Sunteți pe pagina 1din 17

CAP. 6.

INDICATORII VARIAŢIEI ŞI AI FORMEI DE REPARTIŢIE

Obiective:

După studiul acestui capitol, vei avea cunoştinţe suficiente


pentru a fi capabil:

 să te familiarizezi cu indicatorii simpli şi sintetici ai variaţiei;


 sa intelegi ce este distributia valorilor statistice, asimetria si boltirea.

Cuvinte cheie: indicatori simpli ai variaţiei, indicatori sintetici ai


variaţiei, variaţia intercuartilică şi interdecilică, forme de repartiţie,
indicatori de asimetrie şi boltire

În general, putem spune că valorile medii nu sunt reprezentative decât în


cazul în care sunt calculate din mărimi omogene între ele. Pentru a se
verifica gradul de omogenitate al caracteristicilor pentru care se determină
media este necesar să se calculeze indicatorii de variaţie şi ai formei de
repartiţie.
Indicatorii variaţiei şi ai formei de repartiţie măsoară mărimea absolută şi
relativă a oscilaţiei valorilor caracteristicilor înregistrate la unităţile
colectivităţii studiate în jurul tendinţei centrale de evoluţie a lor. Deci,
variaţia caracteristicilor înregistrate este urmărită prin comparare cu
tendinţa centrală.
În acelaşi timp, indicatorii de variaţie pot fi utilizaţi în evaluarea modului
Statistica se de sistematizare a datelor cu ajutorul grupării.
refera la
faptele 6.1. Indicatorii simpli ai variaţiei
numerice

Indicatorii simpli ai variaţiei arată cât de mult se abat valorile individuale


ale caracteristicilor înregistrate de tendinţa centrală dar nu prezintă o
imagine clară şi sintetică a variaţiei tuturor valorilor caracteristicilor
înregistrate. Ei se pot exprima atât ca mărimi absolute, cât şi ca mărimi
relative, calculate prin raportare la valoarea medie.
Indicatorii simpli ai variaţiei sunt:
 Amplitudinea absolută;
 Amplitudinea relativă;
 Abaterea individuală absolută;
 Abaterea individuală relativă;

a) Amplitudinea absolută este un indicator de variaţie care arată


mărimea domeniului pe care variază valorile caracteristicilor
înregistrate. Se calculează ca diferenţa între valoarea maximă a
caracteristicii înregistrate şi valoarea minimă:
A = xmax - xmin
Deşi este destul de sugestiv, acest indicator nu dă o imagine clară asupra
variaţiei tuturor caracteristicilor înregistrate deoarece ţine seama numai de
valorile extreme ale caracteristicilor.

b) Amplitudinea relativă se calculează sub formă procentuală şi


apare ca raport între amplitudinea absolută a variaţiei şi nivelul mediu
al caracteristicii:
A
A%   100
x
În activitatea statistică, practică calculul amplitudinii foloseşte la
determinarea mărimii intervalului de grupare şi numărului de grupe.

c) Abaterea individuală absolută se calculează ca diferenţă între


fiecare variantă de valori înregistrate şi media acestora. Ea arată
mărimea variaţiei valorii unui singur element faţă de media
colectivităţii:
di  xi  x
Prezintă interes, în special, abaterile maxime, astfel:
 abaterea faţă de elementul x maxim:
dmax = xmax - x

 abaterea faţă de elementul x minim:


dmin = x - xmin

d) Abaterea individuală relativă se calculează ca un raport între


abaterile absolute şi media valorilor caracteristicii:
di
d% =  100
x
x max  x
dmax + =  100
x
x min  x
dmax – =  100
x
Indicatorii simpli ai variaţiei nu pot surprinde decât variaţia unor valori
individuale; ei nu pot sintetiza variaţia tuturor caracteristicilor studiate
faţă de tendinţa centrală (medie).

