ceea ce celor de la eQSL li s-a părut o pretenţie
nerezonabilă. De acum este foarte puţin probabil că ARRL va accepta vreodată eQSL-uri.
Cu toate acestea CQ Magazine le acceptă pentru diplomele sale. Serviciul eQSL e gratuit,
dar ei acceptă donaţii şi îţi vor plasa statutul pe un rang superior contra unei taxe
minimale. Pentru a utiliza programul de diplome al CQ amatorul trebuie să fie un
membru la categoria Bronz, ceea ce costă 15 USD pe an. În afară de CQ alte grupuri,
inclusiv eQSL însuşi, oferă diplome pe baza unor confirmări prin eQSL. Pentru acesta
contează numai confirmările primite din partea unor utilizatori AG. Calitatea de
membru Silver(argint) costă alţi 15 USD pe an şi îndreptăţeşte la utlizarea unor QSL-uri
mai fanteziste. După părerea mea toţi cei care folosesc eQSL ar trebui să
contribuiedevenind cel puţin membri de categoria Bronz.se cere dovezi privind
deţinătorul real al autorizaţiei, dar acestea nu sunt luate prea în serios. Se poate obţine
însă şi statutul authenticity guaranteed (AG) prin prezentarea spre verificare la eQSL a
copiei autorizaţiei. eQSL pretinde că confirmările AG sunt mai sigure decât QSL-urile pe
hârtie pentru că şansele de falsificare sunt extrem de mici. Probabil că au dreptate.
Sistemul eQSL e diferit de LoTW prin faptul că nu încearcă să compare datele unui QSO
cu datele prezentate de alte staţii. Au avut loc nişte tratative cu ARRL-ul pentru ca
acesta să accepte QSL-uri eQSL pentru validare de către DXCC, dar negocierile au
eşuat. Liga a dorit siguranţă, ceea ce celor de la eQSL li s-a părut o pretenţie
nerezonabilă. De acum este foarte puţin probabil că ARRL va accepta vreodată eQSL-uri.
Cu toate acestea CQ Magazine le acceptă pentru diplomele sale. Serviciul eQSL e gratuit,
dar ei acceptă donaţii şi îţi vor plasa statutul pe un rang superior contra unei taxe
minimale. Pentru a utiliza programul de diplome al CQ amatorul trebuie să fie un
membru la categoriaBronz, ceea ce costă 15 USD pe an. În afară de CQ alte grupuri,
inclusiv eQSLînsuşi, oferă diplome pe baza unor confirmări prin eQSL. Pentru acesta
contează numai confirmările primite din partea unor utilizatori AG. Calitatea de
membruSilver (argint) costă alţi 15 USD pe an şi îndreptăţeşte la utilizarea unor QSL-uri
mai fanteziste. După părerea mea toţi cei care folosesc eQSL ar trebui să contribuie
devenind cel puţin membri de categoria Bronz.

CAPITOLUL 9
Informaţiile în lucrul DX

Cu cât ştii mai multe despre ceea ce întâmplă în lumea DX-ului cu atât vei avea mai mult
succes. În anii ’70 alergam în fiecare săptămână la cutia poştală pentru a primi câteva
paginii copiate prost ale publicaţiei The West Coast DX Bulletin. (Mai multe despre acest
buletin şi despre cel care l-a întreţinut timp de 11 ani în articolul «Hugh Cassidy
WA6AUD şi eternele enigme ale DX-ului» - nota trad.)
De atunci lucrurile au progresat. Acum există un număr de buletine DX şi servicii la care
te poţi abona. Pentru a afla ultimele noutăţi în domeniul DX fă un abonament la The
Daily DX, o publicaţie pe internet întreţinută de Bernie McClenny W3UR,
vezi http://www.dailydx.com/ Bernie publică şi un alt buletin,The Weekly DX. Contra
unei taxe de abonament vei primi zilnic The Daily DX prin e-mail. Un alt buletin cu
abonament este publicat de Carl Smith N4AA şi se numeşte QRZ DX. Este trimis
săptămânal fie prin e-mail, fie prin poştă, vezihttp://www.dxpub.com/ N4AA publică şi
revista bilunară foarte reuşită DX Magazine, care vine prin poştă. Mai există şi două
buletine săptămânale realmente bune şi, mai ales, gratuite! Citeşte The 425 DX
Bulletin lahttp://www.425dxn.org/ Grupul italian 425 scoate şi o revistă lunară care
poate fi accesată la http://www.425dxn.org/monthly/index.html şi care reflectă
celeîntâmplate în lumea DX-ului în luna anterioară. Conţine o mulţime de poze
interesante, imaginile unor QSL-uri DX etc., este extrem de plăcut s-o parcurgi. Un al
doilea buletin gratuit este OPDX Bulletin (Ohio & Pennsylvania)
lahttp://www.papays.com/opdx.html

The Daily DX produce şi un calendar al expediţiilor disponibil gratuit

lahttp://www.dailydx.com/Calendar.htm Fiind un consumator ahtiat după orice ştire
DX m-am abonat la toate acestea. Fireşte, de multe ori aceleaşi ştiri apar în mai multe
publicaţii, dar fiecare dintre ele are propriile sale surse şi stilul său inimitabil.
Şi dacă toate acestea nu sunt de ajuns: dacă vrei să înveţi multe despre lucrul DX,
indiferent cât eşti de experimentat, procură-ţi un exemplar din The Complete DX'er, o
carte scrisă de Bob Locher, W9KNI.

Este disponibilă de la Idiom Press lahttp://www.idiompress.com/books-complete-

dxer.htmlRecomand cu căldură această lucrare! La un moment era epuizată, dar acum
poate fi din nou comandată în ediţia a treia. Este pur şi simplu superbă.

Comentariile autorului
Am fost preşedinte al Utah DX Association în 2008 şi apoi am continuat ca membru al
Comitetului director pentru următorii doi ani. În această perioadă am constatat
necesitatea antrenării noilor noştri membri pentru a deveni DX-mani de succes. Am
scris această cărţulie pentru a le oferi ceva uşor de înţeles, dar care îi poate învăţa rapid
noţiunile care mie mi-au luat ani să le descopăr. Acum, retrospectiv totul pare atât de
simplu …
Spre surpriza mea acest «abecedar» a câştigat un număr neaşteptat de mare de cititori
prin internet, depăşind limitele clubului nostru local. Mă bucur din inimă. Oriunde ai fi,
sper că lectura sa ţi-a făcut plăcere şi te-a ajutat să dobândeşti noi abilităţi. Nimic nu
mi-ar face mai mare plăcere decât să aflu că am ajutat o nouă generaţie de DX-mani
începători aflaţi la începutul drumului.