Sunteți pe pagina 1din 4

STRATEGII DIDACTICE INTERACTIVE ÎN ÎNVĂŢĂMÂNTUL

PRIMAR

Inv. Stoleru Constantin


Școala primaraTatomiresti

Strategiile didactice deţin o poziţie privilegiată în ansamblul factorilor responsabili


pentru succesul şcolar al elevilor. Ele pun în evidenţă capacitatea cadrului didactic de a
alege şi combina într-o anumită ordine metode, procedee şi mijloace de instruire, forme de
grupare a elevilor, de a selecta şi structura conţinutul ştiinţific în funcţie de obiectivele
propuse, de a opta pentru o anumită experienţă de învăţare ce urmează a fi trăită de elevi.

Strategiile didactice sunt sisteme de metode, procedee, mijloace şi forme de organizare


a activităţii educaţionale, integrate în viziune sistemică, în structuri operaţionale unitare şi
coerente, care vizează construirea experienţelor de învăţare, formarea de abilităţi, capacităţi
şi competenţe de raţionalizare a procesului instructiv-educativ.

Metodele constituie elementul esenţial al strategiei didactice, ele reprezentând latura


executorie, de punere în acţiune a întregului ansamblu ce caracterizează un curriculum dat.
În acest context, metoda poate fi considerată ca instrumentul de realizare deplină a
obiectivelor activităţii instructive.

Strategiile didactice interactive (de predare-învăţare-evaluare) oferă ocazii benefice de


organizare pedagogică a unei învăţări temeinice, uşoare şi plăcute, în acelaşi timp, cu un
pronunţat caracter activ-participativ din partea elevilor.

,,Calitatea pedagogică a metodei didactice presupune transformarea acesteia dintr-o cale


de cunoaştere propusă de profesor într-o cale de învăţare realizată efectiv de preşcolar, elev,
student, în cadrul instruirii formale şi nonformale, cu deschideri spre educaţia
permanentă.”(Sorin Cristea)

,,Învăţământul modern preconizează o metodologie axată pe acţiune operatorie, deci pe


promovarea metodelor interactive care să solicite mecanismele gândirii, ale inteligenţei, ale
imaginaţiei şi creativităţii. <<Activ>> este elevul care depune efort de reflecţie personală,
interioară şi abstractă, care întreprinde o acţiune mintală de căutare, de cercetare şi
redescoperire a adevărurilor, de elaborare a noilor cunoştinţe. <<Activismul exterior>> vine
deci să servească drept suport material <<activismului interior>>, psihic, mental, să devină
un purtător al acestuia.”(Ioan Cerghit)
Opţiunea pentru o metodă sau alta este în strânsă relaţie şi cu personalitatea învăţătorului,
gradul de pregătire, predispoziţie şi stilurile de învăţare ale grupului cu care lucrează.

Metodele interactive sunt considerate activ-participative deoarece sunt capabile să


mobilizeze energiile elevului, să-i concentreze atenţia, să-l facă să urmărească cu interes şi
curiozitate lecţia, să-i câştige adeziunea logică şi afecţiunea faţă de cele nou-învăţate, care-l
îndeamnă să-şi pună în joc imaginaţia, înţelegerea, puterea de anticipare, memoria etc.
Aceste metode pun mai mult accentul pe cunoaşterea operaţională, pe învăţarea prin acţiune,
prin manipulare în plan manual şi mintal a obiectelor, acţiunilor etc.

Instrumente de acţiune sau purtătoare de informaţii sunt şi mijloacele de învăţământ. Ele


intervin direct în procesul de instruire, sprijinind şi amplificând eforturile de predare ale
învăţătorului şi pe cele de învăţare ale elevului. Prin mijloace de învăţare înţelegem un
ansamblu de resurse sau instrumente materiale şi tehnice produse, adaptate ori selectate în
vederea îndeplinirii sarcinilor instructiv-educative ale şcolii.

Mijloacele de învăţământ ajută la diversificarea activităţilor, a strategiilor didactice, la


creşterea eficienţei învăţământului. Ele stimulează participarea conştientă, activă, creatoare a
copiilor, oferă modalităţi eficiente de înţelegere şi asimilare a cunoştinţelor, constituie un
suport material al gândirii, capabil să le declanşeze forţele intelectuale şi afective; sporesc
posibilităţile de investigare ale învăţătorului şi ale copiilor. O activitate nu poate fi
performantă doar prin utilizarea unor mijloace moderne dacă nu intervin schimbări în
concepţia metodologică a celui care le foloseşte. Un mijloc de învăţământ nu poate avea
valoare universală, nu reprezintă un miracol şi nici nu poate înlocui dascălul. Nu atât
prezenţa sau valoarea intrinsecă a mijloacelor de învăţământ contribuie la creşterea
eficienţei activităţii,cât mai ales abilitatea cu care sunt integrate în contextul tehnologiei
didactice, măsura în care învăţătorul reuşeşte să valorifice valenţele lor pedagogice.
Cu cât metodologia de folosire a mijloacelor de învăţământ va fi animată de spiritul
didacticii moderne, care pune accent pe copil ca subiect al propriei dezvoltări, cu atât
acestea vor fi mai eficiente în procesul educativ.

Ordonate după funcţia pedagogică, cu precădere îndeplinită, aceste mijloace pot fi


grupate în:

- Mijloace informativ-demonstrative: materiale intuitive naturale, obiecte elaborate sau

construite special în scopuri didactice, materiale sau reprezentări figurative, reprezentări

simbolice.

- Mijloace de exersare şi formare a deprinderilor.

- Mijloace de raţionalizare a timpului în cadrul lecţiilor şi de evaluare a rezultatelor


învăţării.

Modul în care învăţătorul reuşeşte să aleagă, să combine, să organizeze într-o ordine

cronologică ansamblul de metode, materiale şi mijloace în vederea atingerii anumitor

obiective defineşte ceea ce se cheamă strategia didactică.

Activizarea predării-învăţării presupune folosirea unor metode, tehnici şi procedee


care să-l implice pe elev în procesul de învăţare, urmărindu-se dezvoltarea gândirii,
stimularea creativităţii, dezvoltarea interesului pentru învăţare în sensul formării lui ca
participant activ la procesul de educare. Actualmente are loc o trecere de la o pedagogie a
ascultării la pedagogia activă şi interactivă.

Metodele activ-participative dezvoltă gândirea critică a elevilor. Învățarea devine


eficientă iar cunoștințele nou însușite pot fi aplicate în alte situații sau în rezolvarea unor
probleme (sarcini de lucru). În acest fel elevul participă activ la procesul de învățare care se
îmbunătățește considerabil în momentul în care școlarii folosesc un repertoriu de gândire și
experiența lor anterioară.
Bibliografie
1. Cerghit, I.(2006). Metode de învăţământ. Ed. Polirom.
Iaşi
2. Păcurari, O.(coord.), Târcă, A., Sarivan, L.(2003). Strategii didactice inovative.
Suport de curs.
Ed. Sigma. Bucureşti
3. Oprea, C.L.(2006). Strategii didactice interactive. E.D.P. Bucureşti

4.Danciu, E.L.(2004). Strategii de învăţare prin colaborare. Ed. De Vest. Timişoara