6.2. Indicatori sintetici ai variaţiei

Indicatorii sintetici ai variaţiei prezintă într-o expresie numerică sintetică


întreaga variaţie a valorilor unei caracteristici faţă de valoarea medie
calculată.
Indicatorii sintetici ai variaţiei sunt:
 Abaterea medie lineară
 Dispersia
 Abaterea medie pătratică
 Coeficientul de variaţie
a) Abaterea medie lineară ne indică cât se abat în mod absolut
valorile caracteristicilor înregistrate de la tendinţa centrală (media
calculată). Ea se poate calcula ca o medie aritmetică simplă sau
ponderată a abaterilor termenilor serie de la media lor:

d
x i x
n
 pentru serii cu frecvenţe absolute:

d
 x  x n i

n i

 pentru serii cu frecvenţe relative exprimate în procente:


Statistica se
refera la d
x i  x  n i%
100
faptele
Abaterea medie lineară prezintă dezavantajul că nu ţine seama de faptul
numerice
că abaterile mai mari influenţează mai mult gradul de variaţie.

b) Dispersia este un indicator sintetic intermediar cu ajutorul căruia


se calculează abaterea medie pătratică. Dispersia se calculează ca
medie aritmetică simplă sau ponderată a pătratelor abaterilor
termenilor faţă de media lor. Relaţiile de calcul sunt:
 pentru o serie simplă:
 x  x
2

 
2 i

n
 pentru o serie cu frecvenţe absolute:

 x  x  ni
2

 
2 i

n i

 pentru o serie cu frecvenţe relative exprimate în procente:

 x  x   n i%
2

 
2 i

100
Dispersia se poate calcula şi cu ajutorul unei relaţii de simplificare:

 xi  c 
2

 
 h 
  ni
   h 2  x  c 
2 2

ni
unde: h - mărimea intervalului de grupare sau o altă constantă;
c - constantă;
m - numărul intervalelor de grupare;

c) Abaterea medie pătratică sau abaterea standard, cum mai este


denumită în literatura de specialitate, reprezintă principalul indicator
sintetic al variaţiei. Relaţiile de calcul sunt:

 pentru o serie simplă:

 x  x
2


i

n
 pentru o serie cu frecvenţe absolute:

 x  x  n i
2


i

n i

 pentru o serie cu frecvenţe relative exprimate în procente:

 x  x   n i%
2


i

100
Abaterea medie pătratică este mai mare decât abaterea medie liniară.
Abaterea standard reprezintă un parametru de bază ce defineşte diferitele
tipuri de distribuţii teoretice. Se foloseşte în analiza variaţiei, estimarea
erorilor de selecţie, în calcule de corelaţie.
d) Coeficientul de variaţie se calculează pentru compararea gradului
de variaţie a caracteristicii statistice înregistrate faţă de valoarea
medie, prin aceasta evaluându-se reprezentativitatea mediei calculate.
Se poate calcula:

 fie ca raport între abaterea medie pătratică şi valoarea


medie:

Cv   100
x
 fie ca raport între abaterea medie lineară şi valoarea medie
liniară şi valoarea medie, atunci când nu se cunoaşte abaterea
standard:
d
Cv   100
x
Coeficientul de variaţie poate fi utilizat ca un test de verificare în
aplicarea metodei grupării. Cu cât valoarea acestuia este mai mică, cu atât
media calculată este mai reprezentativă. Dacă coeficientul de variaţie
depăşeşte 35-40%, media nu este reprezentativă, iar datele trebuiesc
separate pe serii omogene pentru care să se calculeze în parte mărimi
diferite.

Temă de reflecţie:

Pe baza cu cunoştinţelor economice anterioare, încearcă să explici


caracteristicile unei informaţii care conduce la decizii bune.

