Sunteți pe pagina 1din 3

Definiţie

Tensiunea arterială este presiunea exercitată de către sânge asupra


pereţilor arterelor atunci când inima bate (tensiune sistolică) şi atunci când
inima se odihneşte (tensiune diastolică). Se măsoară în milimetri coloană de
mercur (mmHg)
Scop – evaluarea funcţiei cardio-vasculare (forţa de contracţia a inimii,
rezistenţa determinată de elasticitatea şi calibrul vaselor)
Obiectivele procedurii
- Determinarea presiunii sistolice şi diastolice la internare pentru a
compara starea curentă cu valorile normale
- Evaluarea stării pacientului în ceea ce priveşte volumul de sânge,
randamentul inimii şi sistemului vascular
- Aprecierea răspunsului pacientului la tratamentul cu fluide şi/sau
medicamente.
Materiale necesare:
- Stetoscop biauricular
- Tensiometru cu manşeta adaptată vârstei
- Comprese cu alcool medicinal
- Pix, creion sau cariocă de culoare roşie
- Foaie de temperatură şi carnet de adnotări personale.
Pregătirea pacientului
Psihică:
- Explicăm pacientului procedura pentru a reduce teama şi a obţine
colaborarea
- Asigurăm un repaus psihic cu cel puţin 5 minute înainte de măsurare
întrucât emoţiile influenţează presiunea sângelui
Fizică
- Aşezăm pacientul în poziţie confortabilă de decubit dorsal, şemizând
sau în ortostatism conform indicaţiei medicale.
Condiţii de măsurare corectă a TA
- Dimineaţa pe nemâncate sau la 3 ore după masă
- Repaus fizic şi psihic 10 min
Pe foaia de temperatură Ta se poate nota cifric în rubrica rezervată acestui
scop sau grafic prin haşurarea cu pix roşu între valoarea maximă şi cea
minimă un pătrăţel egal cu o unitate.

Efectuarea procedurii
- Se şterg olivele şi părţile metalice ale stetoscopuli dacă este necesar, cu
comprese cu alcool şi se alege braţul potrivit pentru aplicarea manşetei,
permiţând pacientului a adopte poziţia culcat sau şemizând cu braţul
susţinut la nivelul inimii şi palma îndreptată în sus.
- Amânaţi măsurarea T. A. dacă pacientul este tulburat emoţional are
dureri, dacă a făcut exerciţii de mişcare, sau măsurarea TA nu este o
urgenţă;
- Descoperiţi braţul pacientului fie prin ridicarea mânecii, fie prin
dezbrăcare dacă aceasta (mâneca) este prea strâmtă pentru a nu creşte
presiunea deasupra locului de aplicare a manşetei;
- Verificaţi dacă manşeta conţine aer, şi scoateţi aerul din manşetă, la
nevoie, deschizând ventilul de siguranţă şi comprimând manşeta în
palme
- Închideţi ventilul de siguranţă înainte de a umfla manşeta
- Aplicaţi manşeta, circular, în jurul braţului, bine întinsă, la 2,5 -5 cm
deasupra plicii cotului şi fixaţi-o.
- Palpaţi artera brahială sau radială exercitând o presiune uşoară cu
degetele;
- Aşezaţi membrana stetoscopului deasupra arterei reperate şi introduceţi
olivele în urechi;
- Umflaţi manşeta tensiometrului pompând aer cu para de cauciuc în
timp ce priviţi acul manometrului, până când presiunea se ridică cu 30
cm deasupra punctului în care pulsul a dispărut (nu se mai aud bătăi în
urechi);
- Decomprimaţi manşeta, deschizând uşor ventilul de siguranţă;
înregistraţi mental cifra indicată de acul manometrului în oscilaţie în
momentul în care, în urechi, auziţi prima bătaie clară (lup-dup); această
cifră reprezintă presiunea (tensiunea) sistolică sau maximă;
- Înregistraţi numărul care corespunde bătăii de final în timp ce
continuaţi decomprimarea manşetei; acesta reprezintă T.A. diastolică
sau minimă;
- Îndepărtaţi manşeta, curăţaţi şi dezinfectaţi olivele stetoscopului şi
înregistraţi valorile măsurate în carnetul personal, notând: numele
bolnavului, data înregistrării, valorile obţinute (T.A. = 130/70 mmHg
sau T.A.= 13/7 cmHg).
Reprezentarea grafică T A.
- Socotiţi pentru fiecare linie orizontală din foaia de temperatură, 10
mmHg sau 1 cmHg.
- Reprezentaţi grafic valorile înregistrate printr-un dreptunghi de
culoare roşie, aşezat pe verticală timpului (D sau S); latura de sus a
dreptunghiului reprezintă T.S. (tensiunea sistolică) iar latura de jos a
dreptunghiului reprezintă T.D. (tensiunea diastolică)
Rezultate aşteptate/dorite:
- T.A. a pacientului este în limitele normale corespunzătoare vârstei; -
Pacientul nu acuză cefalee, tulburări de echilibru.
Rezultate nedorite
- Presiunea sistolică sau diastolică este mai mare sau mai mică faţă de
raţă normală a persoanelor de aceeaşi vârstă;
- Sunetele obţinute nu sunt audibile sau suficient de distincte pentru a
facilita o apreciere exactă a T.A.
Îngrijirea pacientului
- Pacientul poate avea una sau mai multe din problemele de dependenţă:
intoleranţă la activitate şi alterarea menţinerii sănătăţii
- Alterarea randamentului inimii;
- Exces de volum lichidian
- Deficit de cunoştinţe;
- Alterarea nutriţiei;
Modificări în situaţiile selectate
Ridicaţi braţul pacientului deasupra inimii pentru 15 secunde înainte de
reverificarea presiunii dacă auziţi cu dificultate sunetele (bătăile cardiace) în
urechi;
Alegeţi o manşeta lată şi aşezaţi pacientul pe abdomen pentru palparea
adecvată a arterei poplitee;
Măsuraţi presiunea arterială prin metodă palpatorie, în lipsa stetoscopului
auricular; întotdeauna veţi obţine exact numai tensiunea sistolică prin această
metodă. Educarea pacientului
Sfătuiţi pacienţii adulţi să-şi măsoare T.A. cel puţin o dată pe an; Informaţi
pacienţii despre utilitatea automăsurării TA., la domiciliu, prin echipament
digital; deşi costisitor este mult mai uşor să citeşti valorile. Instruiţi pacientul
să se prezinte cu promptitudine la medic dacă valorile T.A. sunt oscilante;
dacă are hipertensiune arterială (HTA) să-şi ia medicamentele în mod regulat,
să reducă consumul de sare, să-şi verifice greutatea şi să înveţe tehnici de
managementul stresului;

Metoda oscilometrică
Este o altă metodă de măsurare a TA prin comprimarea progresivă a
arterelor prin manşeta pneumatică ce provoacă vibraţii din partea pereţilor
arteriali.

S-ar putea să vă placă și