În zilele noastre, calculatorul are un rol primordial în desfășurarea activităților de zi cu
zi, oferindu-ne acces nelimitat la cunoaștere și informații din toate culțurile lumii, vorbindu- ne din ce în ce mai mult de termenul de societate informațională. În primul rând, calculatorul este folosit de mine zilnic pentru realizarea sarcinilor de la locul de muncă, în aproape toate domeniile de activitate, începând de la vânzări, spre exemplu, până la construcții sau medicină, calculatorul este indispensabil. Pe lângă locul de muncă calculatorul este folosit de mine pentru învățare în special pentru activitatea studențească iar prin intermediul internetului sunt tot timpul la curent cu noutățile având în vedere viteza cu care se mișcă totul în jurul nostru. Beneficiile pe care calculatorul și implicit internetul le-a adus în viața noastră sunt numeroase și nu pot fi contestate. Putem enumera faptul că ne ajută la locul de muncă, este o sursă de informații, la plata facturilor, ne ajută să ne relaxăm, face comunicarea mult mai accesibilă, fiind mult mai ușor să păstrăm legătura cu asociații, să ne facem noi prieteni și multe alte avantaje. Chiar și copiii, de la vârste foarte fragede utilizează calculatorul, însă aici apar și dezavantajele și pericolul ce rezultă din folosirea acestuia. Atunci când este folosit în exces sau nesupravegheați de părinți, calculatorul poate crea dependență și devine un adevărat pericol pentru aceștia. Însă pe lângă avantajele incontestabile ale calculatorul, trebuie să avem grijă și la starea de dependență care poate fi creată de utilizarea calculatorului, consider că nu doar oamenii sunt afectați de această dependență față de internet ci și societatea în general, fiind într-o continuă schimbare, sunt dezvoltate continuu noi tehnologii și inovații, ceea ce poate conduce la o dezvoltare nedirijată și necontrolată a mediului informațional, ce afectează în special țările și regiunile lumii a 3-a. Auzim tot mai des vorbindu-se de era tehnologiei, inteligența colectivă (datorită dezvoltării rețelelor de socializare precum Facebook, Instagram), economie informațională, societate informațională, la nivel mondial, cifrele arătând că peste 33% din populație utilizează internetul, iar în România doar 45 % din populație are acces la internet. Statele occidentale comandă permanent studii în domeniul IT, din varii motive: educaționale, informative, comerciale, dar și pentru prognoza, atât de importantă în afaceri. În Romania însă, lipsa de informații în acest sens îi împiedică pe furnizorii de formare profesională din domeniul IT să-și facă previziuni pe termen lung și poate duce la decizii strategice nefundamentate, din lipsă de informații. Prin urmare, consider că trebuie să fim dispuși să ne adaptăm și să ținem pasul cu toate schimbările în materie de tehnologie și informație care ne înconjoară zilnic, pentru a fi capabili să ne dezvoltăm și noi odată cu acestea. În concluzie datorita dezvoltării rapide a tehnologiei informației, calculatorul a devenit un instrument indispensabil oricărei persoane, instrument prin intermediul căruia putem avea acces la impresionante surse de informare datorită numărului mare de site-uri web existente, biblioteci virtuale sau muzee on-line, un instrument cu ajutorul căruia orice persoană poate 1 din 2 păstra legătura cu familia sau cu prietenii și cu ajutorul căreia se pot obține informații într-un timp redus și cu costuri minime.