La prima activitate tutorială, discutaţi despre cuplul informaţie –


decizie într-o unitate economică.
6.3. Indicatorii variaţiei din cadrul colectivităţilor împărţite în grupe

Gradul de variaţie al caracteristicilor ce definesc fenomenele supuse


studiului statistic este cu atât mai mare cu cât acestea sunt mai complexe.
Astfel, pentru a studia mai uşor aceste variaţii este necesară realizarea
unei grupări prealabile a unităţilor colectivităţii. În acest caz este necesar
a se calcula medii pe fiecare grupare a colectivităţii statistice, precum şi o
medie pentru întreaga colectivitate. Indicatorii de variaţie se vor putea
calcula fie pe baza variaţiei din interiorul grupelor şi dintre grupe, fie
direct.
Dacă se realizează o repartiţie bidimensională după caracteristicile x şi y
macheta acesteia se prezintă astfel:

Grupe după variaţia yi ... yj ... ym Total grupe Ni


caracteristicii xi
x1 N11 ... N1j ... N1m N1
... ... ... ... ... ... ...
xi Ni1 ... Nij ... Nim Ni
... ... ... ... ... ... ...
xk Nk1 ... Nkj ... Nkm Nk
Total subgrupe Nj N1 ... Nj ... Nm  n j N

Pentru a se determina separat, atât la nivelul grupei cât şi la nivelul


colectivităţii generale, influenţa caracteristicii de grupare x i cât şi a
variantelor caracteristicii yi este necesar a se calcula:
 Dispersia totală (generală) -  02

 Dispersia de grupă sau parţială -  i2


Statistica se
refera la  Media dispersiilor de grupă -  i2
faptele  Dispersia dintre grupe -  2y
numerice x

a) Dispersia totală (generală)  02 - ne arată variaţia medie a valorilor


yi faţă de media colectivităţi totale:

 y  y0   n j y n
2

  unde y 0 
2 j j j

n n
0
j i

Dispersia totală măsoară întreaga variaţie a caracteristicii studiate,


determinată atât de factorii esenţiali, cât şi de cei neesenţiali. Cu cât
valoarea dispersiei totale este mai mare, cu atât colectivitatea este mai
eterogenă, fiind influenţată de un număr mare de factori esenţiali şi
neesenţiali.
b) Dispersia de grupă sau parţială  i2
aritmetică ponderată a abaterilor variantelor dintr-o grupă faţă de
media lor:

 y  y i   n ij
2

 
2 j

n
i
ij

Dispersia de grupă oferă posibilitatea determinării gradului de influenţă a


factorilor variabili din cadrul fiecărei grupe.

c) Media dispersiilor parţiale - se calculează ca o medie ponderată a


dispersiilor parţiale:

 2

  n 2
i i

n
i
i

d) Dispersia dintre grupe - măsoară gradul de influenţă a factorului


de grupare asupra caracteristicii studiate:

 y  y   ni
2

 
2 i

n
y
x i

Relaţia de mare importanţă ce se stabileşte între aceşti indicatori este:

 02 =  i2 +  2y ;  0  i2   2y
x x

Ea se numeşte regula de adunare a dispersiilor.

6.4. Media şi dispersia caracteristicii alternative (DA/NU)

Studiul statistic al caracteristicii alternative prezintă o importanţă


deosebită atât din punct de vedere teoretic, cât mai ales din punct de
vedere practic aplicativ. Distribuţia frecvenţelor absolute şi relative pe
variantele caracteristicii alternative notate cu 1 – dacă există sau se
manifestă caracteristica la unitatea statistică supusă cercetării statistice,
sau cu 0 - dacă nu există caracteristica avută în vedere, se prezintă astfel:
Variantele caracteristicii Frecvenţele absolute Frecvenţele relative
x1 = 1 M p = M/N
x2 = 0 N–M q = 1 – M/N
Total n i N n i  p  q 1

a) Media caracteristicii alternative este:

x
x n i i

M  1  N M   0 M
 p
n i N N

b) Dispersia caracteristicii alternative este:

 x  x  ni 1  p   p  0  p   q
2 2 2
  
2 i

n pq
p
i

Dacă se ştie că p + q=1 deci 1 – p = q atunci:

q 2  p  p 2  q p  q  p  q 
 2p    p  q  p1  p 
pq pq

c) Abaterea medie pătratică a caracteristicii alternative:

 p   2p  p  q  p  1  p

În încercările statistice practice realizate în domeniul social-economic,


dacă nu se cunosc valorile lui p şi q se consideră p = q ceea ce înseamnă
că dispersia caracteristicii alternative va fi maximă, respectiv  2p = 0,25

