Educaţia prin modele în familie

Influenţa educativă pe care o exercită familia este implicită, face parte integrantă din viaţă.
Familia oferă primele modele comportamentale, creează primele obişnuinţe şi deprinderi, nu
întotdeauna bine conştientizate şi nici întotdeauna pozitive în conţinut. Se creează un stil
comportamental care se imprimă asupra întregii evoluţii a individului şi care va genera, de
asemenea rezistenţă la schimbările ulterioare care se impun.

Atitudinile, comportamentul, cuvintele părinţilor influenţează comportamentul şi modul de a fi al

copiilor.

Climatul familial rigid prejudiciază maturitatea copiilor, generând lipsa de încredere în sine,
teama de nereuşită şi sancţiune.

Climatul familial libertin creează o atmosferă lejeră, prezentând riscul de a întârzia sau împiedica
maturizarea socială a copiilor datorită preocupării excesive a unui părinte sau a ambilor pentru ei
înşişi.

Exemplul ca model de conduită reprezintă una din căile cele mai importante ale educaţiei în
familie. El îşi are forţa în fenomenul imitaţiei caracteristic copiilor, care lipsiţi de cunoştinţe şi
experienţă, caută modele în adulţii din jur, pe care-i consideră mai puternici, mai ştiutori mai
capabili.

La baza activităţii educative în familie nu trebuie să stea numai sfaturile, poveţele, oferite
copiilor cu atâta largheţe de părinţi, deşi şi acestea îşi au rostul lor, ci modelele, exemplele bune
de conduită, rezultate din buna organizare şi desfăşurare a vieţii de familie , din asigurarea unui
climat moral şi afectiv de calitate.

Există condiţii pe care trebuie să le îndeplinească exemplele părinţilor pentru a fi cât mai
eficiente sub raport formativ şi anume : autoritatea de care se bucură părinţii în faţa copiilor,
unitatea de vederi a familiei, concordanţa dintre exigenţele de ordin moral pe care părinţii le
formulează şi faptele lor concrete , utilizarea exemplelor pozitive, dragostea şi respectul faţă de
copii, înţelegerea sfaturilor de către aceştia.

Elevii trebuie feriţi de modelele negative. Fiind în curs de formare a caracterului şi conduitei,
copiii nu au suficientă capacitate de discernământ şi pot fi uşor derutaţi de un exemplu negativ,
aureolat de anumite circumstanţe. Desigur, copiii nu pot fi izolaţi de viaţă de societate, care le
oferă exemplele ei nu numai pozitive dar şi negative. Ei sunt , în mod inevitabil, expuşi
influenţei nefaste a acestora din urmă. Dar acest pericol poate fi evitat în mare măsură prin
educaţia morală a copiilor încă de la vârstele cele mai fragede, prin formarea de priceperi şi
deprinderi de bună conduită.

Familia şi eşecul şcolar al copiilor

Preîntâmpinarea eşecului şcolar al copiilor – cu grave implicaţii individuale şi sociale, de la

inadaptarea şcolară până la cea socială şi profesională – reprezintă o preocupare cu caracter de
continuitate a şcolii.

Dar lupta împotriva acestui fenomen negativ, atât pentru copil cât şi pentru societate, trebuie
dusă şi în familie – aceasta apărând , uneori, ca fiind ea însăşi o sursă de factori generatori ai
insuccesului şcolar.

Colaborarea permanentă cu şcoala, informarea acesteia cu sinceritate, asupra cauzelor care au

condus la insuccesul şcolar, elaborarea unui plan comun de măsuri, creează premizele necesare
depăşirii rămânerii în urmă la învăţătură. Ea se desăvârşeşte prin susţinerea copilului de către
familie, prin ameliorarea condiţiilor care au fost deficitare, prin stimularea lui morală.

Părinţii conştienţi de importanţa colaborării cu şcoala au toate şansele de prevenire şi înlăturare a

eşecului şcolar. Ridică însă dificultăţi serioase familiile ele însele problemă, cu acestea urmând
să se pună în funcţie toate formele existente de colaborare între şcoală şi familie, să se
stabilească relaţii cât mai strânse, de aşa manieră încât elevul acest„candidat la umanitate”, să
depăşească handicapul şcolar şi să se reintegreze în fluxul normal al procesului de învăţământ.

Formarea copilului în familie pentru folosirea judicioasă a timpului liber

Formarea copilului pentru folosirea raţională a timpului liber prin activităţi liber alese fie în
scopul relaxării şi delectării, fie pentru lărgirea sferei de cunoştinţe sau fortificarea fizică,
reprezintă o problemă importantă. Iniţierea în direcţia utilizării înţelepte a timpului liber
contribuie nu numai la dezvoltarea fizică şi intelectuală ci şi la dezvoltarea personalităţii
copilului.

Consumat la întâmplare şi, uneori, sub influenţe negative venite din stradă sau din sfera
preocupărilor unor grupuri deficitare sub raport moral, în care copilul se poate integra în lipsă de
supraveghere, el nu mai reprezintă un timp valoros, ci un timp de derută a acestuia şi, prin
aceasta, o ameninţare potenţială nu numai la adresa individului ci şi la aceea a societăţii.

Familia, cu tendinţele şi experienţa sa particulară de viaţă , determină, în mare măsură, şi

preferinţele copilului pentru anumite forme de activitate desfăşurată în timpul liber.
Desfăşurându-le, i se formează interesul de cunoaştere, spiritul de iniţiativă, inventivitatea şi
creativitatea, capacitatea de a învinge dificultăţile, optimismul.

Formarea deprinderii de a-şi organiza el însuşi timpul liber în mod plăcut şi raţional pe măsură ce
creşte şi acumulează experienţă în această direcţie , reprezintă un alt obiectiv important care se
impune să stea în atenţia familiei. Este cazul să semnalăm pericolul ce-l pândeşte pe copil,
generat de dezvoltarea tehnicii moderne, de a-şi petrece timpul liber în compania exclusivă a
mijloacelor audio-vizuale, complăcându-se în postura de receptor pasiv, ce înregistrează tot felul
de informaţii fără nici un discernământ.

Familia poate evita aceste pericole prin concepţia sa asupra rostului timpului liber, prin modelele
pe care le oferă , prin supravegherea copilului şi orientarea interesului său spre activităţi care să
îmbine nevoia lui firească e relaxare cu efecte formative.