6.5. Analiza formei de repartiţie

Pentru a întregi imaginea privind analiza seriilor de distribuţie este


necesar să evolueze forma de repartiţie prin calculul mediilor de structură
a indicatorilor de asimetrie şi de boltire.
Mediile de structură sunt:
 Mediana;
 Cuartilele;
 Decilele;
 Percentilele;
 Modulul.

a) Mediana este mărimea medie de structură care împarte termenii unei


serii de valori în două părţi egale. Deci 50% din termeni sunt mai mari ca
mediana, iar 50% sunt mai mici ca mediana.
Într-un şir 1,2,3,4,5, Me = 3, dacă avem un şir cu un număr de termeni
n 1
impari, mediana se va situa la: .
2
De exemplu, în şirul 1,2,3,4,5,6 mediana va fi: Me = 3,5
În cazul unei distribuţii a valorilor pe intervale, locul medianei va fi:

L Me 
n i 1
2

Ca relaţie de calcul în cazul în care valorile se distribuie uniform, se poate


utiliza:
m 1
  n i  1   n i
1
2
Me  x o  h  i 1

nm
unde:
x0 = limita inferioară a intervalului median
h = mărimea intervalului median
m = indexul intervalului median

b) Cuartilele sunt acele mărimi medii de structură care împart seria de


termeni în patru părţi egale. Termenii seriei se împart la patru şi se
determină intervalele cuartilice. Astfel se obţin trei cuartile calculate cu
ajutorul relaţiilor.
C1 1
  n i  1   n i
1
4
C1  x o  h  i 1

n C1
m 1
  n i  1   n i
1
2
C 2  Me  x o  h  i 1

nm
C3 1
  n i  1   n i
3
4
C3  x o  h  i 1
,
n C3

unde: C1 - intervalul antemedian


C2 - intervalul postmedian

Mediana, care este cuartila doi, împarte termenii seriei în două, iar
cuartila unu şi trei împart cele două părţi ale seriei din nou în două părţi
egale.

c) Decilele sunt acele mărimi medii de structură care împart termenii


seriei de valori în zece părţi egale. Relaţiile de calcul pentru cele nouă
valori ale decilelor sunt:
D1 1
  n i  1   n i
1
10
D1  x o  h  i 1

n D1

................
D 9 1
  n i  1   n i
9
10
D2  x o  h  i 1

n D9

d) Percentilele sunt acele mărimi medii de structură (valori ale caracteristicii)


care împart seria în o sută de părţi egale. Deci, sunt 99 de percentile şi, de
obicei, se determină pentru serii cu un număr mare de termeni.
Dintre mediile de structură, mai des utilizată este mediana: ea poate fi
folosită în calcule ca medie, când distribuţia valorilor se apropie de o
distribuţie normală teoretică Gauss-Laplace.

e) Modulul sau dominanta arată care este valoarea cu frecvenţa cea mai
mare de apariţie. În cazul unei serii cu grupare pe intervale, valoarea
modală se determină cu ajutorul relaţiei:
1
M0  xo  h 
1   2
- unde: x0 - limita inferioară a intervalului modal;
- h - mărimea intervalului modal;
-  1 - diferenţa dintre frecvenţa intervalului modal şi a
intervalului antemodal (anterior);
-  2 - diferenţa dintre frecvenţa intervalului modal şi a
intervalului postmodal (următor).

6.6. Variaţia intercuartilică şi interdecilică

Pentru a verifica simetria se calculează indicatorii variaţiei intercuartilice


şi interdecilice.
Pentru o serie perfect simetrică se verifică egalităţile:
Me – C1 = C3 – Me
C1  C 3
c  Me
2

a) Abaterea intercuartilică se calculează astfel:


Me  C1   C3  Me C 3  C1
Cd  
2 2

b) Coeficientul de variaţie intercuartilică:


C 3  C1
Vc  2
Me
Acest coeficient poate lua numai valori subunitare pozitive. Variaţia
intercuartilică este cu atât mai mică cu cât valoarea lui Vc este mai mică.

c) Abaterea interdecilică:
Me  D1   D 9  Me D 9  D1
Dd  
2 2

d) Variaţia interdecilică:
D 9  D1
Vd  2
Me

6.7. Indicatori de asimetrie şi boltire

Asimetria se referă la modul în care frecvenţele unei distribuţii empirice


(reale) se abat de la curba normală a frecvenţelor (funcţia Gauss-Laplace).
Asimetria se calculează prin determinarea poziţionării valorilor faţă de
valoarea centrală şi mediile de structură.
a) Densitatea de repartiţie a frecvenţelor absolute:
ni
da 
h
unde, ni - frecvenţa absolută
h - mărimea intervalului
b) Densitatea de repartiţie a frecvenţelor relative:
ni
dr   100
h
unde, ni = frecvenţa relativă

c) Asimetria absolută şi coeficientul de asimetrie (indicatori propuşi


de K. Pearson):

Statistica se a s  x  M 0 - arată cât de mare este abaterea dintre cei doi indicatori.
refera la x  M0
faptele C as  , acest coeficient ia valori între –1 şi +1.

numerice Dacă Cas = 0, seria este simetrică.

În cazul seriilor uşor asimetrice, când se verifică relaţia:


M 0  x  3  x  Me
se poate calcula un coeficient de asimetrie pe baza medianei:
3  x  Me
C 'as 

Acest coeficient de asimetrie poate lua valori între (-3) şi (+3); cu cât se
apropie mai mult de 0 cu atât asimetria este mai redusă.
Asimetria poate să fie spre dreapta sau spre stânga după cum este poziţia
reciprocă a mediei şi modulului.
1. Dacă M0 < x seria este simetrică spre stânga.
2. Dacă M0 > x seria este asimetrică spre dreapta.
3. Dacă x = M0 = Me seria este perfect simetrică.

Pentru a lua în considerare şi influenţa cuartilelor se calculează


coeficientul lui Bowley:
q 2  q1
B as  ,
q 2  q1
unde, q2 = C3 – Me
q1 = Me – C1

Dacă coeficientul se apropie de valoarea 0,1 seria este moderat


asimetrică, iar dacă este peste 0,3 seria este pronunţat asimetrică.
Pentru măsurarea gradului de asimetrie, exces şi boltire, se calculează
coeficienţii: 1 ,  2 , 1 ,  2 propuşi de Pearson şi care se calculează pe baza
momentelor centrale ale seriei;
m 32
1  - pentru caracterizarea asimetriei şi care ţine seama de
m 32
ansamblu abaterilor faţă de valoarea medie.
 1   1

m4
2  - pentru caracterizarea gradului de boltire sau turtire, cunoscând
m 22
că pentru distribuţia normală  2  3 şi considerând această valoare ca
nivel standard în măsurarea gradului de boltire sau turtire, curtozisul
(gradul de concentrare, de aglomerare a frecvenţelor în zona centrală a
distribuţiei) este dat de relaţia:
 2  2  3 ,
această diferenţă mai este denumită şi exces.
Dacă,
a)  2  3;  2  0 distribuţia este leptocurtică.
b)  2  3;  2  0 distribuţia este normală.
c)  2  3;  2  0 distribuţia este platicurtică.
y
y y

a)
b) c)

x
x x

Momentele centrate de ordinul “k” se calculează cu relaţia generală:


n

 x  x
k
i
mk  i 1

n
iar pentru momentul centrat ponderat avem formula generală:
j

 x  x  ni
k
i
mk  i 1

n i

Temă de reflecţie:

Pe baza cu cunoştinţelor economice anterioare, încearcă să explici


caracteristicile unei informaţii care conduce la decizii bune.

La prima activitate tutorială, discutaţi despre cuplul informaţie –


decizie într-o unitate economică.
Teme de dezbatere:

1. Definiţi termenul proiect.


2. Care sunt diferenţele dintre proiecte, programe şi portofolii?
3. Prin ce poate fi caracterizat un proiect?
4. Care sunt avantajele şi dezavantajele utilizării managementului
proiectelor?
5. Prezentaţi factorii interni şi externi care contribuie la reuşita unui
proiect.
6. Descrieţi instrumentele care pot fi utilizate în elaborarea unui
proiect.

Încearcă să rezumiTeme
în spaţiul de Test
de control: de interacţiunea
mai jos autoevaluare:date 
informaţie  decizie.

Problemă propusă spre rezolvare

Cunoscând că vânzările zilnice ale unei societăţi comerciale pe o perioadă


de 100 de zile, exprimate în mii lei, sunt cele din tabel.

28 29 37 62 66 72 35 80 71 67
59 39 46 56 58 56 57 21 81 51
82 50 53 62 24 78 39 55 53 72
63 47 59 38 37 82 71 59 37 56
59 71 67 86 46 50 66 39 40 61
49 63 46 79 67 44 76 46 72 43
52 58 38 36 71 65 41 53 49 65
66 55 75 42 56 48 86 74 37 52
56 68 65 59 33 36 77 48 65 45
43 45 52 61 76 58 62 32 41 57
Notă: Datele sunt ipotetice.

Se cere:
a) Să se realizeze o grupare a datelor;
b) Să se calculeze mărimile medii;
c) Să se determine media de structură;
d) Să se calculeze indicatorii sintetici ai variaţiei;
e) Să se determine forma distribuţiei valorilor pe baza
indicatorilor de asimetrie şi boltire.
BIBLIOGRAFIE
1. Câmpanu I., Wagner P., Mitruţ C. Sistemul Conturilor Naţionale
şi agregate macroeconomice, Ed. All, Bucureşti, 1994
2. Câmpanu I., Statistica economică, Ed. Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti 1982
3. Gregory and Ward, Statistics for Business Studies, Second
Edition, McGraw-Hill, London 1974
4. Haber A., Runyon R., General Statistics, Second Edition,
Addison-Wesley, London 1973
5. Ionescu E., Pantea M.F., Lile R., Bazele statisticii, Ed. Concordia,
Arad, 2004
6. Ivănescu I. Şi colectiv, Statistica, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti
1980
7. Jaba Elisabeta, Statistica, Ed. Economică, Bucureşti, 1998
8. Korka M., Baron T., Bădiţă M., Manual de Statistică, Ed. Sylvi,
Bucureşti 1993
9. Pecican E., Tănăsoiu O., Econometrie, ASE Bucureşti 1989
10. Resa I.D., Statistica teoretică", Universitatea din Timişoara, 1977
11. Resa I.D., "Statistica", Universitatea din Timişoara, 1980
12. Resa I.D., Lighezan V., Probleme de statistică, Universitatea din
Timişoara, 1982.
13. Resa I.D., Lighezan V., Probleme de statistică, Universitatea din
Timişoara, 1984
14. Resa I.D., Statistica, Universitatea din Timişoara, 1986
15. Szenteşi S., Marketingul în societăţile comerciale, vol.1. Piaţa,
Ed. Sophia, Arad 1993
16. Szenteşi S., Cureteanu R., Managementul şi analiza proiectelor de
investiţii, Editura Mirton, Timişoara, 2004
17. Szenteşi S., Rusu S., Cureteanu R., Statistica activităţii
economice, Editura Mirton, Timişoara, 2005
18. Szentesi S., Ionescu E., Lile R, Bălan L, Rusu S., (2008),
Statistică economică, editura Universităţii Aurel Vlaicu, Arad
19. Yule G., Kendall M.G., Introducere în teoria statisticii, Ed.
Ştiinţifică, Bucureşti 1969